| CATEGORII DOCUMENTE |
| Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
Constitutia stabileste ca obiectiv major pentru Uniune si pentru statele membre elaborarea unei strategii coordonata de ocupare a fortei de munca si, in special, sa promoveze mana de lucru calificata si adaptabila, precum si pietele de munca care sa poata reactiona rapid la evolutia economiei, toate subordonate atingerii obiectivelor din nr. I - 3.
In ce priveste statele membre se prevede ca acestea,
- prin intermediul politicilor lor de ocupare a fortei de munca, trebuie sa contribuie la realizarea obiectivelor de mai sus intr-un mod compatibil cu orientarile generale ale politicilor economice proprii si ale Uniunii si
- tinand cont de practicile nationale, legate de responsabilitatile partenerilor sociali, ele (statele membre) vor considerea promovarea ocuparii fortei de munca ca o problema de interes comun si vor coordona actiunea in ca-drul consiliului de ministri.
Principalul obiectiv al Uniunii este de a contribui la realizarea unui inalt nivel de ocupare a fortei de munca, prin incurajarea cooperarii intre statele membre si prin sustinerea si completarea actiunii lor, cu respectarea competentelor acestora in domeniu, obiectiv luat in considerare la definirea si punerea in aplicare a politicilor si actiunilor Uniunii. (III - 99)
Consiliul de Ministri si Comisia Europeana elaboreaza anual un raport comun, pe baza caruia, Consiliul European examineaza situatia ocuparii fortei de munca in cadrul Uniunii, adaptand concluziile corespunzatoare si liniile directoare de care statele membre tin cont in politicile lor de ocupare a fortei de munca si hotaraste, dupa consultarea Parlamentului European, a Comitetului Regiunilor si a Comitetului Economic si Social si a Comitetului pentru ocuparea fortei de munca.
Pe de alta parte, anual, statele membre transmit, fiecare, un raport anual asupra principalelor dispozitii pe care le-au adoptat pentru aplicarea politicii proprii de ocupare a fortei de munca, pe baza liniilor directoare ale U.E.
1.4.1. Legile sau legile-cadru europene stabilesc masuri de incurajare pentru a favoriza cooperarea intre statele membre si de sustinere a actiunii lor in domeniul ocuparii fortei de munca, prin intermediul initiativelor de dezvoltare a schimburilor de informatii si de bune practici, precum si analize comparative si indrumari, prin abordari novatoare si evaluarea experientelor, in special, prin recurgerea la proiecte pilot.
Printr-o decizie europeana Consiliul de Ministri constituie un Comitet pentru ocuparea fortei de munca, cu caracter consultativ, pentru a promova coordonarea intre statele membre a politicilor in materie de ocupare a fortei de munca de pe piata a muncii.
Comitetul are ca misiune sa urmareasca evolutia situatiei ocuparii fortei de munca si a politicilor de ocupare in statele membre si in cadrul Uniunii si sa emita avize si sa se consulte cu partenerii sociali; fiecare stat membru si Comisia numesc doi membri ai Comitetului.
Dispozitiile proiectului Constitutiei (III - 103) trimit la cele doua acte comunitare foarte importante, aducandu-le in actualitate si ridicandu-le la rangul constitutional:
- Carta sociala Europeana, semnata la Torino la 18.X.1961 si
- Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor din 1989.
"Constiente de drepturile sociale fundamentale, precum si cele enuntate" in Carta de la Torino si in cea din 1989, obiectivele privesc:
- promovarea ocuparii fortei de munca,
- imbunatatirea conditiilor de viata si munca,
- favorizarea unei evolutii egale, a unei politici sociale adecvate, a dialogului social, dezvoltarea resurselor umane, care sa permita
- un nivel ridicat si durabil de ocupare a fortei de munca si combaterea excluderilor.
In scopul indeplinirii obiectivelor, Uniunea si statele membre actioneaza tinand cont de
- diversitatea practicilor nationale, in special, in domeniile relatiilor contractuale si de
- necesitatea de a mentine competitivitatea economiei Uniunii,
evolutia rezultand din
- functionarea pietei interne, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, din
- procedurile prevazute in Constitutie si din
apropierea dispozitiilor legale, a celor de reglementare si administrative.
In sustinerea si completarea actiunii statelor membre sunt, expres, prevazute in Constitutia U.E. (III - 104), vizand:
- imbunatatirea mediului de lucru, protectia sanatatii si securitatii lucratorilor,
- conditiile de munca, securitatea sociala si protectia sociala a lucratorilor,
- informarea si consultarea lucratorilor, reprezentarea si apararea colectiva a intereselor lucratorilor si patronatului,
- protectia lucratorilor in cazul rezilierii contractului de munca,
- conditiile de incadrare in munca a resortisantilor tarilor terte care isi au resedinta in mod legal in cadrul Uniunii,
- integrarea persoanelor excluse de pe piata muncii si combaterea excluderii sociale,
- egalitatea intre femei si barbati in privinta sanselor pe piata muncii si tratamentul la locul de munca, precum si
- modernizarea sistemelor de protectie sociala.
In aplicarea acestor actiuni si masuri vor fi adoptate legi sau legi-cadru europene pentru incurajarea cooperarii statelor membre, stabilirea unor cerinte minime aplicabile progresiv si care sa evite "impunerea de constrangeri administrative, financiare si juridice care ar putea impiedica crearea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii" (III - 104.2).
la nivel de Uniune apartine Comisiei Europene, pe care-i consulta in elaborarea propunerilor in domeniul politicilor sociale.
Constitutia prevede ca dialogul intre "parteneri sociali la nivel de Uniune poate conduce la relatii contractuale, inclusiv acorduri" (III - 106), a caror punere in aplicare poate fi realizata prin regulamente sau decizii europene.
Obiectivele de actiune a Comisiei, reglementate constitutional (III - 107), prin incurajarea cooperarii statelor membre si facilitarea actiunilor, sunt:
- ocuparea fortei de munca,
- dreptul muncii si conditiile de lucru,
- formarea si perfectionarea profesionala,
- securitatea sociala, protectia impotriva accidentelor si bolilor profesio-nale si igiena muncii,
- dreptul sindical si negocierile colective dintre angajati si lucratori.
Ąn acest scop, Comisia elaboreaza studii, emite avize si organizeaza consultari, schimburi de bune practici, precum si evaluari periodice.
Dispozitia din III - 108.1 consacra obligatia fiecarui stat membru de a asigura "aplicarea principiului remunerarii egale a lucratorilor de sex masculin si a celor de sex feminin pentru aceeasi munca prestata sau pentru o munca echivalenta".
Definitia constitutionala a "remuneratiei" este data in sensul ca ea "reprezinta salariul de baza sau minim obisnuit si toate celelalte drepturi salariale platite direct sau indirect, in numerar sau in natura, de catre angajator lucratorului, in functie de munca prestata".
Prin decizie europeana, Consiliul de Ministri instituie un Comitet de protectie sociala cu caracter consultativ, pentru a promova cooperarea in materie de protectie sociala intre statele membre si intre acestea si Comisie.
El are ca misiune
- sa urmareasca situatia sociala si evolutia politicilor de protectie sociala in statele membre si in cadrul Uniunii,
- sa faciliteze schimburile de informatii, de experienta si de bune practici intre statele membre si intre acestea si Comisie,
- sa elaboreze rapoarte, sa emita avize ori sa intreprinda activitati in domenii de competenta sa, stabilind contacte adecvate cu partenerii sociali.
Constitutia constituie un Fond Social European, "pentru imbunatatirea posibilitatilor de angajare a lucratorilor pe piata interna si pentru a contribui, astfel, la cresterea nivelului de trai",
cu misiunea de
"- promovare in cadrul Uniunii a facilitatilor de ocupare si a mobilitatii geografice si profesionale a lucratorilor si de
- promovare a facilitatii de adaptare la mutatiile industriale si la evolutia sistemelor de productie, in special prin formare si reconversie profesionala" (III - 113).
Dispozitiile constitutionale consacra principiile coeziunii, in urmatorii termeni:
- in scopul promovarii unei dezvoltari armonioase a Uniunii, aceasta isi dezvolta si continua actiunea in vederea consolidarii coeziunii economice, sociale si teritoriale si
- urmareste sa reduca distanta dintre nivelele de dezvoltare ale diverselor regiuni si intarzierea regiunilor sau insulelor mai putin favorizate, inclusiv zonele rurale.
Pentru atingerea acestor principii si obiective statele membre conduc politica lor economica si o coordoneaza, punand in aplicare politicile si actiunile Uniunii. Aceasta din urma actioneaza in realizarea obiectivelor enuntate prin intermediul fondurilor cu finalitate structurala - Fondul European de Orientare si Garantare Agricola, Fondul Social European, Fondul European de Dezvoltare Regionala -, cat si prin Banca Europeana de Investitii si alte instrumente financiare.
Politica agricola comuna2 a constituit, in prima sa perioada din anii '60, un exemplu de evolutie a politicii comunitare, pentru ca in etapa urmatoare "sectorul agricol al Uniunii sa devina o economie planificata", generand, in anii '70 si '80 o "complexitate a reglementarilor si, partial, de facto, o renationalizare"3.
Drept urmare, costurile crescute au fortat reforma din 1999, influentata substantial de Acordul General privind Tarifele si Comertul (GATT) si de politicile americane comerciale.
Scopul declarat al P.A.C. a fost mentinerea unui sector economic institutional si social, distinct, multifunctional si orientat catre fermele de familie, cu reglementari stufoase pentru intreaga uniune.
In ciuda revolutiei economice si sociale din statele Europei de vest P.A.C., in esenta sa, a ramas aceeasi, ca o parte integranta a "sistemului social al statelor vest-europene si a economiei sale morale deosebite, avand, deci o ratiune politica4.
P.A.C. este o strategie defensiva, condusa politic, de modernizare a agriculturii europene, in ciuda amenintarii externe a competitiei comerciale americane.
Functiile sale, care pot fi considerate si ca efecte ale politicii comune vizeaza, in principal, sprijinirea preturilor si veniturilor. Asadar, P.A.C.:
- faciliteaza politica de garantare a venitului, fara a cere contacte directe si costisitoare cu fermierii;
- permite guvernelor sa decida asupra nevoilor diferitelor grupuri de fermieri sau ale unor fermieri individuali;
- ofera sectorului fermier un interes major in mentinerea politicii comune cu scopul de a imbunatati, permanent situatia tuturor fermierilor;
- sprijina utilizarea unor preturi specifice pe fiecare produs ceea ce permite guvernelor sa echilibreze nevoile eterogene ale unui sector fermier poate diferentiat si
- stimuleaza cresterea preocuparii guvernelor si a gruparilor de interese nationale in sustinerea politicii supranationale comune.
P.A.C. constituie, insa, un mecanism economic si politic, avand ca obiect central integrarea populatiei nationale a fermierilor in politica nationala si in cea comunitara, protectionismul agricol, reflectat in preturile alimentelor interne, fiind instrumentul de baza.
Tratatul constitutiv (T.C.E.) de la Roma - 1957 a dat o reglementare sumara in ce priveste agricultura (nr.39-47), Comisia avand sarcina sa prezinte Consiliului propuneri privind organizarea comuna a pietelor.
Sistemul P.A.C . are la baza unele principii:
- circulatia libera a produselor agricole, fiind constituit un spatiu unic comun fara taxe vamale, impozite si subventii, dar cu reglementari administrative, sanitare si veterinare armonizate progresiv;
- o organizare comuna a pietei, care inlocuieste sistemele nationale, cu un pret unic in interiorul Uniunii, fixat pentru fiecare produs;
- preferinta pentru produsele comunitare, prin aceea ca trebuie sa fie favorizat consumul produselor originare din Europa in raport cu cele din alte tari, iar patrunderea acestor produse pe piata comunitara sa fie descurajata prin taxe prohibitive;
- solidaritatea financiara, prin aceea ca sarcinile legate de interventie (preturi garantate, export de produse excedentare) si de ameliorare a structurilor sunt impartite intre statele membre.
Prin Tratatul C.E. (art.39) au fost fixate cinci obiective majore ale P.A.C.:
- ameliorarea productivitatii,
- asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru producatori si prin mentinerea si securitatea veniturilor fermierilor,
- stabilizarea cursului si a pietelor,
- garantarea securitatii aprovizionarii si
- preturi rezonabile fata de cumparatori.
Sistemul garantarii preturilor a fost adoptat cu scopul de a
- favoriza pe o anumita perioada dezvoltarea unor produse anume,
- garanta veniturile producatorilor si a
- mentine costul vietii in limite rezonabile.
Acest sistem, diferentiat pe sector, presupune stabilirea unui pret orientativ, un pret de prag care se aplica importurilor la intrarea in Uniune si un pret de interventie, corespunzator unui minim garantat, cu care organismele competente cumpara produsele excedentare ca sa le stocheze sau sa le distruga.
4.1.3.1. Reforma P.A.C. din anii '70 preconiza initial doua mari directii strategice:
- o exploatare moderna, pe suprafete si dimensiuni mari (80-120 ha la culturi, 40-60 vaci) si
- reducerea la jumatate a populatiei active din agricultura in zece ani prin masuri care sa incurajeze incetarea activitatii.
Planul aprobat, in acest scop, de Consiliul de Ministri, a fost aplicat, numai in parte, prin:
- atribuirea unor indemnizatii anuale pentru producatorii care accepta sa se retraga (1972) si prin
- acordarea ajutoarelor publice in functie de elaborarea unui plan de dezvoltare pe mai multi ani care sa prevada marirea suprafetelor agricole.
4.1.3.2. Modernizarea agriculturii europene
Dupa 1980 s-a trecut la masuri pentru limitarea dezechilibrului, insa, practic reforma globala a P.A.C. s-a intrezarit in 1992 la interventia GATT si a devenit efectiva dupa anul 2000.
Schimbarea procentajului acordat agriculturii din P.I.B.5 constituie argumentul relevant, ilustrand "dimensiunea sistemului de asigurari sociale al statului cu implicatii foarte mari asupra functionarii P.A.C. si asupra relatiilor sale comerciale externe"6.
Dinamica politica si sociala a P.A.C. a produs, intre altele, un efect nedorit si anume continua intarziere in transformarea agriculturii Europene si industrializarea din ce in ce mai mare a productiei agricole.
Acest fenomen european, in cadrul caruia modernizarea economica de la tara a ramas oarecum restanta, a fost "centrat" prin decizia Consiliului European de la Berlin din 9 martie 1999, in cadrul Agendei 2000.
Acordul, privind reformele P.A.C. din vara 1992, implementate din 1993 marcheaza o noua faza: separarea problemei veniturilor din agricultura de politica preturilor, economia P.A.C. fiind orientata catre asigurarile de stat si catre rezultate.
Acest fapt, insa a generat o consecinta paradoxala in P.A.C. in ultimul deceniu:
- explozia costurilor combinata cu miscarea populatiei reprezentata de fermieri si o
- diminuare a rolului agriculturii in economie.
Totusi, P.A.C. s-a dezvoltat intr-o permanenta tensiune cu comertul international si a constituit o sursa permanenta de disputa intre U.E. si partenerii sai comerciali internationali.
4.1.3.3. Parametrii reformei P.A.C. - 1992
a) Reducerea pretului graului cu 30% in viitorii trei ani si a pretului carnii de vita cu 15%.
b) Introducerea unor plati compensatorii de venituri directe, dar nu indiferente fata de productie: fermierii pot obtine platile numai daca cresc produse eligibile (grau, leguminoase, seminte de oleaginoase, porumb).
c) Introducerea unei scheme obligatorii de renuntare; toti fermierii care detin, peste o anumita suprafata, trebuie sa renunte la 15% din terenul arabil spre a putea fi eligibil pentru platile de transfer.
d) Asa-numitii mici producatori sunt scutiti de la cererea de renuntare.
4.1.3.4. Acordul Agricol - aprilie 1994. Obiective. (Runda Uruguay)
a) Reducerea interventiilor interne in agricultura, masurata printr-un grad de agregare a sprijinului pe o perioada de implementare de peste 6 ani, incepand cu 1995 si utilizand 1986 - 88 ca perioada de baza.
b) Platile directe catre fermieri in cadrul programelor de limitare a productiei nu se supun angajamentului de reducere a ajutorului, atata timp cat se bazeaza pe o suprafata fixa si pe recolta sau pe septel.
c) Toate barierele non-tarif (cotatii sau alte restrangeri asupra importului) vor deveni subiectul unei introduceri de tarife.
d) O reducere a tarifului mediu cu 36% dupa perioada de implementare; fiecare tarif va fi redus cu cel putin 15%.
e) O reducere a cheltuielilor cu subventiile pentru export cu 36% si o reducere a volumului exporturile subventionate cu 24% dupa perioada de implementare.
f) Introducerea unei clauze de protectie care sa specifice circumstantele in care tarilor le este permis sa impuna taxe suplimentare pentru a preveni schimbari nedorite ale pietei si ale pretului datorita importurilor.
g) O garantie de acces minim pe piata egala cu 3% din consumul mediu intern in perioada de baza.
4.1.4.1. Reformele din 1992 s-au realizat numai in parte, generand o schimbare majora catre plata venitului direct si o incetinire a cresterii cheltuielilor, fara a forta scaderea preturilor suficient pentru a elimina subventionarea.
4.1.4.2. "Acordul GATT privind agricultura (1994) a adus cu sine un sistem de reglementare pus in lumina unui regim economic international, orientat catre piata, dar fara a integra pe deplin agricultura intr-o ordine comerciala liberala"7.
4.1.4.3. Cu ocazia Agendei 20008, la Consiliul European de la Berlin in martie 1999 s-a ajuns la un acord, "mai putin ambitios decat propunerile Comisiei", dar in acceptiunea Comisiei, "constituie cea mai radicala reforma de cand a fost infiintata P.A.C. pentru prima data la inceputul anilor '60. Intr-adevar, foarte rar s-a intamplat ca o propunere a Comisiei sa treaca printr-un proces de negociere atat de lung si dificil si sa ramana intacta ca si aceste propuneri fata de reforma P.A.C." (Comisia, DG VI 1999)9.
4.1.4.4. Evolutia ulterioara a preturilor la produsele agricole si a pretului garantat in virtutea P.A.C. releva sublinierile facute mai sus, asa cum se prezinta in diagrama urmatoare:
4.2.1.1. Prin art. III - 121 alin.1 din proiectul Constitutiei Uniunii se prevede dar la nivel de principii ca:
"Uniunea defineste si pune in aplicare o POLITICA COMUNA in domeniul AGRICULTURII SI PESCUITULUI" (P.A.C.T.)
Noua viziune include, asadar, in politicile agricole comune si domeniul pescuitului, sectiunea a patra din Cap.III fiind intitulata "Agricultura si Pescuit". De altfel, conform art. III - 121 alin.2 final "drepturile la politica agricola comuna sau la agricultura si utilizarea termenului "agricol" se inteleg ca facand referire si la pescuit, avand in vedere caracteristicile specifice acestui sector".
4.2.1.2. Definitii constitutionale
l "Prin produse agricole se inteleg produsele solului, cele animaliere si piscicole, precum si produsele care au suferit o prima transformare si se afla in raport direct cu aceste produse" (III-121 alin.2 teza I)
l "Piata interna include agricultura si comertul cu produse agricole" (III - 122 pct.1)
l "Functionarea si dezvoltarea pietei interne pentru produsele agricole trebuie sa fie insotite de stabilirea unei politici aplicabile comune" (III - 122 pct.4).
4.2.2.1. Dispozitiile art. III - 123 pct.1 prevad ca:
"Politica agricola comuna are ca obiective:
a) cresterea productivitatii agriculturii prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, precum si prin utilizarea optima a factorilor de productie, in special a fortei de munca;
b) asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, in special prin majorarea venitului individual al lucratorilor in agricultura;
c) stabilizarea pietelor;
d) garantarea sigurantei aprovizionarilor;
e) asigurarea unor preturi de livrare catre consumatori rezonabile.
4.2.2.2. Premizele elaborarii P.A.C. si ale metodelor speciale de aplicare (III - 123 pct.2):
a) caracterul special al activitatii agricole, care rezulta din structura sociala a agriculturii si din discrepantele structurale si naturale existente intre diferitele regiuni agricole;
b) necesitatea de a opera treptat modificarile necesare;
c) faptul ca, in statele membre, agricultura este un sector strans legat de ansamblul economiei.
4.2.3. Organizarea comuna a pietelor agricole - cerinta a indeplinirii obiectivelor
4.2.3.1. Conform art. III - 124 cpt.1 alin.1: "In vederea indeplinirii obiectivelor (art.III - 123) se instituie o organizare comuna a pietelor agricole".
4.2.3.2. Formele organizarii comune
In functie de produse organizarea va avea una din urmatoarele forme:
a) republicarea in domeniul concurentei;
b) o coordonare obligatorie a diferitelor metode de organizare nationala a pietei;
c) o organizare europeana a pietei.
4.2.3.3. Masurile necesare pentru indeplinirea obiectivelor vizeaza, in special:
- reglementarea preturilor,
- subventii atat pentru producerea, cat si pentru comercializarea diferitelor produse,
- sisteme de depozitare si de report si
- mecanisme comune de stabilizare a importurilor si exporturilor (art. III - 124 pct. 2).
Organizarea comuna trebuie, totodata, sa:
- se limiteze la urmarirea obiectivelor prevazute in art.III - 123 si
- sa excluda orice discriminare intre producatorii sau consumatorii din cadrul Uniunii.
Textul art. III - 124 pct.2 alin.3 prevede expres ca: "O eventuala politica comuna a preturilor trebuie sa se bazeze pe criterii comune si pe metode de calcul uniforme".
4.2.3.4. Dispozitia constitutionala (art.III - 124 pct.3) mai stabileste ca pentru ca organizarea comuna sa-si poata atinge obiectivele, se pot infiinta "unul sau mai multe fonduri de orientare si garantare agricola".
4.2.4. Politica agricola comuna si masurile specifice de realizare a obiectivelor ei
4.2.4.1. Masurile generale consacrate de Constitutie (art. III - 125):
a) o coordonare eficienta a eforturilor intreprinse in domeniile formarii profesionale, cercetarii si popularizarii cunostintelor agronomice, care poate include proiecte sau institutii finantate in comun si
b) actiuni comune pentru promovarea consumului anumitor produse.
4.2.4.2. Ajutoarele
La propunerea Comisiei, Consiliul de Ministri poate adopta un regulament sau o decizie europeana autorizand acordarea de ajutoare:
a) in vederea protejarii exploatatiilor defavorizate de conditiile structurale sau naturale;
b) in cadrul programelor de dezvoltare economica.
4.2.4.3. Elaborarea si aplicarea P.A.C. Propuneri
1. Conform art.III - 127 "Comisia prezinta propuneri referitoare la elaborarea si punerea in aplicare a politicii agricole comune, inclusiv inlocuirea formelor de organizare nationale cu una dintre formele de organizare comuna, precum si la punerea in aplicare a masurilor mentionate in prezenta sectiune". Propunerile, insa, trebuie sa tina seama de interdependenta dintre problemele agricole reglementate de constitutie (III - 127 pct. 1).
Organizarea comuna poate inlocui formele de organizare ale pietelor nationale, in conditiile prevazute de art. III - 127 pct. 2 numai daca:
a) organizarea comuna ofera statelor membre, care se opun acestei masuri si care dispun de o organizare nationala a productiei in cauza, garantii echivalente pentru incadrarea in munca si nivelul de trai al producatorilor interesati, luandu-se in considerare ritmul adaptarilor posibile si specializarile necesare si
b) aceasta organizare asigura, pentru schimburile comerciale din cadrul Uniunii, conditii similare celor existente pe piata nationala (art. III - 127 pct. 4).
Pe de alta parte, daca se instituie o organizare comuna pentru anumite materii prime, inaintea stabilirii organizarii comune pentru produsele de transformare corespunzatoare, materiile prime in cauza folosite pentru produsele de transformare destinate exportului in tari terte, pot fi importate din afara Uniunii. (art. III - 127 pct.5).
2. "Legile sau legile-cadru europene stabilesc organizarea comuna a pietelor agricole, precum si celelalte dispozitii necesare pentru indeplinirea obiectivelor politicii comune agricole si in domeniul pescuitului"; ele vor fi adoptate dupa consultarea Comitetului Economic si Social. (art. III - 127 pct.2)
3. Textul constitutional mai prevede ca la propunerile Comisiei "Consiliul de Ministri adopta regulamente sau decizii europene privind fixarea preturilor, taxelor, ajutoarelor si limitarilor cantitative, precum si stabilirea si repartizarea posibilitatilor de pescuit". (art. III - 127, pct.3)
Implementarea politicii agricole comune (PAC). Competente si obiective
1. Puterile conferite de catre art. 40 si 43 (2) din Tratat pentru implementarea politicii agricole comune nu se refera doar la masuri structurale, ci se extind de asemenea la orice interventie economica imediata pe termen scurt, necesara in aceasta sfera a productiei. Consiliul este imputernicit, in plus, sa introduca recurs conform procedurilor decizionale prevazute in acest sens.
Pe de alta parte, din moment ce art. 103 se refera la politicile de conjunctura ale statelor membre, nu priveste acele domenii care fac deja obiectul legislatiei comunitare, cum ar fi organizarea pietelor agricole. Obiectul real al art. 103 este coordonarea politicii de conjunctura a statelor membre si adoptarea unor masuri comune adecvate.
Luand in considerare situatia monetara, din momentul in care au fost adoptate masurile contestate, precum si faptul ca politica agricola comuna nu continea nici o prevedere adecvata prezentei cauze, care sa permita luarea masurilor necesare pentru a reglementa asemenea situatii monetare, Consiliul a facut in mod justificat uz, temporar, de competentele conferite lui de art. 103 al Tratatului.
2. Art. 103 nu impiedica institutiile comunitatii sa aiba competenta de a introduce, fara sa aduca atingere altor proceduri stabilite in Tratat, orice masuri de conjunctura care ar putea fi necesare pentru protejarea obiectivelor Tratatului. Consiliul va alege in fiecare caz in parte forma pe care o va considera cea mai potrivita masurii in cauza.
3. Chiar daca institutiile comunitatii trebuie sa se asigure, in exercitiul competentelor pe care le au, ca sumele cu care sunt impozitati operatorii comerciali nu sunt mai mari decat este necesar pentru atingerea scopului pe care autoritatile il au de indeplinit, aceasta nu inseamna neaparat ca aceasta obligatie trebuie interpretata in raport cu situatia speciala al vreunui anumit grup de operatori.
Validitatea actelor institutiilor, in ceea ce priveste semnificatia art. 177 din Tratat, nu poate fi raportata la nici o norma de drept international, in afara de cazul in care acea norma este obligatorie pentru Comunitate si capabila de a crea drepturi pe care partile interesate sa le poata folosi intr-o instanta.
4. Art. II al Acordului general privind tarifele si comertul (GATT) nu poate conferi membrilor Comunitatii dreptul de a-l invoca intr-o instanta.
5. Referirea la taxa vamala consolidata sub titlul "taxe vamale convenite" din Tariful Vamal Comun este in masura sa dea nastere unor drepturi pe care asemenea parti sa le foloseasca intr-o instanta, din moment ce acesta este parte dintr-o reglementare a Comunitatii. Referinta este clara si precisa in sine si nu lasa nici o marja de apreciere autoritatilor care trebuie sa o aplice.
6. Nici art. 5 si 107 din Tratat (atata vreme cat procedurile stabilite in art. 3 lit. g nu au fost aplicate) si nici Rezolutia adoptata de catre Consiliu si de catre reprezentantii guvernelor statelor membre la 22 martie 1971, privind stabilirea etapelor realizarii unei uniuni economice si monetare, nu pot fi interpretate ca impunand, prin ele insele, statelor membre o interdictie impotriva modificarii paritatii cursului de schimb al monedelor lor altfel decat prin stabilirea unei noi paritati fixe, care ar putea fi invocata de catre partile interesate in fata instantelor nationale.
7. Sumele compensatorii sunt masuri comunitare care, chiar daca constituie o impartire a pietei, servesc la compensarea variatiilor ratelor de schimb fluctuante si, in felul acesta, ajuta la pastrarea fluxului normal al comertului cu produse in conditiile exceptionale temporar create de situatia monetara.
Obiectul lor este de a preveni colapsul sistemului interventionist stabilit de dreptul comunitar in statul membru afectat.
Acestea nu au fost sarcini stabilite de catre statele membre in mod unilateral, ci masuri comunitare care, avand in vedere imprejurarile exceptionale de moment, sunt permise in cadrul politicii agricole comune.
1. In cadrul procedurii pentru adoptarea unei reglementari de catre Consiliu, faptul ca propunerea Comisiei, amendata, conform unui acord politic acceptat de catre un membru competent in numele Comisiei intr-o sesiune a Consiliului si aprobata de colegiul membrilor Comisiei, nu este redactata in scris, nu are importanta.
Art. 149 (3) din Tratat stipuleaza ca atata timp cat Consiliul nu a actionat, Comisia isi poate modifica propunerea in orice moment in cursul procedurilor mentionate la alin. 1 si 2, fara a fi necesar ca acele propuneri amendate sa fie scrise. Astfel de propuneri amendate, facand parte din procesul legislativ al Comunitatii care este caracterizat printr-o anume flexibilitate necesara pentru realizarea unei convergente in opiniile diverselor institutii difera fundamental de actele adoptate de Comisie si care privesc in mod direct indivizii, in asa fel ca o conformare stricta la formalitatile obligatorii pentru adoptarea actelor cu efect direct si asupra indivizilor nu este necesara si pentru adoptarea sus-mentionatelor propuneri.
2. Desi conform art. 190 din Tratat, propunerea Comisiei trebuie inaintata Consiliului in acte pe care acesta le poate adopta numai la propunerea Comisiei, acest articol nu impune citirea vreunui amendament care ar fi putut fi adus ulterior propunerii respective. Lucrurile ar sta altfel numai in cazul in care Comisia si-ar fi retras propunerea si ar fi inlocuit-o cu alta.
3. Consultarea de catre Parlamentul european, acolo unde este prevazuta, inseamna o noua consultare ori de cate ori textul adoptat in final, luat ca intreg, difera esential de textul pe care Parlamentul 1-a consultat deja, cu exceptia cazurilor in care amendamentele corespund in mare masura dorintelor Parlamentului.
4. In urmarirea obiectivelor politicii agricole comune institutiile Comunitatii trebuie sa asigure permanenta armonizare ceruta de conflictele dintre obiectivele asumate in mod individual si, atunci cand este necesar, sa dea prioritate oricarei dintre ele, pentru a satisface cerintele factorilor sau conditiile economice urmarite.
Astfel, legislatia Comunitatii, care in problemele de politica agrara comuna manifesta o larga toleranta in ce priveste responsabilitatile conferite de art. 40 si 43 din Tratat, ar putea, fara a incalca art. 39 din Tratat, sa stabileasca o organizare comuna a pietei bananelor, menita sa asigure venitul Comunitatii, agricole interesate prin garantarea nivelului existent al productiei Comunitatii, prin furnizarea de utilaje adecvate in vederea cresterii productivitatii, sa stabilizeze piata protejand productia Comunitatii si reglementand importurile, si sa asigure aprovizionarea prin acele utilaje suplimentare obtinute la nevoie prin cresterea importurilor.
Faptul ca in anumite state membre, instaurarea organizarii comune a putut avea ca efect cresterea preturilor, nu inseamna o incalcare a art. 39. Inlocuirea structurilor nationale caracterizate prin diferente mari de pret, cu o organizare comuna, duce inevitabil la o reasezare a preturilor in toata Comunitatea; obiectivul asigurarii unor preturi rezonabile pentru consumatori trebuie apreciat la nivelul pietei comune ca un intreg iar legislatia comunitara va da prioritate temporar altor obiective.
5. Faptul ca Regulamentul nr. 404/93 asupra organizarii comune a pietei bananelor urmareste obiective de politica agrara, ca si o politica de dezvoltare in favoarea statelor PAC1, nu inseamna ca acesta nu poate fi fundamentat doar pe art. 43 din Tratat.
In primul rand, art. 43 din Tratat constituie baza legala adecvata pentru orice legislatie privitoare la producerea si comercializarea produselor prevazute in lista din Anexa II la Tratat, care contribuie la indeplinirea unuia sau mai multor obiective ale politicii agricole comune stabilite la art. 39 din Tratat, chiar si atunci cand se urmaresc simultan mai multe obiective.
In al doilea rand, crearea unei organizari comune a pietei necesita, pe langa reglementarea productiei Comunitatii, stabilirea unui regim de import pentru stabilizarea pietelor si asigurarea vanzarii productiei comunitare daca, asa ca in cazul bananelor, aspectele interne si externe ale politicii comune nu pot fi separate, fiind de la sine inteles ca institutiile, atunci cand fac uz de competentele lor de legiferare, nu pot sa nu tina cont de obligatiile impuse de Comunitate prin Conventia de la Lom.
6. Primul paragraf din art. 42 al Tratatului recunoaste atat prioritatea politicii agricole asupra obiectivelor Tratatului in domeniul concurentei, cat si autoritatea Consiliului de a decide in ce masura legile concurentei trebuie sa fie aplicate in sectorul agricol.
Regimul comertului cu statele care nu sunt membre in cadrul organizarii comune a pietei de banane, stabilit prin Regulamentul nr. 404/93, in special cote de tarif pentru importuri si modul in care este subimpartita, nu constituie o incalcare a drepturilor fundamentale si a principiilor generale de drept.
Cu privire la interzicerea discriminarii, este adevarat ca doua categorii diferite de comercianti - cei care au operat anterior pe piete interne deschise si au putut obtine fara nici o ingradire livrari de banane din statele lumii a treia si cei care au operat pe piete nationale protectioniste dar carora li s-a asigurat posibilitatea de a obtine banane din Piata Comuna si din PAC, in ciuda pretului lor ridicat - nu sunt afectate in acelasi mod de aceste masuri, din moment ce primilor li s-au restrans acum posibilitatile de import, in timp ce a doua categorie pot acum sa importe cantitati fixe de banane din tarile lumii a treia.
Totusi, acest tratament diferit pare inerent obiectivului de integrare a pietelor anterior impartite, avand in vedere situatiile diferite ale diverselor categorii de operatori comerciali inaintea introducerii organizarii comune a pietei, si permite stabilirea unui echilibru intre cele doua categorii de operatori, necesar pentru asigurarea vanzarii productiei Comunitatii si a statelor PAC, pe care organizarea in comun trebuie sa o asigure.
Aceleasi motive justifica restrictiile impuse libertatii comertului pentru societatile care au operat anterior pe piete deschise, substanta acestui drept nefiind afectata.
Cu privire la dreptul de proprietate al operatorilor pe piata, pierderea unui segment de piata nu are consecinte asupra acestui drept, intrucat asemenea segmente detinute anterior organizarii de comun acord a pietei reprezinta numai o pozitie economica temporara, supusa riscului schimbarii imprejurarilor si nu intra sub protectia dreptului de proprietate. In mod similar, detinerea unei pozitii pe piata decurgand dintr-o situatie data nu poate, indeosebi atunci cand acea situatie contravine normelor in vigoare in piata comuna, sa se bucure de protectie pe baza principiului drepturilor castigate sau a celui al asteptarii legitime (justificate).
In cele din urma, cu privire la principiul proportionalitatii, nu se poate socoti ca a avut loc o incalcare prin faptul ca obiectivele sprijinirii producatorilor din statele PAC si garantarii veniturilor producatorilor din Comunitate ar fi putut fi atinse prin luarea unor masuri cu un efect mai redus asupra concurentei si asupra intereselor anumitor categorii de operatori comerciali, in masura in care nimic nu dovedeste ca Consiliul - care, prin stabilirea unei organizari comune a pietelor, a trebuit sa impace interese divergente si astfel sa adopte masuri care se inscriu in cadrul optiunilor de strategie care stau in competentele sale - a adoptat masuri evident necorespunzatoare in raport de obiectivul urmarit.
8. Cu privire la stabilirea unei cote tarifare, importul de banane din statele PAC in Comunitate cade sub incidenta art. 168 (2) (a) (ii) acelei de-a patra Conventii de la Lom intre statele ACP si CEE, a Protocolului nr. 5 asupra bananelor la aceasta Conventie, precum si a Anexelor LXXIV si LXXV la acest Protocol. Potrivit acestor dispozitii, singura obligatie a Comunitatii este sa mentina avantajele privind accesul bananelor provenind de la statele PAC pe piata Comunitatii, avantaje pe care statele PAC le-au avut anterior incheierii Conventiei, astfel incat a fost permis ca Reglementarea nr. 40/93 sa impuna - fara a constitui o incalcare a art. 168 (1) din Conventie - o taxa pe importul de banane care nu provin in mod traditional din statele PAC si care exced o anumita cantitate.
9. Trasaturile specifice ale Acordului General privind Tarifele si Comertul (GATT) - si anume marea flexibilitate a dispozitiilor sale, in special a acelora privind posibilitatile de derogare, masurile care pot fi luate in situatii exceptionale si solutionarea diferendelor intre partile contractante - impiedica Curtea sa ia dispozitiile GATT in considerare cand apreciaza legalitatea unei reglementari in cazul actiunii introduse de un stat membru in temeiul primului alineat al art. 173 al Tratatului. Aceste caracteristici arata ca regulile GATT nu sunt neconditionate si ca obligatia de a le recunoaste ca norme ale dreptului international direct aplicabile in sistemele juridice interne ale partilor contractante nu se poate intemeia pe spiritul, trasaturile generale sau termenii GATT. In absenta unei asemenea obligatii decurgand din GATT insasi, Curtea poate examina legalitatea actului Comunitatii criticat in lumina reulilor GATT numai in cazul in care Comunitatea insasi a intentionat sa puna in aplicare o anumita obligatie pe care si-a asumat-o in contextul GATT, sau in cazul in care actul Comunitatii se refera in mod expres la anumite dispozitii ale GATT.
1. Validitatea masurilor adoptate de catre institutiile Comunitatii poate fi interpretata numai in lumina dreptului comunitar. Dreptul nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi din pricina naturii sale interne speciale si originale, surclasat de catre prevederile legale interne, oricare ar fi fost forta lor juridica, fara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca insasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul intrebarii. Prin urmare, validitatea unei masuri comunitare sau efectul sau in interiorul unui stat membru nu pot fi afectate pe motivul ca ar conveni fie drepturilor fundamentale, asa cum sunt ele definite de catre Constitutia acelui stat, fie principiilor structurii sale constitutionale (Hotararea din 15 iulie 1964, Cauza 6/64, CJCE Rep. 1964, pag. 594).
2. Respectarea drepturilor fundamentale este parte integranta a principiilor generale de drept aparate de catre Curtea de justitie. Protectia acordata unor asemenea drepturi, atata timp cat este inspirata de traditiile constitutionale comune statelor membre, trebuie sa fie asigurata in cadrul structurii si obiectivelor Comunitatii (Hotararea din 12 noiembrie 1969, cauza 29/69, CJCE Rep. 1969, pag. 425).
3. Cerinta din partea reglementarilor Comunitatii in domeniul agriculturii ca posesorii licentelor de import-export sa fie obligati sa efectueze tranzactiile propuse sub conditia depunerii unei garantii constituie o metoda care este atat necesara cat si adecvata scopurilor art. 40 (3) si 43 din Tratatul CEE, pentru a permite autoritatilor competente sa-si aleaga in modul cel mai eficient interventiile pe piata cerealelor. Sistemul garantiilor nu incalca nici un drept fundamental.
4. Conceptul de forta majora adoptat de catre reglementarile din domeniul agriculturii nu se limiteaza la imposibilitatea absoluta, ci trebuie inteles in sensul unor imprejurari neobisnuite, care scapa controlului importatorului sau exportatorului, si ale caror consecinte, in ciuda tuturor precautiilor, nu ar fi putut fi evitate decat cu pretul unui imens sacrificiu (Hotararea din 11 iulie 1968, Cauza 4/68, CJCE Rep. 1968, pag. 563).
5. Restrangand posibilitatea renuntarii la obligatia de a exporta si limitand dreptul la eliberarea garantiei la cazurile de forta majora, legiuitorul comunitar a adoptat o prevedere care, fara a impune o povara exagerata importatorilor sau exportatorilor este adecvata asigurarii functionarii normale a organizarii pietei de cereale in interesul general, asa cum este definit in art. 39 din Tratat.
1. Problema unei posibile incalcari a drepturilor fundamentale printr-o masura a institutiilor Comunitatii poate fi judecata numai in lumina dreptului comunitar insusi.
Introducerea unor criterii speciale de apreciere decurgand din legislatia sau dreptul constitutional al unui anumit stat membru ar conduce inevitabil, prin alterarea unitatii substantiale si eficacitatii dreptului comunitar, la distrugerea unitatii pietei comune si la amenintarea coeziunii Comunitatii.
Drepturile fundamentale formeaza o parte integranta a principiilor generale ale dreptului, a caror respectare este asigurata de catre Curte. In protejarea acestor drepturi, Curtea este obligata sa se inspire din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, astfel incat masuri care sunt incompatibile cu drepturile fundamentale recunoscute de Constitutiile acestor state sunt inacceptabile in cadrul Comunitatii. Tratatele internationale pentru apararea drepturilor omului la elaborarea carora statele membre au colaborat sau ale caror semnatare sunt acestea pot de asemenea oferi orientari care trebuie urmate in cadrul general al dreptului comunitar.
In asemenea imprejurari, indoielile exprimate de o instanta nationala cu privire la compatibilitatea dispozitiilor unui act emanand de la o institutie a Comunitatilor cu normele privind protectia drepturilor fundamentale formulate prin trimitere la dreptul constitutional national trebuie intelese ca punand sub semnul intrebarii validitatea acelui act in raport cu dreptul comunitar.
2. Dreptul de proprietate este garantat in ordinea juridica comunitara in conformitate cu ideile comune Constitutiilor statelor membre, care sunt reflectate in primul Protocol la Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului.
3. Luand in considerare preceptele constitutionale comune statelor membre, practicile legislative consecvente si art. 1 al primului Protocol la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului, faptul ca un act emanand de la o institutie a Comunitatii impune restrictii privind replantarile de vii nu poate fi criticat in principiu ca fiind incompatibil cu respectul cuvenit dreptului de proprietate. Totusi, este necesar ca aceste restrictii sa corespunda intocmai obiectivelor de interes general urmarite de Comunitate si ca, in raport cu scopul urmarit, ele sa nu constituie o ingerinta disproportionata si intolerabila in dreptul proprietarului care sa ii afecteze substanta insasi a dreptului de proprietate.
4. Interzicerea replantarii de vii stabilita pentru o perioada limitata de Reglementarea nr. 1162/76 este justificata de obiectivele de interes general urmarite de Comunitate, care constau in reducerea imediata a surplusurilor de productie si in pregatirea, pe termen mai lung, a restructurarii industriei europene de vinuri. Prin urmare, masura nu incalca substanta dreptului de proprietate.
5. In acelasi mod ca si dreptul de proprietate, libertatea comertului sau a activitatilor profesionale, departe de a constitui o prerogativa absoluta, trebuie interpretata in lumina functiei sociale a activitatilor protejate de aceste libertati.
Intrucat prezenta cauza priveste interzicerea, printr-un act emanand de la o institutie a Comunitatilor, a replantarii de vii, se cuvine sa retinem ca o asemenea masura nu afecteaza in vreun fel accesul la ocupatia de viticultor sau libera desfasurare a acestei ocupatii pe terenurile anterior plantate cu vii. Intrucat prezenta cauza priveste noi plantatii, orice restrangere a liberei desfasurari a ocupatiei de viticultor este un paliativ al restrangerii exercitiului dreptului de proprietate.
Obiectivele Politicii comune (P.C.M.) Politica Uniunii in domeniul mediului "contribuie la atingerea urmatoarelor obiective:
a) conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii mediului;
b) protectia sanatatii persoanelor;
c) utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale;
d) promovarea, pe plan international, a masurilor destinate sa faca fata problemelor regionale sau planetare de mediu. (art. III - 129 pct.1)
Obiectivul central al P.C.M. il constituie, insa, un inalt nivel protectie, tinand cont de diversitatea situatiilor in diferitele regiuni ale Uniunii. El se bazeaza pe principiile:
- precautiei si actiunii preventive;
- corectarii, cu prioritate la sursa, a daunelor aduse mediului
- pe principiul "poluatorul plateste". (art. III - 129 pct.2)
In elaborarea politicii sale in domeniul mediului Uniunea "tine cont de:
a) datele stiintifice si tehnice disponibile;
b) conditiile de mediu in diversele regiuni ale Uniunii;
c) avantajele si sarcinile care pot rezulta din actiune sau din lipsa de actiune;
d) dezvoltarea economica si sociala a Uniunii in ansamblul sau si dezvoltarea echilibrata a regiunilor sale". (art. III - 129, pct.2, alin.2)
In limitele competentelor proprii Uniunea si statele membre coopereaza cu tarile terte si organizatiile internationale, iar modalitatile de cooperare ale Uniunii pot face obiectul unor acorduri intre acestea, negociate si incheiate in conditiile prevazute de art. III-272 din Constitutie (art. III - 129 pct.4)
"Legile sau legile-cadru europene stabilesc actiunile care trebuie intreprinse pentru realizarea obiectivelor prevazute de art. III - 129', iar unele din ele se adopta de Consiliul de Ministri, in unanimitate, cand au ca obiect:
"a) masuri cu caracter esential fiscal;
b) masuri cu incidenta asupra:
b1) amenajarii teritoriului;
b2) gestionarii cantitative a resurselor hidraulice sau care afecteaza direct sau indirect existenta acestor resurse;
b3) exploatarea terenurilor, cu exceptia gestionarii deseurilor;
c) masuri care afecteaza semnificativ alegerea de catre unul din statele membre a diferitelor surse de energie si structura generala a aprovizionarii sale cu energie.
Consiliul de Ministri, in toate cazurile, poate adopta, in unanimitate, o decizie europeana pentru a aplica procedura legislativa ordinara in problemele enuntate mai sus la lit. a-c" (art.III - 130 pct.2).
De asemenea, legile europene vor stabili programe de actiune cu caracter general care fixeaza obiectivele prioritare ce trebuie atinse, precum si masurile necesare pentru punerea lor in aplicare.
Potrivit art. III - 130 pct.4-5 "statele membre asigura finantarea si aplicarea politicii domeniului mediului", iar atunci cand o masura comunitara presupune costuri disproportionate pentru autoritatile publice ale unui stat membru, fara a incalca principiul "poluatorul plateste", aceasta masura prevede "intr-o forma adecvata:
a) derogari temporare si/sau
b) un sprijin financiar din Fondul de Coeziune".
Art. 4 par. 2 al Directivei 85-337, ce priveste evaluarea incidentelor anumitor proiecte publice si private asupra mediului, prevede ca proiectele ce apartin claselor enumerate in anexa II la Directiva se supun unei evaluari atunci cand statele membre considera ca aceste caracteristici ale lor o cer, si ca statele membre pot, in acest scop, sa specifice tipurile de proiecte ce urmeaza a fi supuse unei evaluari sau sa stabileasca criteriile si/sau pragurile care sa permita a determina care dintre proiecte vor trebui sa faca obiectul unei evaluari. Aceasta dispozitie si anexa II pct. 10 lit. e, ce vizeaza lucrarile de canalizare si de regularizare a cursurilor de apa, trebuie interpretate in sensul ca, atunci cand un stat membru stabileste, fiind vorba despre proiecte referitoare la digurile ce trebuie sa faca obiectul unei evaluari, respectivele criterii si/sau pragurile de maniera ca, in practica, totalitatea acestor proiecte va fi de la inceput sustrasa obligatiei studiilor de incidenta, nu ramane in limitele marjei de apreciere decat sa fie recunoscute articolele 2 par. 1 si 4, par. 2, ale Directivei doar daca totalitatea proiectelor excluse nu ar putea fi considerata, pe baza unei aprecieri globale, ca nefiind susceptibila sa aiba incidente notabile asupra mediului.
Prin urmare, in virtutea dreptului national, o jurisdictie sesizata cu un recurs in anulare impotriva unei decizii de aprobare a unui proiect, are obligatia sau optiunea de a ridica din oficiu motivele de drept rezultate dintr-o regula interna cu caracter constrangator, ce n-ar trebui avansate de parti, ei revenindu-i sarcina de a verifica din oficiu, in contextul competentelor sale, daca autoritatile legislative sau administrative ale statului membru au ramas in limitele marjei de apreciere stabilite in art. 2 par. 1 si 4, par. 2, din Directiva si sa tina cont, in cadrul examinarii, de recursul in anulare. In cazul in care aceasta marja de apreciere este depasita si cand, prin urmare, dispozitiile nationale trebuie inlaturate, autoritatilor statului membru le revine sarcina de a lua toate masurile necesare, generale sau speciale, pentru ca proiectele sa fie examinate pentru a determina daca pot avea incidenta notabila asupra mediului si, in caz afirmativ, ca ele sa fie supuse unui studiu de incidenta.
(Hotarare din 24 octombrie 1996, AK s.a/G.S. v.Z-H)
Art. 5 alin. 2 si 189 alin. 3 din Tratat precum si Directiva 91/156 ce modifica Directiva 75/442 referitoare la deseuri, impun ca, in cursul termenului de transpunere fixat prin Directiva pentru a o pune in aplicare, statul membru destinatar al acesteia se abtine sa emita dispozitii de natura a compromite serios realizarea, la expirarea respectivului termen, a rezultatului prescris de Directiva. Jurisdictiei nationale ii revine sarcina de a aprecia daca acesta este cazul dispozitiilor nationale a caror legalitate este insarcinata sa o examineze.
Ca urmare a acestei aprecieri, jurisdictia nationala va trebui sa examineze, in mod deosebit, daca dispozitiile in cauza sunt o transpunere completa a Directivei, ca si efectele concrete ale aplicarii acestor dispozitii neconforme cu Directiva si a duratei lor in timp. In mod special, daca dispozitiile in cauza sunt o transpunere definitiva si completa a Directivei, neconformitatea lor cu Directiva ar putea lasa sa se banuiasca ca rezultatul prescris de aceasta nu ar fi fost atins in termenele acordate, daca modificarea lor in timp util ar fi fost imposibila. Invers, jurisdictia nationala ar putea tine cont de posibilitatea pe care o are un stat membru de a adopta dispozitii provizorii sau de a pune in aplicare Directiva in etape, neconformitatea dispozitiilor tranzitorii din dreptul national cu Directiva sau netranspunerea anumitor dispozitii ale Directivei nefiind de natura sa compromita, in astfel de cazuri, rezultatul prescris de aceasta.
(Hotarare din 18 decembrie 1997, Inter - Environnement Wallonie/Regiunea Valona)
1. Prevederile art. 1 (1) si (2) si art. 5 din Directiva nr. 85/577, cu privire la protectia consumatorului in cadrul contractelor negociate in afara firmei, sunt neconditionate si suficient de precise in privinta determinarii persoanelor in al caror beneficiu au fost adoptate si a perioadei minime in care trebuie notificata anularea. Desi art. 4 si 5 ale Directivei lasa statelor membre o oarecare marja de apreciere in ce priveste protectia consumatorului atunci cand comerciantul nu da informatii asupra dreptului de anulare, cat si in ce priveste stabilirea termenului si a conditiilor de anulare, aceasta marja nu impiedica fixarea unor drepturi minime care trebuie oricum sa fie acordate consumatorilor.
2. Posibilitatea de a invoca directivele impotriva entitatilor publice se bazeaza pe faptul ca potrivit art. 189 o directiva are caracter obligatoriu numai in legatura cu un alt stat membru caruia i se adreseaza si a fost stabilita pentru a impiedica un stat sa obtina avantaje din propria sa lipsa de acordare la dreptul comunitar. Ar fi de neacceptat ca un stat, atunci cand i se cere de catre legislatia comunitara sa adopte anumite reglementari destinate sa guverneze relatiile sale, sau cele ale entitatilor publice, cu persoanele fizice si sa confere persoanelor fizice anumite drepturi, sa aiba posibilitatea de a invoca propria sa culpa pentru neindeplinirea obligatiilor care ii reveneau sau pentru a lipsi persoanele fizice de beneficiul drepturilor ce le apartin.
Efectul extinderii acestui principiu in sfera relatiilor dintre indivizi ar fi recunoasterea autoritatii Comunitatii in impunerea unor obligatii cu efect imediat asupra indivizilor, cata vreme aceasta are competenta respectiva numai cand este imputernicita sa adopte legi.
Rezulta ca in absenta unor masuri de transpunere in practica in cadrul termenului prescris, un individ nu poate invoca o directiva pentru a pretinde un drept contra unui alt individ si pentru a impune un astfel de drept in fata unei instante nationale.
3. In absenta masurilor care sa aplice Directiva nr. 85/577 in cadrul termenului prescris, Directiva care se refera la protectia consumatorului in ce priveste contractele negociate in afara sediului firmei, consumatorii nu pot beneficia, in virtutea acesteia, au dreptul de anulare contra comerciantilor cu care au incheiat un contract in afara sediului firmei si nici nu pot impune un astfel de drept in fata unei instante nationale.
4. Obligatia statelor membre derivata dintr-o directiva de a desavarsi rezultatul propus de directiva si datoria lor stipulata la art. 5 din Tratat sa ia toate masurile adecvate, fie ele generale sau particulare, se refera la toate autoritatile statelor membre, inclusiv instantele, pentru problemele ce tin de jurisdictia acestora. Rezulta ca, in aplicarea dreptului intern, fie el adoptat inainte sau dupa directiva, instanta nationala care trebuie sa interpreteze aceste legi, trebuie sa o faca, pe cat posibil, in lumina modului de exprimare a scopului directivei, in asa fel incat sa obtina rezultatul avut in vedere, si, prin urmare, sa se conformeze paragrafului 3 al art. 189 al Tratatului.
5. Daca un stat membru nu-si indeplineste obligatia de punere in practica a unei directive, conform alin. 3 al art. 189 din Tratat, si daca rezultatul prescris de directiva nu poate fi obtinut prin interpretarea dreptului intern de catre instante, dreptul comunitar impune statului membru respectiv sa respecte paguba provocata indivizilor prin faptul de a nu fi pus in practica directiva. Pentru aceasta, trei conditii trebuie sa fie indeplinite: rezultatul prescris de directiva trebuie sa implice garantarea unor drepturi pentru indivizi; continutul acestor drepturi trebuie sa poata fi identificat pe baza prevederilor directivei; si trebuie sa existe o legatura cauzala intre neindeplinirea obligatiei statului si paguba suferita. In aceste imprejurari revine instantei nationale sa sustina dreptul persoanei lezate de a obtine o despagubire potrivit dreptului intern referitor la raspundere.
1. Toate normele privind comertul adoptate de state membre care impiedica ori sunt apte sa impiedice, in mod direct sau indirect, comertul infra-comunitar trebuie sa fie considerate ca masuri avand un efect echivalent restrictiilor cantitative.
2. In absenta unui sistem comunitar garantand consumatorilor autenticitatea originii sau denumirii unui produs, statele membre pot adopta masuri care sa previna practicile incorecte in aceasta privinta, cu conditia ca asemenea masuri sa fie rezonabile si sa nu constituie un mijloc de discriminare arbitrara sau o restrangere deghizata a comertului intre statele membre.
In consecinta, cerinta certificatului de autenticitate impusa de un stat membru, certificat care este mai putin usor de obtinut de importatorii unui produs autentic care a fost pus in circulatie libera in conformitate cu legea in alt stat membru decat de catre importatorii aceluiasi produs venind direct din tara de origine reprezinta o masura avand un efect echivalent unei restrictii cantitative de tipul celor interzise de Tratat.
3. Un acord de distributie exclusiva cade sub incidenta interdictiei prevazuta de art. 85 atunci cand impiedica, in drept sau in fapt, importul produselor in cauza din alte state membre in teritoriul protejat, efectuat de alte persoane decat importatorul exclusiv.
4. Un acord de distributie exclusiva poate sa afecteze in mod negativ comertul intre statele membre si poate avea ca efect stanjenirea concurentei daca cel care este concesionar este in masura sa impiedice importurile paralele din alte state membre in teritoriul acoperit de concesiune prin mijlocirea efectelor combinate ale acordului de distributie si dreptului national care impune folosirea exclusiva numai a anumitor mijloace de dovedire a autenticitatii.
In scopul aprecierii, daca ne aflam sau nu intr-un asemenea caz, trebuie sa se tina seama nu numai de drepturile si obligatiile decurgand din dispozitiile acordului, ci si de contextul juridic si economic si, in special, de existenta posibila a unor acorduri similare incheiate intre acelasi producator si concesionarii stabiliti in alte state membre.
Diferentele de preturi identificate intre statele membre sunt un indiciu care trebuie luat in considerare.
1.1. Realizarea pietei unice a constituit un factor vital in politica Uniunii in domeniul transporturilor, in principal, prin efectele produse de masurile aplicate in acest scop. Intr-adevar desfiintarea frontierelor si liberalizarea comertului, au permis infaptuirea pietei unice si, totodata, liberalizarea in domeniul transporturilor, care are un rol deosebit de important in Uniunea Europeana.28
1.2. Liberalizarea transporturilor s-a facut in raport cu anumite conditii restrictive si de specificitatea mijloacelor de transport.
a. In domeniul social libera prestare a serviciilor, incluzand si transporturile, a implicat o armonizare a conditiilor sociale si a normelor de exercitare a activitatilor si calificarilor.
b. In domeniul economic investitiile presupun ca, in principal, transportatorii sa contribuie le ele in infrastructura rutiera si de cale ferata, in perspectiva realizarii tarnsportului combinat si a retelelor transeuorpene.
c. In domeniul sigurantei traficului s-au impus masuri de natura a preveni influenta negativa a noilor factori de concurenta asupra continuitatii legaturilor in domeniul transporturilor, implicand zonele periferice si centrale.
d. Specificul mijloacelor de transport a implicat adoptarea unor metode adecvate procesului de liberalizare a activitatilor de transport, cu obiectivul privind realizarea retelelor de transport intracomunitare.
Liberalizarea transporturilor a generat si masuri accelerate pentru realizarea retelei transeuropene (RTE) care include, in prezent, peste jumatate din traficul de marfuri si calatori din Uniunea Europeana, si presupune un sistem modern de transport, durabil sub aspect economic, social si al mediului.1
Liberalizarea deplina a transportului rutier de marfuri s-a realizat de la 1.I.1993, astfel ca orice transportator poate efectua transporturi intracomunitare fara autorizatie si poate obtine licenta comunitara daca indeplineste anumite conditii de calitate, fara a fi afectata piata transporturilor.
Aceasta liberalizare a pietei interne presupune, insa, permanenta armonizare a conditiilor pentru asigurarea concurentei loiale in transporturi si favorizarea exercitarii efective a dreptului de libera practica a transportatorilor.
Incepand cu data de 11 iunie 1999 Consiliul European a decis liberalizarea serviciilor specializate si ocazionale si, totodata, a definit diferitele forme de transport rutier de pasageri.
Obiectivul principal al politicii comune il constituie facilitarea adaptarii cailor ferate comunitare la exigentele pietei unice si sporirea eficacitatii.
In acest scop Comisia a instituit o licenta de gestiune pentru uniformizarea drepturilor de acces la infrastructuri, precum si un sistem care sa garanteze utilizatorilor capacitatile infrastructurilor fara discriminare si plata, de catre acestia, a tuturor costurilor reale.
Cartea Alba din iulie 1996 a Comisiei Europene adopta strategia de revitalizare a retelei feroviare comunitare, de imbunatatire a cadrului financiar, garantarea liberului acces la ansamblul traficului si al serviciilor in perspectiva integrarii sistemelor nationale.
Avand cea mai bogata si moderna codificare internationala transportul maritim este liberalizat prin natura si finalitatea sa.
Introducerea cabotajului din 1992 si proiectul U.E. pentru imbunatatirea si ameliorarea conditiilor de transport maritim au impus si masuri in domeniul concurentei, de combatere a practicilor tarifare neloiale, de normalizare a traficului produselor periculoase, de imbunatatire a conditiilor de munca s.a., adoptate prin numeroase directive.1
Politica comuna in transporturi aeriene s-a "lansat" in 1980, pe trei etape, ultima incepand din 1993, iar cabotajul aerian a fost realizat efectiv dupa aprilie 1997.
Domeniile coordonate prin politica comunitara de liberalizare privesc
- accesul pe piata transporturilor,
- controlul asupra capacitatilor de transport
- tarifele si
- eliberarea licentelor de exploatare ale companiilor.
U.E. a elaborat numeroase norme comunitare in navigatia aeriana - norme tehnice si proceduri administrative comune, in domeniul concurentei, stabilirea principiilor fundamentale in cazul anchetelor incidentelor aviatice, iar, in Cartea Alba denumita "Catre un spatiu aerian european fara frontiere", Comisia europeana isi propune un proiect pentru crearea unui sistem unificat de gestionare a traficului aerian.
Cartea Alba publicata de Comisia Europeana la 12.IX.2001 prevede ca "o crestere economica sanatoasa, in masura sa creeze noi locuri de munca si bogatie, nu poate fi conceputa fara un sistem de transport eficace care sa permita folosirea la maxim a avantajelor pietei unice si a efectelor mondializarii".
Dezvoltarea durabila trebuie sa impuna adoptarea politicii comune de transport odata cu extinderea UE, ceea ce implica integrarea considerentelor de mediu in politicile comunitare.2
Obiectivul principal, adoptat de Consiliul European (VI/2001 - Goteborg), il constituie reechilibrarea modurilor de transport in centrul strategiei de dezvoltare durabila.
Politicile comune de transport, in contextul extinderii, vor
urmari punerea in aplicare a masurilor din Cartea Alba, pentru
realizarea reechilibrarii modale pana in 2010, in conditiile
cresterii mobilitatii bunurilor si a persoanelor.
Strategia globala de realizare a obiectivelor prin politicile comune de transport, si programul din Cartea Alba implica, in paralel, masuri coerente in cadrul altor politici, la nivel national si local.
Acestea pot fi grupate in urmatoarele domenii:
- o politica de concurenta care sa nu franeze deschiderea pietei transporturilor de catre companiile dominante si care sa nu produca degradarea serviciilor publice;
- o politica de transport in comun optima in marile centre urbane si rationalizarea utilizarii automobilului personal;
- o politica bugetara si fiscala care sa faciliteze infaptuirea retelei transeuropene de transport;
- definirea politicii economice prin integrarea unor factori care determina cresterea cererii de transport;
- o politica adecvata de urbanism si amenajarea teritoriului, precum si distribuirea mai buna si corelata a orelor de lucru si a celor scolare in scopul evitarii supraaglomerarii traficului.
- revitalizarea transportului feroviar, ca sector strategic,
- deschiderea pietei pentru transportul international de marfuri si pentru cabotaj national si progresiv pentru transportul international de pasageri,
- punerea in functiune a unei retele feroviare exclusive pentru transportul international de marfuri,
ameliorarea transportului rutier, ca sector unic si foarte flexibil.
a) Promovarea transportului maritim si fluvial
relansarea transportului maritm si fluvial pe distanta scurta,
imbunatatirea serviciilor portuare si a conexiunilor cu alte moduri de transport in cadrul retelelor transeuropene,
adoptarea de noi reglementari privind securitatea maritima, de reguli sociale minimale si a unui sistem european de gestiune a traficului martiim s.a.
b) Cresterea traficului aerian si conservarea mediului
adoptarea de reglementari pentru traficul aerian la nivel comunitar si
organizarea cerului european, in cadrul caruia extinderea capacitatilor aeroportuare sa fie strict coordonata s.a.
c) Realizarea retelei transeuropene de transport
revizuirea orientarilor strategice,
concentrarea si actualizarea lor spre inlaturarea congestionarii traficului feroviar, trasee prioritare si acces in regiunile periferice,
o participare comunitara maximala pentru proiecte transfrontaliere mai costisitoare si de mare importanta;
d) Imbunatatirea sigurantei rutiere.
e) Stabilirea unei politici de tarifare mai eficace prin:
armonizarea fiscalitatii la carburanti, in special in transportul rutier;
principii tarifare apropiate in folosirea infrastructurilor;
extinderea utilizarii modurilor de transport mai putin agresive fata de mediul inconjurator;
asigurarea egalitatii de tratament aplicat operatorilor si modurilor de transport.
f) Dezvoltarea unor transporturi urbane de calitate
g) Utilizarea cercetarii si tehnologiei pentru transporturi curate si performante
h) Controlul exercitat asupra modializarii
i) Dezvoltarea obiectivelor de mediu pe termen mediu si lung, in scopul realizarii unui sistem de transport durabil.
Reechilibrarea modurilor de transport si reglementarea concurentei intre acestea.
Promovarea de masuri pentru asigurarea calitatii serviciilor de transport si drepturile utilizatorilor
Proiecte si masuri complexe privind siguranta traficului - exigenta esentiala a functionarii sistemului transeuropean
Crearea cerului unic european in transportul aerian si dezvoltarea autostrazilor marii, ca o veritabila alternativa competitiva pentru transporturile terestre
Cresterea fiabilitatii, eficacitatii si disponibilitatii transporturilor navale (maritime si fluviale), precum si a serviciilor din porturi
Promovarea operatiunilor intermodale si realizarea Programului PACT - dec. 2001 si a noului program Marco Polo, insotit de masuri pentru intarirea competitivitatii flotei comunitare
Programul Galileo de radionavigatie prin satelit va permite identificarea marfurilor transportate, localizarea precisa a navelor, functionarea eficienta a serviciilor de urgenta, de interventie si protectie sociala
Politica UE si noul Program-cadru de cercetare tehologica pentru perioada 2002-2006 va facilita aplicarea masurilor in transporturi pentru
- integrarea modurilor de transport,
- optimizarea performantelor,
- transformarea sistemului european de transport intr-un sistem compatibil cu dezvoltarea durabila,
- RTE fiind cadru de aplicare pe scara larga a rezultatelor cercetarii
Cooperarea euromediteraneana pe baza parteneriatului de la Barcelona - 1995, in perspectiva realizarii unei mari zone de liber schimb, priveste obiective majore:
adecvarea cadrului institutional, legislativ-normativ,
asigurarea convergentei normelor (sociale, tehnice, de mediu, siguranta traficului s.a.),
ameliorarea serviciilor de transport in raport cu cel vamal, bancar si administrativ,
promovarea unei retele transmediteraneene de transport multi-modal s.a.
Textul constitutional prevede expres ca "obiectivele Constitutiei sunt urmarite. in cadrul unei politici comune in domeniul transporturilor", astfel ca aceasta este definita, prin insasi legea fundamentala a Uniunii, care-i confera "nivelul" de politica comuna distincta si de domeniu al unei politici economice comunitare in general.
Textul constitutional trimite, insa, la dreptul primar comunitar stabilind ca "legile sau legile cadru europene pun in aplicare" politica comuna in domeniul transporturilor "tinand cont de aspectele speciale" ale acestora.
Ele sunt adoptate numai dupa consultarea Comitetului Regiunilor si a Comitetului Economic si Social.
Relativ la sfera de reglementare, adica la limitele legilor si a legilor-cadru europene, Constitutia prevede ca acestea "cuprind:
a) reguli comune aplicabile transporturilor internationale efectuate din/ catre teritoriul unui stat membru, sau cu traversarea unuia sau mai multor state membre;
b) conditiile de admitere a transportatorilor nerezidenti in transporturile nationale ale unui stat membru;
c) masurile menite sa imbunatateasca securitatea transporturilor;
d) orice alta masura utila."
Principiul constitutional consacrat consta in aceea ca
"Sunt compatibile cu Constitutia ajutoarele care raspund nevoilor de coordonare a transporturilor sau care corespund rambursarii anumitor obligatii inerente notiunii de serviciu public".
Asadar, Constitutia nu introduce, ca principiu, interdictia ajutoarelor sau subventiilor de stat, ci le permite, adica le considera compatibile cu normele constitutionale numai daca raspund celor doua cerinte, urmand, asadar, ca toate aspectele de procedura si de fond sa fie reglementate prin legile sau legile-cadru europene, conform nr. III - 134.
De asemenea, textul constitutional prevede foarte clar un alt principiu foarte important - tarifele si conditiile de transport conform Constitutiei "trebuie sa tina seama de situatia economica a transporturilor", ceea ce atrage atentia, atat asupra standardelor de transport si a costurilor corelate, dar si asupra autogestiunii sistemelor de de transport.
a. Interdictia discriminarilor privind tarife si conditii de transport diferite in functie de statul membru sau de destinatia produselor
b. Interdictia impunerii, de catre un stat membru, a unor tarife si conditii de transport care includ un element de sustinere sau de protectie in beneficiul unei intreprinderi anumite sau industrii (cu exceptia cazurilor autorizate printr-o decizie europeana a Comisiei).
c. Interdictia (lit. b) nu se aplica tarifelor fixate pentru a face fata concurentei, iar Comisia Europeana, examinand tarifele si conditiile de transport, va tine seama de: - cerintele unei politici economice regionale adecvate,
- nevoile regiunilor subdezvoltate,
- problemele regiunilor grav afectate de evenimente politice si
- de efectele tarifelor si conditiilor asupra concurentei intre diferitele tipuri de transport.
Potrivit art. III - 140: "Spezele sau taxele aferente trecerii frontierei, percepute de un transportator in plus fata de tarifele de transport nu trebuie sa depaseasca un nivel rezonabil, dupa ce s-au luat in calcul costurile pe care le implica trecerea frontierei", iar statele membre trebuie sa ia "masuri pentru reducerea acestor cheltuieli".
Dispozitiile art. III - 143 pct. 1 prevad ca "Prezenta sectiune (TRANSPORTURI) se aplica transporturilor pe calea ferata, rutiera si pe cai navigabile".
Legile sau legile-cadru europene pot stabili masurile corespunzatoare "in domeniul transportului maritim si aerian", dupa consultarea Comitetul Regiunilor si a Comitetului Economic si Social.
De asemenea, conform art. III - 142, se instituie pe langa Comisie un comitet cu caracter consultativ, format din experti desemnati de guvernele statelor membre, pe care-l consulta in domeniul transporturilor.
1. Inclusa in sectiunea a 9-a din cap. "Politicile din alte domenii specifice", cercetarea si dezvoltarea tehnologica si a spatiului "dobandeste" o reglementare constitutionala autonoma, un scop definit clar, cu functii delimitate, obiective majore si actiuni "menite sa completeze actiunile statelor membre".
Elocventa este, in aceasta dimensiune constitutionala, dispozitia din art. III -146 pct. 3, in care se prevede ca:
"Toate actiunile Uniunii bazate pe Constitutie in domeniul cercetarii si dezvoltarii tehnologice, inclusiv proiectele experimentale, se decid si se pun in practica in conformitate cu prezenta sectiune."
2. Scopul politicii specifice acestui domeniu este exprimat in termeni limpezi, relevand, totodata, misiunea fundamentala a Uniunii, care: "isi propune sa consolideze bazele stiintifice si tehnologice ale industriei comunitare si sa o incurajeze sa devina mai competitiva pe plan international, prin promovarea tuturor activitatilor de cercetare pe care le considera necesare in temeiul altor capitole din Constitutie".
Asadar scopul acestei politici se concentreaza asupra
consolidarii bazelor stiintifice si tehnologice ale industriei comunitare,
incurajarii acestei industrii pentru a deveni mai competitiva pe plan international, prin
promovarea tuturor activitatilor de cercetare pe temeiul celorlalte capitole din Constitutie.
3. Obiectivele politicii de cercetare si dezvoltare tehnologica sunt consacrate in art. III - 146 pct. 2:
incurajeaza la nivelul intregii Uniuni intreprinderile, inclusiv intreprinderile mici si mijlocii, centrele de cercetare si universitatile, in derularea unei activitati de cercetare si dezvoltare tehnologica la nivel inalt;
sustine eforturile de cooperare pentru
a permite cercetatorilor sa coopereze in mod liber dincolo de frontiere,
a permite intreprinderilor sa exploateze potentialul pietei interne, indeosebi prin:
- deschiderea achizitiilor publice nationale,
- stabilirea normelor comunitare si
- eliminarea obstacolelor juridice si fiscale din calea cooperarii.
4. Actiunile Uniunii, menite sa completeze actiunile statelor membre, in urmarirea acestor obiective (art. III- 147).
Textul constitutional defineste clar cele 4 grupe de actiuni, si anume:
"a) punerea in aplicare a programelor de cercetare, de dezvoltare tehnologica si experimentale, prin promovarea cooperarii cu intreprinderile, centrele de cercetare si cu universitatile,
b) promovarea la nivelul Uniunii, a cooperarii in domeniul cercetarii, dezvoltarii tehnologice si al proiectelor experimentale cu tari terte si organizatii internationale,
c) difuzarea si valorificarea rezultatelor activitatilor in domeniul cercetarii, dezvoltarii tehnologice si al proiectelor experimentale ale Uniunii si
d) stimularea formarii profesionale si a mobilitatii cercetarilor Uniunii".
In scopul urmaririi obiectivelor si realizarii actiunilor "Uniunea si statele membre isi coordoneaza activitatile in domeniul cercetarii si dezvoltarii tehnologice pentru a asigura coerenta intre politice nationale si intre acestea si politica Uniunii" (art. III - 148 pct. 1).
5. Programul cadru multianual cuprinde toate actiunile Uniunii, adoptate, conform art. III - 148 pct. 2, prin Legile europene, dupa consultarea Comitetului Economic si Social.
5.1. Textul constitutional prevede ca:
"Programul-cadru
a) fixeaza obiectivele stiintifice si tehnologice ce urmeaza a fi concretizate prin actiunile stabilite in art. III - 147, precum si prioritatile aferente;
b) indica liniile generale ale acestor activitati,
c) fixeaza suma globala maxima si conditiile participarii financiare ale Uniunii la Programul-cadru, precum si cota-parte alocata fiecarei actiuni preconizate". (art. III - 149 pct. 1)
5.2. Programul-cadru se adapteaza si se completeaza in functie de modificarile survenite si este pus in aplicare prin programe specifice elaborate pentru fiecare activitate, in care se determina modalitatea de aplicare, durata si mijloacele estimate necesare. (III - 149 pctele. 2-3)
De remarcat ca textul prevede ca, la propunerea Comisiei, Consiliul de Ministri adopta regulamente sau decizii europene prin care se stabilesc programele specifice, dupa consultarea Parlamentului European si a Comitetului Economic.
5.3. Legile sau legile-cadru europene, adoptate dupa consultarea Consiliului Economic si Social, in scopul "punerii in practica a programului-cadru multianual, stabilesc:
a) regulile de participare a intreprinderilor, a centrelor de cercetare si a universitatilor si
b) regulile in baza carora se disemineaza rezultatele cercetarii" (III - 150).
5.4. Tot legile si legile-cadru europene, in aplicarea programului-cadru multianual, pot introduce programe complementare, la care sa participe doar anumite state membre care le finanteaza, precum si regulile aplicabile acestor programe, in special cu privire la diseminarea cunostintelor si accesul celorlalte state membre.
5.5. Tot pentru punerea in aplicare a programului-cadru multianual "Uniunea poate sa prevada cooperarea cu tari terte sau cu organizatii internationale la programele de cercetare, dezvoltare tehnologica si experimentale ale Uniunii" (III - 153), iar modalitatile de cooperare pot forma "obiectul unor acorduri intre Uniune si terte parti interesate, negociate si incheiate conform art. III - 227".
5.6. Textul constitutional mai stabileste ca "la propunerea Comisiei, Consiliul de Ministri poate adopta regulamente sau decizii europene de infiintare a unor intreprinderi comune sau a altor structuri necesare derularii in bune conditii a programelor de cercetare, dezvoltare tehnologica si experimentale ale Uniunii" (III - 154).
6. Politica europeana a spatiului
6.1. Dispozitiile constitutionale stabilesc ca
"In scopul promovarii progresului stiintific si tehnic, a competitivitatii industriale, precum si pentru aplicarea politicilor sale, Uniunea elaboreaza o POLITICĹ EUROPEANĹ A SPATIULUI".
Este, asadar, consacrata si in acest domeniu, deosebit de important, al SPATIULUI, o politica specifica comuna a Uniunii, al carei scop vizeaza, in mod expres consacrat constitutional, trei mari directii (corelate cu dezvoltarea tehnologica si cercetarea):
a) promovarea progresului stiintific si tehnic,
b) promovarea competitivitatii industriale si
c) aplicarea politicilor Uniunii.
6.2. Totodata, in acelasi text (III - 155) se prevad si actiunile Uniunii in scopul realizarii politicii europene a spatiului, ea putand:
a) promova initiative comune,
b) sprijini cercetarea si dezvoltarea tehnologica si
c) coordonarea eforturilor necesare explorarii si exploatarii spatiului.
10.1. Sectiunea a 10-a a acestui capitol, relativ la politice comune in domenii specifice, se intituleaza simplu "ENERGIA" si cuprinde reglementari constitutionale incluse intr-un singur articol (III - 157).
10.2. Textul intituleaza politica si o defineste ca fiind o politica a Uniunii in domeniul energiei, incadrand-o in doua coordonate fundamentale:
- in contextul realizarii pietei interne si
- din perspectiva necesitatii de a conserva si imbunatati calitatea mediului.
Aceasta este functia principala a politicii Uniunii in domeniul energiei (P.U.E.)
10.3. Scopul acestei politici este dat de cele trei dimensiuni consacrate expres in textul constitutional (III - 157 pct. 1):
"a) sa asigure functionarea pietei energiei,
b) sa asigure securitatea aprovizionarii cu energie la nivelul Uniunii si
c) sa promoveze eficienta energetica si economia de energie, precum si dezvoltarea de noi surse de energie si a energiei regenerabile".
10.4. Actiunile si masurile necesare concretizarii si realizarii acestor obiective se stabilesc prin legi sau legi-cadru europene, adoptate dupa consultarea Comitetului Regiunilor si a Comitetului Economic si Social, fara a afecta "optiunea unui stat membru pentru diferite surse de energie si nici structura generala a aprovizionarii sale cu energie". (III - 157 pct. 2 alin. 2).
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 904
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
