PROIECTUL EUROPEAN LA ORA REALITATILOR SI PROVOCARILOR

PROIECTUL EUROPEAN LA ORA REALITATILOR SI PROVOCARILOR

Votul negativ acordat Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa consacra asa-numita "criza constitutionala" care se alatura celorlalte probleme presante cu care Uniunea Europeana se confrunta la momentul actual: globalizarea, extinderea Uniunii Europene si aprofundarea integrarii europene. Modul in care Uniunea Europeana va aborda rezolvarea acestor puncte-cheie de pe agenda sa va prefigura viitorul proiectului european si rolul sau pe scena mondiala.

Intrucat toate aceste chestiuni sunt interdependente, solutionarea uneia neputand face abstractie de existenta celorlalte, perioada de reflectie pe care Uniunea si-a acordat-o pentru a decide in privinta viitorului Tratatului Constitutional este esentiala si pentru incercarea de a transa celelalte crize care afecteaza intreaga structura comunitara.

Alaturi de problemele interne pe care le are de rezolvat Uniunea, si care au fost acumulate de-a lungul timpului, cea mai dificila problema cu care se confrunta o reprezinta globalizarea, ale carei presiuni sunt tot mai evidente in statele Uniunii Europene. Analistii si factorii de decizie deopotriva par sa fi inteles ca una dintre cele mai importante provocari la care trebuie sa gaseasca raspuns Uniunea Europeana este legata de fenomenul de globalizare a economiei, de competitivitatea economiei europene fata de celelalte economii puternice ale lumii. Desi hulita de unii si transformata in panaceu de altii, globalizarea este un fenomen real, din care fiecare dintre noi face parte. Asa cum arata si presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu ocazia Conferintei internationale de la Salzburg (ianuarie 2006), globalizarea nu este consecinta unei decizii politice evitabile, ci un proces obiectiv, motiv pentru care europenii nu trebuie sa se blocheze in lamentari, ci sa faca tot posibilul pentru a gestiona noua realitate in folosul lor. In loc sa se lase prada temerilor legate de siguranta locului lor de munca si a zilei de maine, este preferabil sa mizeze pe forta pe care lo-o da unitatea europeana si pe o economie sociala de piata. Una dintre concluziile acestei Conferinte internationale a fost aceea ca globalizarea poate fi o oportunitate si nu o amenintare pentru Europa, daca aceasta va intelege ca trebuie sa se adapteze rapid si ca nu poate actiona in secolul al XXI-lea dupa un model din veacul trecut.

In pofida acestor declaratii, multe dintre statele europene nu sunt pregatite sa accepte mental caracterul ireversibil al globalizarii, avantajele pe care le presupune, necesitatea initierii de reforme pentru a se adapta mai bine si mai repede la provocarile acesteia.

Exista o serie de obstacolele majore pentru sperantele Uniunii Europene de a face fata globalizarii. Astfel:

Provocari obstacole

cresterea economica este prea lenta, mai ales in randul vechilor state membre ale Uniunii. In timp ce in Europa occidentala media cresterii economice abia daca atinge 2%, economia americana prospera, fiind previzionate rate de crestere de 3,5% in 2006 si de 3,3% in 2007. Cresteri importante se inregistreaza si in cazul economiilor asiatice, iar economia indiana a sporit cu 8%, sperand la o accelerare a cresterii economice pana la 10% in urmatorii ani.

slabirea monedei unice europene, unul dintre pilonii economiei contemporane, ca efect al cresterii economice slabe, dobanzilor relativ reduse si, nu in ultimul rand, al blocajului politic din Uniune. Potrivit unui raport publicat de "Financial Times Deutschland" in octombrie 2005, euro s-a numarat printre valutele care au inregistrat cea mai slaba performanta din lume in 2005. Dintre cele 58 de valute avute in vedere, euro s-a situat pe locul 50, scazand atat in raport cu dolarul, lira sterlina si yenul, dar si in raport cu lira turceasca si realul brazilian.

riscul unei crize demografice in spatiul comunitar. Europa se confrunta cu un accentuat proces de imbatranire a populatiei, ce a generat o criza pe piata muncii. Cresterea demografica in ultimul an este de 0,5%, un nivel foarte slab, cauzat nu de sporul natural al populatiei europene, ci mai degraba de imigratie. Mai mult, unele dintre statele membre (Germania, Polonia si o serie de state mici nou admise in Uniune), au inregistrat chiar o scadere a populatiei. Estimarile demografilor sunt cat se poate de pesimiste, apreciindu-se ca pana la mijlocul secolului, Germania va avea o populatie de 45 de milioane, iar pana in 2020 varsta medie in Uniunea Europeana va fi de 50 de ani.

In 2000, cu ocazia Consiliului European de la Lisabona, liderii europeni au stabilit o strategie de dezvoltare economica a Uniunii pentru urmatorii ani, cunoscuta sub numele de Agenda Lisabona, cel mai important proiect european de dezvoltare, care isi propunea sa transforme Uniunea, pana in 2010, in cea mai dinamica si competitiva economie din lume. Desi au semnat aceasta declaratie, statele membre nu au facut prea multe pentru a pune in practica propunerile formulate si nu au initiat reforme radicale ale economiilor nationale. Productivitatea este in continuare prea scazuta si cresterea prea lenta, masurile adoptate nu au fost intotdeauna implementate cu consecventa iar ocuparea fortei de munca ridica inca serioase probleme. In aceste conditii, Comisia Europeana s-a vazut nevoita sa anunte ca exista pericolul de a nu putea fi atinse obiectivele Agendei Lisabona pana in 2010. In martie 2005 s-a produs o revizuire a acesteia, accentul fiind mutat pe cresterea economica bazata pe progres tehnologic si pe ocuparea fortei de munca. Principala componenta a Agendei Lisabona ramane activitatea de cercetare-dezvoltare, statele membre angajandu-se sa cheltuiasca din bugetul public 1% din PIB pentru finantarea acestui sector.

Acest "dus rece", primit la jumatatea drumului, a trezit guvernele europene care, intr-un timp destul de scurt au reusit sa elaboreze proiecte nationale de reforma pentru cresterea economica si locuri de munca. Pe baza acestor programe nationale, Comisia Europeana a prezentat primul Raport anual de progres privind Strategia Lisabona, in care a identificat drept domenii prioritare, unde sunt necesare mai multe masuri : educatia si cercetarea, care necesita investitii mai mari, intreprinderile mici si mijlocii, carora trebuie sa li se acorde sprijin sporit, ocuparea locurilor de munca si, in contextual recentei crize energetice, nevoia definirii unei politici europene in materie de energie.

Aceeasi problema a fost dezbatuta si cu ocazia intalnirii interparlamentare desfasurata la Bruxelles la 31 ianuarie 2006.

Cat priveste procesul de extindere, dificultatile cu care se confrunta Uniunea, la doi ani de la extinderea cu cele zece state noi, accentueaza temerile si indoielile legate de avantajele acestui proces, atat guvernele unora dintre statele membre, cat si cetatenii acestora manifestand rezerve din ce in ce mai mari fata de ideea continuarii largirii.

In vechile state membre exista temeri legate de migrarea locurilor de munca, afluxul necontrolat de forta de munca, intensificarea problemelor in zonele de frontiera, precum si suprasolicitarea financiara si institutionala a Uniunii prin extinderea la 27 de membri.

In randul noilor membri predomina o dezamagire care nu poate fi trecuta cu vederea: 15 ani de tranzitie, de deschidere economica si de aliniere la standardele UE nu au contribuit aproape cu nimic la imbunatatirea conditiilor sociale pentru majoritatea populatiei. Tranzitia a fost insotita de mari costuri economice si sociale, iar bogata UE nu s-a aratat prea generoasa fata de noii ei membri. Este adevarat ca distanta dintre statele care au devenit recent membre ale Uniunii Europene sau vor deveni in curand si celelalte state ale Uniunii este destul de mare insa este greu de crezut ca aceste decalaje in dezvoltare vor putea fi inlaturate prea curand in conditiile in care fondurile structurale de care vor beneficia noii membrii sunt mult mai mici decat cele de care au beneficiat celelalte state devenite membre ale UE. Banii care vor fi alocati pentru extindere in actuala perioada bugetara sunt mult mai putini decat se preconizase, desi sunt mai multe state implicate. In plus, aceste state trebuie sa-si plateasca contributia de membru la bugetul Uniunii, fara nici o perioada de tranzitie[1].

De la aderarea ca atare se asteapta putin pe termen scurt, sperantele fiind indreptate spre "generatia urmatoare", care ar trebui sa traiasca mai bine.

Dincolo de dificultatile pe care le presupune, procesul de extindere este benefic pentru ambele parti: extinderea contribuie la consolidarea rolului Uniunii pe scena internationala, la stabilitatea politica si economica a continentului, noile state membre dispunand de piete noi pentru exportul din vechile state membre si venind cu o crestere economica ce influenteaza pozitiv nivelul general de competitivitate in UE.

Asa cum arata si comisarul european pentru extindere Olli Rehn[2], " Extinderea Uniunii Europene a adus beneficii tuturor celor implicati. Extinderea nu doar consolideaza democratia, stabilitatea si securitatea in Europa, este si o politica din care toata lumea castiga, de tip win-win, atat pentru actualele state membre, cat si pentru cele noi. Asa s-a intamplat in valurile anterioare de extindere, asa se va intampla si in viitor". Beneficiile identificate de acesta sunt legate de deschiderea Pietei interne pentru noii membrii si, odata cu aceasta, cresterea concurentei (cu consecinta unor preturi mai mici pentru cumparatori), cresterea schimburilor economice si o mai mare specializare a acestora, mai multe oportunitati de investitii si investitii directe mai mari. In concluzie, "O Uniune extinsa este mai competitiva. Numarul locurilor de munca create a fost mai mare decat numarul locurilor de munca pierdute in urma delocalizarii. De asemenea, spatiul economic extins permite UE sa faca fata mai bine concurentei globale, in timp ce companiile europene devin mai puternice pe o piata interna extinsa si mai competitive pe plan international. Iata de ce trebuie sa continuam sa inlaturam barierele si sa perseveram in extinderea pietei interne, inclusiv in ceea ce priveste serviciile" .

In ciuda problemelor ce au aparut dupa criza constitutionala si cea bugetara, procesul de extindere a continuat in timpul presedintiei britanice: Croatia a inceput negocierile de aderare, procesul de aderare a inceput cu Turcia, iar Macedonia a devenit candidat oficial.

Daca unii oficiali europeni insista asupra faptului ca extinderea trebuie sa continue, in pofida confuziei ce caracterizeaza climatul politic european in aceste momente, opinia lor nu este unanim impartasita. In ceea ce priveste continuarea procesului de extindere dupa etapa aderarii Romaniei si a Bulgariei, exista suficiente semnale care vin din mediile politice din Franta, Germania sau Austria care promoveaza ideea stoparii procesului de extindere, anterior chiar si aderarii Croatiei. Fara un progres substantial la nivelul reformei institutionale este aproape imposibil din punct de vedere legal ca acest proces sa continue. Uniunea Europeana nu se confrunta cu presiuni de timp in ceea ce priveste extinderea, ci, din contra, are nevoie de o relaxare cel putin pana in anul 2009, pentru a digera valul din 2007, pentru a-si redefini proiectul integrarii si finalitatea acesteia[4].

Austria, care a preluat la 1 ianuarie 2006 presedintia de sase luni a Uniunii Europene, a avut o sarcina destul de dificila in a promova o dezbatere constructiva privind delimitarea granitelor UE . Printre prioritatile declarate ale austriecilor se numarau Balcanii de Vest, la 27 ianuarie Comisia Europeana propunand un set de masuri concrete pentru aceasta zona, masuri care urmau sa fie aprobate cu ocazia summit-ului ministrilor de externe organizat in acest scop in martie 2006.

Lasand o "usa deschisa" acestor state, aceeasi presedintie austriaca a Uniunii Europene propunea insa, prin vocea vicecancelarului Hubert Gorbach, sa se examineze cu "mare atentie" orice tara candidata la aderarea la Uniunea Europeana si orice decizie privind extinderea sa se ia avandu-se in vedere capacitatea de absorbtie a Uniunii.

Pe masura ce UE se extinde, relatiile cu noii vecini vor constitui o provocare importanta. In acest sens, Uniunea trebuie sa elaboreze o politica de vecinatate care sa promoveze prosperitatea si buna administrare si in statele din vecinatatea sa, pentru a crea o zona de stabilitate si securitate. Nu este in interesul nimanui sa se ridice o noua "cortina" in Estul si Sudul mai indepartat al Europei, intre tarile bogate si cele sarace.

Strategia UE cu privire la integrarea statelor din regiune, apropierea lor de proiectul comunitar european presupune favorizarea comertului, a investitiilor si dezvoltarii economice, a educatiei si cercetarii, a circulatiei persoanelor, a cooperarii regionale si dialogului social.

In legatura cu cea de-a treia provocare majora cu care se confrunta Europa - reforma interna a Uniunii si aprofundarea integrarii europene, ceea ce lipseste acum Europei este o viziune globala cu privire la constructia europeana care sa porneasca de la contextul noilor realitati.

Despre criza Europei ca proiect politic se discuta de destul de mult timp, si, din pacate, nu exista inca o linie politica comuna a Uniunii Europene. In sfera politicului, aceasta este inca divizata intre doua tipuri de abordari - Europa federala si Europa natiunilor, statele membre tinand la independenta si prerogativele lor de suveranitate, iar extinderea Uniunii a determinat o multiplicare a intereselor nationale divergente[6].

Primul ministru luxemburghez vede la originea acestei crize ciocnirea a doua viziuni distincte asupra Europei si anume, conflictul intre o Europa economica si una politica, intre statele care vad in Uniunea europeana mai degraba o piata interna, si acele state care aspira catre o uniune mai integrata din punct de vedere politic. De pe alte pozitii, premierul britanic Tony Blair identifica drept cauza a actualei crize conflictul existent intre o Europa reformista, orientata spre viitor, si o Europa prinsa in capcana trecutului.

Bibliografie selectiva

SCAUNAS, Stelian, Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Drept, Ed. All. Beck, Bucuresti, 2005 ; 4. FAVRET, Jean - Marc, Droit pratique de l'Union Europenne, 4 - ed., Ed. Gualino, 2003. 3. PAUN, Nicolae, PAUN, Adrian, CICEO, Georgiana, ALBU-COMANESCU, Radu, Finalitatea Europei, Editura Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj Napoca, 2005

Tema de reflectie:

Este posibil ca metoda comunitara sa-si fi atins limitele, sau aceasa constituie in continuare o optiune viabila pentru viitorul constructiei europene?

Teste:

1.Care sunt actele juridice ale Uniunii potrivit Tratatului Constitutional? 2. Considera-ti ca procesul de extindere a UE este benefic doar pentru statele care adera?

Raspunsuri si comentarii la teste:

1. Legea europeana, care are caracter general, este obligatorie in toate elementele sale si se aplica direct in toate statele membre si legea cadru europeana, care leaga fiecare stat caruia i se adreseaza in ceea ce priveste rezultatul ce trebuie atins, lasand autoritatilor nationale competenta in alegerea formei si mijloacelor. 2. Procesul de extindere este benefic pentru ambele parti: extinderea contribuie la consolidarea rolului Uniunii pe scena internationala, la stabilitatea politica si economica a continentului, noile state membre dispunand de piete noi pentru exportul din vechile state membre si venind cu o crestere economica ce influenteaza pozitiv nivelul general de competitivitate in UE.