Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


LIBERTATILE FUNDAMENTALE

Drept



+ Font mai mare | - Font mai mic



LIBERTATILE FUNDAMENTALE

CELE PATRU LIBERTATI FUNDAMENTALE

Prin Actul Unic European s-au statuat patru libertati fundamentale ale Pietei interne: libera circulatie a marfurilor; libera circulatie a serviciilor; libera circulatie a persoanelor, libera

circulatie a capitalului.



1. Libera circulatie a marfurilor

Realizarea Pietei unice a fost principalul obiectiv al Tratatului de la Roma. Acest obiectiv presupunea o mai mare liberalizare a schimburilor de bunuri si servicii. Perioada de tranzitie a fost fixata la 1 ianuarie 1970; dar, pana la acest moment nu s-au putut realiza decat eliminarea taxelor vamale (1 iulie 1968), libera circulatie a lucratorilor si armonizarea unor taxe, printre care si introducerea generala a TVA-ului in anul 1970.

La mijlocul anilor '80, nu se realizase o reducere a restrictiilor cantitative. Libertatea circulatiei bunurilor era afectata de practici anticoncurentiale ale autoritatilor nationale, cum sunt: drepturi exclusive de productie sau de servicii, subventii.

Piata unica s-a realizat abia in 1992 ca urmare a celor stabilite prin Cartea Alba a Comisiei Europene din 1985, care a fost incorporata in tratate prin Actul Unic European (1986).

Aceasta continea 300 masuri legislative, termenul limita de finalizare fiind 31 decembrie 1992, grupate pe trei obiective principale:

♦ eliminarea frontierelor politice;

♦ eliminarea frontierelor tehnice;

♦ eliminarea frontierelor datorate de sistemele de taxe.

In ce priveste libera circulatie a marfurilor, temeiul legal il constituie art. 7 din Tratatul de la Roma, care defineste Piata Interna a Comunitatilor ca "o zona fara frontiere interne, in care

este asigurata libera circulatie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului. Toate controalele si verificarile sistematice necesare asigurarii conformitatii cu regulile au loc pe piata si nu la frontierele nationale."

Libera circulatie a marfurilor se aplica tuturor produselor originare din statele membre si tuturor produselor din terte tari cu drept de libera circulatie in spatiul comunitar.

2. Libera circulatie a serviciilor

Libera circulatie a serviciilor este definita ca fiind dreptul de a oferi servicii pe teritoriul oricarui stat membru, plecand de la un sediu principal sau secundar aflat pe teritoriul Uniunii Europene.

Serviciile sunt definite ca ansamblul prestatiilor care nu cad sub incidenta reglementarilor privitoare la libera circulatie a marfurilor, capitalurilor sau persoanelor. Se spune ca aceasta

libertate are un caracter "rezidual" sau "subsidiar". Jurisprudenta Curtii de Justitie a stabilit trei criterii de identificare:

1. Prestatorul serviciilor trebuie sa fie stabilit pe teritoriul unui stat membru, altul decat cel al beneficiarului prestatiei, iar prestarea serviciului sa se faca cu trecerea unei frontiere interioare

a Uniunii;

2. Prestatorul sa fi fost stabilit in spatiul Pietei unice a Uniunii Europene;

3. Prestatia sa fie remunerata. Art. 50 din Tratatul de la Roma (CEE) prevede ca prestatorul

de servicii poate exercita si numai temporar prestarea de servicii in alta tara. Daca el si-ar stabili sediul pe teritoriul statului in cauza, nu ar mai fi vorba de libera circulatie a serviciilor, ci de libertatea de stabilire. Alegerea intre libertatea de stabilire si libera circulatie a serviciului apartine prestatorului si poate fi determinata de posibilitatea pastrarii unui anume regim fiscal si/sau social, legea aplicabila contractelor, regulile de facturare.

Domeniile in care pot fi prestate serviciile sunt largi: publicitate, audiovizual, activitati financiare, bancare, asigurari, intermediere, transport, turism, consultanta, profesii liberale etc. Libera circulatie a serviciilor poate fi activa, cand furnizorul se deplaseaza pe teritoriul statului beneficiarului, si pasiva, cand beneficiarul se deplaseaza in statul membru unde

este stabilit prestatorul.

Libera circulatie a serviciilor de tip activ se asigura prin:

1. Interdictia discriminarii fondate pe nationalitatea sau rezidenta prestatorului. Sunt interzise discriminarile directe, indirecte sau deghizate, precum si masurile prin care prestatorul

este supus unor sarcini sau cotizatii la care acesta este deja supus in tara sa de origine.

2. Interdictia masurilor nationale restrictive aplicate in mod nediscriminatoriu. Este vorba de masuri nationale care reglementeaza accesul - exemplu: la unele profesii este conditionat

de detinerea unor titluri, diplome, calificari - sau exercitarea - exemplu: controale administrative, contabilitate, declaratii administrative.

In anumite conditii, sunt admise si masuri nationale restrictive, care pot fi justificate prin ratiuni de ordin general. Aceste conditii sunt:

1) domeniul vizat sa nu fi fost armonizat;

2) masura sa urmareasca un interes general;

3) masura sa nu fie discriminatorie;

4) masura sa fie in mod obiectiv necesara;

5) masura sa fie proportionala cu scopul urmarit;

6) masura sa respecte principiul recunoasterii reciproce.

In cazul liberei circulatii a serviciilor pasiva, beneficiarul care se deplaseaza la prestator, renuntand astfel la protectia dreptului sau national, trebuie sa aiba acces la toate serviciile, fara sa fie supus unor restrictii pe criteriul nationalitatii sau rezidentei.

Beneficiarii liberei circulatii a serviciilor pot fi atat persoanele fizice, cat si persoanele juridice.

3. Libera circulatie a capitalurilor

Circulatia capitalurilor nu beneficiaza de o definire printr-un act normativ comunitar, asa cum s-a facut la libera circulatie a serviciilor, astfel ca definirea s-a facut de Curtea de Justitie a

Comunitatilor Europene in sensul ca libera circulatie a capitalurilor desemneaza operatiunile financiare care vizeaza in mod esential plasarea si investirea sumelor in cauza, si nu plata pentru o anumita prestatie. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a mai statuat ca transferul fizic de bancnote nu poate fi considerat o deplasare de capital cand el corespunde unei obligatii de plata decurgand dintr-o tranzactie.

Beneficiarii liberei circulatii a capitalurilor sunt cetatenii statelor membre, dar si cetatenii unor state terte care au resedinta pe teritoriul unui stat membru UE, in conformitate cu directiva de liberalizare din 1988.

Liberalizarea circulatiei capitalurilor in Uniunea Europeana s-a facut treptat prin trei directive si prin Tratatul de la Maastricht si a avut ca efect o mai buna repartitie a capitalurilor

si o crestere globala a eficacitatii acestora.

Un stat membru poate lua masuri restrictive privind libera circulatie a capitalurilor, pentru ratiuni de interes general proprii, dar ele nu pot fi aplicate decat de o maniera nediscriminatorie.

In scopul prevenirii spalarii banilor, au fost emise doua directive (prin care, printre alte masuri, a fost instituita obligatia bancilor de a verifica identitatea clientilor care efectueaza

operatiuni cu sume ce depasesc anumite plafoane. La sume de peste 15.000 de EURO, identificarea este obligatorie pentru orice operatiune bancara.

4. Libera circulatie a persoanelor

Primele prevederi privind libera circulatie a persoanelor apar in cadrul Tratatului de la Roma (1957), prin care s-a statuat "eliminarea intre statele membre a obstacolelor in calea liberei

circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalului".

Aceasta libertate fundamentala consta in eliminarea discriminarilor dintre cetatenii oricarui stat membru si cetatenii celorlalte state membre care stau si muncesc pe teritoriul sau.

Aceste discriminari privesc conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie.

Libera circulatie a persoanelor constituie o parte a conceptului de piata interna. Initial, se considera persoana doar ca agent economic (angajat sau furnizor de servicii), pentru ca, ulterior, conceptul sa se extinda si sa cuprinda notiunea de cetatean al Uniunii, fara a mai fi legat de dimensiunea economica sau de diferente legate de nationalitate.

Cea mai importanta etapa in evolutie a constituit-o incheierea celor doua acorduri Schengen: Acordul Schengen, semnat la 14 iunie 1985, si Conventia de implementare Schengen,

semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 20 martie 1995. Conventia Schengen avea ca scop eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele, paralel cu intarirea

controalelor la frontierele externe. Ea stabileste o politica de vize comuna, posibilitatea procesarii cererilor de azil, cooperare judiciara si politieneasca, precum si schimb eficient de informatii.

La frontierele externe, cetatenii Uniunii Europene trebuie doar sa prezinte un document de identificare valid, iar cetatenii statelor terte ai caror cetateni au nevoie de viza la intrare trebuie doar sa posede o viza unica valabila in intregul Spatiu Schengen.

Totusi, un stat membru are libertatea de a cere viza in cazul cetatenilor unor terte tari.

Daca un stat membru ia decizia de indepartare a unui cetatean de pe teritoriul sau, decizia este aplicabila in intregul Spatiu Schengen.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 989
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved