Obiectul infractiunii in continutul incriminarii

Obiectul infractiunii in continutul incriminarii

Dupa aceasta digresiune absolut necesara, mentionam ca orice fapta infractionala este indreptata contra unei valori sociale aparate prin intermediul legii penale. Simpla credinta a persoanei ca prin actiunea sau inactiunea sa aduce atingere unei astfel de valori nu este deloc suficienta in vederea atribuirii acestei fapte la sfera ilicitului penal. In scopul ocrotirii eficiente a functionalitatii valorilor sociale, legiuitorul a reglementat multiple relatii sociale care vizeaza comportamentul oamenilor fata de aceste valori. Iata de ce, in fiecare norma penala putem identifica ideea de ingradire a faptelor care ar putea aduce atingere valorilor sociale ocrotite (numita de catre Vintila Dongoroz "ideea de dezordine" [124, p.201]). La conceperea fiecarei dispozitii incriminatoare se are in vedere valoarea sociala proteguita, dar si fapta care aduce atingere acesteia: "ideea de dezordine" subzista alaturi de "ideea de ordine" [124, p.200], adica alaturi de ideea de ocrotire a unei valori sociale. Fapta este inclusa de catre legiuitor in sfera ilicitului penal numai daca ea adduce atingere unei valori sociale (prin urmare, si relatiilor sociale care se formeaza, se desfasoara si se dezvolta in jurul si datorita acestei valori) ocrotite de legea penala [122, p.137-138].

Desi nu intotdeauna in dispozitiile penale se indica obiectul infractiunii, este de neconceput o infractiune fara obiect. Or, daca nu ar exista o valoare sociala vatamata efectiv sau potential, fapta nu ar prezenta gradul prejudiciabil iminent unei infractiuni. In legea penala sunt foarte frecvente cazurile, cand dispozitia normei penale este mai restransa decat continutul infractiunii. In toate aceste cazuri, hiaturile privind factorii sau termenii infractiunii, printre care si obiectul acesteia, care nu sunt mentionati in mod expres in dispozitie, trebuie sa fie implinite prin justa interpretare a sensului si a literei legii.

Tehnicile de indicare a obiectului infractiunii sunt variate. De exemplu, obiectul infractiunii poate fi indicat prin descrierea trasaturilor caracteristice ale valorii sociale lezate. La randul sau, obiectul material al infractiunii serveste pentru indicarea asupra obiectului corespunzator al apararii penale. O atare semnificatie obiectul material al infractiunii o are in virtutea conexiunii sale specifice cu obiectul apararii penale. Insa, aceasta nu inseamna ca obiectul material al infractiunii si obiectul apararii penale pot fi identificate.

Desi obiectul material serveste pentru o anumita caracterizare a obiectului apararii penale, primul nu-i epuizeaza esenta, iar, in consecinta, nu poate caracteriza nici esenta unei infractiuni concrete in vederea calificarii ei juridice. In legatura cu aceasta, trebuie de remarcat ca unele si aceleasi entitati materiale, avand un sir de calitati utile pentru om, tocmai datorita acestui fapt pot fi incluse in sfera celor mai variate relatii sociale. Iar aceasta includere se face in functie de acele calitati ale entitatii materiale concrete care reprezinta o valoare sociala. Totodata, nu toate entitatile materiale respective au o natura sociala (desi comporta o semnificatie sociala Iata de ce ele nu pot fi privite ca obiect al apararii penale.

In aceasta ordine de idei, consideram oportun a evidentia trei forme, trei variante ale "mecanismului" de atingere infractionala asupra obiectului apararii penale: a) infractiunea poate influenta in mod nemijlocit asupra facultatii sociale ocrotite de legea penala; b) infractiunea se poate exprima in influentarea nemijlocita asupra obiectului material al infractiunii; c) infractiunea poate fi realizata pe calea influentarii nemijlocite asupra victimei (subiectului pasiv).

Privitor la prima varianta a "mecanismului" de atingere infractionala asupra obiectului apararii penale, nominalizat mai sus, consideram ca ea isi poate gasi exprimarea, de cele mai dese ori, fie in impiedicarea activitatii, a carei posibilitate de exercitare alcatuieste continutul relatiei sociale (de exemplu, in cazul limitarii drepturilor sau stabilirii de avantaje cetatenilor in functie de apartenenta lor nationala, rasiala sau religioasa (art.346 CP RM)), fie in neindeplinirea de catre faptuitor a obligatiilor care servesc drept conditie de exercitare a facultatii sociale corespunzatoare (de exemplu, in cazul evaziunii fiscale (art.244 CP RM)), fie in cazul abuzului de facultatile sale sociale (de exemplu, in cazul samavolniciei (art.352 CP RM)).

A doua varianta tipica, in care isi gaseste expresia atingerea adusa obiectului infractiunii, consta in aceea ca faptuitorul violeaza anumite facultati sociale in mod indirect. Pe cand in mod direct el influenteaza asupra anumitor entitati ale lumii materiale, care intra in orbita relatiei sociale corespunzatoare. In aceste cazuri, faptuitorul fie ca distruge (deterioreaza) aceste entitati, fie ca le ia sau le schimba infatisarea, facand prin aceasta imposibila sau dificila exercitarea facultatii sociale corespunzatoare (de exemplu, in cazul majoritatii sustragerilor (art.186, 187, 190-192 CP RM) si al distrugerii sau deteriorarii bunurilor (art.197 si 198 CP RM)).

In fine, a treia varianta tipica a "mecanismului" atingerii, aduse obiectului infractiunii, consta in aceea ca faptuitorul influenteaza in mod nemijlocit asupra subiectului unei sau altei relatii sociale, de regula asupra unei persoane fizice. Cel mai des, aceasta influentare se manifesta sub forma de violenta fizica sau psihica (morala). Aplicarea violentei face imposibila sau dificila realizarea continutului relatiei sociale, adica a facultatii sociale corespunzatoare de a avea o anumita conduita sau de a pastra o anumita pozitie. Altfel spus, si in aceasta situatie atingerea adusa obiectului infractiunii se face intr-o forma mijlocita. De exemplu, in cazul talhariei suntem in prezenta unei infractiuni, pe care, savarsind-o, faptuitorul aduce atingere anumitor relatii sociale cu privire la patrimoniu.

Insa nu pe calea influentarii, de exemplu, asupra bunurilor altei persoane ca obiect material al infractiunii, ci pe calea influentarii asupra posesorului acestor bunuri, prin aplicarea violentei ca metoda de deposedare a victimei (subiectului pasiv) de bunurile aflate in stapanirea ei de fapt.

Revenind la ideea principala de stabilire a tehnicilor de indicare a obiectului infractiunii, consideram ca numai in cazul infractiunilor, pentru care sunt specifice ultimele doua variante ale "mecanismului" de atingere asupra obiectului infractiunii, este necesara evidentierea obiectului material al infractiunii sau a victimei (subiectului pasiv) ca indicatori ai obiectului de aparare penala. Totodata, in cazul infractiunilor, pentru care este caracteristica prima varianta a "mecanismului" specificat, consideram ca evidentierea celor doua entitati este superflua. Or, prin indicarea in lege (sau in continutul infractiunii) asupra facultatii sociale, atinse prin infractiune, se indica indirect si asupra obiectului infractiunii respective.

Incheiem cu mentiunea ca, in cazul infractiunilor complexe, incriminarea trebuie sa cuprinda descrierea exacta a valorilor sociale care constituie obiect al infractiunii: obiect principal al apararii penale si obiect sau obiecte secundare. Descrierea acestor valori se impune cu necesitate, pentru ca ele nu mai pot forma obiectul altor infractiuni, fiind absorbite de infractiunea unica complexa sau reunite in ea.

Aceasta se caracterizeaza printr-o singura actiune, un singur rezultat si un singur raport de cauzalitate.

Unitatea de infractiuni este de doua feluri: a) Unitatea naturala de infractiuni exista atunci cand o fapta constituie, in mod natural, firesc o singura infractiune. b) Unitatea legala de infractiuni exista atunci cand, in mod normal, ar exista o pluritate de infractiuni, dar legiuitorul a prevazut expres existenta unei singure infractiuni.

Ex: Talharia (art. 211, cod penal) e compusa din furt si violenta (verbala sau fizica).

Formele unitatii naturale de infractiuni 1) Unitatea naturala colectiva exista atunci cand, prin mai multe acte care se unesc intr-o singura actiune, se produce un singur rezultat si, in consecinta, o singura infractiune.
Conditii de existenta: a) Trebuie sa existe o singura actiune realizata prin mai multe acte. O actiune cuprinde mai multe acte atunci cand actele respective sunt executate in mod continuu, adica printr-un proces executional unic. Pentru ca actiunea sa cuprinda mai multe acte trebuie ca intre aceste acte sa nu existe intreruperi sau intervale de timp, care sa fie nefiresti in raport de natura infractiunilor. b) Trebuie sa existe aceeasi rezolutie infractionala pentru toate actele de executare.
Daca elementul nou aparut in cadrul rezolutiei infractionale intervine inainte de epuizarea actiunii, atunci exista doar o modificare a rezolutiei initiale, iar conditia unicitatii rezolutiei este indeplinita. In schimb, daca elementul nou aparut intervine dupa epuizarea actiunii, atunci exista o noua rezolutie infractionala si o pluralitate de infractiuni.

c) Toate actele care creeaza actiunea unica trebuie sa aiba acceasi incadrare juridica.
Este indeplinita aceasta conditie, existand incadrare juridica si atunci cand o parte dintre actele de executare realizeaza forma simpla a infractiunii, iar alte acte de executare realizeaza forma calificata (agravanta) a infractiunii. Intr-o astfel de ipoteza, incadrarea juridica a faptei va fi in forma agravanta a acesteia. Ex: Avem acte de executare incepute ziua, continuate si incheiate pe timp de noapte. In acest caz avem forma calificata a pedepsei. d) Existenta aceluiasi subiect pasiv sau existenta aceluiasi obiect juridic lezat.
Potrivit unei prime opinii, unanima in jurisprudenta, majoritara in doctrina, trebuie facuta distinctia intre infractiunile contra persoanei si cele contra patrimoniului. In cazul infractiunii contra persoanei este obligatorie unicitatea subiectului pasiv, in timp ce in cazul infractiunii contra patrimoniului aceasta conditie nu trebuie indeplinita pentru a exista unitate naturala colectiva. Argumentele aduse in favoarea acestei distinctii sunt urmatoarele doua: - Pe de o parte, in cazul infractiunii contra persoanei conteaza pentru faptuitor, in mod esential, identitatea subiectului pasiv. Pe de alta parte, in cazul infractiunii contra patrimoniului, pe faptuitor nu intereseaza identitatea subiectului pasiv. - In cazul infractiunii contra persoanei exista atatea obiecte juridice lezate cate persoane sunt lezate, in timp ce in cazul infractiunii contra patrimoniului exista un singur obiect juridic lezat, indiferent de cati subiecti pasivi exista.
Potrivit unei a doua opinii (Florin Streteanu), nu trebuie facuta nici un fel de distinctie intre infractiunile contra persoanei si cele contra patrimoniului, conditia unicitatii subiectului pasiv fiind obligatorie in amandoua cazurile.
Argumente:
- Exista infractiuni la care nu putem spune ca il intereseaza pe infractor identitatea persoanei, cum ar fi infractiunea de violare de domiciliu (infractiune contra persoanei).

- In realitate, fiecare are un patrimoniu distinct. Nu exista un patrimoniu comun.
- Orice forma de unitate de infractiuni, inclusiv unitatea naturala colectiva, presupune un singur rezultat, iar lezarea unor persoane diferite nu poate sa produca un singur rezultat, deoarece drepturile unor persoane distincte nu pot fi insumate.

1. Infractiunea simpla exista atunci cand avem un singur act de executare si un singur rezultat, fapta incadrandu-se intr-o singura norma legala.

2. Infractiunea continua Este acea infractiune care se caracterizeaza prin faptul ca fie actiunea, fie re-zultatul actiunii se prelungesc pe o perioada mai lunga de timp datorita naturii lor. Exista doua forme de infractiuni continue: a) Acea forma la care actiunea este continua (Ex: Conducerea in stare de ebri-etate, portul ilegal de arma, detinerea de instrumente in vederea falsificarii). b) Acea forma la care actiunea este unica, insa efectul ei se prelungeste in timp (Ex: furtul de curent).

Intreruperile judiciare ale actului de executare
In mod normal, atunci cand un infractor care fura curent electric e prins si debransat de catre politie, insa el se rebranseaza imediat, nu se intrerupe actul de executare, deoarece este o intrerupere fireasca.
Potrivit doctrinei, momentul trimiterii in judecata echivaleaza cu intreruperea actului de executare. Astfel, printr-o fictiune se considera ca infractiunea s-a epuizat, iar ceea ce se comite ulterior acestui moment intra in interiorul unei noi infractiuni. Argumentele care sustin acest punct de vedere sunt urmatoarele:

In momentul trimiterii in judecata infractorului i se imputa faptele comise, iar ceea ce se intampla ulterior nu poate face parte din rechizitoriu.
- Daca s-ar lua in considerare momentul condamnarii ca fiind momentul intre-ruperii actului de executare, s-ar crea un perpetum mobile judiciar.
Potrivit altor instante si altor autori momentul care trebuie luat in calcul este cel al condamnarii definitive, pentru ca in dreptul penal roman singurele hotarari judecatoresti sau singurele acte de procedura care produc efecte sunt cele definitive. In fapt intreruperile judiciare sunt niste intreruperi artificiale, deoarece infrac-tiunea se comite in continuare, ele fiind rezultatul unei fictiuni prin care se con-sidera ca o infractiune s-a epuizat.

Momentul consumarii si epuizarii infractiunii Ca regula generala, in cazul infractiunilor cu durata de executare, raportarea altor institutii de drept penal se face la momentul epuizarii infractiunilor, insa exista destul de multe exceptii de la regula. Este important de precizat ca atat capitolul referitor la intreruperile judiciare ale actului de executare, cat si cel referitor la momentul epuizarii infractiunii sunt la fel reglementate in cazul tuturor infractiunilor cu durata de executare. Momentul consumarii infractiunii este momentul primului act de executare, iar momentul epuizarii infractiunii echivaleaza cu momentul ultimului act de execu-tare. Singurul rationament dupa care se alege momentul la care ne raportam e unul de natura pur practica, in baza caruia se urmareste ca faptuitorul sa nu aiba o pozi-tie mai buna decat cel care a comis fapta pe o perioada mai scurta.

Formele unitatii legale de infractiuni

Unitatea legala de infractiuni exista atunci cand doua sau mai multe actiuni sau rezultate, care in mod normal ar fi realizat continutul a mai multe infractiuni, sunt unite prin vointa legiuitorului, intr-o infractiune unica. In aceasta categorie intra infractiunea continuata, infractiunea complexa, infractiunea de obicei si infractiunea progresiva.

Infractiunea continuata Este reglementata in art. 41 (2), cod penal potrivit caruia ,,infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni". Mai explicit, ea reprezinta o suma de infractiuni de acelasi fel, comise in baza aceleiasi hotarari.
Conditiile de existenta ale infractiunii continuate a) Sa existe mai multe actiuni comise la diferite intervale de timp. Prin existenta acestei conditii, infractiunea continuata se delimiteaza de unitatea naturala colectiva la care actele de executare erau comise in mod continuu, fara inreruperi. b) Sa existe o singura rezolutie infractionala. Este necesar ca inainte de incepe-rea executarii actiunii faptuitorul sa ia aceeasi rezolutie infractionala pentru toate actiunile comise ulterior. Rezolutia unica presupune mai mult decat o simpla idee infractionala. Pentru a putea vorbi de o rezolutie infractionala trebuie ca aceas-ta sa fie determinata, adica faptuitorul sa aiba in minte, cel putin in linii mari, desfasurarea ulterioara a infractiunii. Existenta unei rezolutii infractionale unice se determina in practica dupa anumi-te criterii. De exemplu, dupa marimea intervalului de timp dintre actiuni. Astfel, daca acest interval e scurt, se poate vorbi de o singura rezolutie. De asemenea, se mai au in vedere modalitatea de comitere a actiunii, precum si obiectele vizate, care, daca sunt asemanatoare, pot sa probeze existenta unei rezolutii unice. c) Toate actiunile sa realizeze continutul aceleiasi infractiuni. Aceasta presu-pune doua lucruri:
- In primul rand, sa existe unitate de incadrare juridica.
- In al doilea rand, sa existe acelasi rezultat al intregii infractiuni. Rezultatele partiale trebuie sa poata fi cumulate intr-un rezultat unic. E obligatoriu sa existe acelasi subiect pasiv. d) Toate actiunile sa fi fost comise de aceeasi persoana, fara sa conteze insa for-ma de participatie si fara sa conteze daca isi schimba sau nu calitatea in care parti-cipa la comiterea infractiunii (autor, coautor, instigator, complice). In cazul in care in cadrul unei infractiuni continuate un infractor participa in mai multe forme de participatie se ia in considerare forma de participatie cea mai grea. In situatia in care o persoana participa la o singura actiune se va retine ca a comis o infractiune continuata doar daca stia ca participa la o astfel de infractiune.

In raport de aceste conditii trebuie sa se faca distinctie intre infractiunea conti-nuata si concursul real omogen. Criteriile de delimitare sunt urmatoarele: a) La infractiunea continuata exista o unitate de rezolutie, iar la concursul omo-gen exista o pluralitate de rezolutii. De regula, se considera ca atunci cand intre actiuni trec intervale de timp foarte lungi exista mai multe rezolutii. Daca infracti-unile sunt comise in modalitati asemanatoare si vizeaza acelasi obiect exista, de re-gula, o singura rezolutie. b) In cazul infractiunii continuate este obligatorie existenta aceluiasi subiect pa-siv, in timp ce la concurs nu este ceruta aceasta conditie. c) La infractiunea continuata se cere ca intre actiuni sa existe anumite intervale de timp, iar la concurs nu exista acesta conditie.

Categorii de infractiuni care nu se pot comite in forma continuata
1) Infractiunile al caror rezultat este indivizibil sau definitiv (Ex: omor, avort). Se discuta in doctrina daca tentativa de omor poate fi infractiune continuata. Potrivit unei opinii, pe care o impartaseste si prof. F. Streteanu, tentativa de omor poate fi comisa in forma continuata.
Ex: La otravirea cu arseniu sunt necesare mai multe acte de executare. Astfel, se dau victimei mai multe doze pe o perioada de timp la anumite intervale. Potrivit unei a doua opinii (sustinuta de R. Chirita), tentativa de omor, ca la ori-ce alta infractiune, nu poate fi comisa in forma continuata pentru ca nu se poate indeplini niciodata conditiia unitatii de rezolutie infractionala.
2) Infractiunile din culpa, deoarece in cazul acestora nu exista rezolutie infrac-tionala. Din aceeasi ratiune nu pot fi comise sub forma infractiunilor continuate nici infractiunile praeterintentionate. Este important de precizat ca si unele infractiuni omisive se pot comite in forma continuata. De exemplu, ceferistul care nu lasa, in mod repetat, bariera la trecerea trenului. De asemenea, infractiunile continue si cele de obicei se pot comite in forma continuata. Sanctionarea infractiunii continuate Potrivit art. 42, cod penal infractiunea continuata se sanctioneaza dupa acelasi sistem ca si recidiva postexecutorie, adica cu o pedeapsa intre minimum si maximum special al infractiunii comise, insa sporul e cel de la concursul de infrac-tiuni (5 ani pentru inchisoare si jumatate din maxim pentru amenda).

2) Infractiunea complexa Este infractiunea in cazul careia unul dintre elementele constitutive ale infracti-unii realizeaza continutul unei alte infractiuni (Talharia -; formata din furt si violen-ta, violul -; format din violenta si act sexual). Ea este reglementata in art. 41 (3), cod penal. Nu e necesar ca aceasta sa fie comisa prin doua actiuni, existand si in-fractiuni complexe comise printr-o singura actiune (ultrajul).
Infractiunea complexa poate fi de doua feluri: a) Infractiune complexa in forma simpla -; Cand continutul de baza al infrac-tiunii cuprinde un element care realizeaza singur continutul unei infractiuni.
Ex: ultraj, talharie b) Infractiune complexa in forma agravata -; Cand elementul care realizeaza continutul altei infractiuni este o circumstanta agravanta (Ex: furt prin efractie). Ceea ce caracterizeaza infractiunea complexa este existenta a doua obiecte juri-dice, dintre care unul este principal iar celalalt, secundar. In cazul in care se lezeaza doar obiectul juridic secundar, fara a se leza si cel principal, exista tentativa la in-fractiunea complexa. Aceasta se consuma atunci cand se aduce atingere obiectului principal. Importanta acestei clasificari consta in faptul ca in cazul infractiunii complexe in forma simpla, inexistenta conditiilor de existenta ale infractiunii complexe con-duce la retinerea a doua infractiuni distincte, in timp ce la infractiunea complexa in forma agravata, daca nu sunt indeplinite criteriile de existenta ale infractiunii com-plexe se vor retine tot 2 infractiuni, insa una dintre ele este infractiune banuita a fi complexa, dar in forma simpla. Infractiunea complexa prezinta importanta doar din punct de vedere al delimi-tarii acesteia de concursul de infractiuni. Astfel, s-au format trei criterii de delimi-tare, care sunt si conditiile de existenta ale infractiunii complexe:
1) Criteriul necesitatii absorbtiei - Potrivit acestui criteriu, o infractiune este complexa si o absoarbe pe alta atunci cand infractiunea absorbanta nu se poate co-mite niciodata fara a comite automat si infractiunea absorbita. Acest criteriu se ana-lizeaza in abstract. Au existat discutii in doctrina daca furtul prin efractie absoarbe sau nu violarea de domiciliu. Dupa parerea noastra, acesta nu absoarbe violarea de domiciliu, deoa-rece poate exista furt prin efractie si din masina, fabrica, uzina etc.. Deci, in acest caz va exista concurs de infractiuni. De asemenea, au existat discutii cu privire la textul art. 178 (3), cod penal care incrimineaza uciderea din culpa comisa de catre un conducator auto aflat in stare de ebrietate. La prima vedere art. 178 absoarbe prevederea din Codul rutier, insa nu e asa, deoarece aceasta infractiune se poate comite si in alte locuri decat pe drumurile publice, asa cum prevede Codul rutier.

2) Criteriul caracterului determinat sau determinabil al infractiunii absorbite - Presupune ca textul legal al infractiunii complexe trebuie sa precizeze, fie explicit, fie implicit, infractiunea care este absorbita. Daca lipseste acest carac-ter determinat sau determinabil fapta nu este complexa si nu absoarbe o alta infrac-tiune. Infractiunea de inselaciune nu e una complexa, nefiind determinata sau determinabila.

3) Criteriul pericolului social -; Potrivit acestuia, infractiunea absorbanta trebuie sa aiba un pericol social mai mare decat infractiunea absorbita (sa aiba o pedeapsa mai mare). Daca pedeapsa pentru infractiunea absorbita este mai mare se retine intotdeauna concurs de infractiuni.

4) Infractiunea de obicei Pentru a exista infractiune de obicei, potrivit textului legal, este necesar sa fie comise mai multe acte de executare, care sa evidentieze existenta unei obisnuinte. Ex: prostitutia, cersetoria
Ceea ce diferentiaza infractiunea de obicei de cea continuata este faptul ca in cazul celei dintai un act de executare luat separat nu are relevanta penala, in timp ce la infractiunea continuata orice act de executare luat separat este infractiune. Exista o anumita forma a acestei infractiuni numita infractiune de simpla repe-tare, care se caracterizeaza prin faptul ca legea precizeaza cu exactitate numarul ac-telor de executare care trebuie comise pentru a exista infractiune. Astfel, art. 98, cod silvic incrimineaza insusirea de cel putin doua ori a vreascurilor din padure ce depasesc o cantitate de 3m² de lemn.

5) Infractiunea progresiva Exista atunci cand, dupa comiterea actiunii de catre faptuitor, rezultatul faptei se agraveaza fara interventia faptuitorului, conducand la o alta incadrare juridica a faptei (Exemplul clasic: art. 180 -; art. 183, cod penal). Chiar daca de cele mai multe ori infractiunea progresiva apare la infractiunile comise praeterintentionat, exista si cazuri de infractiuni progresive comise intentionat sau din culpa. Ceea ce conteaza pentru incadrarea juridica a faptei este rezultatul final care se produce, acesta determinand incadrarea juridica a faptei, in timp ce incadrarile an-terioare isi pierd relevanta. Daca infractorul a fost condamnat pentru prima fapta, atunci cand se produce rezultatul mai grav se face recurs in anulare si se da o noua hotarare de condamnare.

La individualizarea pedepselor se tine seama de criteriile generale si obligatorii enumerate in art. 72, cod penal. Individualizarea acestora se face in momentul in care se aplica sanctiunea.

Exceptie de la aceasta regula avem in situatia in care individualizarea se face dupa condamnare. Aici intra situatiile cand se descopera elemente noi (infractiuni noi) sau se inlatura anumite elemente (infractiuni). De asemenea, avem aceeasi situatie de exceptie cand condamnatul la plata amenzii nu o plateste cu rea-credinta.

Art. 72, cod penal se va folosi pentru alegerea tipului de pedeapsa si pentru cuan-tumul acelei pedepse.
Criteriile de individualizare a pedepselor: