Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


CONCEPTUL DE ORDINE PUBLICA

Administratie

+ Font mai mare | - Font mai mic



CONCEPTUL DE ORDINE PUBLICA

Starea ideala ar fi daca s-ar putea realiza o ordine perfecta in organizatia statala. Aceasta insa - din cauza fireasca a insasi imperfectiunii omenesti - fiind imposibil de realizat, trebuie sa ne multumim si sa ne straduim la infaptuirea unei stari de ordine cat mai aproape de acel ideal, adica spre o ordine omeneste cat mai desavarsita posibila.[1]




Notiunea „ordine', dupa unele pareri, inseamna o stare de randuiala, o asezare sau functionare a lucrurilor dupa rand si cuviinta, sau cu alte cuvinte: o dispozitiune a lucrurilor dupa anumite norme sau reguli utile si armonice. Precum aceasta stare de ordine se refera la un domeniu general de lucruri, sau la o sfera limitata ori speciala de lucruri, avem o ordine generala sau o ordine speciala ale acelui domeniu, sfere sau compartimente a lucrurilor sau a lucrului respectiv.

Daca ordinea se refera la convietuirea societatii omenesti, se numeste ordine sociala, care in organizatia statala este numita ordinea social-statala si sub care se intelege in general: starea de randuiala echilibrata intre factorii statali si sociali, inclusiv individuali, infaptuita prin instituirea si respectarea unor anumite principii, norme si reguli salutare pentru prosperarea vietii social-statale.

Aceasta stare de ordine interna generala a statului cere - in mod firesc -potrivire, echilibru si armonie intre organizarea si functionarea institutiilor diferite si nevoile si aspiratiile populatiei, intre ceea ce este astazi si ceea ce constituie un ideal pentru maine, intre scopul salutar urmarit si mijloacele folosite, intre dorintele unora si drepturile altora, intre drepturile statului si pretentiile cetatenilor. Numai o stare echilibrata armonica a vietii interioare a statului acorda si asigura posibilitatea progresului si a prosperitatii din toate punctele de vedere pentru cetateni si stat.

Desfasurarea convietuirii sociale presupune asadar, o ordine sociala, a carei menire este promovarea prosperitatii tuturor oamenilor.

Actiunea ordinii sociale este dubla. in sens direct ea trebuie sa contribuie pe de o parte cat mai mult posibil la opera de echilibrare si disciplinare interna a indivizilor, prin inlesnirea conditiilor prielnice acestui scop. Pe de alta parte, ea trebuie sa faciliteze ca din majoritatea echilibrelor interne a componentilor genului omenesc, sa se formeze acel echilibru social viabil, care sa poata servi de piedestal solid al ordinii sociale. Menirea indirecta a ordinii sociale este ca sa ingrijeasca ca aceasta stare de echilibru sau armonie sociala, sa fie realizata pe linia exigentelor sistemului de ordine universala.[2]

Legata de notiunea de ordine sociala este si aceea de ordine de stat care insa nu este asa de spontana si de automata ca ordinea sociala. Ordinea sociala isi are sorgintea in insasi contactul pe care indivizii il au intre ei in viata sociala in mod fatal si necesar, pe cand ordinea de stat deriva din respectul datorat legilor de catre toate categoriile sociale, respect impus de insasi autoritatea de stat si asigurat de autoritatea de stat investita cu aceasta facultate, cu o astfel de prerogativa. Dupa A. Pillet, ordinea de stat este un aranjament regulat, normal, durabil si combinat de o astfel de maniera ca fiecare urmareste respectarea drepturilor esentiale si cresterea securitatii si a tuturor facultatilor si libertatilor atat fizice cat si psihice. Potrivit lui Planiol, ordinea in stat este asezarea institutiilor si randuirea regulilor neaparat necesare functionarii statului. A. Lesviodax considera ca acest concept cuprinde totalitatea regulilor prin care se defineste statutul juridic al conducatorilor si mentine aceasta distinctie cu toate efectele sale, asigurandu-se pentru toti existenta armonioasa si progresul potrivit cu nevoile sociale.

Ordinea sociala si cea de stat, alaturi de ordinea naturala care este anterioara primelor doua, formeaza la un loc ordinea publica, o adevarata sinteza a acestora.

In ordinea publica este cuprinsa si ordinea legala, adica domnia sau suprematia legii, ori altfel pronuntat, principiul legalitatii, atat de inradacinat in modul de conducere si functionare a vietii publice din statul de drept.

Conceptul de legalitate intr-un stat de drept desemneaza respectarea intocmai a Constitutiei, legilor, a celorlalte acte normative si a actelor juridice concrete date in baza lor, a drepturilor si libertatilor fundamentale de catre organele statului, de organismele sociale in general, precum si de catre cetateni. Corolarul legalitatii in statul de drept il reprezinta respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului la nivelul standardelor prevazute de documentele internationale.

Putem distinge un obiect al legalitatii - normele juridice ce trebuie respectate, cat si subiectele legalitatii - persoanele fizice si subiectele de drept colective obligate sa respecte aceste norme.

Legalitatea presupune desfasurarea relatiilor sociale in conformitate cu prevederile Constitutiei, legilor, a celorlalte norme juridice si ca urmare, realizarea in societate a unei ordini de drept, ca rezultat al infaptuirii principiului legalitatii in societate.

Asadar, ordinea de drept inseamna o randuiala, o asezare a relatiilor sociale pe baza normelor juridice, a dreptului. intr-un stat de drept, aceste norme juridice, obiect al legalitatii trebuie sa fie emanatia democratica a vointei poporului prin intermediul organelor legislative democratic constituite.[3]

Legalitatea, principiul suprematiei legii, ca forma a legalitatii implica respectarea Constitutiei, a legilor dar si a actelor normative subordonate legii precum si a actelor concrete de aplicare. Toate acestea nu reprezinta un scop in sine, ci urmaresc asigurarea drepturilor si libertatilor cetatenesti in societate.

Subiectele legalitatii sunt persoanele fizice, in mod individual, precum si subiectele de drept colective (organe de stat, alte organisme sociale, dintre care unele sunt persoane juridice), care trebuie sa aiba o conduita conforma cu prevederile legale. Prezinta o importanta deosebita respectarea legii de catre organele fortei publice (armata, justitie, politie). Nu este insa suficient sa se proclame principiul legalitatii. Este necesar sa existe un sistem de garantie si control in ceea ce priveste legalitatea. in acest sens, constitutia unui stat de drept consacra o serie de institutii juridice ca: Consiliul Constitutional, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Institutia contenciosului administrativ, procedura judiciara s.a. Asigurarea legalitatii presupune o anumita stabilitate a legii, ceea ce nu inseamna rigiditate. Dinamica dreptului depinde, desigur, si de imprejurarile istorice cat si de alti factori.

Corolarul legalitatii in statul de drept il reprezinta respectarea drepturilor omului - institutie juridica centrala, in jurul careia graviteaza toate celelalte institutii juridice. in procesul reglementarii juridice, nu se pune problema de a reglementa toate relatiile sociale. Se vor avea in vedere numai acele relatii sociale ce necesita o anumita interventie din partea legiuitorului pentru a se asigura ordinea sociala.

Principiul libertatii individuale permite cetateanului in statul de drept sa-si exercite capacitatile sale creatoare, sa-si puna in valoare aptitudinile. Legiuitorul nu prescrie ceea ce individual poate sa faca, ci ceea ce este interzis sa faca, avand in vedere ca libertatea unui individ trebuie sa permita si libertatea celorlalti indivizi in societate.

Ordinea de drept desemneaza situatia rezultata in urma infaptuirii legalitatii in care relatiile sociale supuse reglementarii juridice se stabilesc in stricta conformitate cu normele de drept. Ordinea de drept este cooperarea tuturor factorilor, a tuturor indivizilor si categoriilor sociale, a structurilor si institutiilor de stat, pentru atingerea scopului comun care este binele general. in acest fel se ajunge la respectarea produsului muncii si, implicit, a proprietatii, se asigura viata, libertatea si onoarea cetateanului. Prin ordine publica se ajunge la a se castiga din partea tuturor cetatenilor simtamantul sigurantei si al linistii. Este vorba despre acel climat de securitate in viata publica a oamenilor tot atat de necesar ca si normalitatea vietii personale a acestora.[4] Ordinea si linistea publica asigura existenta pasnica a indivizilor si a bunurilor ce ii inconjoara, dand in acelasi timp avant statului si garantandu-i acestuia integritatea, independente si suveranitatea sa.

Orice colectivitate umana implica in mod necesar o viata de relatii reciproce, de legaturi diverse. Prin firea sa, omul este predispus actiunii, iar nevoile sale materiale si spirituale, trupesti si sufletesti il silesc sa activeze, sa actioneze. Fiecare persoana fiind supusa acestui imperativ natural este firesc si de neinlaturat ca, actiunile sale, sa se incruciseze, armonizandu-se sau ciocnindu-se cu actiunile altor membri ai grupului social.

In acest cadru, actiunea sau conduita fiecaruia este apreciata, evaluata de ceilalti membri ai colectivitatii si considerata convenabila ori neconvenabila pentru ei, sau pentru grupul social, dupa cum comportarea sa se conformeaza sau vine in conflict cu interesele acestora.

In ce priveste actiunile neconvenabile, acestea fiind vatamatoare sau doar periculoase, provoaca - in mod firesc - o reactie din partea celor nemultumiti. Reactia, daca intervine intr-o masura exagerata, arbitrara, dar nu numai atunci, poate fi la randul sau privita ca neconvenabila si va provoca o contrareactie. in felul acesta, fiecare conflict devine sursa permanenta de neliniste si nesiguranta pentru grupul social respectiv. O asemenea ipoteza presupune insa ca relatiile de convietuire speciala sa se transforme intr-un adevarat camp de lupta, de dispute nesfarsite. Astfel, mai devreme sau mai tarziu, acel grup social trebuie sa dispara, sa se autodesfiinteze, sa se dezintegreze datorita propriei sale anarhizari.

Din fericire, un astfel de scenariu este doar o ipoteza teoretica.

Practic, aceleasi forte care au sadit in om imperativul sociabilitatii, au avut darul sa inspire omului si spiritul de ordine, facandu-l sa inteleaga ca inauntrul grupului social actiunile si interesele fiecaruia trebuie sa se armonizeze cu cele ale celorlalti.

Ce este in fapt ordinea? in fundamentarea raspunsurilor la aceasta intrebare pornim de la ceea ce romanii afirmau si anume ca „ordo est anima rerum' -ordinea este sufletul tuturor lucrurilor - si de la mentionarile facute de Vasile Barbu, potrivit carora „ordinea exista acolo unde atat persoanele, cat si lucrurile sau evenimentele sunt grupate, nu insa la voia intamplarii ci in mod constient, intr-o stransa conecsiune pentru atingerea unui anumit scop.'[5]

Ordinea este o dispunere a elementelor unui sistem intr-o schema de relatii care-i potenteaza capacitati functionale maximei Ea creeaza coeziunea necesara intre indivizi, da nastere, sustine si dezvolta societatea. Ea implica reguli de conduita, care sa arate fiecaruia ce-i este ingaduit sa faca si ce nu-i ingaduit, adica, cum trebuie sa se poate, ce conduita trebuie sa aiba in cadrul vietii sociale. Ordinea mai implica si masuri de reintegrare care sa asigure restabilirea echilibrului, atunci cand regulile de conduita nu au fost observate.[6]

Ordinea presupune o suma, un ansamblu, un complex de reguli, care sa contina in ele atat precepte privind conduita, cat si masuri de reactie sociala. Prin ordine trebuie sa intelegem starea de echilibru si - totodata - legatura creata intre mai multe persoane, stare si legatura, produse in interesul atingerii unui anumit scop.[7]

Autorii care au incercat sa defineasca insusi conceptul de ordine publica, au pus accentul cand pe ansamblul normelor care ar constitui ordinea publica, cand pe efectul respectarii acestor norme. Si normele insasi si rezultatul observarii lor apar insa in cele mai multe din definitii:

Alexandresco (vol.I, pag. 224) se refera la definitia lui Huc si face urmatoarele observatii: cuvantul „ordine' in sensul sau gramatical inseamna: asezarea lucrurilor in relatiile lor respective unele in raport cu altele iar cuvantul „public” insemneaza: care apartine societatii. Ordinea publica intereseaza deci „organizatia societatii”.

Departandu-l si mai mult de normele din care decurge, unele definitii incearca a fixa conceptul de ordine publica numai in raport cu realizarea lui. Astfel, dupa o definitie a lui Huc ordinea publica ar fi „consecinta observarii legii de catre cetateni' iar dupa o formula a lui Marmion „l΄instinct social a reunies ou realisées dans le groupement” (echilibrul realizat intre diferitele forte pe care instinctul social le-a reunit in grup).

Gasim si incercari de a defini ordinea publica sub aspectul exclusiv al intereselor sau ideilor din care s-ar inspira normele legislative.

Punand accentul pe interesul social, Hemard (citat J. de la Morandiere) afirma ca ordinea publica ar consista in ansamblul regulilor stabilite de legiuitor in interesul vital al societatii.

Duguit (citat de J. de la Morandiere) spune ca ordinea publica nu e altceva decat interesul social, oricum ar fi conceput.

Pentru Demogue (citat de J. de la Morandiere), ordinea publica ar fi alcatuita din ideile „auxquelles la societe s'est tres nettement arretee, reponssant la liberte sur ce point puisqu-elle croit tenir la verite' (asupra carora societatea s-a oprit net, respingand din acest punct libertatea, pentru ca ea crede ca detine adevarul).

Dupa A. Lesviodax, ordinea publica cuprinde totalitatea regulilor prin care se defineste statutul juridic al conducatorilor si condusilor, se face distinctia intre ei si se mentine aceasta distinctiune cu toate efectele, asigurandu-se pentru toti existenta armonioasa si progresul potrivit cu nevoile sociale.[8]

Pentru E. Bianu, ordinea publica este acea stare de echilibru ce trebuie sa existe intre puterile si factorii sociali competenti ai unei societati determinata in timp si in spatiu, pentru conservarea si dezvoltarea sa sociala.[9]

Potrivit Dictionarului Enciclopedic Roman din 1965 „ordinea publica sau obsteasca' este denumirea folosita pentru a desemna normala functionare a aparatului de stat, mentinerea linistii cetatenilor, respectarea drepturilor cetatenilor si a avutului obstesc'.

Dupa micul dictionar enciclopedic roman din 1972 „ordinea publica' inseamna ordinea publica, economica si sociala dintr-un stat care asigura printr-un ansamblu de norme si masuri deosebite de la o oranduire la alta si se traduce in fapt prin normala functionare a aparatului de stat, mentinerea linistii cetatenilor si respectarea drepturilor acestora si a avutului obstesc.

In dictionarul LAROUSSE se arata ca „ordinea publica este un ansamblu de dispozitii legale ale caror particularitati nu pot in stipulatiile lor sa-si suprime intre ele efectele'.[10]

O alta acceptiune porneste de la ideea ca ordinea publica reprezinta „ordine publica, economica si sociala dintr-un stat care se asigura printr-un ansamblu de norme si masuri deosebite de la o oranduire la alta si se traduce in fapt prin functionarea normala a aparatului de stat, mentinerea linistii cetatenilor si respectarea drepturilor acestora si a avutului obstesc'.[11]

In anul 1943, Paul Negulescu - profesor onorar la Facultatea de Drept, membru onorar al Academiei Romane, membru al Institutului International de Drept Public din Paris, secretar general al Institutului de stiinte administrative al Romaniei - exprima ca „prin ordine publica din punct de vedere administrativ si mai ales politienesc se intelege starea de fapt materiala si exterioara pe care legiuitorul o garanteaza si autoritatea administrativa o protejeaza, impiedicand orice tulburare ce i s-ar putea aduce'.[12]



Din perspectiva dreptului international privat, ordinea publica este „mijlocul pus la indemana judecatorului pentru a elimina legea straina competenta in baza regulilor de drept international privat, atunci cand ea este contrara unui principiu fundamental al dreptului instantei sau al autoritatii care examineaza cauzele cu un element strain'.[13]

Din punct de vedere al autorilor de drept administrativ notiunea de ordine publica trebuia folosita pentru a desemna un minim de conditii esentiale pentru o viata sociala convenabila, continutul acesteia variind cu stadiul increderii sociale, in acest sens, se citeaza necesitatea protectiei bunurilor si persoanelor, salubritatea, linistea publica etc, dar si aspecte de ordin economic, cum ar fi lupta impotriva unei vieti prea scumpe, respectiv de ordin estetic (exemplu protectia siturilor si monumentelor).[14]

Referindu-ne la literatura de specialitate, mentionam caracterul complex care se atribuie de unii autori acestei notiuni, in cuprinsul careia intra atat apararea regimului politic, a cetatenilor impotriva calamitatilor naturale, mentinerea linistii publice, masurile care asigura executarea legilor si hotararilor judecatoresti, buna convietuire in societate precum si buna functionare a serviciilor organizate de stat.

S-a exprimat parerea ca ordinea publica este o ordine a regulilor de convietuire sociala care s-au impus din indelungata convietuire a oamenilor in societate. Aceste reguli de convietuire sociala fiind cuprinse in norme juridice, notiunea de „ordine publica” este o notiune juridica, ordinea publica fiind o parte a ordinii de drept.[15]

Din punct de vedere al dreptului constitutional ordinea publica este ansamblul regulilor care asigura siguranta societatii si a caror incalcare nu antreneaza decat ilegalitatea partiala a unui act sau a unui fapt juridic.[16]

Consideram ca diversitatea de conceptii in ce priveste notiunea de ordine publica este numai aparenta si ca ea priveste buna desfasurare a vietii in societate, un anumit mod in care trebuie sa fie organizate relatiile intre membrii colectivitatii umane pentru a nu se produce perturbari in dezvoltarea societatii. Aceasta notiune are deci un caracter complex care include o varietate reguli ce se refera in situatii de fapt care trebuie realizate, mijloacele care trebuie puse in actiune, pentru a proteja drepturile si interesele legitime ale cetatenilor, avutul public si privat, precum si celelalte valori fundamentale ale societatii.

Ordinea publica exprima un echilibru nu static si in miscare, intre puterile si vointele ce se ciocnesc. intr-adevar, drepturile ca si obligatiile, de altfel, nu pot ramane in tipare neclintite. Ele urmeaza cursul vietii in care se integreaza si astfel vedem cum isi schimba finalitatea si spiritul, cum punctul lor de echilibru se deplaseaza. Conceptul de ordine publica trebuie sa-si pastreze caracterul pe care il imprima faptele. Mai mult, nevoile practicii fac ca nu numai conceptul, dar si mijloacele prin care se realizeaza ordinea publica sa fie supuse variatiunii. De aceea, daca notiunea ordinii publice este necesara in fiecare stat, mijloacele intrebuintate pentru acest lucru sunt variabile. Ele se modeleaza dupa spiritul, obiceiurile, caracterul si trasaturile particulare ale natiunii careia ii sunt destinate.

1.1. Conceptul de ordine publica in alte sisteme de drept

Statul ca cea mai inalta forma de organizare a societatii, pentru a-si indeplini menirea lui, de armonizare a nevoilor individuale si colective, de asigurare a convietuirii sociale trebuie sa fie calauzit de politica ordinii. in mod evolutiv s-a ajuns la asigurarea ordinii publice inauntrul fiecarui stat prin disciplinizarea relatiilor dintre oameni. La aceasta infaptuire au concurat de-a lungul timpului obiceiurile (ordinea cutumiara, traditia) prescriptiile religioase, preceptele morale si normele juridice.

Notiunea de ordine publica a evoluat de la stat la stat in functie de oranduirea social-economica din fiecare tara.

O conceptie generala asupra notiunii de „ordine publica' apare pentru prima data in Codul civil francez, care consfintea exploatarea burgheza si raporturile de productie corespunzatoare. in art. 6 al codului respectiv se prevedea ca nu se poate deroga prin conventii particulare de la legile care intereseaza „ordine publica' si „bunele moravuri'. Cu alte cuvinte orice actiune care aduce atingere proprietatii burgheze si libertatii de exploatare a burgheziei era socotita ca fiind contrara „ordinii publice'.

In acea epoca burghezia, fiind o clasa dinamica si in dezvoltare, si acest instrument privind „ordinea publica' de care se servea impotriva feudalitatii avea un caracter progresist. Dar ulterior burghezia bogata, care cucerise puterea, ajutata de populatia saraca a oraselor si de taranimea saraca, si-a tradat aliatii si in clipa cand acestia amenintau „ordinea burgheza' a utilizat instrumentul juridic al „ordinii publice' si impotriva lor, care proclama principiul libertatii dar se opunea libertatii de asociere a muncitorilor, considerand-o contrara ordinii publice.

In lucrarea „Vocabulaire juridique' aparuta la Paris in 1936 sub redactia lui Henri Capitant, ordinea publica era definita ca fiind ansamblul de institutii si reguli destinate sa asigure intr-o tara o buna functionare a serviciilor publice, a securitatii si modalitatile in care raporturile dintre particulari de care acestia nu se pot indeparta prin conventiile particulare pe care le incheie.

In dreptul Statelor Unite ale Americii, notiunea de ordine publica indeplinind aceeasi functie politieneasca ca si in celelalte state, prezinta aspecte deosebite in conditiile faramitarii juridice, pe state, si a contradictiilor ce se intensificau in randul societatii respective.

Notiunea de „ordine publica creata de burghezia franceza cu acest rol de aparare a ordinii stabilite a trecut si in dreptul englez unde a actionat in mod diferit in raport cu conditiile de dezvoltare ale acestei tari.

Conceptul de incalcare a ordinii publice isi are, in Anglia, originea inca in primele cutume. in Anglia si Tara Galilor, tulburarea ordinii publice nu constituie o infractiune (spre deosebire de Scotia) insa a stat la baza stabilirii unor importante competente politienesti.

Astfel, daca politia lua la cunostinta despre iminenta unei tulburari publice, putea sa ia orice masura care se dovedea necesara pentru controlul sau prevenirea acesteia. Aparitia initiala a unor norme legale in domeniul ordinii publice a fost impusa de unele evenimente concrete cum ar fi, prevenirea dezordinii in jurul cladirii Parlamentului prin limitarea numarului de persoane; interzicerea adunarilor in scopul antrenamentului cu arme de foc sau a practicarii exercitiilor militare. Dar cel mai important act normativ in materie a fost legea Ordinii Publice din 1936 care a fost adoptata ca o reactie la dezordinile provocate de marsurile fasciste in cartierele de est ale Londrei.

Dreptul politiei de a controla traseele de deplasare exista dinainte insa, legea a introdus pentru prima data dreptul de a le interzice. Instituirea unor astfel de competente pentru politie urmarea prevenirea dezordinilor publice majore, mai degraba decat reprimarea acestora cand deja s-au produs. Astfel, a fost creat cadrul unui control in doua faze. In prima faza, daca seful politiei avea motive temeinice sa creada ca intrunirea ar degenera in tulburari serioase putea sa impuna organizatorilor astfel de conditii incat sa previna o astfel de eventualitate. in faza a doua, seful politiei putea sa interzica manifestatia ca ultima si necesara masura cand prima faza ar fi fost inoperanta. Prin ordinul sefului de politie, puteau fi interzise orice fel de intruniri sau anumite categorii ale acestora, cu aprobarea ministrului de interne. in afara valentelor sale preventive legea din 1936 a introdus o noua infractiune constand in „comportamentul amenintator la adresa comunitatii care poate pune in pericol ordinea publica”. Fapta respectiva era pedepsita cu inchisoare pana la 6 luni sau cu amenda de 2000 lire sterline. Totodata cei vinovati erau arestati pe loc, fara mandat, si judecati de urgenta.

O alta dispozitie a legii respective se referea la incriminarea „incitarii la ura rasiala'. Tot ca o masura preventiva prin lege s-a interzis „portul de uniforme politice in orice loc public sau la o adunare publica politica'. Intr-o alta sectiune a legii s-a prevazut infractiunea de „organizare, conducere sau pregatire a unei grupari de persoane” cu scopul de a uzurpa functiile politiei, ale fortelor armate sau de a folosi si ameninta cu folosirea fortei fizice pentru obtinerea unor avantaje politice'.

Era de asemenea incriminata „posesiunea ilegala a unei arme ofensive la o intrunire sau procesiune publica'.

Infractiunile prevazute in aceasta lege si-au pierdut din aplicabilitatea lor directa, fiind substituite cu delicte prevazute de alte acte normative, aparute ulterior (Legea Politiei din 1964, Legea arterelor rutiere din 1980 (blocarea drumurilor publice) etc). Acesta a fost si unul din motivele adoptarii unei noi legi a ordinii publice in 1986.

Editarea unei noi legi a fost impusa si de tulburarile publice produse in 1981 ca si revolta minerilor din 1984 - 1985. Revizuirea legislatiei a avut in vederea perfectionarii tacticilor si procedeelor de prevenire si de interventie a fortelor de politie in aplanarea manifestarilor de violenta produse cu ocazia adunarilor publice.

Actuala lege a ordinii publice din 1986, preia interpretarea notiunii de „adunare publica' din London Governament - oct. 1963, ca fiind „adunarea a 20 sau mai multe persoane intr-un loc public aflat total sau partial in aer liber'. Notiunea de „loc public' trebuie interpretata ca fiind: 1) orice loc la care publicul are acces liber; 2) orice artera de larga circulatie.

In luna mai 1993 presedintele rus Boris Eltin a semnat un decret ce are drept scop sa preintampine incidentele violente ce se pot produce cu ocazia manifestarilor publice si care pot afecta ordinea publica. Potrivit acestui decret organizatorii de manifestatii politice pe strazile Moscovei trebuie sa indeplineasca o serie de formalitati, in sensul de a anunta demonstratia cu 10 - 15 zile inainte de a se desfasura, precizand locul, obiectivele, itinerariul, numele organizatorilor, durata manifestarii si numarul aproximativ al participantilor. Totodata in acest decret se prevede ca primaria Moscovei poate respinge cererea organizatorilor cand actiunea contravine drepturilor omului sau normelor de morala si daca organizatorii nu se angajeaza sa respecte ordinea publica.

De asemenea, manifestatia poate fi interzisa „daca ea reprezinta o amenintare reala pentru functionarea normala a intreprinderilor sau organizatiilor, ori poate provoca oprirea transporturilor rutiere sau feroviare'.

Este necesar sa mentionam si textele din actuala Constitutie a Romaniei si dintr-o serie de acte normative romane in care notiunea de ordine publica este utilizata.

In Constitutia Romaniei la art. 26 se prevede ca „persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri'.

Tot in Constitutie la art. 27 alin.2 lit. „e' se stipuleaza ca domiciliul si resedinta persoanei, desi sunt inviolabile, se poate intra „pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice'.

La art. 49 alin.l din Constitutie se prevede restrangerea prin lege a exercitiului unor drepturi sau libertati cand acest lucru se impune pentru apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii sau moralei publice.

De asemenea, aceasta mentiune o gasim inscrisa si in Legea nr. 40/1990, privind organizarea si functionarea Ministerul Administratiei si Internelor a Romaniei unde la art. 1 se prevede ca 'Ministerul Administratiei si Internelor este organul central al puterii executive care exercita in conformitate cu legea, atributiile ce ii revin cu privire la respectarea ordinii publice, apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor ', iar in art. 17 alin. 1 se prevad expres atributiile ce revin acestui minister privind asigurarea respectarii legilor, a ordinii si linistii publice care sunt indeplinite in principal de catre organele de politie si jandarmerie.

In legea administratiei publice locale nr. 69/1991 a Romaniei. La art. 21 lit. „t' se prevede ca atributie pentru Consiliile locale ca, „asigura apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor', iar la art. 43 lit. „j', unde se vorbeste de atributiile ce revin primariile se specifica ca „asigura ordinea publica si linistea locuitorilor cu ajutorul politiei'.

Legea nr.37/1990 pentru organizarea si functionarea Guvernului Romaniei la art. 5 precizeaza ca „Presedintele Romaniei poate participa la sedintele Guvernului care au ca obiect probleme de interes national privind politica externa a Guvernului, apararea tarii, asigurarea ordinii publice', iar la art. 14 printre alte atributii ce revin Guvernului este si cea prevazuta la lit. „m' ca „asigura prin luarea si aplicarea masurilor necesare, apararea ordinii de drept si a linistii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenesti in conditiile prevazute de lege'.

Legea nr. 41/1991, privind organizarea si functionarea Ministerului Apararii Nationale a Romaniei, stabileste ca atributie cooperarea cu Ministerul Administratiei si Internelor in legatura cu interventia in cazul restabilirii ordinii de drept.

1.2. Trasaturile caracteristice ale conceptului de ordine publica

In cuprinsul larg al notiunii de ordine publica intra, in mod firesc si notiunile de liniste publica, regim politic, de organizare si functionare a serviciilor publice, de siguranta institutiilor, persoanelor si a bunurilor, adica si siguranta publica.

Ca linistea si siguranta publica apartine de sfera protectiei ordinii publice se evidentia si in denumirea tripla uzitata in trecut: „ordinea, linistea si siguranta publica'.[17]

Cu timpul, in uzul practicii termenul „liniste publica' a cazut in desuetudine, insa nu s-a renuntat la termenul de „siguranta publica', care se intrebuinteaza si azi - atat in cercurile particulare, cat si in cele oficiale, precum si in literatura profesionala - in completarea notiunii genetice de ordine publica, utilizandu-se denumirea compusa de: ordinea si siguranta publica. Justificarea care legitimeaza conceptiunea acestei expresiuni combinate de „ordinea si siguranta publica' se sprijina pe consideratiunea, ca adaugirea si a termenului „siguranta' este necesara, deoarece aceasta constituie in complimentai' o evidentiere si accentuare necesara a importantei speciale ce o are latura securitatii in ansamblul misiunii ordinii publice.

Conceptiunea moderna considera „siguranta publica' ca fiind un bun al dreptului, iar „ordinea publica” ca fiind un bun sui generis, care constituie o categorie intermediara intre drept si morala, un bun a carui violare poate avea totusi repercusiuni mai pozitive si mai grave decat acelea ale unui principiu pur etic. in consecinta „ordinea si siguranta publica” constituie cel mai important complex de „bunuri publice', pe care statul cu autoritatea sa administrativa le protejeaza prin functiunea politieneasca.[18]

O prima trasatura a conceptului de ordine publica il constituie natura regimului politic si care intra in cuprinsul larg al notiunii de ordine publica. El este modul concret in care functioneaza un sistem politic, adica structurarea in actiunea politica propriu-zisa a relatiilor dintre guvernanti si guvernati.1 Prin regim politic se poate intelege modul concret de organizare si functionare a sistemului politic, de constituire a organelor de conducere in societate in raport cu cetatenii. Regimul politic exprima un raport direct intre organele de conducere din societate si cetateni, organele de conducere nefiind legate numai de stat, ci de intregul sistem politic. Daca organele de conducere in societate se constituie prin consimtamantul cetatenilor, ca expresie a vointei si intereselor lor, regimurilor sunt democratice. Daca organele de conducere ale societatii se constituie fara consimtamantul cetatenilor, fara ca acestia sa fie consultati, fara a li se exprima vointa si interesele, regimurile politice sunt dictatoriale. Paleta larga in care se constituie si evolueaza regimurile politice, de la cele cu caracter democratic la cele totalitare, este in stransa legatura cu gradul de oglindire a vointei si intereselor cetatenilor in instituirea acestor regimuri.



Deseori, regimul politic este conceput ca fiind legat de organizarea statului, deoarece statul reprezinta principala institutie politica, iar organele de stat apar ca principalele organe de conducere in societate.

Fie ca este legat de organizarea intregului sistem politic, fie numai de cea a statului, importanta este natura regimului politic: democratica sau dictatoriala. Rezulta, prin urmare, ca regimul politic ocupa un rol esential in sistemul politic, in viata societatii in general.

Experienta istorica a demonstrat ca regimurile democratice au adus si aduc o viata libera, demna si prospera popoarelor, pe cand cele dictatoriale duc la stagnare, involutii, privatiuni si opresiuni politice.

O a doua trasatura caracteristica conceptului de ordine publica o constituie legalitatea, spiritul de ordine si disciplina din toate sectoarele vietii economico-sociale, instaurarea unui real climat de siguranta civica. De altfel, reglementarea riguroasa a raporturilor sociale, asezarea intregii vieti pe bazele trainice ale legalitatii, ale ordinii si disciplinei constituie o cerinta fireasca a democratiei.

Una din principalele atributii ce revin politiei in acest domeniu se refera la mentinerea ordinii publice si asigurarii pazei pe teritoriul municipiilor si oraselor.

In vederea exercitarii acestei importante atributii, organele de politie au in componenta lor formatiuni si cadre specializate care vegheaza la respectarea normelor de convietuire sociala, a legilor si la asigurarea ordinii si pazei in centrele urbane luand masuri importante impotriva celor comit fapte antisociale.

Efectivele politiei se confrunta cu o situatie operativa dinamica si complexa, atat sub aspectul frecventei faptelor, gravitatii acestora, a structurii participantilor, cat si a gradului lor de organizare si modurilor lor de operare.

O forma prin care organele de politie contribuie la mentinerea ordinii si linistii publice, la prevenirea si combaterea infractiunilor si contraventiilor stradale o constituie activitatea de ordine si paza. Aceasta activitate are un caracter permanent si consta in supravegherea si paza directa a teritoriului municipiilor si oraselor, atat ziua cat si noaptea, de catre subofiterii de politie anume desemnati ce indeplinesc functia de agent de paza sau de ordine.

in scopul indeplinirii atributiilor ce le revin, agentii de ordine conlucreaza cu sectoristii, agentii de circulatie precum si cu ceilalti ofiteri si subofiteri de politie ce au sarcini operative.

Agentul de ordine participa, in cadrul cooperarii cu alte formatiuni, la efectuarea cercetarii la fata locului, investigatii si alte activitati in legatura cu evenimentele ce au avut loc pe raza postului, participa la executarea de controale politienesti sau pande in piete, gari, autogari, subsoluri si terasele blocurilor, parcuri, locuri de parcare nepazite, ori alte locuri unde se aduna elementele infractoare si parazitare, in scopul identificarii si supravegherii lor, al prevenirii si descoperirii infractiunilor si altor fapte antisociale.

Activitatea de ordine ce se desfasoara pe teritoriul municipiilor si oraselor are urmatoarele scopuri:

    1. supravegherea teritoriului localitatilor urbane;
    2. supravegherea la domiciliu a persoanelor suspecte si infractoare;
    3. prevenirea infractiunilor si altor fapte antisociale;
    4. mentinerea ordinii publice si asigurarea pazei in municipii si orase;
    5. apararea avutului public si privat;
    6. apararea vietii, a drepturilor si intereselor legale ale persoanelor.

Importanta desfasurarii activitatii de ordine si paza pe teritoriul localitatilor urbane consta in faptul ca, prin prezenta permanenta si activa in teren a agentilor de ordine se poate interveni operativ pentru prevenirea incalcarii legii si luarea masurilor legale, impotriva persoanelor care prin manifestarile lor tulbura ordinea si linistea publica, atenteaza la avutul public si privat ori lezeaza drepturile cetatenilor.

Acesti subofiteri, executand serviciul in uniforma, prin insusi prezenta lor in teren, contribuie la prevenirea actelor de tulburare a ordinii si linistii publice, a infractiunilor si contraventiilor stradale.

A treia trasatura caracteristica conceptului de ordine publica il constituie participarea la activitatea de mentinere a ordinii si linistii publice a cetatenilor.

Activitatea in sine este cu atat mai importanta cu cat un regim democratic presupune ca societatea civila sa intervina ori de cate ori cadrul normativ deja stabilit nu este aplicat asa cum trebuie de catre structurile administrative ori nu este coerent.

Toti politistii stiu ca fara cetateni demersul lor nu are sorti de izbanda, astfel ca trebuie create la nivelul administratiei a acelor structuri care sa le permita contactul cu reprezentantii societatii civile, cu toti cetatenii in vederea transformarii lor in servicii publice.

1.3. Elementele constitutive ale ordinii publice

Examinand sfera ordinii publice, gasim ca ea se poate imparti in mai multe categorii de elemente care in literatura de specialitate se numesc „bunurile ordinii publice' si care sunt grupate in felul urmator:

1.- Constiinta nationala, care este un sentiment de conservare a fiintei si comorilor noastre etnice specifice, prin puterea de viata a natiunii. Ea este un bun spiritual al neamului, a carui violare prin manifestari fatise, dispretuitoare sau jignitoare trebuie combatuta si sanctionata.[19]

2.- Moralitatea publica, care este acel sentiment moral colectiv, care este factorul de baza al ordinii publice si care constituie pivotul echilibrului social in framantarea continua si acerba a diferitelor sfere de interese;

3.- Libertatea circulatiei care este o cerinta imperioasa a ordinii publice, pentru ca circulatia publica sa se poata desfasura fara impedimente si intr-o forma cat mai usoara.

4.- Respectarea drepturilor omului.

1.3.1. Constiinta nationala

Natiunea, indiferent de oranduirea sociala in care se dezvolta, reprezinta o forma de comunitate etnica umana, istoriceste constituita, careia ii este propriu un ansamblu de trasaturi de factura materiala si spirituala, obiective si subiective, determinante si determinate: comunitatea de limba, teritoriu, viata economica, culturala, factura psihica, statul national, constiinta nationala. Acestea reprezinta, desigur, trasaturile esentiale, ceea ce nu inseamna ca natiunea nu cunoaste si alte particularitati specifice, care vin sa contureze si mai pregnant profilul acestui fenomen complex, plurivalent si tocmai de aceea dificil de conceptualizat, datorita multitudinii structurilor, formelor de manifestare, interdependentilor sale cu baza economica si cu suprastructura societatii. Trasaturile care definesc natiunea formeaza un tot unitar, un sistem, se presupun laolalta si se conditioneaza reciproc. Numai in globalitatea, integralitatea si interdependenta lor acestea pot conferi calitatea de natiune unei comunitati umane. Or, toate aceste trasaturi nu trebuie absolutizate, deoarece natiunile se constituie in conditii istorice deosebit de variate, pornind de la structuri economice, sociale si politice deosebite, de la traditiile lor zonale sau continentale etc. ale caror origini se pierd in negura istoriei si care-si pun amprenta asupra fizionomiei, a specificului unei natiuni sau alteia.

Constiinta nationala reprezinta un sistem unitar, inchegat de idei politice, juridice, morale, filozofice, estetice etc, un ansamblu de idealuri, aspiratii, convingeri, traditii, moravuri, sentimente, obiceiuri, un anumit mod de a se manifesta si de a reactiona al fiecarei natiuni la problemele majore cu care aceasta a fost sau este confruntata in decursul dezvoltarii sale istorice pe plan intern sau international, o stare receptiva si participativa la implinirea marilor idealuri nationale, la promovarea progresului social-economic si spiritual, ca tendinta obiectiva, permanenta a dezvoltarii sociale, precum si solidaritatea cu alte popoare pentru apararea si promovarea propriilor lor interese si deziderate nationale.

Intr-o formulare sintetica, constiinta nationala se defineste ca fiind „constiinta personalitatii fiecarei natiuni, a idealitatii sale nationale in diversitatea lumii contemporane'.[20] Intr-un sens mai larg, constiinta nationala integreaza sentimente, idei, conceptii etc, cu privire la originea, apartenenta etnica a fiecarui individ, membru al natiunii, la trecutul istoric, la luptele si jertfele inaintasilor pentru conservarea fiintei proprii, la necesitatea conservarii si apararii unitatii nationale, a independentei si suveranitatii, a intereselor nationale. Ea reflecta, de asemenea, sentimentul demnitatii, al mandriei nationale legitime, al pretuirii valorilor materiale si spirituale create in decursul istoriei de conationali, aportul propriu, sui-generis, la imbogatirea patrimoniului culturii universale. Ea este un produs, un rezultat al reflectarii fiecarei trasaturi a natiunii in parte, dar si a natiunii in ansamblu, o sinteza a tuturor acestora.

Astfel, constiinta nationala integreaza sentimente durabile, de permanenta cu privire la limba nationala, la cultura nationala, teritoriul national, istoric, traditional, la integritatea acestuia, la interesele si perspectivele economiei nationale, ale comunitatii de viata economica, ca si la problematica statului, a functionalitatii sale, independente si deplin suverane pe plan intern si international etc.

Desi integrata in constiinta comunitatii internationale, ea are propria sa individualitate si personalitate, propria manifestare si dezvoltare, oglindind ceea ce este specific in viata materiala si spirituala a fiecarei natiuni, in primul rand particularitatile psihice, spirituale, sentimente proprii, traditii, moravuri, aspiratii de sine statatoare, idealuri si interese particulare etnice etc. si, totodata, anumite sentimente general umane, comunitare.

Elementele componente ale constiintei nationale nu sunt limitative si nici ireversibile, stabilite odata pentru totdeauna. Acestea s-au format in decursul procesului istoric, al evolutiei poporului si natiunii, structura ca si valentele lor variind de la o epoca istorica la alta, in functie de mutatiile petrecute in baza economica si suprastructura societatii, de problemele cu care este confruntata comunitatea etnica.

Gradul de manifestare a constiintei nationale este nemijlocit legat de nivelul de dezvoltare a constiintelor individuale, de participarea indivizilor la cunoasterea si rezolvarea treburilor, comandamentelor natiunii. De aceea, natiunii nu-i este indiferent individul, ea traieste si se afirma prin indivizii ce o compun, dupa cum constiinta nationala exista prin si in constiintele individuale.

1.3.2. Moralitatea publica

Morala este un fenomen social, o forma determinata a raporturilor dintre oameni, care cuprinde sfera eticului si moralitatea publica. Morala in complexitatea ei, se structureaza reflectand conditiile fundamentale de existenta, particularitatile structurale ale societatii., Eticul cuprinde, pe de o parte, obiceiurile, traditiile acceptate de opinia publica a societatii, pe de alta parte sistemele de cerinte fixate ideologic (idealurile, principiile fundamentale, categoriile, normele). Aceste sisteme de cerinte formeaza ierarhii specifice de valori, sunt purtatoare ale unor anumite continuturi. Ca motive ale actiunii si ca judecati de valoare, cerintele se transforma intr-o forta reala. Moralitatea se intruchipeaza si isi gaseste expresia in cunoastere trairea emotionala de catre personalitate a normelor morale.

Morala publica constituie „ansamblul preceptelor de conduita, dependente exclusiv de constiinta individului si de cea a colectivitatii din care el face parte'.[21]

in viata morala a societatii exista trei „curbe' care se bazeaza una pe cealalta, se conditioneaza reciproc si care totusi - cel putin intr-un numar insemnat de cazuri - nu coincid pe de-a intregul; acestea sunt:

1.- comandamentele obiective care functioneaza in societate;

2.- semnificatia acestora pentru indivizi; si

3.- raportul practic al indivizilor la aceste comandamente.

Analiza structurii vietii morale a societatii justifica felul acesta de a pune problema. Comandamentele sociale, interpretarea lor de catre individ, raportarea practica a indivizilor fata de ele constituie, intr-adevar, diferite „curbe' ale vietii morale a societatii, natura legaturii care se creeaza intre ele, opozitia sau unitatea lor „ascunzand' in ele posibilitatea unui sir intreg de variatii. Corespunzator caracteristicilor istoriceste date ale dezvoltarii sociale, raportul dintre ele poate exprima gradul de moralitate al individului, devalorizarea valorilor morale sau poate reflecta neconcordantele in dezvoltarea societatii.

Interpretarea de catre individ a comandamentelor sociale si raportul individului fata de ele constituie elementele componente ale moralitatii. Moralitatea cuprinde constiinta morala, sentimentele morale si insusirile morale ale individului.

Constiinta morala a individului nu este o simpla suma a cunostintelor sale despre lume, ci o convingere, o parte componenta a conceptiei sale despre lume, in care se formeaza - in functie de maturitatea morala a individului, cu profunzime diferita si la diferite niveluri de constientizare - conceptiile individului despre scopul si sensul vietii, despre vocatia si indatoririle lui, conceptiile sale despre fericire, prietenie, natura raporturilor dintre oameni.

In procesul evolutiei morale a individului se dezvolta, datorita influentelor sociale si a educatiei, simtul moral al individului: receptivitatea fata de cerintele sociale, „acordarea' lui conform judecatii opiniei publice, „sentintei' acesteia, se dezvolta sentimentul multumirii morale, sentimentul de rusine, pudicitatea. Omul devine capabil sa insuseasca continuturi morale pozitive pentru ca se dezvolta capacitatea sa de a deosebi binele de rau, si, totodata el este capabil sa deosebeasca binele de rau pentru ca in practica convietuirii sociale el face cunostinta cu valorile morale acceptate de societate, pentru ca in sinea lui se formeaza structuri de raportare pozitiva si negativa.



Este de netagaduit ca in continutul moralitatii sunt inainte de toate oglindiri ale constiintei morale a societatii, ale eticului. Totusi, moralitatea nu poate fi privita pur si simplu ca o forma subiectiva a eticului. Individul nu-si creeaza propria sa conceptie morala numai cu ajutorul si prin folosirea continuturilor morale primite „de-a gata' direct de la societate. Drumul vietii fiecaruia se desfasoara in conditii deosebite. Individul se incadreaza in diferite grupe, este supus influentei unor subculturi diferite: drumul vietii ii este presarat de succese, de conflicte. Generalizand propria sa experienta, individul aduce adesea amendamente principiilor general acceptate in societate, le da o interpretare individuala si le imbogateste. Apar astfel programe de viata cu caracter specific, apar judecati de valoare cu colorit personal, reprezentari personale despre fericire, despre sensul vietii.

Numai acele motive subiective pot fi considerate morale, care, intr-o forma sau alta, se refera la interese care depasesc particularul si care, direct sau indirect, stimuleaza la realizarea unor valori morale obiective. Iar aprecierea facuta de catre individ dobandeste un caracter moral numai daca, ridicandu-se deasupra nivelului de constientizare a intereselor sale individuale, omul pastreaza actiunea data la un etalon general. Moralitatea isi pastreaza caracterul moral numai daca formele de exprimare subiective sunt impregnate de un continut obiectiv.

Continutul moralitatii nu numai ca izvoraste din realitate, dar el se refera la realitate. Moralitatea joaca un rol efectiv numai in masura in care se obiectiveaza neincetat in faptele individului. Altfel ea este condamnata sa fie o „esentialitate fara consistenta a vietii volatilizate'.[22]

1.3.3. Libertatea de circulatie

Libertatea de circulatie si de a-si alege domiciliul intre granitele unui stat este enuntata in art. 13 din Declaratia universala a drepturilor omului (Adoptata: Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U. nr. 217 A (III) din 10 decembrie 1948) si prevazuta de art. 12 din Pactul cu privire la drepturile civile si politice (Adoptat : Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U. nr. 2200 A (XXI) din 16 decembrie 1966; Vigoare: 23 martie 1976).

in aceasta categorie intra in primul rand dreptul oricarei persoane care se afla legal pe teritoriul unui stat de a se deplasa liber, acolo unde ea doreste. Acest drept poate totusi sa fie restrans in unele situatii expres prevazute de lege, atunci cand acest lucru se impune pentru ocrotirea securitatii nationale, a ordinii si linistii publice, precum si a drepturilor si libertatilor altor persoane daca sunt compatibile cu celelalte drepturi recunoscute in pact, asa cum stipuleaza art. 12 pct. 3.

Aceleasi prevederi contine si Protocolul nr.4 la Conventia europeana privind drepturile omului (Adoptat la Strassbourg la 16 septembrie 1963) in art. 2, pct. 3, iar la pct. 4 se prevede si posibilitatea restrictionarii libertatii de circulatie in anumite zone determinate, prevazute de lege si justificate prin apararea interesului public intr-o societate democrata. Alegerea resedintei in tara in care o persoana se afla in mod legal, se prevede a fi neingradita de alte restrictii decat de cele care se impun in cazurile mentionate mai sus.

In documentele internationale privind drepturile omului se stipuleaza de asemenea, libertatea oricarei persoane de a parasi orice tara, inclusiv tara sa, precum si dreptul de a reveni, fara a putea fi privata in mod arbitrar.

Art. 13 din Pactul cu privire la drepturile civile si politice prevede ca un strain aflat in mod legal pe teritoriul unui stat, nu poate fi expulzat decat in baza unei decizii luate in conformitate cu legea. Se precizeaza, de asemenea, faptul ca atunci cand nu exista ratiuni imperioase de aparare a securitatii nationale, persoana fata de care s-a stabilit aceasta masura trebuie sa aiba posibilitatea sa prezinte considerentele sale care pledeaza impotriva luarii masurii de expulzare, precum si de a se examina cazul sau de catre autoritatile competente in materie a statului sau de persoane special desemnate de catre autoritate in acest scop.

In art. 4 al Protocolului nr.4 la Conventia europeana pentru drepturile omului se interzic expulzarile colective ale strainilor, considerate ca fiind un act antidemocratic, care exclude analizarea fiecarui caz si impiedica exercitarea dreptului de a pleda cauza proprie.

O alta prevedere importanta in aceasta materie o gasim in Protocolul nr.7 al Conventiei europene (Adoptat la Strassbourg la 22 noiembrie 1984) care in art. 1 pct. 2 se precizeaza ca un strain poate fi expulzat inainte de a-si exercita drepturile si garantiile prevazute mai sus, atunci cand aceasta expulzare este necesara in interesul ordinii publice sau este bazata pe motive de securitate nationala.

Art. 3 pct. 1 al Conventiei (Roma, 4 noiembrie 1950) interzice statelor expulzarea propriilor cetateni, atat prin masuri individuale cat si colective.

Azilul este o problema de drept legata direct de libertatea de deplasare a persoanei. in aceasta materie, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat prin Rezolutia nr. 2312 (XXII) din 14 decembrie 1965 „Declaratia privind azilul teritorial' document care pornind de la prevederile art. 14 din declaratia universala a drepturilor omului in care se prevede dreptul fiecarei persoane de a cere si primi azil in alte tari pentru a scapa de persecutii. Exceptand situatiile cand este urmarit pentru fapte de drept comun sau contrare scopurilor si principiilor O.N.U., se recunoaste faptul ca acordarea azilului de catre un stat unei persoane indreptatite este un act pasnic si umanitar, care nu poate fi apreciat ca neprietenos, enuntandu-se in acelasi timp si principiile care trebuie sa stea la baza acordarii acestuia.

1.3.4. Respectarea drepturilor omului

Asa cum spuneam mai inainte, regimul politic are o importanta covarsitoare in derularea raporturilor dintre guvernati si guvernanti. Un regim politic dictatorial va da nastere la raporturi tensionate intre cei doi actori ai vietii sociale, iar unul dintre acestia, cetateanul, va cauta prin ori ce forma sa convinga autoritatea de necesitatea schimbarii optiunii politice. Astfel, in permanenta vor fi reiterate necesitatile de baza ale unei convietuiri armonioase, lucru necesar in societatea respectiva.

Celalalt actor, statul, va cauta sa respinga sau sa anihileze orice impotrivire la solutiile, caile si metodele de dezvoltare pe care le elaboreaza si la nevoie le va impune prin forta de coercitie. Acest conflict, la inceput latent, apoi din ce in ce mai profund va face ca modul de exprimare a personalitatii umane sa aiba mult de suferit, astfel ca o mare parte a cetatenilor sa devina ostili statului.

Cetatenii, in cazul unui regim dictatorial, au de suferit in ceea ce priveste, dreptul la informare, dreptul la exprimarea propriilor pareri, dreptul la circulatie a persoanelor si ideilor, dreptul de a alege si de a fi ales ori dreptul la un proces onest. Practic intregul climat social este viciat astfel ca personalitatea fiecaruia sufera deformari structurale, uneori ireversibile.

Este indeobste cunoscut faptul ca imediat dupa al doilea razboi mondial, in Romania, a avut loc o campanie de „sovietizare' a vietii economice si sociale, fapt care a dus la aparitia unui anume tip de intelectual semidirect, caracterizat prin: cinism, dorinta de parvenire, obedient, rezistent la schimbare.

Acest tip de intelectual s-a opus mult schimbarilor democratice din decembrie 1989.

In alta ordine de idei, regimul democratic asigura tuturor sanse egale si creeaza in acest sens un cadru normativ adecvat. Practic toti cetatenii se pot bucura de libertate astfel incat depinde numai de ei daca vor valorifica cum se cuvine aceasta sansa.

Cadrul normativ asigura cetatenilor posibilitatea de a lua la cunostinta de tot ceea ce se intampla in tara sau in strainatate, pot sa-si exprime ideile, parerile, convingerile in public, fara nici o opreliste, au dreptul de a se stabili ori unde in lume si sunt siguri ca justitia este onesta.

In concluzie, natura si continutul conceptului de ordine publica sunt puternic influentate de modul in care in societatea respectiva sunt respectate si drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului. Se poate spune ca acest concept nu se poate realiza fara ca aceste drepturi sa nu fie respectate.



E.Bianu - Ordinea - factorul armoniei. Suprematia principiului de ordine. Climatul ordinii obstesti salutare. Tipografia 'Cartea Romaneasca', Buc, 1945, pag.4

A.Lesviodax, Ordinea publica legala, Tipografia si legatoria penitenciarului Vacaresti, Bucuresti, 1942,pag.2

I. Craiovan, Itinerar metodic in studiul dreptului, Editura Ministerului de Interne Bucuresti, 1993, pag. 119

Eugen Bianu, Ordinea obsteasca. indreptar profesional in stiinta politieneasca, Tipografia Marvan, Bucuresti, 1938, pag. 7

Vasile Barbu - Introducere in dreptul politienesc roman unificat. Tipografia 'Cosmos', Societatea anonima, Oradea, 1927, pag.7

Dictionar de filozofie, Editura politica, Bucuresti, 1978

Ivan Stelian, Ionita Tudor - Drept politienesc, Ed. ROMFIL, Buc, 1993, pag. 8

A.. Lesviodax - op. cit. , pag. 4

Eugen Bianu - op.cit., pag.7

Le nouveau Larousse. Librairie Larousse, Paris, 1969, pag. 719

Mic dictionar enciclopedic, Ed. a II-a, revazuta si adaugita, Ed. Stiintifica si Enciclopedica , Buc. 1978, pag. 681

Paul Negulescu - Studiu juridico-politie asupra Regulamentelor organice, Revista de drept public nr.3/1943,pg- 57

Mihai Jacota - Drept international privat. Ed. Did.si ped.Buc, 1976, pag. 54

Antonie Iorgovan - Drept administrativ, partea I, Ed. Hercules, Buc, 1993, pag. 13

M. Luburici - Notiunile de ordine de drept si ordine publica in teoria si practica noastra judiciara. Justitia noua nr. 1/1961, pag. 22

I. Deleanu - Drept constitutional si institutii publice. Ed. Fundatia 'Chemarea' Iasi, 1992, pag. 85

Eugen Bianu - op. cit., pag.7

Dictionar de sociologie. Editura Babel, Bucuresti, 1993

Bianu Eugen - Ordinea - factorul armoniei. Suprematia principiului de ordine. Climatul ordinii obstesti salutare, Tipografia 'Cartea Romaneasca', Bucuresti, 1945, pag. 4

Marinescu C.Ch. - Notiunea si constiinta nationala in lumea contemporana, Ed. Junimea, Iasi, 1986, pag. 194

Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice, Editura Fundatia 'Chemarea',1992, pag. 85

Huszar T., Morala si societatea. Editura Politica, Bucuresti, 1967, pag. 221






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2137
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site