Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Sfarsitul stapanirii romane in Dacia

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Populatia Daciei romane
ACTIVITATEA INFORMATIVA A PUTERILOR CENTRALE PE TERITORIUL ROMANIEI IN PERIOADA NEUTRALITATII (august 1914 - august 1916)
Societatea daca pe timpul lui Decebal
Sistemul defensiv si de comunicatii al Daciei
FRONTUL SECRET IN PERIOADA PREMERGATORE PRIMULUI RAZBOI MONDIAL
JOCUL PE MAI MULTE TABLOURI
Sfarsitul stapanirii romane in Dacia
Regele Decebal
Perioada interbelica 1920 – 1939
Izoarele istorice privitoare la razboaiele dacice

Sfarsitul stapanirii romane in Dacia

Dupa parerea unanima, consemnata de istoriografia moderna (bazata, de altfel, pe sursele antice), pierderea Daciei a fost determinata de inceperea marilor invazii barbare la Dunarea de jos; acestea aveau sa tina sub teroare, timp de peste trei decenii, nu numai provinciile balcanice, dar chiar (si mai cu seama) pe cele din Asia Minor. Din acest motiv ni se pare util a face, pentru inceput, o scurta trecere in revista a ceea ce Historia Augusta numeste «razboiul scitic (adica al neamurilor din Scitia - ceea ce arata caracterul eterogen al coalitiei populatiilor paricipante la aceste invazii).



Evenimentul debuteaza in anul 238, cand, precum aflam din Historia Augusta (biografia imparatilor Maximus si Balbinus, 16, 3): sub his pugnatum est a Carpis contra Moesos; fuit et Scythici belli principium et Histriae excidium eo tempore, ut autem Dexippus dicit Histricae civitatis (in traducere libera: in timpul acestor imparati, carpii au luptat contra locuitorilor Moesiei; a fost si inceputul razboiului scitic, s-a intamplat in acest timp si distrugerea Histriei sau, dupa cum spune Dexippus, a cetatii histriene”).

Dupa atacul carpic asupra Daciei Malvensis din timpul lui Filip Arabul (v. infra), o noua invazie are loc in 248, sub conducerea regilor Argaithus si Gunthericus: este vorba de o mare coalitie barbara, la care participa goti, carpi, taifali, peucini, hasdingi (Dexippus; Iordanes, Getica XVI, 91-92); este asediat orasul Marcianopolis (care rezista cu eroism). Agresorii sunt respinsi de C. Messius Quintus Decius, comandantul armatelor din Pannonia Inferior si cele doua Moesii (care il proclama imparat).

In iarna 249/250, gotii, condusi de regele Cniva, trec iarasi Dunarea pe gheata; desi sunt invinsi de imparatul Decius la Nicopolis-ad-Istrum, ei impresoara totusi castrul legionar de la Novae (azi vi tov) si reusesc sa ocupe Philippopolis (in Thracia; azi Plovdiv); iar la Abrittus (Razgrad), insusi imparatul cade in lupta (iunie 251). Trebonianus Gallus, guvernatorul Moesiei Inferioare, proclamat imparat, se vede obligat sa incheie pace cu gotii; astfel, invadatorii reusesc sa se retraga nestingheriti, ducand cu ei 100 000 de captivi, nisi fingunt annales ( daca nu plasmuiesc analele”: Ammianus Marcellinus, XXXI, 15).

O alta invazie (goti si alte populatii transdanubiene), abatuta asupra Moesiei Inferioare la inceputul anului 253, este respinsa de M. Aemilius Aemilianus, guvernatorul celor doua Moesii si Pannoniei Inferioare (pe care trupele il proclama imparat).

In anul 256 (pe cand domneau Valerianus si Gallienus), se produce prima invazie maritima: boranii, din jurul Marii Azov, ataca orasul Pityus de pe tarmul de nord-est al Asiei Mici, pentru moment fara succes; dar in anul urmator se asociaza cu herulii, izbutind sa cucereasca Pityus (Pitzunda) si Trapezus (Trebizunda).

Situatia se agraveaza dupa ocuparea cetatilor Tyras si Olbia, cand gotii isi construiesc o flota proprie, adapostita in limanurile fluviilor Nistru si Bug. Astfel, in anul 258 are loc un atac concomitent pe mare si pe uscat. Cei imbarcati lasa neatinse cetatile din Pontul Stang, pana la Bizant; invadeaza Bithynia, cucerind si jefuind o serie de orase; apoi se intorc tot pe mare, incarcati cu prazi. Coloana de pe uscat este invinsa de generalul Aurelianus (viitorul imparat).

Pe timpul lui Gallienus, atacurile sunt aproape neintrerupte. In 263, gotii si alte neamuri nord-pontice intreprind o noua invazie maritima: cuceresc Chalcedon si Nicomedia, apoi prada Ilium, Efes, Milet; la intoarcere sunt atacati in stramtori de fortele romane, dar cei scapati reusesc sa cucereasca Anchialus. In 264, invadatorii nord-pontici devasteaza Bithynia si Pontul, Cappadocia, Galatia. In 266, gotii ataca Bithynia, Lydia, ajungand pana in Cappadocia; dar la intoarcere sufera pierderi din partea flotei romane si a furtunilor de pe mare.

O noua invazie se produce in anul 267. Invadatorii patrund chiar pe Dunare (SHA, Vita Gallieni 13,6): inter haec Scythae per Euxinum navigantes, Istrum ingressi, multa gravia in solo Romano fecerunt ( intre timp scitii, navigand prin Pontul Euxin, au intrat pe Dunare si au facut multe nenorociri pe teritoriul roman”). Piratii patrund si in Marea Egee, atacand Grecia (istoricul Dexippus se numara printre aparatorii Atenei). In cursul retragerii pe uscat, herulii sunt infranti pe raul Nestus (in sudul Thraciei), iar regele lor Naulobatus cere pace; gotii obtin si ei pacea, retragandu-se.

In anul 269, se produce o si mai mare invazie, la care participa heruli, goti, gepizi, bastarni, sarmati (izvoarele vorbesc de 320 000 de razboinici si 2 000 sau chiar 6 000 de vase!); se sufoca insusi pamantul, care era nevoit sa suporte o atat de mare framantare barbara” (SHA, Claud. 6, 6). Dar cetatile Tomis, Marcianopolis, Byzantion, Cyzicus rezista. Piratii intra in Egeea, unii ajungand pana in Creta si Cipru, jefuind coastele, dar fara a mai reusi sa ocupe vreun oras. Fortele barbare ramase in Macedonia se retrag, urcand pe Axius (Vardar) si Margus (Morava), fiind infrante de imparatul Claudius II la Naissus (toamna anului 269); 50 000 de sciti au ramas pe campul de lupta. Cei scapati incearca fara succes sa ocupe Anchialus si Nicopolis-ad-Istrum. Dar in primavara anului 270, eroul de la Naissus, Gothicus Maximus, este rapus de ciuma (la Sirmium).

In 271, gotii ataca iarasi Moesia Inferior si Thracia; dar imparatul Aurelianus ii alunga peste Dunare. De asemenea, carpii invadatori sunt si ei infranti, pe teritoriul Dobrogei, [inter Ca]rsium et Sucid(avam). In urma acestei victorii, senatul ii acorda imparatului titlurile triumfale de Gothicus Maximus si Carpicus Maximus. O inscriptie de la Callatis din anul 272 il numeste restitutor patriae.

De remarcat ca in tot acest timp cetatile vest-pontice rezista cu eroism. De asemenea, guvernatorii Moesiei se ingrijesc de refacerea drumului de pe litoral, cum arata inscriptiile milliare de la Tomis din timpul domniei imparatilor Valerian si Gallienus, Claudius II si Aurelian.

Paralel cu aceasta expunere, vom incerca in cele ce urmeaza o prezentare concisa a istoriei Daciei in ultimele doua-trei decenii ale existentei provinciei.

Precum se stie, in anii 238 si 242 carpii au atacat Moesia Inferioara; dar Dacia a fost afectata de atacurile carpice abia pe timpul lui Filip Arabul.

Cateva inscriptii ne indreptatesc a afirma ca Dacia a contribuit cu efective militare la campania orientala a imparatului Gordian III. In acest sens ni se pare sugestiva descoperirea unor altare dedicate zeului razboiului: unul la Drobeta, inchinat lui Mars Gradivus (cel care paseste la lupta”) de catre cohors I sagittariorum milliaria Gordiana; altul la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, dedicat lui Mars Augustus. Tot din timpul acestui imparat dateaza misiunea unui anonim p(rimi)p(ilaris) (fost primipil), dux legg(ionum) Dac(iae); el a comandat probabil o vexilatie formata din detasamente din cele doua legiuni ale Daciei, posibil in cursul campaniei orientale - deoarece comanda urmatoare este cea de trib(unus) p[raet(orianorum)] Philipporum A[ugg(ustorum)]. De asemenea, doua monede de la Heliopolis (Syria), din timpul lui Filip Arabul, mentioneaza legiunile V Macedonica (din Dacia) si VIII Augusta (din Germania Superior) (este vorba fara indoiala doar de detasamente din aceste legiuni, care au lucrat la ridicarea incintei acestui oras din Syria).

Profitand de slabirea apararii romane, carpii ataca Dacia, strapungand limes transalutanus. De pe cuprinsul Daciei se cunosc o serie de tezaure monetare, avand ultimele monede emise pe timpul lui Gordian III (Sapata de Jos, jud. Arges; Samburesti, jud.Olt; Caracal, Amarastii de Jos, Barca II, Dobridor si Vartop - jud. Dolj; Balesti, jud. Gorj; un numar important provin din Transilvania: Atel, Ocna Sibiului si Apoldul Mic, in jud. Sibiu; Jeledinti, jud. Hunedoara; Geomal, jud. Alba; Taga, jud. Cluj). In realitate, evenimentul s-a produs abia la aflarea vestii despre schimbarea domniei, fapt demonstrat de descoperirile monetare: astfel, in sapaturile din castrul de langa Campulung («Jidova ) a aparut, in stratul de arsura, un antoninian purtand efigia lui Philippus Caesar (databil intre anii 244-246); de asemenea, de pe cuprinsul Olteniei se cunosc o serie de tezaure monetare avand ultimele monede din timpul lui Filip Arabul (tezaurele de la Caineni si Ionestii Govorii, jud. Valcea; Celei si Slaveni, jud. Olt; Belcinu, Barca III, Galicea Mare, Motatei si Tunarii Vechi , jud. Dolj; Bradiceni, Targu-Jiu - suburbia Slobozia, Bumbesti-Jiu si o alta localitate necunoscuta din jud. Gorj). Invadatorii au patruns si in Transilvania; asa se explica faptul ca un locuitor de la Apulum, C. Valerius Sarapio, pune o inscriptie de multumire lui Iupiter Optimus Maximus, pentru ca a scapat din captivitate: a Carpis liberatus.



Dupa ce alunga pe invadatori, imparatii (Filip Arabul si fiul sau) se preocupa de intarirea apararii provinciei grav afectate. Astfel, dintr-o inscriptie de la Romula aflam ca orasul a fost inconjurat cu ziduri: ob tutelam civit(atis) coloniae suae Romul(ae) circuitum muri manu militari a solo fecerunt; rezulta ca opera de fortificare s-a infaptuit prin efortul militarilor (inscriptiile ne arata ca este vorba de cateva centurii din legiunile VII Claudia din Moesia Superior si XXII Primigenia din Germania Superior). Cercetarile arheologice mai arata ca, sub Filip Arabul, s-au refacut thermele castrului de la Slaveni, distruse probabil de invadatori. S-ar parea ca si alte asezari din Dacia (in special din Dacia sudica: Sucidava, Drobeta) au fost atunci inconjurate cu ziduri. Limes transalutanus a fost insa, se pare, definitiv abandonat.

Curand, viata isi reia cursul normal. Din anul 246 incepe seria monedelor purtand pe revers legenda PROVINCIA DACIA; pe emisiunile din primul an, Dacia personificata tine in mana dreapta sabia curba, iar in stanga un stindard cu inscriptia D(acia) F(elix) (la picioarele Daciei, vulturul si leul, simbolurile legiunilor V Macedonica si XIII Gemina); pe alte emisiuni, Dacia tine in fiecare mana cate un vexillum, avand cifrele V (dedesubt: vulturul) si XIII (dedesubt: leul). In semn de gratitudine, imparatului i se inalta o serie de inscriptii in castrele si orasele Daciei, iar unele unitati militare poarta supranumele imperial Philippiana.

Se crede ca invazia din iarna anilor 248/249 a afectat si Dacia Inferioara, cand ar fi fost distrus castrul de la Slaveni.

De asemenea, se cunosc cateva tezaure monetare din Oltenia (Barca, jud. Dolj si Leurda, jud. Gorj) avand ultimele monede din timpul domniei imparatului Traianus Decius. Din timpul acestei domnii trebuie mentionate patru inscriptii din Hispania Tarraconensis, care acorda imparatului titlul de Dacicus Maximus; se considera insa ca aceasta asociere este rezultatul unei erori. Totusi, redresarea continua pe timpul acestui imparat; intr-o inscriptie, colonia nova Apulensis il gratifica drept restitutor Daciarum. La Ulpia Traiana Sarmizegetusa s-a descoperit un cap de bronz de la o statue imperiala, atribuita lui Decius. Se bat monede de argint cu legendele DACIA si DACIA FELIX; pe unele exemplare, Dacia personificata poarta sceptru cu cap de lup. Intr-o inscriptie provenind probabil de la sud de Dunare, imparatul este denumit reparator disciplinae militaris, fundator sacr(ae) Urbis, firmator spe[i Rom(anae)]. Fata de aceste informatii, este putin probabil ca atacurile gotice din 249-251 au afectat si Dacia (sau poate doar Oltenia?). Din timpul acestui razboi dateaza probabil comanda (cu titlul de praepositus?) lui L. Petronius Volusianus asupra unor efective din legiunile XIIII Gemina (din Pannonia Superior) si XIII Gemina (sau din amandoua legiunile Daciei).

Pe timpul domniei lui Trebonianus Gallus, un milliarium atesta refacerea drumului de la Apulum la Micia: ab A[p(ulo) m(illia) p(assum)] XLV (deci pe o distanta echivaland cu circa 70 km). Pe timpul acestui imparat se incheie tezaurele monetare de la Raureni (jud. Valcea), Stramptu (jud. Gorj) si Sisesti (jud. Mehedinti).

Pe timpul domniei lui Valerianus (253-260) si a fiului sau Gallienus (253-268), imperiul este asaltat la granite de barbari si sfasiat in interior de rebeliuni militare si uzurpatori («cei treizeci de tirani ). Totusi, o vreme atacurile au ocolit Dacia; aici inca se ridica in liniste inscriptii. Astfel, col(onia) Ulp(ia) Trai(ana) Aug(usta) Dacica Sarmiz(egetusa) inchina o inscriptie lui P. Licinius Cornelius Valerianus, nobilissimus Caes(ar), fiul imparatului Gallienus. La Tibiscum, ordo mun(icipii) Tib(iscensis) dedica o inscriptie imparatesei Cornelia Salonina, sotia aceluiasi imparat.

De asemenea, la Potaissa, o inscriptie dedicata Deo Azizo Bono P[uero conserva]tori, pentru sanatatea imparatilor Valerianus si Gallienus, a imparatesei Cornelia Salonina si a Cezarului Valerianus, precum si a legiunii stationata in castrul de aici: [et] leg(ionis) V Mac(edonicae) III piae fid[elis], consemneaza terminarea templului divinitatii mentionate de catre Donatus, praef(ectus) leg(ionis) eiusd[em], care templum incetum perfecit. Legiunea a primit acest epitet pentru fidelitatea sa in cursul rebeliunilor militare; monedele referitoare la aceasta trupa consemneaza chiar de mai multe ori acest epitet: VI p(ia) VI f(idelis), precum si VII p(ia) VII f(idelis). Probabil ca unele efective din legiunile Daciei au fost de asemenea solicitate sa participe la constituirea unei forte operationale: o vexilatie, care a luptat inafara Daciei, sub comanda viitorului imparat Claudius II; biografia acestuia transcrie o scrisoare a imparatului Valerianus, in care se afirma despre Claudius: dux factus est et dux totius Illyrici; habet in potestatem Thracios, Moesos, Dalmatas, Pannonios, Dacos exercitus (SHA, Claud., 15, 2).

Din jurul anului 260 dateaza o inscriptie provenind din castrul de la Mehadia (Praetorium), inchinata Imp(eratori) Caes(ari) P(ublio) Lici(nio) Gallieno P(io) F(elici) Aug(usto), pont(ifici) max(imo), trib(uniciae) pot(estatis), co(n)s(uli) III, proco(n)s(uli), de catre coh(ors) III Delmatarum Valerian(a) Gallienae (sic) (milliaria) eqq(uitata) c(ivium) R(omanorum) p(ia) f(idelis), devota numini maiestatique eor(um). O alta inscriptie este inchinata Dis magnis et bonis Aesculapio et Hygiae de catre M. Aurelius Veteranus, praef(ectus) leg(ionis) XIII G(eminae) Gall(i)enian(ae), la Baile Herculane, unde comandantul unitatii se afla desigur pentru tratament balnear”; lipsa supranumelui imperial Valeriana este o indicatie ca inscriptia dateaza dupa caderea imparatului Valerianus in captivitate la persi. Din acelasi motiv, tot dupa 260 (eventual chiar dupa 262) dateaza si cele cinci dedicatii din mithraeum de la Poetovio (Pannonia Superior) ale unor militari din legiunile V Macedonica si XIII Gemina purtand supranumele imperial Galliena; este vorba probabil de o vexillatio, sub conducerea lui Flavius Aper (deoarece acesta poarta titlul de praepositus; am vazut ca, incepand cu domniile lui Valerian si Gallienus, legiunile Daciei sunt conduse de praefecti), aflata in Pannonia Superior pentru a lupta impotriva uzurpatorilor.

De mentionat ca monedele de bronz cu legenda PROVINCIA DACIA se emit, fara intrerupere, de la Filip Arabul la Gallienus.

Cum s-a vazut din expunerea cronologiei invaziilor barbare incepand din anul 238, ca si din prezentarea datelor epigrafice privitoare la Dacia, provincia nord-dunareana pare a fi fost ocolita de invaziile barbare (gotice) pana in anul 267 - cand invadatorii au intrat pe Dunare, devastand teritoriul roman (SHA, Gall., 13, 6); dupa parerea noastra, abia acum au fost distruse definitiv o serie de obiective militare din Dacia sud-carpatica (Slaveni, Bumbesti, Drobeta) - chiar daca descoperirile monetare indeamna pe unii istorici (arheologi) sa opteze pentru o data mai timpurie. In acest sens, ni se pare semnificativ ca nu s-a descoperit pana acum niciun tezaur monetar avand ultimele monede din timpul imparatilor Valerian si Gallienus.

Pe timpul lui Gallienus, unele detasamente din legiunile Daciei, chemate sa lupte impotriva uzurpatorilor, au ajuns se pare pana in Gallia; asa s-ar explica prezenta numelui acestor legiuni pe aurei emisi de Victorinus (succesorul uzurpatorului Postumus).

Pe timpul lui Claudius II si Aurelianus, monetariile romane continua sa emita antoniniani avand reprezentata pe revers Dacia personificata si legenda DACIA FELIX.

In conditiile diminuarii drastice a circulatiei monetare in Dacia, mentionam totusi descoperirea unui tezaur, la Viisoara (com. Dragotesti, jud. Dolj), continand 609 antoniniani, de la Gallienus la Aurelianus.

Parasirea Daciei de catre Imperiul roman este consemnata in istoriografia antica (izvorele ajunse pana la noi) abia la un secol dupa ce s-a petrecut acest eveniment. In ordine cronologica, izvoarele problemei sunt urmatoarele:




Aurelius Victor 33, 6 (cu privire la domnia lui Gallienus): rem Romanam quasi naufragio dedit cum Salonino filio, qui honorem Caesaris contulerat, adeo uti Thraciam Gothi libere progressi, Macedonas Achaeosque et Asiae finitima occuparent;… et amissa trans Istrum, quae Traianus quaesierat.

Eutropius IX, 8, 2 (cu privire la Gallienus): Dacia, quae a Traiano ultra Danubium fuerat adiecta, amissa est; IX, 15, 1 (cu privire la Aurelian): provinciam Daciam, quam Traianus ultra Danubium fecerat, intermisit, vastato omni Illyrico et Moesia, desperans eam posse retineri abductosque Romanos ex urbibus et agris Daciae in media Moesia collocavit; et est in dextra Danubio in mare fluenti, cum antea fuerit in laeva.

Rufius Festus, VIII: Traianus Dacos sub rege Decebalo vicit et Daciam trans Danuvium in solo barbariae provinciam fecit quae in circuitu habuit decies centena millia passuum; sed sub Gallieno imperatore amissa est et per Aurelianum, translatis exinde Romanis, duae Daciae in regionibus Moesiae ac Dardaniae factae sunt.

SHA, Divus Aurelianus 39, 7 (autorul fictiv al acestei biografii este Flavius Vopiscus): Cum vastatum Illyricum et Moesiam deperditam videret, provinciam transdanuvianam Daciam a Traiano constitutam sublato exercitu et provincialibus reliquit, desperans eam posse retineri, abductosque ex ea populos in Moesia conlocavit appellavitque suam Daciam, quae nunc duas Moesias dividit.

Relatarile acestor principale izvoare din a doua jumatate a secolului al IV-lea sunt reluate in prima jumatate a secolului urmator de Orosius, iar in secolul al VI-lea de Iordanes. Primul dintre acestia arata ca evenimentul s-a petrecut sub Gallienus: Graecia, Macedonia, Pontus, Asia Gothorum inundatione deletur; nam Dacia trans Danubium in perpetuum aufertur; Quadi et Sarmatae Pannonias depopulantur (VII, 22, 7). Iordanes, pe de alta parte, dupa ce consemneaza supunerea dacilor de catre Traian si transformarea tarii lor in provincie, adauga (Romana, 217): Sed Gallienus eos dum regnaret amisit Aurelianusque imperator evocatis exinde legionibus in Mysia conlocavit ibique aliquam partem Daciam Mediterraneam Daciamque Ripensem constituit.

Rezumand datele acestor izvoare, rezulta ca Aurelius Victor, iar mai tarziu Orosius, afirma ca Dacia a fost pierduta sub Gallienus; am vazut ca din acest timp dateaza si ultimele inscriptii din Dacia. Eutropius si Rufius Festus arata ca Dacia a fost pierduta sub Gallienus (amissa est), iar Aurelian a retras armata din fosta provincie (Eutropius: abductosque Romanos ex urbibus et agris Daciae in media Moesia collocavit; Rufius Festus: translatis exinde Romanis); Iordanes se exprima in termeni usor diferiti (evocatis exinde legionibus). Pe de alta parte, insa, s-a facut observatia ca Historia Augusta, in general rauvoitoare fata de Gallienus, nu aminteste de o pierdere a Daciei in timpul acestui imparat, ci doar de renuntarea la Dacia si retragerea ordonata de Aurelian.

Istoriografia moderna s-a aflat, din cauza stirilor (aparent) contradictorii din aceste izvoare, in dilema: cand a avut loc parasirea Daciei, sub Gallienus sau sub Aurelian? In aceasta privinta, parerile au fost impartite - si nu este in intentia noastra a face o prezentare a acestora; destul a aminti ca istoriografia romaneasca, indeosebi cea mai noua, s-a situat pe pozitia ca abandonarea Daciei a avut loc abia pe timpul lui Aurelian, cautandu-se diferite explicatii pentru exprimarea ambigua” a izvoarelor. In aceasta privinta, ni se pare a fi cea mai interesanta si demna de luat in considerare o ipoteza a lui Hadrian Daicoviciu, conform careia amissa Dacia pe timpul lui Gallienus inseamna de fapt pierderea autoritatii imparatului asupra Daciei in conditiile numeroaselor rebeliuni militare din ultimul deceniu de domnie.

In disputa asupra datei cand a avut loc abandonarea Daciei, s-a invocat si faptul ca in Historia Augusta nu este amintita pierderea Daciei sub Gallienus, desi acest izvor ii este total defavorabil. Astfel, consemnand nepasarea” imparatului fata de calamitatile abatute asupra imperiului: jefuirea si incendierea templului din Efes, defectiunea Egiptului, devastarea Asiei de catre sciti , pierderea Galliei (perdita Gallia), biograful lui Gallienus adauga: Tot astfel in sfarsit glumea si cand a pierdut celelalte parti ale imperiului, ca si cum aceasta s-ar fi produs in paguba unor umili slujbasi” (6, 7: sic denique de omnibus partibus mundi, cum eas amitteret, quasi detrimentis vilium ministeriorum videretur affici, iocabatur). Dupa parerea noastra, pierderea Daciei - fiind reala si efectiva - a fost intentionat omisa in Historia Augusta, evenimentul fiind camuflat in expunerea generala privitoare la celelalte pierderi suferite de imperiu in timpul acestui imparat; este de fapt o pregatire a scenariului” evacuarii de catre Aurelian a cetatenilor romani din Dacia, care nu au fost nicidecum lasati in mana barbarilor. In schimb, in Gallia (unde se crease un imperium Galliarum, la care se alaturasera Britannia si Hispania), autoritatea centrala a fost curand dupa aceea restabilita (sub Aurelian), deci pierderea nu a fost definitiva si irevocabila; relatarea (consemnarea) pierderii Galliei reprezinta insa pentru biograful lui Gallienus inca un prilej de acuzatie impotriva acestui imparat plin de defecte (reale sau imaginare)

Am vazut ca, in primii ani cand Gallienus a ramas sa domneasca singur, dupa caderea tatalui sau in captivitate la persi, trupele Daciei se aflau inca in provincie; este semnificativa prezenta prefectului legiunii XIII Gemina la Baile Herculane: pentru tratament balnear, cum au tinut sa remarce cei mai multi istorici, iar nu pentru ca legiunea ar fi fost retrasa in partile mai aproape de Dunare ale provinciei. Curand insa si exercitus Dacicus a fost probabil solicitat sa contribuie la izgonirea invadatorilor nord-pontici din provinciile de la sud de Dunare; am vazut astfel cum unele surse (epigrafice, numismatice) indica prezenta unor efective (vexilatii) din cele doua legiuni in afara povinciei Dacia, dupa anul 260. Aceasta situatie exaspereaza pe soldatii aflati departe de familiile si Larii lor, care sunt furiosi pe Gallienus (SHA, Divus Claudius 17, 3: quaeso igitur, mi Venuste, si mihi fidem exhibes, ut eum facias a Grato et Herenniano placari, nescientibus hoc militibus Daciscianis, qui iam s(a)eviunt, ne graviter rem ferant: Te rog, asadar, draga Venustus, daca-mi pastrezi credinta, sa faci in asa fel ca el sa fie induplecat de Gratus si Herennianus, si aceasta pentru a nu se agrava situatia; si e bine ca aceasta sa se faca fara stirea soldatilor, care si asa sunt infuriati”); sa nu uitam ca, in urma aplicarii sistemului recrutarii regionale (locale), multi militari (auxiliari sau chiar legionari) proveneau din Dacia, unii fiind chiar autohtoni daci.



In legatura cu data pierderii Daciei, s-a adus in discutie si circulatia monetara, care scade in intensitate dupa domnia lui Filip Arabul. Dar datele furnizate de descoperirile numismatice nu sunt totusi concludente; mai mult, s-a relevat continuitatea circulatiei monetare si dupa pierderea definitiva a provinciei. In schimb, curand dupa anul 260, nu se mai cunoaste ridicandu-se vreun monument epigrafic oficial in Dacia.

Ramane de vazut cand s-a petrecut evenimentul pierderii legaturilor autoritatii imperiale cu provincia. Atacurile gotilor, care au ajuns pana in Asia Mica, au fost reluate cu staruinta in 263, 264, 266. Cea mai grava invazie a fost cea din 267-268: probabil abia atunci Dacia a fost pierduta (amissa): deci cu citiva ani mai devreme decat data oarecum unanim acceptata (271) pentru retragerea stapanirii romane din Dacia.

Cum atacurile anterioare ale scitilor” nu au afectat decat cel mult Dacia sudica, este probabil ca acei care au fortat limes-ul provinciei au fost iarasi carpii; chiar daca au stat linistiti cativa ani dupa infrangerea suferita din partea lui Filip Arabul, ei si-au reluat fara indoiala incursiunile in timpul fierberii cumplite din timpul lui Gallienus. Concomitent cu ei au patruns pe teritoriul provinciei dacii din nord-vest. Aluzie la luptele cu dacii par a face unele inscriptii din Africa, Baetica (a. 257) si Lusitania (a. 262). Faptul este sugerat si de descoperirile arheologice.

Pe timpul lui Claudius II, in 269, s-a produs o si mai mare invazie; in aceste conditii, Dacia se mai afla doar cu numele sub autoritatea imperiala - chiar daca monetaria oficiala romana emite pe timpul acestui imparat, ca si la inceputul domniei succesorului sau Aurelianus, monede cu legenda Dacia Felix. Erau desigur emisiuni cu caracter propagandistic, dar care reflecta totusi o stare de iure: imperiul nu renuntase oficial la Dacia, chiar daca de facto ea era pierduta.

Asadar: izvoarele inregistreaza corect evenimentul pierderii Daciei sub Gallienus. Nu este nici o contradictie cand ele relateaza actul lui Aurelian: acesta a renuntat oficial la stapanirea asupra Daciei (Eutropius: provinciam Daciam…intermisit; Hist. Aug.: provinciam transdanuvianam Daciam…reliquit), pierzand orice speranta s-o pastreze (desperans eam posse retineri). A fost un simplu act formal, fara a avea proportiile afirmate de izvoare: retragerea nu doar a armatei, ci si a populatiei (provincialilor).

De fapt, Eutropius si Rufius Festus arata ca Aurelian a retras numai populatia: pentru ei era evident ca armata fusese chemata a-si aduce contributia la razboaiele cu gotii (vezi comanda exceptionala a viitorului imparat Claudius asupra armatelor din Illyricum). Abia in Historia Augusta se arata ca au fost retrase populatia si armata. Iordanes afirma ca au fost retrase legiunile; exprimarea istoricului goto-roman era cat se poate de fireasca, pentru el fiind evidenta - la mijlocul secolului al VI-lea - persistenta populatiei romanice pe teritoriul fostei provincii Dacia.

Dupa parerea noastra (si nu numai a noastra!), afirmatia privind retragerea populatiei romane din Dacia - consemnata de Eutropius, Rufius Festus si Flavius Vopiscus (Historia Augusta) - este un fals istoric; dupa cum crearea unei provincii cu acest nume la sud de Dunare a avut un caracter pur propagandistic. Continuitatea vietii urbane este, fie si partial, sugerata de descoperirile arheologice.

Se stie acum ca gotii nu s-au asezat pe teritoriul Daciei inainte de sfarsitul secolului al III-lea / inceputul secolului al IV-lea. Abia infrangerile din perioada primei tetrarhii au slabit radical puterea carpilor (in buna parte evacuati din locurile lor si colonizati la sud de Dunare); de aceasta situatie au profitat gotii, pentru a-si intinde dominatia mai intai asupra Moldovei, apoi asupra unei parti din Muntenia si a estului Transilvaniei (spre mijlocul secolului al IV-lea).

Patrunderea dacilor liberi din nord-vest si a carpilor dinspre est pe timpul lui Gallienus a izolat provincia de imperiu; ei au profitat de faptul ca buna parte din armata provinciei a fost solicitata sa participe la operatiunile militare din «Illyricum . Populatia civila si apararea subtiata a limes-ului s-au trezit astfel din nou in fata unui anceps periculum. De altfel, chiar in conditiile unei veritabile captivitati, conditiile de viata la barbari nu erau se pare prea dure; era oare mai buna situatia la sud de Dunare, unde bantuiau scitii” si totul era dat prada focului (Eutropius: vastato omni Illyrico)? Probabil ca unii locuitori ai provinciei incercasera sa se refugieze la sud de Dunare, inca de pe vremea invaziei carpice din 245-247 (precum Romuliana, mama viitorului imparat Galerius; vezi Lactantius, De mortibus persecutorum IX, 2); dar acolo traiul lor avea sa fie si mai nesigur.

Afirmatia despre evacuarea populatiei provinciale din Dacia de catre Aurelian este, cum s-a aratat, unul din numeroasele falsuri din istoriografia romana. Sa ne amintim doar de impresia defavorabila facuta de intentia lui Hadrian de a parasi Dacia: amicii l-au oprit de la acest act, ca nu cumva sa ramana in mainile barbarilor numerosi cetateni romani (ne multi cives Romani barbaris traderentur: Eutropius, VIII, 6, 2); includerea acestui pasaj, cu atribuirea unei asemenea intentii, in capitolul despre domnia lui Hadrian, este o nascocire, neconfirmata de alte izvoare (de exemplu, de ampla relatare a vietii lui Hadrian din Historia Augusta) - fiind menita doar sa sublinieze ca pe timpul lui Aurelian nu au fost lasati cetateni romani in mana barbarilor. Pe buna dreptate s-a remarcat insa in istoriografia moderna ca aceasta nenorocire s-a intamplat cu ocazia pierderii Daciei in perioada Gallienus-Aurelian.

Asadar, Dacia a fost pierduta spre sfarsitul domniei lui Gallienus (anul 267); in fosta provincie a ramas o parte insemnata a populatiei - care nu avea nici unde sa mearga, dar probabil nici nu voia sa plece din aceste locuri; apararea a fost preluata de localnici, unii dintre ei fosti militari - veterani sau chiar dezertori (provenind mai ales din cei originari din Dacia). Pe de alta parte, insa, este evident ca in conditiile unor victorii ale lui Aurelian pe toate fronturile si restabilirii autoritatii romane (Orosius,VII 23, 4: expeditione in Danuvium suscepta, Gothos magnis proeliis profligavit dicionemque Romanam antiquis terminis statuit - facand o expeditie la Dunare, a nimicit pe goti si a restabilit stapanirea romana in vechile hotare”), lucrurile ar fi stat cu totul altfel: sau Dacia ar fi fost mentinuta in cadrul imperiului - ceea ce nu s-a intamplat; sau ar fi fost retrase in bune conditii nu doar autoritatile si armata, ci si intreaga populatie - ceea ce critica izvoarelor infirma si este cel putin in parte in contradictie cu cercetarile arheologice.

Teza pierderii Daciei catre sfarsitul domniei lui Gallienus (idee acceptata de altfel de o serie de istorici moderni) reprezinta o punere de acord cu izvoarele antice si ofera implicit o solutie in problema persistentei populatiei romane la nordul Dunarii, dupa abandonarea oficiala a provinciei.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1278
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site