Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AdministratieDrept


Procedura plangerii prealabile

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Mijloace tehnice de fixare a declaratiilor invinuitului/inculpatului
Modurile de pierdere a cetateniei romane
Infractiunea - fapt epuizat
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR
Cauzele care inlatura raspunderea penala
GESTIONAREA DREPTURILOR PATRIMONIALE DE AUTOR
Atributiile organelor judiciare ajunse primele la fata locului
Dreptul de superficie
PARTICIPANTII LA RAPORTUL JURIDIC DE COMERT INTERNATIONAL
Definitia (notiunea) si elementele constitutive ale posesiei

PROCEDURA PLANGERII PREALABILE

Sectiunea a I-a




Institutia plangerii prealabile

Plangerea prealabila constituie o institutie de drept penal (art.131), lipsa ori retragerea ei reprezentand o cauza de inlaturare a raspunderii penale dar si o institutie de drept procesual penal (art.279). Din aceasta ultima perspectiva plangerea prealabila constituie o modalitate de sesizare a organului judiciar iar in cazurile prevazute de art.279 alin.2 lit.b si c si o conditie pentru punerea in miscare a actiunii penale.

Dispozitiile art.279 C.p.p. se coroboreaza si cu cele prevazute in art.10 C.p.p. unde se prevede ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare iar daca a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata, daca lipseste plangerea prealabila (lit.f) sau aceasta a fost retrasa (lit.h).

Legea penala determina cazurile cand pentru exercitarea actiunii penale este necesara o plangere prealabila pornind de la imprejurarea ca infractiunile respective privesc in general interesele personale ale partilor. In asemenea cazuri se considera ca cei vatamati sunt in masura sa aprecieze daca este sau nu cazul sa declanseze un proces penal.

In cele ce urmeaza ne vom ocupa in principal de latura procesuala a plangerii prealabile.

Sectiunea a II-a

Titularii si continutul plangerii prealabile

Plangerea prealabila poate fi introdusa numai de persoana vatamata prin infractiune. Daca persoana vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu plangerea prealabila poate fi introdusa de reprezentantul sau legal. Cand persoana vatamata este un minor cu capacitate de exercitiu restransa plangerea prealabila trebuie introdusa de acesta cu incuviintarea reprezentantului legal.

Ca o garantie a apararii persoanelor vatamate incapabile, impotriva infractiunilor urmarite la plangerea prealabila, legea penala a prevazut ca in aceste cazuri actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu (art.131 alin.5 C.p.).

Desi dreptul persoanei vatamate de a face plangere prealabila este strict personal exercitarea acestui drept poate avea loc si printr-un mandatar, dispozitiile art.222 C.p.p. fiind aplicabile prin analogie.

Intrucat infractiunile pot vatama atat persoane fizice cat si persoane juridice s-a pus problema daca plangerea prealabila poate fi facuta de oricare din aceste categorii de persoane.

In privinta infractiunilor contra patrimoniului in raport de prevederile art.44 alin.2 din Constitutie suntem de parere ca plangerea prealabila poate fi introdusa si de o persoana juridica de drept privat.

In teorie si in practica s-a mai retinut ca in cazul in care persoana vatamata a decedat dupa introducerea plangerii prealabile, procesul penal va continua pana la finalizarea sa, decesul persoanei vatamate neproducand nici un efect.

Plangerea prealabila are un caracter indivizibil si produce efecte „in rem”. Daca infractiunea a vatamat mai multe persoane este suficienta plangerea uneia pentru a subzista raspunderea penala si cu privire la cei care nu au introdus plangerea prealabila. Este asa numita „indivizibilitate activa” a raspunderii penale. In acest caz lipsa plangerii prealabile produce efecte numai daca nici una din persoanele vatamate nu si-ar manifesta vointa de a pune in miscare actiunea penala.

Daca o infractiune a fost savarsita de mai multi participanti si se face plangere prealabila numai cu privire la unul din ei, actiunea penala se exercita impotriva tuturor. Este asa numita „indivizibilitate pasiva” a raspunderii penale intemeiate pe indivizibilitatea infractiunii care este unicul temei al raspunderii penale.

Indivizibilitatea activa si pasiva a raspunderii penale produce efecte similare si in cazul retragerii plangerii.

Plangerea prealabila poate fi retrasa, aceasta constituind o cauza de impiedicare a exercitarii actiunii penale (art.131 alin.2 C.p.). Retragerea plangerii penale trebuie sa imbrace forma unei manifestari de vointa neechivoce a persoanei vatamate, adica sa fie reala si sa nu fie determinata de dol sau violenta.

Impacarea partilor in cazurile prevazute de lege constituie o alta cauza de inlaturare a raspunderii penale. Impacarea trebuie sa aiba loc in fata organului judiciar si sa intervina pana la ramanerea definitiva a hotararii.

Spre deosebire de retragerea plangerii prealabile impacarea partilor produce efecte „in personam” avand drept consecinta si stingerea actiunii civile.

Continutul plangerii prealabile este fixat in art.283 C.p.p. si cuprinde descrierea faptei, indicarea faptuitorului, aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresei partilor si a martorilor, precizarea daca cel vatamat se constituie parte civila si indicarea, atunci cand este cazul, a partii responsabile civilmente.

Partea vatamata trebuie sa descrie in plangere faptele fara a avea obligatia sa stabileasca si incadrarea juridica. Aceasta ultima obligatie revine instantei.

In practica s-a admis acoperirea unor vicii de forma ale plangerii in cursul judecatii daca acestea nu sunt de natura sa impieteze asupra rezolvarii cauzei.

Sectiunea a III-a

Termenul de introducere a plangerii prealabile

In legislatia noastra introducerea plangerii prealabile este prevazuta in general intr-un termen relativ scurt, a carei nerespectare duce la decaderea din dreptul de a face sesizare. Acest termen este de 2 luni si incepe sa curga din momentul cand persoana vatamata sau persoana indreptatita se faca plangerea prealabila a stiut cine este faptuitorul (art.284).

Daca persoana vatamata este un minor care are capacitate de exercitiu restransa termenul curge din momentul cand acesta a stiut cine este faptuitorul nefiind semnificativa data cunoasterii faptuitorului de catre reprezentantul legal. Dimpotriva, daca minorul nu are capacitate de exercitiu este irelevant faptul ca acesta l-a cunoscut pe faptuitor, singurul moment care conteaza fiind cel cand reprezentantul sau legal l-a cunoscut pe faptuitor.

Intrucat termenul de 2 luni este inscris in Codul de procedura penala iar in cod nu se fac alte precizari consideram ca acest termen pe luni se calculeaza dupa regulile comune inscrise in art.186.

Plangerea gresit indreptata. Intrucat introducerea plangerii prealabile se face de regula de o persoana fizica care nu are calificarea juridica necesara, iar dispozitiile care reglementeaza procedura plangerii prealabile nu sunt simple, legiuitorul nu a dorit sa se produca efectele obisnuite in cazul nerespectarii normelor referitoare la competenta, in momentul sesizarii. Acesta este sensul normei din art.285 care prevede ca plangerea prealabila gresit indreptata la instanta sau la organul de urmarire penala se trimite organului competent.

Pentru ca plangerea prealabila gresit indreptata sa fie valabila sesizarea trebuie facuta in termenul de 2 luni. Faptul ca plangerea introdusa in termen ajunge ulterior la organul competent dincolo de termenul legal nu determina tardivitatea plangerii.

Trimiterea plangerii prealabile gresit introduse nu poate fi considerata act de dezinvestire pentru ca prin sesizarea initiala, gresit facuta, organul judiciar nu s-a investit. Daca organul de urmarire penala trimite cauza instantei in temeiul art.285, nu sunt incidente normele referitoare la neinceperea urmaririi penale sau incetarea urmaririi penale.

Sectiunea a IV-a

Organele judiciare la care    poate fi introdusa

plangerea prealabila

Consideratii generale. Plangerea prealabila poate fi introdusa in mod diferentiat la diverse organe judiciare in functie de diferite ipoteze care duc la modalitati deosebite de desfasurare a procesului penal. Astfel, plangerea prealabila poate sa se adreseze fie instantei de judecata fie organelor de urmarire penala (organelor de cercetare penala si procurorului).

Din continutul art.279 rezulta doua regimuri judiciare distincte.

Cand plangerea prealabila este adresata instantei de judecata, procesului penal ii lipseste faza de urmarire penala.

Dimpotriva cand plangerea se introduce la organul de urmarire penala, faza de urmarire penala se integreaza in mecanismul judiciar firesc si procesul penal se desfasoara in conditii obisnuite.

Potrivit art.279 alin.2 C.p.p. plangerea prealabila se adreseaza:

a)      instantei de judecata in cazurile limitativ aratate in art.279 alin.2 lit.a;

b)      organului de cercetare penala in cazul celorlalte infractiuni cercetate la plangere prealabila;

c)      procurorului competent sa efectueze urmarirea penala cand plangerea prealabila este indreptata impotriva unui judecator, procuror, notar public, militar, controlor financiar al camerelor de conturi judetene sau unui controlor financiar de la Curtea de Conturi, precum si impotriva uneia dintre persoanele aratate in art.29 pct.1.

Introducerea plangerii prealabile la instanta de judecata. Art.279 pct.2 lit.a prevede ca persoana vatamata adreseaza plangerea prealabila instantei de judecata in cazul urmatoarelor infractiuni:

lovire sau alte violente (art.180 C.p.);

vatamare corporala din culpa (art.184 alin.1 C.p.);



amenintare (art.193 C.p.);

insulta (art.205 C.p.);

calomnie (art.206 C.p.);

furtul pedepsit la plangerea prealabila (art.210 C.p.);

abuzul de incredere, daca bunul este proprietate privata (art.213 C.p.);

tulburare de posesie daca imobilul este in posesia unei persoane private (art.220 C.p.).

Aceste prevederi se aplica si in cazul infractiunilor prevazute de art.193, art.205, art.206 savarsite prin orice mijloace de comunicare in masa.

Legea mai cere ca in toate aceste cazuri faptuitorul sa fie cunoscut. In art.279 alin.2 lit.a se precizeaza ca in cazul in care nu cunoaste persoana faptuitorului, cel vatamat, se va adresa organului de cercetare penala pentru identificarea lui.

In teorie si in practica se admite ca plangerea prealabila adresata instantei constituie atat un act de sesizare cat si un act de inculpare (de punere in miscare a actiunii penale.

In cazul furtului calificat intre rude combinarea art.210 cu art.209 nu determina sesizarea organului de urmarire penala intrucat art.210 incrimineaza fapta fara sa faca distinctie intre furtul simplu si furtul calificat.

In cazul infractiunii de tulburare de posesie comisa in conditiile art.108 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, republicata, plangerea se adreseaza organului de urmarire penala.

Competenta de judecata apartine judecatoriei ca prima instanta.

Introducerea plangerii prealabile la organul de cercetare penala. Prin eliminarea infractiunilor cu regim de plangere prealabila adresata instantei si care au fost nominalizate mai sus, in cazul urmatoarelor infractiuni, sesizarea se va introduce in conformitate cu art.279 alin.2 lit.b la organul de cercetare penala:

vatamarea corporala (art.181 C.p.);

vatamarea corporala din culpa determinata de nerespectarea dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii (meserii) ori privind indeplinirea unei anumite activitati (art.184 alin.3 C.p.);

violarea de domiciliu (art.192 alin.1 C.p.);

violarea secretului corespondentei (art.195 C.p.);

divulgarea secretului profesional (art.196 C.p.);

violul (art.197 alin.1 C.p.);

gestiunea frauduloasa (art.214 alin.1 C.p.);

distrugerea (art.217 alin.1 C.p.);

adulter (art.304 C.p.);

abandonul de familie (art.305 C.p.);

nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului (art.307 C.p.);

tulburarea folosintei locuintei (art.320 C.p.);

in cazul altor infractiuni la plangere prealabila prevazute in legi speciale (ex. infractiunile prevazute de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe).

Dupa cum rezulta din aceasta enumerare cazurile in care plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sunt mai numeroase decat ipotezele de actiune penala directa adresata instantei, deoarece se refera la infractiuni cu un grad de pericol social mai ridicat.

Plangerea prealabila adresata procurorului. Ipotezele de adresare a plangerii prealabile prevazute de art.279 alin.2 lit.a sau b au in vedere regulile comune de competenta materiala a organelor judiciare. Intrucat infractiunile urmarite la plangere prealabila pot fi savarsite de faptuitori care atrag incidenta prevederilor referitoare la competenta personala a fost necesara inscrierea in art.279 a unei ipoteze care sa acopere si aceasta situatie.

Potrivit art.279 alin.2 lit.c plangerea prealabila se adreseaza organului competent sa efectueze urmarirea penala cand sesizarea este indreptata impotriva unui judecator, procuror, notar public, militar, controlor financiar de la camera de conturi judeteana, controlor financiar de la Curtea de Conturi, senator, deputat, membru al Guvernului, judecator la Curtea Constitutionala, membru al Curtii de Conturi, presedintele Consiliului Legislativ, avocatul poporului, maresal, amiral, general, chestor, sef al cultelor religioase, alt membru al Inaltului Cler care are cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia, magistrat asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In toate cazurile plangerea se adreseaza organului competent sa efectueze urmarirea penala – procurorului - cu respectarea riguroasa a regulilor de competenta personala. Aceasta inseamna ca regulile de competenta personala (art.281-art.29 cu referire la art.209 C.p.p.) sunt mai puternice decat criteriile de departajare precizate anterior potrivit art.279 alin.2 lit.a si b. Regulile inscrise in art.279 alin.2 lit.c se aplica pentru toate infractiunile supuse procedurii plangerii prealabile.

Sectiunea a V-a

Particularitati ale desfasurarii procesului penal in procedura plangerii prealabile

Urmarirea penala a infractiunilor la plangere prealabila precum si judecarea acestor infractiuni se desfasoara potrivit normelor obisnuite de solutionare a cauzelor penale la care se adauga anumite dispozitii cu caracter derogator.

Procedura in cazul infractiunilor flagrante. Daca infractiunea cercetata la plangerea prealabila este flagranta, in momentul initial al declansarii procesului penal se manifesta o revenire la principiul oficialitatii, organul de urmarire penala fiind obligat sa constate savarsirea faptei chiar daca nu exista plangere prealabila (art.280).

Dupa constatarea infractiunii flagrante desfasurarea activitatilor judiciare se face in continuare in conformitate cu principiul disponibilitatii:

a)      daca infractiunea este dintre cele prevazute in art.279 pct.2 lit.a constatarea organului de urmarire penala va fi trimisa, la cerere, instantei care a fost sesizata prin plangere;

b)      in cazul celorlalte infractiuni organul de urmarire penala are obligatia sa cheme persoana vatamata. Daca cel vatamat declara ca intelege sa faca plangere prealabila, urmarirea va fi continuata de catre organul judiciar care a efectuat constatarea sau de catre organul competent caruia urmeaza a i se trimite cauza.

Procedura in caz de indivizibilitate. Infractiunile cu plangere prealabila pot prezenta anumite aspecte de conexitate sau indivizibilitate, fie intre ele fie in raport cu alte infractiuni care nu sunt supuse plangerii prealabile. In aceste situatii sunt aplicabile de regula dispozitiile generale referitoare la cazurile de conexitate si indivizibilitate . Cand aceste reguli nu se pot aplica se va proceda la disjungerea cauzelor.




Exista si situatii cand disjungerea nu este posibila. Pentru aceste cazuri art.281 C.p.p. prevede aplicarea procedurii cuprinse in art.35 C.p.p. avandu-se in vedere in mod corespunzator prioritatile inscrise in lege. Aceste reguli functioneaza indiferent ca infractiunile care nu se pot disjunge sunt toate cu plangere prealabila sau vin in concurs cu infractiuni la care actiunea penala se exercita din oficiu.

Schimbarea incadrarii juridice a faptei. In cursul urmaririi penale sau judecarii unei cauze in care actiunea penala se exercita din oficiu daca are loc schimbarea incadrarii juridice intr-o infractiune urmarita sau judecata la plangere prealabila, organul judiciar are obligatia chemarii celui vatamat pentru a-l intreba daca intelege sa faca plangere (art.286).

In continuare se procedeaza in functie de manifestarea de vointa a partii vatamate:

a)     daca partea vatamata nu face plangere, organul de cercetare penala inainteaza cauza procurorului pentru a dispune incetarea urmaririi penale; in cursul judecatii instanta va dispune incetarea procesului penal;

b)     daca partea vatamata declara ca face plangere organul de urmarire penala dispune potrivit regulilor de competenta fixate in art.279 C.p.p.; in cursul judecatii instanta dispune continuarea procesului penal.

Lipsa nejustificata a partii vatamate. Art.2841 C.p.p. prevede ca in cazul infractiunilor pentru care plangerea prealabila se adreseaza direct instantei, lipsa nejustificata a partii vatamate la doua termene consecutive in fata primei instante este considerat drept retragere a plangerii prealabile.

Pentru a se retine existenta unei pozitii procesuale ce exprima intentia partii vatamate de a retrage plangerea este necesar ca absenta sa fie nejustificata.

Daca cel vatamat s-a constituit parte civila si lipseste nejustificat la doua termene consecutive efectele se rasfrang si asupra actiunii civile, intrucat retragerea plangerii priveste ambele laturi ale cauzei.

JURISPRUDENTA

DECIZIA Curtii Constitutionale Nr. 268 din 22 iunie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 206 din Codul penal

MONITORUL OFICIAL NR. 640 din 15 iulie 2004

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin Incheierea din 3 martie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 15.829/2003, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 206 din Codul penal, exceptie ridicata de inculpata in dosarul mentionat, pentru savarsirea infractiunii de calomnie, la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea exceptiei arata ca dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, intrucat, ca urmare a plangerii prealabile a persoanei vatamate, se pune in miscare actiunea penala, persoana chemata in judecata devenind 'inculpat' fara a se administra, in prealabil, probe care sa ateste vinovatia sa. In consecinta, aceste dispozitii creeaza pentru persoana vatamata o situatie privilegiata, in sensul ca drepturile procesuale ale acesteia sunt mult mai largi decat ale faptuitorului, citat ca inculpat in cauza, desi legea il prezuma 'nevinovat' pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare pronuntate de instanta de judecata. Punerea in miscare a actiunii penale 'la simpla cerere' a persoanei vatamate ii confera acesteia posibilitatea exercitarii abuzive a dreptului sau procesual, sens in care sunt incalcate si dispozitiile art. 22 alin. (1) din Constitutie, deoarece prin formularea plangerii prealabile o persoana este expusa riscului de a suporta consecintele unei actiuni penale sicanatoare, fara a exista impotriva sa indicii sau probe de vinovatie. De asemenea, in sustinerea exceptiei s-a aratat ca dispozitiile art. 206 din Codul penal incalca prevederile art. 30 alin. (1) din Constitutie si ale art. 19 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, referitoare la libertatea de exprimare si de opinie, fiind implicit contrare art. 20 alin. (1) din Legea fundamentala. In opinia autorului exceptiei, dispozitiile legale criticate contravin si art. 23 alin. (8) din Constitutie [preluate de art. 23 alin. (11), dupa republicarea Constitutiei, cu actualizarea denumirilor si renumerotarea articolelor], conform caruia, 'Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata'. Persoana reclamata are ab initio calitatea de inculpat, iar pe de alta parte, art. 206 din Codul penal instituie o prezumtie de vinovatie in sarcina inculpatului, pe care acesta o poate rasturna numai proband un interes legitim. Totodata, sunt incalcate prevederile art. 20 din Constitutie, prin raportare la reglementarile internationale referitoare la prezumtia de nevinovatie, cuprinse in art. 11 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si in art. 6 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, , si din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, pe de o parte, dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, privitoare la punerea in miscare a actiunii penale in cazul procedurii plangerii prealabile, si, pe de alta parte, dispozitiile art. 206 din Codul penal, referitoare la infractiunea de calomnie.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata si urmeaza sa fie respinsa.

1. O prima critica de neconstitutionalitate consta in sustinerea ca prevederile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, conform carora 'Punerea in miscare a actiunii penale se poate face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara astfel de plangere', contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, republicata, potrivit carora 'Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari', si ale art. 22 alin. (1) din Constitutie, republicata, care dispun ca 'Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate'. In opinia autoarei exceptiei, prin dispozitiile legale criticate, in baza carora la simpla plangere a persoanei vatamate se porneste procesul penal si are loc punerea in miscare a actiunii penale impotriva presupusului faptuitor, acesta este pus in conditii de inferioritate fata de persoana vatamata. Se considera totodata ca inculpatul este obligat sa suporte consecintele unei actiuni penale sicanatoare fara sa existe impotriva sa probe de vinovatie, ceea ce aduce atingere dreptului sau la integritate psihica.

Analizand criticile aduse prevederilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca asupra constitutionalitatii acestora s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 162 din 21 septembrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000. Cu acel prilej Curtea Constitutionala a retinut: 'Conditionarea punerii in miscare a actiunii penale de existenta plangerii prealabile a persoanei vatamate reprezinta o exceptie de la regula generala a oficialitatii procesului penal, inscrisa la art. 2 alin. 2 din Codul de procedura penala'. Aceste reglementari sunt de natura procedurala, iar, potrivit prevederilor constitutionale, competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege. Calitatea procesuala de inculpat este definita la art. 23 din Codul de procedura penala, potrivit caruia 'Persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala este parte in procesul penal si se numeste inculpat'. Aceasta calitate de inculpat nu reprezinta o prejudecare a cauzei si nu rastoarna prezumtia de nevinovatie prevazuta la art. 23 alin. (8) [in prezent art. 23 alin. (11), dupa republicarea Constitutiei, cu actualizarea denumirilor si renumerotarea articolelor], iar textul de lege criticat 'nu contravine nici prevederilor art. 22 alin. (1) din Constitutie, republicata, referitoare la garantarea dreptului la viata, precum si a dreptului la integritate fizica si psihica al persoanei, deoarece in mod evident nu contine dispozitii de natura sa aduca atingere acestor drepturi fundamentale ale omului, obiectul reglementarii sale constituindu-l doar procedura de punere in miscare a actiunii penale numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o astfel de plangere'.

De asemenea, prin Decizia nr. 163 din 21 septembrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, si prin deciziile nr. 195 si nr. 197 din 12 octombrie 2000, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 543 din 1 noiembrie 2000, Curtea a solutionat si alte exceptii de neconstitutionalitate privind art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, statuand, in mod constant, ca aceste dispozitii sunt constitutionale.

Solutiile si considerentele deciziilor mentionate sunt valabile si in prezenta cauza, intrucat nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

2. Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin numeroase decizii asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 206 din Codul penal, respingand exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii. Mentionam dintre acestea Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, si Decizia nr. 32 din 31 ianuarie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 136 din 21 februarie 2002. Argumentele ce au fundamentat aceasta solutie isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza, deoarece nu au intervenit motive sau elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

Fata de cele aratate, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicata, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.d) si alin. (3), al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

CURTEA

In numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 206 din Codul penal, exceptie ridicata de C.P. in Dosarul nr. 15.829/2003 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Definitiva si obligatorie.

Pronuntata in sedinta publica din data de 22 iunie 2004.

DECIZIA Curtii Constitutionale Nr. 134 din 23 martie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedura penala

MONITORUL OFICIAL NR. 374 din 29 aprilie 2004

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin Incheierea din 9 decembrie 2003, pronuntata in Dosarul nr. 2.172/2003, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedura penala. Exceptia a fost ridicata de recurent in dosarul mentionat.

In sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arata ca dispozitiile legale criticate care fac referire la militari sunt contrare prevederilor constitutionale ale art. 21 care garanteaza accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea in drepturi, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare, de asemenea, la dreptul la un proces echitabil. Se motiveaza in sensul ca textul de lege criticat creeaza o discriminare pozitiva in favoarea persoanelor care au calitatea de militar sau alte calitati, discriminare care nu-si gaseste justificarea in cazul infractiunilor care nu au legatura cu calitatea lor speciala.



In fapt, autorul exceptiei - medic de profesie - s-a adresat cu plangere prealabila Parchetului Militar Oradea impotriva intimatului, ofiter la o unitate militara pentru savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie. Prin Rezolutia din 25 februarie 2003, Parchetul Teritorial Bucuresti a dispus neinceperea urmaririi penale. Impotriva acestei rezolutii reclamantul s-a adresat cu plangere Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, care, prin Sentinta nr. 7 din 15 ianuarie 2003, a respins plangerea cu motivarea ca 'ofiterul a actionat in acest mod, puternic afectat de situatia grava a sotiei sale care a si decedat ulterior si avand convingerea ca medicii si personalul medical aferent trebuiau sa faca totul pentru atenuarea suferintelor bolnavei, pentru vindecarea ei si nicidecum intentionand sa insulte sau sa calomnieze pe medic'. Curtea Militara de Apel, prin Decizia nr. 25 din 3 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat in cauza de autorul exceptiei. Nemultumit si de aceasta solutie, el a declarat recurs, criticand decizia instantei de apel pentru nelegalitate si netemeinicie, iar in cadrul recursului a ridicat exceptia de neconstitutionalitate.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala considera ca exceptia este nefondata, deoarece stabilirea regulilor procedurale privind sesizarea organelor de urmarire penala si a instantei de judecata este de atributul legiuitorului, care poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura. Or, stabilirea unor reguli speciale avand in vedere, printre altele, calitatea de militar a faptuitorului nu este contrara principiului constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor, atat timp cat aceste reguli asigura egalitatea cetatenilor in folosirea lor. De asemenea, instanta arata ca nu sunt incalcate nici accesul liber la justitie si nici dreptul la un proces echitabil.

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, precum si ale art. 1 alin. (1), art. 2, , si din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei il constituie dispozitiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedura penala, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 281/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, dispozitii care prevad ca plangerea prealabila se adreseaza 'organului competent sa efectueze urmarirea penala, cand plangerea prealabila este indreptata contra unui judecator, procuror, notar public, militar, judecator si controlor financiar de la camera de conturi judeteana, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele aratate in art. 29 pct. 1'.

In sustinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul exceptiei invoca incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1), potrivit carora 'Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari', ale art. 21 alin. (1) si (2), conform carora '(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime; (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept', precum si ale art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in conformitate cu care 'Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cand, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei'.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata, deoarece stabilirea unor reguli speciale de competenta dupa calitatea persoanei si a unor reguli de procedura diferite pentru anumite situatii nu reprezinta o incalcare, ci o confirmare a principiului egalitatii, care presupune tratamente juridice deosebite pentru situatii diferite.

Critica conform careia dispozitiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedura penala incalca dreptul de acces liber la justitie, de asemenea, nu poate fi retinuta, intrucat prin lege pot fi instituite reguli deosebite, in considerarea unor situatii diferite. Curtea a statuat in jurisprudenta sa ca 'prevederile inscrise la alin. (2) al art. 21 din Constitutie, si anume ca nici o lege nu poate ingradi accesul liber la justitie, semnifica faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit, nici o categorie sau grup social'.

In ceea ce priveste regula instituita prin dispozitiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedura penala, potrivit carora, in anumite situatii, plangerea prealabila se adreseaza organului competent sa efectueze urmarirea penala, aceasta este in deplina concordanta cu dispozitiile constitutionale ale art. 126 alin. (2), potrivit carora competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege. Astfel, este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui reguli procesuale necesare bunei administrari a justitiei, cu respectarea ansamblului normelor constitutionale.

Curtea mai constata ca dispozitiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedura penala nu contravin nici prevederilor art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat textul criticat nu opreste partile interesate de a apela la instantele judecatoresti, de a fi aparate si de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditioneaza un proces echitabil si dreptul la un recurs efectiv, o dovada in acest sens fiind chiar situatia autorului exceptiei care a exercitat toate caile de atac prevazute de lege, inclusiv apelul, trecand de o instanta militara la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicata, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicata,

CURTEA

In numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de T. F. S. in Dosarul nr. 2.172/2003 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala.

Definitiva si obligatorie.

Pronuntata in sedinta publica din data de 23 martie 2004.

CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE

Decizia penala nr.603/2001

Revista Dreptul nr.6/2002

Potrivit art.286 C.p.p. daca intr-o cauza in care s-au facut acte de cercetare penala se considera ulterior ca fapta urmeaza a primi o alta incadrare juridica pentru care este necesara plangerea prealabila, organul de cercetare penala cheama partea vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere. In caz afirmativ, organul de cercetare penala continua cercetarea sau trimite dosarul instantei competente. In caz contrar, transmite actele procurorului in vederea incetarii urmaririi penale.

Cand schimbarea incadrarii juridice se face in fata instantei, aceasta cheama persoana vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere pentru infractiunea respectiva si, dupa caz, continua sau inceteaza procesul penal.

In cauza, inculpatul a fost trimis in judecata pentru comiterea infractiunii de ultraj, instanta condamnandu-l, prin schimbarea incadrarii juridice, pentru infractiunile de insulta si calomnie.

Apelul declarat de inculpat a fost respins, recursul sau fiind insa admis pe considerentul ca instanta nu a chemat partea vatamata si nu a intrebat-o daca, in raport de noua incadrare juridica, intelege sa faca plangere.

Ca atare s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la judecatorie.

CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE

Decizia nr.5286 din 3 decembrie 2002

Revista Dreptul nr.5/2004

Plangere prealabila adresata instantei. Functie asimilata  celei de magistrat. Competenta dupa calitatea persoanei

Functiile asimilate potrivit legii functiei de magistrat nu cad sub incidenta prevederilor din legea procesual penala care se refera la judecatori, magistrati asistenti si procurori; ca atare, regulile de competenta dupa calitatea persoanei prevazute in art.281 pct.1 lit.b si art.29 pct.1 lit.f C.proc.pen. nu se aplica persoanelor avand functii asimilate celei de magistrat.

Prin sentinta penala nr.2306 din 19 decembrie 2001, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a dispus, in baza art.285 C.proc.pen., trimiterea plangerii formulata de partea vatamata la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie in vederea efectuarii urmaririi penale impotriva inculpatilor A.I. si A.E. pentru savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie prevazute in art.205 si art.206 C.pen.

Instanta a motivat ca, data fiind calitatea inculpatului A.I. de inspector general in Ministerul Justitiei, potrivit art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, acesta are calitatea de magistrat, in cauza fiind incidente prevederile art.29 pct.1 lit.f C.proc.pen.  In aceasta situatie plangerea prealabila a partii vatamate trebuia adresata Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, organ competent sa efectueze urmarirea penala, astfel cum prevede art.279 alin.2 lit.c teza ultima din acelasi cod.

Art.29 pct.1 lit.f C.proc.pen. se refera la judecatorii si magistratii asistenti la Curtea Suprema de Justitie, la judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si la procurorii  de la parchetele de pe langa aceste instante.

            Ca atare, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a considerat gresit ca prevederile acestui text de lege se aplica si magistratilor asimilati, functia avuta de A.I. neinscriindu-se in categoriile la care se refera art.29 pct.1 lit.f C.proc.pen.

            Aceasta functie, asimilata celei de magistrat pe durata indeplinirii ei, este considerata ca functie de magistrat din punct de vedere administrativ, al dreptului muncii, fara a avea efecte juridice in planul dreptului procesual penal.

            In consecinta, recursul in anulare a fost admis si s-a trimis cauza la judecatorie pentru solutionare.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 620
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site