Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


Vinovatia

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
IZVOARELE DE DREPT
TRAFICUL DE AUTOTURISME FURATE – O AFACERE INFLORITOARE PENTRU LUMEA INTERLOPA
CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE - Notiune, Caractere juridice, Conditii de validitate
Sistemul sanctiunilor aplicabile minorilor
INCHEIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE
Inceperea urmaririi penale
PATRIMONIUL
Marca in dreptul comunitar
Dreptul afacerilor – test grila
Pedepsele complementare

Vinovatia

1. Notiune



Savarsirea faptei cu vinovatie este a doua trasatura esentiala a infrac­tiunii. Ea este expres prevazuta de art. 17 C. pen. si trebuie coroborata cu art. 19 C. pen. ce consacra in legislatie formele de vinovatie.

Vinovatia exprima o anumita atitudine psihica periculoasa a infractorului fata de fapta si urmarile ei. Pentru ca fapta sa constituie infractiune, sa atra­ga aplicarea unei pedepse, nu este suficient ca ea sa apartina material fap­tuitorului, ci trebuie sa fie imputabila acestuia. Cand fapta nu este comisa cu vinovatie, ea nu este imputabila celui care a savarsit‑o, nu i se poate retine in sarcina.

Art. 19 C. pen. prevede ca exista vinovatie atunci cand fapta a fost sa varsita cu intentie sau din culpa.

Vinovatia presupune existenta a doi factori inerenti vietii psihice: constiinta sau factorul intelectiv si vointa sau factorul volitiv.

Factorul intelectiv presupune reprezentarea deplina a continutului, sen­sului si finalitatilor urmarite sau acceptate prin savarsirea faptei, precum si pre­­vederea intregii desfasurari cauzale a acesteia.

Factorul volitiv este elementul psihic care impulsioneaza si comanda ener­gia fizica a omului; el poate fi analizat atat in raport cu actiunea, cat si cu inac­tiunea (dupa cum agentul voieste sa se manifeste printr‑un act exterior sau voieste sa se abtina de la o actiune impusa de lege), precum si cu re­zultatul (adica in raport cu finalitatea la care agentul voieste sa ajunga).

Intre cei doi factori exista o stransa legatura, actul de vointa corelandu‑se continuu cu cel de constiinta, fiind determinate, sub aspectul intensitatii si al manifestarii sale, de reprezentarea subiectului privitoare la o anumita activi­tate infractionala.

Vointa de a comite fapta este conditionata numai de reprezentarea in con stiinta faptuitorului a urmarilor faptei.

Vinovatia in sensul legii penale cere ca vointa sa fie libera; daca fap­tui­to­rul a actionat ca urmare a unei energii straine, careia nu i‑a putut rezista, aceas­ta nu poate sa‑i fie imputata.

Vinovatia a fost definita in doctrina penala ca fiind „atitudinea psihica a per­soanei care, savarsind cu vointa neconstransa o fapta ce prezinta pericol social, a avut, in momentul executarii, reprezentarea faptei si a urmarilor so­cialmente periculoase ale acesteia sau, desi nu a avut reprezentarea faptei si a urmarilor, a avut posibilitatea reala, subiectiva a acestei reprezentari”

Pentru tragerea la raspundere penala a unei persoane care a comis o in­fractiune si pentru dozarea cat mai justa a pedepsei, nu este suficienta numai stabilirea faptului ca persoana respectiva a comis fapta cu vinovatie, ci mai este ne­cesar a se stabili si forma de vinovatie cu care ea a actionat.

2. Formele vinovatiei

In teoria dreptului penal, vinovatia se prezinta sub doua forme: intentia si culpa. Pe langa cele doua forme tipice, in literatura si legislatia penala se mai mentioneaza o forma de vinovatie denumita praeterintentie sau intentie de­pasita.



20)Intentia si modalitatile sale

Intentia constituie forma fundamentala, generala si originara a vinovatiei: ea reprezinta totodata regula sub care se infatiseaza vi­novatia, deoarece ma­joritatea infractiunilor se comit, de regula, cu intentie si numai in mod exceptional din culpa sau cu praeterintentie.

Infractiunea este savarsita cu intentie (art. 19 pct. 1) atunci cand infrac­torul:

– prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui prin savarsirea acelei fapte.

– prevede rezultatul faptei sale si, desi nu il urmareste, accepta posi­bilitatea producerii lui.

Intentia are doua modalitati: intentia directa si intentia indirecta.

a. Intentia directa (dol direct) se caracterizeaza prin aceea ca infractorul pre­vede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui prin savarsirea ace­lei fapte [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.]. In cazul intentiei directe, faptuitorul isi reprezinta actiunea sau inactiunea sa, modul de infaptuire, rezultatul pericu­los la care conduce fapta si in aceste conditii el urmareste producerea aces­tui rezultat. Constatarea ca infractorul a voit fapta si ca a prevazut rezultatul ei periculos constituie dovada ca el a urmarit producerea acelui rezultat.

Specific intentiei directe este un anumit caracter al vointei rezultatului, aceasta nefiind o vointa indiferenta, ci o vointa indreptata spre o anumita finalitate, spre realizarea unui anumit rezultat, expresie a dorintei infractorului de a produce rezultatul aflat in reprezentarea sa. In conceptia legiuitorului ro­man, intentia directa apare nu ca o simpla vointa de a cauza un rau generic, ci vointa infractorului trebuie „sa fi urmarit anume cauzarea unei vatamari”.

