Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


Constitutia - Notiunea de constitutie

Drept



+ Font mai mare | - Font mai mic



Constitutia - Notiunea de constitutie





Notiunea de constitutie


Conceptiile asupra constitutiei au variat de la o epoca istorica la alta. Este motivul pentru care, în conturarea notiunii pot fi întâlnite unele dificultati, doctrina îmbratisând mai multe definitii, unele descriptive, altele analitice.

În literatura de specialitate[1] îndreptatit s-a afirmat ca, pentru a determina corect categoria de constitutie, trebuie sa o abordam atât din punct de vedere politic, cât si din punct de vedere juridic. Din punct de vedere politic, constitutia: realizeaza sinteza evolutiei societatii, exprimând în acelasi timp si aspiratiile colectivitatii constituite în stat; consacra o anumita forma de organizare a societatii; determina si garanteaza drepturile si libertatile individuale, limitând actiunea puterii statale în raport cu cetatenii. Din punct de vedere juridic, în definirea constitutiei trebuie sa avem în vedere atât criteriul material, de continut, cât si pe cel formal, care determina conditii speciale de adoptare, modificare si abrogare, si stabileste ierarhia actelor normative în sistemul dreptului.

Criteriul formal a fost mult timp omis din încercarea de conturare a notiunii de constitutie. Revolutionarii francezi, în Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789, au proclamat ca orice societate în care garantia drepturilor omului nu este asigurata, nici separatia puterilor stabilita, nu are constitutie. Aveau în vedere, deci, numai continutul. Aceeasi problema se poate pune atunci când vorbim de constitutiile cutumiare, constitutii ce au o forma nu foarte bine conturata, cuprinzând reguli nesistemetizate într-un singur act juridic. Autorii englezi, când delimiteaza notiunea de constitutie, fac referire numai la criteriul material, deoarece în Anglia sistemul politic s-a consolidat treptat iar institutiile juridice s-au cristalizat în timp, forma cutumiara a constitutiei rezistând pâna în timpurile noastre[2].

Continutul constitutiei este complex si variaza de la o tara de alta, fiind exprimat prin norme care reglementeaza cele mai importante relatii în stat, stabilind: caracterele statului; principiile instituirii, organizarii si exercitarii puterii de stat; drepturile personalitatii; autoritatile publice care contribuie în mod esential la exercitarea puterii de stat.

Caracterul de lege fundamentala al constitutiei deriva din continutul si calitatea normelor juridice pe care le cuprinde. Aceste norme juridice se refera la principiile esentiale pentru toate domeniile vietii statale. De aceea legea fundamentala constituie baza juridica a întregii legislatii si temelia întregii organizari statale.[3] Constitutia, în majoritatea statelor cunoaste forme deosebite de adoptare, modificare si abrogare. Constitutia se impune celorlalte legi, fiind în vârful ierarhiei sistemului de drept. Întregul edificiu juridic se construieste pornind de la prevederile constitutionale care se impun atât autoritatilor publice, cât si tuturor actelor normative.

În literatura de specialitate constitutia a fost definita tinându-se cont de ambele criterii enuntate, în unele cazuri fara a implica în defintii ideologiile sau conceptiile filosofice. Constitutia poate fi considerata ca fiind:

- legea fundamentala a unui stat, constituita din norme juridice, investite cu forta juridic suprema, si care reglementeaza acele relatii sociale care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii[4];

- actul juridic normative supreme, cuprinznd normele care au ca obiect de reglementare institutionalizarea si exercitarea puterii, norme adoptate în cadru unor proceduri specifice[5];

- legea fundamentala cu forta juridica superioara celorlalte legi, care, reglementând, în mod sistematic, principiile structurii social-economice, organizarea si functionarea statului, garanteaza material drepturile si libertatile fundamentale ale omului si stabileste datoriile corespunzatoare acestor drepturi [6].


