Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


INFORMATII PRIVIND SPATIUL SOVIETIC

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Dacii liberi si relatiile lor cu Imperiul Roman
Razboiul din anii 101-102
Orasele romane din Moesia
INSTITUTIONALIZAREA SERVICIILOR SECRETE SI IMPLICATIILE DE ORDIN POLITIC
Armata romana din Dacia
Viata cultural-artistica - Dacia
Imparatul Domitian si problema dacica
Sistemul defensiv si de comunicatii al Daciei
Prezenta romana pe tarmul de nord al Marii Negre (sec. I-III p.Chr.)
Al doilea razboi dacic al lui Traian

INFORMATII PRIVIND SPATIUL SOVIETIC




Dupa rapturile teritoriale, URSS a continuat sa exercite o presiune deosebita la noua frontiera cu Romania. Astfel, la 28 septembrie unitati sovietice au pus stapanire pe bratul Chilia, iar la 28 octombrie au debarcat pe ostrovul dintre Musura si Stari-Stambul. Atunci cand Antonescu i s-a plans lui Mussolini, acesta i-a replicat: „stiu ca Stalin va mananca in fiecare zi cate o insula“. Firesc deci ca Ion Antonescu sa ceara lui Eugen Cristescu, sa urmareasca indeaproape evolutia relatiilor sovieto-germane, pe de o parte, si pregatirile facute de sovietici, pe de alta parte.

Informatii privind „Iadul de peste Prut“ (28 iunie 1940–22 iunie 1941). La foarte scurt timp dupa ce trupele romane — participand la ofensiva declansata de Germania impotriva URSS, la 22 iunie 1941 — au eliberat teritoriile acaparate de Uniunea Sovietica in urma acordurilor secrete realizate tocmai cu Germania, conducatorul statului, Ion Antonescu, a cerut intocmirea unor materiale de sinteza privind regimul de ocupatie sovietic.

Astfel de documente, pe care le-am gasit prin diverse arhive, ne dezvaluie tragedia Basarabiei in anul de ocupatie sovietica (27 iulie 1940-22 iunie 1941), precum si cateva dintre metodele folosite de regimul sovietic pentru obtinerea unei cat mai rapide supuneri a populatiei din teritoriile ocupate. Parcurgand textele respective, rezulta clar ca au fost vizate cateva obiective precise, dinainte stabilite, ca a existat un plan pregatit din vreme si o infrastructura introdusa peste Nistru mai dinainte, care a intrat in actiune la ordin. Ne aflam in fata inrauririi actiunilor concepute si puse in aplicare de serviciile speciale sovietice. O parte dintre membrii coloanei a cincea au fost identificati — dupa evenimente, este adevarat — de catre organele de siguranta. Ei erau recrutati si dintre minoritari — rusi, ucraineni, bulgari, gagauzi si evrei, acestia din urma fiind des invocati; dar au fost destui si dintre romani. Actiunea lor s-a manifestat prin crearea de panica in randul populatiei, sporirea dezorganizarii pe un teritoriu si asa afectat de retragerea brusca a administratiei, indrumarea gresita a trupelor romane aflate in retragere, atacarea unor unitati militare romane, batjocorirea, ranirea si chiar asasinarea ofiterilor, subofiterilor si soldatilor romani, marcarea obiectivelor ce trebuiau ocupate cu prioritate de trupele sovietice, sprijinirea acestora pentru o mai rapida orientare si avansare. Cu o promptitudine extraordinara au fost arborate drapele din panza rosie, s-au scris lozinci, unele injurioase, pe statuile ce cinsteau figuri ale istoriei noastre; uneori, au fost chiar distruse.

Este un lucru cunoscut ca trupele sovietice nu au respectat calendarul retragerii administratiei si a armatei romane, asa cum fusese el convenit anterior prin ultimatumul din 26-28 iunie 1940. Fapt consemnat si de un material de analiza elaborat de SSI la 10 octombrie 1940: „Guvernul sovietic nu a respectat clauzele ultimatumului, considerandu-le ca pe niste notiuni sterile, pentru opinia publica internationala, deoarece cuvantul de ordine dat si executat de armata si autoritatile sovietice a fost… ocuparea armata dintr-o data a intregului teritoriu basarabean si bucovinean, in cel mai scurt timp si cu toate mijloacele avute la dispozitie“. Si se arata, in continuare: „Dat fiind ca unitatile motomecanizate si parasutistii sovietici s-au infiltrat in spatele trupelor romane si au ocupat diferite localitati si noduri vitale de comunicatie, blocand garile si oprind plecarea trenurilor, transporturile nu au putut fi dirijate la timp conform planurilor de evacuare. Profitand de aceasta situatie critica, trupele sovietice motomecanizate sub comanda au inconjurat formatiunile mici romane si, sub amenintarea mitralierelor de pe tancuri si autoblindate, le-au dezarmat, le-au luat mijlocele de transport, au arestat si degradat ofiterii si subofiterii, punandu-le astfel in imposibilitatea de a-si continua evacuarea. Documentul ne ofera si o prima explicatie a unei asemenea atitudini: „agentii comunisti, plasati dinainte in Basarabia si Bucovina de Nord, precum si cei veniti o data cu primele trupe de infiltratie, au facut aprecieri jignitoare si de ponegrire a armatei romane si Comandamentului sau, au criticat vehement si cu ostilitate activitatea desfasurata de autoritatile romane, cautand sa dovedeasca incapacitatea si lipsa de gospodarire a conducatorilor si starea de mizerie a populatiei, in comparatie cu situatia din URSS

Intr-adevar, armata si politia au fost primele institutii ale statului roman vizate. Doar aparent paradoxal, chiar daca ele erau si primele care urmau sa dispara din teritoriul cedat. Nu aveau voie sa se retraga in ordine, sa scape cu prestigiul nestirbit. Imaginea unei armate incapabile sa efectueze macar o retragere in ordine, daramite sa mai opuna o rezistenta cat de cat serioasa, trebuia sa se fixeze adanc in minte romanilor ramasi. Asa puteau capata credit zvonurile pe care sovieticii le-au pus imediat in circulatie si potrivit carora, in trei luni, aveau sa fie la Bucuresti. Scadeau si sperantele locuitorilor ca situatia se mai putea rasturna, scadea si rezistenta lor in fata noilor autoritati. Raportul SSI din care am citat, ca si alte documente, prezinta numeroase cazuri de ofiteri si subofiteri romani arestati, conditiile inumane de detentie la care au fost supusi, interogatoriile barbare care li s-au luat, cat si cazuri de politisti si jandarmi omorati. Este semnificativ faptul ca „majoritatea ofiterilor au fost obligati sa dea declaratie — pe cuvant de onoare — ca vor servi statul sovietic, dand informatiuni asupra intentiilor probabile ale Germaniei fata de URSS si ca nu vor spune nimanui tratamentul la care au fost supusi in timpul arestarii si anchetarii

Despre caracterul organizat al actiunii de creare a derutei vorbea si o nota redactata de C. Maimuca, comisar de Siguranta, la 13 august 1940: „La orele 11 dimineata 28 iunie si-au facut aparitia deasupra orasului Chisinau intai doua si dupa cinci minute alte opt avioane sovietice care au aterizat la periferie, debarcand aproximativ 120 persoane, evrei basarabeni fugiti din Romania in Rusia si angajati in serviciul de spionaj rusesc. La ora 11,40 bande compuse din acesti agenti, impreuna cu comunistii locali, au atacat garda slaba a inchisorii (intrucat o buna parte din paza se evacuase) si au dat drumul comunistilor inchisi… La orele 17, focuri de arme razlete se auzeau in oras, insotite de incercarile de retragere si manifestare a elementelor comuniste, carora li se aruncau manifeste, placarde rosii, steaguri rosii, portretele lui Lenin, Stalin, Molotov etc. din avioanele sovietice care survolau deasupra orasului

