Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AdministratieDrept


CASATORIA ROMANA - MATRIMONIUM

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




CASATORIA ROMANA MATRIMONIUM




Institutia matrimoniala romana dupa unii cercetatori este cea mai putin cunoscuta dintre institutiile romane. In afara de cateva fragmente lacunare din operele lui Gaius si ale lui Ulpian, nu ne-au fost transmise alte detalii asupra apectului juridic al casatoriei.

Detalii exista asupra ceremonialului casatoriei si asupra relatiilor dintre soti din mentiunile diferitilor autori antici. Cert este ca si atunci casatoria era un act deosebit de important cu implicatii economice si sociale deosebite. De aceea din cele mai vechi timpuri incheierea casatoriei implica rigoare si formalism.

De aceea, inainte de a discuta despre casatoria propriu-zisa, este necesar sa aruncam o scurta privire asupra unei etape care a precedat-o: logodna.

§ 1. Logodna (sponsalia)

1.1. Modalitatea de incheiere a logodnei

Inainte de incheierea casatoriei propriu-zise, la romani s-a pastrat obiceiul pe care-l intalnim si astazi la multe popoare, sa se faca un fel de promisiune de casatorie, o logodna, care se chema sponsalia. Aceasta denumire este legata de verbul spondeo (promiti) pe care viitori soti il intrebuintau cu ocazia logodnei.

Daca viitori soti erau sui iuris incheiau ei insisi in fata unei autoritati (juristconsultul sau pretorul) logodna. Daca erau alieni iuris viitori soti, logodna se incheia de parintii lor.

Precizam ca tatal poate logodi fiica fara voia ei dar nu o poate casatori fara voia ei.

La inceput se pare ca logodna avea loc prin contracte solemne si verbale. Mai tarziu se putea face logodna si prin simpla intelegere (simpla promisiune).

Anterior legislatiei lui Augustus care fixeaza varsta minima a logodnicilor la 10 ani, logodna se putea oficia si la varste mai mici incepand cu 7 ani.

Cu ocazia logodnei, femeia logodita primea de la viitorul ei sot daruri si un inel de aur (anulus) asemanator verighetei de azi. Inelul putea sa fie si dintr-un alt metal dar atunci trebuia sa fie incrustat cu aur. Inelul se punea pe degetul vecin cu degetul mic de la mana stanga, motivul alegerii degetului respectiv explicandu-ni-se de catre A. Gellius: de la acest deget ar porni un nerv foarte fin care ajunge la inima. Astfel, inelul de logodna este simbolul afectiunii sincere si in vederea incheierii casatoriei. Se pare ca acest obicei ar fi fost luat de romani de la egipteni.

Tot cu ocazia logodnei se fixa si ziua fasta (dies fastus) pentru celebrarea casatoriei. Casatoriile la Roma nu puteau avea loc in zile nefaste din punct de vedere religios. Zile nefaste erau data de 1 a fiecarei luni, data de 5 ale lunilor cu mai putin de 31 de zile si data de 7 in lunile cu 31 de zile. Tot nefaste erau zilele de 13 sau 15 ale lunilor. Nefaste erau si zilele din luna mai, cand se celebrau Lemuriile (Lemuria) aceastea erau sarbatori dedicate spiritelor malefice ale mortilor, apoi zilele consacrate mortilor familiei, prima jumatate a lunii iunie consacrate omagierii cultului lui Venus.

1.2. Efectele logodnei

Daca una din parti nu-su respecta promisiunea de logodna, partea prejudiciata avea dreptul sa deschida actiune in justitie. In functie de motivul nerespectarii angajamentului, judecatorul aprecia oportunitatea desfacerii logodnei, iar in cazul unor motive neintemeiate putea fixa o amenda. Daca nu avea loc casatoria prin fapta logodnicului donator al diferitelor daruri, logodnica putea sa pastreze darul. Daca logodnica beneficiara a darului nu mai dorea sa incheiei casatoria, trebuia sa intoarca darul indoit.

In caz de infidelitate a logodnicei, logodnicul avea actiune de adulter. Cu toate ca logodna nu obliga partile sa se casatoreasca, injuriile pe care un tert le aduce logodnicei da dreptul logodnicului sa introduca impotriva tertului actiunea de injurii.

Pe vremea lui Augustus au aparut logodne succesive nefinalizate prin casatorie. Legea Iulia de maritandis ordinibus cauta sa puna capat acestei situatii stabilind sanctiuni.

§ 2. Casatoria

Juristconsultul Modestinus defineste casatoria aratand ca este „uniunea barbatului cu femeia, o comuniune pentru intreaga viata, impartasirea dreptului divin si uman.”

Aceasta definitie a casatoriei (iustum matrimonium sau iustae nuptiae) oglindeste vechea conceptie despre casatorie, o legatura a sotiilor pentru toata viata.

Iustum matrimonium – casatoria civila – permitea dobandirea puterii barbatului asupra femeii, sotia intra sub puterea sotului ca si cum ar fi fiica acestuia. De aici decurgeau o serie de consecinte. Dar mai exista se pare si o alta forma de casatorie prin care sotia nu intra in puterea totala a sotului. In principiu casatoria era hotarata de seful familiei, pe considerente stabilite de el prioritate, afectivitatea viitorilor soti contand prea putin.

2.1. Casatoria cum manu

Manus se numeste „mana”, ceea ce sugereaza aici situatia de drept pe care o dobandea sotia pe care punea mana (puterea) barbatul.

In casatoria cum manus, adica puterea maritala a barbatului exercitata asupra femeii rupea legaturile agnatice cu familia sa de origine parasind-o si intra in familia sotului, implicit cadea sub puterea (manus) sefului de familie. Daca barbatul cu care se casatorea era sui iuris adica nesupus altei puteri, femeia intra in puterea barbatului. Daca sotul femeii era la randul sau sub puterea altei persoane – sef de familie – femeia intra sub autoritatea sefului de familie.

Casatoria cum manus asigura prerogative intinse asupra femeii. Sotia intra intr-o adevarata suspensie fata de capul familiei avand pozitia juridica a descendentilor aflati sub puterea parinteasca. Intrand in familia sotului, femeia dobandea drepturi specifice aici, cum ar fi dreptul la rudenie civila si agnatiune. Nu putea fi data in adoptie si nici nu putea fi emancipata.



Formalitatile necesare pentru incheierea casatoriei erau identice cu cele pentru dobandirea puterii. Casatoria cum manu se putea realiza in trei moduri diferite:

Confareatio - este un act juridic stravechi cu caracter solemn si religios fiind rezervata patricienilor. Numele provine de la painea din grau (panis farreus) care se impartea intre soti la ceremonie ca semn al comunitatii de viata. Casatoria se incheia in curie in fata a 10 martori, acelui mai mare pontif (Pontifex maximus) si a flaminului lui Jupiter (flamen Dialis). Pentru incheierea acestui act religios Gaius ne spune ca sunt indeplinite mai multe ritualuri insotite de cuvinte solemne si precise. In ajun la Ceres se sacrifica o scroafa (Ceres zeita belsugului) se cercetau maruntaiele animalului sacrificat pentru a stabili daca vrerea lui Jupiter era prielnica incheierii casatoriei. Fierea animalului se arunca sub altar ca orice amaraciune sa dispara din casatorie. Cei doi miri erau asezati pe cate un scaun de aceeasi forma, acoperit cu blana unei oi sacrificate. Flaminul unea mainile drepte ale mirilor si atragea atentia miresei ca datoria ei este sa participe la toate actele sacre din casa sotului si sa contribuie la bunastarea familiei. Mireasa printr-o formula solemna isi lua acest angajament apoi tinerii gustau din turta de gau si inchiriau un pahar de vin indulcit cu miere. Apoi sotii rosteau rugaciuni.

Desfacerea casatoriei confaeratio era in principiu indisolubila, dar ulterior s-a inventat difareatio, ceremonie in cadrul careia sotii care urmau sa se desparta apareau pentru ultima data impreuna in fata vetrei sacre tot in prezenta unor martori si a unui sacerdot oficial, turta de grau oferita era refuzata de ambii soti si rosteau, spune Plutarh, cuvinte inspaimantatoare, crude si ciudate.

Precizam ca FLAMINIUM era o functie sacerdotala pentru cel care o ocupa se cerea conditia de a fi nascut dintr-o casatorie pe care parintii au incheiat-o tot confereatio.

Se pare ca acest gen de casatorie a cazut in desuetitudine destul de devreme. La inceputul Imperiului ne spun izvoarele, foarte putini cetateni romani se mai gaseau care sa se fi nascut dintr-o asemenea casatorie.

Coemptio - este o alta forma a casatoriei cum manu. Se pare ca era accesibila numai plebeilor. Aceasta forma de casatorie avea la baza mancipatio, adica o vanzare-cumparare fictiva prin care femeia insasi daca era sui iuris sau cu incuviintarea tatalui daca era filia familias, intra sub puterea sotului.

Acest gen de casatorie conferea manus, dar nu prezenta caracterul sacru si indestructibil ca in cazul casatoriei confareatio. Prefixul co- adaugat cuvantului emptio (cumparare) denota ca suntem in fata unei cumparari reciproce. Textele indica de regula femeia ca subiect al cumpararii. Desigur, avem de-a face cu o vanzare fictiva. Ceremonia se petrece in fata pretorului si in prezenta a 5 martori cetateni puberi si a unui libripens (purtator de balanta) ca la orice vanzare. Femeia isi cumpara sotul cu o moneda simbolica si la randul ei primea o moneda de la viitorul sot. Se intorceau unul catre altul si in prezenta martorului si a libripensului se intrebau reciproc: Vrei sa devii mama (respectiv tata de familie) alaturi de mine? Raspunsul afirmativ reprezenta casatoria incheiata.

Gaius ne spune ca pe vremea sa acest gen de casatorie se folosea si in alte scopuri cum ar fi schimbarea tutelei unei femei pentru a putea testa. Se mai folosea in cazul casatoriei formale dintre o femeie si un batran pentru a se delatura de cultul propriilor stramosi. Cert este ca in perioada Imperiului adevarata casatorie coemptio a devenit foarte rara. Faptul ca procedeul coemptiunii se foloseste in alte scopuri decat originea sa arata caderea in desuetudine a acestei forme de a incheia casatoria. „Cumpararea” fictiva se putea anula printr-o rascumparare a sotiei.

Usus - este o a treia forma prin care casatoria cum manu putea sa fie incheiata. Legea celor XII table stabileste in privinta acestei casatorii ca barbatul si femeia care au trait impreuna timp de 1 an, aceast fapt constituie o casatorie. Faptul ca au stat impreuna aceasta perioada si au manifestat dorinta de a fi casatoriti, dupa trecerea acestei perioade, casatoria se considera ca exista. Femeia se poate eschiva de la o astfel de intrare in puterea maritala intrerupand uzucapiunea anului respectiv prin absenta ei de acasa 3 nopti la rand.

Usus este de fapt o casatorie de proba care nu implica alte formalitati dar nici participarea autoritatii. Pe perioada amintita femeia fiind practic si in situatia unei concubine. Nefiind un act juridic ci o stare fapt, acest tip de casatorie avea consecinte juridice: matroana romana considerata prin fictiune juridica fiica a sotului si sora a propriilor ei copii, la moartea sotului primea prin testament un tutore. In cazul uzucapiunii unui an incheiat, bunurile ei cu ea impreuna intrau in puterea sotului. Gaius spune ca acest tip de casatorie ar fi fost abrogat prin legile lui Augustus, apoi ar fi cazut in desuetudine.

2.2. Casatoria sine manu (fara manus)

Mai simpla decat casatoria cum manu, pentru ca nu necesita formalitati civile sau religioase, casatoria sine manu pare sa fi fost tot atat de veche ca si cea cum manu. Prin aceasta casatorie femeia nu trecea sub puterea sotului, dupa unii autori se pare ca barbatul putea sa fie absent la incheierea ei pe cand, in absenta femeii casatoria nu putea sa aiba loc. In ce conditii putea sa apara aceste casatorii? Este foarte posibil sa fi aparut odata cu descentralizarea familiei romane din momentul in care au fost admise casatoriile mixte dintre patricieni si plebei (secolul V i.Hr.)

Casatoria sine manu lasa femeia in familia ei de origine.

Femeia care se casatorea sine manu putea fi alieni iuris si atunci ramanea si dupa casatorie sub puterea tatalui ei, iar daca era sui iuris atunci este sub tutela perpetua.

De remarcat ca prin acest gen de casatorie sotul nu are autoritate asupra sotiei si apare mai mult ca o uniune legitima (o iustae nuptiae, iustum matrimonium).

Copii nascuti dintr-o astfel de casatorie sunt considerati copii legitimi intrand sub puterea tatalui lor. Fata de mama se gaseasc doar in pozitia unor rude de sange.

2.3. Asemanari si deosebiri intre casatoria cum manu si casatoria sine manu

a) La casatoria cum manu femeia paraseste familia sa de origine si intra in familia sotului, nu si la casatoria sine manu.

b) La casatoria cum manu femeia pierde drepturile din familia sa agnata si dobandeste drepturi corespunzatoare in noua familie (succesiune, agnatie) lucruri care nu se intampla in casatoria sine manu.

c) Cand se incheie casatoria confareatio in principiu, devenea indisolubila. Repudierea putea sa aiba loc numai in cazuri exceptionale (adulter etc) printr-un act juridic contrar numit difareatio. In cazul casatoriei coemptio desfacerea putea sa intervina si printr-o mancipatio. Aceste mijloace nu le intalnim la casatoria sine manu.



2.4. Conditii de fond si de forma la incheierea casatoriei

Conditiile de fond comune atat pentru casatoria cum manus dar si pentru casatoria sine manu erau: (1) conubium, (2) varsta si (3) consimtamantul.

1.Conubium. In sens obiectiv, conubium desemna aptitudinea generala a unei persoane de a incheia o casatorie conform dreptului civil (ius conubii).

In sens subiectiv, conubium indica posibilitatea unor persoane care desi au ius conubii nu se pot casatori intre ele (rudenie, conditie sociala, etnie, etc). Spre pilda, inrudirea in linie directa (agnata sau cognata) este la infinit o piedica la casatorie. In schimb, rudenia colaterala era piedica la casatorie pana la un anumit grad. Imparatul Claudiu permite colateralilor de gradul III sa se casatoreasca intre ei pentru a putea incheia el insusi casatoria cu nepoata sa Agripina.

Conditia sociala a fost un impediment la incheierea casatoriei pe tot parcursul Romei antice. Acest impediment a aparut sub diferite forme si s-a schimbat in diferite epoci.

Nu a fost admisa casatoria intre ingenui (persoane care nu au fost niciodata sclavi) si dezrobiti. Legile Iulia si Papia Poppea interzice casatoria intre senatori si femei de moravuri usoare (Iustinian a desfiintat aceasta interdictie).

Nu se admitea casatoria intre liberti si sclavi, intre un functionar roman si femeia din provincie, intre tutore ori fiul acestuia si pupila, nici intre condamnata de adulter si complicele ei.

Varsta. Varsta la casatorie a fost fixata in raport de capacitatea tinerilor.

De la sfarsitul Republicii s-a admis ca fata devine nubila la 12 ani iar baiatului, pana la imparatul Iustinian, s-a aplicat sistemul sabinian al cercetarii corporale. Mai tarziu s-a acceptat pentru baieti varsta de 14 ani de pubertate, dupa scoala Proculiana.

Consimtamantul. Consimtamantul (afectio maritalis) opera in mod diferit, cand viitori soti erau alieni iuris in dreptul vechi nu se cerea consimtamantul lor suficient fiind consimtamantul celor doi pater familias. In perioada clasica se cere si consimtamantul viitorilor soti.

Cand tinerii erau sui iuris era suficient numai consimtamantul lor fara a fi necesar consimtamantul sefului de familie. Precizam ca nu se cerea niciodata consimtamantul mamei viitorilor soti, iar lipsa consimtamantului sefului de familie atunci cand era necesar, atragea nulitatea casatoriei.

Sunt autori care includ printre conditiile necesare incheierii unei casatorii si absenta unei casatorii anterioare la momentul incheierii celei de-a doua casatorii. Romanii nu au permis bigamia, imparatul Iustinian o pdepseste cu moartea.

Despre forma in care are loc casatoria la romani am vorbit cand am aratat formele casatoriei, cum manu si sine manu.

2.5. Efectele casatoriei

Efectele sunt diferite in functie dupa cum casatoria s-a incheiat cum manu sau sine manu.

Femeia casatorita cum manu este in situatia unei fiice a barbatului, iar daca femeia detinea bunuri proprii cu care a venit in casatorie (fiind sui iuris) bunurile deveneau proprietatea sotului.

Fata de proprii ei copii mama (femeia casatorita cum manu) era in situatia juridica a unei surori.

Femeia casatorita sine manu ramane in situatia juridica pe care a avut-o inainte de casatorie. Daca este sui iuris ramane sub tutela iar daca este alieni iuris va ramane sub putere parinteasca.

Fata de proprii ei copii si fata de sot, aici femeia este straina din punct de vedere juridic dar ia rangul social al barbatului iar copii iau conditia juridica a tatalui lor.

2.6. Desfacerea casatoriei

Modalitatile de desfacerea a casatoriei

Se poate vorbi despre desfacerea silita sau despre desfacerea voluntara a casatoriei:

a) Desfacerea silita are loc prin urmatoarele moduri:

- prin moartea oricarei dintre soti

- prin pierderea libertatii oricaruia dintre soti

- prin pierderea cetateniei

- prin pierderea drepturilor de familie daca fiul a fost casatorit cum manu si a fost dat in adoptie.

In caz de moarte a sotiei barbatul se putea casatori imediat iar daca murea sotul, sotia se puatea casatori numai dupa 10 luni de la moartea sotului.

b) Desfacerea voluntara a casatoriei se producea diferit dupa cum casatoria s-a incheiat cum manu sau sine manu.

- la casatoria confareatiocum manu – desfacerea intervine printr-un procedeu invers denumit difareatio.

- in cazul casatoriei coemptiocum manu - desfacerea intervine printr-o mancipatio.

- cand se incheia casatorie prin uzu – cum manu – desfacerea avea loc prin intreruperea ei trei nopti.

- in cazul casatoriei sine manu – ea se putea desface prin vointa oricaruia dintre soti, dar putea fi desfacuta si prin simpla vointa a unui a dintre pater familias ai celor doi soti, pentru diferite motive.



Divortul

Cuvantul „divort” deriva de la divortium, sinonim cu discidium, care provine de la nepotrivirea conceptiilor, sau astfel spus cei care-si desfac casatoria fiecare merge pe un alt drum.

Divortul ducea la desfacerea ambelor forme de casatorie cum manu si sine manu. Initial numai sotului i-a fost permis sa divorteze nu si sotiei, si putea sa ceara divortul pentru cazuri stricte: otravire, adulter, falsificarea cheilor de la pivnita cu vin. Ulterior s-a admis si sotiei dreptul de divort, iar cazurile de a cere divortul s-au diversificat si au devenit chiar neinsemnate (ex: stricarea dintilor)

Primul divort mentionat in textele antice ar fi avut loc la Roma in jurul anului 231 i.Hr. cand Spurius Carvilius Ruga a cerut divortul pentru sterilitatea sotiei pretextand ca altfel nu-si poate respecta din aceasta cauza juramantul dat censorului ca se va casatori pentru a avea copii. Acest motiv nu intra in prevederile consuetudinare de divort ale vremii si se pare ca invocandu-l Carvilius incerca sa eludeze obligativitatea restituirii dotei sotiei. Astfel s-a creat precedentul juridic de a da dreptul sotiei sa deschida actiune in justitie pentru restituirea dotei.

In primele secole ale Imperiului se poate vorbi despre o adevarata epidemie de divorturi a caror initiativa apartinea de regula femeilor, incat devine aproape o forma de a practica adulterul. Nici exemplul casniciilor imperiale nu a fost prea fericit, cel putin in primul secol al Imperiului deoarece Augustus, Tiberius, Caligula, Claudius, Nero, Elagabal, au divortat si ei de cateva ori. Casatoriile exemplare din secolele urmatoare ale lui Traian cu Plotina, Hadrian, Antoniu nu au putut schimba deprinderile anterioare devenite curente. Imparatii crestini au incercat sa limiteze divorturile. Constantin cel Mare nu permite divortul femeii decat daca sotul era violator sau criminal. Augustus cere 7 martori la divort.

§ 3. Alte tipuri de uniuni matrimoniale

In afara de casatoriile legale (iustae nuptiae) bazate pe ius conubi, dreptul roman recunoaste si alte uniuni matrimoniale inferioare sub raport juridic.

3.1. Concubinatul

Concubinatul este o uniune matrimoniala intre doua persoane de sex opus care sunt inegali din punct de vedere juridic si nu dispuneau din acest punct de vedere de dreptul de a se casatori legal.

In aceasta situatie erau uniunile dintre patricieni si plebei inainte de aparitia legii Canulea (445 i.Hr.) apoi dintre ingenui (oameni de conditie libera) si liberti (oameni eliberati) dintre militari si concubinele lor etc.

Concubinatul trebuie sa presupuna permaneta, moralitate, afectiune intre parteneri.Pana la Iustinian a fost o simpla uniune de fapt, dar dupa ce a fost reglementata in epoca clasica are un caracter onorabil fiind tolerata si reglementata de lege.

Concubinatul se deosebeste de stupium, care era o uniune pasagera cu o femeie nemaritata sau cu o vaduva. Stupeo se traduce prin stupefiat, hidos. Stupium a fost pedepsit sub legea Iunia Norbana. Incepand cu aceasta lege, concubinatul incepe sa fie o uniune organizata superioara stupului.

Efectele concubinatului

- femeia nu lua rangul barbatului

- pe timpul imparatului Octavian Augustus concubinii nu au obligatie de fidelitate

- intre concubini nu se poate constitui zestre sau dota

- barbatul nu are actiune in adulter contra concubinei

- barbatul nu are voie sa aiba mai mult de o concubina si nici la o concubina si o nevasta

- copii nascuti din concubinat se numeau liberi naturalis, au tata cunoscut care-i poate legitima, pe cand copii nascuti din Stuprum se numeau spurii si nu se cunaoste tatal lor.

In Orient concubinatul a fost suprimat prin anul 887 d.Hr. de imparatul Leon Filosoful, dar in occdent a continuat sa existe.

3.2. Contubernium

Este uniunea care avea loc intre barbatul si femeia sclava sau uniunea din care cel putin una era sclava.

De regula contubernium nu produce nici un efect juridic. Prin urmare nu produce rudenie, nici alianta nici actiune in adulter. Singura consecinta care rezulta de aici este producerea unui fel de rudenie denumita cognatio servilis care, in cazul libertatii persoanei respective era o piedica la casatoria dintre fosti sclavi.

3.3. Casatorii incheiate in temeiul dreptului gintilor

Erau casatorii inferioare cand se incheiau intre latini si peregrini sau dintre romani si latini sau peregrini, persoane care nedispunand de ius conubii nu puteau sa incheie o casatorie legitima.

Efectele juridice ale acestui gen de casatorie nu sunt suficient de cunsocute. Dupa unele mentiuni sotul avea dreptul de a pedepsi adulterul femeii. Casatoria se putea legaliza prin acordarea dreptului de cetatenie latinului sau peregrinului.

3.4. Contractul de incredintare (conventio in manum fiduciare causa)

Era o forma de cumparare fictiva a sotiei. Cel care cumpara femeia (coemptionar) sotul sau un tert, urmarea in principal sa treaca sotia sub puterea lui, dupa care se angaja printr-un nou contract sa o emancipeze devenind astfel un „tutore de incredere al ei” (tutoris fideciarius) si concedandu-i dreptul de a dispune de bunurile ei proprii.

Aceasta casatorie formala si apoi emanciparea sotiei este un mod de a deveni sui iuris si a capata astfel drept de mostenire si de succesiune.   



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 961
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site