Clasificarea constitutiilor


1. Constitutiile cutumiare    


Constitutia cutumiara este formata din traditii, obiceiuri, practici nescrise care reglementeaza modul de organizare si functionare a organismelor de guvernare si raporturile dintre ele, drepturile si libertatile omului, deci relatii sociale fundamentale. Acestora li se adauga acte normative care au ca obiect aceeasi sfera de relatii sociale, fapt ce le confera valoare constitutionala, fara a fi însa sistematizate într-o constitutie.

Obiceiurile (cutumele) juridice sunt reguli de conduita sociala care, desi nu emana de la organele statului competente sa legifereze, sunt considerate obligatorii datorita convingerii unei colectivitati ca ele raspund sentimentului unanim de justitie si sunt consacrate printr-o practica îndelungata[7].

Forta juridica a constitutiei cutumiare nu este diminuata comparativ cu cea a unei constitutii scrise daca guvernantii si guvernatii recunosc legea fundamentala.

Cutuma constitutionala are un caracter istoric. Pe masura constientizarii si consolidarii procesului de organizare politica s-au conturat în interiorul statelor obiceiuri si traditii constitutionale, transmise din generatie în generatie si acceptate într-o maniera generala, fapt care facea inutila codificarea lor. Justificarea necodificarii obiceiurilor constitutionale poate fi gasita si în simplitatea relatiilor sociale sau în faptul ca populatia era putin numeroasa. Treptat, centralizarea politica, afirmarea unitatii nationale, dezvoltarea procesului de institutionalizare într-o forma moderna, corespunzatoare principiului suveranitatii poporului si celui a separatiei puterilor în stat au dus la codificarea regulilor constitutionale.

Pentru ca o uzanta sa se transforme în obicei juridic, trebuie ca[8]:

- uzanta sa se aplice un timp suficient de lung pentru a nu apare ca un fapt întâmplator;

- aplicarea sa genereze o practica îndelungata constanta, care sa nu fie întrerupta de practici contrare;

- daca are loc o întrerupere, cea mai mare parte a societatii sa o considere ilegala sau neconstitutionala.

Norma poate fi considerata cutuma daca contine doua elemente[9]: elementul material si elementul psihologic.

Elementul material consta în cutuma propriu-zisa si se formeaza printr-o repetare continua a anumitor acte, proceduri sau obiceiuri. Repetarea trebuie sa fie identica si sa se desfasoare un timp îndelungat. Frecventa tine de natura actelor, procedurilor sau a obiceiurilor si nu poate fi stabilita cu exacitate.

Cutuma presupune initial un element de incertitudine. Pe masura ce se consolideaza si capata o fizionomie clara prin repetare continua si identica un timp îndelungat, elementul de incertitudine dispare.

Elementul psihologic consta în convingerea fiecarui destinatar al cutumei ca trebuie sa se conformeze continutului sau prescriptiei acesteia. Nu totdeauna însa interesele subiectelor de drept constitutional corespund cutumei si atunci acestia nu mai au interes sa respecte obiceiul pentru ca sanctiunea nu este perceptibila si, prin aceasta, neconformarea mai facila.

Constitutia cutumiara este, din punct de vedere al formarii sale, supla, pentru ca se cristalizeaza în timp, fara a întruni conditii speciale de forma si exprima fie vointa monarhului, fie interese sociale generale sau de grup. Cutuma evolueaza odata cu transformarile ce se produc în viata politica a statului.

Marea Britanie este exemplul elocvent de tara în care functioneaza un sistem constitutional bazat pe cutuma. Sistemul britanic cuprinde trei categorii de norme:

- cutumele sanctionate de judecator;

- obiceiurile;

- statutele – legile scrise relative la organizarea puterilor publice votate de Parlament: Magna Charta Libertatum (1215), Bill-ul drepturilor.

Supletea cutumei, considera unii, îi confera un avantaj evident fata de rigiditatea textului scris, care nu poate fi adaptat cu usurinta la transformarile sociale.

Argumentele contrare ar fi:

- traditia constitutionala fiind topita în faptele sociale, nu poate fi definita ca regula juridica, caracterizându-se prin incertitudine;

- cutuma este într-o continua schimbare, nu are forma definitiv stabilita si nu i se poate recunoaste cu precizie continutul, aceastea ducând la imposibilitatea stabilirii daca regula este factor de progres sau factor de decadenta;

- regulile cutumiare nu pot fi o stavila împotriva abuzurilor autoritatilor publice.


2. Constitutiile scrise


Unii autori considera ca aparitia constitutiei scrise a fost un rezultat al luptei burgheziei aflata în ascensiune economica si politica împotriva absolutismului feudal[10]. Afirmatia nu este tocmai exacta, daca avem în vedere ca forma scrisa a actelor cu valoare constitutionala a fost impusa de nobili, cler si cavaleri lui Ioan fara Tara în 1215. Motivele pot fi însa altele: forma scrisa conferea un plus de stabilitate normelor constitutionale iar invocarea legii fundamentale se putea face mult mai usor, continutul fiind clar, precis determinat si fara a lasa loc interpretarii. Nu în ultimul rând trebuie sa avem în vedere si contextul aparitiei primei constitutii scrise si anume situatia Statelor Unite ale Americii, unde, credem noi, rolul constitutiei scrise a fost sa coaguleze o natiune libera, pornindu-se de la ideea contractului social, dezvoltata la mijlocul veacului al XVIII-lea în Europa. Exemplul a fost apoi urmat de Franta.

Regula de drept scrisa are si avantajele claritatii si preciziei. Prin intermediul ei se stabileste cadrul de organizare a puterilor si se sanctioneaza abuzurile puterii. Guvernatii, studiind legea fundamentala, au posibilitatea pot sa cunoasca prerogativele si atributiile guvernantilor, drepturile si libertatile fundamentale pe care le au precum si modalitatile de exercitare si de aparare ale acestora. Astfel, guvernatii pot sa limiteze actiunile guvernantilor, împiedicând abuzurile generate de exercitarea discretionara a puterii.[11]

Formalismul constitutional este deosebit de important. Daca redactarea unui text constitutional nu este clara si normele au caracter ambiguu pot apare dificultati de interpretare, tensiuni politice si conflicte sociale.

Constitutia scrisa garanteaza suprematia regulii constitutionale asupra celorlalte reguli juridice. Aceasta suprematie se asigura prin controlul constitutionalitatii legilor si a altor acte cu continut normativ.

De constitutiile scrise sistematice se deosebesc actele constitutionale, al caror obiect nu îl constituie ansamblul relatiilor sociale specifice ramurii dreptului constitutional, ci doar unul sau câteva fragmente din acest tot.

Asemenea acte intervin de obicei în situatii de criza politica, fie ca instrumente juridice chemate sa înfaptuiasca trecerea de la un regim democratic la unul dictatorial, fie invers, pentru a marca înlocuirea unui regim dictatorial cu unul democratic. Ele emana de la un organ al statului legal constituit, în masura sa dispuna de forta de constrângere, dar care procedeaza la modificarea constitutiei încalcând normele procedurale prestabilite în acest scop, sau de la un guvern de fapt, adica de la un grup de persoane care-si asuma puterea în stat din proprie initiativa, fara sa fi fost învestit legal cu o asemenea competenta. Ex.: Decretul-lege nr. 3053 din 5 septembrie 1940, prin care Carol al II-lea a dat generalului Antonescu depline puteri pentru conducerea statului; Decretul-lege nr. 1628 din 2 septembrie 1944, prin care a fost repusa în vigoare, cu unele exceptii, Constitutia din 1923.

În doctrina se admite ca exista doua genuri de constitutii scrise[12]:

- constitutii clare si scurte, care se limiteaza la fixarea unor principii si reguli esentiale privind modul de constituire a organelor statului si rapoturile dintre acestea, precum si îndatoririle cetatenesti – Constitutia Statelor Unite ale Americii are doar 7 articole, completate de o serie de amendamente;

- constitutii foarte lungi dar complicate, care reglementeaza si institutii juridice tragându-si seva din alte ramuri de drept: proprietatea, arestarea preventiva, ocrotirea familiei, etc – exemplul poate fi Constitutia României.

Constitutiile scrise pot fi flexibile (suple) sau rigide.

Constitutiile flexibile se caracterizeaza prin faptul ca regulile de conduita pe care le contin au aceeasi forta juridica ca si legile ordinare, putând fi modificate conform procedurii legislative obisnuite. Sigur, nu se pune problema verificarii conformitatii celorlalte acte normative cu legea fundamentala.

Constitutiile, definind structura de baza a societatii, precum si coordonatele de perspectiva ale dezvoltarii ei, orice încercare de a le modifica sau înlocui este de natura sa rascoleasca contrarietati de interese si sa dezlantuiasca pasiuni politice divergente. Rezulta ca o frecventa punere în discutie a revizuirii este greu de realizat în practica, motiv pentru care va fi inevitabil ca legile fundamentale, chiar suple, sa dobândeasca o stabilitate mai mare decât celelalte legi.

Astazi, constitutiile flexibile sunt foarte rare (Noua Zeelanda).

Constitutiile rigide sunt legile fundamentale cu forta juridica superioara, care se modifica dupa o procedura mai elaborata decât în cazul legilor ordinare.

Cu toate acestea, constitutia nu trebuie privita ca o lege perena, pentru ca ea reflecta conditiile economice, sociale si politice existente într-o societate la un moment dat, prefigurând anumite fagasuri menite sa canalizeze dezvoltarea societatii spre anumite directii. Aceste directii, alaturi de modalitatile de înfaptuire a scopurilor urmarite se pot dovedi, în timp, necorespunzatoare. Din acest motiv, constitutiile nu pot ramâne imuabile, ci trebuie sa se adapteze dinamicii sociale.

Întrucât constitutia reglementeaza raporturile care privesc interesele întregii populatii sau ale unor largi grupuri sociale, activitatea legislativa trebuie sa presupuna o temeinica examinare a masurilor propuse, facuta de un organ autentic reprezentativ al vointei corpului social, modalitatile procedurale de modificare/înlocuire mai complicate devenind astfel necesare. Apoi trebuie ca actului normativ fundamental sa i se asigure o mai mare stabilitate decât celorlalte legi, în caz contrar riscându-se ca legea sa nu se fixeze în constiinta colectiva a maselor. Rezultatul poate fi micsorarea autoritatii legii si lipsa încrederii poporului în institutiile statului.

Procedeele de înfaptuire a rigiditatii constitutionale sunt[13]:

- conditiile speciale de modificare a legilor de revizuire a constitutiei;

- votul referendar la care trebuie supusa constitutia, dupa adoptarea de catre Parlament;

- dispozitiile constitutiei declarate nerevizuibile.

Rigiditatea constitutionala are drept consecinte juridice:

- abrogarea legilor ordinare si a actelor normative inferioare lor intrate în vigoare înaintea constitutiei si care sunt inferioare acesteia;

- declararea ca neconstitutionala a legii care nu este conforma cu legea fundamentala.




[1] I. Deleanu, op. cit., p. 131

[2] T. Draganu, Drept constitutional si institutii politice, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, vol. I, p. 8

[3] I. Muraru, S. Tanasescu, op. cit., p. 56

[4] Idem, p. 58

[5] I. Deleanu, op. cit., p. 132

[6] T. Draganu, citat în I. Muraru, S. Tanasescu, op. cit., p. 56

[7] T. Draganu, op. cit., p. 42

[8] idem

[9] C. Ionescu, op. cit., p. 148

[10] idem, p.150

[11] C. Ionescu, op. cit., p. 150 si urm.

[12] Idem, p. 152

[13] T. Draganu, op. cit., p. 47-49



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 879
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved