Walter Schottky

Walter Schottky (n. 23 iulie 1886 Zrich; d. 4 martie 1976 Pretzfeld, Bavaria) a fost un fizician si inventator german.

Fiul unui matematician, Walter Schottky si-a petrecut copilaria in Berlin. A fost unul dintre putinii doctoranzi pe care i-a avut Max Planck. Dupa terminarea studiilor a fost profesor de fizica teoretica la Universitatea din Rostock (intre anii 1923 si 1927). La firma Siemens & Halske din Berlin si Pretzfeld, unde a lucrat ulterior, s-a ocupat mai ales de cercetari din domeniul fizicii starii solide si al electronicii.

A adus contributii importante in cercetarea zgomotului de fond, fenomen care apare din cauza miscarii neuniforme, statistice a electronilor si a altori purtatori de sarcina, si care poate fi auzit cu ajutorul unui difuzor. Acest concept a fost dezvoltat ulterior mai departe: de la zgomotul termic Johnson-Nyquist, pana la radiatia de fond din astronomie. Deasemenea a cercetat distributiile de sarcina in tuburi electronice.

De aici este cunoscuta legea Schottky -Langmuir, caracteristica curent-tensiune intr-un tub electronic. In 1915 Schottky a inventat tetroda.Cele mai importante au fost insa cercetarile sale din domeniul semiconductorilor, care au dus la dezvoltarea redresoarelor din oxid de cupru si mai apoi la construirea tranzistorului. Astfel Schottky a folosit pentru prima data conceptul de goluri pentru a explica efectele pe care le observase la cristalele de oxid de cupru. Studiul zonelor de conductie, valenta si al zonei interzise la semiconductori a dus la construirea diodei Schottky, o dioda redresoare cu contact punctiform.Schottky a fost unul dintre inventatorii receptorului radio tip superheterodina, cu frecventa purtatoare. Efectul Schottky este deasemenea important pentru technica tuburilor electronice.

In Mnchen exista un institut de cercetare al universtatii tehnice care ii poarta numele. Deasemenea exista si Premiul Walter Schottky in domeniul fizicii corpului solid, premiu care se acorda anual.