Originile si evolutia limbii romane

Originile si evolutia limbii romane

1. Limba romana - limba romanica

Limba este un fenomen in miscare, adica isi modifica structura de-a lungul timpului (prin evolutie normala, prin influente din contactul cu alte limbi), dar are totusi o inclinare spre conservarea fondului originar.

Structura limbii romane este esential latina, mostenind latina populara (vulgara), limba vorbita de romani, fiind o limba vie spre deosebire de latina clasica ce reprezenta varianta literara. Limba latina a fost unitara in Imperiul Roman pana la destramarea acestuia cand se nasc limbile romanice. Unele dintre acestea au devenit limbi nationale (italiana, franceza, spaniola, portugheza, romana) iar altele au ramas limbi locale, vorbite pe o arie restransa (sarda, catalana, occitana, proviensala, romansa, retoromana) sau chiar au disparut (dalmata).

Limba romana este singura care reprezinta zona orientala si a conservat mai bine structura gramaticala si lexicul pe care le-a mostenit din limba latina.

2. Formarea limbii romane

Nasterea unei limbi este un proces indelungat si nu se poate spune exact cand a inceput transformarea limbii latine in limba romana.

Romanii au patruns in Peninsula Balcanica pe la sfarsitul secolului al III-lea i.Hr. ajungand pana la Dunare, unde s-au izbit de rezistenta populatiei daco-gete. Razboaiele dintre daci si romani au inceput cu infruntarea din anul 86 d.Hr. unde au fost invinsi romanii la Tapae. Mai tarziu, imparatul Domitian a incheiat cu dacii o pace prin care a nemultumit nobilimea romana. In momentul urcarii pe tron a lui Traian in 98 d.Hr. infruntarile dintre daci si romani devin din ce in ce mai violente, culminand cu razboiul declansat in 101 d.Hr. si incheiat primavara urmatoare.

Dacii nu au acceptat stapanirea romana. Astfel, Decebal, conducatorul dacilor, inteles cu popoarele barbare, organizeaza un atac in Dobrogea pentru a opri inaintarea romana spre Sarmizegetusa, capitala Daciei. Traian a fost nevoit sa plece din Muntii Orastiei si s-a retras din Dacia.

Stapanirea romana s-a instalat insa definitiv in spatiul carpato-dunarean in anul 106 d.Hr. cand Traian a cucerit Sarmizegetusa. Decebal se sinucide si fostele triburi sunt anihilate de armata romana. Chiar si dacii liberi nu mai indraznesc sa atace, fiind nevoiti sa se reorganizeze.

Noul teritoriu cucerit a devenit provincie romana si avea nenumarate bogatii fiind numita Dacia felix (Dacia cea fericita). Incepe astfel procesul de romanizare, care a constat in asimilarea rapida a civilizatiei, a culturii si a limbii din Imperiul Roman. Fiind o populatie diversa, oamenii se intelegeau cu ajutorul limbii latine, pe care incep sa o vorbeasca si bastinasii deoarece doar latina asigura posibilitatea comunicarii localnicilor cu reprezentantii imperiului (militari, functionari, comercianti).

In aproximativ un secol, populatia bastinasa folosea in mod curent limba latina dovada fiind hotararea imparatului Caracalla de a da asa numita Constitutio Antoniniana (212 d.Hr.) prin care acorda cetatenia romana tuturor locuitorilor Daciei.

Atacurile popoarelor migratoare au silit stapanirea romana sa se retraga in 271 dr.Hr. in timpul imparatului Aurelian. Romanizarea a continuat insa, fapt atestat de probe arheologice si lingvistice.

Numeroasele cuvinte de originie latina, in primul rand din domeniul agricol, dovedesc asimilarea limbii cuceritorilor (a ara, secara, in, sat).

Procesul de impunere a limbii latine in spatiul carpato-dunarean s-a incheiat in secolul al VI-lea, de cand dateaza un enunt considerat ca apartinand limbii romane (o mentiune facuta de cronicarul Theophanes).

3. Trecerea de la limba latina la limba romana

Latina vulgara este reconstituita dupa o serie de izvoare precum autorii clasici latini in ale caror opere patrund forme de limba vorbita (Cicero, Horatiu), traducerea Bibliei, inscriptiile (Pompei), lucrarile lexicografice, gramaticile latinesti, manuscrisele, metoda comparativ-istorica de studiere a limbilor romanice.

Din latina vulgara apare romana comuna, fiind prima faza a evolutiei limbii romane. Sistemul vocalic cuprindea doar 6 vocale (fara "i"), aparitia sunetelor noi precum "s" si "t", se mai produc anumite modificari, cele 5 declinari latinesti se reduc la 3, se pastreaza cazurile cu exceptia ablativului, apare articolul, numeralele sunt in majoritate latinesti, pronumele isi imbogateste formele, verbul mosteneste cele 4 conjugari, etc.

4. Teritoriul de formare a limbii romane

Exista trei teorii in legatura cu teritoriul de formare a limbii romane :

• Teoria formarii limbii romane doar la nord de Dunare, sustinuta de Dimitrie Cantemir, Petru Maior, Bogdan Petriceicu Hasdeu, care este infirmata de existenta unor dialecte romanesti sud-dunarene
• Teoria formarii limbii romane doar la sud de Dunare sustinuta de lingvisti straini (Franz Joseph Sulzer) dar si de savanti romani (Alexandru Philippide) -      se spune ca dupa retragerea aureliana s-ar fi produs o migratie masiva de populatie din spatiul fostei Dacii. Aceasta teorie este infirmata de bogatele marturii arheologice (inscripitii cu nume dacice, cimitire cu nume dacice), obiectele de cult crestin, cu inscriptii in limba latina (la Biertan), persistenta a unor termeni latini numai in vestul teritoriului romanesc actual (ai, june, nea)
• Teoria formarii limbii romane atat la nordul cat si la sudul Dunarii sustinuta de Scoala Ardeleana si de majoritatea lingvistilor contemporani.

5. Fondul autohton

Limba vorbita de traco-geti constituie fondul autohton al limbii romane. Se pastreaza din limba dacilor nume proprii (Arges, Iasi, Dunare), substantive comune (abur, balaur, barza, copil, mos, tap), verbe (a baga, a se bucura) si unele sufixe (-esc, -este, -andru).

S-au descoperit si inscriptii dacice scrise cu litere grecesti ramase nedescifrate.

6. Limba romana in contact cu alte limbi

Influentele ulterioare s-au manifestat doar la nivelul vocabularului.

Influenta slava. Migratia slavilor in secolele VI-VII a lasat urme mai ales in domeniul agricol si casnic deoarece erau un popor pasnic (blid, ciocan, cleste, coasa, cos, grajd, grebla, sita). Pe langa acestea mai sunt si unele in domeniul bisericesc din secolele IX-XIII (popa, staret) desi lexicul bisericesc fundamental este de origine latina (biserica din lat. basillica). Tot de la slavi s-au imprumutat cateva prefixe (-ne, -ras, -pre) si sufixe (-eala, -is, -nic) si nume de persoane (Bogdan, Vlad).

Influenta maghiara. A inceput in secolul al X-lea cand acest popor a patruns in Panonia. In secolele X-XI, maghiarii au ajuns in Transilvania lasand urme in lexic (belsug, gand, gingas, oras, viclean, vama).

Influenta turca. Incepand din secolul al XVI-lea au patruns termeni adusi de stapanirea otomana (acadea, baclava, chiftea, halva, iahnie, mezel, rahat, sarma). Unele au intrat in vocabularul fundamental (chef, chirie, cantar, dusman, murdar) si s-au pastrat si sufixe (-agiu, -liu, -lac).

Influenta greaca. Elementele grecesti au patruns incepand cu secolul al VI-lea si pana in secolul al XV-lea (a agonisi, omida, plapuma, trandafir, zugrav).

Influenta limbilor moderne. In secolul al XIX-lea a inceput un proces de modernizare a limbii romane prin intermediul imprumuturilor din limbile romanice. Influenta franceza a fost cea mai puternica dar exista multe cuvinte si din italiana - in domeniul muzical, bancar si culinar.

De la nasterea ei, din secolul al III-lea, limba romana a evoluat de-a lungul a 1 400 de ani, imbogatiindu-se continuu, pana la forma din zilele noastre.

7. Latinitate si dacism

Etnogeneza romana a fost una din preocuparile majore ale primilor nostri cronicari (Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir si altii).

In secolul al XIX-lea, interesul oamenilor de cultura se indreapta spre fondul geto-dacic constituindu-se teorii cu privire la superioritatea dacilor fata de latini. In perioada interbelica a aparut curentul dacism prin care se omagiau trasaturi care caracterizau populatia autohtona.

Specificul national este pus sub semnul unor fenomene antitetice, al unui amestec de Occident si Orient, al unei nevoi de modernizare, dar si al uneia de pastrare a traditiei.