Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Stramoasele si stramosii Daco­Romanilor

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



1.Stramoasele si stramosii Daco­Romanilor




Iubite cititor, pasim cu mii de ani inapoi, pe vetrele umane, alpino–carpatine. Pe aripile gindurilor curate, urcam pe virfuri de dealuri, pe creste de munte, mai aproape de cer. Ajungem in inima Daco­Romaniei, in Corona Montium[1], in Ardeal, in Transilvania, strabuna vatra in Coroana Muntilor. Ce frumoasa figura! Aici, in adaposturi multimilenare, in pesteri, in mijlocul nesfirsitelor paduri, focul sacru isi arata lumina si isi inalta fumul, ducand pina departe mirosuri de rasina, de jir sau vinat fript pe carbuni, in frigarii de corn, si picat cu sau. Femeia daca, muierea cea mai vestita a timpurilor arhaice, intretinea flacara vie a focului sacru. In jurul ei, o droaie de copii, mai mari si mai mici, zburdau, cintau din fluiere si incercau flautul, faceau arcuri si sageti de scaete . Cu ele dau la semn si se intreceau care sa nimereasca la tinta. Altii pregateau sparturi de cre-mene pentru sagetile de alun, in timp ce altii, mai mici, incercau cremenele ca sa aprinda cu scintei iasca de nuc batrin. Femeile aces-tea generatoare de viata, de atunci si de totdeauna, preotese ale vetrelor strabune, isi trimeteau barbatii cu oile, cu caprele sau la vinat, insotiti de ciini ciobanesti, de copoi sau de ciini de casa. Cel mai vechi prieten al omului, cu milenii in urma, din inceput, ca si astazi de multe ori, acest patruped credincios ca nimeni altul, in caz de pericol da alarma ziua si noaptea. Ciinele pazea vatra, pazea turmele, il insotea pe stapinul sau in calatorie. Ciinele a fost cel mai credincios prieten al Dacilor. El nu se temea de sagetile invadatorilor nomazi si nici de labele pu-ternice ale ursului. In puterea noptii, strajerii dau alarma insotita de latratul ciinilor, din virfuri de dealuri inalte, cu somoioage de cilti de cinepa sau de in, muiate in untura, in sau, in ceara sau chiar in pacura, si aprinse in flacara focului divin. Cind Dacii se odihneau, ciinii ascultau pe aripile vintului pina departe, ropot de cai, glasuri straine. Si cind le auzeau, o alarma de latrat, de la toate vetrele, desteptau pe aceste zeite inconjurate de ingeri, de copiii lor. „«Elegantele precu-cutiene»”, in urma cu 6000 de ani, se impodobeau cu bratari, coliere, ace pentru prins parul si pandantive” . Este necesar sa se observe ca amicul omului, ciinele, a fost confundat cu lupul si s­au facut o serie de asa­zise demonstratii cu privire la mitul lykolatriei in Dacia, in preistorie. Amintim aici ca stramosii Daco­Romanilor, pentru a scapa de atacul migrator al strigoilor, al muroilor, dau noilor nascuti nume ca Lupu, Ursu si chiar ii inveleau de mici in pieile acestor animale. In felul acesta se considera ca tinerele vlastare sunt aparate de atacul nociv al strigoilor, al muroilor. In matriarhat barbatii ascultau glasu-rile si poruncile muierilor lor. Isi luau ghioagele si arcurile, tolbele cu sageti ce aveau cremene in virfuri, asezau stupii cu albine pe carari, organizau prisaci. Cu aceste albine faceau paza trecatorilor, a posazilor. Dacii stiau ceea ce nu stiu multi din cei de astazi, ca mirosul cailor irita la maximum albinele, si ca pentru a ucide un cal, sunt suficiente acele a 2­3 albine, pentru ca apoi intrega colonie sa fie pusa in alerta si sa atace pe intrusi. Organizarea de prisaci cu stupi cu albine la vaduri si posade era o veche tactica dacica de aparare. Herodot (~425 i.H.) spune ca „tinutul de dincolo de Istru este ocupat de albine si din cauza lor nu se poate patrunde mai departe” . De frica albinelor a stiut si marele Alexandru Macedon, dupa cite citim in Alexandria. Dacii asteptau in ascunzisurile codrilor… Cind peri-colul era depasit, femeile lor pregateau mese fastuoase. Mincau carne de vinat, fripta pe jeragai si beau mied sau din rodul ametitor al viilor. Oameni si ciini, adunau oasele ce mai ramineau, le ingramadeau din mosi stramosi intr­un loc curat, si apoi se odihneau cu totii, oameni si copiii lor, in piei de oaie, iar ciinii in culcusurile lor facute in frun-zare sau in claile de fin.

Mult regretatul meu amic C.S. Nicolaescu, membru corespondent al Academiei Romane, scriind despre descoperirile de la Ripiceni, de linga Prut, spunea: „Acum, la incheierea lucrarilor, putem prezenta unele rezultate, in ordine cronologica. La adincimi de 10­11 metri, in prundul Prutului, in pietrisurile depuse de el, s­au descoperit unelte de munca – aschii taioase, cioplite din cremene – apartinind oame-nilor din paleoliticul inferior, deci cu o vechime de 200.000­250.000 ani […]. In jurul izvorului se aseza o puternica ceata de vinatori ai acestor animale uriase. La sase metri adincime am descoperit o movila de configuratie romboidala cu lungimea de 9 metri si largimea de 6 metri, alcatuita din peste 30 de fildesi de mamut. Intre acestia, arme si unelte de cremene cioplite – cutite, virfuri de lance, razatoare de piei din piatra, bulgari de prastie, iar pe deasupra lor pietre mari”. Considera Nicolaescu Plopsor ca ar fi vorba de „un cult vinatoresc”, si aici s­au perindat „oameni din epoca neolitica, epoca de bronz, din perioada prefeudala si feudala, pina in zilele noastre” . Este vorba de stramosii Daco­Romanilor.

Cea mai veche civilizatie a Terrei nu trebuie cautata la Ecuator, unde toate erau de­a gata, ci acolo unde omul a trebuit sa­si puna mintea la contributie ca sa supravietuiasca. Paralela dacica, inconju-rind pamintul, ocrotea aici vatra Vechii Europe, si a vechii civilizatii. Avind la dispozitie pesteri, zacaminte minerale si cimp agricol, in Dacia s­a dezvoltat de timpuriu o civilizatie autohtona, care a iradiat asupra celor din jur. Migratorii si invadatorii au exercitat o influenta minora asupra autohtonilor, ca de altfel in oricare evolutie etnologica.

Pasind pe urmele strabunelor si strabunilor Geto­Daci, ajungem tot cu Constantin Nicolaescu­Plopsor si cu Dardu Nicolaescu­Plopsor, in satul Bugiulesti, comuna Tetoiu, judetul Vilcea. Aici „sapaturile ar-heologice executate in trei puncte: Pietris, Valea lui Graunceanu si Fintina alor Titei, au scos la iveala un bogat si variat material osteo-logic animal, datind din Villa franohian[6]”. Aici „au fost identificate pina in prezent, minimum 25 specii de mamifere” . Tot aici s­au des-coperit cele mai vechi unelte de lucru de pe teritoriul Daco­Romaniei: „oase de animale sparte si fasonate pentru a fi folosite la strapuns, taiat, despicat, razuit si zdrobit […]. Aceste descoperiri au situat zona Bugiulesti printre vetrele de antropogeneza din Europa, ca una dintre cele mai vechi statiuni ale hominizilor de pe continentul nostru. In enumerarea cercetarilor consacrate celor mai vechi unelte de pe teritoriul romanesc a constituit­o o descoperire a resturilor fosile ale insisi hominizilor care le­au confectionat si le­au folosit si carora oamenii de stiinta le­au dat denumirea de Australanthropus olteniensis”.

O alta categorie de unelte, cioplite din silex – „cele mai vechi gasite la noi, dateaza de aproximativ 600.000 de ani. Ele au fost descoperite pe valea Dirjovului in judetul Olt, pe valea Mozacului in judetul Arges, si la Rahovita in judetul Sibiu, si sunt asa numitele unelte de prund – bolovani de riu ciopliti astfel incit sa aiba o muchie taioasa sau un virf care sa poata fi utilizate pentru diverse operatii legate de obtinerea si prepararea hranei […]. Intr­o statiune paleo-litica din judetul Botosani, la Ripiceni (de care am amintit), au aparut unelte realizate din aschii cioplite”. Alte relicve s­au gasit la marea necropola a Dacilor liberi de la Valeni (judetul Neamt), ca si in alte locuri[8]. Consider ca asa­zisele influente din afara, apar ca o eroare de interpretare a cercetatorilor. Stramosii Daco­Romanilor sunt creatori si pastratori ai celor mai vechi elemente de cultura originala, incepind cu perioada matriarhala, de la care s­au adapat alte civilizatii latural-nice, desi nu s­a recunoscut acest fapt. Exemplu Hesiod. Stramosii Geto­Dacilor au avut o straveche scriere. Viorica Mihai Enachiuc admite in epoca bronzului elemente de scriere geto­dacica . Ele insa sunt mult mai vechi.

Cu arhitecta Silvia Paun mergem pe urmele rabojului strabun, un important instrument de cultura al lumii dacice. Intr­un studiu concis, ea se opreste la „Grafia semnelor rabojului comparativ cu cea a unor scrieri vechi” . Urmarind diagrama sau „pentagrama magica – pita-goreica”, constatam ca pe teritoriul dacic, ea este mult mai veche decit Pitagora. Asa, la Chindia, in satul Pescari, judetul Mehedinti, intre semnele grafice rupestre, se afla si pentagrama magica. Vechimea acestui semn a fost evaluata de cercetatorul V. Boroneant, la 3000 de ani; la Nuca, in judetul Buzau, in fundul pesterii, acelasi semn apare impreuna cu altele cu o vechime de circa 4000 ani; la Ditrau, semnele grafice au circa 1400 de ani, iar la Basarabi, in asezarea rupestra, semnele grafice, intre care si diagrama magica, au fost evaluate la 1200 de ani .

Dar ceea ce atras atentia savantilor din intreaga lume asupra culturii Daco­Romane strabune, au fost in special cele trei tablite ceramice de la Tartaria, pe Mures, in judetul Alba. S­au descoperit aici „resturi de asezari apartinind culturilor Turdas, Petresti si Cotofani. Intr­o groapa cu materiale de tip Turdas, au fost descoperite citeva figurine de lut ars si de alabastru, precum si trei placute de lut ars, dintre care doua sunt acoperite cu semne de caracter pictographic si se presupune ca redau texte stravechi. Unele semne de la Tartaria prezinta analogii cu cele de pe tabletele de lut descoperite la Uruk­Warka IV (Mesopota-mia Inferioara). In cea de a treia placuta este redat un om care merge in urma a doua animale cornute”[12]. Pentru teritoriul Daco­Roman, aceasta descoperire a fost socotita ca fiind de o importanta deosebita si comentata cu viu interes de marii sumerologi ai lumii. Avind in vedere documentatia clara de circa 4000 de ani, adusa de arhitecta Silvia Paun, in legatura cu „rabojul” dacic, presupunerea ca tablitele mentionate mai sus ar fi fost aduse de aiurea , cade de la sine.

Cel mai mare tracolog al lumii, Prof. Dr.I.C. Dragan, sublinia in 1980, la al XV­lea Congres mondial de stiinte istorice, la Bucuresti, ca in jurul Dunarii Carpatice s­a dezvoltat poporul Trac si de aici a ajuns in „peninsula Iberica si chiar America. Aheii si Dorienii au pornit tot de la Dunare”[14]. Era de fapt cel mai numeros popor din antichitate, dupa acela al indienilor. Tot Iosif Constantin Dragan sintetiza istoria multimilenara a poporului Daco­Roman, incepind cu stramosii Geto­Dacilor, din trupul carora „s­au desprins triburi care s­au deplasat spre est pina la Nipru (Marea Caspica – Ad­Ler), ras-pindind cultura lor Cucuteni (sau Tripoli cum o numesc vecinii mai noi); apoi au extins civilizatia bronzului si a fierului, denumita Hallstadt, spre nord, in Carpati, pina la Marea Baltica, unde (Polonia de azi) au creat orasul Getidava sau Vistula; s­au extins spre vest in Panonia, pe Dunarea Centrala, descinzind in Latium si in Italia Centrala prin Etruscii veniti din Anatolia pe mare, ca si in Iberia, cunoscuti sub numele de Tardesi­Turdetani, unde au dezvoltat prima civilizatie iberica; in sfirsit, in sud, in toata peninsula Haemusului, prin Pelasgi, Achei si Dorieni, iar inaintea lor prin Dardanii fondatori ai Troiei. Luvitii, Hititii si Armenii plecati de la Dunare au poposit si s­au raspindit pina in fundul Anatoliei. Tribul Phalestinoi a dat numele regiunii Palestina, stabilindu­se in regiunea Gaza a lui Goliath. Dunarea, precum Nilul pentru Egipteni, a fost leaganul Europenilor Traci si Celti, care au im-pinzit Europa si, in special zona mediteraneana, pe toata intinderea ei, de la est la vest” . Centrul acestui mare popor era Corona montium (Transilvania actuala). Generalul N. Portocala, in lucrarea Din preis-toria Daciei si a vechilor civilizatii, ajunge la concluzia ca „prima civilizatie a primului mare popor al lumii s­a intemeiat in Dacia”.

Cercetatorul tracolog I.Popescu­Puturi, in continuarea serialului Pe urmele stramosilor, ne prezinta capitolul „Vechea Europa”. Este de fapt o sinteza a concluziei reputatei „cercetatoare americana Marija Gimbutas”, ca „Romania este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre 6500­3500 i.H.” In ceea ce priveste figurinele de lut, desi au „unele afinitati cu cele cunoscute din Mesopotamia”, cele din Daco­Romania nu pot fi „un rezultat al importurilor” si „migratiei” din aceasta zona. Se citeaza „sanctuarul de la Cascioarele – descoperit pe o insula a unui loc din apropierea Bucurestilor – modelele de temple apartinind culturilor Boian, Cucuteni s.a. pe o arie mai intinsa, ilustreaza bogata viata spirituala pe care o desfasurau cei vechi”. Tablitele de la Tartaria, descoperite in 1961, arata ca „ne aflam in fata unei scrieri – cea dintii de pe teritoriul Vechii Europe – ce trebuie datata la sfirsitul mileniului VI i.H. […]. Splendidele creatii materiale si spirituale pe care ni le­au transmis oamenii neoliticului din Vechea Europa ni se infatiseaza asadar, ca un mesaj privind semnificatia creatiei pasnice, a colaborarii si conlucrarii dintre oameni” . Interpretarea tracologului roman este ilustrata cu „Cele trei tablite de la Tartaria – cele mai vechi marturii ale utilizarii scrierii in sud­estul Europei (6500­520 i.H.)” si „citeva din semnele liniare apartinind scrierii vechi europene”, identificate pe „figurine, vase de cult si alte obiecte rituale, caracteristice culturii Turdas-Vinca” . De fapt cele trei tablite formeaza cea mai veche „biblioteca” europeana. In continuare, Cornelia Velcescu conchide ca „Inscriptiile de pe cornul de aur 17 si Baza Potirului 23, atesta sistematic ca tezaurul de la Sin­Nicolau Mare este stramosesc si ca atit limba, cit si alfabetul in care sunt scrise, sunt limba si alfabetul stramosilor originari, de dinainte de Hristos si de razboaiele romane, care de altfel nu au ocupat decit o mica parte din Dacia” . Oricum, rabojul, cele trei tablite de la Tartaria de pe Mures au determinat pe cercetatorii romani si straini sa traga concluzia ca in Dacia a fost cu adevarat cel mai vechi centru cultural din intreaga lume, din cele cunoscute pina in prezent.Vladimir Georgiev spune ca tablitele de la Tartaria sunt „mai vechi cu un mileniu decit monumentele scrierii sumeriene”. Ar fi lipsit de sens sa nu impartasim concluzia sumero-logului sovietic A. Kifisim, care a publicat si o harta special intocmita, in care demonstreaza ca „stramosii romanilor de azi au exercitat o influenta puternica asupra culturii intregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului si chiar a Chinei” . Adaugam aici o stire pastrata de filosoful Platon, care prin gura tracului Socrate, spune: „niste table triunghiulare de arama” au fost aduse „de fecioarele hyperboreene” la Delos. Aceste table aveau un continut eshatologic: „Dupa ce s­a despartit de trup, sufletul se duce” in regatul lui Hades pentru judecata . Se stie ca hyperboreenii locuiau in nordul Dunarii. Acolo era cunoscuta mina Baia de Arama. Ele-mentele grecesti din textul acestor placi sunt un adaos. Conceptia despre nemurirea sufletului este zamolxiana.

Tabelul comparativ alcatuit de Silvia Paun, de care am vorbit mai sus, confirma odata mai mult concluzia ca Dacia a fost centrul unei civilizatii destul de vechi, poate cea mai veche din cite se cunosc pina astazi. Pentru epoca indepartata a meleagurilor Daco­Romane, etnoistoria va trebui sa­si adauge cuvintul. Cine va aduna vechile toponime de pe intreg teritoriul Daciei (romane si libere) va putea aduce lumina in perioada considerata obscura.

Am citit de curind intr­o revista o serie de toponime din judetele Sibiu, Covasna, Harghita si Mures, intre care apar atitea cetati, pre-cum si altele ca: Piatra Scrisa, Piatra Altarului, Dealul Scris, Virful Stramosesc, Muntele Paginilor si Cetatea Paginilor, Creasta Altarului, Scaunul Zeului, Virful Parintesc, Dealul Paginilor, Eroul Soarelui .

Daca adaugam la acestea Piatra Scrisa din judetul Putna, Piatra Scrisa din judetul Vilcea (la nord de Olanesti­Bai, cercetata recent de Silvia Paun), Piatra Dascalului (munte si punct trigonometric in judetul Buzau), daca mai mentionam gorganele, ursoaicele, movilele si magurile preistorice ce au mai ramas neravasite, putem jalona in adincime puternicii stilpi de reper in care este ancorat multimilenarul trecut al Daco­Romanilor.

2. Mormintele princiare strabune

Stramosii Daco­Romanilor apar de multe milenii ca populatie stabila. Pe linga obisnuitele morminte de inhumatie si de incinerare modeste, apar mormintele princiare identificate pe teritoriul dacic in numar destul de mare. Ele apar sub numele de maguri, movile, gur-gumee sau gorgane, gilmee si chiar morminti. O lista a mormintilor a alcatuit pentru Oltenia cercetatoarea Silvia Paun[23]; mormintele tumulare sunt in numar foarte mare pe teritoriul Daciei (Libere si Romane) si este regretabil ca ele nu au fost catalogate si dispar prin nivelarea terenurilor cu mijloace automate sau manuale. Noi, in cadrul acestui studiu mentionam citeva: Gilma (movila si cetate) in dealul Oltului, Gilmeele catun in comuna Viespesti, judetul Olt , Gilma Mare cu dealul Gilmele Insirate (pe teritoriul comuna Luncavita, judetul Tul-cea , Gorgana (movila in judetul Rimnicu Sarat, comuna Boldul) , Gorganele (Ciineni, judetul Vilcea), Gorgani (sat in judetul Prahova), Gorganu (alt nume al satului Branetu, judetul Romanati), Gorganu (sat in judetul Muscel), Gorganul (magura in comuna Tiganesti, judetul Teleorman), Gorganul (magura in comuna Uzuna, fostul judet Vlasca, linga Calugareni, unde s­a dat lupta lui Mihai Voda cu turcii. Acolo s­ar fi ingropat cei cazuti in lupte), Gorganul (deal judetul Iasi, Dealul Mare), Gorganul (culme de deal, comuna Cornetul­Cuib, judetul Prahova), Gorganul (deal in forma unei movile, comuna Tingujei, judetul Vaslui), Gorganelele (mai multe movile alaturate, judetul Buzau), Gorganelele (doua movile in comuna Slobozia, judetul Ialomita), Gorgoanele (movile, satul Bordeiul Verde, judetul Braila) . Adaugam Gorganul de la Sf. Ilie Bucuresti; Iliesti, movila in judetul Bacau, comuna Ardeoani, Magura (citeva zeci de toponime), Magura (deal cetate, comuna Ibanesti, judetul Dorohoi), Magura (movila in comuna Baiceni, judetul Iasi), Magura (punct de observatie, comuna Negresti,satul Pades, judetul Mehedinti)[28], Magura, (deal, cetate, comuna Girbesti, judetul Vaslui), Magura Frumoasa, in comuna Serbanestii de Jos, judetul Olt; Magurile Insirate etc. de la Desa, judetul Dolj. Peste Dunare se mentioneaza Ursoaia . Magura Mare (Poiana Plenita D), Magurile Insirate, Magura din Via lui Ion St. Birtan (Plenita, D.; 0, 1923, 81­87); „Magura­lui­Mos­Mihaiu­An-ghel” (urme de cetate in comuna Cioroiasul, pl. Bailesti, judetul Dolj), Magura Mare (Magura, comuna Mihaestii de Jos, judetul Olt), Magura Mare (magura, comuna Balanesti, judetul Olt, ridicata de Geti sau Daci) , Magurelele (mai multe), Magureni (mai multe) , Mormintele (ridicari de pamint in comuna Manoleasa, judetul Doro-hoi), Dealul Mormintelor (movile comuna Casap Chioi, judetul Tulcea), Mormintul Craesii (catunul Alba comuna Hudestii Mari, judetul Dorohoi, mormint craiesc, cu coroana de aur, vase de argint,etc., duse la Moscova. Se afla o parte depuse la Muzeul Ermitaj din Petersburg. Un vas are inscriptie indescifrabila. Un bogat tezaur) , Mormintul Jidovului (gramada de pamint intre Glogova si Coma-nesti, judetul Mehedinti, Mormintul Uriasului (ridicaturi de pamint, cu doua capete, satul Ibanesti, judetul Dorohoi) , mai multe topo-nime Movila, Movila (deal si movila inalta intre comunele Covasna si Costuleni, judetul Iasi), Movila Bortoasa (ingaurita, gaunoasa, in comuna Dimacheni, judetul Dorohoi), Movila Bortoasa (gaunoasa, movila in comuna Cotusca, judetul Dorohoi), Movila Bortoasa sau Movila Sapata (movila intre Sasca si Maleni, judetul Suceava), Movila numita Cetatuia (movila inconjurata de sant, in satul Bozia, judetul Falciu), Movila Comoarei, Movila Condrei si Movila Crucii (in judetul Dorohoi), Movila Hertului (judetul Dorohoi), Movila Lata, cu doua movile mai mici (judetul Botosani), Movila lui Burcel (comuna Midesti, judetul Vaslui), Movila Mare sau Movila Bortoasa (comuna Broscauti, judetul Dorohoi), Movila Mare (comuna Lunca-vita, judetul Tulcea, are 32 metri inaltime), Movila Manestilor (comuna Bratila, judetul Bacau). „Sub movila se afla o pestera artificiala”. S­a sapat cindva o groapa ca sa coboare in ea, groapa se vede si azi, Movila Sapata (movila comuna Craciuneii de Sus, judetul Olt), Mo-vila Verde (comuna Beidant, judetul Tulcea. Are 100 metri inaltime), La Movile (linga comuna Iepureni, judetul Tutova, patru movile), La Movile (in satul Movileni, judetul Roman, patru movile), Patru Movile (comuna Piscul, judetul Covurlui), Movilele (un sir de ridicaturi de pamint pe culmea dealului intre satele Hriteni si Valovatul, judetul Dorohoi), Movilele Insirate (sir de movile, comuna Isaccea, judetul Tulcea, linga Nicolitel), Movile Insirate (opt movile, comuna Luncavita judetul Tulcea). Incepe cu Movila Mare (vezi mai sus). Movilele Buginestilor (trei movile in judetul Putna), Movileni (mai multe sate), Movilita (mai multe sate), Movilita (movila comuna Cheia, judetul Vaslui)[34]. un mormint tumular – movila conica cu o circumferinta de circa 100 de pasi s­a aflat pe promontoriul Alte­Burg la Slimnic, linga Sibiu. Aici s­a gasit o moneda consulara romana din anul 92 i.H . In Amarastii de Jos (R) sunt 3 movile, numite de popor „morminte de jidovi” . O movila este mentionata in Cerneti (M) in 1714 martie 30, proprietate a manastirii Tismana[37]. La Telesti­Dra-goiesti (G) s­au identificat peste 50 de tumuli (movile mortuare) .

Mentionez aici ca Dimitrie Frunzescu, in 1871, facea deosebire intre maguri si movile. El citeaza 66 de movile, plus altele in cuprin-sul dictionarului la cuvintul Magura… De asemenea citeaza 167 de Movile „si altele la cuvintul Movila…”, dar pina la urma le amesteca[39].

Am citat aici numai toponimele ce am avut la indemina. Ele sunt presarate pe tot cuprinsul teritoriului Daco­Roman. O prezentare si o interpretare a lor asteptam de la cercetatoarea Silvia Paun, care lucreaza la un atare studiu. Eu le­am numit morminte princiare, intru-cit ele au apartinut unor conducatori sau chiar conducatoare (cum vrea sa insemne Movila Miresei, comuna cu acelasi nume din judetul Braila). adaugam la acestea movilele de la Magureni (comuna Guso-ieni). Movilele Geamana (Gemene) intre Creteni­Mitrofani, Movilele Insirate la hotarul dintre Creteni si Carcadiesti (Fumureni), Gorga-neasa, precum si cele doua Gurgumee de linga fosta minastire Stanesti, necropola lui Stroe Buzescu, toate in sudul judetului Vilcea si necer-cetate. Nu este de neglijat mormintul princiar din virful dealului Tutuveia (comuna Creteni, judetul Vilcea) descoperit in 1936, de batrinul Grigorie Bedreaga din satul Striminoasa. Mormintul era zidit din piatra mare de riu si pastra oase umane si animale, precum si un topor cu doua taisuri, o lance si un ciocan cu o parte ca aceea rotunda a ciocanului de cizmarie, iar cealalta ca a unui mic ghioroi. El a apar-tinut unui print dac din epoca Hallstadt. Batrinul nu mi­a confirmat existenta unor podoabe, desi cred ca au existat.

Un interesant mormint princiar s­a descoperit la Agighiol, jud. Tulcea, care avea un dromos si trei camere mortuare, construite din piatra. In cea de a doua camera „a fost inmormintat un principe get in virsta de 20 de ani”. D. Berciu il dateaza in jurul anului 400 i.H”. Ion Horatiu Crisan, in Spiritualitatea geto­dacilor, vorbeste de mormin-tele tumulare: Ferigile – Birsesti (judetul Vilcea, 149 de tumuli), Eni-sala (judetul Tulcea), Zimnicea, Cucuteni, Brailita, Petretu (judetul Teleorman), Cugir­Dealul Cetatii (judetul Alba), Popesti (linga Cugir), Crasani, Radovanu, Cetateni (judetul Arges), Poiana (judetul Galati), Racataul de Jos si Brad (judetul Bacau), Poienesti (judetul Vaslui) .

Multe din aceste toponime, ca si Tabula Peutingeriana, pot forma repere lingvistice pentru cercetatorii limbii dacice.

Am insirat aceasta salba de aur a unor morminte princiare ce au apartinut multimilenarului popor Daco­Roman, pentru ca cititorul sa­si faca o idee despre ce a fost in realitate si despre felul in care trebuie sa ancoreze un cercetator istoric veritabil – si nu de ocazie – problema continuitatii Daco­Romanilor, in lunga perioada preistorica, care pe cit apare de nebuloasa, pe atit este de reala. Pentru a evita unele con-fuzii (dupa care mormintele tumulare ar avea alta origine), amintim consemnarea lui Herodot (~425 i.H.) ca Tracii, deasupra mormin-tului, dupa ce au asezat „pe cel raposat, fie arzindu­l (dupa ritualul gnostic), fie ingropindu­l, ei ridica apoi o movila (o magura)” . Pira-mide in miniatura, ele atesta si azi, cultura, civilizatie, progres in istoria umanitatii, spre deosebire de populatiile migratoare, care nu erau legate de anumite locuri. Ele se simteau bine oriunde, asemenea corturarilor ce au dainuit si pe teritoriul Daco­Romanilor pina in perioada actuala, cind au fost stabilizati, si scolarizati fortat.

3. Hestia regina Dacilor in perioada matriarhatului (ante 1900 i.H.)

In mitologie: Hestia sora cea mai mare a lui Zeus, Zeita Stramo-silor Geto­Dacilor. Trebuie retinut faptul ca Focul Sacru sau Focul Viu nu era altceva decit o imagine a Soarelui ceresc – Marele Zeu. Soarele de andezid de la Sarmizegetuza nu este altceva decit vatra altarului reginei Hestia (= Vesta), vatra pe care ardea focul nestins. De fapt, toate popoarele vechi, in special cele din zona geroasa, adorau Soarele ca prima zeitate. La Arabi Soarele era reprezentat ca zeita. In ceea ce priveste Marele Sanctuar circular, dacic, aflam ca absida centrala avea „34 de stilpi de lemn dispusi in forma de potcoava”[42], iar la mijloc „era vatra focului sacru”. Dupa Palladio aflam ca ambele temple ale zeitei Vesta de la Roma, aveau aceeasi forma (de potcoava . Este bine sa se stie sau sa se retina faptul ca, cultul zeitei Hestia in Grecia si la Roma a fost dus de Traco­Daci, inainte de intemeierea acestui oras peninsular. Cetatea dacica Helis este elocventa.

Lucrind la Dictionarul istoric al localitatilor din Oltenia, am aflat in Izvoare privind istoria Romaniei, in Indice, intre altele: „Hestia zeita ve-trei si a focului, la geti”. Asa spune textual cercetatorul H. Mihaescu[44].

Desi, eu eram medievist, m­a interesat si mi­a aparut o tema de lucru: „Perit­au Dacii?” Tema fusese deschisa in secolul trecut de mare-le Hasdeu si de Eminescu, dar adeptii Scolii de la Blaj si­au impus punc-tul lor de vedere. Cercetind textele grecesti, am aflat ca zeita Hestia, ca fiinta umana ar fi fost „regina a scitilor = ΊστίηντήνΣκυθέων”[45], dar „in limba scitica, Histia se spune Tabiti”; „Zeus (Zεύς) poarta numele de Papaios” si altele – Deci in limba scitica Histia se numea Tabiti, iar Zeus, Papaios s.a. In consecinta, reiese ca Hestia era de fapt fosta regina a stramosilor Traco­Dacilor sau a Traco­Getilor. De aceasta ne incredinteaza Diodor din Sicilia care a trait dupa anul 21 i.H. . Acesta spune textual: „la asa numitii Geti (Geταισ), care se cred nemuritori, Zamolxis sustinea si el ca a intrat in legatura cu zeita Hestia, iar – la iudei – Moise, cu divinitatea careia i se spune Iahve”[48]. Evident ca Scitii venisera peste Geti, in actuala Dobrogea, si impartasisera credinta acestora, in Histia, careia Scitii ii ziceau Tabiti. Infiltratia Scitilor ar fi avut loc in stepele nord pontice. Dupa oarecare conflicte „se stabilizeaza in cadrul unei convietuiri […] in care imprumuturile reciproce sunt tot mai vadite”. O influenta mai mare se pare ca a avut loc o data „cu marea expeditie persana din 514­512 i.H.”, deci destul de tirziu . Preot D. Staniloae, un bun cunoscator al vechilor izvoare daco­romane, conchide ca prin „calu-gari sciti” trebuie sa intelegem „daco­romani” . Regina Hestia, zeita Geto­Tracilor, a trait cu mult inainte de epoca patriarhatului, si deci, cu mult inainte de Zamolxis. Datorita faptului ca Tracii in general erau unul din cele mai numeroase popoare (dupa spusa lui Herodot), cultul zeitei Hestia, zeita focului, s­a raspindit si la popoarele cu care Geto­Dacii au venit in contact. Dar nu numai atit. Poetul grec Hesiod a scris o carte Theogonia (Nasterea zeilor). „Haosul ce domnea in mitologie, haos provocat de nenumarate mituri contradictorii” , il determina pe Hesiod sa afirme ca Hestia face parte din zeitatile Olimpului. Dupa teogonia greceasca, Hestia, care in realitate facea parte din dinastia regala traco­daca, primeste niste parinti imaginari, dupa cum vom vedea. Cronos (Timpul) fiul lui Uranus (Cerul) a avut sotie pe Reea. Cu aceasta a avut copii pe: Hestia, Demetra, Hera, Hades si Poseidon . Zeita Hestia ar fi avut si un alt frate, Zeus. Dupa aceeasi legenda, Zeus „i­a incredintat Hestiei, sora lui cea mai mare, focul”[54]. Ea devenind astfel zeita a focului. Hestia era acum „cea dintii copila a lui Cronos”. De acum „mai inainte de a se face vreun sacrificiu oricarui zeu, oamenii trebuiau sa savirseasca o libatiune, cinstind pe Hestia, sau focul ce urma sa arda jertfa” . La Daci, focul era fara jertfe. In comparatie cu Afrodita, mitologia greaca spune ca „doar Hestia, Atena si Artemis erau netulburate de flacara iubirii .

Iata ca Hesiod, poet grec (in sec.VIII sau VII i.H.), „din haosul care domnea in mitologie, haos provocat de nenumaratele mituri con-tradictorii”[57], creaza un arbore genealogic fictiv. El face din Hestia (regina geto­daca devenita dupa moarte zeita) o figura mitologica a Olimpului. Contribuie la aceasta faptul ca majoritatea populatiei, inca din timpul lui Hesiod, in spatiul euro­afro­asiatic o forma marele popor al Tracilor, a carui ramura principala era aceea a Geto­Dacilor, care se inchinau Soarelui si credeau in zeita focului. Tracii vorbeau aceeasi limba . Hestia era „o divinitate abstracta” si „zeita focului vetrei (centrul cultului familial), apoi a focului, in general, venerata in toate casele” . In realitate, ea a fost o persoana fizica, regina a stramosilor Geto­Dacilor, divinizata dupa moarte. Gnosticismul primar a introdus­o in temple, ca si in Olimpul elin si in Roma, fara sa mai aminteasca de faptul ca era o persoana reala, o stramoasa a Geto­Dacilor. Grecii (Elinii) incercasera sa faca din Zamolxis un sclav al lui Pitagora. Daca Herodot si contemporanul sau Hellanicos (prima jumatate a secolului V i.H.) nu ar fi spus „mi se pare ca Zamolxis a trait cu mult inainte de Pitagora” si „s­a intors in patria sa”, caci era trac , nu am fi putut identifica neamul din care Zamolxe a facut parte. Pita-gora si elevii sai au preluat cultura Zamolxiana, fara sa mentioneze acest fapt.

Alexandru Mitru, in lucrarea amintita, insira numele romane ale prin-cipalilor zei „elini”: Zeus – Jupiter, Hades – Pluton, Poseidon – Neptun, Hestia – Vesta, Demetra – Ceres, Hera – Junona, Atena – Minerva, Hefaistos – Vulcan, Ares – Marte, Apolo – Apolo, Artemis – Diana, Hermes – Mercur, Afrodita – Venus, Dionisos – Bachus”[62].

Iata ca Hestia de la Traco­Daci a trecut la Romani cu numele de Vesta si „intruchipa focul”, o icoana a Soarelui ceresc. Ea este repre-zentata plastic „uneori tinind in mina sceptrul, emblema a suverani-tatii, cum poarta numai fratii sai Zeus si Hera”. In „statua Giustiniani aflata intr­un muzeu din Roma, o vedem pe Hestia sau Vesta inves-mintata intr­un dublu hiton, cu falduri lungi, cu val pe plete si pe umeri” . Autorul acestei opere este un sculptor de cultura greaca si statuia poate sa fi fost comandata de Iustinian, imparatul . Mentio-nam ca pe parcurs i s­au ridicat temple: una din rotondele din Dacia (sau poate mai multe) si doua (unul linga templul Fortunei virile si altul la 16 mile de Roma) in Italia . De altfel trebuie cautate legaturile dintre Sanctuarul rotund de la Sarmizegetuza si templele inchinate zeitei Hestia (Vesta) din Roma si imprejurimi. A.D. Vasiliu scrie ca statuile Hestiei „erau putine la numar: una se afla la Prytanee in Athena; alta la Olimp, doua la Glaneos d’Argos; o alta de o arta remarcabila la Paros; in sfirsit la Roma o statuie a Hestiei, opera celebra a lui Scopas. Vesta din palatul Iustinian, de o origine cu adevarat greaca, este cea mai buna dintre statuile zeitei, care ne­a fost pastrata” . Despre aceasta am vorbit mai sus. Tot D.A. Vasiliu scrie ca „Zeus a acordat Hestiei recompensa de a fi onorata in toate templele zeilor, adica sa reprezinte focul sfint care arde in onoarea divinitatii” .

Iata cum o persoana reala, regina Hestia[68], trece in domeniul fantasticului si este divinizata pe zona Terrei mentionata mai sus. Sceptrul ce poarta Hestia in sculptura amintita, „Emblema a suvera-nitatii”, este o dovada ca ea a fost in adevar regina si nu numai zeita a Geto­Dacilor, ceea ce mitologia greaca nu a inregistrat.

Interesant de retinut pentru istorie si pentru istorici este ceea ce Hesiod (in sec.8­7) constata sau organiza pentru posteritate: Cea dintii copila a lui Cronos a fost Hestia[69]. Ea a fost sora cea mare a lui Zeus. . Din opera lui Hesiod retinem un fapt esential: Cel dintii copil al lui Cronos a fost Hestia. Dar Hestia a fost regina stramosilor Geto­Dacilor in perioada matriarhatului. Putem spune ca indirect, inceputul zeilor se face cu o persoana reala din lumea geto­dacilor. Aceasta duce la concluzia ca dupa Hesiod, cel mai vechi nume dupa acela al lui Cronos si Zeus, este acela al Hestiei, zeita focului. Aceasta regina­zeita a fost luata tacit si trecuta in Olimpul grec, ca de altfel toata cultura Traco­Dacilor. Nu se greseste deci, atunci cind se sustine ca Geto­Dacia a fost centru a ceea ce s­a numit „Vechea Europa”. Ceva mai mult. Dupa ce Hestia (Vesta) a fost trecuta in panteonul Olimpic, istoricii lumii vechi au facut din legislatarul Geto­Dacilor, din Zamolxis si din alte figuri de imparati, zei „autohtoni”. Acesta ignorare a cultului Zeitei Focului, a rolului lui Zamolxis de interme-diar intre divinitate si om, a dus la concluzia eronata ca dacii ar fi fost politeisti. Repetam: Zamolxis, regele Dacilor, a primit Beleaginele de la zeita Hestia, dupa cum la arieni, Zarathustra a primit legile „de la o zeitate buna”, iar Moise a primit Decalogul de la Iahve. Trebuie facuta o deosebire intre θεός, Δαίμον si Κοιγήν.

Arheologia daco­romana a ajuns la descoperirea unor statuete feminine, care ne incredinteaza ca, in perioada matriarhatului, statul stramosilor Daco­Traci era condus de o femeie, ajutata de un sobor feminin.

Dupa ultima descoperire facuta in grota de la Swartkrans, in Africa de Sud, s­au identificat urme ale unui foc „intretinut de Homo erectus” de „peste un million de ani”. Aici focul era utilizat pentru nevoile vietii omului[71]. In lumea terestra, care era trecatoare, cultul focului sacru era intretinut in permanenta, ziua si noaptea pe sanc-tuarul care se afla si la resedinta reginei Hestia, devenita pe parcurs zeita, ca si in vetrele altarelor din marile centre geto­dacice, in care oficiau preotesele, ucenice ale Reginei­Fecioare. Focul sacru din vetrele terestre nu era decit o farima divina din soarele uranic. Cercetatorul Petre David mentioneaza „peste o suta de vetre de foc dacice la Racatau”, in judetul Bacau. Este vorba de vechea cetate Tamasidava, mentionata de Ptolomeu . Pe aceste vetre de foc se oficiau ritualuri legate de cultul lui Zamolxis ), sau mai precis al reginei zeite Hestia. Chiar Sanctuarul rotund de la Sarmizegetuza „era inchinat Focului sacru” .

La Traco­Daci, viata spiritelor eliberate de materie, adevarata viata eterna se desfasura in Pliroma, in apropierea Soarelui, unde iarna nu era niciodata si nici intuneric. Aici, gnosticii se bucurau de plenitudinea fericirii. Viata tereastra, trecatoare, se desfasura sub influenta celor 12 constelatii zodiacale: Berbecele (martie), Taurul (aprilie), Gemenii (mai), Racul (iunie), Leul (iulie), Fecioara (august), Cumpana (septembrie), Scorpionul (octombrie), Sagetatorul (noiem-brie), Tapul­Capra (decembrie), Varsatorul de ape (ianuarie), Pestii (februarie).

4. Ursatoare si ursatori

O reminiscenta din perioada matriarhatului este credinta in ursatori. Ele sunt in numar de trei si urseaza pe noul nascut la bine sau la rau. Poporul le mai zice: „ursoaice”

Pe o masa rotunda cu trei picioare, se aseaza griu, vin, miere, o carte, un creion etc. In puterea noptii, cele trei femei ursoaice, vin aievea si urseaza pe noul nascut, pentru tot ceea ce are sa petreaca in viata terestra, la bine si la rau. In prezent obiceiul este pe cale de dis-paritie. In „ ursitori” credeau si stramosii Romanilor[76] .

5. Cultul focului

Organizat de regina Hestia si de ucenicele sale, cultul focului se intinde pe intreaga arie tracica, de la Marea Baltica pina mai jos de Marea Mediterana, de la Nipru pina dincolo de Tisa, unde in sec. IX, apare cetatea Vesprem. O buna parte din „Tracia Mare” era sub administratia Geto­Daca. Inca din inceput, poporul dac apare in documentele vremii ca legat de acesta strabuna vatra. Ceva mai mult. Din perioada matriarhatului (pina in anul 1900 i H.), cind cap al familiei era femeia, Dacii apar ca popor independent condus de regina Hestia. Ea a organizat dupa un ritual, cultul focului sacru, la resedinta regala, in cetati, ca si in vetrele locuintelor Traco­Dacilor. Focul, in general, era intretinut ziua si noaptea. Chiar numele Dacia, Dac, etimologic, cu toate discutiile purtate de cercetatori, trebuie pus in legatura cu cultul focului, cu focul in general, in jurul caruia se desfasura intreaga viata mai intii tribala si apoi regala matriarhala si patriarhala. In Legea lui Manu[77], indianul Daksa era numele unui zeu, ca si Dachsina = focul ceremoniilor sfinte. Dacia era Tara focului sacru, a focului continuu si cuvintul este autohton. In legatura cu cultul focului la stramosii Dacilor ar putea fi pus hidronimul „Riul de Foc” din satul Comanita, judetulOlt .

Tot in perioada matriarhatului se incadreaza Bendis, care initial va fi fost regina Tracilor si care dupa moarte a devenit zeita. In Lexiconul lui Hesighyos din Alexandria (sec.V sau VI), gasim inre-gistrata: „Bendis: Artemis la Traci; la atenieni sarbatoarea zeitei Bendis. Busbaton: Artemis (Spun) tracii… marea zeita: Zice Aristofan despre Bendis, caci este zeita traca” . In toate este vorba de niste ucenice si urmase ale reginei Hestia (Vesta), care­si desfasurau activitatea pro-fetica in jurul focului sacru. Aici profetizau cele ce aveau sa se intimple si dau sfaturi inspirate teuenergic. Zeita Bendis apare in pozitie ecvestra „intruchipind­o simbolic pe femeia razboinica. Aceasta are o ramura de brad (nu de maslin!) in mina stinga, sau cite o ramura in fiecare mina […]. Perechea masculina a zeitei Bendis ar fi (sustine Herodot in persoana) zeul razboiului, in mitologia greca Ares” , respectiv Marte in mitologia romana. Ea ar fi fost regina amazoanelor inainte de Hestia. Hadrian Daicoviciu scrie ca Bendis a fost „divinitatea feminina dacica si tracica, zeita a lunii, a padurilor si a farmecelor”[81]. Cultul Soarelui ceresc si al Focului Sacru, s­a pastrat pina in zilele noastre. Pe stilpii portilor in mai toate judetele Daco­Romaniei, apare sculptat Soarele .

Cultura daco­romana pastreaza numeroase vestigii din perioada matriarhatului. Citam aici faptul ca in judetul Bacau, linga Moinesti la Poduri, „intr­un sanctuar a fost descoperit un complex ritual format din 21 de statuete feminine pastrate intr­un vas”. Dintre acestea 15 sunt mai mari si asezate pe cite un „tron de lut ars”, iar 6 figurine „mai mici, fara tronuri si decoruri”. Ele au fost numite „Soborul zei-telor”. O „Mare zeita”, s­a descoperit la Trufesti, in judetul Botosani, ca si in alte parti; ea a fost datata in jurul anului 3000 i.H.. Adaugam la acestea, statuetele de lut ars, „printre care o zeitate feminina intruchipind cultul fertilitatii, al belsugului”, descoperita la Liubcova, judetul Caras Severin, figurinele de lut de la Cirna (azi Dunareni), judetul Dolj,medalionul de lut ars cu imaginea zeitei Diana­Bendis. Vasile Pirvan spune ca „divinitatea feminina getica era adorata si ca Hestia”, „Marea zeita a pamintului roditor si hranitor, existenta in Dacia „chiar inainte de venirea iranienilor” .

Un puternic documentar pentru epoca matriarhatului

Din perioada matriarhatului se poate socoti ca provine si „mor-mintul princiar getic, tumular, descoperit recent linga Durostor, la Savestari, pe o fresca murala care mai pastreaza in culori, o capetenie geta (ce) este eroizata sub forma cavalerului trac” (o amazoana? n.a.). Acesta primeste o cununa de aur de la o divinitate feminina asezata pe un soclu (Artemida Regina sau o „Fortuna”? , sau poate fi chiar zeita Hestia, regina de care am vorbit mai sus.

Lunga epoca a matriarhatului, in domeniul artelor plastice se remarca prin o serie de figurine de lut ars, unele de o importanta deosebita si care se coreleaza cu informatia documentara scrisa privitoare la regalitatea matriarhala Traco­Daca, Traco­Geta. Ion Miclea si Radu Florescu, in volumul Preistoria Daciei, aparut in conditii tehnice ire-prosabile, ne prezinta perlele artei strabune, din care citam: Fig. 24. Zauani. Figurina feminina de tip coloana, din teracota (…). Fig. 37. Rast. Figurina feminina din teracota cu decor meandric incizat fin (…) Fig. 41. Rast. Figurina feminina din teracota cu decor meandric, fin incizat pe corp si cu trasaturi portretistice stilizate. Fig. 42. Rast. Figurina din teracota reprezentind o pereche. Fig. 43. Bucova. Vas plastic corp globular, reprezentind o figura feminina. Fig. 44. Verbi-cioara. Figurina feminina plata, din teracota (…). Fig. 46. Chisoda Veche. Figurina din teracota, feminina, cu bratele in cruce ridicate”.

Pentru cultura Turdas, se citeaza: Fig. 54. „Figurina feminina din teracota (fragment) cu coafura bogata, sumar stilizata; Fig. 37. Capul unei figurine feminine din teracota”.

Pentru cultura Dudesti: „Fig. 78. Figurina feminina cu sugestii de costum, realizate atit prin modelare, cit si prin decorul meandro-spiralic excizat si incrustat; Fig. 80. „Figurina reprezentind un per-sonaj feminine sezind”; Fig. 88. Vidra. „Figurina feminina de tipul cu bratele in cruce, cu decor caracteristic spiralo­meandric, incizat”.

Cultura precucuteni. „Frumusica. „Hora”, vas­fructiera compus din patru elemente stilizate in forma de silueta feminina,(…). Fig. 103. Frumusica. Figurina femininia din teracota de tip „cu torsul plat”. Cu decor geometric incizat (…). Fig. 112. Dodesti. Vas repre-zentind bazinul si membrele inferioare ale unei femei, cu decor incizat (…). Fig. 113, 114. Dodesti. Figurina feminina din teracota, cu tors plat si bratele in cruce (vedere din profil si din fata). Fig. 115. Dodesti. Figurina din teracota”.

Cultura Hamangia. „Fig. 119. Cernavoda. Figurina din teracota modelata geometric (…). Fig. 124. Glogovita. Figurina feminina din teracota modelata geometric. Fig. 125­129. Cernavoda. „Ginditorul si perechea sa”. Figurine din teracota stilizate geometric, descoperite in acelasi mormint de necropola. Fig. 130. Cernavoda si Glogovita. Doua figurine feminine modelate geometric (…). Fig. 136. Cerna-voda. Figurina feminina din teracota stilizata geometric, reprezentind un personaj sezind”.

Cultura Cucuteni, faza A. Fig. 157. Trufesti. Piesa plastica din teracota, reprezentind o figurina feminina, cu sugestii de costum, redate prin pliseuri si caneluri adincite. Fig. 158. Malusteni. Figurina feminina din teracota, plastic modelata. Fig. 159. Sf. Gheorghe. Cap miniatural feminin, modelat in marmura (…). Fig. 161. Raucesti. Figurina feminina din teracota cu bustul plat si cu decor spiralic incizat (…). Fig. 167. Aldesti Oniscani. Figurina feminina cu tors plat, din teracota, cu decor geometric pictat in fascicole (…). Fig. 178. Vinatori. Figurina feminina, fusiforma din teracota (…). Fig. 181. Cucuteni. Baiceni. Figurina feminina cu elemente de decor incizat (…). Fig. 187. Cucuteni. Figurina feminina fusiforma din teracota cu decor incizat, sugerind elemente de costum si podoaba (…). Fig. 189. Ghelaresti. Figurina feminina fusiforma cu decor pictat (…). Fig. 208. Gumelnita. Vas plastic cu support stilizat in chip de femeie, purtind un vas pe cap (…). Fig.210. Sultana. Vas plastic antropomorf feminin, copacul pierdut (…). Fig. 227. Chirnogi. Vas plastic antropomorf feminin, cu decor pictat, suge-rind elemente de costum (…). Fig. 262, 263. Hamangia. Statuia menhir a unei femei parturiente; probabil Marea zeita a fertilitatii. Vederea din fata si din spate (…). Fig. 265­268. Stoiceni. Figurina din teracota, feminina, reprezentind un personaj tronind (Deci o regina. n.a.). Vedere din trei sferturi, din fata, din spate si detaliu de decor (…). Fig. 272. Uriceni. Figurina din teracota (…). Fig. 350­352. Cirna. Figurina feminina cu rochie in forma de clopot, cu decor care suge-reaza detalii de port, folosind motive cu semnificatie simbolica. Vedere frontala, laterala si dorsala. Fig. 353. Cirna. Figurina feminina cu rochie in forma de clopot. Vedere frontala (…). Fig. 355­357. Cirna. Alte figurine cu rochie in forma de clopot, sugerind prin bratele inaltate deasupra capului, o miscare de dans. Fig. 358. Ostrovul Mare, „Dansatoarea”. Figurina feminina cu rochie in forma de clopot. Fig. 359. Ostrovul Mare. Figurina feminina cu rochie in forma de clopot. Fig. 360. Cirna. Figurina cu rochie in forma de clopot .

Am prezentat acest mare numar de figurine feminine pentru a ilustra bogata era a matriarhatului in Dacia. In legatura cu acestea citam aprecierile cercetatorului Narcis Zarnescu: „Figurinele de lut, modelate de stramosii nostri acum peste 8000 de ani (a caror stranie asemanare cu cele descoperite in culturile mesopotamiene Hassuna si Samarra, nu a scapat specialistilor), judecind dupa templul descoperit la Cascioarele in apropierea Dunarii si datat circa. 5000 inaintea erei noastre”[86], ca si dupa „tablitele de la Tartaria (faza timpurie a civilizatiei Turdas­Vinca, sfirsitul mileniului al VI­lea i.e.n.), sau dupa sutele de vase miniaturale acoperite cu semne liniare, ale unei scrieri mai vechi cu aproximativ 2000 de ani decit cea sumeriana, judecind asadar, numai dupa aceste citeva „probe” imposibil de falsificat, greu de trecut sub regimul tacerii, ca sa nu mai amintim de misteriosul „obiect de aluminiu” descoperit in 1973 linga Aiud, si datind din cuaternar, adica de circa. un milion de ani, istoria, marea istorie a lumii isi are una dintre „origini” si in spatiul carpa-to­danubiano­pontic. Tot Narcis Zarnescu, dupa ce citeaza conclu-ziile cercetatoarei Marija Gimbutas, de care am amintit mai sus, incheie: „Constructorii de temple, producatorii de ceramica pictata si de obiecte de cult, creatori de sculpturi si de figurine, de zei si ritualuri, stramosii nostri, folosind o scriere hieratica inca de la sfirsitul mileniului al VI­lea i.e.n., ne ingaduie sa patrundem dupa mai bine de saptezeci de veacuri, in pridvorul misterelor care­i inconjoara inca”. Toate acestea presupun o viata statala organizata. Vasile Pirvan spunea ca „divinitatea feminina getica adorata si ca Hestia”, „Marea Zeita” a pamantului roditor si hranitor, exista in Dacia, „chiar inainte de venirea iranienilor” . Pentru perioada matri-arhatului pe Terra, sa se vada si figurinele feminine descoperite in regiunea caucaziana.[89] Tot din aceeasi perioada sunt figurinele feminine (antropomorfe) descoperite la Liubcova de arheologul Eugen Comsa .

In concluzie in epoca matriarhatului stramosii traco­dacilor erau organizati administrativ intr­un mare regat Dacia. Hestia a fost regina a stramosilor Traco­Getilor in aceasta epoca. Dupa moarte a devenit Mare Zeita, asa cum au fost marile zeite ale caror statuete s­au descoperit pe teritoriul Daco­Romaniei. Dokia­Hestia, dupa moarte, a fost adorata ca zeita a focului. In perioda patriarhatului, regele Zalmoxis (cel dintii rege cunoscut nominal) a intrat in legatura cu zeita Hestia, asa dupa cum Moise intrase in legatura cu Iahve . Grecii au introdus in panteonul lor si acesta zeita, fara sa amintesca de faptul ca ea a fost regina si zeita a Dacilor, un popor de cea mai inalta cultura in antichitate.

Rectificam aici eroarea unor istorici de a­l trece pe Zamolxis inaintea reginei Hestia. Cind traia Zamolxis (in sec. XIII, i.H.), Hestia era zeificata, asemenea lui Iahve. Consemnarea documentara ca Hestia ar fi fost regina scitilor este o eroare. Scitii numeau pe zeita focului Tabiti, asa cum arata izvorul citat. Hestia este numele dacic al reginei devenita zeita, nume pe care l­au adoptat tacit si grecii, in timp ce romanii au numit­o Vesta, in fapt fiind vorba de una si aceeasi persoana care a trait cu mult timp inainte de Hesiod (sec.VIII sau VII i.H.). Hestia apare la romani sub numele de Vesta, mult mai tirziu.

In legatura cu perioada matriarhatului si gnosticismului primar, trebuiesc puse Sibilele, care au avut un rol benefic asupra lumii tracice. Asa Sibiylla Erythrea „este o reprezentanta a intelepciunii si religiunii hiperboreilor sau pelasgilor din nordul Istrului (…)”. „Oamenii din Elada ma numesc o femeie din alta tara” zice dinsa in oracolele sale[92]. Armatele de aparare impotriva invadatorilor in peri-oada matriarhatului erau formate din amazoane. Ele erau luptatoare pina mai tirziu. Orfeu (in mitologia greaca) poet, musician (fiul lui Giagros, regele Tracilor si al muzei Caliope) „a murit ucis de femeile trace”. Un studiu deosebit de interesant a publicat Pandele Olteanu, in revista Arca. Despre Sibila Eritreea, el spune ca ea a scris trei carti cu profetii, dintre care s­a pastrat ultima. Ea a profetit intre altele, Venirea lui Iisus, Invierea mortilor si arderea pamintului. Cartea este redactata in versuri. Destul de interesant este faptul ca Sibilele apar si in prezent in pictura exterioara alaturi de filosofi, la unele biserici ortodoxe.

6. Baba Dacia – Baba Dochia

Mitul ancestral al intemeierii Statului dac, ne duce in perioada matriarhala si este legat de un personaj feminin. Numele acestui personaj a fost Dacia, devenit Dochia, probabil sub influenta Sfintei Evdochia, gr. Evdokia=bunavointa (in perioada crestina). Dochia, Doche, Dacia, Doichie, Docuta = Dochita, Dochiana, Dochina, Ghita. Masculin: Evdochim (gr. Εuδόkμος = stimat) cu afereza Dochim, Dochiam, Dochiu, Ghita, Docan. Alt nume: Evdoxie = celebru, glo-rios.[94] In limba daca Dacia se pronunta Dochia, dupa cum Traian se pronunta Troian. Zarathustra in greaca Zoroastru = azo. Este un pro-ces fonetic de care trebuie sa tinem cont.

Sf. Evdochia a fost martirizata la inceputul Crestinismului. Sinaxarul precizeaza ca ea a vietuit in provincia Liban, in Frigia, in timpul impa-ratului Traian. Martiriul ei a avut loc in timpul imparatului Hadrian , urmasul lui Traian. Intre etnonimul Dacia (Dochia) si Sf. Evdochia este numai o legatura fonetica. Pe parcurs ele au devenit identice. Onomasticul Dacia este, asa cum am spus, destul de vechi. In epigra-fie apare in veacul al IV­lea i H., la Atena (muzeul­ernikon) intr­o inscriptie funerara, pe o lespede de marmura. Ea mentioneaza o femeie cu numele „Alexippa Dokia” .

Baba Dochia (Dacia) a fost o realitate umana in perioada matriar-hatului. Etimologic, cuvintul baba este stravechi traco­dac. Are ambele genuri, masculin si feminin: Baba Novac (Ion Georgescu, Baba Novac) si Baba Dochia. In Basarabia se intilneste „Baba Marta” in care s­a recunoscut „numirea lunii martie”. In Muntenia, Oltenia si Ardeal sunt 9 babe (1­9 martie), pe cind in Moldova si Basarabia sunt douasprezece babe. Zilele se numesc „zilele babelor” .G. Cali-nescu considera ca „intiiul mit”, simbolizind „constituirea insasi a poporului roman” este mitul Traian si Dochia raspindit de Asachi . Din mitul pastoritei „Dochia sau Dachia”, fiica lui Decebal, „Asachi si altii, Eminescu indeosebi, au realizat pe aceasta tema, mitologii poetice privind nasterea poporului roman” . Medicul Dioscorides amintea planta medicinala dedetel, pe care Dacii o numeau dacina (Δάκi . Un important studiu analitic intitulat de Ion Coja, Riscu-rile hipercorectitudinii, trateaza tema Traian si Dochia .



Chiar daca o fiica a lui Decebal ar fi purtat numele de Dochia, mitul Baba Dochia este mult mai vechi si poate fi pus in legatura cu numele matriarhal al Dacilor. La rindul lui, numele matriarhal al Dacilor trebuie pus in legatura cu vechiul termen indian Dachsina = focul ceremoniilor[102] si cu numele Daksa, cunoscind ca focul era adorat de stramosii Dacilor, in matriarhat, cum am aratat mai sus, cind am vorbit de regina Hestia (grec. έstία = fochist, care are grija de foc). Pe parcurs pentru genul masculin apare cuvintul mos, care inlocuieste pe cel de baba.

In comuna mea natala, in urma cu 70­80 de ani, baba, era bunica, mama tatii sau mama mamii. Masculinul baba s­a generalizat sub numele de mos, care de asemenea este un cuvint traco­dacic. El a circulat alaturi de masculinul baba, babac. Cuvintul baba, il au si turcii, dar cu sensul de tata. De la traci a fost luat cuvintul baba de popoarele slave. Cercetatorul Cristian Ionescu scrie ca „babele au probabil la origine vechi credinte pagine, legate de ciclurile vege-tatiei, de fenomene atmosferice si astronomice”[103] Circulatia, care pe teritoriul Daciei nord­dunarene, apare in doua forme distincte intre genul masculin si genul feminin: mosul si baba, ne intareste in convingerea ca originea cuvintului baba este in fondul lingvistic daco­roman ce s­a dezvoltat in vatra a ceea ce s­a numit de cer-cetatori „Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre 6500-3500 i.H., axata pe o societate matriarhala”, care precede „cu cateva milenii pe cea sumeriana” . De altfel, chiar bogatia de toponime in legatura cu cuvintul baba dovedeste autohtonia cuvintului baba, alaturi de cuvintul mos, la Daco­Romani. Vorbind de „baba”, ne vine in minte masculinul mos, mosneag, ca si derivatele: mosnean, moasa, mosoaia, musuroi, mosie; toponimele: Mos­Coman (judetul Ialo-mita), Varful Mosiilor (si Varful Mosilor, munte in judetul Bacau) , ca si Viaductul Mosu, de la Portile de Fier. Insasi vechimea multi-milenara a strabunei Baba Dochia (Baba Dacia) precizeaza fondul lingvistic caruia ii apartine cuvintul baba. Dochia este, asa cum am mai spus, o pronuntie traco­dacica a numelui Dacia, asa cum Troian este forma antroponimului Traian, in limba rustica. Dada = sora mai mare in Tracia, si Doda in Dacia nord­dunareana. Ptolomeu, pe la mijlocul secolului II, d.H., in lucrarea sa Indreptar geografic, inre-gistreaza intre orasele din Dacia, Dochidava (Δοκίδαυα) , cetatea Dochiei (nu a Dachiei!). In indice se specifica „Decidava, localitate in Dacia de miaza noapte” .

Baba Dacia (Baba Dochia) a fost o persoana reala. Ea a dat numele statului organizat de ea, care in epoca matriarhatului, apare in istoria antica, universala, sub numele de Dacia. Pe parcurs, dupa secole si milenii apare „mitul Babelor”, 3­7, 9­12 si chiar mai multe. . La crearea mitului a contribuit numarul cojoacelor pe care Baba Dacia sau Baba Dochia, mergind cu caprele (sau cu oile) la munte „ca sa faca brinza”, parindu­i­se ca a trecut iarna, a lepadat in fiecare zi cite un cojoc. Povestea celor noua cojoace ale babei este mai frecventa. Dupa ce Baba Dochia a aruncat toate cojoacele, a dat un ger napraznic si pastorita, Baba Dochia, a inghetat cu oile sau cu caprele ei. Daca mitul rezolva problema pietrificarii, el nu rezolva inghetatul oilor sau al caprelor. Le tunsese?

Pentru ca mitul prevestea fertilitatea anului respectiv, o prima-vara, o vara sau o toamna buna (zilele de 1­3 martie), cind este vorba de mai multe babe, mitul a facut din fiecare zi (1­9 sau 1­12 martie) cite o baba, pe care fiecare baiat sau fata, barbat sau femeie si­o alege anticipat ca sa vada ce noroc are. Daca ziua (baba) aleasa este o zi frumoasa, respectivul va avea parte de noroc etc. Cel dintii cercetator care a studiat temeinic mitul Baba Dochia, a fost ostra-cizatul Nicolae Densusianu. In lucrarea sa fundamentala si indispen-sabila oricarui cercetator istoric, Dacia preistorica, are doua capitole esentiale: „Rhea sau Mama­Mare adorata sub numele de Dacia, Terra Dacia si Dacia Augusta”[110], si „Rhea sau Mama­Mare cu numele de Dochia si Dochiana in legendele romane” , cu o bogata bibliografie documentara. Interesant, indeosebi, este faptul ca mitul Baba Dochia a fost dus de Traco­Besi pina in Liban, patria Sfintei Evdochia. N. Densusianu precizeaza ca „legendele romane despre inghetarea si pietrificarea in munti a Babei Dochii sunt in fond identice si se reproduc la aceeasi epoca cu legendele despre statuile Niobei, Arad-nei si a Vinerii din muntele Libanului care, toate, reprezentau, de fapt, numai niste simulacre arhaice ale Mamei­Mari” .

Tot Densusianu spune ca „muntii ce despartesc tara Moldovei de tara Ardealului sunt numiti de popor Muntii Ceahlaului ori Muntii Dochiei, fiindca, dupa cum spune o traditiune, Dochia seade in Ceahlau”[113]. In legatura cu matriarhatul trebuie pus mitul amazoa-nelor, care erau de neam trac .

In legatura cu mitul Dochia, cercetatorul Romulus Vulcanescu[115], mentioneaza „doua secvente epice”. Prima legenda sustine ca Dochia, fiica regelui Decebal, a inaintat in fruntea unei ostiri spre Sarmi-segetuza, in ajutorul tatalui ei asediat in cetate. Ea a fost „infrinta de armata lui Traian”, a fugit cu resturile oastei in munti, spre rasarit. Acolo s­a rugat la Zamolxe „sa nu o lase sa fie pingarita de imparat. Si atunci Dochia a fost prefacuta intr­o batrina ciobanita, cu citeva oi linga ea”. Traian trecind pe linga ea a intrebat­o daca a vazut printesa daca. Si Dochia i­a aratat spre miazazi. Imparatul a luat­o in goana intr­acolo, si Baba Dochia a ramas stapina pe tinutul acela, si de atunci poate mai traieste inca in munti”.

A doua legenda (citata de Densusianu, Vulcanescu), este cea relatata de Dimitrie Cantemir, in legatura cu Ceahlaul. „Drept in virf se vede o statuie straveche, inalta de cinci coti, infatisind, de nu ma insel, o batrina cu douazeci de mioare, din a carei parte fireasca (organul genital) curge intr­una un izvor nesecat de apa. Intr­adevar, este greu de spus daca natura a vrut sa­si arate aici jocul sau daca statuia a fost lucrata de mina unui artist dibaci. Caci statuia aceasta nu sta pe nici o temelie, ci este crescuta si legata strins de celelalte stinci, dar cu pintecele si spatele slobode; si chiar daca ai vrea sa crezi ca incheieturile au fost umplute cu un var facut cu multa iscusinta – si noi bucuros am spune­o – asemea descoperiri ale celor din vechime s­au pierdut cu vremea, totusi nu­ti poti inchipui lesne in ce fel a fost adusa apa prin picior, in partea fireasca, fiindca nicaieri imprejur nu se vad urmele vreunui izvor sau ale vreunei albii. Pe semne ca de aceasta s­au folosit paginii pentru slujba religioasa” .

Marele dictionar geografic al Romaniei[117], inregistreaza: „Dochia, stinca, reprezentind o figura omeneasca, in grupa muntelui Ceahlaul”. Gh. Asachi aflase ca aceasta piatra este „chipul antic al Dochiei”. La o pravalire, „partea de sus care infatisa capul, umerii si sinul s­au spart si se vede zacind in oarecare departare […]. Alte pietre de asemenea aglomeratice, ce inchipuiesc oile Dochiei zac imprejurul acestui chip”. Amintim ca in judetul Mehedinti, in hotarul Schela Cladovei, se afla „virful muntelui Babele”, tot in legatura cu „o baba Dochia”, care dupa ce a luat pe ea „noua cojoace”, a plecat cu oile la munte. Incalzindu­se, ea a lepadat cojoacele pe rind „pina a ramas numai cu unul. Pe urma s­a pus un ger tare, de inghetau lemnele si plesneau pietrele”. Astfel a inghetat si Baba Dochia si feciorul si oile, prefacindu­se in sloiuri de piatra, „si se afla pina in ziua de astazi” . Legenda Babei Dochia se pastreaza si la romanii macedoneni. Aceasta duce la concluzia ca este vorba de aceeasi mama comuna de la care marele regat si­a luat numele de Dacia sau chiar Dochia. Si Romulus Vulcanescu spune ca „statuia inconjurata de pietrele care semnifica oile ei este dupa legenda mitica moldoveana, inchipuirea Babei Dochia, impietrita de zeul meteorologiei populare”.

Craiul Sarmis in Getia. In poezia Sarmis, Eminescu, aduce in fata o luntre ce poarta o pereche,

Pe Sarmis, craiul tinar din Getia cea veche,

Mireasa­i in picioare,

frumoasa ca o zina,

statea, pe­a lui umar isi sprijinea o mina”

In final aminteste „caii albi ai marii si zimbrii zinei Dochii”. A se vedea si Olivia Babu­Buznea, Dacii in constiinta romanticilor nostri[119]. Din perioada matriarhatului, dateaza „mitul tracic al amazoanelor de pe malul Dunarii”, citat de Hasdeu. Amintim tot aici ca un dialog „atribuit lui Platon[120] vorbeste prin gura lui Socrate, despre niste table triunghiulare, de arama, aduse la Delos de fecioarele hyperboreene Opis si Hekaerge, cu continut escatologic” . Despre Hyperborreeni a scris Diodor de Sicilia .

Martisorul

In legatura cu mitul Babelor este si obiceiul martisorului. Cel care a urmarit acesta problema daco­romana, a fost acelasi Nicolae Den-susianu, care a lansat niste chestionare. Raspunsurile primite de el din toate colturile vechiului regat, au fost analizate de cercetatorul Adrian Fochi. Acesta sintetizeaza faptul ca ziua Dochiei (1 martie) a fost initial „la ivitul luminii noi a lui martie”, care nu are loc la 1 martie, ci „cind apare luna noua, in martie”. Martisorul se face din doua fire, unul rosu si unul alb, tors din in (sau cinepa) si chiar din lina. Unii de acest martisor atirna un ban de argint sau de alt metal. Obiceiul de a atirna un ban s­a adaugat martisorului mai tirziu, in perioada in care apare moneda. Dupa traditie, Baba Dochia, umblind cu oile (sau cu caprele) prin padure si torcind lina, „a gasit o para, i­a facut o borta, legind­o cu un fir de ata. Asta a fost la 1 martie si de atunci s­a latit obiceiul” .

Martisorul se poarta la git sau la mina un timp diferit: pina la mucenici (9 martie), pina la Florii, pina la Armindeni (1 mai), pina la primul pom inflorit, pina infloreste paducelul, visinul, ciresul, po-rumbul. La aceste date, dupa obiceiul locului, martisorul se desface de la mina sau de la git si se anina de craca inflorita etc.

George Cosbuc spunea ca martisorul este in legatura cu vechiul cult al soarelui si mai tirziu al focului. Luna martie se mai numeste si „luna babei Dochia”. Banutul rotund, ingaurit si atirnat de martisor, este „simbol al soarelui”. Cosbuc consemneaza ca firul martisorului este rosu si se poarta „ori la mina, ori la git”, de copii (fete si rar si de neveste si flacai). „Martisorulul se leaga ori inainte de rasarirea soa-relui, ori mai bine de odata cu rosirea (orizontului)”. Fetele poarta martisorul „ca sa nu le arda soarele”, si sa fie albe la fata si frumoase. „Cind lepezi sau arunci martisorul, sa nu te vada soarele”, caci te pir-leste peste vara. Tot George Cosbuc scrie ca „martisorul se poarta de la baba Dochia – 1 martie, ziua care incepe primavara”, pina per-soana respectiva „aude cucul cintind, pina ce infloresc trandafirii, ori paduceii, ori ciresii, pina ce vin berzele, ori rindunelele, pina ce auzi tunind si altele. Atunci il leaga de vreun trandafir, de vreun pom in-florit, ori il arunca dupa cuc sau dupa barza, ori il arunca pe apa”[124]. Precum se poate lesne observa, mitul Babii Dochia, mitul martisoru-lui este in legatura cu ciclul lunar de primavara, ciclu care, in lumea dacica era cunoscut mai mult decit la alte popoare ale antichitatii. Aceste mituri au fost imprumutate de la Daco­Romani si de alte neamuri, care au venit in contact cu ei.

Legaturile fratesti

In perioada matriarhatului (ante 1900 i.H.), regina Hestia, sau o urmasa a ei, o „muiere”, a rezidat in vreuna din cetatile Daciei, si s­a adapostit in vreuna din pesterile acestei tari si acesta este un motiv in plus ca sa intelegem, dupa circa trei mii de ani, de ce Pestera Muierii (cu urme de vietuire din paleolitic) de la poalele Vilcanului, de ce Cetatea Muierii, de ce drumurile, pe care coborau oierii spre Dunare, se numeau ale „Muierii”, nu ale „Muierilor”. Dupa consacrarea cul-tului matriarhal al reginei Hestia, o fecioara – mare preoteasa – se va fi retras in grota de la Deva, sau in alt loc, asa cum etnoistoria ne incredinteaza. Pe parcurs a inceput perioada patriarhala. Locul femei-lor regine l­au luat barbatii. Focul sfint a fost intretinut de marii preoti, dar si de preotese.

Mircea Eliade nu vorbeste de regina Hestia, ci numai de o zeita Hestia. In lucrarea sa capitala, in „Tabloul problemelor”, la „Biblio-grafii critice”[125], despre Hestia scrie numai citeva rindulete pe care le citam integral: „Ea este aproape lipsita de mituri, dar prezinta o anu-mita importanta rituala pentru ca ocroteste caminele, domestice sau publice. Homer ii ignora numele, dar Hesiod o proclama fiica cea mai mare a lui Cronos si Rhea . Hestia este o zeita fecioara si «se-dentara», prin excelenta; ea nu paraseste niciodata «inaltele lacasuri ale zeilor nemuritori». Solidara etimologic cu zeita latina Vesta, ea intruchipeaza sacralitatea focului, ceea ce explica probabil caracterul sau abstract. Numele sau a fost derivat de la o radacina indo­europeana, insemnind «a arde». Dar e la fel de posibil ca, cultul Hestiei sa prelungeasca un cult prehellenic al caminului” cf. Gh. Picard, Les religions préhelleniques, p. 24[127]. Tot ceea ce citeaza el, de fapt, este parerea altora. Fara sa cred ca Hestia ar prelungi un cult prehellenic al caminului, cred ca este pentru prima data cind in vatra a ceea ce numim „Vechea Europa”, o regina devenita apoi zeita, organizeaza cultul focului. Numele zeitei Vesta nu este decit un omonim firav diferentiat si pornind din aceeasi vatra a „Vechii Europe”.

La Romani, care au avut legaturi de singe cu Geto­Dacii, Hestia, devenita dupa moarte zeita, se numea Vesta, iar fecioarele care ingri-jeau focul sacru se numeau vestale. O vestala a devenit si Rhea Silvia, sora lui Numitor la latini. Vestalele trebuiau sa ramina fecioare toata viata, dupa ritualul consacrarii. Si totusi, Rhea Silvia a devenit mama celor doi copii gemeni, Romulus si Remus, crescuti dupa legenda de o lupoaica. Romulus este ziditorul cetatii Roma si de acum se intensifica legaturile fratesti intre Daci si Romani. Ceva mai mult. In Legendele Olimpului, capitolul „Aventuroasa calatorie a lui Enea”, se mentioneaza ca Numitor a fost doborit de fratele sau, printul Amuliu. „Si fiindca Numitor avea si o copila Ilia, printul Amuliu a trimis­o in templul Hestiei, preoteasa”. Totusi din ea s­au nascut cei doi gemeni, Remus si Romulus, care dupa legenda ar fi fost crescuti de o lupoaica . Ca vestala a primit numele de Rhea Silvia. In felul acesta stramosii Romei sunt legati de templul zeitei Hestia, fosta regina a stramosilor Geto­Dacilor (a se vedea si Eneida).

In ceea ce priveste organizarea administrativa, Dacii inca in timpul Hestiei constituiau un mare regat condus de femei, regine. A doua faza a formei administrative incepe inainte de Zamolxis, cind Dacii trecusera in perioada patriarhatului si la conducerea statului venisera regi barbati, daci. Stim precis ca la conducerea statului dac era acum un rege.

7. Pestera Muierii (nu a Muierilor cum scriu unii)

In partea de est a judetului Gorj, la mica distanta de Baia de Fier, se afla piriul Galbenul. Pe dreapta lui se afla una din cele mai fru-moase pesteri din tara. Din 1962 a fost iluminata electric. „Dovezi, privind locuirea pesterii, dateaza din paleoliticul inferior, asa cum atesta” descoperirile arheologice. „In 1952, in pestera s­a descoperit un craniu” si alte fosile. „Se considera ca acestea apartin unei femei in virsta de 40­50 de ani, de tip Homo sapiens fossilis, care a trait pe aceste meleaguri in urma cu circa 29.000 de ani”[130]. A fost numita de unii cercetatori „Pestera Muierilor”, ceea ce modifica sensul etnois-toric al toponimului. Spun aceasta deoarece coloana vertebrala a unui deal ce porneste din muntele Papusa si strabate vechiul plai Vilceanul, plasa Amaradia si plasa Gilortului, „se termina aproape de Dunare, dincolo de Locusteni, judetul Dolj”, si dealul acesta se numeste „Dealul Muierii”. El serveste (se spunea in 1901) „de drum moca-nilor ce cobor cu oile de la munte pentru a evita trecerea riurilor, care in general primavara sunt crescute” . Tot in anul 1901 se mentiona ca „in partea despre comuna Saca se afla niste ruine, intr­o poiana zisa Cetatea”. Legenda spune ca niste jefuitori pradau populatia „si mai cu seama femei. Ele s­ar fi decis ca sa se inarmeze cu ce or putea si au izbutit a­i goni in toata lungimea acelui deal, pina i­au trecut spre Craiova, iar dealul de atunci incoa s­a numit Dealul Muierii”. Pe acest parcurs s­a inregistrat „Dealul Muerei”, padure in comuna Negoesti (judetul Dolj), „Dealul Muerei”, deal comuna Zaicoiul, Talpasul, Velesti etc . Adaugam aici legenda intemeierii asezarii numita Tara Vrancei. Ea ar fi fost intemeiata de „Baba Vrincioaia”, care avea 7 feciori. Aceasta traditie simbolizeaza „o veche confede-ratie cu caracter matriarhal”[133]. Paul Decei aminteste „Poiana Muierii, loc de vechi nedei” . D.Frunzescu inregistreaza in Gorj „muntele Poiana Muierii” din care izvoreste Lotru .

Toponimele acestea, ca si altele: Muerusul (in judetul Bacau), Valea Muierii (in fostul judet Vlasca), Muerestile (de Sus si de Jos, in judetul Vilcea); Muerisul (sat in comuna Gaesti, judetul Dolj), unde in 1901 se mentiona ca „se vad ruine dintr­o veche cetate romana (?)”, dar „taranii dinprejur numesc acest loc Cetatea Muerei”; catunele „Valea Muierii” si „Valea Muierii de Jos” (din comuna Meli-nesti, judetul Dolj), toate acestea pledeaza pentru perioada matriar-hatului, cind o „muiere” (cuv. Dacic; lat. mulier), zeita Hestia – re-gina – sau o urmasa a ei isi avea resedinta in aceasta cetate si se retragea impreuna cu tot sfatul ei, in Pestera Muierii, unde isi avea ascuns tezaurul. Fac aceasta afirmatie, deoarece la citiva kilometri mai spre est este pestera Polovragi, unde traditia fixeaza „locuinta subterana” a lui Zamolxis. Oricum, „Pestera Muierii”, „Dealul Muierii”, ca si „Cetatea Muierii”, pastreaza in limba daco­romana amintirea multimilenara a epocii matriarhatului in spatiul carpato­danubia-no­pontic si ne incredinteaza ca Hestia a fost in adevar regina Dacilor in perioada matriarhatului, cu mult inainte de Zamolxis. Muntele Batrina (feminin), cu Pestera Obirsiei sau Izvorul Ialomitei (judetul Dimbo-vita), in care legenda spune ca Dacii s­au ascuns de multe ori, ca de altfel in toata multimea pesterilor aflate pe teritoriul Daco­Roman, ne incredinteaza ca aici, viata si civilizatia umana si organizarea regala apare in adevar din cele mai vechi timpuri. Desenele rupestre si semnele grafice evaluate la o vechime de multe mii de ani, sunt o dovada peremtorie in favoarea acestei splendide concluzii.

Din cele citate mai sus, reiese clar continuitatea documentata toponimic din perioada matriarhatului pina in prezent.

8. Fabuloasele comori dacice si marea paguba ce s­a adus culturii universale prin distrugerea acestor comori

Am subliniat cindva faptul ca Daco­Romanii sunt de mii de ani pe aceste meleaguri si ca tarina strabunilor lor este cimentata in vatra monolitului carpatic. Nu cunoastem ca ei sa fi avut alta patrie decit Dacia care s­a divizat in Dacia libera si Dacia Felix, cum au numit­o mai tirziu Romanii, care au ajuns pina la Sarmizegetusa, unde nu ajunsese nici Darius, nici Alexandru Macedon si nimeni altul dintre cotropitori. In adevar, armatele romane au gasit aici ceea ce nu vazu-sera in nici o parte a lumii: paturi de aur, scaune de aur, obiecte casnice de aur si argint, obiecte de podoaba in forme neintrecute, arme, scuturi, toate din aur si din argint, lucrate cu tehnica si arta neegalata de nici unul dintre popoarele lumii vechi. Pamintul dacic a pastrat numai o infima parte din vechile tezaure „particulare”, pentru a arata lumii de astazi maiestria si nivelul feroneriei dacice. In 1956, Octavian Floca a publicat doua tezaure de argint dacice, „Tezaurul de la Sarascau si Seica Mica” (contributii la cunoasterea tezaurelor de argint dacice).

Cercetatorul Liviu Marghitan a publicat si el de curind citeva tezaure descoperite „in vatra carpato­danubiano­pontica”, si anume: Moigrad (judetul Salaj), Sacosul Mare (judetul Timis), Hinova (judetul Mehedinti), Baiceni (judetul Iasi), Agighiol (judetul Tulcea), Sincraieni (judetul Harghita), Bucuresti­Hierastrau, Simleul Silva-niei, Pietroasele (judetul Buzau), Sinicolaul Mare (judetul Timis).[138] Acestea si multe altele sunt tezaure „particulare”, asa cum am spus. Marele tezaur dacic apartinind dinastiei regale, fabuloasele comori dacice, aurul si argintul, turnate si impletite in saplendide forme, au fost rapite, asezate in carele dacice si transportate la Roma, in siruri lungi, aproape nesfirsite, sub paza celor mai de seama ostasi ai lumii vechi. Transportul lor in sclipiri de soare, precum si cea mai mare sarbatoare cunoscuta in istoria omenirii, de 123 (o suta doua-zeci si trei) de zile, cum n­a mai fost si nu va mai fi pe lume, a creat mirajul fabuloaselor comori dacice. Mirajul acesta, la rindul lui, a declansat cel mai mare exod cunoscut in istorie, exodul popoarelor nomade, care dupa Romani, au strivit secole de­a rindul civilizatia, stiinta si cultura dacica.

Nu putem trece cu vederea marea sarbatoare romana, prinsa in versuri de marele nostru poet si tracolog, Eminescu:

„Mai lunga veselie nu s­a sarbat in veci

Ca la concuista daca: „O suta douazeci

Si trei de zile, Roma, in jocuri sarbatori,

Zecimi de mii de morti, alesi gladiatori

Si fiare diferite la unsprezece mii

Atit erau de groaznici ai lui Zamolxe fii”[140]

Mentionam aici ca intregul tezaur, adus la Roma, a fost topit si transformat in monede imperiale. In felul acesta a disparut toata stralucirea artei dacice. Cercetatorul Gavrila Copil mentioneaza ca distrugerea tezaurului dacic, a sanctuarelor, a frescelor, a inscrip-tiilor, a constituit „cel mai mare jaf al antichitatii”[141]. Din arta daca au ramas numai desenele de pe Columna si citeva tezaure particu-lare descoperite pe teritoriul Daciei. Ele ilustreaza, in parte, maiestria autohtonilor daci in ceea ce priveste metalurgia. Prin distrugerea comorilor de arta dacica, precum si a sanctuarelor, in special cel de la Sarmizegetusa Regia, ca si a scolilor dacice, Traian a adus cea mai mare paguba culturii si civilizatiei universale.

Arhitecta Silvia Paun scrie: „Asa cum se arata in Marturii Geode-zice[143], „distrugind sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia si exter-minind pe preotii astronomi daci, Romanii au facut sa se piarda si traditia dacica in masurarea timpului, care ar fi putut fi de real folos dezvoltarii astronomiei si matematicii universale. Se poate spune ca, prin demersul lor violent, Romanii au intrerupt progresele crono-metriei (latura practica a astronomiei), pentru 13­14 secole, deoarece adoptarea de catre ei a sistemului dacic ar fi facut inutile ulterioarele sisteme si corectii calendaristice” .

Distrugind observatoarele astronomice si Calendarele dacice din tot teritoriul cotropit de Romani, Traian si urmasii sai au facut impo-sibile pentru posteritate calculele astronomice superioare la care ajunsesera Dacii. Populatia dacica a transmis pina astazi unele mijloace de cunoastere si de orientare, dupa Steaua Polara, Carul Mare, Carul Mic, Luceafarul etc. Cultul Soarelui (focul este o miniatura) apare in „Calendarul solar (dacic)” , contestat de dusmanii continuitatii, „asezarea coloanelor marelui templu, atesta calcule matematice superioare ce depasesc pe cele ale lui Sosigenez din Alexandria, care a conceput calendarul italian. Sapaturile arheologice releva tot mai mult existenta unei culturi dacice dirijate de marii pontifi, incepind cu secolul VI i.H.” Daca mai adaugam cele trei „celebre tablite de lut”, descoperite in anul 1961 la Tartaria pe Mures, concluziile lui Ronald Schiller si anume ca „stramosii Romanilor au inventat probabil o scriere cu sute de ani inaintea Sumerienilor” , ca si concluziile sumerologului sovietic A. Kifisim, care „demonstreaza ca stramosii Romanilor de azi au exercitat o influenta puternica asupra intregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului si chiar a Chinei” , vom intelege mai bine de ce tot in Dacia s­au dezvoltat astronomia, matematicile, filosofia, medicina cea mai avan-sata din lumea antica, precum si stiintele practice.

9. Zamolxis, medic si primul rege al Dacilor, cunoscut nominal (~1370­1300 i.H.)

In preliminariile acestui studiu am prezentat figura celui dintii rege dac, cunoscut nominal dupa perioada matriarhatului, adica in patriarhat. Este vorba de Zalmoxis. El a fost si cel dintii medic cu-noscut, organizatorul primei scoli cu local propriu, in lumea antica. Stiri pretioase cu privire la acest mare personaj se gaseau la cel mai vechi istoric, Hellanicos din Mitilene, care a trait prima jumatate a sec. al V­lea (500­450) i.H. Dar opera lui Hellanian s­a pierdut si din ea nu ni se pastreaza decit citeva fragmente la istoricul Herodot, la Mnaseas s.a.[148].

Cele mai multe stiri ni le­a transmis Herodot (~484 i.H.) care scrie despre Geti ca ei „se cred nemuritori” si ca „acela care dispare din lumea noastra se duce la noul Zamolxis (Σάλμοξίυ δαίμουα). Unii ii mai spun si Gebeleizis”. Tot Herodot aflase de la Elenii care traiau pe tarmurile Helespontului si ale Pontului Euxin, ca un Zamolxis „a fost rob in Samos si anume al lui Pitagora”. Venit in patria sa, „a cladit o casa pentru adunarile barbatilor”, apoi „a poruncit sa i se cladesca o locuinta subpaminteana, unde a trait trei ani. In al patrulea an s­a aratat poporului si acesta a crezut in invata-turile lui”. In legatura cu Zamolxis, Herodot spune urmatoarele: „mi se pare, insa, ca el a trait cu mult inaintea lui Pitagora”[149]. Pitagora si urmasii sai au fost elevi ai scolii Zamolxiene.

Dupa cum am spus, nu numai Herodot, ci si Hellanicos are acelasi text: „Dar mi se pare ca Zamolxis a trait cu mult inaintea lui Pitagora”[150]. Daca cei doi istorici antici spun acelasi lucru, este un motiv in plus pentru noi sa afirmam cu tarie ca Zamolxis nu a fost ucenicul si nici sclavul lui Pitagora, ci a trait cu mult inainte de acesta. Dacistul Cezar Boliac „vorbeste primul de o anterioritate a civilizatiei dacice fata de actiunea civilatorie – si fata de chiar civilizatiile – greceasca si apoi romana” .Zamolxis a fost un mare carturar. El a scris Beleaginele (Legile frumoase) si in scoala sa a invatat pe elevii sai sa scrie . Pitagora, dupa precepte, este clar ca a primit educatia in scoala ucenicilor lui Zalmoxis .. Concluzia noas-tra este ca Scoala lui Pitagora este continuatoarea Scolii Zamolxiene.

Mircea Eliade sintetizeaza ca Herodot „este convins de anterio-ritatea daimonului get – si acest detaliu este important”[154]. Noi credem ca este cel mai important. Asemanarea doctrinei si cultului lui Zamolxis cu acela al lui Pitagora, nu trebuie sa duca la concluzia falsa ca Zamolxis ar fi invatat la scoala lui Pitagora, ci invers. Strabon spune ca „practica pitagoreica de a se abtine de la carne a ramas la ei o porunca data de Zamolxis (getilor)” . Reiese clar de aici ca Pitagora a invatat la scoala lui Zamolxis, in cel mai vechi centru de cultura, „numit Vechea Europa”, adica Dacia nord­Dunareana. Urmind pilda lui Zamolxis, si Pitagora s­a retras „intr­o ascunzatoare subte-rana” sapte ani, nu trei .

In ceea ce priveste „locuinta subpaminteana” de care aminteste Herodot, consemnam faptul ca: „o legenda spune ca” in pestera de la Polovragi, judetul Gorj, „a trait zeul dacilor Zamolxis”[157]. Consem-narea lui Hellanicos si a lui Herodot ca Zamolxis „a trait cu mult inaintea lui Pitagora”, ne duce la aceasta concluzie.

Zamolxis medicul

In ceea ce priveste calitatea de mare dascal in „Arta medicala”, filosoful Platon (427­374 i.H.), pune in gura cunoscutului intelept Socrate, urmatoarele importante stiri, stiri care ne intereseaza indeo-sebi. Citam: „Eu (Socrate) am invatat aceasta incantatie (Ίόταύτης τής έπωδής = descintec), acolo, in oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice ca ii face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acela ca (medicii) greci aveau dreptate sa cuvinteze, asa cum v­am aratat adineauri. Dar, Zamolxis, adauga el, regele nostru, care este si un zeu (O ήμέτερος βατιλεύς θεόςϋυ), ne spunea ca dupa cum nu trebuie sa incercam a trata ochii, fara sa tinem seama de cap, nici capul nu poate fi tratat, netinindu­se seama de corp, tot astfel trebuie sa­i dam ingrijire trupului dimpreuna cu sufletul, si iata pentru ce medicii greci (ΊοίςΈΛληυις ίατρούς) nu se pricep la cele mai multe boli: (anume) pentru ca ei nu cunosc intregul pe care­l au de ingrijit. Daca acest intreg este bolnav, partea nu poate fi sanatoasa. Caci, zicea el, (ucenicul lui Zamolxis medicul) toate lucrurile bune si rele – pentru corp si pentru om in intregul sau – vin de la suflet si de acolo curg (ca dintr­un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci – mai ales, in primul rind – sa vindecam izvorul raului, ca sa se poata bucura de sanatate capul cu tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindeca cu incantatii (descintece). Aceste incantatii (Ίας δέπωδάς Ίαύτας ) sunt vorbele frumoase, care fac sa se nasca in suflete intepciunea. Odata ivita aceasta si daca staruie, este usor sa se bucure de sanatate si capul si trupul. Cind ma invata leacul si incantatiile (Ίότεφάρμακον καί τας έπωδάς,) spunea: Sa nu te induplece nimeni sa­i tamaduiesti capul cu acest leac (Ίώφαρμάκω – de aici cuvintul farmacie, ca si dacul farmec), daca nu­ti incredinteaza mai intii sufletul ca sa i­l tamaduiesti cu ajutorul incantatiei. Iar acum – zicea el – aceasta e cea mai mare greseala a oamenilor: ca unii medici sa caute in chip deosebit o vindecare sau cealalta (a sufletului si a trupului). Si ma povatuia foarte staruitor sa nu ma las induplecat de nimeni – oricit de bogat, dintr­un neam ales, sau oricit de frumos ar fi – sa fac altfel. Deci, eu, pentru ca i­am jurat, si sunt nevoit sa­i dau ascultare, ii voi da in adevar ascultare. Si daca vrei – potrivit povetelor strainului – sa­mi incredintezi mai intii sufletul tau, pentru a­l vraji cu incantatiile tracului, iti voi da si leacul pentru cap. Daca nu, nu­ti pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide” .

In legatura cu acest lung citat, dar destul de interesant, mentionam interventia la „Al IV­lea Congres mondial de stiinte istorice” (Bucu-resti, 10­17 august 1980), a unui mare tracolog: „cultura si civilizatia daca au ajuns la un foarte inalt nivel de dezvoltare […]. Tracii culti-vau astronomia, matematica, medicina. Platon ii considera pe medicii traci superiori medicilor greci, deoarece, scria el, inainte de a ingriji trupul si boala, ei ingrijeau sufletul, expresie sub care cred ca trebuie sa intelegem sistemul nervos. In orice caz, e vorba de o conceptie medicala foarte moderna”[159]. Este de fapt medicina psihosomatica.

Din cele citate mai sus, retinem constatarea ­filosofilor Platon si Socrate, doua somitati ale culturii eline, ca medicii traci, ucenicii lui Zamolxis, erau superiori medicilor elini; ca medicii traci predau ucenicilor lor leacurile odata cu incantatiile – epodele, sub juramint, asa cum ei invatasera acestea de la medicul­rege Zamolxis, asa cum si acesta le primise de la inaintasii lui. Deci, juramintul pe care medicii il depun astazi (asa­zisul – juramintul lui Hipocrat), este o reminiscenta a culturii medicale geto­dace. Mai retinem un fapt destul de important: medicii daci erau si renumiti oftamologi.

Daca la cele de mai sus, adaugam plantele medicinale citate in lucrarea lui Dioscorides[160], in care unele apar cu nume dacice, vom intelege interesul deosebit pe care il prezentau leacurile medicilor daci. Interesant, in privinta leacurilor, era dedetelul care in limba daca se numea dácina. Metoda zalmoxiana psihomatica, cu incantatii si plante medicinale se pastreaza si azi .

Ion Miclea si Radu Florescu prezinta urmatoarele[163]: „Trusa chirurgicala, piese din fier calit, minere din bronz cu decor niellat; cuprinzind aproape aceleasi tipuri ca si instrumentarul chirurgical clasic in uz pina astazi – bisturiu (1­12 cm), sonda fragmentara (1­9,15 cm), lamela (1­12,5 cm) si sonda (1­15 cm), remarcabile prin luxul si rafinamentul decoratiei pe minere. Tehnica niello, de origine orientala constind din incrustarea de metal in metal, nu este foarte larg raspindita in epoca si prezenta acestor piese astfel decorate la Tomis, tradeaza nu numai legaturi destul de strinse cu marile centre metalurgice din Orient, din care Damascul a ramas celebru pina tirziu, in evul mediu, ci si existenta unui practician de prestigiu si cu posibilitati mari, care tinea sa­si manifeste pozitia profesionala si prin calitatea artistica a instrumentului folosit” . Alta trusa medicala este cea descoperita la Drobeta romano­bizantina, com-pusa din piese de bronz, ca si piatra, dupa cum urmeaza: cohlear de bronz fragmentar (L=69 mm) inv. 27039; cohlear de bronz (L=125 mm), inv. 27036; cohlear de bronz (L=102 mm), inv.26963; sonda de bronz (L=131 mm), inv. 27040); cohlear de bronz (L=80 mm), inv. 28427); cohlear de bronz fragmentar (L=50 mm); bisturiu de bronz indoit )L=123 mm); penseta de bronz (L=63,8 mm); penseta (L=73,5 mm); penseta cu un brat scurt (L=62,1 mm); lingurita pentru droguri din os (L=66,8 mm; placa oficinala din tuf vulcanic (108x47 mm), inv. 27041. Datate din epoca romana, in realitate tufurile gri si verzui sunt curente la placile oficinale, mai ales in sec.IV d.H., iar forma ciudata a linguritei poate trimite tot catre aceeasi vreme .. Ion Horatiu Crisan precizeaza ca: „Trusa de la Gradistea de Munte, care cuprindea: lama unui cutit de fier cu aparatori de bronz (un bisturiu), o penseta de bronz, o tableta de tuf vulcanic, compusa din silicati, care se presara pe rani si ulceratii ca absorbant si cicatrizant, si cinci mici borcanase de lut pentru pastrat alifii”. La acestea adaugam instrumentele descoperite la cetatea Piatra Rosie, la Poiana si la Ocnita.

Mircea Eliade deosebeste pe „Dyonisos de Zamolxis cu care e comparat, si citeodata confundat, de la Rohde incoace, caci zeul getilor ii „nemurea” pe initiatii in misterele sale. Dar grecii nu indrazneau inca sa depaseasca distanta infinita, care, in ochii lor, despartea divinitatea de conditia umana”[168]. Faptul ca Zamolxis facea pe adeptii scolii sale „nemuritori” depaseste incomparabil conceptia greceasca cu privire la valoarea omului. Aceasta superioritate l­a facut pe Mircea Eliade sa intituleze un paragraf „179. Zamolxis si imortalizarea”. Scriitorii greci incearca sa integreze „doctrina si cultul” lui Zamolxis „intr­un orizont spiritual de structura pitagoreeana. Ba chiar, prin Getia Minor, isi insusesc cultura Zamolxiana, socotind­o pitagoreeana. Nu e de mirare ca si regina Hestia (devenita zeita dupa moarte) a fost introdusa in panteonul olimpic. Hesyehius din Alexandria (sec.V­VI), repeta aceeasi eroare, ca Zamolxis ar fi fost „sclavul lui Pitagora”, dar afirma un adevar ca „a propagat invataturi despre un trai mai intelept decit al grecilor”. Tot acest scriitor mentioneaza ca Zamolxis a adus „fruntasi atenieni” si a facut din ei discipoli . Este clar deci, ca grecii au fost instruiti in scoala lui Zalmoxis. Textul trebuie interpretat in sensul acesta, care este cel real. Intre anii 959­976, Leon Diaconul din Asia Mica il numeste pe Zalmoxis „Intelept” , asa cum a si fost. Dar initierile zamolxiene in stiinta astrala si „stiinte de a prezice evenimentele viitoare dupa semnele ceresti” apartine Dacilor. Esential este faptul relatat de Diodor din Sicilia, care a trait dupa anul 21 i.H.: „la asa numitii Geti, care se cred nemuritori – Zamolxis sustinea ca si el a intrat in legatura cu zeita Hestia”, dupa cum Zarathustra, la ariani, intrase in legatura cu o zeitate buna, dupa cum „la iudei, Moise (intrase in legatura) cu divinitatea careia i se spune Iahve” . Citat intre Zarathustra si Moise, ca reformator, Zamolxis a trait in jurul anilor 1300 i.H. Moise a trait circa 120 de ani si „s­a nascut in Egipt, cam pe la 1570 i.H . Renuntarea lui Zamolxis la cele lumesti, retragerea lui in muntele Kogainon, hranirea lui si a ucenicilor lui cu vegetale fundeaza ori inalta la rangul de virtute sihastria, anarhorentismul, calugaria, monahismul sacral al „invataturilor” poporului.

Cunoasterea lui Zamolxis ca mare preot impune posteritatii un stat teocratic, bine organizat si deosebit de cult. Legaturile lui cu lumea mediteraneana nu scade nimic din individualitatea doctrinei Zamolxiene. Legile frumoase, Belaginele, scrise de Zamolxis[174]), vor fi identificate si precizate cindva. Deceneu nu este decit unul din ucenicii scolii zamolxiene. Calugarii daci, asa­zisii eremiti, desi in aparenta izolati de lume, erau totusi in momentele cruciale in permanenta legatura cu lumea terestra din jur, dar si cu Pliroma, legatura care dirija cursul evenimentelor cotidiene, dar si al celor napraznice. Ar fi lipsit de sens sa creada cineva ca stiinta medicala dacica, astronomia, artele, ar fi o treaba de import. Vatra a ceea ce se numeste in prezent „Vechea Europa”, fundeaza punctul de unde incepe „acel simbur de lumina mult mai mic ca boaba spumii” .

Nu putem trece peste informatia lui Clement Alexandrinul care numeste pe Zamolxis „Hiperboreeanul”. Aceasta inseamna ca Dacia era in spatiul Hiperboreenilor.

Retinem faptul ca Zamolxis era mare dascal de medicina, dar si rege. Mai intii a fost vicerege si pe parcurs a devenit rege plin, dupa cum regina mult mai inainte, in epoca matriarhatului, fusese si Hestia. Aceasta inseamna ca dupa informatiile antice, inca inainte de secolul al VI­lea i.H. Dacii trecusera la stadiul de regat, cu citeva secole, si chiar milenii, inainte de Burebista. De altfel si Strabon il socotea pe „Zamolxis din vechime” profet vrednic de domnie. Tot el consemneaza faptul ca Zamolxis „l­a convins pe rege sa­l faca partas la domnie”[176]. Deci Zamolxis a fost si rege. Repetam consemnarea filosofului Socrate, ca un medic trac il numea pe Zamolxis „regele nostru (ό ήμέτερος βαόιλεύς)” . In adevar, nu avem nici un motiv sa ne indoim de faptul ca Zamolxis a fost mai intii ajutorul unui rege dac, deci vicerege si dupa moartea aceluia a devenit rege plin. Prin urmare, inca inainte de Hestia (Vesta) si de Zamolxis, Dacia conta ca regat. Inainte de a incheia acest paragraf amintim ca Mircea Eliade citeaza etimologiile in legatura cu numele Zamolxis sau Zalmoxis. Tracologul Iosif C. Dragan, intr­o comunicare la Academia din Bucuresti, are un capitol intitulat: „Zamolxe, om, rege si zeu .

Incheind acest capitol, amintim ca Iambliches (333 d.H.) spunea ca Zamolxis „este socotit la ei (= la Geti) drept cel mai mare dintre zei” (μεγώτος Ίώνθεών έστι παραύτόις)[179],. Suidas (950­1000) inre-gistra faptul ca „Getii ii aduc jertfe (lui Zamolxis) ca lui Cronos” . Iata ca pe parcurs, Zamolxis a fost socotit de unii dintre Daci ca zeu principal, desi el a fost initial rege si mare legislator, ca si Moise la Evrei. Cronologic urmeaza fundarea Romei. In momentul despartirii triburilor trace de cele celtice, italicii veniti de la Dunarea centrala, au trecut Alpii si s­au stabilit in Latium, constituind, in secolul VI i.H. impreuna cu localnicii Liga Latina. Anul 753, aprilie 21, i.H., anul 1 ab urbe condita, era socotita data intemeierii cetatii de catre Romulus. .

Un alt rege dac, Zamolxa

Pentru cercetatorii neinformati, ca si pentru dacofobii tendentiosi, deschid acest capitol. Dupa indelungate cercetari si cautari, timp de douazeci si cinci de ani, concluzia noastra este ca Scoala Zamolxiana este cu mult anterioara lui Pitagora, cu cel putin 1000 de ani inainte de Moise, sau poate contemporana cu Zarathustra. Scoala Zamol-xiana a functionat intr­un „local propriu”, intr­o pestera, in jurul cetatii Soare – Sarmisegetuza de mai tirziu, in gradini si in piete publice, in Atena si in alte cetati. Asemanarea doctrinei si culturii lui Zamolxa cu cea a lui Pitagora nu trebuie sa ne duca la concluzia eronata la care au ajuns multi cercetatori cu idei preconcepute si anume ca Zamolxis, marele legislator al lumii dacice, ar fi fost instruit la scolile Pitagoreice. Legislatorul Zamolxa a trait cu mult inainte de Pitagora.

Documentar, izvoarele literare dau prioritate milenara Scolii Zamolxiene. Strabon (63­19 i.H.) scrie ca „practica pitagoreica de a se abtine de la carne a ramas la ei (la greci) ca o porunca data de Zamolxis (getilor)”[182]. Iata ce scrie si sfintul Clement Alexandrinul in Stromete . „Barbarii n­au fost numai descoperitorii filosofiei, ci si descoperitorii tehnicii, stiintei si artei. Trebuie sa mergem mai departe acum sa arat lamuritor ca filosofia greaca a furat din filo-sofia barbara… Pentru ca trebuie sa mai spun ca cei mai multi dintre ei au fost de neam barbar si si­au facut ucenicia intre barbari… Pe Platon il gasim ca lauda pe fata pe barbari [si isi aminteste ca atit el cit si Pitagora au invatat mai multe si mai frumoase invataturi, traind printre barbari. (Prin barbari intelegem dacii ortodocsi, purtatori de barba)] . Dar nu numai atit. Celebrul observator astronomic de la Sarmisegetuza, comparabil cu cel de la Stonehenge (Anglia), ca si cele 346 de stele cunoscute dacilor ne incredinteaza ca intr­adevar inceputul stiintelor si astronomiei, in general, isi are originea in cultul soarelui de factura abstracta, fara idoli” . In judetul Tulcea, plasa Babadag, comuna Enisala, se afla cetatea lui Eracle – ruinele unei fortificatii bizantine. In zidurile ei Gr. Tocilescu a gasit o poarta cu o frumoasa inscriptie greceasca, compusa in versuri doriene, care este epitaful unui medic nascut la Tomis. Monumentul se afla azi la Muzeul National din Bucuresti si este publicat in revista Aheologisch Epigraf Mitheilungen . Medicii greci isi completau studiile in Dacia Dunareana.

Platon ne spune despre vestitul Socrate ca a invatat medicina si „un descintec, in oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice ca ii facea pe oameni nemuritori”, si ca „medicii greci sunt inferiori medicilor zamolxieni”[187].

Socrate spune ca a invatat o metoda medicala de la un zamolxian, ne mai putem indoi de superioritatea Universitatii Zamolxiene?

Inca o precizare. Numele de Zamolxa a fost purtat de multi preoti si regi daci. Acesta este motivul pentru care Hellanicos si dupa el, Herodot, incurca perioada in care a trait Zamolxis legislatorul. Este probabil ca un Zamolxis sa fi fost la greci si sa fi devenit „sclavul lui Pitagora”. Dar nu acesta a fost marele legislator care a primit Bela-ginele de la zeita Hestia, fosta regina a dacilor. Zamolxa reprezinta functia de mare preot (sal – preot si moxa – mare). In felul acesta se explica eroarea inregistrata de Hallanicos si Herodot si oare citi mai mari preoti care au purtat acest nume (Zamolxa) vor fi fost, Dumnezeu stie…

10. Incercarea lui Darius, regele Persilor de a robi Dacia (514, i.H.)

La finele secolului al VI­lea i.H., Geto­Dacii erau organizati in cadrul vechiului mare regat. Din punct de vedere cultural, militar si tehnic, ei devenisera cunoscuti in toata lumea antica si erau capabili sa se apere de atacul uneia din cele mai mari forte militare a timpului. O inscriptie incizata pe „versantul muntelui Behistum, mentioneaza titlul unuia dintre cei mai mari regi ai lumii antice si numele tarilor supuse de acesta. Citam:

„Eu sunt Darius (521­486 i.H.) marele rege, regele regilor, rege in Persia, regele tarii, fiul lui Histaspe, nepotul lui Arsames, un ahemenid […]. regele Darius va spune: aceste tari sunt: Persia, Elam, Babilon, Asiria, Arabia, Egipt, cei ce locuiesc linga mare, Sardes, Ionia, Media, Armenia, Capadocia, Partia, Drangiana, Aria, Chrasnia, Bactriana, Sogdiana, Gandara, Scytia, Sattagydia, Draghosia, Maka, in total 23 de tari” .

Iata ca acest mare rege, „regele regilor”, voia sa inscrie dupa 23 de tari, alaturi de Scitia, si Marea tara a Geto­Dacilor.

Herodot spune despre Darius ca inainte de a trece Istru, birui mai intii pe Geti, „care se cred nemuritori”. Alte popoare, „Scirmazii si Pniseenii s­au predat lui Darius, fara lupta. Getii insa, fiindca s­au purtat nechibzuit, au fost indata inrobiti, macar ca ei sunt cei viteji si cei mai drepti dintre traci”[189]. Totusi, dintre Getii din sudul Dunarii „dupa ce au fost supusi de persi, au urmat restul armatei (per-sane)”[190], ca robi si au fost dusi in Asia, unde de fapt erau destui Traci.

La aceste lupte Darius avea pe ionieni cu flota maritima (pe care ii supusese). S­a spus ca Darius voia sa transforme „Marea Neagra intr­o mare persana”[191]. Ce cauta Darius cu armata sa ce numara „opt sute de mii de oameni”? Ce mincau aceste „lacuste” uriase pe unde treceau? Veneau si ei spre tara aurului, ametiti de mirajul unor fabuloase comori? Cert este ca „oastea scitilor era mai puternica; de aceea Darius a luat­o la fuga, trecind padurile” . Getii erau la nord, dar si la sud de Dunare, alaturi de Sciti. Dupa ce­ai venit atita cale, pentru ce­ai fugit Darie? Fiindca Getii nu au voit sa ti se supuna fara lupte? Ei au ridicat armele „ca sa­si apere libertatea”. Si intr­adevar, Persii, cu tot numarul lor mare, „nu au reusit sa stabileasca autorita-tea la nordul Dunarii”. Esecul acestei mari expeditii „a dus la zdrun-cinarea prestigiului Imperiului Persan si al lui Darius personal” . In fine, cercetatorul Ion Popescu­Puturi spune textual: „Expeditia razboinica a lui Darius s­a soldat insa cu un esec. Darius, la sfatul unuia dintre sfetnicii sai, a hotarit sa se reintoarca pe drumul pe care a venit, parasind pentru totdeauna paminturile carpato­danubie-ne­pontice” .

Referitor la acest episod, un cercetator spune ca acum aproape 2500 de ani, singuri Geto-Dacii „in intreaga Peninsula Balcanica, printr­o fapta de exceptie” au infruntat „o uriasa oaste cotropitoare a Imperiului persan, condusa de Darius”[196].

11. Replica de la Ocnele Mari

Dupa mai bine de doua milenii, in 1793 se zideste biserica Sf. Ioan Botezatorul, zisa Brosteni, din Ocnele Mari, judetul Vilcea. In pronaos, pe zidul de miazazi, pictorul a executat in culori un sicriu, in pozitie verticala, iar in el apare mort regele persilor, care incercase sa robeasca Dacia. O inscriptie in penel are urmatorul cuprins: „O, Darie! Nu ti­a ajuns lumea intreaga si acum te­au saturat patru coti”.

Este o splendida replica iconografica necunoscuta data unuia din marii cotropitori ai lumii antice.

12. Expeditia lui Alexandru Macedon impotriva Dacilor (335 i.H.)

Urmarind problema Daciei de­a lungul mileniilor, amintim si expeditia lui Alexandru Macedon impotriva Getilor. Strabon spune ca „Alexandru fiul lui Filip, cu prilejul expeditiei sale impotriva tracilor de dincolo de Haemus, dupa ce a navalit in tara tribalilor – despre care se stia ca se intindeau pina la Istru si insula Peuce din Istru – cunoscind de asemenea si ca tinutul de dincolo de fluviu se afla in puterea getilor, ar fi inaintat pina acolo si nu ar fi putut sa debarce in insula din lipsa corabiilor. [Acolo se refugiase Syrmos, regele tribalilor si se impotrivea incercarii lui (Alexandru) de a debarca]. Atunci, acesta, dupa ce intra in tinutul getilor, cuceri o cetate si se intoarse – cit putu mai repede – la el in tara[197].

Arian[198] spune ca dupa ce Alexandru cel Mare incercase sa debarce in insula in care se refugiasera tribalii si alti traci, s­a decis „sa treaca Istrul impotriva getilor, care locuiau dincolo de Istru, deoarece ii vedea ca sunt adunati acolo in mare numar, pe malul Istrului”. Si chiar a si trecut. „In cursul noptii mersera prin locuri unde holdele de griu erau imbelsugate” . Getii s­au retras. De expeditia lui Alexandru cel Mare impotriva Getilor aminteste Curtius Rufus (41­54 e.n.).

In legatura cu invazia lui Alexandru Macedon in Dacia, amintim „Mormintul de la Facai, unde s­a gasit un coif macedonean, si coiful de la Budesti tot de factura macedoneana. Ele lasa sa se inteleaga ca toate evenimentele de la sfirsitul secolului IV si inceputul secolului III i.H., cind Alexandru cel Mare, Agatocles si Lisimah au venit impo-triva regelui Dromichete, s­au desfasurat in bazinul argesean. Dupa cum se stie au fost trei expeditii si de fiecare data, invadatorii au fost pusi in imposibilitatea de a obtine ingenuncherea Geto­Dacilor” .

O analiza amanuntita a atacurilor Macedonenilor la nord de Dunare a facut prof.dr. Anton Moisin in articolul „Tactica luptelor de stepa in arta militara getica”, publicat in Noi Tracii[202] Motivul principal al atacurilor pornite de invadatori impotriva Geto­Dacilor este aratat si de cercetatorul Gheorghe I.Bratianu in cele ce urmeaza: „Darius, urmarindu­i pe sciti, a parcurs peisajele pontice. Pericle si Alcibiade au vizitat coloniile de pe litoral; Alexandru cel Mare mai inainte de a intreprinde cucerirea Asiei, a tinut sa­si asigure gurile Dunarii” . In adevar, portile de la Marea Neagra erau de o importanta capitala si Geto­Dacii, stapinii ambelor maluri ale Dunarii, detineau cheile uneia dintre cele mai importante parti prin care Dacia si tot Apusul comunicau pe mare cu toate tarile asiatice. Dar nu numai atit. Darius, Alexandru cel Mare, de altfel toti cotropitorii se indreptau spre tara de vis, spre regatul in care curgeau riuri „de aur”.



Din cele de mai sus reiese clar ca inca din perioada matri-arhatului, sub Hestia, statul dac era organizat si ajunsese la stadiul de regat feminin. In timpul lui Zamolxis, perioada matriarhatului fusese depasita. Acum regatul dacic era condus de barbati.

13. Marele neam al Tracilor

Ca sa ilustram afirmatia lui Herodot in ceea ce priveste marele numar al populatiei tracice, insiram o parte din numele celor peste 100 de triburi, cunoscute documentar:

1.Agrianii; 2.Apulii; 3.Apsinthioi; 4.Astai; 5.Bebryoi; 6.Berecyntae; 7.Besii; 8.Bisaltai; 9.Bithyni; 10.Briantai; 11.Brisai; 12.Brygoi; 13.Carpi; 14.Corpilli; 15.Costabocii; 16.Crobyzii; 17.Dacii; 18.Daursioi; 19.Derronea; 20.Dioi; 21.Disorai; 22.Drosoii; 23.Drugerii; 24.Edonii; 25.Galaioi; 26.Getae; 27.Iaiai (Lai); 28.Maedi; 29.Maedobythini; 30.Mezeanoi; 31.Mygdones; 32.Mysoi (Moesii); 33.Nipsaioi; 34.Odomantii; 35.Odrysiai; 36.Oitensisi; 37.Olizones; 38.Paioplai; 39.Panaioi; 40.Piastai; 41.Piengitai; 42.Pienghigoi; 43.Pyrogeri; 44.Rondaicii; 45.Saboii; 46.Saiaii; 47.Samaioii; 48.Sapaioi; 49.Selletes; 50.Serdoi; 51.Sialetai; 52.Sintoi; 53.Singi; 54.Siriopaionos; 55.Sithones; 56.Sucii; 57.Sacii; 58.Terizii; 59.Thunataii; 60.Tilataioi; 61.Tintenoi; 62.Tranipsai; 63.Trausi; 64.Treres; 65.Tribalii; 66.Tiragetae; 67.Usdicesii; 68.Utii; 69.Zbalenoi; 70.Zeranioi; 71.Bolohovenii (tara valaha).

Herodian gramaticul in a doua jumatate a sec.II, consemneaza: „neamul Dacilor care se numeste si (neamul) Dailor, Daii sau Daos” (‘όκαί Δάος)[204]. Tot Dacii se numeau Davi sau Dabi.

Mai mentionam oarecare detalii in legatura cu acest mare popor. Dacii Mari erau in Maramures. Alte triburi de daci erau in muntii Tatra si Matra din Moravia, dar numele lor nu sunt identificate. Pe riul Vistula exista „orasul Getidava”. In „Dacia Porolissensis (dupa centrul Porolissum) intilnim subnumiri ca Daci Caucoenses, Predaven-ses, alaturi de Daci Apulenses (dupa marele centru Apulum). Daci Rotacenses, raspinditi pina la curbura muntilor. Apoi, Daci Burida-venses, in tinutul Buridavei dacice, descoperiti la Ocnita­Vilcea in jurul bogatelor saline de la Ocnele Mari, Potulatenses in Dacia Malvensis, impreuna cu Piephigi, Ciagisi, Saldenses, Albocenses, Biephi, aceste trei ocupind intregul Banat de azi. In sudul Dunarii, urmind o diviziune mare de mai tirziu, gasim triburi trace ca Obulenses si Apiarenses. Pe coasta Marii Negre, mai spre sud, se aflau Crobysii, Seletii, Nipsaei, Samaii, Bennii, Coelaletii, Sapaii, Corpillii, Caenii, Scirmiades, Astii, iar la mijlocul lor, Odrisii, adica tribul care a creat un regat prin unirea acestora. S­a ajuns astfel, in partea de sud a muntilor Haemusului, la Tracia Minor. Intre muntii Haemus si fluviu, unde locuia tribul Picenses, erau raspinditi Tribalii, bine cunoscuti in istorie, Dimenses in zona revarsarii Oltului, impreuna cu Usdicenses si Artacii in munti. In sudul Dunarii erau bineinteles Moesii, care impreuna cu aceste triburi, formau populatia celor doua Moesii”. La sudul Dunarii, poate chiar catre Marea Neagra, era tribul Absinthilor sau Apsintilor, care cultivau o planta din care confec-tionau bautura absintul. Un alt trib al Satrilor, a fost acela al Bessilor, care formasera un stat Bessica. Am facut acest lung citat dupa I.I. Russu si Iosif Constantin Dragan . Acestia imbratisasera gnosti-cismul crestin si in timpul episcopului Niceta de Remesiana au trecut la ritul ortodox.

Este interesanta precizarea lui Strabon (dupa 19 d.H.): „Elinii au socotit pe Geti de neam tracic. Acesti Geti locuiau si pe un mal si pe celalalt al Istrului, ca si Misii, care sunt si ei Traci – acum ei se mai numesc Moesi; si de la ei au pornit si Misii, statorniciti in zilele noastre printre Lidieni, Frigieni si Troieni. Frigianii nu sunt alceva decit Brigii, popor tracic, ca si Migdonii si Bebricii. Medobitinii, Bitinii, Tinii si – socot eu – Mariandinii. Acestia au parasit cu totii Europa. Misii insa au ramas pe loc”. Posidoniu [206], pe drept scrie ca pe Misii din Tracia (Europa) „i­a pomenit Homer in versurile sale” . Din giganticul arbore al Tracilor, facea parte neamul amazoanelor .

