Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


COLAPSUL COMUNISMULUI SAU IN CAUTAREA LIDER-ULUI; SISTEMUL RELATIILOR INTERNATIONALE DUPA ANUL 1991

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic




COLAPSUL COMUNISMULUI SAU IN CAUTAREA LIDER-ULUI; SISTEMUL RELATIILOR INTERNATIONALE DUPA ANUL 1991

Perestroika si Glasnost

in anul 1986, Gorbaciov a declarat in fata Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS ca Moscova nu este incercuita de armate invincibile ci de economii superioare (starea deplorabila a economiei rusesti facea ca aceasta sa se apropie mai mult de statele din lumea a treia);



a fost lansata perestroika (restructurarea)=oprirea stagnarii economiei rusesti si de a face din intreprinzatori, principala veriga a sistemului economic, promovandu-se in paralel o politica de democratizare si de transparenta (glasnost);

dupa 25 aprilie 1986 (explozia centralei nucleare de la Cernobil), presa a devenit mai libera, fiind eliberati si detinuti politici;

pe plan extern, politica lui Gorbaciov a fost una surprinzatoare; el a declarat ca „Europa este o casa comuna” in care „fiecare familie poate avea propriul ei apartament”;

,,reformarea” imperiului la indreapta, categoric, spre destamare.

1989 - Prabusirea regimurilor comuniste din Europa

in decembrie 1989, Pactul de la Varsovia a condamnat propria sa interventie, din 1968, in Cehoslovacia;

in 1989, alegerile din Polonia au fost castigate de Solidarnosc; Moscova nu a intervenit;

in mai 1989, cu ajutorul unei imense publicitati, a fost distrusa „cortina de fier” dintre Ungaria si Austria;

la 9 noiembrie 1989, conducatorii est-germani accepta deschiderea zidului Berlinului; la 31 august 1990 a fost semnat la Berlin Tratatul de unificare intre cele doua Germanii, de fapt, absorbtia RDG de catre RFG;

in Bulgaria si Cehoslovacia au fost organizate alegeri libere;

decembrie 1989 – in Romania are loc o sangeroasa lovitura de stat.

Sfarsitul URSS

la sfarsitul anului 1990, ,,Time” titra: URSS, o superputere redusa la cersetorie.

incepand din anul 1989, dupa publicarea acordurilor pactului Ribbentrop-Molotov, tarile baltice isi revendica independenta;

inca din 1988, a izbucnit un conflict intre azeri si armeni in Ajerbaidjan;

accentuarea nationalismului rusesc;

ideea unei reluari a tratatului de uniune a dus la puci-ul din august 1991 (Gorbaciov a fost destituit);

la conducerea Republicii Rusia a fost ales Boris Eltin;

la 8 decembrie 1991, conducatorii Rusiei, Ucrainei si Bielorusiei, cele trei state slave, constata ca URSS nu mai exista ca subiect de drept international si realitate geopolitica;

la 21 decembrie 1991 a fost creata o comunitate a statelor independente (CSI) intre fostele republici ale Uniunii Sovietice, cu exceptia statelor baltice si a Georgiei;

la 25 decembrie 1991 Gorbaciov a demisionat: in timpul conducerii URSS, sase ani si noua luni, a fost abandonat Razboiul Rece (Pactul de la Varsovia a fost dizolvat la 1 iulie 1991), Europa de Est a fost eliberata.



Razboiul din Kuweit

importanta geostrategica a zonei este evidentiata prin faptul ca aici, in jurul golfului, sunt concentrate principalele state exportatoare de petrol: Arabia Saudita, Iran, Irak;

in perioada interbelica, zona a fost controlata de Marea Britanie, care, la finalul celui de-al doilea razboi mondial s-a repliat in favoarea Satelor Unite (pentru acestea, zona este vitala, nu numai ca si regiune petrolifera, ci ca si datorita faptului ca aici s-a exercitat presiunea sovietica spre marile calde – in anii*70, Irakul a devenit punct de sprijin al URSS, iar Iran si Arabia Saudita pentru SUA);

in anul 1979, ayatollahul Khomeyni a preluat puterea in Iran, americanii pierzandu-si aliatul; in aceste conditii, Irakul, condus de Saddam Hussein a atacat Iranul (septembrie 1980), convins ca poate deveni liderul lumii arabe; razboiul a durat pana in august 1988;

