Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Originea Romei antice

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Originea Romei antice.

Istoria Romei antice nu poate face abstractie de asezarea ei in peninsula Italica care oferea conditii prielnice pentru intretinerea unor legaturi cu alte spatii culturale ale Marii Mediterane. Italia, inclusiv insulele din jur (Sicilia, Sardinia si Corsica) au fost locuite din cele mai indepartate timpuri de populatiile autohtone diverse, peste care au penetrat italicii, neam de pastori indo-europeni, veniti din nord incepand cu mileniul al II-lea I.H., stabiliti apoi in zona centrala a peninsulei. Cele mai importante triburi italice le constituiau: samnitii, umbrii, sabinii si latinii recunoscuti crescatori de animale si agricultori.




Latinii si sabinii asezati in campia Latium, pe malul stang al fluviului Tibru, au beneficiat de conditii prielnice dezvoltarii economice si comerciale, dar si de apararea impotriva dusmanilor. Din considerente strategice si economice, latinii si sabinii sau unit, intemeind cetatea Roma, orasul celor sapte coline (Capitoliu, Palatin, Quirinal, Aventin, Esqilin, Coelius si Viminal), eveniment pe care istoricii antichitatii romane il fixeaza in anul 753 i.H. Legat de aceasta data acesti istorici ne-au transmis si legenda intemeierii Romei, imortalizata in statuia de bronz a Lupoaicei realizata mai tarziu de artistii romani pe colina Capitoliu. Descoperirile arheologice ulterioare confirma ca pe teritoriul actualei Romei a existat, inainte de data intemeierii ei, o veche asezare a pastorilor latini si sabini pe colina Palatin. In mozaicul de popoare ale Italiei, etruscii sau detasat prin superioritatea culturii si rolul lor civilizator in acest spatiu geografic, mostenire pe care au transmis-o romanilor. Cultura si civilizatia romana isi are temeiurile si sursele ei esentiale in multe din valorile preluate de la etrusci.

In legatura cu voalul de mister care acopera problema originii etruscilor (numiti de greci “tirrenoi” – de la Marea Tireniana, pe care o dominau, iar latinii le spuneau “tusci” sau “etrusci” de unde a derivat regiunea Toscana); cred ca trebuie sa dam crezare documentelor egiptene care-i incadreaza in randul “popoarelor marii”. O prima ipoteza considera pe etrusci originari din Lidia (Asia Mica) care in secolul al XIII-lea i.Hr. impinsi de foamete, dupa relatarea lui Herodot, s-au imbarcat in portul Smirna si s-au asezat pe coasta vestica a Italiei, intemeindu-si numeroase asezari pe litoralul tirenian (Turquinia, Cerveteri, Vetulonia, s.a.). Pozitia lui Herodot este sustinuta si de istoricii antichitatii romane (Strabon, Diodor, Plutarh, s.a.). A doua ipoteza considera etruscii un popor autohton din Italia. In secolul al XVIII-lea s-a emis o a treia ipoteza dupa care etruscii ar fi patruns in Italia venind din Europa Centrala prin vaile Alpilor. Dovezile arheologice si lingvistice evidentiaza caracterele orientale ale civilizatiei etrusce prin care prima ipoteza referitoare la originea lor lidiana este cea mai plauzibila si acceptata de majoritatea istoricilor. Vasele de bronz, coifurile cu buton sau varf, scuturile rotunde evoca formele lumii egeene. 'Figura omeneasca incepe sa serveasca drept element decorativ”[1].

Incepand cu secolele X-IX i.Hr., etruscii s-au constituit ca popor, cristalizandu-si o civilizatie proprie in regiunea Toscanei, unde i-a asimilat pe umbri si si-au fondat numeroase orase (Arezzo, Cortona, Orvieto, Volterra, Chiusi s.a. – denumiri actuale). Punctul de plecare al expansiunii etruscilor, centrul vital al civilizatiei lor, a fost Toscana.

Intemeierea Romei, de unde incepe progresul antichitatii in Italia, este consecinta progresului simultan de colonizare greceasca in Sicilia si in partea de sud a peninsulei italice (secolul al VIII i.Hr.) si de inflorire a civilizatiei etrusce. Etruscii au adus si impus la mijlocul secolului al VII-lea i.H., in zona Occidentului european, principiile urbanistice de organizare social-politica, militara si de viata spiritual-culturala. Numele orasului Roma si al fluviului Tibrul se considera de unii istorici ca ar apartine unei ginti etrusce (Rumlna). Civilizatia etrusca se afirma dupa anul 700 i.Hr. prin ample lucrari de drenare a suprafetelor mlastinoase si mai ales prin exploatarea minelor de fier si cupru din Etruria si insula Elba, asigurand un grad inalt de prelucrare a acestor metale comparativ cu celelalte popoare din Italia. Dezvoltarea economica le asigura posibilitatea unor legaturii comerciale cu alte centre din Sardinia, Sicilia si din nordul Africii, cu egiptenii si cartaginezii, dar mai ales cu coloniile grecesti din sudul Italiei, pe plan cultural. Etruscii au avut un rol important in asimilarea valorilor culturale grecesti si in transmiterea lor popoarelor italice. Latinii vor fi de timpuriu elenizati de etrusci, dat fiind superioritatea elenismului.

Incercarea etruscilor de a detine superioritatea maritima in Mediterana va fi blocata de alianta coloniilor grecesti cu fenicienii. La mijlocul secolului al VI-lea i.Hr., etruscii patrund in Latium si organizeaza asezarile latinilor si sabinilor, stabilind structurile urbanistice pe cele sapte coline ale orasului Roma. In perimetrul orasului au fost drenate zonele mlastinoase, prin saparea unui canal principal (Cloaca Maxima), construirea a doua cisterne de apa potabila, a unui zid de aparare, iar pe Capitoliu s-a edificat un templu devenit centru religios al Romei. Etruscii asigura prin sistemul monarhic un guvern centralizat prin unificarea triburilor formate din latini, sabini si etrusci. Roma sub dominatia etrusca devine o forta militara, transformata in ratiunea politicii viitoare romane de expansiune si cuceriri in toate directiile spatiului mediteranean. Dupa o perioada de inflorire si prosperitate a etruscilor de peste doua secole, puterea lor intra intr-un proces de declin, incepand cu secolul al V-lea i.Hr. pana la mijlocul secolului al IV-lea i.Hr. cand romanii cuceresc intreg spatiul Etruriei. Traditiile etrusce in sfera spiritualitatii religioase, cu revelatii primordiale de sorginte Orientala, precum si ale metalurgiei si artei vor persista pana la inceputul crestinismului.



Civilizatia etrusca, deosebita in mod radical de a celorlalte popoare italice, se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

1. Etruscii au imprimat civilizatiei lor un profund caracter urban exprimat, mai ales, prin originalitatea arhitecturii ca dimensiune artistica, comparativ cu dimensiunea agrar-pastorala a italicilor. Incepand cu secolul al VIII-lea i.Hr., arhitectura si arta etruscilor se remarca atat in unele edificii civile cat, mai ales, religioase de tipul mormintelor cavou. Scriitorii antici (ex. Plutarh) relatau ca etruscii aveau un ritual privind marcarea perimetrului unui viitor oras printr-o brazda continua (in forma de patrulater) trasa de un taur alb si o vaca alba. Pe aceasta brazda se ridica zidul de incinta al orasului, intrerupt in locurile unde urmau sa fie inaltate portile orasului. Orice oras trebuia sa aiba trei porti si trei temple dedicate marilor zeitati: Jupiter, Innona si Minerva. Traditia acestui rit de fundatie a oraselor de catre etrusci va fi preluat de romani, pornind de la legendara brazda trasata de Romulus la intemeierea Romei. Normele urbanistice practicate de etrusci prevedeau doua sau trei strazi principale paralele, late de 15 m care se intersectau in unghiuri drepte cu altele tot paralele, dar ceva mai inguste, amintind de modelul oraselor din Mesopotamia. De asemenea, asezarile urbane erau prevazute cu trotuare pietonale, canale de scurgere, cu cisterne mari de aprovizionare cu apa si conducte de aductiune

2. In tehnica constructiilor, etruscii au folosit bolta si arcul,      precum si ridicarea porticelor ca adapost contra intemperiilor. Aceste procedee tehnice le-au aplicat in edificarea templelor destinate triadei zeitatilor etrusce, deosebite de arhitectura templului la greci. Etruscii decorau edificiile in exclusivitate cu ceramica formata din placi de teracota pictata, cu motive florale scoase in relief sau reprezentand figuri umane si statui din teracota infatisand razboinici, cai inaripati sau amazoane amplasate in frontoanele templelor ornamentate cu basoreliefuri cu scene simbolice sau mitologice.

3. Un aspect semnificativ al originalitatii artei etruscilor este legat de arhitectura funerara (necropolele), similar grandorii artei egiptene, unde infatisau pe suprafete intinse de cateva zeci de hectare, “orasele mortilor”. Mormintele - cavou, la etrusci, reproduceau planul locuintei lor, fiind amplasate asemanator cu locuintele din oras. Forma mormintelor (tumuli circulari sau conici) atingeau dimensiuni pana la 40 m diametru, compartimentarea spatiului avea mai multe incaperi, acoperite de un strat de pamant sustinut de un zid gros din blocuri de piatra. Usa de intrare a mormantului era ornata cu diverse statui infatisand spirite protectoare ale etruscilor (lei, grifoni, etc. ex. mormintele descoperite la Orvieto). In interior cavourile etruscilor reprezentau arhitectura casei cu tot ce este necesar unei familii, aici stateau aliniate, pe langa pereti, sarcofagele cu ramasitele pamantesti si urnele funerare, inclusiv busturile ce infatisau figurile stramosilor.

4. Romanii au mostenit, din cultura si civilizatia etruscilor, institutiile publice si modul de organizare militara din timpul regilor etrusci care au fondat Roma. Ei continua modelul urbanistic, al artei arhitecturale si al tehnicii constructiilor de drumuri, poduri, canalizari, fortificatii, etc. De asemenea, romanii au mostenit insemnele marilor demnitari (coroana, sceptrul, sigiliul, inelul cavalerilor, toga si purpura generalilor, s.a.) precum si modelul organizarii vietii religioase, sub aspect doctrinar si al ritualurilor practicate. Multi scriitori ai antichitatii romane vorbesc cu admiratie despre geniul creator si opera artistica a etruscilor.

Etruscii au prezentat pentru Roma antica, ceea ce cretanii au fost pentru Grecia antica, prefata indispensabila a istoriei culturii si civilizatiei romane. Influenta artei si spiritualitatii religioase a etruscilor s-a perpetuat dupa disparitia Romei in diverse simboluri si in iconografia religioasa si in arta romanica si gotica din epoca medievala a Europei.



R.Bloch si J.Cousin, Roma si destinul ei, Ed. Meridiane, vol. I, Bucuresti, 1985, p.31






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1363
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site