Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Particularitatile comunicarii in mediul international in situatii de conflict si razboi

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PERSONALITATEA LUI EUGEN CRISTESCU
Kerby si Clarke
MISIUNI IEZUITE IN STRAINATATE: India, Japonia, China
STRUCTURA DE STAT SI DREPTUL IN TARA ROMANEASCA SI MOLDOVA IN PERIOADA FEUDALISMULUI TARZIU (1600-1821)
Sfarsitul stapanirii romane in Dacia
Prezenta romana pe tarmul de nord al Marii Negre (sec. I-III p.Chr.)
Jan Huss
VIATA MONAHALA BIZANTINA IN PERIOADA DINASTIEI MACEDONENE
GRAI VALAH
CICLUL INFERNAL IEZUIT: Primul razboi mondial

Particularitatile comunicarii in mediul international in situatii de conflict si razboi

Comunicarea pe timpul crizelor politice din sistemul relatiilor internationale si a conflictelor militare deschise are unele particularitati rezultate din insasi natura schimbarilor care se produc in aceste situatii[1]. Prima si cea mai vizibila este ruperea relatiilor diplomatice si practic intreruperea canalelor oficiale de comunicare dintre statele care isi declara razboi. Ruperea relatiilor diplomatice conduce la disparitia spatiului comunicational normal existent intre actorii scenei politicii internationale. Apare o comunicare avind ca principala trasatura ostilitatea.




Profesorii Rose McDermott si Jonathan Cowden apreciaza ca chiar aparitia unei situatii de criza sau conflict este rezultatul unui proces de comunicare directa „prin primirea unui mesaj de ostilitate” sau indirecta daca unul dintre actorii mediului international percepe un comportament ostil la adresa sa din partea altui actor. Afirmatiile celor doi profesori pot fi ilustrate cu situatii din istoria mai indepartata sau mai apropiata a relatiilor internationale. Pentru prima situatie gasim exemple in perioada premergatoare izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial cind liderii din unele state cu regimuri de dictatura au abuzat de discursul rafiodifuzat acuzind liderii si guvernele altor state si au introdus o stare de tensiune si suspiciune in comunicarea internationala. Pentru a doua, edificatoare sint reactiile pe care le-a stirnit in lumea musulmana publicarea de catre un ziar danez, in septembrie 2005, a unor caricaturi cu profetul Mahomed.

Comunicarea de tip conflictual in mediul international poate sa imbrace aspecte particulare in functie de stadiile de evolutie a conflictului . In perioada premergatoare razboiului comunicarea se desfasoara pe multiple planuri si canale diversificate. Pe de o parte intre actorii care nu pot sa-si rezolve diferendele ce le au apare o criza de comunicare. Potrivit unor specialisti de la Conflict Research Consortium, University of Colorado, USA criza de comunicare poate sa imbrace mai multe aspecte si sa fie mentinuta de unii factori care tin, in ultima instanta de modul cum actorii angajati in procesul de comunicare reactioneaza . Printre altele la perpetuarea crizei de comunicare concura erorile de perceptie in interpretarea intereselor si comportamentelor pe care un actor le adopta in mediul international. Acestea apar datorita unei insuficiente cunoasteri a culturii, spiritualitatii, mentalitatii si a traditiilor partenerului in procesul de comunicare Raymond Cohen referindu-se la acest aspect afirma: „Since the encoder and the decoder are two separate individuals their reactions are likely to be similar only to the extent that they share experiences, that they have similar frames of reference. The more different they are, the less isomorphism there will be between encoded and decoded content”[7]. Nu in ultimul rind perpetuarea crizei in comunicarea dintre parti este generata si de existenta stereotipurilor si psihofixatilor de ordin istoric. Imaginea Celuilalt este de multe ori influientata de aceste stereotipuri. Lucrul acesta a fost mai mult decit evident in criza de comunicare dintre partile aflate in conflict in Balcani in perioada post razboi rece.

Pe de alta parte in periada de preconflict fiecare dintre actori intensifica prin toate mijloacele si prin toate formele comunicarea in rindul opiniei publice internationale pentru a o convinge de justetea scopurilor sale si imoralitatea sau injustetea celor promovate de potentialul adversar. In acest proces de comunicare pot aparea unele practici manipulative. Scopul este indoit: obtinerea legitimitatii declansarii violentei armate si mobilizarea propria opinii publice in a urma calea/solutia violentei armate. Discursul public cheama la razboi iar media joaca un rol important in mobilizarea societatii . Iata cum si prin comunicare se poate crea un spatiu al confruntarii care sa inlocuiasca, treptat, spatiul cooperarii internationale. Un aspect important ce trebuie introdus in ecuatia analizei este cel al cenzurii si restrictiilor de informare in asa fel incit opinia publica sa nu aiba acces si la un alt punct de vedere.

Un alt plan al comunicarii desfasurate de actorii A si B care se gasesc in stare de preconflict este cel al diplomatiei cu actorii neimplicati in disputa dintre A si B. Prin acest tip de comunicare statele cauta prin dialog eficient sa-si alature actiunii sale noi aliati sau sa obtina, cel putin, neutralitatea celor pe care nu poat sa-i convinga de justetea scopului promovat prin violenta armata. Tot prin diferite forme ale comunicarii publice si diplomatice statul hotarit sa recurga la razboi va cauta sa-si izoleze adversarul in viata politica internationala, sa-l demonizeze si sa-l opuna idealurilor de progres si pace acceptate de majoritatea actorilor. Acest lucru se va realiza apelindu-se la forme specifice de comunicare in mediul international pentru asemenea situatii: propaganda, zvonul, manipularea mediatica, dezinformarea[11], PSYOPS si chiar activitati de PR.

Comunicarea pe timpul desfasurarii ostilitatilor militare este in general unidirectionala. Fiecare din actorii implicati in conflict cauta sa-si impuna punctul de vedere. Actorii/beligerantii nu se recunosc reciproc ca avind aceleasi drepturi si legitimitate in a folosi violenta armata. Actorul A, de exemplu, in conflict cu B cauta sa ii impuna prin forta practici sociale si sistem de valori care nu ii sint specifice. In acest punct ajungerea la violenta armata inseamna sfirsitul oricarui tip de comunicare directa . De subliniat faptul ca sint unii autori care considera ca insasi violenta este o forma de comunicare. Profesorul si specialistul in comunicare pe timpul crizelor din sistemul relatiilor internationale de la Hawai University, Majid Tehranian, crede ca “violenta este limbajul fortei brute” fara sa nege totusi faptul ca dialogul este posibil doar atunci cind nici una din parti nu reclama ca este singura detinatoare a adevarului. Imaginea Celuilalt joaca un rol hotaritor in procesul de comunicare. Daca este preponderent negativa atunci comunicarea va avea de suferit atit in ceea ce priveste calitatea cit si scopul[14].

Cind se ajunge la violenta in relatiile internationale se constata ca actorii cauta pe de o parte, prin forme specifice sa asigure mobilizarea propriei societati in a se angaja plenar in razboi afirmind ca dreptatea este doar de partea lor iar pe de alta sa determine la adversar, aparitia neincrederii in scopul razboiului pe care il poarta si nelegitimitatea actiunilor sale militare. Acest lucru a fost evidentiat, inca din deceniul patru al secolului trecut si de Hermann Franke in lucrarea Geistiger Krieg . El sublinia ca propaganda trebuie sa determine opinia publica din tara cu care se afla in razboi sa faca presiuni asupra guvernului propriu sa accepte conditiile adversarului .

Actorul care a recurs primul la violenta armata se considera ca fiind singurul detinator al adevarului si numai el are legitimitatea folosirii unei asemenea cai in a-si rezolva interesele. Din aceasta perspectiva aprecierea potrivit careia in razboi primul care moare este adevarul are acoperire totala in practica politicilor internationale promovate de majoritatea statelor in secolul al XX-lea. Propaganda de razboi nu se foloseste doar de adevaruri ci de mesaje care sa aiba credibilitate si putere mare de persuadare. Razboiul este o ocazie pentru o tara pentru a mobiliza propria populatie la indeplinirea unui ideal care imbraca forma interesului national dar si pentru a-si intari matricea identitara. Minciuna si dezinformarea se insinuiaza in lantul comunicational prin proppaganda si dezinformare. Hitler cerea colaboratorilor sai ca printr-o propaganda eficienta sa obtina infringerea morala a adversarilor celui de-al treilea Reich inainte ca sa se fi declansat razboiul . In aceasta faza a conflictului cenzura informatiilor si controlul asupra circulatiei acestora dinspre cimpul de lupta spre opinia publica sint institutionalizate din ratiuni „strategice”.

Totusi trebuie remarcat ca diplomatia si mai nou dreptul umanitar international au impus partilor aflate in conflict un anume tip de comunicare in care dezinformarea si inselarea nu sint permise. Potrivit conventiilor de Haga(1897 si 1907) si de la Geneva (1929 si 1949) razboiul se poarta intre grupuri umane specializate/combatanti care sint echipate cu uniforme si insemne care sa se distinga in mod clar de noncombatanti. In fapt avem de-a face cu o comunicare indirecta intre parti fiecare indicind partea angajata direct in razboi pentru a se proteja populatia civila de ororile razboiului . Tot prin simboluri statele angajate in razboi isi comunica locurile unde sint adunati ranitii(spitalele militare) dar si unde se afla obiective de arta, muzee care adapostesc valori ale culturii nationale si universale ce nu pot fi incluse pe lista obiectivelor militare si astfel sint protejate. Acest lucru ne arata ca procesul de comunicare intre doua societati/state aflate in conflict nu isi schimba caracteristicile in mod absolut ci apar nuante si particularitati pe care trebuie sa le identificam si sa le analizam.

Conflictele in viata internationala, cel putin din a doua jumatate a secolului al XX-lea pina in prezent, n-au presupus cu necesitate si manifestarea a violentei armate, razboiul rece este o ilustrare a acestei realitati indiscutabile. Strategiile de descurajare a potentialului adversar s-au bazat pe acumularea de arme si tehnologii militare credibile dar si pe existenta unui tip de comunicare aparte. Nu numai ca acel actor care promova o astfel de strategie trebuia sa fie credibil prin tipul de amenintare pe care o comunica adversarului sau ci sa fie si in masura sa elaboreze un mesaj care sa contina pe linga amenintare si o promisiune implicita de renuntare la distrugere daca inamicul se va conforma cerintelor formulate de el.[20] Prin acest tip de comunicare actorul A trebui sa-l convinga pe actorul B/adversarul sau ca este in interesul sau sa evite anumite directii de actiune care contravin intereselor sale.

Istoria conflictelor din secolul al XX-lea ne arata ca aceste tipuri de strategii care se bazau pe comunicarea amenintarii cu represaliile pe cei care incalcau ordinea juridica internationala si afectau pacea regionala sau globala n-au fost intotdeauna eficiente. Profesorul si analistul politic T.V. Paul de la Mc Gill University arata ca este posibil ca un „stat slab sa inteleaga mesajul de amenintare cu represalii militare daca nu respecta condiitile impuse de un actor puternic dar sa nu ia in calcul o victorie militara ci una politica”[21] . In aceste conditii actorul mai slab desi stie ca militar nu poate obtine victoria va crede ca o poate realiza prin alte mijloace si va decide sa initieze un razboi pentru o posibila victorie politica. Statul slab mizeaza in acest caz pe capacitatea sa de a manipula, printr-o comunicare eficienta, opinia publica internationala care la rindul ei sa se transforme in factor de presiune asupra statului mai puternic.

Se mizeaza in aceste imprejurari si pe asa numitul efect agend setting potrivit caruia „presa nu reuseste tot timpul sa spuna oamenilor ce sa gindeasca dar reuseste extraordinar in a spune oamenilor cum sa gindeasca”[22].Oamenii au nevoie sa se orienteze intr-o lume tot mai coplexa si contradictorie si in absenta altor indicatori sau instrumente de cunoastere care sa le apropie evenimentele politico-militare apeleaza la presa si le judeca dupa cum ele sint reflectate in presa. In aceste situatii, de multe ori mass media devine vector de transport la tinta a mesalejelor manipulatorii ale propagandei si operatiunilor speciale de intoxicare si dezinformare.

In conflictele clasice, care in secolul al XX-lea au imbracat toata gama de manifestare de la razboaie locale, revolutii si razboaie civile pina la cele doua conflagratii mondiale comunicarea s-a materializat in forme specifice. Pina la jumatatea secolului propaganda si manipularea prin diseminarea de informatii in spatiul public al adversarului par a fi cele mai folosite forme de comunicare pe timpul desfasurarii conflictelor si razboaielor. Comunicarea directa ,datorita cutumelor diplomatice ,era oficial intrerupta in toate domeniile. Totusi analiza istorica a derularii conflictelor in acesta perioada evidentiaza faptul ca relatiile economice & comerciale n–au incetat definitiv intre adversari iar cele politice se derulau prin intermediul ambasadelor apartinind tarilor neutre de conflict dar prezente in tarile beligerante. Incheierea ostilitatilor militare aducea din nou, in prim plan negocierea directa prin participarea partilor la tratativele de pace.

Din a doua parte a secolului al XX-lea si cu precadere in perioada de sfirsit a razboiului rece pe linga multiplicarea ca forma si continut a formelor de comunicare intilnite in prima jumatate a secolului al XX-lea apar altele noi atit ca forma si continut cit si ca mod de manifestare. Interventia marilor actori ai scenei internationale si restabilirea canalelor directe de comunicare dintre beligeranti. Este cazul interventiei ONU dar si a SUA care au adus la masa tratativelor Israelul si a Egiptul in timpul confruntarilor care au avut loc in deceniul sapte si opt intre cele doua tari. Criza rachetelor din Cuba si rezolvarea ei prin negocieri directe dintre cele doua superputeri care isi disputau suprematia in timpul razboiului rece a aratat cit de importana a devenit comunicarea in mediul international pentru pacea si stabilitatea lumii. Este si momentul in care se multiplica organizatiiile si institutiile internationale care aveasu ca scop discutarea marilor probleme cu care se confrunta societatea internationala. Acum intra in scena mai hotarit si un alt „actor” pe „scena „internationala - opinia publica. Mesajul liderilor politici si al cancelariilor diplomatice nu se indreapta doar catre receptorii clasici - omologii emitatorilor ci si opiniei publice care se transforma in factor de presiune asupra propriului stat/guvern.

Sfirsitul razboiului rece si multiplicarea crizelor in sistemul international au determinat o crestere a rolului comunicarii. Analistul francez A. Datin referindu-se la acest aspect afirma ca in atare situatii participantii la procesul de comunicare urmarec „doua obiective majore, si anume informarea opiniei publice si transmiterea unui mesaj pentru a se impune in fata inamicului. Inclusa in strategia generala a statului, comunicarea devine mod de actiune chiar de la inceputul unor operatii de forta, aratind vointa de a actiona a emittatorului, care incearca sa convinga cu privire la caracterul real al acesteia. Ea perturbeaza luarea deciziei de catre celalalt si, in acelasi timp, il „linisteste” pe „aliat”()Gestionarea mediatica devine unul din elementele strategiei militare. Informarea se afla acum in centrul oricarei politici de aparare”[24]



Specialistii in comunicare apreciaza ca pe timpul crizelor si conflictelor nevoia de informatie ca si cea de comunicare creste. Analiza modului cum s-a comunicat si mai ales cit si in ce conditii s-a comunicat ne arata ca in aceste imprejurari informatia/mesajul este puternic influientata de natura interesului urmarit de actorii angajati in conflict sau in gestionarea lui. Publicul in situatii tensionate si de nesiguranta are nevoie de mai multe informatii pentru a sti ceea ce se intimpla si cum se poate iesi din criza deci crester si nevoia de informare .

Actorii implicati in criza au nevoie de sustinerea opiniei publice proprii si internationale si vor cauta sa o obtina prin orice mijloace inclusiv prin manipularea acestia cu ajutorul mass media. Incarcatura emotionala a mesajului creste pentru a se obtine o inversare intre cauza si consecinta. In aceste conditii comuniucarea poate sa devina un instrument /arma in confruntarea dintre actorii mediului international. Se apreciaza ca operatiunea Just Cause efectuata de americani in Panama in 1989, impotriva dictatorului Manuel Noriega a fost prima operatie militara in care inainte ca de a fi inceput invazia trupele americane au neutralizat canalul national de televiziune si imediat emisiunile acestuia au fost reluate dar cu stiri si informatii contra lui Noriega si cu comunicate al noului presedinte panamez, Guiermo Endara , care chema trupele fidele regimului sa se predea fortelor americane. Tot Endara a citit la o statie de radio, apartinind armatei americane, un comunicat prin care fiecarui panamez i se promitea 150 de dolari pentru fiecare arma predata soldatilor americani . Actiunile desfasurate de unitatile specializate PSYOPS au fost prezente apoi si in cele doua razboaie din Golf sub forma a ceea ce specialistii au denumit agresiunea informationala – dezinformarea cu toate formele ei de actiune de lupta in noul tip de razboi denumit psiho-informational.

Datorita valentei informatelor in razboi s-au schimbat profund maniera de abordare a evenimentelor privind securitatea si apararea statelor sau a grupurilor de tari. Conflictele mediatizate au impus o noua logica conflictologiei in care accentul cade pe informatie. De la prabusirea „blocului de est” in 1989 dialogul amenintarilor a devenit unul fierbinte generind conflicte locale. Unul dintre cunoscutii specialisti in polemologie M. Mathien constata ca: „in afara situatiei de beligeranta opiniile publice externe teritoriului de conflict, mai mult sau mai putin rau intelese in contextul prelucrarii informatiei; de la colectare la difuzare, nu se prezinta ca in timp de pace. Adica – indiferent de cazul de black-out, de usa in nas sau adesea prolixitatea unei surse(organizata sau facuta) caracterizind aproape toate zonele de confruntare – raporturile dintre responsabilii Apararii si jurnalisti nu sint niciodata usoare” .

Lipsa de rigoare, setea de senzational, absenta oricarei „cenzuri” au facut ca „informatiile de criza” sa nasca un alt tip de „razboi” – al informatiilor care a afectat publicul total neprotejat de comunicatorii profesionisti de pe front. „Nu trebuie sa se omita- preciza acelasi M. Mathieu - faptul ca informatia face parte din razboiul fierbinte si ca ea se integreaza in politica de comunicare a statelor insisi, adica, pe scurt, in politica intrinseca”[29].

Conflictele, indiferent de cauze si de scopurile urmarite, sint pentru mass media prilej de crestere a audientei datorita faptului ca acestea furnizaza faptul sensational dupa care orice mijloc de comunicare „alearga”[30]. In aceste conditii liderii militari trebuie sa fie atenti nu numai la cistigarea bataliilor pe cimpul de lupta clasic/ fizic ci sa nu le piarda pe cele din spatiul mediatic/virtual. Comunicarea in aceste situatii fiind cheia succesului insa trebuie observat ca aceast nu se desfasoara in conditii normale. Acestia trebuie sa inteleaga faptul ca in situatii de razboi „expunerea la mesaje” creste exponential. Bombardamentul cu informatii care tin de arsenalul razboiului informational, PSYOPS, mediatic/imagologic este masiv deoarece fortele beligerante isi creaza reciproc retele de influientare, manipulare, dezinformare, intoxicare, deturnare comportamental-atitudinala.

Liderii militari dar nu numai trebuie sa realizeze faptul ca in situatii conflictuale se produce o schimbare de accent in folosirea mijloacelor de comunicare accentul cazind pe cele care au ca vector de transport la „tinta” mesajele auditive, ca acestea sint transportate in conditiile in care exista exista un puternic „zgomot” datorat propagandei si razboiului informational practicat de adversar. Specialistii in comunicare pe timp de criza apreciaza ca atentia comandantilor militari si a oamenilor politici care gestioneaza razboiul trebuie sa fie indreptata spre luarea tuturor masurilor pentru a contracara comunicarea perversa. Aceasta forma a comunicarii se practica mai laes in situatii de criza si conflict armat in sistemul relatiilor internationale dar este specifica doar perioadei de desfasurare propriu-zise a razboiului. Acestei categorii de comunicare ii sint atribuite: propaganda, zvonistica, dezinformarea, intoxicarea si manipularea. Comunicatorii in asemenea situatii urmaresc crearea „unei sinteze false” a realitatii pentru a schimba atitudinea si comportamentelse „consumatorului” de comunicare perversa.

Cea mai des utilizata forma a acestui fel de comunicare o reprezinta, in opinia unor analisti, manipularea. Aceasta se realizeaza prin mijloace si forme adecvate situatiei si „tintei” care trebuie manipulata. Printre cele mai uzitate forme sint propaganda si activitatile de PR. In timpul celui de-al doilea razboi mondial fortele anglo-saxone pentru a intoxica Germania lui Hitler cu privire la locul si data privind deschiderea celui de-al doilea front in Europa a manipulat fortele politice din Romania creindu-le impresia ca doresc sa negocieze un armistitiu cu aceasta pentru iesirea din alianta cu Hitler. Asa s-au deschis canale de comunicare „diplomatica” la Cairo, Lisabona, Ankara, Stockholm in care emisari ai Palatului regal si „opozitiei„ politice „negociau” cu englezii intoarcerea armelor contra germanilor[33]. Dupa debarcarea in Normandia realizata de trupele aliate la 6 iunie 1944 toate canalele „diplomatice” de comunicare cu factorii politici de la Bucuresti au fost inchise. Manipularea comandamentului strategic german reusise.

Adevarata inginerie a captatiei si arta a credibilitatii, sistemul influientelor uzeaza atit de arsenalul onest cit si de manipularea prin pseudo-evenimente, stereotipuri, sloganuri etc., destinate de persuadori ascunsi unui public larg si publicului tinta. Scriitorul si reutat jurnalist Thierry Meyssan, a aratat cum s-a efectuat o adevarata „opera de arta” din operatiunea de intoxicare a opiniei publice internationale cu privire la incalcarea de catre fostul dictator Saddam Husein a Programului impus de ONU „petrol contra hrana”[34]. Acesta arata cum presa internationala a fost intoxicata de o „stire” fabricata de persuadori. Cotidianul irakian Dar Al-Mada a publicat o lista cu 270 de personalitati occidentale care au fost mituite cu milioane de barili de petrol de catre Saddam pentru a se opune interventiei anglo-americane in Irak . Adoua zi purtatorul de cuvint al Ministerului petrolului din Irak a confirmat „stirea” si a promis ca va veni cu o lista care sa o completeze pe cea publicata de cotidian Dar Al-Mada. Stirea afost preluata de marile cotidiene occidentale. Jurnalistii de investigatie au descoperit ca acest jurnal a fost fabricat de fostul opozant al regimului de dictatura din Irak Fakhri Karim, cu ajutorul Fundatiei lui George Soros si a National Endowment for Democracy, o organizatie non-guvernamentala sprijinita de CIA. Lista celor 270 de personalitati implicate in scandal a fost fabricata in Marea Britanie si „transmisa” cotidianului irakian de o „agentie de presa” din Maroc—MEMRI aflata sub controlul serviciilor secrete israeliene . Investigatiile ulterioare n-au confirmat acest scandal mediatic.

In conflictele care au aparut dupa incheierea razboiului rece au disparut linile de separatie dintre PR si manipluare dintre propaganda si jurnalim dintre informare si dezinformare[37]. Dupa unii jurnalisti asistam astazi la desfasurarea a doua tipuri de razboaie paralele: unul al confruntarii pe cimpul de lupta si altul al confruntarii in spatiul imagologic. Alegerea cuvintelor, a semnelor si a simbolurilor, a sunetelor si a succesiunii in fluxul informational vor fi tot atit de importante ca si alegerea armelor . Din aceasta perspectiva comunicarea actorilor aflati in stare de beligeranta se incadreaza in ceea ce specialistii numesc razboi mediatic.Cu alte cuvinte, niciodata pina in prezent, ceea ce a transmis media ca fiind realitatea cimpului de lupta chiar cind aceasta s-a „consumat” in direct n-a acoperit in totalitatea lor evenimentele .

Acest lucru este evident mai ales in conflictele care s-au desfasurat dupa ichierea razboiului rece. Dezvoltarea tehnologica si Revolutia in Afacerile Militare au facut ca in aceste actiuni militare comunicarea perversa sa predomine. Acest tip de comunicare sta la baza a ceea ce specialistii militari au denumit razboiul de comanda si control[40]. Esenta acestui razboi consta in distrugerea capacitatii de a comunica a inamicului atit in ceea ce priveste desfasurarii acttiunilor de lupta cit si in relatiile pe care le are cu ceilalti actori ai mediului international pentru a nu fi credibil si a putea astfel sa-si sustina cauza an fata opiniei publice. Sint autori care cred ca de fapt acest tip de razboi nu este nou ci doar aplicat la coditiile tehnologiei de astazi. Sun Tzi recomanda generalilor pentru a cistiga zazboiul sa „astupe ochii si urechile adversarului, facindu-l orb si surd, trebuie sa creezi confuzie in mintea comandantilor si sa-i aduci in pragul nebuniei” .

Confruntarile propagandistice desfasurate de beligeranti prin intermediul mass media au condus aproape inevitabil la o suprapunere intre propaganda si informare. Aceasta suprapunere a fost de fiecare data in defavoarea cetatenului consumator de informatie. Lise Garon, de la Laval University (Canada), defineste propaganda drept o forma de comunicare prin care se urmareste ademenirea, infricosarea sau persuadarea . Oliver Thomson considera ca propaganda consta in “utilizarea de catre un grup de oameni a capacitatilor comunicationale de orice fel in scopul modificarii atitudinii sau comportamentului altui grup de oameni” . Rezulta din aceste definitii ca este foarte greu cetateanului, indiferent carei parti aflate in conflict apartine, sa discearna intre propaganda si informare.

Acest aspect poate face ca info-razboiul sa devina o realitate care sa nu mai caracterizeze doar spatiile de criza si conflict politico-militar. Un computer, un modem si un haker “binevoitor” pot face dintr-o tara insignifianta in arhitectura beligena, ca Afganistanul sau dintr-un actor non-statal cum este organizatia terorista a lui Osama ben Laden, celebritati ale info-war si cu ajutorul mass media

Fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher opina ca ar trebui gasita o solutie ca organizatiile teroriste sa fie “privati de oxigenul mass-media” deoarece acesti folosec comunicarea mediatica pentru a imprastia teroarea si psihoza violentei. Acest aspect ridica problema gestiunii informatiei in situatii de criza si conflict in mediul international contemporan care va modifica dramatic raporturile dintre datoria si constiinta ziaristului si datoria si constiinta cetateanului-reporter care transmite din teatrul de operatiuni in care este angajata tara sa. Problema comunicarii in situatii de criza si conflict ramine una deschisa atit pentru teoreticienii cit si pentru cei care vor trebui sa gaseasca solutii practice in asemenea situatii care apar in mediul international.

Asemenea aspecte ridica o problema de interes pentzru cercetarea in domeniul comunicarii in politica internationala in situatii de criza si anume in ce sens media pot influienta sau nu comportamnetul actorilor in mediul international. O serie de specialisti apreciaza ca rolul mijloacelor de informare in determinarea deciziilor de politica externa trebuie privit nuantat[46]. Sint situatii in care informatiile care vin catre opinia publica dintr-o zona de conflict in care au loc evenimente tragice pot determina schimbari de atitudine si comportament in sensul ca aceasta sa se transforme in vector de presiune pentru ca guvernul tarii respective sa reactioneze in conformitate cu aceste schimbari. Relevant ni se par pentru acest tip de situatie comportamentul guvernului american in legatura cu evenimentele din Bosnia-Hertegovina de la mijlocul deceniului trecut. Sint si situatii cind guvernul a luat decizia politica in legatura cu acea situatie de criza iar prin intermediul media cauta sa determine el o reactie favorabila in opinia publica.

Analistul P. Robinson cercetind relatia dintre media si decizia politica ajunge la concluzia ca aceasta depinde foarte mult de tipul de politica externa pe care actorul o promoveaza in mediul international, dupa cum rezulta si din schema de mai jos :



Government Policy Line

Direction of Influence

News Media Coverage

Policy–Media Relationship

Media influence

Uncertain

Extensive and critical

In this scenario media influence occurs. In the absence of a clear, well-articulated policy line, the government is vulnerable to critical and extensive media attention. If news reports are critically framed,

advocating a particular course of action, the government is forced to do something or face a public relations disaster. Here, media can significantly influence the policy process.

No media influence

Certain

Þ

Indexed to ‘official agenda’

When the government has clear and well-articulated objectives it tends to set the news agenda. Coverage might become critical if there is elite dissensus. With the executive decided on a particular course of action, media coverage is unlikely to influence policy.

Un aspect important al comunicarii internationale este cel legat de formele si mijloacele utilizate intr-o noua forma de beligeranta—razboiul economic. Arma principala in acest tip de conflict este cuvintul iar miza va fi cucerirea de noi piete si orientarea consumatorului cu fata catre unele produse si departarea sa de cele ale concurentei. Nu este deloc surprinzator faptul ca in pregatirea persoanelor care se ocupa cu afacerile in domeniul economic strategiile de comunicare in situatie de “razboi economic” ocupa un loc bine definit. Dr. Sylva-Michele Sternkopf considera ca succesul in afaceri se bazeaza pe respectarea a citorva reguli rezultat al cercetarii: “focus on foreign language strategies; quantitative empirical analysis of the following areas: global marketing, international trade fairs, press and media relations, foreign language training, internet presentation and sales material; qualitative linguistic analysis of English-language brochures published by SMEs, identification of areas of improvement, discussion of the services of a communications consultant with the objective of coordinating foreign language communication tasks in SMEs”.[48]Pe baza acestor informatii “soldatii-PR” de pe cimpurile de lupta ale razboiului economic vor putea sa lanseze “raiduri” mediatice pentru a obtine suprematia si a domina strategic si tactic concurentul sau de ce un partenerul de afaceri.

INTREBARI

Care va fi trasatura esentiala a comunicarii politice in mediul international in urmatorii ani?

Ce forma de comunicare va predomina in mediul international in conditiile cresterii interdependentelor si a procesuluzi de globalizare?

Cine considerati ca va fi actorul cel mai important in procesul de comunicare din mediul international contemporan ?

Prin ce difera comunicarea pe care o desfasoara actorii mediului international pe timp de criza si conflict fata de starea de pace ?

BIBLIGRAFIE OBLIGATORIE

Niclolae Rotaru, Criza si dialog, Editura RAO, Bucuresti, 2003, pp. 239- 260

Simona Stefanescu, Conflictele si media, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004, pp.7-25

Joseph S. Nye jr. Descifrarea conflictelor internationale. Teorie si istorie, Editura Antet XX Press, 2005, p.200-210.

Michel Mathieu, L’information dans la guerre, in volumul, Prof.univ. dr. Ion Dragan (coord.), Comunicarea in organizatiile militare (crestomatie), Editura Tritonic, 2002, Bucuresti, p. 176-186.



A se vedea si Conf. univ., dr., Remus Pricopie, op., cit., p. 196 si urm;

Rose McDermott si Jonathan Cowden, Hostile Communication in a Crises Simulation Game, in https://www.ksg.harvard.edu/wappp/research/working/rose_mcdermott.pdf

David Goldberg, Transnational communicastion and Defamatory Speech: A Case for Establishing Norms for The Twenty-First Century, in https://www.nyls.edu/pdfs/NLR109.pdf.

NGO report submitted for consideration under Article 9 of the Convention In Connection with the Seventeenth Periodic Report of Denmark due in 2005 Submission on Compliance of Denmark under ICERD Articles 2, 4, 5 & 6, in https://www.ohchr.org/english/bodies/cerd/docs/ngos/danish_cartoons.doc.

Dominique Wolton, War Game, Flammarion, Paris, 2002, pp. 149-197.

Conflict Research Consortium, University of Colorado, USA, International Online Training Program On Intractable Conflict, https://conflict.colorado.edu/ 6 sept. 2007 ora 6.00

Raymond Cohen, Negotiating Across Cultures: Communication Obstacles in International Diplomacy, Washington, D.C.: United States Institute of Peace Press, 1991, p. 20

A se vedea pe larg despre aceste practici manipulative, Vasile Tran Irina Stanciugelu, op., cit., p. 179 si urm.,

Dominique Wolton, op., cit., p. 151.

Stephen D. Cooper, Press Controls in Wartime: The Legal, Historical, and Institutional Context, in American Communication Journal, vol. 6, Issue 4, Summer 2003 https://www.acjournal.org/holdings/vol6/iss4/articles/cooper.htm

Vasile Tran Irina Stanciugelu, op., cit., p. 179

Bernard Lamizet, Communication politique, Institut d’Etudes Politiques de Lyon, 2002-2003, in https:// doc-Dep.univ-lyon2.fr/Resources/Eseignement/Cours/ Com politique

Majid Tehranian, Ten Commandments for Dialogue, in https://www.peace.ca/commandments4dialogue.htm



Dr. Ion Chiciudean, dr. Bogdan Halic, Imagologie. Imagologie istorica, Bucuresti, 2006, p. 8-10

Apud, Guy Durandin, Guerre psychologique, in https://www.diploweb.com/p5dura1.htm

Hitler m'a dit, traduction française : Paris, Pluriel/Livre de Poche 1979, p. 151. Texte allemand : 1938, apud, https://www.diploweb.com/p5dura1.htm

A se vedea pe larg,

Eric Hobsbawm, The Future of War and Peace, in Counter Pounch, Febrary 2002, online https://www.counterpunch.org/hobsbawm1.html

Despre rolul simbolurilor in comunicare vezi, pe larg, Prof., univ., dr., Vasile Macoviciuc, op., cit., p. 94

A se vedea, pe larg, Thomas C. Schelling, op., cit., p. 16; William W. Kaufman, The Requirements of Deterrence, in William W. Kaufman, (ed.), Military Policy and National Security, Princeton University Press, Princeto, 1956, p.19. Alexander George, The Role of Force in Diplomacy: A Continuing Dilemma for U.S. Foreign Policy, in Managing Global Chaos, eds. Chester Crocker, Fen Hampson and Pamela Aall, Washington, D.C.: United States Institute of Peace Press, 1996 p. 209-222.

T.V. Paul, Asymetric Conflicts: War initiatiopn by Weaker Powers, Cambbridge University Press, 1994, p. 9.

B. Ganor, Defining terrorism: Is one man’s terrorist another man’s freedom fighter? International Policy Institute for Counter –Terrorism, Herzliya (Israel), f.a., p. 22.

Henry Kissinger, op., cit., p. 666-668.

Niclolae Rotaru, Criza si dialog, Editura RAO, Bucuresti, 2003, pp. 239-240.

Ion Dragan, Paradigme ale comunicarii de masa, Editua Sansa, Bucuresti, 1996, p. 9

A se vedea Philippe Faverjon, Minciunile celui de-al doilea razboi mondial, Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2006, p. 117

Calin Hentea, 150 de ani de razboi mediatic, Editura Nemira Bucuresti, 2000, p. 116-123.

Apud, Nicolae Rotaru, op., cit., p. 246.

Ibidem, p. 247.

Majid Tehranian, Communication and Conflict, in loc., cit.,

Jean Noel Kapferer, Caile persuasiunii, Editura Comunicare.ro Bucuresti, 2002, p. 87.

Nicolae Rotaru, op. cit., p. 258.

Gheorghe Buzatu, Romania si cel da-al doilea razboi mondial, Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana, Iasi, 1995, p.155-158; Ivor Porter, Operatiunea „Autonomus”.In Romania pe vreme de razboi, trad, de George G. Potra si Delia Razdolescu, Bucuresti, Editura Humanitas, 1991, passim

Thierry Meyssan, Information made in CIA. L’intox des barils irakiens, in https://www.voltairenet.org/article12306.html

Ibidem.

Ibidem.

Nicolae Rotaru, op., cit., p. 278.

Tudor Constantina, Agresiunea informationala si structurile mediatice, teza de doctorat, AISM, cota 323, p. 131.

Calin Hentea, op., cit., p. 26

A se vedea pe larg, Calin Hentea, Arme care nu ucid, Editura Nemira, Bucuresti, 2004, p. 39-41

Ibidem, p. 39.

Lise Garon, A Case Study of Functional Subjectivity in Media Coverage: The Gulf War on TV, in Canadian Journal of Communication, vol 21, no. 3, 1996, https://www.cjc-online.ca/viewarticle.php?id=376&layout=html

Apud, Calin Hentea op.,cit., p. 45.

Isabelle Garcin-Marrou, Media vs.terorism, Editura Tritonic, 2005, p.81.

Ibidem.

A se vedea pe larg, P. Robinson, The policy-media interaction model: measuring media power during humanitarian crisis, in Journal of Peace Research, no. 37(5), 2000, p. 613-633; E.S.Herman, The media’s role in United States foreign policy, in Journal of International Affairs, no.43, 1993, p.23-45; E. Gilboa, The CNN effect: the search for a communication theory of international relations, in Political Communication, no. 22(1) , 2005, 27-44.

P. Robinson, op., cit., in loc., cit., p. 615

A se vedea si Dr. Sylva-Michele Sternkopf, Language and Business - International Communication Strategies in Saxon Small and Medium-Sized Companies , https://archiv.tu-chemnitz.de/pub/2004/0105/index.html









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1401
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site