la 2 august 1990, Irakul a invadat Kuweitul, iar la 8 august il anexeaza – a fost, astfel, incalcat un principiu de drept international, un stat a pus stapanire prin forta pe un alt stat suveran, membru al ONU;

razboiul contra Irakului a fost unul fulger, operatiunile terestre au durat din 24 pana in 28 februarie 1991;

la 2 martie si 5 aprilie 1991, au fost adoptate de catre Consiliul de Securitate al ONU doua rezolutii prin care au fost fixate conditiile de la sfarsitul ostilitatilor, plasand Irakul sub un regim cvasitutelar, cu scopul privarii acestuia de orice capacitate agresiva;

Concluziile razboiului:

A devenit SUA jandarmul planetei? Interventia SUA s-a facut cu acordul ONU (Consiliu de Securitate), a existat acordul celor cinci membrii ai CS; desi a intervenit si in Somalia incepand din decembrie 1992, SUA s-a retras in momentul cand a vazut ca „deranjeaza” (1994);

ONU si-a aratat rolul de organizatie mondiala in care au loc dezbateri ale marilor crize internationale; problema Kuweitului a confirmat faptul ca ONU nu are vointa decat cu conditia ca membrii permanenti ai CS sa ajunga la un demers comun.

Conflictele din ex-Iugoslavia

1991 - Iugoslavia a intrat in descompunere (Franta si Marea Britanie sunt pentru mentinerea statu quo-ului, Germania pentru ,,dreptul popoarelor de a dispune de ele insele”);

ianuarie 1992 – a fost recunoscuta existenta Sloveniei si Croatiei;

1992 - Bosnia-Hertegovina si-au proclamat independenta (referendumul a fost boicotat de sarbi);

22 mai 1992 - Slovenia, Croatia, Bosnia-Hertegovina au fost admise in ONU – sarbii din Bosnia-Hertegovina isi reclama teritorii dorind, in acelasi timp, aderarea la Serbia;

februarie 1992 ONU trimite in zona Fortele de Protectie a Natiunilor Unite (FORPRONU), in 1995, apx. 40.000 de ,,casti albastre”, jumatate stationand in Bosnia, unde din 1992 au fost concentrate luptele;

luptele au continuat, desi a fost dezbatut in cadrul grupului de contact – SUA, Rusia, Marea Britanie, Franta Germania – un plan de pace – sustinute si de ideea sarbilor de a face o Serbie mare (Milosevici).

Oraganizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)

Dupa 1989 – momentul cheie – Declaratia de la Londra (6 iunie 1990) a statelor membre NATO ce a adus unele modificari; a fost evidentiat conceptul de securitate colectiva in noile conditii, precum si noua politica de aparare a statelor membre; conceptul de strategie NATO a parut in triada – aparare, dialog, cooperare. Totodata, Alianta s-a pronuntat pentru institutionalizarea Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa (CSCE, din decembrie 1994 - OSCE), care beneficiaza de un statut de organizatie interguvernamentala.




La 7-8 noiembrie 1991 – la Roma a fost adoptata Declaratia de pace si cooperare si, odata cu aceasta, si noua strategie defina astfel:

a.       utilizarea unui numar mic de forte operationale;

b.      cresterea flexibilitatii si mobilitatii fortelor operationale (inlocuindu-se astfel, aparatea statica);

c.       cresterea fortelor multinationale (neantrenindu-se fortele ONU);

d.      micsorarea numarului de exercitii militare, manevre, fara a se dimunua eficienta acestora;

e.       reducerea numarului de arme nucleare din dotare.

Potrivit Declaratiei finale a reuniunii la nivel inalt a membrilor NATO de la Roma, „Dimensiunea militara a Aliantei noastre ramane un factor esential, dar aspectul nou este ca, mai mult ca niciodata, ea va servi unui concept largit de securitate”, fortele armate ale statelor membre NATO urmau „sa fie dotate cu o mobilitate crescuta, care sa le permita sa reactioneze la o gama vasta de evenimente si sa fie organizate in vederea unei mobilizari flexibile, in functie de necesitati, atat pentru gestionarea crizelor, cat si pentru aparare” (punctul 5, North Atlantic Council, Rome Declaration on Peace and Cooperation, Rome, 8 noiembrie 1991).

Noul concept strategic definea asa numita „forta de reactie rapida”, dupa modelul american al asa numitelor Rapid Deloyment Force, din timpul administratiei Carter. Noul obiectiv al Aliantei a devenit „gestionarea crizelor” (crises management) precum si implicarea in situatiile ce prezinta un grad inalt de risc pentru statele membre.

„Riscurile care afecteaza securitatea aliatilor nostri nu sunt atat cele care rezulta dintr-o agresiune premeditata impotriva teritoriilor lor, cat cele care deriva din consecintele nefaste ale instabilitatii, care pot sa isi aiba sursa in gravele dificultati economice, sociale si politice, si chiar in rivalitatile etnice si in litigiile teritorile in care sunt confruntate mai multe state din Europa Centrala si Orientala () Stabilitatea si pacea in tarile de la periferia sudica a Europei sunt importante pentru securitatea Aliantei, dupa cum a demonstrat-o razboiul din Golf din 1991” (punctele 9, 11, The Alliance,s New Strategic Concept, 8 noiembrie 1991; Gilbert Achcar, Noul Razboi Rece. Lumea dupa Kosovo, Bucuresti, Editura Corint, 2002)

Dupa anul 1991 – Consiliul de Cooperare a dezvoltat teza largirii cooperarii sub raport economic, politic si de securitate: problema care s-a ridicat dupa incheierea Razboiului Rece a fost aceea a extinderii NATO pe diverse forme, in diverse scenarii; extinderea apare:

f.        ca o integrare esalonata a statelor foste comuniste sau ex-sovietice in functie de factorii geopolitici si geostrategici, de stadiul reformelor;

g.       in functie de crearea statutului de membru asociat al NATO; in ianuarie 1994 a fost infiintat Parteneriatul pentru Pace; in aceeasi luna, la Praga, la o reuniune cu sefii de stat din Europa Centrala, presedintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton a afirmat: „Problema nu este daca NATO va admite noi membri, ci cand si cum”;

h.       de conditionarea primirii statutului de membru de intrarea in Uniunea Europeana;

i.         de renuntarea la forta si la pretentiile teritoriale;

j.        de respectarea propriu a drepturilor omului si minoritatilor.

Summit-ul de la Bruxelles (ianuarie 1994):

k.      Consiliul de Cooperare Nord Atlantica precum si statele prezente la Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa (CSCE) au acceptat invitatia de a participa la noul program de cooperare cu Alianta Nord Atlantica – Parteneriatul pentru Pace.

Summit-ul de la Madrid (iulie 1997):

l.         au inceput convorbirile de aderare cu Cehia, Ungaria, Polonia si a confirmat o politica a „usilor deschise” privind viitoarele aderari;

m.     a confirmat PfP

n.       a deschis un nou capitolin vederea colaborarii NATO-Rusia si a propus pentru viitor un parteneriat cu Ucraina;



o.      a propus intensificarea dialogului su statele mediteraneene.

Summit-ul de la Washington (23-25 aprilie 1999):

p.      Primul summit la care liderii Cehiei, Ungariei, Poloniei au participat ca partenri NATO; a fost dat publicitatii Planul de Actiune pentru Membri (MAP) care s-a constituit intr-o „manifestare practica a Usilor Deschise”; pe aceeasi linie, summit-ul a aprobat raportul intitulat Catre un parteneriat pentru secolul 21- Parteneriatul largit si operativ in vederea consolidarii securitatii si democratiei in Europa de Est;

q.      Liderii NATO si presedintele Ucrainei au sustinut prima lor Intalnire la Nivel Inalt, recunoscandu-se in acest fel, importanta acestui stat pentru securitate si stabilitate euro-atlantica;

r.        A fost adoptat asa-numitul concept strategic care a admis „aparitia unor noi riscuri complexe asupra pacii si stabilitatii Euro-Atlantice, acestea incluzand opresiunea, conflictele etnice, dezastrele economice, prabusirea ordinii publice si proliferarea armelor de distrugere in masa”;

s.       Potrivit documentului Summit-ului de la Washington o trasatura importanta a transformarii Aliantei odata cu intrarea intr-un nou mileniu o constituie dezvoltarea Identitatii Europene de Securitate si Aparare (ESDI);

t.        Comunicatul summit-ului a conturat si pozitia NATO asupra Armelor de Distrugere in Masa (ADM), obiectivul fiind „de a preveni proliferarea sau, in caz ca aceasta apare, sa fie deturnata prin mijloace diplomatice”.

Summit-ul de la Praga (21 noiembrie 2002):

u.       Potrivit documentului adoptat, summit-ul de la Praga reprezinta un moment crucial in ceea ce priveste adaptarea rolului NATO la noile provocari (este vorba despre terorism);

v.       Summit-ul a reprezentat, totodata, un important pas in privinta extinderii in vederea „unificarii Europei de la Marea Baltica la Marea Neagra” invitand Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia si Slovenia la demararea procedurilor de intrare in Alianta (The Prague Summit and NATO,s transformation, NATO, 2003).     

La 11 septembrie 2001 s-a produs atacul terorist asupra World Trade Centre din New York. A doua zi, la 12 septembrie 2001, membrii Consiliului NATO au condamnat neconditionat atacul terorist. De asemenea, Rusia, prin Vladimir Putin, a reactionat condamnand terorismul. Nu doar Rusia, ci si alte state au inregistrat realinieri de negandit pana atunci; de exemplu, daca in prima parte a anului 2001, relatiile S.U.A. cu China au inregistrat numeroase dificultati, imediat dupa 11 septembrie a putut fi constatata o imbunatatire, pe fondul comun al combaterii terorismului; Iranul a condamnat in mod neasteptat terorismul, iar ministrul de Externe al Marii Britanii a facut o vizita, considerata istorica, la Teheran.

In vizitele facute la Berlin si la Comandamentul NATO de la Bruxelles, Vladimir Putin a facut cunoscuta dorinta sa de a strange relatiile strategice cu Occidentul. Se contureaza ceea ce unii analisti au numit incredibila alianta: SUA-Rusia.

„Time”, mai retinut, a numit acest fapt, nu o alianta ci un parteneriat de problem-sharing (gestionare comuna a problemelor).

In 2002, dupa ce a fost amanat, mariajul Rusiei cu NATO a fost pecetluit la Rejkjavik, unde a fost semnat acordul asupra modalitatii de constituire a acestei asocieri, precum si stabilirea competentelor unui Consiliu NATO-Rusia, care sa fie un forum comun al dezbaterilor si deciziilor in problemele de interes comun (peace keeping) privind lupta impotriva terorismului. Intre timp, fisurile au aparut, mai ales la Moscova, unde adversarii orientarii Putin au vociferat impotriva prezentei fizice a SUA in Asia Centrala si in Caucaz (contingente mici de forte in Kirghistan, Tadjikistan, Uzbekistan, Kazahstan si Georgia); de asemenea, s-a accentuat incompatibilitatea de sistem politic intre Rusia si Occident, ultimele tribune de opinie necontrolate de Kremlin (postul TV MT-6 fiind oprit) sau afacerea contractelor fabuloase incheiate de Rusia si Irak, si Rusia si Iran.

In luna mai 2002 a fost incheiat la Moscova acordul intre cele doua parti (SUA-Rusia) privind reducerea armelor stategice.

In fapt, atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite a demonstrat inca o data capacitatea noului jucator din arena relatiilor internationale – terorismul islamic – precum si vulnerabilitatea membrilor Aliantei Nord Atlantice in fata unui astfel de actiuni. Incepand cu 18 decembre 2001, s-a trecut in cadrul NATO la elaborarea unui concept militar relativ la apararea contra terorismului care a fost adoptat la Summit-ul de la Paraga din 2002 (The Prague Summit and NATO,s transformation, NATO, 2003). Potrivit acestuia principalele obiective ale Planului de Actiune impotriva Terorismului sunt:

localizarea si stoparea actiunilor teroriste;

prevenirea atacurilor teroriste;

promovarea cooperarii inter-institutionale (NATO, PfP) in vederea combaterii terorismului.

Statele membre NATO - 2006: Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Danemarca, Estonia, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia, Marea Britanie, SUA.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 961
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site