Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Televiziunea – intermediar al transmiterii discursului politic

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




Televiziunea – intermediar al transmiterii discursului politic

Experienta cea mai importanta a indivizilor se petrece in interactiuni directe – fata in fata. Limbajul construieste reprezentari simbolice ale cotidianului, fiind depozitarul unor sedimente colective si a unor tipizari. Televiziunea este locul in care personajele politice modeleaza, cu ajutorul limbajului (verbal sau non-verbal), perceptia spectatorului asupra trecutului, prezentului, influentandu-l in deciziile viitoare. Discursul televizual poate fi descompus in unitati simple, povestiri, actiuni, prin care mai multe subiecte sunt aflate in relatie. Logica naratiunii televizate este diferita de cea gramaticala; deznodamantul poate aparea inainte de a dezvolta subiectul, situatii in care nu exista deznodamant, altele nu au dezvoltare, sau premisele nu sunt dezvoltate. Povestirea se compune din roluri, prin interpretarea carora omul participa la lumea sociala si la ordinea institutionala. Acest lucru ii confera un sentiment de securitate individului si stabileste un cadru de referinta la care se vor raporta actiunile sale.



O categorie aparte a discursului politic modern - intr-un stat democratic - este cea a 'realegerii'. Se refera, evident, la acea categorie de personaje din arena politica, pentru care lupta este de a pastra si nu de a castiga, printre care nu sunt rare notiunile de 'guvernul meu' sau 'ministerul nostru', in opozitie cu 'senatorii vostri' si 'motiunile dumitale', aici remarcandu-se impactul puternic pe care il are adjectivul posesiv.

Avand avantajul unor realizari deja implinite si dezavantajul ratarilor mult mai mediatizate, ca intotdeauna, un potential 'reales' are de optat, cand isi construieste atat discursul, cat si publicul tinta, intre a se lauda sau a o lua de la capat. De exemplu, daca se afla in fata unor oameni neutri politicianul isi poate permite sa riste o usoara lauda de sine de tipul 'uite ce am facut eu pentru ceilalti' - ceea ce nu e tocmai etic din partea lui, insa adesea se intampla ca acest punct sa fie negativ, caci imediat ce apare un declansator (banuiala, acuzatie) lauda provoaca o reactie in lant dezastruoasa.

Emisiunile televizate cu continut politic se axeaza pe un discurs teatral de reprezentare a sinelui, iar publicul se controleaza printr-un proces de seductie, nu de constrangere. Identitatea actorilor politici se construieste prin dramatizarea cotidianului, prin limbaj, jocuri de rol si manipulare a dsipozitivului simbolic. Actorul politic, in dorinta lui de creare a unui anumit tip de imagine detine doua modalitati de exprimare: explicita (verbala) si indirecta (para-verbala si non-verbala).

Mecanismul televizual este, conform conceptiei lui Michael Foucault , „o masinarie care creeaza si sustine un raport de putere independent de cel care il exercita [], o masinarie care disociaza cuplul a vedea – a fi vazut [], dispozitiv important care automatizeaza si dezindividualizeaza puterea. Principiul acestuia nu rezida atat in persoana, cat intr-o anumita distributie a corpurilor, a suprafetei, a luminilor, a privirilor, intr-un angrenaj al carui mecanisme interne produc raportul in care indivizii sunt prinsi []. Este o masinarie care asigura disimetria, diferenta.” Integrarea si participarea sunt solicitate de actantii care interpeleaza spectatorul prin intermediul privirii; iluzia comunicarii este puternica si mistificatoare.

Actorul politic cauta intotdeauna sa fie recunoscut. El isi construieste un limbaj propriu, care sa il diferentieze de ceilalti, raportandu-se la situatia globala, la antecedentele sociologice, in vedrea ocuparii unui loc. El trebuie sa manifeste o stapanire perfecta a situatiei si sa produca insemnele specifice dorintei inconstiente. Indicatorii nonlingvistici (mimo-gestuali, posturali, decorativi), cei paralingvistici (fluenta, elocinta, ezitare, balbaieli) si lingvistici (stil, interactiune, ocuparea spatiului discursiv, intreruperi, tema, interpretarea unor fapte, etc.) sunt elementele prezentarii sinelui in cadrul unui discurs. Intrebarile suplimentare, adresarile autoritare, comportamentele lezante fac parte din categoria strategiilor de comunicare, prin intermediul carora adversarul poate fi pus in dificultate. Strategiile discursive se sprijina pe doua tipuri de conduite: cognitive (strategii de manipulare care se descompun in „a vrea sa faca”, „a sti sa faca”, „a face”) si pragmatice (de a pune in practica a tehnicilor pe care le detine). Telespectatorii stabilesc in cazul interactiunii mediatice o forma de intimitate cu un caracter nonreciproc. Ea este relaxanta gratie placerii pe care o ofera mediul televizual, dar poate deveni o forma de dependenta, in care indivizii se identifica cu personajele, fiind dislocati simbolic din experienta imediata.




Chiar si dupa castigarea bataliei, specialistii in elaborarea discursurilor fostului candidat, actualului presedinte au o sarcina deloc usoara de indeplinit. Comunicarea prezidentiala desemnand ansamblul practicilor si tehnicilor de comunicare prin intermediul carora institutia prezidentiala si/sau presedintele disemineaza informatii de interes public si national. Acest tip de comunicare este unul dintre cele mai ritualizate forme de comunicare politica, interventiile publice ale presedintelui fiind considerate ca „momente exceptionale” (ceremonii politice, situatii de criza, actiuni guvernamentale majore, medierea anumitor conflicte, s.a.).

Camelia Beciu este de parere ca presedintele, ca reprezentant al natiunii, se adreseaza acesteia ca simplu cetatean, lider politic si, in acelasi timp, lider simbolic al intregii natiuni si comunica in numele colectivitatii, al statutul si al opiniei publice, prin intermediul aceluiasi mijloc de transmitere a mesajelor, ce l-a ajutat sa isi faca cunoscute intentiile in timpul campaniei, adica prin intermediul discursului care il legitimeaza.



Michael Foucault apud. Rosemarie Haines, Televiziunea si reconfigurarea politicului, Editura Polirom, Iasi, 2002, p. 100

Camelia Beciu, op.cit., p.24









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 534
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site