Exista infractiuni care, din punct de vedere al vinovatiei, nu pot aparea decat sub forma intentiei directe. Asa de exemplu, infractiunea de delapidare se comite numai cu intentie directa, deoarece legea (art. 2151 C. pen.) arata ca insusirea, folosirea sau traficarea se fac in interesul functionarului gestio­nar sau administrator ori pentru altul. Aceeasi situatie intalnim si la infrac­tiunile de furt, denuntare calomnioasa, talharie etc.

b. Intentia indirecta (dol eventual) se caracterizeaza prin prevederea ur­ma­rilor periculoase ale faptei comise de infractor, neurmarirea lor, insa ac­cep­tarea posibilitatii survenirii acestora. Aceasta demonstreaza ca subiectul infractiunii se comporta cu indiferenta fata de posibilitatea survenirii rezul­tatului periculos, pe care nu‑l urmareste, insa admite eventualitatea produ­cerii lui, care de altfel se si produce.

Prevederea caracterului periculos al urmarilor faptelor savarsite constituie elementul intelectiv comun pentru aceste doua forme ale intentiei. Atitudinea fata de urmarile unor actiuni sau inactiuni ale persoanei se poate manifesta in prevederea inevitabilitatii producerii acestora sau in prevederea numai a posibilitatii survenirii lor. De aceea, intentia directa ca forma a vinovatiei exis­ta nu numai atunci cand infractorul trage un foc de arma in tampla victimei, prevazand ca in mod inevitabil va surveni moartea victimei, dar si atunci cand focul tras cu scopul de a ucide un om a avut loc in conditii in care moartea victimei era numai posibila, daca faptuitorul urmareste aceasta. In cazul intentiei indirecte, prevederea urmarilor periculoase poate fi manifes­tata numai in vederea posibilitatii survenirii lor. Daca o persoana prevede inevitabilitatea survenirii urmarilor actiunilor sau inactiunilor sale, nu se poate spune ca aceasta persoana nu le‑a si dorit, nu le‑a urmarit si deci forma de vinovatie va fi intentia directa.




Intre intentia directa si intentia indirecta exista si unele deosebiri. Astfel, pentru ca sa existe intentie directa, este nevoie ca faptuitorul sa fi urmarit sur­venirea urmarilor faptei sale, pe care le‑a prevazut. Rezultatul survenit constituie fie unicul scop urmarit de inculpat ‑ de exemplu omorul executat din razbunare ‑, fie un mijloc indispensabil pentru atingerea unui alt scop ‑ de exemplu omorul comis cu scopul de a ascunde urmele unei alte infractiuni. Spre deosebire de aceasta, la intentia indirecta este nevoie ca infractorul sa nu urmareasca survenirea rezultatului faptei sale insa sa accepte, in mod con stient, posibilitatea survenirii lui. Lipsa dorintei in ceea ce priveste surve­nirea urmarilor unor fapte comise se poate manifesta fie prin indiferenta fata de urmari, fie chiar prin lipsa dorintei ca ele sa apara, acestea producandu-se in realitate datorita actiunii sau inactiunii faptuitorului.

c. Alte modalitati ale intentiei In doctrina si in practica judiciara s‑au iden­tificat si alte modalitati ale intentiei. Dintre acestea amintim intentia determi­nata si nedeterminata.

Intentia este determinata atunci cand infractorul are reprezentarea unei ur­mari periculoase precise, pe care o urmareste sau doar o accepta si actio­neaza pentru producerea ei. Deci intentia determinata poate fi atat directa, cat si indirecta.

Intentia este nedeterminata atunci cand infractorul are reprezentarea mai multor urmari periculoase care s‑ar putea produce si ii este indiferent care din ele vor surveni savarsind fapta periculoasa. Spre deosebire de intentia de­terminata, dupa cat se poate observa, intentia nedeterminata nu poate fi decat o forma a intentiei indirecte.

Doctrina de drept penal mai sustine si existenta unei intentii generice si a unei intentii speciale.

Intentia generica se caracterizeaza prin existenta vointei actiunii si a rezul­tatului, precum si prin prevederea generica a rezultatului. Comite fapta cu in­ten­­tie generica, de pilda, acela care, urmarind sa ucida victima, este in eroa­re asupra identitatii persoanei sau cel care, desi ii aplica victimei lovitura mor­­tala, aceasta moare nu ca urmare a loviturii ce i s‑a aplicat, ci a inecarii in fluviul in care fusese aruncat corpul victimei, crezandu-se ca este moarta.

Intentia speciala apare atunci cand vointa infractorului este indreptata spre realizarea unei anumite finalitati, aflata dincolo de momentul cand sunt realizate toate cerintele normei de incriminare.

Alte modalitati ale intentiei pot fi intentia spontana si intentia premeditata.

Intentia spontana se caracterizeaza prin aceea ca apare brusc, de regula sub imperiul unei stari de provocare, iar intentia premeditata presupune me­ditarea, planuirea prealabila a actiunii.

Se mai face distinctie intre intentia initiala si intentia supravenita.

Intentia initiala exista cand infractorul a prevazut rezultatul faptei sale intr‑un moment prealabil inceperii executarii acesteia, iar intentia supravenita apare in situatia in care, in timpul executarii unei activitati infractionale, in­frac­­torul prevede un alt rezultat decat cel initial (de exemplu, faptuitorul, sa­var­sind o infractiune de violare de domiciliu, aflandu‑se in interiorul locuintei se hotaraste sa sustraga anumite bunuri).








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 787
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site