Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Momente cheie in evolutia politicii in domeniul concurentei

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CONTEXTUL CONSTITUTIV AL POLITICILOR PUBLICE
Atributiile Presedintelui Romaniei
PROBLEME EUROPENE
POLITICILE MONETARE SI FINANCIARE ALE UNIUNII EUROPENE
ETICA IN ADMINISTRATIA PUBLICA
Alegerea Presedintelui Romaniei
PARTENERIATUL PENTRU PACE PENTRU TARILE EUROPEI CENTRALE SI DE EST SI DIALOGUL MEDITERANEAN PENTRU TARILE DIN REGIUNEA MARII MEDITERANE
Romania dupa 1 ianuarie 2007
Pactul Ribbentrop-Molotov
Constructia europeana dupa cel de-al doilea razboi mondial

Momente cheie in evolutia politicii in domeniul concurentei

Pentru a realiza un rezumat a celor afirmate mai sus, am realizat acest subcapitol punctand pe fiecare perioada momentele cheie ale evolutiei politicii de concurenta.




Primii cincisprezece ani de existenta (1958-1972) ai PDC s-au caracterizat printr-o dezvoltare cumulativa si coerenta a unui set de prioritati politice care au permis Comisiei promovarea unei atitudini ofensive. Evident, in aceasta perioada, constructia institutionala a fost prioritara, fiind creat Directoratul general IV/Directia Generala IV (DGIV), unul din primele servicii ale Comisiei, si fiind numit si un Comisar responsabil de acest domeniu in persoana liberalului Hans van der Groeben.

In prima parte a anilor 60, PDC era sinonima cu politica privind practicile restrictive (cartelurile), ajutoarele de stat si monopolurile fiind practic neglijate. Aceasta atitudine era in parte motivata de faptul ca, pana la mijlocul anilor 60, obiectivul Comisiei a fost de a incuraja marile companii europene ca o modalitate de a promova competitivitatea industriei europene. Cu toate acestea, in 1966 Comisia da publicitatii un „Memorandum privind problematica concentrarilor in cadrul pietei comune', document care marcheaza un punct de cotitura in atitudinea acestei institutii.

PDC a fost si continua sa fie o politica complementara preocuparilor legate de realizarea pietei unice, de vreme ce ea ofera un mecanism de inlaturare a barierelor comerciale dintre statele membre, creind premize favorabile unei cat mai complete integrari pe piata. Inainte de 1968, anul in care, in linii mari, a fost atins stadiul de uniune vamala, controlul comunitar asupra subventiilor si chiar asupra practicilor restrictive era mai degraba o exceptie. Odata cu realizarea TVC si cu inlaturarea cotelor si taxelor vamale in cadrul schimburilor comerciale intracomunitare, s-a produs o mutatie in zona de interes a Comisiei, catre barierele non-tarifare (BNT) (de la cele tehnice, fiscale, administrative la cele implicand interventia statului prin subventionarea industriei nationale).

Despre nevoia unei politici industriale s-a discutat abia la finele anilor 60, pe fondul ingrijorarilor provocate de ISD americane in Europa si numarul in crestere de preluari de catre firmele americane a companiilor europene. Cu toate acestea, la acel moment nu se inregistra un consens privind necesitatea unei strategii industriale europene. In ciuda acestor opinii, o serie de memorandumuri, mai intai asupra concentrarilor industriale (1965), apoi asupra unei politici industriale (1970) si a unei politici in domeniul stiintei si tehnologiei (1970) au sugerat faptul ca problema interventionismului supranational era inca mult prea putin discutata.

Perioada urmatoare, 1973 - 1981, a fost una in care factorii externi au fost cei care si-au pus in mod determinant amprenta asupra PDC. Recesiunea economica, determinata de criza petrolului manifestata in anii 1973-74, a generat nevoia unor politici mult mai reactive din partea Comunitatii.

Pornind de la doua rapoarte realizate de Comisie in 1973, Consiliul a adoptat programe menite sa ofere bazele actiunilor viitoare din domeniul politicii industriale. Unul din domeniile de actiune era reprezentat de managementul sectoarelor industriale in declin. In acest caz, Comisia avea la dispozitie doua instrumente politice : pe de o parte, controlul ajutoarelor de stat acordate de guvernele statelor membre si, pe de alta parte, utilizarea contingentelor de import in apararea industriei europene in fata concurentei externe.

Asa cum anii 60 au fost dominati de interventiile realizate conform Art. 85(81) (privind practicile restrictive), anii 70 au fost caracterizati prin atentia acordata abuzurilor legate de existenta unor reprezentat „introducerea unui sistem institutionalizat al controlului preventiv' . Trebuie subliniat insa faptul ca in acei ani, in cadrul Consiliului, s-a inregistrat un esec in realizarea unui compromis intre atitudinea generala anti-supranationala si dorinta anumitor state membre de a mentine controlul absolut al politicilor industriale nationale, atitudine care s-a mentinut pana spre mijlocul anilor 80. Ca atare, nici la nivelul Comisiei nu era evidenta o opinie unitara privind acest aspect.

Dezbateri aprinse in cadrul DG IV, privind apelul la instrumente interventioniste in domeniul concurentei, au avut loc ulterior recesiunii din 1973. La mijlocul anilor 70, Comisia si-a relaxat atitudinea privind acordarea ajutoarelor de stat, ca modalitate de combatere a somajului si de sprijin a sectoarelor aflate in declin . Ca rezultat, a aparut tendinta de a ignora reglementarile privind ajutoarele de stat, ceea ce a condus la aparitia unor situatii delicate, care au inceput a fi corectate dupa jumatatea anilor 80

Perioada 1982-2000 reprezinta trecerea catre o „noua' politica in domeniul concurentei. Finalul anilor 70 au reprezentat un apogeu al criticilor adresate Comisiei si modului in care DG IV realiza politica in domeniul concurentei, dominante fiind acuzele privind caracterul supercentralizat al acesteia, procesul decizional inadecvat, proceduri de implementare ineficiente, „sensibilitate' crescuta la presiunile politice si incapacitatea acesteia in a atinge obiectivele stabilite



Sfarsitul anilor 80 au reprezentat un moment important in evolutia acestei politici, care va deveni mult mai transparenta si cu o mai mare viteza decizionala, reusind sa construiasca un nou echilibru intre abordarea neo-liberala si cea interventionista. Procesul de realizare a pietei unice impunea aplicarea unor masuri corespunzatoare si in domeniul concurentei. Este mai degraba un truism faptul ca, odata ce barierele ne-tarifare (fizice, tehnice, fiscale) in calea relatiilor comerciale sunt inlaturale, firmele si guvernele vor cauta noi metode prin care sa restrictioneze concurenta si sa-si protejeze industriile nationale. In Cartea Alba din 1985, „Completing the Internal Market', se arata ca: „pe masura ce se vor face pasi semnificativi pe calea realizarii pietei unice, va trebui sa se actioneze astfel incat practicile anti-concurentiale sa nu ia forma unor noi barire protectioniste care sa contribuie la re-impartirea pietelor' (Comisia, 1985, p.39).

Problemele care s-au aflat in centrul preocuparilor politicii in domeniul concurentei in anii 80 au fost ajutoarele de stat si fuziunile. In cazul fuziunilor, doi factori importanti au contribuit la aceasta evolutie:

din punct de vedere economic si politic, piata comuna necesita un control la nivel comunitar; intensificarea relatiilor transfrontaliere ridica vechea problema a barierelor juridice si administrative;

2. unele decizii venite din partea CEJ, care indicau ca, in anumite imprejurari, se putea folosi Art 85(81) pentru a controla fuziunile.

Dezbaterile au fost intense si au permis, in cele din urma, adoptarea, la finele anului 1989, a primului Regulament privind controlul concentrarilor.

In ceea ce priveste ajutoarele de stat, interventiile au vizat nu introducerea unor noi reglementari (mentiunile Tratatului fiind din acest punct de vedere suficiente) ci a unor noi instrumente, necesare pentru punerea in aplicare a prevederilor existente. Inainte de 1985, implicarea redusa a Comisiei in acest domeniu, transformase acest domeniu intr-unul ca si inexistent. In 1985, DGIV a trecut la o revizuire a metodologiei privind acordarea ajutoarelor de stat; primul set de rezultate a acoperit perioada 1981-1986 si a servit ca punct de plecare pentru viitoarele analize periodice ale acestui domeniu.

In ciuda presiunilor venite din partea celor care se pronuntau pentru interventii mult mai protectioniste, prin care se solicita plasarea competitivitatii inaintea concurentei in ierarhia obiectivelor promovate de Comisie, DG IV a continuat sa promoveze politica initiata de Sir Leon Britan conform caruia competitia de acasa este cel mai bun dascal pentru a face fata competitiei de afara („competition at home is the best trainerfor competition abroad').



Idem,p.27

Bernini, G., TheRulesonCompetition,Thirty YearsofComunityLaw, 1983, Luxemburg, p.349

Merkin si Williams, Competition Law: Antitrust Policy in the UK and in the EEC, London, 1984, p.327

M.Cini, L.McGowan, op.cit, p.29

Ibidem









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 847
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site