O data cu luarea in stapanire a teritoriului Basarabiei si al Bucovinei de Nord de catre armata sovietica, s-a produs un fenomen care i-a surprins pe locuitori: „Cand primele trupe sovietice au intrat in Basarabia si Bucovina — consemna documentul elaborat de Maimuca, la 22 august 1940 —, populatia romaneasca se astepta ca armata — in continuarea ororilor savarsite de populatia civila comunista instigata de comisarii politici — sa se dedea la acte de agresiune salbatica, ca tineretul comunist crescut fara credinta in Dumnezeu va macelari pe credinciosii crestini si ca setosi de sange nu se vor opri pana cand nu-si vor termina opera lor nimicitoare. Nimic din toate acestea nu s-a intamplat (subl. n.). Foarte calmi, soldatii rosii au ocupat institutiile de stat si localurile publice, purtandu-se politicos cu populatia… Pregatirea trupelor de ocupatie ruse, din acest punct de vedere, s-a dovedit a fi foarte bine pusa la punct si cu o cunoastere perfecta a realitatilor din Basarabia si Bucovina

S-au instaurat, atat la orase cat si la sate, „comitete implinitoare , care aveau puteri nelimitate in toate problemele administrative. Urmatorul obiectiv, dupa armata si politie, il constituia distrugerea administratiei romane si inlocuirea ei cu sistemul sovietic. „Desfiintarea aparatului de stat anterior, burghez, dusman al regimului nou si organizarea administratiei sovietice in cadrul constitutiei si legilor sovietice“ — cum se exprimau autorii unei Dari de seama elaborate de Inspectoratul regional de politie din Chisinau, la 24 octombrie 1941 — a devenit obiectivul prioritar. Asa incat, „trei zile dupa intrarea trupelor sovietice in Basarabia, prima masura cu caracter general a fost aceea de a se lua conducerea treburilor publice din mana comitetelor si a se da in sarcina functionarilor adusi din URSS. In unele localitati, membrii comitetelor au fost arestati, iar in altele numai unii din membrii care n-au avut purtare strict comunista. De asemenea, s-au infiintat „o multime de organizatiuni obstesti; asociatiuni profesionale, cooperative, uniunea sportiva a tineretului, culturale, comsomolul, MOPR, organizatiuni in aparenta obstesti, dar in realitate cu activitate mai ales politica . Si documentul din 24 octombrie 1941 adauga si un citat din Lenin: „Profsoiuzurile sunt scoala comunismului . Aceasta la nivelul administratiei locale.

In ceea ce priveste integrarea celor doua provincii istorice romanesti, ea s-a facut intr-un mod diabolic, cu consecinte de care ne lovim si astazi. Astfel, Bucovina de Nord si judetul Hotin, impreuna cu judetele Ismail si Cetatea Alba au fost alipite RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei, impreuna cu republica moldoveneasca transnistreana — creatie artificiala a sovieticilor din 1924 — au format Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca.

Au urmat masurile pentru „trecerea bunurilor economice in mainile intregului popor prin nationalizarea „bancilor, intreprinderilor bancare si comerciale, transportului pe cai ferate si ape si a mijloacelor de legatura ale Basarabiei — am citat titlul „Decretului prezidium-ului Sovietului suprem al Uniunii Sovietice , publicat de „Izvestia din 16 august 1940. De fapt, din cuprinsul lui rezulta ca erau nationalizate si „intreprinderile industriale cu un numar mai mare de 20 muncitori sau cu un numar mai mic de 10 oameni — cu o putere motrice efectiva nu mai mica de 10 cai putere , cat si toate intreprinderile poligrafice, de spirtoase, spitalele, farmaciile, sanatoriile, institutiile scolare de toate gradele, cinematografele, teatrele, stadioanele, muzeele si galeriile, marile restaurante, proprietatile mari de casa, casele celor care „au fugit din Basarabia . Decretul semnat de Kalinin era datat 15 august 1940.

In continuare, in fiecare intreprindere sau ramura de activitate se fixa un plan de productie, o norma de lucru, care trebuia indeplinita de fiecare muncitor. Norma era stabilita dupa muncitorii cei mai buni si in functie de ea erau fixate si salariile.

Aceeasi „grija au manifestat-o noile autoritati si fata de problema taraneasca. S-a procedat mai intai la „improprietarire”, prin impartirea pamantului, „proprietatea mosierilor, bisericilor, pamanturilor culacilor si vitele lor, celor saraci din sate pentru ca astfel sa se faca egalizarea poporului printr-o nivelare fortata… s-a observat cu acest prilej la sate o lipsa completa de judecata matura a paturei rurale. Poporul, zapacit in tot felul de politicienii trecutului, era obisnuit sa aplaude in orice ocazie. Au aplaudat pe rusi, au ovationat numele lui Stalin, dupa ce indelung aplaudasera pe toti conducatorii nostri care s-au perindat prin Basarabia si Bucovina. Lipsiti de statornicia unei judecati drepte, populatia saraca si mijlocie a satelor ca si golanimea oraselor au crezut ca in sfarsit raiul sovietic mult asteptat este implinit. Au crezut ca sunt liberi si independenti si au maltratat pe notarii comunelor ramasi pe loc si in special pe agentii fiscului, contra carora se acumulase o ura de neinvins. In primele zile de ocupatie, satele Basarabiei au fost lasate in voia soartei“ — scria C. Maimuca in august 1940. Totul era insa gandit. „Culacilor, tot pe acelasi considerent, nu li s-a confiscat tot pamantul, ci li s-au lasat initial cate 5-6 hectare , nota Sinteza Jandarmeriei, din iulie 1944. Tot la 15 august 1940, sub semnatura aceluiasi Kalinin, se dadea un Decret prin care „din ziua de 28 iunie 1940 tot pamantul cu subsolul lui, padurile si apele de pe teritoriul partii de nord a Bucovinei se prezinta ca proprietate de stat, adica de avut al intregului popor . In Basarabia, constituirea sovhozurilor si a colhozurilor a inceput abia in februarie-martie 1941, ajungandu-se la un numar de 120 de colhozuri si sovhozuri. Inca din iulie 1940, populatia din Basarabia era scoasa cu forta la munca campului, potrivit unei note a Inspectoratului regional de politie „Dunarea de Jos , din 24 iulie 1940. La 17 august 1940 s-au fixat norme obligatorii pentru predarea granelor, cu variatii de la judet la judet. Plata era derizorie. Dupa cum consemna documentul din 24 octombrie 1940, „chitantele pentru cerealele predate de multe ori nu se eliberau sau se pierdeau, astfel ca la multi tarani s-au cerut cereale de cate doua ori

Realizandu-se nationalizarea intreprinderilor, bancilor si a pamantului, statul putea controla dupa bunul plac viata cetatenilor, infometandu-i cat vroia. Inca din primele zile ale ocupatiei sovietice, camioanele armatei au inceput sa care produsele agroalimentare peste Nistru, spre disperarea chiar a celor care le iesisera inainte cu flori si steaguri rosii. In declaratiile persoanelor, care au reusit sa paraseasca teritoriile ocupate in lunile iulie si august, apar constant formulari de genul: „magazinele parasite de refugiati au fost transformate in cooperative, unde lumea facea coada pentru o suta de grame de zahar si alte alimente in mica cantitate“, sau „bancile si magazinele mari sunt inchise; orasul este lipsit de alimentele strict necesare ca zahar, carne, grasimi etc. . Si pentru a intelege mai bine ce a adus ocupatia sovietica sa mai citam o fraza din Darea de seama elaborata de Inspectoratul regional de politie Chisinau: „Functionarii sovietici, veniti o data cu trupele de ocupatie, exprimau deseori o admiratie naiva fata de abundenta ce au gasit in Basarabia

Dar principalul instrument prin care regimul sovietic s-a impus a fost teroarea, fizica si intelectuala. Ea s-a dezlantuit la scurt timp dupa instalarea noilor autoritati. Au fost arestati toti cei socotiti suspecti „din punctul de vedere al sentimentelor fata de noul regim”, in primul rand fostii functionari, intelectuali si fostii parlamentari romani, in special cei care facusera parte din Sfatul Tarii si Frontul Renasterii Nationale. „Presupusii vinovati erau ridicati de obicei noaptea, cu asa-zisa masina neagra si dupa o scurta cercetare dispareau fara urme . Cei care doreau sa se repatrieze erau sicanati, bunurile mobile si imobile le erau confiscate, erau obligati sa semneze declaratii ca dupa ce vor ajunge in Romania vor activa in favoarea serviciului de spionaj sovietic, parintii lor fiind opriti ca ostateci. Documentul din 24 octombrie 1941 stabilea trei valuri de arestari: imediat dupa ocupatie, in septembrie 1940, si in iunie 1941. Cei mai multi dintre arestati au fost deportati. De asemenea, multi locuitori au fost ridicati din orase si sate, individual sau familii intregi. La 15 mai 1941, de exemplu, Comitetul executiv al raionului Bolgrad trimitea presedintelui Sfatului satesc Cubei urmatoarea adresa: „Alcatuiti un tablou de locuitorii Sfatului satesc al Dvs., care urmeaza a fi deportati din acea comuna, separat pentru acei care urmeaza sa fie deportati cu toata familia. Comunicati-ne neintarziat numarul acelora pe care ii hotarati ca-i deportati”. Singurul criteriu: bunul plac. Singurul obiectiv: stramutarea romanilor. O formula mascata de deportare a constituit-o „rezolvarea problemei somajului“. Chiar ziarele „Izvestia” si „Pravda” au anuntat in mai multe randuri deplasarea a cateva mii de romani in alte zone ale URSS, sub pretextul asigurarii unor locuri de munca. O deportare masiva s-a produs in noaptea de 13/14 iunie 1941, cand 15 000 familii au pornit in bejenie. Destui nu au mai ajuns vreodata. Au pierit pe drum sau au fost asasinati. Dupa revenirea autoritatilor romane, in 1941, s-au descoperit mai multe gropi comune. In Sinteza Jandarmeriei din iulie 1944, numarul cadavrelor descoperite in gropile comune de pe teritoriul Basarabiei era apreciat la 329. Dar ne-a impresionat un alt caz: „La scoala moldoveneasca din Orhei 40 de elevi au fost executati fiindca au lipit pe usa scolii un afis in care spuneau ca s-au saturat de paine ruseasca si doresc paine romaneasca“. Executiile au capatat proportii dupa 22 iunie 1941, moment in care s-a declansat atacul impotriva URSS. Un raport SSI enumera urmatoarele cazuri cunoscute: „executiile savarsite la sediul Consulatului italian din Chisinau; executiile din celulele de torturi si din beciurile palatului Metropolitan din Cernauti; executarea a 15 000 ostateci si prizonieri romani la Saratov, ca represalii la impuscarea evreilor din Odessa…



Teroarea a fost nu numai fizica, ci si intelectuala. Principala institutie vizata a fost biserica, stalpul rezistentei. S-au folosit atat forme de disuasiune, cat si forta brutala, mergand pana la distrugerea bisericilor. Declaratiile celor scapati din iadul de peste Prut vorbeau despre faptul ca mai ales batranii erau impiedicati, chiar si cu forta, sa mearga la biserica. Primele documente, elaborate in iulie 1940, vorbesc despre o inchidere generala a bisericilor, multe primind alte destinatii (cantine, grajduri sau magazii), in vreme ce odoarele au fost confiscate. Documentul elaborat de SSI, la 10 octombrie 1940, mentiona ca „numai datorita interventiei populatiei, bisericile au fost redeschise, insa cei care le frecventau erau suspectati . Dar nu toate, caci unele au ramas in continuare „cantine sau sedii de Inalte comandamente militare”. Se pare ca opozitia populatiei a fost considerabila, caci autoritatile au recurs la alte metode. „Iata un mijloc de exterminatia Bisericii — se scria in Darea de seama a Inspectoratului regilonal de politie Chisinau. In Chisinau, in cursul anului de ocupatie s-au lasat credinciosilor trei biserici… pe langa cota de impozabilitate extraordinar de mare, care nu se calculeaza asupra venitului, ci asupra deverului, adica incasarilor, indiferent daca intreprinderea are sau nu are venit… impozitul rezultat pentru ocupatiuni ce nu se bucurau de simpatiile puterii comuniste era asa de mare incat nu-l putea suporta nici preotul, nici comunitatea credinciosilor… Biserica din Chisinau, str. Bulgara, a fost impusa la un impozit de 10 000 ruble anual si preotul ei la fel. In asemenea conditiuni, orice biserica cu timpul, inevitabil, trebuia sa-si inchida usile. La aceasta trebuie adaugata conform legii (art. 58 Cod penal) neplata impozitului datorat in termene stabilite, insotita si de elementele relei credinte (si un popa intotdeauna este de rea credinta) se pedepseste cu inchisoare si amenda de 10 ori impozitul datorat

Pentru impunerea vointei autoritatilor s-a facut apel si la intreg arsenalul propagandei: filme si brosuri documentare despre maretele realizari ale URSS sub conducerea inteleapta a tovarasului Stalin, piese de teatru cu subiecte din viata oamenilor sovietici, ziare ce publicau articole pe aceeasi tema. S-au creat chiar si eroi noi, precum „proclamarea post-portem a faimosului bandit G.I. Kotovski drept paladin spiritual, protector al nou createi republici moldovenesti”. Scoala a fost trecuta si ea sub controlul autoritatilor sovietice, profesorii si invatatorii recalcitranti fiind indepartati. Curand, alfabetul latin a fost inlocuit cu cel chirilic.

Statul sovietic a pus asadar in aplicare un plan sistematic si premeditat pentru deznationalizarea populatiei romanesti din Basarabia si Bucovina de Nord. El a fost reluat pe o scara mai ampla, dupa 1944, cand sovieticii au revenit in teritoriul dintre Prut si Nistru. In linii mari, el s-a aflat la baza programului aplicat si in Romania, dupa 23 august 1944. Cu acelasi succes final — in ciuda nenorocirilor provocate — ca si planul tarist de deznationalizare aplicat Basarabiei dupa 1812.

Aceasta realitate istorica o putem reconstitui astazi mai in detaliu si datorita documentelor de informare, analiza si sinteza elaborate de serviciile de informatii, politie si siguranta romanesti, care si-au facut datoria cu profesionalism.

Ne explicam acum mai bine de ce impotriva serviciilor noastre de informatii, politie si siguranta s-au dezlantuit adevarate „vanatori de vrajitoare”; pentru ca stiau si vazusera prea multe in legatura cu „prefacerile comunismului sovietic“, in realitate „iadul de peste Prut”. Dupa instaurarea guvernului procomunist, la 6 martie 1945, fostii ofiteri de informatii si jandarmerie, la fel ca si comisarii de siguranta, au fost arestati, unii tinuti in puscarii ani de zile fara sentinte judecatoresti. S-a facut si o curatenie in arhivele „fostelor organe burghezo-mosieresti“, tocmai pentru a nu se lasa nici o urma, nici o marturie despre ticalosiile facute de regimul de ocupatie sovietica. Datorita unor functionari iubitori de tara, traditie si neam, o parte din documente au fost ascunse cu pretul unor riscuri imense, iar astazi astfel de documente isi asteapta cercetatorii de buna credinta pentru a fi puse in valoare. Noi am folosit doar o mica parte din ele, suficiente insa pentru a schita acea istorie adevarata, ascunsa pana in 1989.

Avertismente asupra imensului potential militar si economic al URSS. Nu stim prea multe lucuri despre sursele de care dispunea Eugen Cristescu in tabara sovietica. Probabil ca el nu a mostenit mare lucru de la Mihail Moruzov. Chiar in sedinta Consiliului de Ministri, din 10 decembrie 1940, generalul Ion Antonescu i s-a adresat sefului SSI cu urmatorul ordin: „Va trebui sa ne scapam de agentii lui Moruzov . Rezidentul SSI la Moscova, locotenent-colonelul Plesca, acoperit in cadrul Legatiei romane, nu dispunea de prea multa libertate de miscare. Si Eugen Cristescu si seful compartimentului de informatii externe, colonelul Lissievici, s-au plans in timpul anchetelor postbelice de la Securitate ca nu dispuneau de agentura corespunzatoare pe teritoriul sovietic.

Si totusi, rapoartele inaintate de SSI asupra intentiilor si pregatirilor facute de sovietici au fost foarte aproape de realitate si oricum mult mai echilibrate decat cele furnizate de alte organisme similare. Probabil ca o contributie au avut legaturile stabilite cu Abwehrul german, dar si cele cu reteaua britanica din Romania. Imediat dupa ce a aflat despre numirea lui Cristescu in fruntea SSI, maiorul Gibson i-a trimis intregul material despre URSS pe care il avea la Lisabona. De ajutor a fost si ministrul Spaniei la Anakara, prieten cu Mihai Antonescu, si care a oferit informatii culese de agentura pe care o conducea. Desigur ca Eugen Cristescu si-a creat si propria retea de agenti.

O atentie deosebita a acordat SSI vizitei lui Molotov la Berlin, din noiembrie 1940. Iata ce notau analistii serviciului: „Nu este exclus ca in schimbul mentinerii sale in neutralitate, URSS sa fi ridicat o serie de pretentii, conform vechiului sau principiu de a castiga fara razboi in dauna unui stat aflat in situatie critica. In ceea ce priveste Romania, desigur ca URSS va fi formulat anumite cereri, pe care insa Germania nu le-a putut admite, intrucat satisfacerea Sovietelor in aceasta directie ar fi insemnat ca Berlinul sa piarda bogatele resurse si in special petrolul cat si spatiul strategic si de influenta de care dispune astazi . Chiar daca autorii raportului nu cunosteau amanuntele intrevederii Molotov-Hitler, care ne sunt astazi accesibile, ei sesizasera cotitura intervenita in raporturile sovieto-germane.

Dupa cum rezulta din documente sovietice publicate recent, Marele Stat Major sovietic finalizase deja elaborarea planului desfasurarii strategice pentru etapa imediat urmatoare. Substanta lui era ofensiva. Se prevedeau doua lovituri: una principala, pe directia Varsovia-Berlin, si o alta secundara, prin Romania. La randul sau, Hitler emisese, la 19 decembrie, directiva operativa nr. 21 — planul „Barbarossa — pentru invadarea URSS, in care se prevedea si participarea armatei romane, fara consultarea lui Antonescu. Acesta i-a aflat continutul la 12 iunie 1941, fara sa i se spuna insa data si ora exacta a declansarii operatiunilor militare.

La sfarsitul lunii decembrie 1940, agentura Frontului de Est impreuna cu Sectia II din M.St.M. elaborau un amplu document, de 37 de pagini, intitulat Kominternul, metoda sa de lucru si colaborarea cu Armata Rosie. Concluzia era ca Uniunea Sovietica dispunea, practic, de doua armate: una vizibila si alta invizibila (serviciile de spionaj si structurile Cominter­nului), cea din urma subordonata si ea intre timp Marelui Stat Major sovietic.

In cursul vizitei pe care i-a facut-o lui Hitler, in ianuarie 1941, Antonescu s-a plans din nou de presiunile exercitate de sovietici la frontiera cu Romania si mai ales in Delta Dunarii. In acea perioada imediat premergatoare rebeliunii legionare, documentele elaborate de SSI insistau asupra o doua aspecte: concentrarea permanenta de trupe sovietice la granitele cu Germania si Romania si faptul ca, in ciuda tensiunilor tot mai evidente, Moscova nu era inca pregatita pentru confruntarea decisiva cu Germania. Iata ce retinea Buletinul informativ al SSI pentru intervalul 20-26 ianuarie 1941 in privinta intentiilor URSS: „Uniunea Sovietica duce o politica de stricta neutralitate si expectativa, cu tendinta vadita de a nu fi amestecata in actualul conflict armat. Scopul URSS nu este de altfel sa ia parte la conflictul dintre statele capitaliste si imperialiste, ci sa se intareasca cat mai bine din punct de vedere militar, URSS asteapta momentul favorabil pentru a capata o situatie teritoriala si politica mai buna, realizandu-si astfel tendinta imperialista de totdeauna si dandu-i o nuanta adecvata regimului comunist

In perioada rebeliunii legionare SSI a lansat un serios avertisment in privinta pregatirilor facute de Armata Rosie stationata in Basarabia pentru o posibila interventie in Romania. In Buletinul informativ din 16 februarie 1941 se revenea cu o explicatie: „Balcanii au constituit totdeauna pentru URSS un bun punct de sprijin pentru realizarea vechiului sau program de expansiune spre sud. In acest scop s-a folosit de orice mijloc de propaganda pentru a atrage tarile balcanice in sfera sa de influenta. De aceea, amestecul oricarei alte puteri in politica acestor tari a fost considerat de Moscova ca un act indreptat impotriva intereselor sovietice. Cu toate acestea, Sovietele nu au luat nici o atitudine fata de imixtiunea Axei, deoarece — in actuala situatie externa — Moscova s-a ferit sa faca vreun gest care sa fie interpretat de Berlin ca un act contrariu intereselor germane. Daca insa nu a intervenit direct, Moscova a procedat la intensificarea propagandei comuniste in Balcani pentru ca pe aceasta cale sa provoace o eliminare totala a influentei Axei din aceasta parte a Europei

Este interesant de subliniat ca inca la 9 februarie 1941 SSI avertiza ca „in curand se va incheia o conventie comerciala sovieto-japoneza . La 13 aprilie 1941 se semnala semnarea Pactului de neagresiune sovieto-japonez, insistandu-se pe grija celor doua parti de a-si asigura spatele. Si Grigore Gafencu atragea atentia supra deznodamantului senzational „al negocierilor de la Moscova . In schimb, generalul Antonescu nota pe documentul trimis de seful Legatiei romane din capitala sovietica: „Trebuie asteptat viitorul. Pactul este, dupa mine, o mare pacaleala, dupa cum au fost si pactele de amicitie perpetua recente si mai de mult incheiate de Serbia, Pactul balcanic etc. Pactomania s-a dovedit neputincioasa si ridicola. Am spus aceasta din 1934 domnului Titulescu de atunci si i-am aratat ca pactele ce incheia erau un mare si subred castel de carti, cade una, cad toate. Asa s-a intamplat cu pactele in trecut, asa se va intampla in viitor. Domnul Cretzianu sa ceara de la Statul major studiul ce am intocmit eu in 1934, care in mod grafic sintetiza ceea ce sustineam si ceea ce ulterior s-a dovedit exact. Acest studiu trebuie completat cu pactele ulterioare, pentru un istoric usor de urmarit, ale diplomatiei foarte putin savanta si mai putin practica de dupa razboi. Cel mai bun pact este sa fii tare . In privinta pactului de neagresiune sovieto-japonez (esential pentru cele doua puteri in anii 1941-1944), generalul Antonescu s-a inselat.

Si totusi, analistii SSI facusera o conexiune foarte clara intre situatia de pe teatrul european si negocierile sovieto-japoneze. La 23 martie ei scriau: „In URSS a reinceput sa domneasca iar credinta in eventualitatea unui conflict cu Germania; se sustine ca acest conflict se va produce chiar in primavara. Daca aceasta credinta este intemeiata sau nu, o va dovedi viitorul, in orice caz este semnificativa grabirea tratativelor cu Japonia pentru incheierea pactului de neagresiune

Credem ca nu gresim daca afirmam ca SSI a anticipat atacul Germaniei contra Iugoslaviei si absenta unei replici decisive din partea URSS. Ne bazam in primul rand pe continutul unei note speciale din 27 martie 1941: „Raporturile sovieto-germane trec acum printr-o faza de accentuata racire, datorita ciocnirii dintre interesele lor. Ambele state cauta insa sa ascunda aceasta schimbare, Germania pentru a nu-si crea dificultati acum, cand este in ajunul unei noi actiuni militare (subl. n.), iar URSS pentru ca nu este inca suficient de bine consolidata in interior si exterior spre a se putea aventura intr-un conflict cu Germania . Istoricul Andreas Hillgruber nota si el ca „Antonescu nu a parut surprins de comunicarea lui Neubacher venit sa il anunte despre iminenta atacului german [contra Iugoslaviei — n.n.].



In perioada respectiva, generalul Ion Antonescu era tot mai hotarat sa riposteze cu armele la violarile teritoriului romanesc savarsite de aviatia sovietica. Ne-o dovedeste si un document ce sintetizeaza discutiile avute de un emisar neprecizat al Abwehrului cu Eugen Cristescu si in care se spunea: „Conducatorul statului roman doreste sa cunoasca in ce masura ar putea sa reactioneze la aceste provocari. Generalul Antonescu intentioneaza sa raspunda acestor provocari cu artileria antiaeriana si cu aviatia. Intreaba daca intentiile sale corespund intereselor Reichului si in ce masura poate sa reactioneze la violarile teritoriului roman de catre aviatia sovietica

Probabil ca Antonescu era incurajat in aceasta atitudine de documentele primite din partea armatei. Astfel, intr-o sinteza informativa din 12 aprilie 1941, elaborata de Sectia a II-a a Statului Major al Armatei a 4-a, cu sediul la Bacau, se enumerau miscarile de trupe sovietice. La capitolul „starea de spirit si valoarea trupelor“ se nota: „lasa de dorit; soldatul nu stie de ce lupta; ofiterii foarte slab pregatiti, iar trupa, cu exceptia unor trupe speciale, slab instruita . Dupa ce se prezentau doua actiuni de protest ale romanilor (la Storojinet se adunasera in fata militiei, la 31 martie, 5-6 000 oameni, care manifestasera contra regimului si cerusera sa li se permita sa treaca in Romania, iar in noaptea de 1 spre 2 aprilie, 3-4 000 oameni se apropiasera de frontiera cu intentia de a o trece, dar se trasese asupra lor cu mitralierele de pe tancuri), urmau concluziile. Iata cum sunau ele: „Ultimele manifestari ale trupelor sovietice lasa impresia ca momentan se gandesc la actiuni ofensive. Totusi, atat gruparea fortelor pe anumite directii, aducerea de noi unitati, in special mecanizate, ne fac sa credem ca stau gata a actiona chiar ofensiv, in cazul ca se va ivi o ocazie internationala favorabila. Populatia le este ostila. Valoarea soldatului si ofiterilor foarte slaba. Credem ca o actiune ofensiva contra rusilor va duce sigur la destramarea unitatilor si rasturnarea actualului regim comunist, fata de care chiar multe elemente din armata nu-l mai pot suporta

Am reprodus acest lung pasaj din doua motive. In primul rand, pentru ca el ilustreaza faptul ca in opinia unor analisti ai armatei romane o campanie militara contra URSS avea toate sansele de succes. In al doilea rand, pentru ca pasajul se repeta identic (inclusiv informatiile despre represiunile antiromanesti) intr-un document avand aceeasi sursa — dar sub o alta semnatura — elaborat la 10 iunie 1941. Ne este greu sa gasim vreo explicatie, pentru aceasta repetitie, afara poate de nerabdarea de a trece Prutul.

Cu totul altfel sunau sintezele si analizele elaborate in aceeasi perioada de catre SSI. La sfarsitul lunii aprilie 1941, Frontul de Est intocmea un amplu studiu intitulat „URSS 1941. Sinteza asupra pregatirii de razboi“. Pe parcursul a 113 pagini, erau evaluate situatia geografica a Uniunii Sovietice, pregatirea teritoriului pentru razboi, principiile de recrutare in Armata Rosie, mobilizarea in vreme de pace si de razboi, tipuri de armament si munitii, aeronautica si marina militara. Documentul nu isi propunea sa evalueze sansele unei confruntari cu sovieticii, dar ofera suficiente date revelatoare pentru potentialul lor militar, ce nu aveau in nici un caz menirea de a crea iluzii in ceea ce priveste sansele de victorie. Chiar de la inceput, documentul atragea atentia ca „datorita imensului sau potential minier, agricol si militar, URSS joaca un important rol pentru beligerantii actuali, care lupta fiecare sa-l atraga in sfera sa de actiune (subl. n.) . Erau expuse pe larg apoi masurile luate de sovietici — pe baza invatamintelor desprinse in timpul campaniei din Finlanda — pentru reorganizarea armatei. Concluzia capitolului respectiv era: „masurile disciplinare luate tind sa puna Armata Rosie in situatia de a egala cu armatele occidentale, fata de care trebuie sa fie gata oricand a apara independenta politica a poporului sau

O parte importanta a documentului se referea la noile metode de pregatire, al caror initiator era maresalul Timosenko. Se sublinia introducerea comandamentului unic, delimitarea atributiilor personalului politic si intarirea autoritatii comandantului. Se analiza si doctrina militara sovietica, atragandu-se atentia asupra faptului ca o idee de baza era stramutarea operatiilor militare pe teritoriul agresorului, unde propaganda facuta din timp de pace trebuia „sa atraga masele de muncitori si tarani din armata adversa, precum si populatia de partea revolutiei

In luna mai, dupa cum nota Grigore Gafencu, aflat in post la Moscova, in jurnalul sau, tensiunea sovieto-germana a parut ca se reduce. La 24 mai si ziarele romanesti au publicat un comunicat prin care erau dezmintite zvonurile alarmiste despre un atac sovietic asupra Romaniei. In schimb, SSI atragea atentia, prin Buletinul Informativ din 25 mai 1941, asupra masurilor speciale ce interziceau accesul diplomatilor straini in regiunile Arhanghelsk, Murmansk, Leningrad, Istmul Kareliei, Tarile Baltice, Bielorusia de Vest, Ucraina de Vest si Kiev. Concluzia era: „aceasta masura arata ca URSS nu exclude eventualitatea unui conflict

La 10 iunie, cu doua zile inainte de intalnirea Hitler-Antonescu, SSI informa: „Armata germana este gata oricand sa treaca la ofensiva Totodata, se sustinea ca in ciuda dezmintirilor oficiale, tratativele sovieto-germane erau o realitate.

La 12 iunie 1941, potrivit lui Andreas Hillgruber, cel care a editat textul stenogramei discutiilor Hitler-Antonescu, acesta „a oferit de la sine participarea Romaniei la razboiul impotriva Uniunii Sovietice“. Este adevarat, asa cum am vazut deja, Hitler avusese aceeasi idee, fara a-l consulta pe Antonescu. Dar de data aceasta seful statului fusese prevenit despre intentiile germane.

La 18 iunie, Hitler l-a anuntat pe Antonescu despre hotararea lui definitiva de a ataca URSS. La 21 iunie, in ziua cand Hitler a dat ordinul irevocabil de atac pentru zorii zilei de 22 iunie, SSI a elaborat doua documente. Primul era intitulat „Relatiile Germaniei cu Uniunea Sovietica si perspectivele unui conflict armat vazute de un englez . Acesta era ziaristul britanic Wickman Steed, care, la 20 iunie, la BBC, nu se aratase prea optimist. Iata cum sintetiza nota SSI opiniile acestuia: „Totusi, se crede ca in cazul declansarii unui conflict, rusii vor capitula, cedand pretentiilor germane, fara lupte, cu toate ca infanteria ruseasca este bine pregatita… Cert este ca Germania trebuie sa obtina resursele naturale ale Ucrainei de care are absoluta nevoie pentru a putea invinge la randul sau Anglia

Al doilea document SSI era intitulat „URSS Raporturile germano-sovietice intr-o noua faza . Dupa ce facea un scurt istoric al perioadei de dupa pactul Ribbentrop-Molotov, se arata: „Cum insa este sigur ca Moscova nu va renunta la pozitia sa cu toate sfortarile ce depune Reichul pentru a se ajunge la o intelegere prin tratative directe ce au loc actualmente intre guvernele german si sovietic, un conflict armat intre cele doua puteri devine de neinlaturat, daca se are in vedere si masivele concentrari de forte germane si sovietice de-a lungul frontierei URSS, de la Marea Alba pana la Marea Neagra“. Dupa ce se examinau rezultatele pe care le-ar avea o campanie victorioasa a Reichului, raportul se incheia astfel: „In concluzie, ciocnirea de interese dintre Reich si Uniunea Sovietica a devenit acuta si imposibil de solutionat printr-o intelegere reciproca, ceea ce va duce inevitabil la un conflict armat

El a izbucnit a doua zi. La 24 iunie, Molotov, comisarul poporului pentru afaceri externe, il primea pe Grigore Gafencu cu urmatoarele cuvinte: „Va ganditi la teritorii si nu va dati seama ca sunt in joc independenta si insasi fiinta dv. de stat… V-ati alaturat atacului lor banditesc. Va veti cai… sunteti pierduti. Romania e in primejdie de a nu mai fi . O fraza asemanatoare ii scrisese si Hitler lui Carol al II-lea la 15 iulie 1940. Iata tragedia Romaniei strivita intre cele doua puteri totalitare.

Esalonul mobil „Vulturul Indata dupa numirea sa ca sef al Sectiei I Informatii, colonelul Lissievici a trecut la elaborarea unui plan de organizare si mobilizare. Principalul obiectiv il constituia realizarea unui esalon mobil, care sa cuprinda un duplicat al principalelor sectii ale Serviciului si care sa insoteasca Marele Cartier General pe front. Seful Sectiei I a realizat si faptul ca in caz de razboi nu s-ar mai fi putut apela, la fel ca in timp de pace, la rezidentii externi si agentii informatori din Europa, mai ales din statele cu care urma sa ne aflam in conflict. De asemenea, „pentru cazul de razboi trebuie ca din timp de pace sa se organizeze, incadreze, doteze, instruiasca si antreneze agenti informatori, parasutisti, putand executa misiuni variabile in timp si spatiu, in spatele frontului inamic; personal special instruit pentru interogarea prizonierilor de razboi; un serviciu pentru strangerea documentelor inamicului ramase pe campul de lupta, identificarea si punerea in siguranta a intreprinderilor industriale si depozitelor de tot felul, interesand armata si economia generala a tarii; eventual si alte servicii cu caracter special . Impreuna cu specialistii din Marele Stat Major, planul de mobilizare a fost realizat in intervalul 20 mai-21 iunie 1941. Pentru culegerea de date si informatii din adancimea frontului inamic, care in proportie de 90% aveau caracter militar, Esalonul Mobil dispunea de o grupa speciala numita conspirativ „Vulturul , condusa de locotenent-colonelul Vasile Palius, ajutat de Nicolae Trohani.

Potrivit celor afirmate de Lissievici, tentativelor de a lansa spioni in spatele liniilor sovietice li s-au opus forurile superioare sau, pur si simplu, lipsa conditiilor tehnice. Astfel, in perioada in care Armata patru intampina dificultati in inaintarea spre Odessa, sefii centrelor informative de la Chisinau au incercat sa infiltreze agenti peste linia frontului. Conducerea SSI le-a cerut insa sa se limiteze la anchetarea prizonierilor „fata cu posibilitatile noastre , explicandu-li-se ca se risca prea mult interesele romanesti in cazul in care agentii erau capturati.

„Tot pentru a face fata nevoilor de procurare a informatiilor pe Frontul de Est, in urma aprobarii sefului SSI — povesteste colonelul Lissievici — m-am prezentat generalului Ioanitiu, seful Marelui Stat Major, solicitandu-i sa-mi faca cunoscut care sunt posibilitatile fortelor noastre armate sa utilizeze parasutisti care, actionand in spatele frontului inamic, sa execute misiunile incredintate de catre SSI, primind un raspuns total negativ in legatura cu aceste posibilitati prezente si viitoare . Cu toate acestea, nu a renuntat, luand legatura cu o unitate de aviatie dislocata in zona Iasi. Centrul informativ Iasi a primit aprobarea ca la inceperea operatiunilor militare sa parasuteze doi agenti in regiunea Rabnita. „In acest scop — spunea Ion Lissievici — Centrul informativ Iasi s-a ocupat intens cu instruirea si antrenarea agentilor respectivi si deplasarea in teren pe timpul noptii, radiotransmisie, utilizarea armamentului cu care erau dotati, modul de comportare pe teritoriul URSS, obtinand rezultate satisfacatoare . Asemenea actiuni au ramas cu totul izolate.

La jumatatea lunii noiembrie 1941, o data cu demobilizarea Armatei a 4-a si chemarea in tara a unor unitati din Armata a 3-a, Esalonul Mobil a revenit la Bucuresti. Acest episod intareste ideea ca in acel moment Antonescu nu intentiona sa mearga mai departe. Peste doua luni, in ianuarie 1942, Marele Stat Major a solicitat SSI sa organizeze un nou Esalon Mobil. Din cauza lipsei de efective, conducerea Serviciului a trebuit sa recurga la noi recrutari. Ulterior, in urma dispozitiilor date de generalul von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, ofiterii Esalonului Mobil urmau sa se ocupe in exclusivitate de interogarea prizonierilor sovietici aflati in lagarele germane din Crimeea. Restul personalului a fost redistribuit in centre informative pe langa fiecare divizie.

Nu dispunem de prea multe documente despre activitatea concreta desfasurata de SSI pe Frontul de Est. Foarte multe documente de sinteza au fost preluate de autoritatile sovietice dupa 23 august 1944, dupa cum ne arata cercetarile intreprinse de istoricul Gheorghe Buzatu in arhivele de la Moscova. In cursul anchetelor, cei ce au lucrat in acest domeniu au sustinut ca SSI nu a dispus de o agentura prea puternica, principala sursa de informare fiind anchetarea prizonierilor. Ni s-au pastrat insa o serie de aprecieri si multumiri venite pe adresa Serviciului din partea beneficiarilor de atunci ai informatiilor puse la dispozitie. Astfel, Subsecretariatul de stat al Aerului, prin adresa nr. 147, din 15 iulie 1941, multumea pentru ca „i s-a pus la dispozitie material informativ militar de o reala valoare . La sfarsitul lunii iunie si la inceputul lui iulie, datorita inrautatirii conditiilor atmosferice, nu s-au mai putut efectua zboruri normale de recunoastere, singura sursa de informare ramanand agentura SSI. La 19 februarie 1942, prin adresa nr. 3 540, Subsecretariatul de stat al Marinei multumea si el pentru informatiile primite.

Sa amintim si alte reusite ale Esalonului Mobil. Astfel, la sfarsitul lunii februarie 1942, structura contrainformativa dislocata in Peninsula Kerci a reusit sa captureze mai multe formatiuni de cercetare-diversiune ale sovieticilor. La ancheta s-au obtinut informatii care au permis trupelor romane si germane sa cunoasca intentiile de debarcare in peninsula ale sovieticilor, reusind sa le respinga in final.

Un succes, pe plan informativ, a obtinut SSI si la Cotul Donului. Potrivit generalului Jukov, Inaltul Comandament sovietic luase decizia declansarii contraofensivei inca de la 12 septembrie. La 20 septembrie SSI inainta Marelui Cartier General un document in care se spunea: „Armata sovietica se pregateste pentru o puternica ofensiva in Cotul Donului. In acest scop, sunt in curs de concentrare mari unitati cu efective proaspete, aduse din Siberia, bine echipate si instruite. Ofensiva va dispune de o masa de circa 600-700 tancuri. Ea urmeaza sa inceapa la data de 25 octombrie 1943, cu efort probabil pe directia Kletkaia-Rostov . Dupa cum isi amintea colonelul Lissievici, Comandamentul german al Grupului de Armate „Sud“ a apreciat primele informatii obtinute de SSI drept „netemeinice si „alarmiste Ulterior, germanii au acceptat ca „posibile datele furnizate de romani. La 7 octombrie, Esalonul Mobil intocmea o nota informativa intitulata Consideratiuni asupra potentialului industriei militare a URSS, ale carui concluzii sunau astfel: „industria de razboi sovietica nu este atat de profund zdruncinata cat se crede, nu i s-a dat lovitura decisiva si dispune de suficiente materii prime, combustibil, instalatiuni de prelucrare, iar greutatile ce le intampina in prezent si care au fost enumerate mai sus sunt in masura a fi remediate in spatele indepartat al frontului



Intre 25 si 30 noiembrie 1942, Esalonul Mobil informa Marele Cartier General ca ofensiva sovietica in Cotul Donului a fost amanata pentru prima decada a lunii noiembrie. La 2 noiembrie, Esalonul revenea cu o noua nota informativa: „din declaratiile prizonierilor de razboi rezulta ca trupele ce sunt trecute la vest de Volga ar fi destinate ofensivei sovietice ce ar incepe la 7 noiembrie, ziua aniversarii revolutiei . Aratand ca si aceasta data a fost amanata, nota din 15 noiembrie sublinia ca „rolul principal il vor avea aviatia si unitatile blindate care au si fost pregatite in vederea ofensivei… dispozitivul ofensiv sovietic este aproape realizat, declansarea actiunii fiind in functie de: conditiile atmosferice favorabile…; completarea informatiilor asupra dispozitivelor fortelor romane si a posibilitatilor de reactie

In vreme ce Esalonul Mobil informa despre puternicele concentrari de trupe sovietice, serviciul de informatii al armatei germane afirma ca in Stepa Calmuca era cu neputinta sa se adune rezerve intr-o masura importanta.

Rapoartele informative ale Esalonului Mobil faceau referiri si la starea de spirit a trupelor romane din Cotul Donului, care prin continutul lor, veneau in contradictie cu rapoartele comandamentelor militare. Eugen Cristescu spunea ca „astfel de rapoarte nu au fost luate in consideratie . Se repeta astfel o situatie din primul razboi mondial, cand factorii de comanda ai armatei romane, desi au beneficiat de informatii veridice si deosebit de valoroase, pentru a-si fundamenta deciziile totusi le-au neglijat. Atunci a fost vorba despre pregatirile ofensivei armatei bulgare in 1916, acum despre intentiile Armatei Rosii la Cotul Donului.     

Dupa declansarea ofensivei sovietice, Esalonul Mobil facea o evaluare a consecintelor, la 18 decembrie 1942. De data aceasta s-a tinut cont de ele, dar era tardiv. „O prima concluzie ce se impune este aceea ca operatiunile de pe Frontul de Est din cursul anului 1942 constituie in fond un esec al planului strategic german“. In dreptul acestei fraze, pe marginea documentului SSI maresalul Ion Antonescu a notat cu creionul rosu: „Mai mult“. O alta concluzie era: „rezervele rusesti nu sunt epuizate si trebuie sa ne asteptam la atacuri noi din partea lor si la o prelungire a eforturilor ruse pe tot timpul iernii . Si aici Antonescu a notat: „Da

La inceputul anului 1943 s-au luat masuri deosebite de conspirare a activitatii Esalonului Mobil, care nu mai vizau doar inamicul, ci si pe aliatul german. S-a schimbat denumirea unitatii in Detasamentul „Vulturul

Rapoartele informative erau trimise in plicuri sigilate direct la centrala. Tot in ianuarie, dupa retragerea Marelui Cartier General la Bucuresti, efectivele au fost reduse. Deja colonelul Vasile Palius, seful Agenturii Frontului de Est, incepuse, din proprie initiativa, sa intocmeasca rapoarte despre miscarile trupelor germane, moralul ostasilor germani, dezacordurile dintre elementele operative ale Wehrmachtului si cele ale Partidului National Socialist. Colonelul Palius luase „masuri pentru trimiterea unor organe ale SSI si in alte regiuni decat in acelea in care se aflau dislocate trupe romane. S-a recurs in acest scop la diferite mijloace de acoperire si la o adevarata echilibristica pentru derularea organelor germane, care supravegheau de aproape activitatea SSI. Astfel, s-au trimis agenti deghizati in jandarmi care ar fi urmarit dezertori, dar aveau sarcina de a culege date din zona controlata de germani

Dupa batalia de la Kursk, intr-o analiza elaborata de SSI se arata: „In caz daca fortarea Niprului in regiunea Kiev nu va fi oprita si inaintarea trupelor sovietice catre Nistru va fi realizata, atunci trupele romano-germane din Crimeea, din spatiul intre Nipru si Marea de Azov, cum si cele din regiunea intre Nipru si Nistru vor fi presate de catre ofensiva sovietica din directia nord-sud, nu vor putea face fata acestei presiuni si deci vor fi silite sa execute o retragere spre Nistru, de-a lungul frontului sovietic, cu urmari catastrofice

Este greu sa tragem o concluzie definitiva privind eficienta activitatii Esalonului Mobil — sau cu atat mai putin a Sectiei I informatii externe — tinand cont de baza documentara precara care este accesibila in clipa de fata cercetatorului. Arhiva Frontului de Est a fost arsa imediat dupa 23 august 1944. Cei implicati au sustinut ca nu au dispus de surse importante in URSS. Si totusi, maiorul american Bishop, seful contrainformatiilor in cadrul misiunii OSS sosite dupa 23 august 1944 la Bucuresti, afirma ca dupa serviciul german de informatii, SSI dispunea de cele mai bune date despre URSS, pe care le-a oferit americanilor si britanicilor. De aici insa cel putin deocamdata, patrundem in teritoriul umbrelor.

Informatii despre miscarea de partizani. Sunt o serie de documente care ne prezinta unele dintre actiunile intreprinse de Esalonul Mobil pe Frontul de Est. Cele mai multe se refera la miscarea de partizani. Cazul cel mai cunoscut il reprezinta Odessa.

Incepand din a treia decada a lunii decembrie 1941, Centrul informativ Odessa a raportat despre arestarea primilor partizani in zona catacombelor. Prin anchetarea lor s-a stabilit ca in catacombe se aflau mai multe grupe de partizani, aflate sub comanda colonelului Kuznetov, seful Sectiei a III-a din centrala NKVD de la Moscova. Ofiterii SSI au reusit sa identifice 82 guri de acces in catacombe si sa obtina numeroase planuri ale paienjenisului de galerii. Detasamente militare ale Comandamentului Militar, beneficiind de asemenea informatii, au angajat lupte cu grupele de partizani in interiorul catacombelor. Totusi, datorita numarului mare de trasee, adancimii si intortocherii galeriilor, a numeroaselor iesiri in cele mai diverse locuri (cladiri publice si private, canalizarea orasului, in centrul sau periferia acestuia), catacombele ramaneau un excelent adapost pentru partizani, implicit, o permanenta amenintare. Locotenent-colonelul Schnidel, seful Abwehr-ului din Odessa, a intervenit in repetatea randuri pentru a convinge autoritatile militare sa arunce in catacombe gaze. Pe baza unui raport al SSI si a altuia alcatuit de Sectia Operatii a Marelui Stat Major, care recomandau sa nu se foloseasca gaze de lupta, procedeu contrar legilor razboiului, maresalul Ion Antonescu a pus rezolutia: „Nu se intrebuinteaza gaze toxice. Sunt destule catacombe

Cea mai eficienta metoda s-a dovedit recrutarea unor agenti din randul partizanilor. Prin telegrama nr. 727, din 15 ianuarie 1942, directorul general al SSI, Eugen Cristescu, il informa pe maresal ca sursa principala a fost Dimitrie Alekseevici, fost ofiter NKVD, „care a ajutat la descoperirea unor partizani dintre cei aproximativ 300 existenti. Partizanii sovietici identificati au fost judecati si executati

Intr-o sinteza realizata de Biroul contrainformatii din Sectia a II-a a Marelui Cartier General, la 24 iulie 1941, se arata ca desi Armata Rosie se aflase printre primele din lume care cautase sa valorifice posibilitatile militare ale saltului cu parasuta, „unitatile de parasutisti n-au fost deloc intrebuintate . „In schimb — se arata in document — URSS a hotarat sa intrebuinteze posibilitatile parasutistilor pentru lansarea in spatele liniilor a unor mici grupuri de agenti diversionisti cu misiunea de spionaj, sabotaj si terorism si de care s-a facut uz mai ales in ultimul timp“. Pana in acel moment — deci intr-o luna de razboi — autoritatile romane capturasera cinci echipe cu un total de 36 oameni. Concluziile documentului subliniau ca „in ultimul timp s-au semnalat frecvent asemenea lansari de agenti cu parasuta, nu numai pe teritoriul nostru, ci si in Bulgaria, Ungaria si la nord, in Galitia si ca „acesti agenti nu au nimic comun cu unitatile de parasutisti

Din documentele informative ale SSI rezulta ca recrutarea, organizarea, dotarea, instruirea si conducerea miscarii de partizani fusesera incredintate „conducerii superioare a propagandei politice in Armata Rosie , luand fiinta „Administratia politica a armatei, Diviziunea a X-a, denumita si Sectia Superioara nr. 10“. NKVD-ul pregatise si „batalioane de curatire , care aveau ca principala misiune neutralizarea unitatilor inamice de parasutisti, dar se puteau transforma, in anumite conditii, in unitati de partizani.

Un document SSI atragea atentia asupra unui aspect important: „Fara o intelegere a realitatilor si o transpunere din partea noastra in mentalitatea populatiilor sovietice, actiunile noastre operative precum si actiunea noastra constructiva de organizare a teritoriului in spatele frontului va intampina mari greutati si va pretinde timp indelungat . Solutia propusa prevedea ca masurile de contracarare a miscarii de partizani sa fie gandite nu numai prin latura represiva, ci si prin cea constructiva, vizand organizarea unei vieti normale in spatele frontului.

Documentele informative ale SSI arata ca in primavara anului 1943 miscarea de partizani evoluase rapid pe Frontul de Est spre forme institutionalizate. Fusesera identificate doua scoli pentru pregatirea partizanilor. Una se afla la Moscova, si pregatea cadrele care urmau sa incadreze unitatile, alta la Saratov, unde erau instruiti cei lansati in zona de responsabilitate a trupelor romane.

In noaptea de 28-29 iulie 1943 de pe aerodromul Storobelsk a decolat un avion cu 8 parasutisti din „Grupul Basarabia . „Fiind instiintati la timp — se spunea intr-un document al SSI, ceea ce ne arata totusi eficienta activitatii Esalonului Mobil si nivelul pana la care acesta reusise sa isi infiltreze proprii agenti — bateriile romanesti din sistemul de aparare antiaeriana au reactionat cu foc, fapt pentru care Grupul Basarabia nu si-a indeplinit misiunea, fiind lansat undeva in Ucraina, departe de obiectiv

O evaluare facuta de SSI arata: „Pe cat de reusita a fost miscarea partizanilor in Ucraina si Bielorusia, pe atat de nereusita este in prezent in Romania, exceptand teritoriul Basarabiei, unde o parte a populatiei acorda sprijin partizanilor, mai ales in regiunea Chisinau si in regiunea Cernauti. In celelalte judete ocupate temporar (Moldova si Bucovina), miscarea are un alt aspect. Aici partizanii sunt prinsi foarte usor de catre organele de urmarire pentru ca nu cunosc limba romana, iar populatia ii tradeaza imediat. Comandamentul sovietic este convins ca dupa trei saptamani de la lansare nici un partizan nu mai ramane liber… Cu toate acestea, Comandamentul partizanilor va continua sa trimita grupe considerate de sacrificiu pentru comiterea actelor de diversiune

La 12 iulie 1944, SSI realizase o captura importanta, in persoana colonelului Kotlearov, arestat in tinuta militara, cu grade si centura. La ancheta, el a confirmat ca pana in luna iulie 1944, activitatea partizanilor pe teritoriul romanesc „era ca si inexistenta . Ofiterul sovietic a mai destainuit ca dupa vizita maresalului Timosenko la Cernauti, cu scopul de a pregati viitoarele operatii militare in sectorul romanesc, Comandamentul partizanilor din Kiev a hotarat sa trimita grupe de partizani cu misiuni de diversiune contra caii ferate Campulung-Bistrita, obiectivul principal fiind distrugerea tunelului de la Valea Putnei. Prin urmare, comandamentul sovietic planificase deja actiunea de ocupare a teritoriului romanesc dincolo de Prut.

Informatiile obtinute de SSI erau veridice, ulterior fiind confirmate si de alte documente romanesti si straine, dar configuratia frontului — total defavorabila trupelor germane si romane — sugera ca o solutie militara nu mai putea salva situatia. Era nevoie de o solutie politica, de data aceasta radicala si energica, adica o reorientare politico-militara de valoare strategica, ceea ce s-a si intamplat prin actul de la 23 august 1944.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1015
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site