Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


DEFINIREA POLITICILOR ECONOMICE COMUNE IN CONSTITUTIA UNIUNII EUROPENE

Stiinte politice



+ Font mai mare | - Font mai mic



DEFINIREA POLITICILOR ECONOMICE COMUNE IN CONSTITUTIA UNIUNII EUROPENE. PRINCIPIILE

SECTIUNEA I

Preliminarii



In ziua de 18.07.2003, Presedintele Conventiei asupra viitorului Europei, V. Giscard d'Estaing, impreuna cu cei doi vicepresedinti, Giuliano Amato si J.L. Dehaene, a remis in mod oficial, in numele Conventiei, textul complet al Proiectului instituind o Constitutie pentru Europa.

Dupa controversele ulterioare si nesansa de la Summittul din 13.12.2003, semnarea Constitutiei si, deci, adoptarea ei, se preconizeaza in primul semestru al anului 2004, in vederea apropiatelor alegeri europene, din iunie 2004, care-i pot da "sigiliul unei ratificari populare".1

La aceasta data zece noi state europene vor fi deja membre de plin drept ale Uniunii, implinind cea mai mare si spectaculoasa extindere, asa incat Uniunea Europeana va ajunge, de la 6 membri fondatori, la 25 membri, dupa peste 50 de ani de existenta.

Prin adoptarea acestei Constitutii, Europa va deveni definitiv o uniune politica: uniunea cetatenilor si uniunea Statelor membre.

Marile domenii si principii ale noii Constitutii sunt subliniate, in mod sintetic, in Declaratia de la Roma din 18.07.2003:

a. ea consacra drepturile cetatenilor incorporand Carta europeana a drepturilor fundamentale;

b. ea indreapta Europa catre cetatenii ei, oferindu-le noi posibilitati de participare;

c. ea stabileste un partaj clar si transparent al puterilor intre Uniune si Statele membre, dand parlamentelor nationale mijloace de a interveni. Puterile Uniunii sunt extinse, cetatenii dobandind:

- realizarea unui spatiu de libertate, securitate si justitie printr-o lupta mai eficace contra marii criminalitati si recunoasterea, intre Statele membre, a diferitelor lor drepturi civile;

- dezvoltarea progresiva a unei politici externe si de aparare comuna cu un ministru european al afacerilor externe, care va actiona si vorbi in numele Europei in lume si crearea unei agentii europene de inarmare;

- ameliorarea coordonarii economice intre tarile care au adoptat euro pentru a asigura stabilitatea si succesul monedei comune.

d. dotarea Europei cu institutii stabile, democratice si eficace:

- Parlamentul european devine legislatorul principal al Uniunii. El va elabora si adopta legile cu Consiliul. Legislatia europeana va fi rezultatul acordului intre reprezentantii alesi ai cetatenilor si Statele membre;

- Consiliul va avea o fizionomie proprie si un mandat, iar presedintele sau va putea organiza activitatea Statelor, in timp si anticipat;

- Comisia, organizata pentru a indeplini misiunea sa europeana va fi motorul si executivul principal. Ea va fi "incarnarea interesului comun european".

"Proiectul Conventiei este un succes pentru ca el fixeaza echilibrele necesare intre popoare, intre state, intre institutii, intre vis si realitate".2

SECTIUNEA A II-A

Politicile Uniunii. Clauze cu aplicare generala

Titlul I al Partii a III-a reglementeaza clauzele cu aplicare generala in art. III 1-6, consacrand, in realitate, principiile fundamentale ale politicilor comune.

- Uniunea vegheaza la consecventa diferitelor politici si actiuni, prevazute in prezenta parte, tinand cont de ansamblul obiectivelor Uniunii si in conformitate cu principiul de atribuire a competentelor.

- Uniunea va actiona pentru eliminarea inegalitatilor, in definirea si realizarea politicilor si actiunilor si pentru combaterea discriminarii de orice fel.

- Cerintele de protectie a mediului vor fi integrate in definirea si aplicarea politicilor comune si a actiunilor Uniunii, in special in vederea dezvoltarii durabile.

- Avand in vedere importanta serviciilor de interes economic general si rolul lor in promovarea coeziunii sociale si teritoriale, Uniunea si statele membre vegheaza ca aceste servicii sa functioneze pe baza principiilor si conditiilor definite de legea europeana.

SECTIUNEA A III-A

Piata interna a Uniunii

Constitutia inscrie in primul capitol al Titlului III reglementarea pietii interne comunitare, consacrand, sistematizat, libertatile fundamentale, regulile de concurenta si dispozitiile fiscale.