Mai amintim Singii, intemeietorii cetatii Singidunum. De fapt in toate davele dacice, cercetatorii au cautat numele unui trib. In reali-tate este vorba de unul si acelasi mare popor al tracilor, cunoscut sub mai multe nume, dupa locul pe care­l ocupau in timpul unor conflicte. Tot Traci trebuie sa fi fost si enoriasii viitoarei episcopii crestine a Carpatiilor, sau a Carpatiului (M.S. Firmilian). Ceva mai mult: „nea-murile tracice din care faceau parte si Daco­Getii, Tracii de nord, au creat una din cele mai stralucite culturi unitare, materiale si spiritua-le, comparabila cu cea miceniana.” . Tot Traci au fost Macedonenii preromani. „Tipul antropologic al Romanilor macedoneni” este acelasi cu al Romanilor de pretutindeni”

Tracii, Dacii si Romanii

In ceea ce priveste etnia tracilor, I.C. Dragan spune ca „Tracii sunt prezenti in Epir si Tesalia; muntele sacru al lumii elene, Olim-pul, se inalta intr­o zona locuita de Traci. Mama lui Sofocle era o traca, iar tatal celui mai mare istoric al antichitatii, Tucidide, era un trac. Atunci cind acesta din urma este nevoit sa se retraga din viata publica, datorita unor esecuri, isi regaseste linistea pentru a medita si a scrie opera care l­a facut nemuritor, la mosiile sale din Tracia”.

„Spiritual, cele mai de seama sanctuare, cel de la Dodona, cel de la Delphi, sunt creatie traca. O parte dintre divinitatile panteonului grecesc si apoi roman sunt de origine traca: Apollo, Artemis, Ares, Dionisos etc., ca si unii eroi ai lumii grecesti, cum este cazul lui Dio-mede, care fusese initial un rege trac”[211]. Ca un memento, acelasi tracolog are pe ultima pagina a buletinului, in fiecare numar, o harta reprezentind „Spatiul Tracic” si textul din Herodot: „Tracii sunt neamul cel mai numeros si mai raspindit din lume, dupa cel al indie-nilor”. N. Iorga spunea in 1925, ca muzica populara si cintecul roma-nesc provin din „muzica Tracilor”. Dacii „polistai” erau cunoscuti lui Iosif Flavian , cu care­i compara pe esenieni . In general, Dacii erau iubitori de muzica si de poezie. Athenaios scrie ca „Getii cinta din citerele lor pe care le aduc cu ei cind se gasesc intr­o solie” . Se pastreaza si azi termenii cetera si ceteras.

Iosif Constantin Dragan, prezinta cel mai logic si documentat studiu din cite s­au scris pina prezent, in ceea ce priveste Dacii si Romanii. El spune[215] ca in istoria Romanilor sunt doua tendinte „asupra originii poporului roman: una dacica si alta romana, consi-derate in opozitie, dupa unii interpreti neavizati” (Ex. Constantin Preda contra cercetatorului Nicolae Copoiu). La fel economistul Gheor-ghe Radulescu (fost Gogu).

Daca dintre cei cei 80 de imparati citi a avut marele stat, 40 (patruzeci) au fost Daco­Iliri (p.3), vom intelege marele rol jucat de Traco­Daci in viata imperiala si numarul redus al asa­zisilor Romani, care nu erau decit o minora clasa dominanta in relatia stapin si sclav. „Diferenta genetica intre Romani si Daci, nu era prea mare, caci si cei dintii tot „din acel numeros si raspindit popor din lume, Tracii”, cum spune clar Herodot, se trageau prin cele patru elemente tracice: Italienii trecuti peste pasurile alpine si stabiliti in Latium[216], Veneto­Mesapi­Apuli­Calabri plecati din Haemus­Dalmatia si stabiliti in est, Etruscii plecati din Anatolia (Troada, Mysia, Lydia, Frigia, la rindul lor popositi tot din Haemus si de la Dunare, Dardanii fondatori ai Troiei impunind si azi numele strimtorilor) si debarcati in parte in vestul Italiei, unde au dezvoltat prima lor civilizatie, si Italiotii­Ahei asezati in sud si in Sicilia, fugiti din Acheia­Grecia, unde venisera in sec.XVI, din nord, de la Dunare, la sosirea fratilor lor Dorieni, plecati din (actualul) Banat cu ustensile si arme de fier, impunindu­se si formind poporul care abia in sec.IX si cu greu a preluat numele de Helen, dupa cum spune clar marele Tucidide in Istoria razboiului peloponesiac (vezi primele pagini). Dupa cum se vede si fratii nostri Italieni tot „Traci” sunt si ei la origine si nimeni nu se supara de aceasta. Mai mult, o seama de mari carturari si specialisti arheologi, numismatici adevarati, lingvisti, au constituit la Roma in 1985, un „Centru European de Studii Trace”, care au ales ca presedinte tocmai pe istoricul trac acuzat de „diletantii autori” ai celor publicate in „Romania literara” (1986, oct.16). Este vorba de Prof. Dr. Nicolae Copoiu, un mare deschizator de drumuri in pro-blemele incurcate de oameni fara discernamint, acelea ale traco­da-cismului. Mari personalitati ale culturii universale ca: Orfeu (poet si muzician, fiul lui Diagros, regele Tracilor si al muzei Caliope), Platon, Socrate au fost traci.

Mai intii amintim ca studii recente, datind din acest secol, facute de „Institutul de Studii Romane”, publicate in numeroase tomuri afirma: „il s’ansuit que les «Italiques», les premiere qui sont établi en Latium et dans les régions voisines, provienent du centre du Danube et qu’ils ont traversé le pas des Alpes”[217]

Daca faptele s­au petrecut asa, se mai poate oare intreba cineva de ce limba latina vulgara si limba traco­dacilor au atitea asemanari, care odinioara mergeau pina la identitate? De asemenea se mai poate intreba cineva de ce cele mai multe inscriptii in latina culta s­au descoperit in Dacia? Faptele vorbesc de la sine. De altfel, lumea tracica a fost „prima civilizatie euromediteraneana, inaintea celei greco­romane”[218].

„Izolate elemente populare, si chiar militari geto­daci, se cunosc la Roma si in imperiu, mult inainte de anul 106 d.H., ca prizonieri si captivi, ca si diversi „civili” sau din grupele „deportatilor” in sec.I d.H. din Getia, din Dacia carpatica in Moesia romana; dar numarul si importanta lor creste considerabil; numai odata cu ocuparea Daciei” , de fapt numai a unei parti din marele regat. Daca avem in vedere desfiintarea Imperiului macedonean si cotropirea de catre aceeasi Romani a Geto­Dacilor sud­dunareni, in prima faza, vom intelege ca asa­zisele incursiuni ale Dacilor nord­dunareni, la sud de Dunare, nu aveau caracterul incursiunilor barbare, ci erau incercari legitime ale regilor daci de a­si reface marele stat. Declinul marelui regat dacic a inceput odata cu ocuparea de catre Romanii peninsulari, italici, a sudului Dunarii.

14. Legile frumoase (Belagines) ale Geto­Dacilor

Un stat atit de avansat in multiple cunostinte (fizica, logica, astro-nomie, medicina, chirurgie, etc.), nu putea fi decit un stat bine organizat din punct de vedere juridic, legal. Faptul ca s­au pierdut cele mai multe carti care vorbeau despre civilizatia si cultura Dacilor, ne lipseste de posibilitatea de a preciza in ce constau legile statului regal al Dacilor. Ca ele erau, ne incredinteaza Iordanes, care (identi-fica pe Geti cu Gotii) spune ca Deceneu „i­a facut sa traiasca conform legilor naturii; transcriind aceste legi, ele se pastreaza pina astazi, sub numele de belangines .

Textul acesta in legatura cu normele de drept a fost diferit inter-pretat. Neigebaur, J.F.[221] spune ca in anul 84, „sub regele geto­dacilor, Burebista, Deceneus introduce scrisul, precum si artele si stiintele; ambii dau legile, numite Bellagine” desi ele erau mai vechi.

Comentind acelasi text, Vladimir Hanga spune ca Deceneu a dat poporului geto­dac legi scrise (conscriptores). Hanga mai spune ca termenul belagines „este gotic (bi­lagineis din vechea radacina nor-dica lag; cf. engl. lau)[223]. Parerea ca Belagines ar fi un termen gotic porneste de la faptul ca Iordanes credea ca Getii si Gotii sunt unul si acelasi popor. Ca in adevar Geto­Dacii aveau legi, acelasi Vladimir Hangu mentioneaza ca Ovidius, exilat la Tomis de Augustus, scrie ca „in dispretul legilor autohtonii isi fac singuri dreptate, folosind raz-bunarea singelui ca si in orinduirea gentilica” . Avind in vedere ca in textul citat din Iordanes este vorba de legile transcrise, consideram ca belagines este un cuvint compus traco­dac si se poate traduce legile frumoase (belle+leagines), dupa cum Beledina inseamna Ceta-tea frumoasa .

Desigur ca legile Geto­Dacilor erau mult mai vechi decit vremea lui Deceneu si Burebista. Ceva mai mult. Belaginele fusesera scrise de regele Zamolxis, dupa cum ne incredinteaza Iamblichos[226]. Dupa ce i­a invatat si chiar i­a convins ca „sufletul este nemuritor”, „le­a scris legile” (γράφας αύτοίςτούς νόμος).[227]. De „regulele lui Zamolxis (ΊάΖαμόλξιδος νόμιμα)” aminteste si Agathias Scolasticul (552-558) Deci Belaginele au fost destul de cunoscute in antichitate.Inainte de a incheia acest capitol, amintim cea mai de seama informatie cu privire la religia Geto­Dacilor si a Legilor Frumoase. Diodor din Sicilia spune ca „la asa numitii Geti, care se cred nemuritori, Zamolxis sus-tinea si el ca a intrat in legatura cu Zeita Hestia” de la care a primit Legile Frumoase . Belaginele trebuie puse in legatura cu consta-tarea lui Platon si Socrate ca „epodele sunt vorbele frumoase care fac sa se nasca in sufletele oamenilor intelepciunea” . Ele trebuie sa fie puse in legatura cu „legea ospitalitatii”, cu „legea indatoririlor fiecarui membru al comunitatii”, „legea omeniei”, totalizate in „obiceiul pamin-tului” cunoscut de vecini ca ius valachicum sau „legea stramosilor” datatori de „legi si datini”, dupa cum constata si Mihai Eminescu .

Xenofon scrie ca Socrate „cerceta numai lucrurile care ii privesc pe oameni: ce e pios si ce nu, ce e frumos si ce e rusinos, ce­i drept si ce­i nedrept, ce­i curajul si ce e lasitatea, ce e statul si cine il guver-neaza si toate cite socotea, ca stiindu­le, noi devenim buni si virtuosi, iar cei care le ignoreaza merita sa fie numiti sclavi”[233]. Este vorba de belagine. In ultimul timp aflu o lucrare foarte interesanta in care citim: „Colectia veche de legi a Daciei, numita Leges Belagines, scrisa in limba geta de care pomeneste Iordanes, se mai foloseste la jumatatea sec.VI d.H. Ulterior aceste legi au purtat si numele de Lex antiqua Valachorum – fiind amintite pina tirziu in diferite documente istorice din Transilvania, Ungaria, Polonia, Tara Romaneasca si Moldova” . Acest teritoriu este de fapt vechea Dacie nord­dunareana. Urmarind aceasta tema, cercetari viitoare vor gasi si alte temeiuri pentru preci-zarea legilor de comportare placuta in viata, a marelui popor al Traco­Dacilor.

15. Cine sunt agresorii

In confruntarile razboinice dintre Traco­Daci si Romani, este necesar ca in prealabil sa precizam: care dintre ei sunt agresorii?

Dacia Mare a inceput sa fie amputata de Imperiul Roman „la sfir-situl sec.III i.H.”. Aceasta expansiune romana „in Peninsula Balcanica isi atinsese culmea la inceputul sec.II d.H. , dupa care a urmat cotropirea unei parti din Dacia nord­dunareana. Ceva mai mult. Armata romana (asa–zisii legionari) era formata din elemente compo-zite, din robi, condusi de sefi de oaste, Romani, si chiar de robi ageri la minte, in majoritate recrutati din Traco­Daci. Acest procedeu antic, de a lupta cu robii, s­a perpetuat in evul mediu, ca si in epoca contemporana.

Necunoasterea tuturor izvoarelor istorice, despre agresiunea Roma-nilor, a dus la o concluzie de doua ori gresita: aceea ca agresorii ar fi fost Dacii si aceea ca Dacii au disparut si ar fi ramas numai colonistii romani. Aceasta urmare a fost generalizata de Petru Maior, in Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia, tiparita la Buda in 1812. El reia parerile adversarilor continuitatii si scrie ca „dachii … atita era grei imparatiei romanilor cu cele dese ale lor razbateri si prazi ce facea in Thrachia, in Illiric si intru alte invecinate tari ale imparatiei romanilor” sau „dachii care trecuse Dunarea in partile imparatiei romanilor a prada” etc. El citeaza scriitori dusmani ai Dacilor[237].

Se vorbeste in studiile istorice despre luptele ce au avut loc intre Daci si Romani din peninsula italica. Se afirma chiar ca Dacii faceau incursiuni in sudul Dunarii si tulburau linistea imperiului roman. Daca regatul Hestiei, anterior anilor 1900 i.H., daca regatul lui Zamol-xis si al celorlalti regi pina la Burebista, cuprindea vastul teritoriu, de la Marea Nordului la Marea Mediterana si de la Nipru pina dincolo de Vesprem (cetatea de mai tirziu a ducelui Morut – princeps maior), cum a ajuns, cum a fost redus teritoriul Regatului Dac doar la nordul Dunarii? Marele tracolog Iosif C.Dragan, comentind pe Herodot, spune ca Tracii erau cel mai numeros popor din lume dupa acela al indienilor? „s’est étendue à l’Est jusqu’au Niepr, au Nord jusqu’au Mer Baltique, au Sud dans la peninsule de Haemus et dans celle d’Anatolie et à l’Ouest, dans Pannonie et l’Italie et, à travers la mer, jusque dans la Peninsule Ibérique”.

Prin Traci, asa cum vom vedea, se inteleg in general Dacii. Ro-manii din peninsula, dupa ce au cotropit Macedonia, asa cum am aratat, au robit Dacia subdunareana[239]. Aceasta concluzie este o certitudine. Eutropius spune ca Lucullus consul si apoi guvernator al Macedoniei, robita in anul 71 „a triumfat asupra bessilor (care erau o ramura a traco­dacilor), cucerind Cabyle, Tomis si celelalte orase vecine”[241]. G. Popa­Lisseanu, traducind Istoria romana a lui Eutropius, are urmatorul text: „Celalalt Lucullus, insa, care se gasea ca guver-nator al Macedoniei, ii cel dintii dintre romani, care a avut sa poarte razboiu cu Bessi (ante 71 i.H.). ii invinge intr­o mare batalie pe mun-tele Haemus (Balcanii de azi); cuprinde Uscudama orasul bessilor, chiar in ziua ciocnirii lor, cuprinde si Cabyle si patrunde pina la Dunare. Apoi ataca mai multe cetati de linga Pontus. Darima Apollonia, cucereste Calatis, Parthenopolis, Tomi, Histrus si Buziaon, si sfirsind razboiul se intoarce la Roma.”

Este de la sine inteles ca Dacii nord­dunareni treceau la sud de Dunare, apoi ei incercau sa­si dezrobeasca fratii. In anul 85, Diuroaneus (Duras), regele Dacilor, porneste razboi impotriva invadatorilor romani, in Moesia. Rezultatul a fost fatal pentru armatele romane conduse de guvernatorul Oppius Sabinus, In lupte a pierit chiar acest mare guvernator si capul lui a constituit – dupa obiceiul timpului – cel mai mare trofeu . Ceea ce trebuie retinut este faptul ca prin Getia minor (Scitia Mica) Grecii si­au insusit tacit toata cultura geto­daca.

In ultimii ani ai lui Decebal, armatele romane urcasera pina la Carpati. Si atunci, ne intrebam cine sunt agresorii? Dacii care incercau sa elibereze mormintele parintilor lor de sub cotropitori, sau Romanii din peninsula italiana, in special imparatul Traian care s­a intins intocmai asa cum facuse Darius al lui Histaspe in anul 514 i.H.? Razboaiele dintre Daci si Romani din vremea lui Domitian, si mai ales cele din vremea lui Traian, se inscriu, dupa cum spune si Radu Florescu „intre cele mai importante conflicte armate din toata antichitatea”[244]. Ele scot in evidenta clara forta militara a celor doua mari popoare ale antichitatii: Dacii si Romanii.

Este clar ca agresorii, Romanii, au fost beneficiarii, cotro-pitorii, pina la urma jefuitorii Marelui Regat Dac. Nu toti, ci numai clasa dominanta care traia din munca robilor. Dar nu numai atit. Din barbatii Traco­Daci, imparatii romani si­au facut armate cu ajutorul carora au instaurat unul din cele mai mari imperii ale lumii. Nu este de prisos sa adaugam constatarea ca sclavii latini impartaseau aceeasi soarta, ca toti robii imperiului. Declararea in anul 212 d.H. a locuitorilor liberi din imperiu ca cetateni romani, nu a fost decit un paleativ in incercarea de a consolida imperiul compozit. In acest timp, care a durat secole, veniturile intregii Europe, ale Africii de nord si ale Asiei Mici, „toate ademenitoarele bogatii ale lumii, toate rafinamentele vanitoase ale Orientului” au inceput „sa curga” spre Roma, un centru de aristrocati profitori.

Iata deci cine erau agresorii.



Fontes, II, p. 418­419;

Nume generic dat mai multor plante erbacee, cu frunzele ghimpoase;

Dan Monah, Tribuna Romaniei, 1989, apr.1, p. 13;

Fontes, I, 67; vezi si Constantin C.Petolescu, Imaginea Daciei in spatiul geographic antic, Revista de istorie, 1989, p. 882;

Vezi Scinteia 1964 noiembrie 21, simbata, p. 4;

Perioada cuaternara, intre 1,7 –1,9 milioane ani;

Dictionar de istorie veche a Romaniei, Bucuresti, 1976, p. 115 si 116, Istoria milenara a poporului roman, I, Editura Militara, Bucuresti, 1984, p. 4-5;

Ion Ionita si Vasile Ursachi, Valenii, Editura Junimea, Iasi, 1988;

Noi Tracii, Milano, 1974, nr. 4; Ghizela Suliteanu, Elemente de continuitate…, in revista Etnografie si folclor, 1988, 1, p. 17­38;

Vezi Silvia Paun, Grafia semnelor rabojului…, revista Cintarea Romaniei, 1984, nr. IX;

Vezi Silvia Paun, l.c., p. 18­20;

Eugen Comsa, Dictionar de istorie veche a Romaniei, Bucuresti, 1976, p. 564; Romulus Vulcanescu, Mitologia romana;

Al.Madgeru, in Buletinul european Noi Tracii, 1985, iulie­august, p. 16­17;

Noi Tracii, 1980, oct., p. 3;

Noi Tracii, 1987, ianuarie, p. 3­4;

Ion Popescu­Puturi, Pe urmele stramosilor, in Magazin istoric, 1989, dec., p. 33­35.

Ibidem, p. 34-35;

Buletinul european Noi Tracii, 1984, ianuarie, p. 4;

N. Vasa din Cluj, Stefan Andreescu – Bucuresti, Vladimir Georgiev din Bulgaria, savantul Boris Perlev, T.S. Passek, V. Titov, sumerologul sovietic A. Kifisim, poetul Andrei Nadirov din Leningrad, Lydia Lovendal­Papae, Nicolae Miulescu, Viorica Enachiuc­Mihai, C. Olaru, Ariton Vraciu, Paul Tonciulescu, Constantin Daniel, Alexandru Stanciulescu­Birda, A. Lazlo, Marija Gimbutas s.a.;

Paul Tonciulescu, Stiinta sovietica in sprijinul istoriei patriei noastre. Tartaria si Saue zeul ei, in revista Flacara, 1982 noiembrie 12, p. 17; M. Garasanian si I. Nestor, „Inceputuri de civilizatie in sud­estul Europei”, in vol. Stramosii poporului roman geto­dacii si epoca lor, Editura politica, Bucuresti, 1980, p. 20­21;

Victor Kernbach: Dictionar de mitologie, p. 235-236;

Florin Olteanu si Petre Carstea, Contributii hermeneutice la o geografie istorica (2), revista Astra, Brasov, oct., p. 5;

Scrisoare in arhiva preot D. Balasa, 1988;

Marele dictionar geografic al Romaniei, vol. III, Bucuresti, 1900, p. 550;

Ibidem, p. 551;

Marele dictionar geografic al Romaniei, vol. III, p. 598;

Ibidem, p. 598­601;

Marele dictionar geografic al Romaniei, vol. IV, Bucuresti, 1901, p. 259­261;

Ibidem, p. 108;

Ibidem, p. 262­264;

Ibidem, p. 264­267;

Marele dictionar geografic al Romaniei, IV, p. 392;

Ibidem, p. 392;

Marele dictionar geografic al Romaniei, vol. IV, p. 393­408;

Ioan Glodariu: Asezari dacice si daco­romane la Slimnic, p. 12;

Monogr. J.R., p. 397;

Pr.D. Balasa, Dictionar istoric al localitatilor din Oltenia, ms.;

Marturii arheologice in Gorj, p. 87­115); Gheorghe Calotoiu, Litua (3) p. 11­88;

Dictionar, p.VII­VIII;

Manfred Opperman, Tracii in arcul carpatic si Marea Egee…, p. 72, 116, 122. Pentru necropolele de la Lupus (Maramures) si Ferigile (Vilcea), vezi Alexandru Vulpe in Contemporanul, 1978 aug. 18, p. 7;

Fontes, I, p. 69;

Istoria culturii si civilizatiei, Ovidiu Drimba, Stiintifica si Enciclopedica, 1984, vol.I, p. 799;

Palladio (Andrea di Pietro, arhitect italian 1508-1580), Patru carti de arhitectura, IV, 1570, p. 52­54 si 90­92;

Fontes, I, p. 768; Silviu Sanie, Din istoria religiei Geto­Dacilor, in Anuarul, Iasi, 1989;

Ibidem, I, p. 56-57;

Fontes, I, p. 32-33;

Ibidem, I, p. 189;

Ibidem, I, p.189;

Virgil Mihailescu­Birliba, Dacia rasariteana in secolele VI i.e.n, Junimea, Iasi, 1990, p. 17;

Noi Tracii, 1991, iunie, p. 9­12;

Hesiodos, probabil in sec. 8­7 i.H.;

Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, p. 11-12;

Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, p. 40-41, 47;

Ibidem, p.54-55;

Ibidem, p. 248-249;

Eadem, p. 199;

Ibidem, p. 11-12;

Pr.D.Balasa, in rev. Altarul Banatului, 1990, 1­2, p. 70­71; Idem, zeita Hestia (Vesta) cea dintii regina a stramosilor Geto­Dacilor…, in revista Avant Post, 1991, nr.7­8, p. 22; Idem in Noi Tracii, 1991, noiembrie, p. 16­18, alta redactare;

Istoria culturii si civilizatiei, Ovidiu Drimba, Stiintifica si Enciclopedica, 1984, vol.I, 545);

Fontes, I, p. 21;

Ibidem, p. 49;

A. Mitru, Legendele Olimpului, p. 66;

Ibidem, p. 258;

Iustinian cel Mare, imparat bizantin (527-565), a urmarit restaurarea fostului Imperiu Roman, a purtat numeroase razboaie;

Palladio, cartea a IV­a, p. 52­54 si 90­92;

Focul viu, 1943, p. 90;

Focul viu, 1943, p. 88;

Fontes, I, p. 32, 33, 189;

Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, p. 248;

Ibidem, p. 55;

Romeo Nadasan in Flacara, 1989 mai 12, p. 20;

Fontes, I, p. 55;

Revista Biserica Ortodoxa Romana, 1976, p. 513;

Pr. N.T. Cernea, in Biserica Ortodoxa Romana, 1977, p. 804;

Pr. D. Balasa, in „Buletinul Noi Tracii”, 1980 oct., p. 9­13;

P.V. Maro, Eneida, cintul I;

Legea lui Manu, II, p. 231;

Informatie Dumitru Popescu – Dragasani;

Fontes, II, p. 289, 291 = Megalhqeo

Mihai Stoian, Familia lui Decebal, in Almanah literar, 1983, Bucuresti, p. 76;

Dictionar de istorie veche a Romaniei, p. 87; Radu Florescu, Dictionar enciclopedic de arta veche a Romaniei, p. 58;

Valentin Hossu-Longin, Soarele din poarta…, p. 129-130;

Vasile Pirvan, Getica, p. 164;

Gabriel Iliescu, Noi Tracii, 1985 sept., p. 16­17;

Amintim pentru detalii studiul cercetatorilor Vladimir Dumitrescu si C.S.Nicolaescu­Plopsor, Statuete din epoca bronzului…, in rev.Oltenia, cartea a IV­a, Craiova, 1944, p.173­192 si plansele 11­18;

Dacia, 1908, p. 381­394; 1970, p. 5­24;

Narcis Zarnescu, Acolo unde incepe istoria, in rev. Pentru Patrie, 1989, IV, p.

Getica, p. 164;

Arta preistorica si antica din regiunea Caucaziana, p. 200­203;

Diac.P. David, revista Mitropolia Olteniei, 1973, p. 3­4, 251;

Fontes, I, p. 189;



Nicolae Densusianu, Dacia preistorica, din care am citat, o numeste Sibilla Erythree sau dacica, p. 196­203, 738;

Sibilele si profetiile lor, revista Arca II, 1991, nr.V, p. 15;

Citate dupa N.A. Constantinescu, Dictionar onomastic…, p. 44, 53;

Publius Aelius Hadrianus 117-138 d.H.;

Ion I.Rusu, Daco­getii in imperiul roman, p. 10, nota 6;

Dictionarul Limbii Romane, tomul I, Bucuresti, 1911, p. 400;

Istoria literaturii romane, Editura Nagard, 1980, p. 62;

Ion Rotaru, Literatura romana veche, p. 14;

Fontes, I, p. 382­383;

Noi Tracii, 1982, iunie, p. 1­5;

Legea lui Manu, II, p. 231;

Mica enciclopedie onomastica, p. 131;

Marija Gimbutas, p. 49;

N.A. Constantinescu, Dictionar onomastic, p. 185;

Marele dictionar geografic al Romaniei, IV, p. 396-397;

Fontes, I, p. 544­545;

Fontes, I , p. 763;

Paul Eugen Banciu, Sarbatorile, p. 166;

Nicolae Densusianu Dacia preistorica, p. 190­193;

Ibidem, p. 193­194;

Ibidem, p. 193;

Nicolae Densusianu Dacia preistorica, p. 193;

Fontes, I, p. 5, 13, 15;

Romulus Vulcanescu, Mitologia romana, p. 68­69;

Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, p. 40;

Marele dictionar geografic al Romaniei, vol.III, p. 160­161;

Marele dictionar geografic al Romaniei, I, p. 154­155;

Olivia Babu­Buznea, Dacii in constiinta romanticilor nostri, p. 43­47, 71;

Platon, Axiochos, II, p. 3;

Victor Kernbach, Dictionar, p. 235­236;

Vezi Fontes;

Adrian Fochi, Datini si eresuri populare de la sfirsitul secolului al XIX­lea, p. 198­202;

George Cosbuc, Elementele literaturii populare, p. 332­334;

Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, I, p. 462;

Theogonia,.p. 454;

M. Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, I, p. 462, notita cu minuscule;

Manole Neagoe, Pagini legendare din istoria poporului roman, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1981, p. 18-19;

Al.Mitru, Legendele Olimpului, II, p. 278­279;

Ion Manta, De la munte la mare, Editura Sport­Turism, Bucuresti, 1988, p. 103­104; V.Cucu si M.Stefan, Romania, ghid­atlas, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974, p. 230: „Pestera Muierii”. D.Constantinescu, Invitatie la Pestera Muierilor, in Almanah Flacara. 89. p. 68. Acesta descrie sumar interiorul Pesterii;

Marele dictionar geografic al Romaniei, IV, p. 412; Mircea Groza si Florin Olteanu, in Buletinul european Noi Tracii, 1984 dec., p. 8. A se vedea si pestera Topolnita, judetulMehedinti;

Marele dictionar geografic al Romaniei, IV, p. 412;

Henri H.Stahl si Psaul H.Stahl, Civilizatia vechilor sate romanesti, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968, p. 33;

Drumetind pe vaile apelor repezi, p. 126, 124;

P. 270;

Marele dictionar geografic Al Romaniei, IV, p. 685;

Arh. Silvia Paun, Grafia semnelor rabojului comparativ cu cea a unor scrieri vechi, in rev. Cintarea Romaniei, 1984, nr. 9, p. 18­20;

. Liviu Marghitan, Zece tezaure carpatice, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1988. Vezi Magazin, 1989, sept. 9, p. 11;

. Pr. Dumitru Balasa, Basarab I, aparatorul Ortodoxiei, in revista Mitropolia Banatului,1981, p. 660. Idem, Voievozi cu numele de Bogdan si Tara Romaneasca, in publicatia Mehedinti – Cultura si civilizatie, (vol.IV), Drobeta Turnu­Severin, 1982, p. 353; Idem, Evul mediu si independenta romanilor, in revista Mitropolia Banatului, 1986, p. 84; Vezi si comunicarea lui Ion Popescu­Puturi, Herodot despre lumea geto­dacilor, in Buletinul european, Noi Tracii, 1987 feb., p. 1­7. In sept. 1990, la Fedelesoiu (unde a fost si un vechi punct de vama) s­a descoperit diadema unei domnite, ornata cu aplice de aur incrustate cu safire, smaralde si rubine, „o bijuterie de mare pret” (Irimia Stratulat, in Evenimentul, 1990, sept. 12);

Vezi si Ovidiu Babu­Buznea, Dacii in constiinta romanticilor nostri, p. 71;

.Gavrila Copil, Perit­au dacii, in Buletinul european Noi Tracii, 1981 noiembrie, p. 4;

Lucian Rosu, Date noi despre metalurgia dacica, in ziarul Scinteia din 1976 aprilie 14;

General loc.ing. Vasile Dragomir, colonel dr.ing.Marian Rotaru, Marturii Geodezice, Editura Militara, Bucuresti, 1986;

Revista Arhitectura, 1988, 5, p. 78;

Calendarul de la Sarmisegetuza Regia, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1980. A se compara cu Calendarul solar din Anglia (Silvia Paun);

Selection du Reader’s Digest, august, 1975; Serban Bobaneu, Cornel Samoila, Emil Poenaru, Calendarul de la Sarmisegetuza Regia, p. 28;

Vezi Flacara, 1982 noiembrie 12, p. 17; Ariton Vraciu, Limba daco­getilor, Timisoara, 1980, p. 79­80. In zilele de 8 si 9 dec.1989, am participat la Simpozionul de la Orastie cu tema Matemetica, informatica si istoria in vatra geto­dacica sub conducerea academicianului Nicolae Teodorescu. Comunicarile prof. C. Bejgu (Busteni), ing. Fl. Stanescu, dr. D. Chis (Cluj), Luca Manta, ing. C.Crasnaru, arh. Silvia Paun, ing. P. Tonciulescu, dr. D. Dumitrescu, dr. Gh. Lazarovici, ing. regizor David Reu si col.dr.ing. Marian Rotaru si col.dr ing. Ion Carnaru, au adus elemente si consideratii noi in legatura cu Calendarul si observatorul solar de la Sarmisegetuza Regia, si ele ar trebui popularizate intre oamenii de stiinta de pe glob. Nu este aceasta o exagerare. Cultura dacica nu este inca suficient conturata;

. Fontes, I, p. 21;

. Ibidem, p. 48­49;

Fontes, I, p. 21; Vezi si Alexandru Vulpe, Primele marturii in izvoarele literare antice, almanah Flacara, 1987, p. 67;

Ovidiu Babu­Buznea, Dacii in constiinta romanticilor nostri, p. 86;

Fontes, II, p. 19;

A se vedea si Pr.D.Balasa, Zamolxis, primul rege al Dacilor, cunoscut nominal (~1300 i.H.), revista Avant Post, 1991, p. 11­12, 23;

Mircea Eliade, De la Zamolxis de la Genghis-Han, p. 41;

Fontes, I, p. 231; Mircea Eliade, De la Zamolxis la Genghis­han, p. 71;

Mircea Eliade, De la Zamolxis la Genghis­han, p. 41;

I. Constantinescu, Romania de la A la Z, Dictionar turistic, Editura Stadion, Bucuresti, 1970, p. 282;

16. Fontes, I, p. 101­102. A se vedea acest dialog in intregime in Platon, Opere, I, editia ingrijita de Petru Cretia si Constantin Noica s.a., Bucuresti, 1974, p. 182­184 si p. 214­215 (note). A se vedea si Mircea Eliade, II, p. 168; Iosif C.Dragan, Noi Tracii, p. 260;

. Prof.Dr.Iosif C. Dragan, Buletinul european Noi Tracii, 1980 oct., p. 3;

Medic si botanist grec (sec. I d.H.), in lucrarea sa Despre mijloacele de vin-decare (41-54 d.H.) sunt glosate si echivalentele dacice ale unor plante medicinale;

. Fontes, I, p. 382­383;

Pr. T. Balasel, Poezii populare. In fiecare descintec el mentioneaza si plantele medicinale date pacientului;

Ion Miclea si Radu Florescu, Daco­romanii, 2, Fig. 508, p. 149;

M.I.N.A., Constanta, Bucovala, Pontica, X, p. 94;

Ion Miclea si Radu Florescu, Daco­romanii, 2, Fig. 679, p. 187;

M.P.F. Drobeta Turnu Severin. Comori R.319, p

Pentru toate aceste descoperiri, vezi studiul lui Ioan Horatiu Crisan, Spiritualitatea geto­dacilor, Bucuresti, 1986, p. 311­312. Vezi si Flavian Dragan in Buletinul european Noi Tracii, 1982, dec., p. 12;

Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, I, p. 387;

Fontes, II, p. 391;

Fontes, II, p. 691;

Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, II, p. 175;

Fontes, I, p. 189;

Manole Neagu, in Varlaam, Opere, Chisinau, Editura Hyperion, 1991, p. 553;

Fontes, II, p. 19;

M. Eminescu, Scrisoarea II;

. Fontes, I, p. 253;

Fontes,I, p. 100­101;

Noi Tracii, 1983, martie, p. 8­9;

Fontes, II, p. 18;

Fontes, II, p. 701;

Iosif C.Dragan, Mileniul imperial Daciei…, p. 10;

Fontes, I, p. 231;

Teolog crestin (~ 150-215) a incercarea predicii evanghelicecu conceptiile morale ale stoicilor, peripaticienilor si pitogoreicienilor, Stromate, Bucuresti, 1982, p. 54, 361, 49;

Vasile Stanciu si Tudor Diaconu, Limba vorbita de Adam si Eva, I, 1996, p. 17;

Silvia Paun, in revista Arhitectura, 1998, XXVI, nr.5, p. 66­79;

VI, 1982; Marele dictionar geografic al Romaniei, III, 1900, p. 316;

Documente straine despre romani, editia a II­a, Bucuresti, 1992, p. 13; vezi si Fontes…;

Valeriu Pop, Istorii suprapuse, Bucuresti, 1971, p. 34; Dumitru Berciu, Adina Berciu­Draghiceanu, Razboiul dintre geti si persi, 514 i.e.n., editura Militara, Bucuresti, 1986, p. 56;

. Fontes, p. 47­49. Vezi si Sergiu Iosipescu, Balica, Drobotita, Ioancu, p. 6­7;

. Fontes, I, p. 51;

Vezi Dumitru Berciu si Adina Berciu­Draghiceanu, op.cit., si Al.Gh.Savu si M.Zahariade, in Istoria militara a poporului roman, I, Editura Militara, Bucuresti, 1984, p. 52­60;

. Fontes, I, p. 85;

. Fontes, I, p. 85;

. Dumitru Berciu, Adina Berciu­Draghiceanu, op.cit., p. 74;

.Ion Popescu­Puturi, Herodot despre lumea geto­dacilor, in Buletinul european Noi Tracii,1987 feb., p. 7. Pentru expeditia lui Darius, vezi Alexandru Vulpe in vol.Dacia inainte de Dromihete, p. 94­95;

Revista Lupta intregului popor, 1984, 1, p. 71; vezi si Dumitru Almas, Eroi au fost, eroi sunt inca, p. 14-15;

Fontes, I, p. 233­235;

Arian (Flavius Arrianus) (95-175 d.H.), om politic si istoric grec; discipol al lui Epictet. Autorul unei istorii a expeditiei lui Alexandru cel Mare intitulata Anabasis;

Fontes, I, p. 295;

.Fontes, I, p. 265; Vezi si M.Zahariade si Al.Gh.Savu in Istoria militara a popo-rului roman…, p. 63­79; Alexandru Vulpe, vol.Dacia inainte de Dromihete, p. 95­96;

. Panait I.Panait, interviu cu Gh.Bratescu, in Magazin, 1989, aprilie 15, p. 4. Tot aici, se spune ca un coif macedonean din sec. IV­III i.H., s­a gasit pe valea Dimbovi-tei. Foto dr. Vasile Boroneant;

Noi tracii; 1989, iunie, p. 1­4; a se vedea si Constantin C. Petolescu, op.cit., p. 882;

Gheorghe I.Bratianu, Marea Neagra, I, Editura Meridiane, Bucuresti, 1989, p. 76;

Fontes, I, p. 264-265;

Noi Tracii, I, p. 97­100;

Posidonius (51 i.H), filosof stoic, numara pe Cicero si Pompei printre elevi;

Fontes, I, p. 225­227;

Fontes, I, p. 5, 13, 15;

Paul Lucescu, Noi Tracii, 1981, iunie­iulie, p. 2;

N.P. Vaidomir, Noi Tracii, 1978, iunie, p. 15;

Buletinul Noi Tracii, 1989, decembrie, p. 2;

Flavius Iosif (istoric evreu, ~37 i.H.), Razboiul Iudeilor si Antichitatile iudaice;

Fontes, I, p. 413;

Fontes, I, p. 723;

Buletinul Noi Tracii, 1986 oct., p. 1­5;

Vezi istoria oficiala a Italiei;

I.Constantin Dragan, Les Thraces dans la Méditerranée, Buletin européen, 1989, oct., nr.10, p. 14;

Ibidem, p. 15;

Ion I.Russu, Daco­Getii in imperiul roman, p. 7;

Fontes, II, P. 416­417;

Neigebaur, J.F Beschreihing der Moldau unde Walachei «Cronologie», Breslau, Joh.Urban Kern, 1859, p. 1­2;

Mircea Musat, Izvoare si marturii straine despre stramosii poporului roman, Edit.Academiei Romane, Bucuresti, 1980, p. 88;

O.Schruder si A.Mehring, Reallexicon der indo germanischen, Altertumskunde II, II, ed.a 3­a, Berlin­Leipzig, 1929, p. 221;

Istoria dreptului romanesc, I, Edit.Academiei Romane, Bucuresti, 1980, p. 63;

Vezi Buletinul Noi Tracii,1986, iulie­august;

Iamblichos (c.250-330), filozof grec neoplatonic, a fost interesat de demonolo-gie, angeologie si teurgie; adversar al crestinismului;

Fontes, II, p. 18­19;

Fontes, II, p. 477;

Diodor din Sicilia (~21 i. H.), istoric roman de origine greaca, Biblioteca istorica, care cuprinde istoria lumii antice de la epoca mitologica pana la razboiul lui Cezar in Galia;

Fontes, I, p. 189;

Fontes, I, p. 101;

A se vedea si Romulus Vulcanescu, Mitologie romana, p. 281­282;

Xenofon (~430-355 i.H.), discipol al lui Socrate, Amintiri despre Socrate, p. 7­8;

Radu Stan Carpianu, Enigma insulei…, p. 214;

Ion Barnea, Noi Tracii, 1990, dec., p. 12;

A se vedea in aceasta lucrare capitolul: „Situatia robilor si robitilor inantichitate ca si in prezent”;

Petru Maior, Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia, Editura Junimea, 1990, p. 8­9;

Buletin european, 1989, oct., Roma, nr 10, p. 8;

Vasile Barbu, Trofeul lui Traian, Edit.Albatros, Bucuresti,1987, p. 10­18;

Lucullus M.Licinius consul (73 i.H.);

Fontes, II, p. 9;

Traducere G.Popa Lisseanu, Istoria romana, p. 79;

Iosif C.Dragan, Noi Tracii, p. 288;

Ion Miclea, Radu Florescu, Decebal si Traian, p. 5;






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5064
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site