Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Modele teoretice privind procesul de adoptare a deciziei publice

Administratie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Modele teoretice privind procesul de adoptare a deciziei publice

De-a lungul timpului un numar de autori au elaborat o serie de modele teoretice pentru a explica modul in care se stabilesc si se deruleaza relatia dintre politicienii alesi si functionarii de cariera. Desigur, aceste modele nu pot fi intalnite in practica in forma in care au fost formulate. Cu toate acestea, ele raman instrumente folositoare pentru analiza si cercetare.




1. Modelul triunghiului de fier

Acest model nu se refera strict la relatiile dintre mediul politic si administratia publica, scopul elaborarii sale fiind explicarea modului in care se adopta deciziile politice in Statele Unite. Din moment ce printre factorii mentionati se numara atat oamenii politici, cat si functionarii de rang inalt, consideram util sa il mentionam in acest context.

Conform acestei teorii, deciziile politice sunt adoptate de catre un triumvirat format din liderii politici, functionarii de rang inalt si liderii grupurilor de presiune, care incearca sa-si atinga fiecare propriul interes. Politicienii obtin in acest fel suport politic din partea grupurilor de presiune si expertiza si informatii din partea birocratilor. Acestora din urma li se asigura din partea liderilor politici resurse suficiente pentru o functionare optima. Administratia, la randul sau, va asigura avantajele urmarite de catre grupurile de presiune.

Acest model a fost elaborat in Statele Unite, insa el poate fi valabil si in cazul unor tari europene.

2. Modelul retelelor de influenta

In studiul sau privind mecanismele de formulare a deciziilor in SUA, autorul american Hugh Heclo considera ca teoria 'triunghiului de fier' nu este gresita, dar este incompleta. Potrivit opiniei lui Heclo sunt mult mai multi decat cei trei actori mentionati de teoria 'triunghiului de fier' care influenteaza intr-un fel sau altul procesul de adoptare a deciziilor politice. Acesti actori formeaza ceea ce Heclo a denumit 'issue networks', ceea ce in traducere ar insemna 'retele care incearca sa influenteze rezolvarea unei probleme'. Aceste retele nu sunt organizate de catre cineva anume, ci se formeaza odata cu aparitia respectivei probleme. De regula, membrii acestor retele nu se cunosc intre ei, de multe ori nu ajung in contact si nu comunica intre ei. Singurul lucru care ii uneste este problema in cauza. Membrii acestor retele pot fi politicieni, functionari de cariera, lideri sau simplii componenti ai grupurilor de presiune (lideri de sindicat de exemplu), ziaristi, specialisti in domeniu sau chiar cetatenii. Fiecare dintre acesti actori influenteaza decizia in functie de propriile posibilitati. Politicienii vor incerca sa-si impuna punctul de vedere de pe pozitia de conducatori, functionarii se vor folosi de expertiza pe care o detin si de alte posibilitati de influentare, grupurile de presiune pot organiza actiuni specifice (demonstratii, liste de semnaturi etc.), in timp ce ziaristii sau specialistii in domeniul respectiv pot sa-si prezinte propriile pareri in legatura cu problema in cauza. Aceste retele dispar odata ce problema in cauza a fost rezolvata sau si-a pierdut intr-un alt fel actualitatea.

3. Modelele lui Peters

Un alt autor care s-a ocupat de formularea unor modele teoretice privind relatiile politico-administrative este Guy B. Peters. Clasificarea sa include cinci modalitati in care se pot stabili sau derula aceste relatii.

- Modelul formal-legal

Conform acestui model, care mai este intitulat si 'Yes, Minister', adica 'Da, d-le ministru', relatiile dintre functionarii de cariera si politicienii alesi sunt conforme cu cele prevazute de legislatia statului. Prin urmare, cei care au rolul principal in adoptarea deciziilor sunt politicienii, functionarii fiind redusi la rolul de simplii executanti. Acest model se apropie cel mai mult de modelul clasic weberian, iar din punct de vedere practic este cel mai apropiat de cel britanic.

- Modelul comunitar

In acest caz politicienii si functionarii de cariera colaboreaza in procesul de formulare a deciziilor. Ei au interese comune sau opinii similare in legatura cu guvernarea. In general, acest model apare in situatii cand oamenii politici si birocratii au un trecut comun (acelasi tip de educatie, situatiile in care fosti functionari ajung in politica sau fosti politicieni ocupa functii in administratie, sau ca in cazul fostelor tari comuniste, apartenenta la fosta elita comunista etc.).

Un alt aspect care favorizeaza instaurarea unui astfel de model este complexitatea crescanda a guvernarii in societatile moderne. Din acest motiv politicienii sunt obligati sa apeleze la colaborarea birocratilor si, de cele mai multe ori, sa le accepte punctele de vedere. Acel tip de negociere prin care politicienii ofera resurse si stabilitate functionarilor in schimbul expertizei pe care acestia o detin este din ce in ce mai intalnit, mai ales in tarile democratice.

Acest model, ca si teoria 'triunghiul de fier' este in mare masura conform cu teoriile elitiste, care afirma ca orice forma de organizare umana conduce la formarea unei oligarhii care reuseste sa acapareze conducerea comunitatii. In cazul nostru aceasta elita este formata din politicienii si functionarii de rang inalt, la care se adauga, in cazul 'triunghiului de fier', liderii grupurilor de presiune.

- Modelul comunitar - functional

In mare masura, acest model este asemanator cu precedentul. Deosebirea consta in faptul ca, in acest caz, colaborarea intre functionari si politicieni se realizeaza sectorial, pe domenii sau departamente. Caracteristic pentru acest caz este faptul ca intre sectoare pot aparea competitii sau chiar conflicte cu privire la alocarea resurselor (a celor bugetare, cu precadere). Modelul comunitar-functional poate fi asimilat teoriei pluraliste, care sustine ca fiecare societate este condusa de catre elite corespunzatoare fiecarui domeniu important din viata sociala (domeniul militar isi are elitele sale, cel economic elitele sale etc.).

- Modelul adversial

Dupa cum arata si numele, acest model este dominat de competitie si conflicte intre politicienii alesi si functionarii de cariera. Astfel de situatii apar, cu precadere, la schimbari radicale de guvern, schimbari care implica, la randul lor, modificari substantiale de politica. In acest mod interesele birocratiei pot fi afectate (se pot produce reduceri de personal, pot fi modificate procedeele de lucru sau poate fi afectata pozitia in ansamblu a unei institutii sau a birocratiei in general).

In orice caz, putem afirma ca acest model este unul tranzitional, deoarece orice conflict trebuie in cele din urma sa aiba un castigator. Dupa cum a afirmat Montesquieu, atunci cand doua puteri din cadrul guvernamantului au interese sau opinii opuse intervine nevoia de a guverna care sileste cele doua parti sa ajunga la un compromis.

- Modelul statului administrativ

In aceasta situatie rolul predominant in procesul de formulare a deciziilor politice il are birocratia. Un astfel de model apare in special in sistemele politice caracterizate de o mare instabilitate. In aceasta situatie, administratiei publice ii revine rolul de a asigura continuitatea guvernarii, asumandu-si prin urmare rolul decizional. O astfel de tendinta poate aparea si in urma constituirii birocratiei intr-un corp unit sau, cu alte cuvinte, intr-o casta. In mare masura este cazul Frantei, unde functionarimea franceza reprezinta de cateva secole o categorie privilegiata, detinand o pozitie dominanta in societate.

Birocratia a avut un rol dominant si in tarile comuniste. In perioada de relaxare a sistemului totalitar, functionarii au reusit sa acapareze in mare masura procesul decizional in dauna aparatului de partid. Acest fenomen a fost amplificat de faptul ca elitele intelectuale se indreptau spre administratia publica (cca. 80 % in Uniunea Sovietica). In tarile in curs de dezvoltare birocratia a fost folosita de multe ori ca agent de modernizare a societatii. Functionarii publici au fost implicati nu doar in administrarea treburilor publice, ci si in economie. In acest fel ei au reusit in multe cazuri sa obtina un rol important in cadrul statului.



Aceste modele nu se regasesc in aceasta forma in practica. Este mult mai probabil ca, in cadrul aceluiasi sistem, sa intalnim mai multe modele sau combinatii intre ele.

Hojnacki reduce numarul de cazuri la doar doua: unul in care rolul dominant revine politicienilor, iar cel de-al doilea in care domina functionarii publici.

Insa cel putin inca o situatie trebuie mentionata, si anume cea in care intre cele doua puteri se instaureaza un climat de cooperare (modelul comunitar sau modelul comunitar-functional).

Expansiunea birocratiei centrale din Romania nu este o intamplare, ci un sindrom al unei profunde maladii institutionale. Originile acestei maladii pot fi gasite in incoerenta si instabilitatea organizationala, in tendinta irepresibila de a umfla aparatul birocratic pentru a impaca interese sectoriale aflate in competitie si pentru a aplana conflictele intre diverse grupuri de presiune, precum si in incapacitatea analistilor autohtoni in politici publice de a identifica tendintele structurale, de a le explica opiniei publice si mediei si de a descoperi surselor acestor evolutii negative.

Aceste lacune nu sunt noi in organizarea institutionala romaneasca si expllica in buna parte slaba performanta a Romaniei in procesul pre si post aderare cat si intarzierea reformelor in general. Principalele probleme ale viitoarei administratii romanesti comunitare sunt: fragmentarea administratiei centrale, fluiditatea structurilor si lipsa de apetit pentru cooperare si comunicare din teritoriu precum si efectele pe care aceste neajunsuri le au asupra competentei si motivatiei corpului de functionari publici. Disfunctionalitatile sunt analizate si la nivelul celor doua mari categorii de agentii guvernamentale centrale: ministerele de coordonare si ministerele de linie.

Ministerele de linie administreaza o anumita parte a sectorului public, delimitata functional si au de regula ca obiectiv furnizarea unui bun sau serviciu public identificabil.

Ministerele de coordonare asigura coerenta de actiune intersectoriala a ministerelor de linie, relatia lor cu alte institutii, precum si alte functii nespecifice in termenii furnizarii unui serviciu public, precum si elaborarea strategiillor generale de actiune. Exemplu: Biroul primului ministru, cu sau fara o cancelarrie de rang de minister; Ministere ale economiei si dezvoltarii; ministere de coordonare administrativa.

Problema institutionala romaneasca cuprinde doua mari aspecte :

- un numar mare de agentii centrale (ministere);

- un inalt grad de instabilitate al agentiilor centrale;

- ca rezultat al proliferarii institutionale, un anumit grad de suprapunere de atributii si ambiguitate in structurile de cooordonare.

Romania si Italia detin recordul in ceea ce priveste numarul portofoliilor (25), alte tari comunitare avand cabinete cu cel mult 17 portofolii. Cu alte cuvinte, un guvern postcomunist normal (si functional), asa cum o arata bunele performante ale tarilor candidate, este cu 40 % mai mic decat guvernul romanesc.

Exista in mod evident un compromis ce trebuie atins intre marimea si eficienta de operare a unui guvern. Cand acestea sunt prea mari si fragmentate pentru a lua decizii colective asupra chestiunilor de pe agenda de lucru, cum ar fi normal sa o faca, intregul proces se incetineste, isi pierde transparenta si poate fi atras de interese sectoriale. Tarile anglo-saxone au inteles, ca si democratiile continentale, sa reduca in ultimul timp marimea guvernelor, in incercarea de a le eficientiza si de a usura luarea deciziilor strategice. Cand s-au alaturat lumii democratice la inceputul ultimului deceniu, majoritatea tarilor din Uniunea Europeana au adoptat aceasta perspectiva conservatoare privind structurile guvernamentale si au creat departamente centrale de tip umbrela, mai putine si mai mari, tocmai pentru a favoriza cristalizarea programelor de actiune sectoriala si a le integra, inainte de a le pune pe agenda de discutie a cabinetului reunit. Aceasta structura are si avantajul de a reduce costurile administrative presupuse de existenta ministerelor mici si numeroase, prin contopirea serviciilor auxiliare ale acestora.

Romania a mers, dimpotriva, pe modelul sovietic, care urmareste mentinerea status-quo-ului si in care problemele definite ingust sunt puse in sarcina unor agentii guvernamentale ce trebuie sa satisfaca o serie de etape si linii bugetare predefinite si detaliate. Eficienta in cazul acestui model este masurata in termenii de input. Realocarile sunt dificil de operat din cauza opozitiei aparatului administrativ si lipsei de informatie privind performantele reale, in timp ce agenda politica este puternic influentata de presiunea in directia continuarii programelor deja existente. Reducerea birocratiei este pe ordinea de zi, dar foarte putine institutii sunt reformate, sau macar rationalizate. Cel mai adesea au loc reduceri de personal uniforme, in limita unui proces prestabilit – desi acesta nu este inca intr-o structura institutionalizata instabila si fragmentata, pentru ca nu face diferentierea intre agentiile utile si cele inutile – doar pentru a reveni apoi treptat asupra lor in perioada urmatoare.

Nu conteaza numai faptul ca Romania are multe ministere si agentii, dar si faptul ca acestea apar, dispar, isi schimba atributiile si subordonarea extrem de des. Consecinta imediata este faptul ca memoria institutionala a acestor organizatii se pierde destul de des, ca si continuitatea programelor, personalului si documentelor care ar putea duce in timp la o imbunatatire a performantelor administrative. Cel mai bun exemplu aici il constituie lipsa coordonarii economice centralizate. In ultimii ani, am asistat la infiintarea, desfiintarea si reinfiintarea de ministere ale privatizarii, reformei, economiei, dezvoltarii, prognozei, mutatii produse inainte ca angajatii lor sa se lamureasca prea bine care le sunt institutiile. Motivele acestor balbaieli institutionale sunt evidente :

- lipsa totala de evidenta a rolului pe care statul trebuie sa-l joace in procesul de reforma economica;

- cand totul devine prioritate, inseamna ca nu exista prioritati si strategii, ci doar reactii de moment la evenimente sau conditionari ale actului de guvernare;

- indeplinirea scopului ascuns de a se “scapa” din punct de vedere politic de functionarii publici care devenisera inamovibili prin legea din 1999. Aceasta lege a fost o conditie impusa de la Helsinki la sfarsitul anului 1999. Scopul a fost crearea unui functionar public scos de sub presiunea politica si crearea unei noi clase de oficiali posedand disciplina, profesionalism si spirit de corp de functionari publici la nivel european. Daca a fost o initiativa realista sau dezirabila este de discutat in conditiile actualei administratii din Romania. Poate ca o idee mult mai aproape de realitate ar fi adoptarea modelului american, acolo unde politizarea principalelor institutii este admisa deschis, oficializand si reglementand astfel prin lege o realitate foarte bine ancorata si acceptata tacit in Romania. Recentele premeniri institutionale nu constituie insa, pana la urma, o grava incalcare a prevederile statutului functionarilor publici: sub pretextul schimbarii denumirilor unor institutii, orice noua administratie curata sectorul public de functionarii nedoriti, angajati de institutia precedenta, prin sustinerea unui examen care, teoretic, ii facea inamovibili.

De asemenea se pot intalni in Romania si aranjamente in care institutiile infiintate in diferite perioade, sau modelate conform anumitor sugestii ale unor organizatii internationale care le acorda asistenta, sa coexiste intr-o alcatuire complicata si nefunctionala (a se vedea Agentia pentru Dezvoltare Regionala a Programului Sapard). Administratia centrala se compune din straturi de institutii care apar, se exfoliaza treptat si sfarsesc prin a deveni irelevante, urmand cariera sponsorilor lor politici, insa dainuie in continuare in conditii misterioase, chiar dupa ce actiunile lor au fost realocate.



In ceea ce priveste proliferarea ministerelor de linie, daca ceva este considerat important pentru dezvoltare (turismul, intreprinderile mici si mijlocii, tehnologia informatiei), atunci este infiintat rapid un minister care sa se ocupe de acel ceva. Nu se face o analiza serioasa, daca statul poate intr-adevar sa intervina in acel sector cu rezultate pozitive, infiintand o agentie publica sau nu, mai bine lasa lucrurile in voia lor; in cazul in care interventia este posibila, se iau in considerare mecanismele de interventie publica deja existente, evitandu-se astfel suprapunerea atributiilor institutiilor. Nu este nimic de natura unui bun public in obiectul de activitate al Ministerului Tineretului si Sportului de exemplu. Faptul ca el exista este un efect combinat al inertiei institutionale si a intereselor de grup. State bogate precum Franta sau Italia isi pot permite asemenea ciudatenii marginale; statele fost comuniste, care trebuie sa-si dramuiasca cu mare atentie resursele sarace, nu reusesc sa o faca.

Administratia publica reprezinta o “mare afacere publica“, in care suntem cu totii implicati in calitatea noastra de cetateni si, ca urmare, este necesar sa nu ramanem pasivi la lucrurile care ne privesc si pe care le putem schimba sau imbunatati in mod direct sau indirect.

Conform Constitutiei Romaniei, art. 119 “administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice“. Principiul autonomiei locale are in vedere organizarea si functionarea administratiei publice locale pornind de la “dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale, de a rezolva si gestiona in nume propriu si sub responsabilitatea lor, o parte importanta a treburilor publice, in folosul colectivitatilor locale pe care le reprezinta“, autoritatile administratiei centrale, potrivit principiului subsidiaritatii, intervenind daca si in masura in care obiectivele actiunii nu pot fi realizate de autoritatile locale.

Autonomia locala se manifesta pe mai multe planuri. Pe planul capacitatii juridice, colectivitatile teritoriale locale sunt subiecte de drept distincte, avand propriile interese publice, iar pe plan institutional, ele dispun de autoritati administrative proprii. Pe planul autonomiei decizionale, aceste autoritati au competente proprii si iau decizii in interesul colectivitatilor pe care le administreaza. De asemenea, autonomia nu poate fi reala, efectiva, fara prezenta autonomiei in planul mijloacelor umane, materiale, financiare, colectivitatile teritoriale locale avand proprii functionari publici, domeniu (public si privat) propriu, autonomie financiara (buget propriu). Autoritatile locale sunt autonome dar nu si suverane. Autonomia este exclusiv la nivel administrativ, iar nu si legislativ, de guvernare sau judiciar. Autoritatile locale sunt supuse unui control de tutela administrativa exercitat de administratia de stat.

Administratia publica locala din tarile dezvoltate are la baza principiul autonomiei locale, energia trebuind sa fie canalizata catre o reala, eficienta si functionala autonomie locala, administrativa si financiara. Acest lucru ofera avantajul aplicarii unor strategii si tactici adaptabile si pliate pe specificul realitatilor locale.

Realitatea demonstreaza ca de optsprezece ani se incearca adaptarea la transformarile de natura administrativa, politica si juridica ce au loc in statele dezvoltate. O analiza a cadrului legislativ si institutional arata ca nu au fost gasite cele mai bune instrumente pentru realizarea reformei in administratie:

- nu s-a reusit optimizarea procesului decizional, autonomia locala nefiind asumata complet de autoritatile locale;

- neidentificarea, in mod cert, a responsabilitatilor si relatiilor dintre diferite institutii;

- descentralizarea este incompleta, nereusindu-se apropierea de interesul cetateanului, a unor atributii si decizii. Nu s-a reusit nici transferul complet de resurse materiale si financiare care asigura apropierea deciziei de realitatea economica si care confera o mai buna valorificare a resurselor.

- bugetele colectivitatilor locale sunt dependente in mare masura de resursele bugetului de stat, veniturile proprii bugetelor locale nedepasind 25 % din necesarul de resurse locale, reforma finantelor vizand, dupa model european, o cota de aproximativ 50 %.

- o insuficienta comunicare intre autoritatea publica si cetatean;

- nu s-a reusit implementarea unui sistem informational in toate ramurile administratiei;

- exista o nemultumire a cetatenilor determinata de necorelarea dintre confortul urban oferit de autoritati si suma de bani pe care trebuie sa o verse anual la bugetul local;

- intrarea in vigoare a Legii finantelor publice locale a fost amanata datorita insuficientei pregatiri a acestui moment, consiliile locale si judetene neorganizandu-si propriile compartimente fiscale.

Este evident ca incepand cu recunoasterea constitutionala a autonomiei locale, multe legi adoptate in perioada postdecembrista au vizat crearea unui cadru legal necesar aplicarii acestui principiu (Legea privind statutul functionarilor publici; Legea privind raspunderea ministeriala; Legea finantelor publice locale; Legea administratiei publice locale; Legea privind dezvoltarea regional) si, totodata, armonizarea cu legislatia europeana. Acest demers a culminat prin obtinerea de catre Romania a statului de parte la “Carta europeana a autonomiei locale” prin Decretul nr.131/1997 si prin Legea nr.199/1997.

Cu toate aceste eforturi, sunt inca necesare o serie de masuri legislative si administrative care sa confere eficienta acestui scop.

Pentru a putea vorbi de o reforma in administratia publica, asupra acestui proces trebuie sa existe amprenta marketingului si managementului public. Administratia este o afacere si trebuie conduss corespunzator pentru a avea randament.

Nu se poate face reforma fara a fi facuta o analiza SWOT prin care sa se identifice avantajele si dezavantajele, oportunitatile si pericolele. Reforma trebuie structurata in scopuri, obiective principale si secundare, strategii, toate stabilite prin raportare la rezultatele analizei mentionate mai sus. Dupa o elaborare riguroasa, aceste planuri trebuie implementate cu elementele de rigoare: activitati, responsabili, executanti, supervizori, timp, buget. Toate elementele reformei trebuie monitorizate si controlate, iar cand este cazul actualizarea planului. Pasii reformei trebuie stabiliti in urma unei abordari manageriale care sa confere dinamica procesului de transformare a organizatiilor publice.

Elaborarea unei legi a descentralizarii reprezinta un punct de plecare pentru o reforma administrativa. Prin intermediul ei se vor clarifica problemele privind repartitia puterilor intre alesi si functionari, competentele colectivitatilor teritoriale si ale statului. Transferul de competenta trebuie insotit de transferul resurselor necesare exercitarii competentelor. Sporirea capacitatii decizionale presupune si existenta raspunderii persoanelor decidente fara a exista posibilitatea imputarii raspunderii in sarcina altor persoane decat in anumite conditii riguros stabilite; asta pentru ca toate autoritatile doresc sa decida, dar toate ”fug” de responsabilitati.

De asemenea trebuie create conditiile democratiei participative prin asigurarea informarii si participarii cetatenilor la rezolvarea problemelor majore ale comunitatii, intarirea dreptului de expresie a alesilor locali, asigurarea transparentei actelor administrative. Procedurile de consultare a cetatenilor in problemele fundamentale, trebuie prevazute intr-o viitoare lege privind organizarea si desfasurarea referendumului prevazut in Constitutie.

Relatia fiscala dintre administratia centrala si autoritatile publice locale este, inca, una de dependenta, autoritatile locale nebeneficiind de un cadru de acces la piata de credit. Corespunzator legii si limitelor acesteia, autoritatilor locale le-ar fi necesara libertatea deplina de a fixa nivelul impozitelor si taxelor locale. Astfel fixarea se va face prin corelare directa la capacitatea de plata a contribuabililor, crescand totodata interesul asupra modului cum sunt utilizati banii.



Pentru o mai buna si rapida colectare a impozitelor, ar fi necesara utilizarea unor mijloace moderne: cardul, biletul la ordin. Utilizarea aceleasi baze de calcul pentru stabilirea mai multor impozite ar fi o masura ce ar diminua timpul necesar operatiunii de impunere si costurile aferente. Pentru valorificarea resurselor financiare locale disponibile temporar, ar fi oportuna infiintarea unei banci proprii colectivitatilor locale ce ar crea posibilitatea finantarii unor lucrari de investitii, obtinandu-se totodata si o dobanda pentru sumele depozitate, lucru ce nu are loc prin trezoreria statului.

Orice decizie financiara locala trebuie sa se ia numai in baza unor proiecte, prin intermediul unor liste de prioritati a investitiilor. Ar fi oportuna si intocmirea unui plan financiar multianual de investitii.

Este bine-cunoscut faptul ca majoritatea oamenilor este nemultumita de calitatea serviciilor locale. Pentru o mai buna comunicare intre administratia locala si cetateni, este necesar ca periodic sa se efectueze cercetari (monitorizarea plangerilor, instituirea unor linii telefonice, chestionarea scrisa) din care sa se afle gradul de satisfacere a nevoilor consumatorilor si masura in care serviciile corespund necesitatilor beneficiarilor.

Anumite servicii, prin crearea cadrului legislativ necesar, pot fi prestate de catre agenti economici privati, sub controlul autoritatilor locale, in schimbul unor facilitati fiscale. Asemenea situatii exista deja (ex.: transportul in comun), dar lipsa unei coordonari riguroase din partea organelor abilitate determina unele nemultumiri in randul cetatenilor.

Avand in vedere faptul ca serviciile publice sunt caracterizate ca fiind perisabile (nu pot fi stocate sau inventariate), oferta lor trebuie sa corespunda tot timpul cererii, si cu multa precautie in situatiile cand aceasta este fluctuanta. Administratia publica trebuie sa fie pregatita si sa anticipeze perioadele de varf ale cererii, iar in conditiile unei cereri reduse sa nu mai fie consumate inutil resurse financiare si materiale.

De asemenea trebuie rezolvata si problema utilajelor si instalatiilor care sunt uzate tehnic si moral. Mecanizarea sarcinilor administrative va oferi avantajul unor servicii de calitate, iar cheltuielile cu investitia vor fi amortizate prin reducerea cheltuielilor cu personalul care va fi substituit de masina.

Este necesar sa se evite dublarea serviciilor publice prin prestarea, in domenii de competenta administratiei publice locale, a unor servicii desconcentrate ale ministerelor de aceeasi natura; este recomandata o mai buna comunicare pe orizontala.

Se investeste foarte putin in invatamant, cultura, in sistemul pensiilor si asigurarilor sociale, si pentru ca nu s-au gasit metode de atragere a agentilor privati spre a investii in aceste domenii prin oferirea unor facilitati fiscale. Este necesara revizuirea cheltuielilor cu protectia sociala si indreptarea lor spre categoriile cu adevarat defavorizate, precum si dimensionarea lor astfel incat sa fie incurajata munca.

Referitor la formarea profesionala, desi piata fortei de munca abunda in specialisti in administratia publica (care pe langa pregatirea de specialitate, sunt pregatiti si in domeniul informatic, limbi straine si au o viziune moderna asupra reformei in administratie si capacitati de a contribui la realizarea ei), multe din persoanele angajate in administratia locala nu au aceasta pregatire, autoritatile investind timp si bani in formarea lor. Este nevoie de functionari publici profesionisti care sa implementeze programele de reforma, care sa fie sustinatori fideli ai acesteia, sa fie pregatiti si sa aiba cunostintele necesare sa raspunda la schimbare. Trebuie acordata o mare atentie procesului de recrutare, intervievare si selectie a personalului, avandu-se in vedere profilul candidatului ideal.

Un lucru deloc imbucurator este faptul ca, potrivit statisticilor, administratia publica ocupa un loc fruntas in cadrul domeniilor corupte. Acest fenomen are o manifestare piramidala si stoparea lui ar trebui facuta ”de la varf”, dar acest fapt nu presupune ca nu ar trebui luata atitudine si la nivel local. Functionarii publici trebuie sa dea dovada de probitate si demnitate si sa aiba conceptia ca sub aspect moral ei se bucura de autoritate, neavand dreptul de a se degrada pe sine sau functia sa. Pentru a preintampina unele situatii de acest fel, ar trebui sa li se asigure un sistem de salarizare si posibilitatea realizarii unei cariere care sa atraga si sa mentina oamenii competenti si sa-i motiveze, iar promovarea lor sa se faca pe criterii de performanta si moralitate.

Intr-un document elaborat de Guvernul Romaniei si Comisia Europeana in anul 1999 in cadrul Programului PHARE pentru politica de dezvoltare regionala, se arata ca organizarea administrativ-teritoriala actuala este dezavantajoasa, cu un numar mare de judete. Si intr-adevar, organizarea administrativ-teritoriala a tarii noastre corespunde unor realitati istorice, din punct de vedere administrativ, economic, social, al dezvoltarii stiintei, existente acum peste o jumatate de secol. Este evident ca anumite orasele, potrivit conditiilor economice si sociale pe care le poseda, nu au nicio sansa de dezvoltare, ele abia reusind sa supravietuiasca; o reorganizare teritoriala le-ar modifica situatia prin asimilarea lor de catre orasele puternice. Nivelul de dezvoltare economica actual nu ar permite, direct si imediat, crearea unor judete de dimensiuni medii ale regiunilor puternice de la nivel european, dar o pozitie realista in prezent ar fi de dublare a suprafetelor judetelor, deci de reducere la jumatate a numarului lor la circa 20. Acest lucru ar duce la reducerea disparitatilor existente intre diferite „regiuni” ale Romaniei si autonomia locala nu va mai fi sufocata, iar colectivitatile teritoriale dependente total de stat.

Acesta este un obiectiv care, probabil, va avea posibilitati de realizare in viitorul indepartat. Pentru moment trebuie vizata cooperarea locala si dezvoltarea regionala. Cooperarea locala va avea ca scop realizarea unor proiecte comune ale colectivitatilor locale in scopul dezvoltarii economice, amenajarii teritoriale, protectiei si punerii in valoare a mediului, elaborarii planurilor de transport.

Strategia de dezvoltare locala presupune un cadru normativ procedural care sa defineasca intinderea competentelor diferitelor nivele de decizie strategica, identificarea, antrenarea si solidarizarea actorilor locali pe o baza parteneriala pentru sprijinirea si realizarea efectiva a proiectelor locale, evaluarea resurselor locale umane, fizice, naturale, economice, financiare. Atata timp cat nu se creeaza conditii legale pentru aceasta colaborare locala si administratiile locale nu actioneaza in vederea realizarii ei, investitorii, chiar si cu acordarea unor facilitati, nu vor avea incredere in acest proiect si nu vor contribui la efectuarea lui. Desi strategia de dezvoltare locala ar aduce multe avantaje (imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii regionale si locale, dezvoltarea turismului - rural, cultural-, politici active de ocupare a fortei de munca, promovarea unor politici pliate pe specificul zonal), daca nu se va actiona la nivel administrativ pentru implementarea ei, lucrurile vor arata bine doar „pe hartie”.

Trebuie sa se asigure o monitorizare a aplicarii reformei, urmarindu-se fiecare pas si adoptandu-se eventualele schimbari de strategie in timp util. Modul de gestionare a banului public trebuie supus unui control riguros. Un impediment in reforma administrativa il constituie birocratia excesiva care determina un circuit lent al documentelor. Trebuie regandit acest circuit prin comasarea unor proceduri sau prin realizarea lor in cadrul aceluiasi compartiment. Tot in sprijinul debirocratizarii sta si extinderea utilizarii in administratia publica a tehnologiilor informatice.



Alina Mungiu Pippidi, Sorin Ionita - coordonatori, Politici publice - teorie si practica, p.122-131

Ioan Alexandru, Criza administratiei, p.55-62






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1157
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site