PENAL SPECIAL

LUAREA SI DAREA

DE MITA

CONSIDERATII ASUPRA INFRACTIUNILOR DE LUARE DE MITA SI DE DARE DE MITA

In cadrul dispozitiilor legale care au ca obiect combaterea coruptiei, infractiunile de luare si dare de mita ocupa un loc central, fiind infractiuni de coruptie in intelesul strict al acestei notiuni.

Diversitatea situatiilor intalnite in activitatea de urmarire penala si in cursul judecatii precum si legislatia fluida in acest domeniu au generat o practica judiciara neunitara si au starnit controverse in doctrina cu privire la aspecte legate de cele doua infractiuni susmentionate

Functionarul public care pretinde sau primeste bani sau alte foloase, ori accepta sau nu respinge promisiunea unor astfel de foloase, savarseste infractiunea de luare de mita, daca actiunile au loc in scopul de a indeplini, a nu indeplini, de a intarzia sau de a face un act contrar indatoririlor sale de serviciu, chiar daca este vorba despre indatoririle sale generale de serviciu, asa cum acestea rezulta din actele normative (inclusiv cele administrative) care reglementeaza statutul functionarului respectiv sau organizarea si functionarea institutiei din care face parte.

DACA DENUNTATORUL MITUITOR POATE FI

PARTE CIVILA IN PROCESUL PENAL

Pornind de la faptul ca in unele acte de inculpare, denuntatorul-mituitor, care a solicitat restituirea banilor sau foloaselor care au facut obiectul infractiunii, figureaza ca parte civila s-a pus intrebarea daca aceasta persoana poate fi parte civila in procesul penal.

Conform prevederilor art. 14 si 15 din C.pr.pen., actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, iar persoana care a suferit o vatamare prin infractiune se poate constitui parte civila in contra invinuitului, inculpatului sau a persoanei responsabila civilmente.

Obiectul juridic special al infractiunilor de luare de mita si dare de mita consta in relatiile sociale referitoare la buna desfasurare a activitatii de serviciu, care presupun indeplinirea cu probitate de catre functionarii publici, precum si de catre ceilalti functionari a indatoririlor de serviciu.

Cele doua infractiuni formale, in continutul carora legiuitorul a prevazut numai actiunea sau inactiunea, fara sa mai fi cuprins si urmarea produsa de savarsirea ei, urmare care este prezumata prin simpla savarsire a actiunii, nefiind necesara dovada existentei urmarii.

Rezultatul consta in lezarea sau punerea in pericol a obiectului juridic al infractiunilor sau, mai exact, intr-o stare de pericol, deoarece, fara sa se aduca o atingere efectiva obiectului ocrotirii penale se creeaza o stare de pericol pentru acesta

Rezultatul nu imbraca forma unei urmari materiale, nici macar in cazul primirii unei sume de bani sau a altui folos, ci rezultatul consta intr-o stare de pericol determinata de savarsirea oricareia dintre actiunile sau inactiunile ce realizeaza elementul material al infractiunilor.

Rezultatul este cert, existenta sa rezulta ex re, iar orice alta interpretare ar implica o confuzie intre elementul material al infractiunii si rezultatul acesteia.

Cand mituitorul da mita din proprie initiativa, fara sa i se fi pretins, nu se poate vorbi despre o paguba in patrimoniul acesteia; dimpotriva, cand o persoana este constransa sa dea mita, fapta acestuia nu cade sub incidenta legii penale, iar prejudiciul material suferit este urmarea directa si imediata a activitatii ilicite a functionarului incorect.

In conditiile existentei acestei cauze care inlatura caracterul penal al faptei, in temeiul prevederile art. 255 alin. 5 C.pen., este obligatoriu ca banii, valorile sau orice alte bunuri sa fie restituite persoanei care le-a dat, adica mituitorului.

In concluzie, admiterea actiunii civile nu este posibila, iar sumele de bani sau alte foloase care au facut obiectul luarii de mita sau darii de mita, se vor confisca, in temeiul prevederilor art. 254 alin. 3 C.pen. sau art. 255 alin. 4 C.pen., sau se vor restitui mituitorului dar nu pe calea unei actiuni civile, ci in conformitate cu prevederile art.255 alin. 5 C.pen. In acest ultim caz, restituirea este obligatorie si poate fi facuta atat in cursul urmaririi penale, cat si al judecatii, in masura in care restituirea, in cursul procesului penal, a banilor sau a altor bunuri, care au facut obiectul infractiunilor (obiecte care constituie mijloace materiale de proba) nu ar putea stanjeni aflarea adevarului.

Fiind prevazuta de lege, restituirea trebuie dispusa, din oficiu, in toate cazurile, fara a fi nevoie de o cerere expresa in acest sens, din partea mituitorului.

Mituitorul poate solicita restituirea sumelor de bani sau bunurilor care au facut obiectul mitei, iar instanta de judecata este obligata ca, din oficiu, sa dispuna, in functie de datele cauzei, fie confiscarea sumelor de bani sau valorilor care au facut obiectul mitei, fie restituirea acestora, dar nu pe calea unei actiuni civile, ci in temeiul prevederilor legii penale.

DISTINCTIA DINTRE FORMA CONTINUATA A INFRACTIUNILOR SI CONCURSUL DE INFRACTIUNI

In cursul urmaririi penale efectuate de catre procurorii in dosare avand ca obiect infractiunile de luare si dare de mita, au fost adoptate solutii diferite privind incadrarea juridica a faptelor, in conditiile in care , ulterior intelegerii de a se da anumite sume de bani ca mita, pentru ca cel mituit sa indeplineasca succesiv mai multe acte privitoare la functia pe care o exercita, mituitorul a platit sumele de bani promise la diferite intervale de timp, pe masura efectuarii actelor respective.

Astfel, desi tendinta dominanta este ca aceste fapte sa fie privite ca un concurs de infractiuni, au existat cazuri cand persoanele care au primit sumele de bani sau alte foloase au fost trimise in judecata pentru savarsirea unei singure infractiuni de luare de mita sau dare de mita, in conditiile prevazute de art. 41 alin. 2 din C.pen.

Consider ca savarsirea, la intervale de timp diferite, a doua sau mai multe fapte prin care se concretizeaza continuturi alternative diferite ale infractiunii de luare de mita, da nastere unei unitati naturale de infractiuni, incompatibila cu infractiunea continuata.

In conditiile in care intre actiunile sau inactiunile incriminate ca modalitati distincte de savarsire a aceleiasi infractiuni exista o legatura naturala, adica savarsirea uneia este urmarea fireasca a celeilalte, comiterea succesiva a acestor activitati realizeaza o unitate naturala de infractiune. Asa se intampla si in cazul infractiunii de luare de mita, unde pretindea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii unor sume de bani sau altor foloase nu reprezinta decat momente intermediare care isi gasesc implinirea in actiunea finala de primire a sumelor de bani sau altor foloase.

De altfel, daca ulterior intelegerii de a se da anumite sume de bani ca mita, pentru ca cel mituit sa indeplineasca, succesiv, mai multe acte privitoare la functia pe care o exercita, mituitorul a platit, la diferite intervale de timp, sumele de bani promise, pe masura efectuarii acelor acte, nu se poate vorbi despre o infractiune continuata de luare de mita.

CONSTRANGEREA MITUITORULUI IN CAZUL INFRACTIUNII DE DARE DE MITA - CONDITIILE

DE EXISTENTA SI TEMEIUL JURIDIC AL SOLUTIEI DISPUSE DE CATRE ORGANELE JUDICIARE

Potrivit art. 255, al. 2 din C.pr.pen., promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui functionar sau altui salariat "nu constituie infractiunea atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita'.

Pentru ca fapta de dare de mita sa nu constituie infractiune, este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

a) sa existe o constrangere prin orice mijloace din partea persoanei care a luat mita, ceea ce presupune o gama larga de modalitati de exercitare a constrangerii, esential fiind ca actiunile celui mituit sa fie univoce si sa aiba ca scop determinarea mituitorului de a savarsi fapta;

b) constrangerea exercitata trebuie sa aiba un caracter real sau sa aiba aparenta realitatii, adica sa fie apta sa inlature sau sa restranga libertatea ori capacitatea de determinare a vointei persoanei asupra careia este exercitata, incat sa o sileasca la o conduita impusa sau pretinsa de catre infractor.

c) constrangerea trebuie sa fie anterioara astfel incat sa poata determina promisiunea, oferirea sau darea sumelor de bani sau foloaselor care fac obiectul darii de mita;

d) initiativa darii de mita sa nu provina de la mituitor ci de la cel mituit; dispozitiile art. 255 alin. 2 C.pen. nu sunt aplicabile in situatia in care initiativa darii de mita a apartinut mituitorului chiar daca ulterior, functionarul care a primit mita a staruit pe langa cel dintai sa-i aduca bunurile oferite.

CONSIDERATII    ASUPRA CAUZEI DE IMPUNITATE PREVAZUTA IN ART. 255 alin. 3 DIN CODUL PENAL

Conform prevederilor art. 255 al. 3 din C.pen., mituitorul nu se pedepseste daca denunta autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea infractiune.

Denuntarea consta in sesizarea organelor de urmarire penala pe calea unui denunt, care, conform prevederilor art. 223 C.pr.pen., consta in incunostintarea facuta unei organizatii din cele prevazute in art. 145 din C. Penal, de catre o persoana sau de catre o unitate, despre savarsirea unei infractiuni.

Asadar, pentru a fi aparat de raspundere penala, mituitorul (care este totdeauna o persoana fizica), poate sesiza personal organele de urmarire penala pe calea unui denunt scris sau oral (numit impropriu in practica curenta a organelor de cercetare penala, autodenunt) ori poate incunostinta conducerea unitatii din care face parte cel mituit, iar acesta, la randul sau, va sesiza organele de urmarire penala, in temeiul obligatiei stipulate de art. 227 din C.pr.pen.

Denuntul nu trebuie sa corespunda unor anumite conditii de forma dar, conform prevederilor art. 223 al. 2 C.pr.pen. trebuie sa contina aceleasi date ca si plangerea, ale carei elemente de continut sunt enumerate in cuprinsul art. 222 din C.pr.pen.

Este necesar ca denuntul sa cuprinda date privind persoana denuntatorului (numele, prenumele, calitatea si domiciliul acesteia, fapta denuntata (descrierea faptei care formeaza obiectul sesizarii), faptuitorul (indicarea persoanei mituite si a celorlalti participanti la savarsirea faptei, daca sunt cunoscuti), precum si date privind mijloacele de proba.

Consider ca raspunderea penala a mituitorului este inlaturata si in situatia in care denuntului formulat ii lipsesc unele elemente, de esenta acestuia fiind intentia neechivoca a denuntatorului de a sesiza autoritatii savarsirea faptei de dare de mita.

Astfel, in practica judiciara s-a decis ca apararea de pedeapsa a mituitorului are loc nu numai in cazul cand acesta a introdus un denunt propriu-zis, in forma prescrisa de lege, ci si atunci cand, fiind cercetat pentru alte fapte, a dat declaratie in fata organului de urmarire penala, in care a adus la cunostinta acestui organ atat fapta sa de dare de mita, cat si fapta functionarului care a primit mita.

In cazul denuntului oral, acesta se consemneaza intr-un proces verbal de catre organul in fata caruia a fost facut iar, in principiu, procesul verbal respectiv trebuie sa contina toate elementele specifice unui asemenea act si unui denunt scris.

Intocmirea procesului verbal de consemnare a denuntului oral are loc atunci cand denuntatorul nu stie sa scrie, cand conditiile nu-i permit scrierea unui denunt (sufera de o boala, se afla intr-un loc de detentie ori exista o alta imprejurare care il pune in imposibilitatea de a intocmi un denunt scris) sau cand organele de urmarire penala doresc ca, in acest mod sa surprinda faptul ca denuntatorul s-a prezentat din proprie initiativa si s-a adresat direct organelor de urmarire penala.

Cat priveste natura faptelor descrise in denunt, in doctrina exista doua opinii diferite:

a) pentru a fi aparat de pedeapsa, "mituitorul trebuie sa denunte, nu sa se autodenunte', in sensul ca acesta se poate referi si la fapta de luare de mita, trecand sub tacere participatia sa.

b) pentru indeplinirea conditiilor prevazute de art. 255 al. 3, C.pen., este necesar ca fapta vizata prin denunt sa fie fapta proprie de dare de mita, fara a fi necesar ca mituitorul sa denunte si fapta corelativa de luare de mita.

Fiind o denuntare a faptei proprii, cauza de impunitate produce efecte in in personam, nefiind aplicabila celorlalti participanti (instigator, complice) la savarsirea faptei de mita.

In practica judiciara s-a pus intrebarea: care este momentul in care organul de urmarire competenta se considera a fi sesizat pentru infractiunea de luare de mita?

Au fost formulate mai multe opinii:

a) mituitorul beneficiaza de impunitate si atunci cand denuntul a avut loc in timpul cat se efectuau actele premergatoare inceperii urmaririi penale, potrivit art. 224 C.pr.pen. sau cat se efectuau acte de constatare conform art. 214 si art. 215 din C.pr.pen., aceste doua tipuri de acte procedurale fiind anterioare sesizarii organelor judiciare;

b) cauza de impunitate opereaza daca denuntul a avut loc in perioada in care se efectuau acte de constatare dar nu si in perioada actelor premergatoare.

In sustinerea celei de-a doua opinii, s-a aratat ca sesizarea organului de urmarire penala precede efectuarea actelor premergatoare, iar actul de sesizare este cel care declanseaza activitatea judiciara in faza urmaririi penale. Cat priveste actele de constatare mentionate mai sus, avand in vedere precizarile facute in legatura cu sintagma "organ de urmarire', apreciem ca prevederile art. 255 al. 3 C.pen. sunt functionale daca denuntarea a fost facuta in perioada intocmirii unor acte de constatare de catre organele de cercetare prevazute in art. 214 C.pr.pen. sau de catre comandatii de nave si aeronave ori de catre subofiterii trupelor de graniceri (art. 215 C.pr.pen.).

Pentru justificarea existentei acestei cauze de nepedepsire, in literatura de specialitate s-au exprimat urmatoarele opinii:

a) este o masura de prevenire a savarsirii infractiunii de luare de mita prin crearea, pentru cel tentat sa ia mita, a temerii ca va fi denuntat;

b) este o modalitate de a nu impiedica descoperirea infractiunii de luare de mita, deoarece daca mituitorul al fi si acesta pedepsit, n-ar indrazni sa denunte functionarul incorect care, in felul acesta s-ar afla la adapost de raspunderea penala pentru fapta savarsita ;

c) denuntarea faptei arata ca mituitorul regreta fapta si nu prezinta, sub raportul persoanei sale, un pericol social accentuat ;

d) acest caz special de impunitate este menit sa inlesneasca si sa accelereze represiunea, prin prompta descoperire a faptelor de luare de mita si identificarea persoanelor care au primit mita ;

Denuntarea faptei in conditiile art. 255 al. 3 din C.pen., constituie un caz special de impiedicare a exercitarii actiunii penale intr-o situatie restransa si cu valabilitate doar pentru infractiunea de dare de mita.

In situatia concursului dintre prevederile art. 255 al.2 si al. 3 din C.pen. (cand mituitorul a fost constrans de catre cel care a luat mita dupa care a denuntat fapta autoritatii in termenul prevazut de lege) preeminenta are cauza care inlatura caracterul penal al faptei prevazuta in art. 255 al. 2 din C.pen.

Solutia se impune avand in vedere ordinea legala de prioritate stabilita de catre legiuitor in cuprinsul art. 10 din C.pr.pen., urmand ca solutia sa se intemeieze pe prevederile lit. e din articolul aratat.

In final, prin art. 19 din Ordonanta de Urgenta nr. 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie a fost introdusa o cauza legala de atenuare a pedepsei, in sensul ca persoana care a comis una din infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000, iar in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni, beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege.

CONFISCAREA SPECIALA IN CAZUL INFRACTIUNILOR

DE LUARE DE MITA SI DARE DE MITA

Potrivit prevederilor art. 254 al. 3 C.pr.pen., "banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luarii de mita se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani'.

In baza art. 255 al. 4, care face trimitere la textul sus mentionat, banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luarii de mita se confisca "chiar daca oferta nu a fost urmata de acceptare'.

In legatura cu aceasta confiscare speciala au existat numeroase controverse in literatura de specialitate, precum si solutii neunitare in practica judiciara.

Un prim subiect de controversa l-a constituit natura juridica a confiscarii in cazul luarii si darii de mita, conturandu-se urmatoarele opinii:

a) confiscarea constituie o pedeapsa complimentara;

b) confiscarea este o pedeapsa accesorie, producandu-si efectele de plin drept, o data cu aplicarea pedepsei principale;

c) in cazul luarii de mita si darii de mita, confiscarea are natura juridica a confiscarii speciale prevazuta in art. 118 din C.pen.

Valorile si bunurile sunt supuse confiscarii indiferent daca acestea se afla la condamnat sau la o alta persoana, inclusiv la persoana de la care cel mituit le-a primit anterior, masura fiind opozabila erga omnes.

Cand valorile si bunurile nu se mai gasesc, condamnatul (persoana condamnata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva) este obligat la plata echivalentului lor in bani, aceasta situatie referindu-se la cazurile cand identificarea si preluarea lor nu mai sunt posibile in mod efectiv (detinatorul lor nu poate fi identificat, bunurile au fost distruse sau consumate sau bunul a fost dobandit de un tert de buna credinta, preluarea acestuia nefiind permisa de catre prevederile art. 1909 C. Civil).

In ipoteza cand cel mituit a restituit bunurile mituitorului iar acesta nu a fost trimis in judecata pentru dare de mita, dar nici nu poate pretinde, in temeiul prevederilor art. 255 al. 5 C.pen., restituirea acestora, mituitorul va fi introdus in cauza, ca detinator al bunurilor, in vederea confiscarii acestora sau obligarii sale la plata contravalorii lor. Cand banii au fost gasiti de catre organele de urmarire penala, acestia nu mai pot fi confiscati de la cel care i-a primit ca mita aceasta solutie fiind valabila si in cazul bunurilor care s-au restituit mituitorului, caz in care condamnatul nu poate fi obligat la plata valorii lor.

In situatia cand banii sau bunurile supuse confiscarii provin din sustrageri din avutul public, acestea nu se confisca, ci trebuie restituite unitatii pagubite.

Cand infractiunea de luare de mita a fost savarsita in participatie, obligatia de a plati echivalentul in bani al bunurilor sau valorilor primite ca mita, atunci cand nu se mai gasesc, nu este o obligatie solidara (precum cea prevazuta in art. 1003 Cod Civil). Instanta va trebui sa stabileasca pentru fiecare participant ce bunuri si ce valori i-au revenit si sa-l oblige separat, la plata echivalentului in bani al acestora, in masura in care bunurile nu se mai pot confisca in natura si in limita beneficiului realizat personal de catre fiecare participant.

Confiscarea sau obligarea la plata echivalentului in bani nu pot interveni in situatia cand luarea de mita se realizeaza in varianta normativa a pretinderii neurmata de acceptare. Cand pretinderea nu a fost urmata de acceptarea obiectului mitei precum si atunci cand infractiunea a fost savarsita prin acceptarea sau nerespingerea promisiunii de a da mita, apreciem, contrar opiniei unor autori, ca valorile sau bunurile respective nu sunt supuse confiscarii, sens in care este orientata si practica judiciara.

In cazul darii de mita, confiscarea speciala opereaza numai atunci cand infractiunea se comite prin oferirea sau darea de bani sau bunuri, nu si atunci cand aceasta se savarseste prin promisiunea unor asemenea foloase.

Atunci cand o suma de bani sau un bun intra de doua sau mai multe ori in sfera de incidenta a confiscarii speciale, acestea vor fi confiscate o singura data. Spre exemplificare, atunci cand o parte din sumele de bani provenite din sustragerea unor cantitati de titei au fost folosite pentru mituirea unor politisti, sumele date drept mita vor fi confiscate o singura data si numai in masura in care nu servesc la despagubirea unitatii prejudiciate.

In alineatul ultim al art. 255 C.pen., legiuitorul a prevazut doua exceptii de la obligativitatea confiscarii, in sensul ca banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat in cazul cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita si in cazul cand mituitorul a denuntat autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea infractiune.

Referitor la o situatie des intalnita in activitatea parchetelor, practica judiciara a decis ca in situatia cand persoana careia i s-a cerut mita de catre un functionar a denuntat fapta autoritatilor competente iar acestea au constatat infractiunile flagrante de luare de mita si dare de mita, suma de bani sau bunul ce fac obiectul mitei nu sunt supuse confiscarii ci se restituie denuntatorului mituit.

Cat priveste privarea mituitorului de avantajele si beneficiile obtinute ca urmare a conduitei sale inechitabile, aceasta se poate obtine prin intermediul restabilirii situatiei anterioare savarsirii infractiunii.

Potrivit prevederilor art. 163 al. 5 din C.pen. masurile asiguratorii se pot lua la cererea partii civile sau din oficiu, fiind facultative, cu exceptia cazurilor cand prin infractiune s-a produs o paguba avutului uneia din unitatile prevazute de art. 145 din C.pen. si cand persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitatea de exercitiu restransa (art. 163 alin. 6 C.pen.)

ASPECTE PRACTICE

Sesizarea organelor de urmarire penala

Conform prevederilor art. 68 alin. 2 C.proc.pen. ,,este oprit a determina o persoana sa savarseasca sau sa continue savarsirea unei fapte penale, in scopul obtinerii de probe''.

In aceste conditii, este necesara o totala conformare la lege a organelor de urmarire penala, dar si o atitudine de deplina corectitudine in domeniul administrarii probelor.

Este interzisa folosirea provocarilor sau vicleniei de catre organele de urmarire penala sau de catre alte institutii sau persoane, in scopul obtinerii de probe care sa incrimineze o persoana sau un grup de persoane.

Spre exemplu, parchetul militar a fost sesizat de catre organele de politie cu privire la faptul ca, pe una din soselele din mun. Bucuresti isi desfasoara activitatea mai multe echipaje ale politiei rutiere, care pretind diverse sume de bani pentru a nu dispune masuri contraventionale sau penale impotriva conducatorilor auto opriti pentru control.

In vederea surprinderii in flagrant a politistilor respectivi a fost acreditata ideea ca o persoana (conducatorul auto care sesizase anterior organele de politie aspectele susmentionate) sa circule cu autoturismul propriu prin zona respectiva si, pentru a fi oprit de catre politistii despre care existau date ca ar fi pretins mita, urma ca soferul respectiv sa produca, in mod intentionat, o defectiune tehnica a autoturismului respectiv (spre exemplu, scoaterea din functie a unei componente a instalatiei de iluminat, defectiune care ar fi fost observata imediat de catre politistii care efectuau controalele respective pe timp de noapte).

Intrucat o asemenea desfasurare a actiunii de prindere in flagrant a agentilor de circulatie respectivi ar fi fost susceptibila de a constitui o determinare a politistilor de a primi mita, procurorii militari nu au autorizat efectuarea, in acest mod, a actiunii respective.

Pe de alta parte, datorita faptului ca unii dintre denuntatori sunt de rea credinta, inscenand cu multa abilitate fapte nereale, este necesar ca, inainte de stabilirea oportunitatii si a conditiilor de realizare a flagrantului, procurorul sa stranga cat mai multe date extraprocesuale, astfel incat sa poata prefigura variantele si posibilitatile de actiune ale functionarului vizat si denuntatorului dar si sa elucideze toate imprejurarile necesare solutionarii cauzei.

In acest sens sunt necesare activitati complexe constand in cunoasterea personalitatii denuntatorului, a interesului care il anima, a legaturilor cu functionarului mituit si cazierului judiciar.

Trebuie avut in vedere si faptul ca denuntatorul se poate afla sub influenta unei alte persoane sau ca este posibil ca demascarea faptei sa profite unei alte persoane.

Dupa relatarea libera a faptelor de catre denuntator, este necesar ca anchetatorul sa ii atraga atentia acestuia asupra consecintelor declansarii acestei proceduri judiciare (inclusiv privind infractiunea de denuntare calomnioasa) si asupra necesitatii pastrarii secretului asupra tuturor operatiilor efectuate; pentru a nu compromite constatarea infractiunilor flagrante.

Nu rareori s-a intamplat ca dupa acest moment, denuntatorul sa devina sovaielnic, prudent sau evaziv si sa ezite sa scrie o declaratie cu privire la cele relatate, acestea fiind indicii ca persoana respectiva este de rea credinta, iar denuntul sau a fost ticluit.

Din punct de vedere tactic, cum am mai aratat, in conditiile in care sesizarea provine de la o persoana fizica (mituitor, functionar sau o alta persoana) este recomandabil sa se intocmeasca un proces verbal privind prezentarea acestuia in fata organelor de urmarire penala, din cuprinsul caruia sa rezulte, in linii generale, aspectele aduse la cunostinta.

Verificari prealabile

Cat priveste inregistrarile audio sau video, acestea pot fi autorizate si din oficiu, caz in care, in practica parchetelor militare, procurorul care instrumenteaza cauza intocmeste un referat motivat, in cuprinsul caruia prezinta principalele date ale cauzei si argumenteaza necesitatea efectuarii inregistrarilor astfel incat procurorul anume desemnat sa poata aprecia asupra posibilitatii si oportunitatii emiterii autorizatiei.

Intrucat actiunile persoanei vizate pot evolua imprevizibil se recomanda ca autorizarea sa fie emisa atat pentru inregistrarea convorbirilor cat si a imaginilor, atat a celor purtate de catre mituitor si cel mituit, cat si a celor purtate de catre acestia cu alte persoane. Este necesar ca autorizarea si inregistrarea propriu-zisa sa fie efectuate cu maxima operativitate, iar inregistrarile sa fie audiate sau vizionate de indata de catre procuror.

S-a constatat ca nu totdeauna sunt respectate prevederile art.912 c.pr.pen. privind verificarea si contrasemnarea de catre procuror a procesului-verbal, in vederea indreptarii greselilor de transcriere sau chiar de punctuatie, precum si privind numerotarea si sigilarea casetelor sau altor suporturi magnetice.

Din punct de vedere tehnic, ar fi extrem de util ca, in cuprinsul procesului-verbal, inregistrarile audio sa fie redate cu indicarea paralela si periodica a timpului real in care au fost purtate.

In acest mod, prin raportarea la ora inceperii convorbirii, procurorul va avea o imagine mai realista asupra cronologiei si duratei actiunilor desfasurate de catre persoanele vizate.

Cu alte cuvinte, in sistemul tehnic actual, in cuprinsul procesului-verbal de redare a convorbirilor nu sunt punctate pauzele in vorbire si nici durata acestora, ceea ce a ridicat uneori probleme serioase in interpretarea continutului convorbirilor.

Declansarea actiunii de surprindere in flagrant

In activitatea practica au existat probleme privind obtinerea sumelor de bani necesare constatarii infractiunilor flagrante, de obicei acestea fiind puse la dispozitie de catre denuntatorul-mituitor.

Pentru situatiile cand sesizarea a fost facuta de catre o alta persoana, consider ca utila constituirea unui fond minimal, in lei si valuta, la dispozitia parchetelor, care ar putea astfel utiliza aceste sume pentru constatarea infractiunilor flagrante de luare de mita si dare de mita.

Este, de asemenea necesara, culegerea unor date privind persoanele vizate (inclusiv o descriere sau fotografie necesare identificarii acestora), precum si topografia locului unde va avea loc activitatea de prindere in flagrant.

In conditiile in care obiectul mitei il constituie anumite bunuri, este necesar ca in cuprinsul proceselor-verbale intocmite de catre organele de urmarire penala, acestea sa fie cat mai bine individualizate, prin descrierea amanuntita si inscrierea caracteristicilor fizice si tehnice, precum si a altor elemente specifice (tip, marca, serie, semne particulare, etc.).

Tratarea chimica a obiectelor si ambalajelor se va face cu un amestec format din substanta fluorescenta (invizibila la lumina naturala) si vaselina, iar obiectului respectiv ii poate fi atasat un radioemitator pentru stabilirea exacta a pozitiei acestuia in vederea gasirii ulterioare, pentru cazul cand cel mituit este scapat din vedere.

Pentru eliminarea suspiciunilor privind originea sumelor de bani sau obiectelor folosite, precum si pentru solutionarea problemelor legate de restituirea ulterioara, este necesar ca provenienta acestora sa fie inscrisa in mod clar in actele intocmite de organele de urmarire penala.

Pentru pastrarea confidentialitatii activitatii si reusita intregii actiuni, este necesar ca procurorul, care este seful echipei de realizare a flagrantului sa isi asume responsabilitatea intregii activitati si sa o coordoneze in mod efectiv, uzand de autoritatea si atributiile pe care i le confera legea. Procurorul va stabili in mod riguros atributiile si modul de actiune ale fiecarui membru al echipei, iar accesul la informatie va fi compartimentat, stabilindu-se variante de rezerva, in functie de eventualele evolutii ale activitatii.

Este necesar ca membrii echipei sa actioneze coordonat, fiind esentiala utilizarea unor mijloace eficiente de comunicatie.

Surprinderea in flagrant

Interventia organelor de urmarire penala trebuie sa aiba loc imediat dupa momentul remiterii banilor sau altor foloase deoarece, in caz contrar, exista pericolul disparitiei persoanei mituite, a banilor sau obiectelor sau este posibil ca banii ori alte mijloace materiale de proba (plicuri, bilete, lucrari penale, etc.) sa fie ascunse, distruse sau transferate altor persoane.

Un aspect neglijat in practica este cercetarea temeinica si descrierea amanuntita a locului producerii infractiunilor, mai ales ca aceasta activitate este irepetabila. In procesul-verbal intocmit cu acest prilej, trebuie inscrise si imprejurarile negative, care, din punct de vedere probatoriu pot furniza elemente la fel de importante ca si cele pozitive. Astfel, la constatarea savarsirii unei infractiuni flagrante de luare de mita de catre un ofiter de politie, suma remisa de catre denuntator a fost gasita ascunsa sub o mapa aflata pe un birou (masa de lucru). La controlul efectuat ad-hoc cu lampa cu raze ultraviolete s-a constatat ca persoana nu prezenta pe maini urme consistente de substanta fluorescenta desi mituitorul declarase ca banii au fost asezati pe un alt birou, de unde ulterior au fost mutati de catre ofiter in locul unde i-a gasit echipa de cercetare.

Explicatia inconsistentei urmelor a fost gasita de abia ulterior, in sensul ca, fiind iarna, ofiterul respectiv avea asupra sa o pereche de manusi cu ajutorul carora, dupa plecarea mituitorului din incapere si inainte de surprinderea de catre organele de urmarire penala, a luat suma de bani si a ascuns-o intr-un alt loc.

Aceasta posibilitate nu a fost avuta in vedere de catre membrii echipei de cercetare, care nu au verificat daca manusile respective poarta vreo urma, activitate care, desigur, nu a mai putut fi efectuata ulterior cercetarii la fata locului.

Contactul denuntatorului cu valorile sau bunurile tratate chimic trebuie limitat la strictul necesar remiterii acestora, iar dupa ce acestea au fost predate faptuitorului trebuie cautate de catre procuror, fara ca faptuitorul sa puna mainile pe ele.

Trebuie evitata atingerea de catre cel mituit, a banilor sau altor obiecte tratate chimic, in timpul surprinderii si al cercetarii deoarece este posibil ca acesta sa nu recunoasca primirea lor si sa explice prin aceasta imprejurare prezenta urmelor chimice pe mainile sale.

Asa s-a intamplat in cursul unei cercetari la fata locului, cand dupa gasirea banilor tratati chimic, in timpul examinarii mainilor faptuitorului, acesta a atins accidental mainile procurorului si a prezentat astfel urme de substanta fluorescenta, iar pentru evitarea oricaror ambiguitati incidentul a fost descris in procesul -verbal intocmit de catre organele de urmarire penala. Un aspect pe care procurorii militari il intalnesc din ce in ce mai des este acela ca functionarul mituit recurge la ajutorul unui complice (intermediar) care asigura legatura dintre mituitor si mituit, care primeste banii sau obiectele destinate celui mituit si le remite ulterior acestuia, sau care are ca sarcina preluarea sumei de bani dupa primirea acesteia de catre functionar, cu scopul ascunderii banilor astfel incat sa nu mai fie gasiti asupra functionarului. In putine cazuri, datorita insuficientei coordonari si faptului ca prezenta unui intermediar a fost omisa, acesta s-a putut indeparta nestingherit de la locul faptei, iar sumele de bani care au facut obiectul infractiunii nu au mai fost gasite de catre organele de urmarire penala.

Alte aspecte privind urmarirea penala si trimiterea in judecata

Pentru eventualitatea retractarii declaratiilor si pentru preintampinarea elaborarii de catre persoanele cercetate, a unor versiuni nesincere privind derularea faptelor este necesara audierea operativa si cat mai amanuntita a acestora, inclusiv inserarea declaratiilor verbale ale acestora in procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante.

In domeniul mijloacelor de proba, in practica recenta, s-a reusit efectuarea cu ajutorul unor filtre speciale si prin folosirea filmului color, in conditii de laborator, a unor fotografii ale bancnotelor utilizate la constatarea infractiunii, iar in aceste conditii a fost posibila vizualizarea, in fotografiile respective, a substantelor fluorescente cu care au fost tratate anterior bancnotele folosite.

Cat il priveste pe intermediarul care a asigurat legatura dintre mituitor si cel mituit si i-a ajutat pe ambii la savarsirea infractiunilor, in practica s-a constatat ca, in mod gresit, in unele cazuri acesta a fost trimis in judecata doar pentru complicitate la infractiunea de luare de mita. In mod corect, un asemenea intermediar este complice atat la infractiunea de luare de mita, cat si la cea de dare de mita, iar procurorul trebuie sa aiba in vedere si infractiunea de trafic de influenta care, in conditiile in care intermediarul a primit sau pretins bani sau alte foloase si pentru sine, in conditiile aratate in art. 257 c.pen., intra in concurs cu infractiunile susmentionate.

Pentru garantarea dreptului la aparare, prevederile art. 2, al. 5 din Legea nr. 83/1992 impun ca, in cazul infractiunii de luare de mita asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului este obligatorie. Daca acesta nu si-a ales aparator, procurorul are obligatia de a lua masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu.

De asemenea, au fost relevate situatii cand urmarirea penala a infractiunilor de luare de mita si dare de mita a fost efectuata de catre organele de cercetare (inclusiv speciala) ale politiei, desi conform prevederilor art. 209 alin. 3 din C.proc.pen. si art. 22 din Legea nr. 78/2000, in cazul acestor infractiuni de coruptie, urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror.

Potrivit art. 213 din C.proc.pen., competenta organelor de cercetare penala in cauzele care nu sunt de competenta acestora, se limiteaza doar la obligatia de a efectua actele de cercetare care nu sufera amanare (intocmirea sau inregistrarea actului de sesizare, constatarea infractiunii flagrante, alte masuri privind conservarea mijloacelor materiale de proba). Cat priveste actele de urmarire penala care exced sferei stabilite prin art. 213 C.proc.pen., daca acestea au fost intocmite de catre un organ necompetent, vor fi reluate si aprofundate de catre procuror.

Un aspect care a rezultat din practica parchetelor in instrumentarea cauzelor complexe consta in necesitatea fixarii cu mare precizie, prin analiza atenta a actelor cauzei, a momentului in care fiecare dintre mituitori au denuntat autoritatii fapta pentru ca in acest mod sa se stabileasca exact pentru care persoane functioneaza cauza de inlaturare a raspunderii penale prevazuta de art. 255 alin. 3 din C.pen.