Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


INTRODUCERE IN DREPTUL CIVIL ROMAN

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



INTRODUCERE IN DREPTUL CIVIL ROMAN

Notiunea dreptului civil roman




1.1.1 Dreptul civil roman este acea ramura care prin normele sale reglementeaza raporturile cu continut patrimonial si nepatrimonial ce iau nastere intre persoane fizice si persoane juridice care se gasesc pe pozitie de egalitate juridica.

1.1.2 Trasaturile dreptului civil roman

este o ramura a sistemului de drept romanesc;

prin normele sale reglementeaza raporturile cu contnut patrimonial si nepatrimonial ce iau nastere intre persoane fizice si persoane juridice;

patrimonial – raport care poate fi evaluat in bani, pecuniar – ex.contract de vanzare-cumparare;

nepatrimonial – raport al carui continut nu poate fi evaluat in bani – ex.dreptul la nume

priveste persoanele fizice(subiect de drept individual) si persoanele juridice(subiect colectiv de drept)

partile sunt pe pozitie de egalitate juridica

1.1.3 Aplicarea legii civile in timp, in spatiu si asupra persoanelor

Legea civila actioneaza pe un anumit teritoriu, intr-o anumita perioada de timp si asupra unor anumite subiecte.

Aplicarea legii civile in timp

Astfel, din punct de vedere al timpului legile civile se succed, din punct de vedere al spatiului, coexista, si au determinate categoriile de subiecte asupra carora se aplica.

Important Legea civila se aplica cat timp este in vigoare.

Intrarea in vigoare a legii : la data precizata in cuprinsul legii, fie pe data publicarii in Moniitorul Oficial al Romaniei;

Iesirea din vigoare a legii: prin abrogarea ei, care poate fi expresa ori implicita

Principii privind aplicarea legii civile in timp

Doua sunt principiile:

principiul neretroactivitatii legii civile;

principiul aplicarii imediate a legii civile noi.

Potrivit primului principiu legea civila se aplica numai situatiilor care se ivesc dupa adoptarea ei, nu si celor inainte de adoptarea ei.

In art.1 al Codului civil roman este prevazut ca “Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactiva”

Acest principiu este consacrat si in Constitutia Romaniei unde se prevede ca “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile”

Potrivit celui de-al doilea principiu legea noua se aplica imediat dupa adoptare tuturor situatiilor care se nasc dupa intrarea in vigoare, legea veche nemaigasindu-si aplicare.

Principii privind aplicarea legii civile in spatiu

Aici sunt vizate doua aspecte:

aplicarea interna a legii – in situatia raporturilor civile stabilite intre subiecte de drept civil de cetatenie ori nationalitate romana pe teritoriul Romaniei ;

aspectul international – ce priveste raporturile civile cu un element de extraneitate.

Cu privire la aspectul intern al aplicarii legii civile in spatiu, se tine cont de urmatoarea regula:

actele normative care emana de la organele centrale de stat se aplica pe intreg teritoriul tarii

actele normative care emana de la un organ de stat local se aplica numai pe teritoriul unitatii administrative.

Cu privire la aspectul international, Codul civil roman contine urmatoarele reguli de drept international privat, potrivit art.2:

imobilele sunt supuse legilor tarii pe teritoriul careia se afla

starea civila si capacitatea civila ale persoanei fizice sunt supuse legii cetateniei, iar capacitatea persoanei juridice este supusa legii nationalitatii, determinata de sediul sau

forma actului juridic este carmuita de legea locului unde se incheie.

Alte reguli se regasesc in dreptul international privat, conflictul dintre o lege romana si o lege straina se rezolva prin normele conflictuale, continute in prezent in Legea 105/1992.

Principii privind aplicarea legii civile asupra persoanelor

Din acest punct de vedere legile civile se impart in trei categorii:

legi civile cu vocatie generala, care se aplica atat persoanelor fizice cat si persoanelor juridice

legi civile care se aplica numai persoanelor fizice

legi civile care se aplica numai persoanelor juridice.

In concluizie, corecta aplicare a legii civile presupune respectarea principiilor care carmuiesc actiunea acesteia sub trei aspecte: timp, spatiu, persoane.

1.2 RAPORTUL JURIDIC CIVIL

1.2.1 Definitie: Raportul juridic civil reprezinta o relatie sociala cu continut patrimonial sau nepatrimonial reglementata de norma juridica de drept civil.

Din aceasta definitie rezulta ca:

raportul juridic civil constituie o relatie sociala, adica o relatie intre oameni

aceasta relatie sociala trebuie sa fie reglementata de o norma juridica de drept civil.

1.2.2 Caracterele juridice ale raportului juridic civil

1. Raportul juridic civil prezinta un caracter social, intrucat se stabileste intre oameni, ca persoane fizice sau ca persoane juridice, deci ca subiecte de drept civil.

2. Raportul juridic civil prezinta un caracter volitional, in sensul ca este exteriorizata vointa politica a statului, care se concretizeaza in norme juridice prin adoptarea unor acte juridice pentru reglementarea relatiilor sociale din sfera dreptului civil. Se impune precizarea ca raportul juridic civil prezinta un caracter dublu volitional intrucat, alaturi de vointa statului care rezulta dintr-o norma juridica, este necesara si vointa partii, sau a partilor care conduc la savarsirea unor acte si fapte juridice ce transforma raportul juridic dintr-unul abstract in unul concret.

3. Raportului de drept civil il reprezinta pozitia de egalitate juridica a partilor, in sensul ca in cadrul raportului juridic de drept civil partile nu sunt subordonate una celeilalte cum ar fi, spre exemplu, in cazul raportului juridic de drept administrativ.

1.2.3 Structura raportului juridic civil, avem in vedere elementele constitutive ale acestuia, care sunt: partile, continutul si obiectul.

Subiectele sau partile sunt cele intre care i-a nastere raportul juridic civil, fiind vorba de persoane fizice sau de persoane juridice.

Continutul raportului juridic civil il reprezinta drepturile subiective civile si obligatiile corelative ale partilor raportului juridic civil.

Obiectul raportului juridic civil consta in conduita partilor, adica actiunile si inactiunile la care acestea sunt indrituite ori de care sunt tinute a le respecta.

1.2.3.1 Notiuni cu privire la subiectele (partile) raportului juridic civil

Prin subiect de drept civil se intelege acea specie de subiecte de drept care cuprinde persoana fizica si persoana juridica, in calitate de titulari de drepturi subiective si obligatii civile.

Subiectele raportului juridic civil sunt oamenii priviti individual sau ca si colectivitati, sub forma persoanelor juridice.

Subiectele raportului juridic civil sunt deci persoanele fizice sau juridice care prezinta calitatea de titular de drepturi civile si de obligatii civile.

Definitia persoanei fizice: Persoana fizica este subiectul individual de drept, adica omul, ca titular de drepturi si obligatii juridice civile.

Definitia persoanei juridice: Persoana juridica este un colectiv de indivizi, colectiv care intruneste cerintele determinate de lege pentru a deveni titular de drepturi civile si de obligatii civile, cerinte care sunt urmatoarele: sa aiba organizare de sine-statatoare, sa aiba un patrimoniu propriu, distinct de patrimoniile persoanelor fizice care compun masa persoanei juridice si sa aiba un scop in acord cu interesul obstesc.

Persoanele fizice

- din punct de vedere al capacitatii de exercitiu, pot fi: minorii sub 14 ani sau persoane puse sub interdictie judecatoreasca, fiind lipsite de capacitate de exercitiu, minorii intre 14-18 ani, avand capacitatea de exercitiu restransa, si majori, adica persoane care au implinit varsta de 18 ani sau femeia care se casatoreste, in mod exceptional la 16 sau chiar la 15 ani, si dobandeste deplina capacitate de exercitiu;

- din punct de vedere al cetateniei, persoanele fizice pot fi cetateni romani, cetateni straini sau apatrizi

- iar in raport de domiciliul acestora putem avea persoane fizice cu domiciliul in Romania si persoane fizice cu domiciliul in strainatate.

Persoanele juridice pot fi,

- in raport de dreptul de proprietate pe care il exercita, persoane juridice de stat, persoane juridice de drept privat si persoane juridice mixte.

- dupa nationalitate, persoanele juridice pot fi de nationalitate romana, sau de o alta nationalitate.

Capacitatea civila a persoanei

Discutand despre subiectele raportului juridic civil o problema speciala o reprezinta capacitatea civila a persoanei.

Vom discuta acest aspect cu privire la persoanele fizice si cu privire la persoanele juridice.

Capacitatea civila inseamna aptitudinea generala, abstracta, de a fi titular de drepturi si obligatii.

Capacitatea civila este formata din capacitatea de folosinta si din capacitatea de exercitiu.

Persoana fizica

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice include aptitudinea abstracta, generala a individului de a avea drepturi si obligatii de natura civila.

Capacitatea de folosinta incepe la nasterea persoanei si inceteaza la moartea acesteia.

Sunt recunoscute, in conditiile legii, drepturile copilului, chiar in momentul conceptiei, cu conditia ca acesta sa se nasca viu.

Cealalta componenta a capacitatii civile a persoanei fizice o reprezinta capacitatea de exercitiu care este aptitudinea individului de a-si exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile prin incheierea de acte juridice civile.



Capacitatea de folosinta este recunoscuta tuturor persoanelor fizice, pe cand capacitatea de exercitiu cunoaste anumite nuantari, restrictii sau chiar lipseste in anumite cazuri.

Minorul care nu a implinit varsta de 14 ani si persoana pusa sub interdictie judecatoreasca sunt lipsite de capacitate de exercitiu, iar minorul intre 14 si 18 ani are o capacitate de exercitiu restransa, incipienta, in formare.

Capacitatea de exercitiu deplina o au persoanele care au implinit varsta de 18 ani sau femeia care se casatoreste inainte de aceasta varsta de la 16 ani sau, in mod exceptional si in conditiile legii, de la 15 ani.

Capacitatea de exercitiu se pierde fie prin moartea persoanei fizice, fie prin punerea acesteia sub interdictie judecatoreasca.

Persoana juridica

In privinta capacitatii persoanelor juridice, si acestora li se recunoaste capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

Capacitatea de folosinta a persoanelor juridice o constituie tot aptitudinea acestora de a avea drepturi si obligatii civile. Aici trebuie semnalat principiul specialitatii capacitatii de folosinta in sensul utilizat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954, anume persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului acesteia, scop determinat, prin lege, prin actul de infiintare ori prin statut.

Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice este aptitudinea acesteia de a-si exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile prin incheierea de acte juridice civile prin intermediul organelor reprezentative.

1.2.3.2 Continutul raportului juridic civil

Prin continutul raportului juridic civil se intelege totalitatea drepturilor subiective civile(latura activa) care apartin subiectului activ si totalitatea obligatiilor civile(latura pasiva) care incumba subiectului pasiv.

Definitia dreptului subiectiv civil: Dreptul subiectiv civil reprezinta o posibilitate care este recunoscuta de dispozitiile legale in materie civila subiectului activ, persoana fizica sau persoana juridica, in virtutea careia, cu respectarea limitelor dreptului si perceptelor morale, poate avea o anume conduita, in sensul de a pretinde subiectului pasiv o conduita corespunzatoare care poate fi in sensul de a da, a face sau a nu face ceva , si sa poata apela la forta coercitiva a statului in caz de nevoie.

Rezulta, din aceasta definitie ca:

dreptul subiectiv civil este o posibilitate recunoscuta subiectului activ;

aceasta posibilitate rezulta din continutul actelor normative;

ca subiectul activ poate avea o anumita conduita. Acesta poate sa ceara subiectului pasiv sa se conformeze unei anumite conduite, in sensul de a da, a face sau a nu face ceva si, in sfarsit, atunci cand subiectul pasiv nu isi exercita obligatiile mentionate, subiectul activ poate sa apeleze la forta de constrangere a statului.

Reamintim ca latura pasiva a continutului raportului juridic civil o constituie obligatia civila care incumba subiectului pasiv, adica debitorul.

Obligatia constituie o indatorire a subiectului pasiv din cadrul raportului juridic civil de a avea o anumita conduita care corespunde dreptului subiectiv, conduita care consta in a da, a face sau a nu face ceva si care in caz de necesitate poate fi impusa prin forta coercitiva statala.

Rezulta ca obligatia civila este o indatorire care revine subiectului pasiv. Ea consta in a da, a face sau a nu face ceva si poate fi impusa prin forta coercitiva statala.

1.2.3.3 Obiectul raportului juridic civil

Obiectul raportului juridic il reprezinta actiunea sau inactiunea la care este indrituit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv.

Avem in vedere conduita partilor in cadrul unui raport civil.

Continutul raportului juridic civil nu se confunda cu obiectul acestuia, cele doua fiind elemente distincte.

Daca ne situam in raporturile civile patrimoniale, conduita partilor are in vedere bunurile. Acestea nu pot fi incluse in structura raportului juridic civil.

Definitie: Bunurile reprezinta valori economice care au o anumita utilitate si servesc la satisfacerea nevoilor materiale sau spirituale, dupa caz, ale omului, fiind susceptibile de apropriere ca drepturi patrimoniale, ca elemente componente ale unui patrimoniu.

Din aceasta definitie rezulta ca pentru a fi in prezenta uni bun in sensul dreptului civil este necesar sa fie intrunite cumulativ doua conditii:

valoarea economica trebuie sa fie apta a satisface o trebuinta de ordin material sau spiritual a omului;

sa fie susceptibila de apropriatiune(insusire) sub forma drepturilor patrimoniale (ex:aerul nu este bun in sensul dreptului civil deoarece nimeni nu se poate face stapan pe aer.

Corelatia dintre bun si patrimoniu este de tipul parte-intreg: Prin patrimoniu se intelege totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale care apartin unei persoane fizice sau juridice. In schimb bunul poate fi privit atat individual cat si ca element activ al patrimoniului.

Bunurile pot fi clasificate in raport de mai multe criterii, la care ne vom referi in cele ce urmeaza OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

1.2.3.4 Clasificarea bunurilor

Bunurile pot fi clasificate in raport de mai multe criterii, la care ne vom referi in cele ce urmeaza:

in functie de natura lor si de clasificarea data de lege : bunuri mobile si imobile (miscatoare si nemiscatoare)

dupa regimul circulatiei juridice: bunuri care se afla in circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil

dupa modul in care sunt determinate: bunuri individual determinate(res certa) si bunuri deterimnate generic(res certa)

dupa cum pot fi sau nu in executarea unor obligatii civile: bunuri fungibile si nefungibile

dupa cum folosirea lor implica ori nu consumarea ori instrainarea lor: bunuri consumptibile si neconsumptibilea

dupa cum sunt producatoare de fructe sau nu : bunuri frugifere si nefrugifere

dupa cum pot fi ori nu impartite fara sa-si schimbe destinatia: divizibile si indivizibile

dupa corelatia dintre ele: principale si accesorii

dupa modul de percepere: corporale si incorporale

dupa cum sunt sau nu supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor: bunuri sesizabile si insesizabile

1.in functie de natura lor si de clasificarea data de lege : bunuri mobile si imobile (miscatoare si nemiscatoare)

Ambele categorii se impart, la randul lor in trei subcategorii.

Bunurile imobile pot fi imobile prin natura lor, imobile prin obiectul la care se refera si imobile prin destinatie.

a)Bunurile imobile prin natura lor sunt reglementate in Codul civil la art. 463-465, fiind vorba despre fondurile de pamant, imobilele cladiri prin natura lor, recoltele prinse de radacini si fructele aflate pe crengile arborilor, fiind inca neculese.

b)Bunurile imobile prin obiectul la care se refera sunt: uzufructul bunurilor imobile, servitutile si actiunile care tind sa revendice un bun imobil. La acestea mai adaugam si celelalte drepturi reale ale imobilelor, drepturile de creanta care se refera la un bun imobil, actiunile in justitie prin valorificarea drepturilor reale imobiliare.

c)Bunurile imobile prin destinatie sunt bunuri mobile ca si natura, insa care se considera imobile fiind destinate ca accesorii la exploatarea de catre proprietar a unui bun imobil. Este vorba aici de bunurile destinate pentru serviciu si pentru exploatari agricole industriale, comerciale a unui fond de catre proprietar, animalele de munca, semintele, animalele de reproductie de pe langa casa, ansamblurile, instrumentele, utilajele pentru fabricarea bauturilor alcoolice, pentru exploatarea fierariilor, pentru fabricile de hartie, paiele si gunoaiele care sunt folosite ca ingrasaminte.

Se include in categoria bunurilor imobile, prin destinatie, efectele mobiliare pe care proprietarul le-a asezat in perpetuum, cum ar fi ornamentele fixate pe pereti, sau statui, bazoreliefuri, jgheaburile, tevile pentru aductiunea apei la un imobil, teren sau constructie.

Bunurile mobile se impart si ele in trei subcategorii, anume mobile prin natura lor, mobile prin determinarea legii si mobile prin anticipatiune.

a) Bunurile mobile prin natura lor sunt acelea care se pot transporta de la un loc la altul avand o propulsie interna sau fiind mutate cu o forta straina. La acestea se refera art. 473 din Codul civil.

b) Bunurile mobile prin determinarea legii sunt obligatiunile si actiunile care au ca obiect sume exigibile sau efecte mobiliare, actiunile sau obligatiunile la societati comerciale chiar si atunci cand capitalul acestora consta in bunuri imobile. Sunt considerate bunuri mobile prin determinarea legii si veniturile asupra statului sau particularilor; sunt incidente dispozitiile art. 474 din Codul civil.

La aceasta prezentare, a mobilelor prin determinarea legii, mai trebuie adaugate drepturile reale mobiliare, fondurile de comert si drepturile de creatie intelectuala.

c) Bunurile mobile prin anticipatiune sunt bunuri care datorita naturii lor sunt bunuri imobile la momentul incheierii unui act juridic, insa pe care partile le trateaza ca bunuri mobile, in viitor, tinand cont de momentul executarii obligatiei. Ca exemplu, fructele prinse pe ramurile arborilor, care constituie obiectul unui contract translativ de proprietate sau recoltele prinse de radacini. Asemenea bunuri sunt imobile ca natura la incheierea contractului, insa partile le privesc ca si mobile, la momentul la care vor fi recoltate.

Importanta clasificarii in bunuri mobile si bunuri imobile rezida in urmatoarele elemente.

In primul rand, cu privire la posesie, in materia bunurilor mobile avem regula de la art. 1909 alin. 1 Cod civil, iar cu privire la bunurile imobile, posesia exercitata in conditiile legii duce la dobandirea dreptului de proprietate, prin uzucapiune.

In al doilea rand, in privinta competentei instantelor judecatoresti, la bunurile imobile, acestea sunt de competenta instantei de la locul situarii bunurilor iar cu privire la bunurile mobile, competenta apartine instantei de la domiciliul paratului.

In al treilea rand, in privinta drepturilor reale accesorii vom avea ipoteca, cu privire la imobile si gajul sau amanetul, cu privire la mobile.

In al patrulea rand, in privinta formelor de publicitate, vom avea forme de publicitate pentru instrainarea bunurilor imobile si nu vor exista asemenea forme in privinta bunurilor mobile.

In al cincilea rand, in privinta regimului juridic al bunurilor sotilor, in cazul bunurilor comune, instrainarea sau grevarea cu o sarcina reala a bunurilor imobile proprietate comuna devalmasa se face de catre un sot, cu consimtamantul expres al celuilalt sot, pe cand, in cazul bunurilor mobile, se instituie mandatul tacit reciproc.

In ultimul rand, in materia dreptului international privat, la imobile se aplica legii tarii pe teritoriul careia este situat bunul imobil, iar bunurile mobile se aplica legea tari proprietarului, care este LEX PATRIAE sau LEX DOMICILIAE.

dupa regimul circulatiei juridice: bunuri care se afla in circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil

Bunurile aflate in circuitul civil sunt acelea care pot fi dobandite sau instrainate prin acte juridice. Cele mai multe bunuri se afla in circuitul civil, putand circula liber. Exista insa si bunuri care, desi sunt in circuitul civil, sunt supuse unor reguli restrictionale in materia circulatiei juridice, cum ar fi armele, munitia, substantele explozive, deseurile toxice, obiectele de cult, bunurile ce constituie monopol al statului, si altele.



Bunurile scoase din circuitul civil sunt acelea care nu pot constitui obiectul unor acte juridice translative de proprietate. Fara a face o prezentare exhaustiva a acestora cu titlu de exemplu amintim: bunurile care se afla in domeniul public, terenurile atribuite conform art. 32 din Legea nr. 18/1991, a fondului funciar, care au fost constituite cu titlu de improprietarire si sunt inalienabile timp de 10 ani, etc.

Importanta juridica a acestei clasificari are in vedere consecintele juridice care se produc in cazul nerespectarii regulilor privind circulatia juridica a acestor categorii de bunuri.

dupa modul in care sunt determinate: bunuri individual determinate(res certa) si bunuri deterimnate generic(res certa)

Primele sunt bunuri care prin natura lor sau prin vointa partilor, rezultata dintr-un act juridic se pot individualiza prin caracteristicile specifice in raport cu alte bunuri asemanatoare.

Bunurile determinate generic sunt bunuri care se pot determina prin niste caracteristici comune categoriei de bunuri din care fac parte, este vorba despre elementele comune pe care la intalnim la un gen sau la o specie de bunuri. Asemenea bunuri pot fi individualizate prin: masurare, calibrare, cantarire, numarare, sau alte procedee tehnice.

Clasificarea rezulta dupa natura bunurilor sau conform conventiei partilor. Importanta juridica a acestei clasificari are in vedere mai multe elemente.

Cu privire la transmiterea dreptului real, in cazul bunurilor individual determinate, momentul transmiteri este cel al incheieri actului juridic, chiar daca bunul nu se preda in acel moment. Exista exceptia actelor solemne, sau a actelor in care partile conving transferul dreptului la un alt moment.

La bunurile determinate generic, transmisiunea dreptului de proprietate se la face la individualizarea acestora prin numarare, masurare, cantarire, calibrare, s.a..

In privinta riscului pieirii fortuite a bunului acesta este suportat de proprietarul bunului in baza adagiului RES PERIT DOMINO.

La bunurile individual determinate, riscul il suporta dobanditorul, intrucat la momentul incheierii contractului a devenit proprietar, iar in cazul bunurilor de gen, proprietatea se transmite la individualizare si pana in acel moment riscul pieirii fortuite este in sarcina transmitatorului dreptului de proprietate.

Referitor la locul predarii bunului, in cazul bunurilor individual determinate locul predarii este cel unde se afla bunul la momentul incheierii contractului, iar in cazul bunurilor generic determinate, locul predarii il reprezinta domiciliul debitorului.

dupa cum pot fi sau nu in executarea unor obligatii civile: bunuri fungibile si nefungibile

Este fungibil acel bun care, in executarea unei obligatii, poate fi inlocuit cu altul, fara sa afecteze valabilitatea platii.

Este nefungibil acel bun care nu poate fi inlocuit cu altul, in executarea unei obligatii, astfel ca, debitorul nu este liberat decat prin predarea bunului datorat.

dupa cum folosirea lor implica ori nu consumarea ori instrainarea lor: bunuri consumptibile si neconsumptibile

Primele sunt bunuri care la prima intrebuintare isi pierd calitatile, se consuma, iar bunurile necompsumptibile sunt bunurile care pot fi folosite de mai multe ori fara ca sa-si consume substantanta la o unica intrebuintare.

Bunuri consumptibile: banii, combustibilii, alimentele, etc.

Bunuri neconsumptibile: constructiile, terenurile, masinile

Aceasta clasificare a bunurilor, in comnsumptibile si neconsumptibile, depinde, in primul rand, de natura bunurilor, insa mai depinde si de vointa partilor unui act juridic.

Importanta clasificari rezida in constituirea dreptului de uzufruct, in sensul ca se poate constitui un drept de uzufruct neconsumptibil pentru a putea fi restituit la termenul stabilit de parti. In cazul in care bunurile sunt consumptibile, ne aflam in prezenta unui cvasiuzufruct, iar uzufructuarul trebuie, la incetarea dreptului sau, sa restituie bunuri de aceeasi cantitate, calitate si valoare cu cele primite.

In materia contractului de comodat, daca se imprumuta bunuri necompsumptibile, la incetarea contractului se restituie aceste bunuri, iar in cazul contractului de mutuum, imprumut de consumatie, daca se imprumuta bunuri consumptibile, la incetarea contractului se restituie bunuri de aceeasi cantitate, calitate si valoare cu cele primite la incheierea contractului.

dupa cum sunt producatoare de fructe sau nu : bunuri frugifere si nefrugifere

Bunurile frugifere sunt acelea care dau nastere la fructe, iar bunurile nefungifere nu dau nastere la fructe.

Fructele sunt tot ceea ce produce un bun, cu caracter de periodicitate, fara a-I consuma substanta.

Conform art. 483 din Codul civil, acestea sunt naturale, industriale si civile. Art. 522 si 523 defineste fructele naturale ca tot ceea ce produce un bun fara interventia omului, cele industriale sunt cele produse de bun ca urmare a interventiei omului, iar fructele civile sunt sume de bani rezultate din chirii, dobanzi, amenzi.

Importanta clasificarii are in vedere dobandirea fructelor, in sensul ca fructele naturale si industriale se dobandesc prin culegere, iar cele civile se dobandesc zi cu zi. Mai avem in vedere faptul ca posesorul de buna-credinta dobandeste dreptul de proprietate asupra fructelor conform art. 485 din Codul civil si, in fine, uzufructuarul, prin natura dreptului pe care il are dobandeste dreptul de proprietate asupra fructelor.

Deosebit de fructe avem productele, care sunt foloase rezultate dintr-un bun prin consumarea substantei acestuia si fara caracter de periodicitate.

dupa cum pot fi ori nu impartite fara sa-si schimbe destinatia: divizibile si indivizibile

Cele divizibile pot fi impartite fara ca prin partajul, prin imparteala lui sa se schimbe natura sau destinatia acestora, pe cand bunurile indivizibile nu pot fi impartite fara schimbarea naturii lor.

Spre exemplu o bucata de stofa este un bun divizibil pe cand un autoturism nu.

Importanta clasificarii are in vedere materia obligatiilor, a partajului, asupra carora nu mai insistam.

dupa corelatia dintre ele: principale si accesorii

Cele principale au o utilizare independenta dupa destinatia lor, fara a fi folosite ca ajutatoare la utilizarea altor bunuri, pe cand bunurile accesorii servesc la utilizarea altor bunuri sau contribuie la sporirea valorii altor bunuri fata de care au caracter de accesorii.

Ca bunuri accesorii putem exemplifica: cureaua pentru ceas, antena pentru televizor, husa pentru autoturism, betele pentru sky, cutia pentru vioara.

Clasificarea depinde de natura bunurilor, dar si de destinatia bunurilor conform vointei partilor actului juridic.

Importanta clasificarii consta in aceea ca soarta bunului accesoriu este legata de soarta bunului principal, conform principiului statuat prin adagiul ACCESORIUM SEQUITUR PRINCIPALE.

dupa modul de percepere: corporale si incorporale

Bunurile corporale au o existenta materiala si pot fi percepute prin simturile umane, iar bunurile incorporale au o valoare abstracta, si nu pot fi percepute cu simturile umane. Ca bunuri incorporale sunt drepturile, titlurile de valoare, drepturile asupra fondului de comert, dreptul de proprietate industriala, dreptul de autor.

Importanta clasificarii are in vedere aplicarea regulii art. 1909 alin. 1 din Codul civil, conform cu care posesiunea de buna-credinta asupra bunurilor mobile corporale valoreaza proprietate si in materia modurilor de dobandire a drepturilor reale care este traditiunea, aplicabila numai bunurilor mobile corporale.

dupa cum sunt sau nu supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor: bunuri sesizabile si insesizabile

Primele, sunt bunuri care pot forma obiectul executarii silite asupra debitorului, iar cele insesizabile nu pot fi urmarite in sensul mentionat.

O alta clasificare a bunurilor este aceea a bunurilor din domeniul public si din domeniul privat. Distinctia dintre domeniul public si domeniul privat are in vedere reglementarile in materie stabilite in Constitutie, cele stabilite in Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica in regimul juridic al acesteia, cele stabilite in Legea nr. 213/2001, a administratiei publice locale, in Legea nr. 18/1991, modificata si republicata, a fondului funciar si in alte acte normative.

Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, sunt imprescriptibile, sunt insesizabile, ele pot fi grevate cu servituti in masura in care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public caruia ii sunt destinate bunurile respective. Asemenea bunuri nu sunt supuse formalitatilor de publicitate imobiliara, fiindca sunt scoase in afara circuitului civil.

Bunurile din domeniul privat acelasi regim ca si proprietatea privata fiind alienabile, prescriptibile, putand fi afectate de servituti, fiind supuse formalitatilor de publicitate imobiliara.

Importanta clasificarii consta, deci, in regimul juridic distinct al celor doua categorii de bunuri incluse in cele doua domenii.

Izvoarele si proba raporturilor juridice civile concrete

Izvoarele

Generalitati

Pentru existenta raportului juridic civil abstract – pe care l-am definit ca fiind relatia sociala, patrimoniala ori nepatrimoniala, reglementata de norma de drept civil – sunt necesare doua premise: subiectele de drept civil, persoane fizice si perosane juridice, care stabilesc relatia sociala, si norma juridica civila.

Pentru existenta insa a unui raport juridic civil concret sunt necesare cele doua premise de mai sus – subiectele si norma de drept civil –plus una: o imprejurare(act sau fapt juridic civil concret) de care legea civila se conditioneaza sa lege nasterea unui astfel de raport.

Definitia izvorului raportului juridic civil concret

Prin „izvor al raportului juridic civil concret” se intelege o imprejurare – act sau fapt – de care legea civila leaga nasterea unui raport juridic civil concret.

Doua precizari sunt necesare:

pentru ca un act sau fapt sa capete o asemenea valoare juridica este necesar ca norma de drept sa i-o confere

actul sau faptul care este izvorul raportului este si izvorul drepturilor si obligatiilor care formeaza continutul acelui raport.

Criterii de clasificare si categoriile corespunzatoare

dupa legatura lor cu vointa umana – izvoarele se impart in actiuni omenesti si fapte naturale (numite si evenimente); primele depend de vointa omului iar secundele sunt independente de vointa umana.

dupa sfera lor – distingem intre fapt juridic in sens larg si fapt juridic in sens restrans.

dupa legatura lor cu vointa umana

Sunt actiuni umane faptele omului – comisive ori omisive – savarsite cu sau fara intentia de a produce efecte juridice, prevazute de legea civila cu aceasta semnificatie.



Aceasta categorie de izvoare reuneste atat actiunile voluntare dorite, intentionate (spre exemplu un contract civil este un act) cat si cele involuntare nedorite( spre exemplu vatamarea sanatatatii ori onoarei altuia reprezinta un fapt omenensc care obliga la repararea prejudiciului, indiferent ca fapta este savarsita cu intentie ori din neglijenta sau imprudenta)

Actiunile omenesti se clasifica:

a)     dupa cum legea civila conditioneaza sau nu nasterea raportului juridic civil de existenta intentiei producerii acestui efect

acte juridice civile – actiuni savarsite cu intentia de a produce efecte juridice – de a crea, modifica ori stinge un raport juridic civil

fapte juridice – actiuni savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care se produc totusi in virtutea legii.

b)    dupa cum sunt sau nu conforme cu legea,

actiuni licite – savarsite cu respectarea dispozitiilor legale

actiuni ilicite – cele savarsite cu incalcarea prevederilor legale (ex.fapta ilicita cauzatoare de prejudicii)

Evenimentele sau faptele naturale sunt imprejurari care se produc independent de vointa omului si de care legea civila leaga nasterea de raporturi civile concrete.

Sunt astfel de fapte: moartea, cutremurul, inundatia, etc.; nasterea inseamna aparitia unui subiect de drept civil, cutremurul de pamant ori inundatia poate fi forta majora.

Importanta juridica a acestei clasificari:

capacitatea civila cunoaste reguli diferite, dupa cum e vorba de acte juridice sau fapte juridice

reprezentarea opereaza numai in materie de acte juridice iar nu si de fapte juridice

prescriptia extinctiva are reguli diferite in ce priveste inceputul sau.

Proba raportului juridic civil concret

Definitia probei

Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si, prin aceasta, a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile.

Cuvantul proba este sinonim cu cel de dovada.

Reglementarea probei o gasim in Codul civil, Codul de procedura civila si Codul comercial.

Codul civil reglementeaza admisibilitatea si forta probanta pentru patru mijloace de proba: inscrisurile, marturia, marturisirea si prezumtiile.

Codul de procedura civila reglementeaza inca trei mijloace de dovada: expertiza, probele materiale si cercetarea la fata locului.

Obiectul probei si sarcina probei

Obiectul probei il constituie elementul de dovedit pentru a demonstra existenta unui drept subiectiv civil si a obligatiei corelative.

Sarcina probei este reglementata in art.1169 C.civ. astfel “ Cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca”. Cum primul se adreseaza reclamantul rezulta ca el trebuie sa dovedeasca cele pretinse.

Dupa ce reclamantul s-a conformat acestei exigente este randul paratului sa dovedeasca faptele pe care-si sprijina apararile. Sarcina probei trece la el devenind reclamant in aparare.

La aceste doua reguli se mai adauga cea de-a treia : judecatorul trebuie sa aiba rol activ in stabilirea completa a adevarului, sa administreze toate probele, atat in acuzare cat si in aparare.

Conditiile de admisibilitate a probei

Pentru a fi incuviintata de instanta, proba trebuie sa indeplineasca cumulativ, urmatoarele conditii:

sa nu fie oprita de lege, adica sa nu fie oprita de legea materiala sau procesuala, de exemplu in actiunea de divort este inadmisibil interogatoriul pentru dovedirea motivelor de divort

sa fie verosimila, adica sa tinda la dovedirea unor fapte reale, posibile, demne de a fi crezute, si nu imposibile.

sa fie utila, proba e inutila cand tinde la dovedirea unor fapte incontestabile

sa fie pertinenta, adica sa aiba legatura cu obiectul procesului, in caz contrar ducand la prelungirea procesului, la tergiversarea solutionarii pricinei, si nu poate fi admisa

sa fie concludenta, sa contribuie la solutionarea cauzei dedusa judecatii

Mijloace de proba – inscrisurile, marturisirea, proba cu martori, prezumtiile

Inscrisurile, prin inscris se intelege consemnarea de date despre acte si fapte juridice, cu un mijloc adecvat pe un anumit suport material.

In sens juridic se desemneaza deci consemnarile facute pe hartie, sticla, carton, scandura pelicula ori banda magnetica.

Verba volent scripta mannent.

In continuare vom analiza cele mai importante specii de inscrisuri: inscrisul autentic si inscrisul sub semnatura privata.

Inscrisul autentic

Def: Potrivit art.1171 Cod civil: “Actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a functiona in locul unde actul s-a facut”

Principalele categorii de acte autentice sunt:

inscrisurile autentice notariale

inscrisurile organelor jurisdictionale

actele de stare civila

Actele autentice sunt cerute de lege pentru valabilitatea operatiunii juridice constatate, “ad validitem”

Inscrisul sub semnatura privata

Def: Se numeste inscris sub semnatura privata acel inscris care este semnat de cel ori cei de la care provine.

De aici rezulta o singura conditie pentru valabilitatea actului: sematura autorului sau autorilor inscrisului.

Semnatura in sensul celor de aici este numai cea executata de mana autorului inscrisului. Prin urmare nu indeplineste aceasta conditie “semnatura” dactilografiata, litografiata, executata prin parafa ori punere de deget.

nu se cere ca semnatura sa cuprinda intregul nume al persoanei, fiind suficienta executarea semnaturii obisnuite;

din locul unde este asezata semnatura trebuie sa rezulte ca autorul ei isi insuseste intregul continut al inscrisului.

Conditii speciale de valabilitate pentru anumite inscrisuri sub semnatura privata:

1. conditia pluralitatii de exemplare (numita si cerinta multiplului exemplar)

Art.1179 Cod civil reglementeaza astfel aceasta cerinta :” Actele sub semnatura privata, care cuprind conventii sinalagmatice nu sunt valabile daca nu s-au facut in atatea exemplare originale cate sunt parti cu interes contrar. Este de ajuns un singur exemplar pentru toate persoanele care au acelasi interes.

Fiecare exemplar trebuie sa faca mentiune de numarul originalelor ce s-au facut.

2. conditia scrierii in intregime ori punerii formulei “bun si aprobat” inainte de semnare.

3. conditia ceruta testamentului olograf: sa fie scris, semnat si datat de mana testatorului

Marturia (proba cu martori ori testimoniala)

Def: Marturia este relatarea, orala, facuta de o persoana, in fata instantei de judecata, cu privire la acte sau fapte litigioase, savarsite in trecut despre care are cunostinta persoana.

Reguli si exceptii privind admisibilitatea probei cu martori:

Regula generala este urmatoarea: faptele juridice pot fi neingradit cu martori.

Dovada actelor juridice al carui obiect are valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntary, nu se poate face decat sau prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata.

Marturisirea (recunoasterea)

Def Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unui act sau fapt pe care o alta persoana isi intemeiaza o pretentie si care este de natura sa produca efecte contra autorului ei.

Mijlocul procesual de administrare a probei marturisirii se numeste interrogator.

Prezumtiile

Definitia legala a prezumtiei este continuta in art.1199 Cod civil “Prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”

In esenta prezumtia este o presupunere facuta de legiuitor sau judecator.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 796
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site