1. Piata interna a Uniunii

"Piata interna cuprinde un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a marfurilor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata, conform Constitutiei". (art. III - 14)

La propunerea Comisiei, prin regulamente sau decizii europene, Consiliul de Ministri defineste orientarile si conditiile necesare pentru asigurarea unui progres echilibrat in toate sectoarele interesate.

2. Libera circulatie a persoanelor si serviciilor (art. III -18-35). Principii

2.1. Lucratorii

Lucratorii au dreptul de a circula liber in cadrul Uniunii, fara nici o discriminare.

Lucratorii au dreptul:

- la oferte efective de angajare,

- sa se deplaseze liber in acest scop pe teritoriul statelor membre,

- de sedere pentru a exercita o activitate ocupationala,

- de a se stabili pe teritoriul unui stat membru dupa obtinerea unui loc de munca, cu exceptia "angajatilor din administratie publica" (art. III - 18).

Statele membre incurajeaza schimbul de lucratori tineri in cadrul unui program comun.

2.2. Libertatea de stabilire

Interdictia tuturor restrictiilor impuse libertatii de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru si garantarea dreptului de acces al acestora pe teritoriul statelor membre, la activitati independente si la exercitarea lor, precum si la constituirea si gestionarea intreprinderilor, in conditiile stabilite prin legile-cadru europene.

Asigurarea posibilitatii de achizitionare si exploatare a proprietatilor funciare de pe teritoriul unui stat membru de catre un resortisant al altui stat membru.

Prin legile-cadru europene se va asigura recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si a altor titluri.

Societatile constituite, conform legislatiei unui stat membru, avand sediul social, administratia centrala sau sediul principal in cadrul Uniunii, sunt asimilate persoanelor fizice resortisante ale statelor membre. Prin societati se inteleg "societatile de drept civil sau comercial, inclusiv societatile cooperative si alte persoane juridice de drept public sau privat, cu exceptia societatilor care nu au un scop lucrativ". (art. III - 27)

2.3. Libertatea de prestare a serviciilor

Constitutia defineste astfel notiunea de servicii: "In sensul Constitutiei, sunt considerate servicii, prestarile furnizate in mod obisnuit in schimbul unei remuneratii, in masura in care nu sunt reglementate de dispozitiile referitoare la libera circulatie a marfurilor, a capitalurilor si a persoanelor". (art. III - 30)

Serviciile cuprind in special:

- activitati cu caracter industrial,

- activitati cu caracter comercial,

- activitati artizanale,

- activitati prestate in cadrul profesiilor liberale,

- activitati in domeniul transporturilor, bancar si de asigurari sociale.

Dispozitiile din art. III - 32 prevad imperativ ca: "Masurile pentru realizarea liberalizarii unui serviciu determinat se stabilesc printr-o lege-cadru europeana, numai dupa consultarea Comitetului Economic si Social".

3. Libera circulatie a marfurilor. Principii (art. III - 36 -44)

Constitutia reglementeaza distinct cadrul general privind Uniunea vamala (III - 31 - 40), cooperarea vamala (III - 41) si interzicerea restrictiilor cantitative (III - 42 - 44).

Potrivit art. III - 36.1: "Uniunea cuprinde o uniune vamala care reglementeaza toate schimburile de marfuri si care implica interzicerea, in relatiile dintre statele membre, a taxelor vamale la import si export si a oricaror taxe cu efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu statele terte".

Ea se aplica atat produselor originare din statele membre, cat si produselor care provin din tari terte, care se afla in libera circulatie in statele membre si pentru care au fost indeplinite formalitatile de import, fiind percepute in statul membru, respectiv taxele vamale si taxele cu efect echivalent exigibile.

Intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si export, taxele cu efect echivalent si taxele vamale cu caracter fiscal.

Prin regulamente sau decizii europene Consiliul de Ministri, la propunerea Comisiei, stabileste taxele vamale din Tariful Vamal Comun (T.V.C.).

Comisia exercita aceste misiuni tinand seama de:

- necesitatea facilitarii schimburilor comerciale intre statele membre si tarile terte;

- evolutia conditiilor concurentei in cadrul Uniunii;

- necesitatile de aprovizionare a Uniunii cu materii prime si produse semifinite;

- necesitatea de a evita perturbari grave in viata economica a statelor membre, de a asigura o dezvoltare rationala a productiei si o expansiune a consumului in cadrul Uniunii.

- Textul art. III - 42 prevede ca: "Intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative, atat la import, cat si la export, precum si orice masura cu efect echivalent."

- Statele membre sunt obligate sa-si adapteze monopolurile nationale cu caracter comercial, astfel incat sa asigure, in conditiile de aprovizionare si desfacere, excluderea oricarei discriminari intre resortisantii statelor membre.

In cazul unui monopol cu caracter comercial care implica reglementari menite sa promoveze desfacerea sau valorificarea produselor agricole, trebuie sa se asigure garantii echivalente pentru nivelul de ocupare a fortei de munca si pentru nivelul de trai al producatorilor interesati.

4. Libera circulatie a capitalurilor si platilor (III 45 - 49)

Dispozitiile constitutionale prevad ca "sunt interzise restrictiile atat in ce priveste miscarile de capital, cat si de plati" intre statele membre si intre acestea si tari terte.

Legile sau legile-cadru european vor stabili, insa, masurile cu privire la miscarile de capital catre sau provenind din tari terte, cand acestea implica investitii directe, inclusiv investitii imobiliare, stabilire, prestare de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe piata de capital.

Atunci cand este necesar si numai in realizarea obiectivelor expres prevazute in art. III - 158 relative la prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, a terorismului si a traficului de persoane, legile europene pot defini un cadru de masuri cu privire la miscarile de capital si la plati, cum ar fi inghetarea fondurilor, a activelor financiare sau a beneficiilor economice care apartin sau sunt detinute de persoane fizice si juridice, de grupuri sau entitati nestatale.

5. Reguli de concurenta

In Sectiunea a V-a din Capitolul I sunt reglementate, la nivel de principii, regulile de concurenta aplicabile intreprinderilor (III - 50 -55) si ajutoarele acordate de statele membre (III - 56 - 58).

Regulile aplicabile intreprinderilor declara incompatibile cu piata interna, interzise si unele de plin drept, orice acorduri intre intreprinderi, orice decizii de asociere si orice practici concertate care pot prejudicia comertul intre statele membre si care au ca obiect sau efect impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei in cadrul pietei interne.

Aceste acorduri sau asocieri interzise pot avea ca obiect:

- impunerea direct sau indirect a preturilor de cumparare sau de vanzare ori a altor conditii de comercializare inechitabile,

- limitarea sau controlarea productiei, desfacerii, dezvoltarii tehnice sau investitiilor,

- impartirea pietelor sau surselor de aprovizionare,

- aplicarea unor conditii inegale de prestatii echivalente in raporturile cu partenerii comerciali, plasandu-i in dezavantaj concurential si

- conditionarea incheierii contractelor de acceptare de catre parteneri a unor prestatii suplimentare, care, prin natura lor sau conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte.

Dispozitiile art. III - 51 declara incompatibil cu piata interna si interzis orice abuz de pozitie dominanta a uneia sau mai multor intreprinderi, in cadrul pietei interne sau pe o parte substantiala a acesteia.

Aceste principii si reguli sunt puse in aplicare prin regulamente europene adoptate de catre Consiliul de Ministri, la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European (III -52.1), in limitele si in scopurile prevazute in art. III - 52.2.

5.2. Ajutoarele acordate de statele membre sunt incompatibile cu piata interna, in mod direct sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice forma, care denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta, prin favorizarea anumitor intreprinderi sau sectoare de productie, in masura in care acestea afecteaza schimburile dintre statele membre.

Constitutia reglementeaza, in mod precis, lista ajutoarelor compatibile sau care pot fi compatibile cu piata interna (III - 56.2.3), si obliga Comisia sa verifice permanent regimul ajutoarelor existente in statele membre, stabilind si procedura de declarare a compatibilitatii ajutoarelor sau a interzicerii acestora.

6. Dispozitii fiscale

Principiile instituite prin Constitutie sunt urmatoarele:

- nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natura, mai mari decat cele care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare;

- produsele exportate de un stat membru pe teritoriul altui stat membru nu pot beneficia de nici o rambursare a impozitelor interne, care sa depaseasca impozitele aplicate direct sau indirect;

- cu privire la impozit, altul decat cel pe cifra de afaceri, accizele si celelalte impozite indirecte, nu pot opera scutiri sau rambursari la exportul catre celelalte state membre si nu pot fi instituite taxe de compensare la importurile care provin din statele membre;

- o lege sau o lege-cadru europeana va stabili masurile de armonizare a legislatiilor referitoare la impozitul pe cifra de afaceri, accize sau alte impozite indirecte pentru a asigura buna functionare a pietei interne si pentru a evita denaturarea concurentei.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 823
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved