Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


RAPORTUL JURIDIC - Notiunea si trasaturile raportului juridic

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




RAPORTUL JURIDIC





1. Notiunea si trasaturile raportului juridic

Prin raport juridic se intelege o relatie sociala reglementata de norma juridica.

Viata sociala reprezinta reteaua vie a legaturilor dintre oameni. In cadrul relatiilor sociale, oamenii actioneaza pentru satisfacerea trebuintelor si intereselor economice, social-culturale, politice etc. Atunci cand aceste relatii sociale cad sub incidenta normelor de drept, ele se transforma in raporturi juridice. Astfel, schimbul de produse intre diferiti subiecti ai relatiilor economice, reprezinta o categorie distincta de relatii sociale. Prin reglementarea juridica a acestora, se trece de la o relatie sociala pura si simpla la un raport juridic.

Alaturi de aceste raporturi juridice nascute pe fondul unor relatii sociale preexistente, exista si raporturi juridice care se nasc, se modifica sau se sting ca urmare a actiunii exclusive a normei juridice. Astfel, raporturile juridice ce se nasc in activitatea judiciara nu au la baza o relatie sociala preexistenta, ci doar un fapt juridic care da nastere, modifica sau stinge un raport juridic. Bunaoara, raportul juridic dintre infractor si organele judecatoresti, care are ca obiect tragerea la raspundere a acestuia, se naste pe baza unui fapt juridic - conduita ilicita - fara a avea la baza o relatie sociala preexistenta.

Dupa cum se poate constata, raporturile juridice pot avea la baza o relatie sociala sau un fapt juridic. Raporturile juridice care au la baza o relatie sociala, dobandesc aceasta calitate in virtutea reglementarii relatiei sociale preexistente de catre o norma juridica. In schimb, raporturile juridice care au la baza un fapt juridic, nu coexista cu o relatie sociala preexistenta, ci ele se instituie ca atare in virtutea normelor juridice, pe baza unui fapt juridic.

Raportul juridic se caracterizeaza prin anumite trasaturi specifice, care il deosebesc de celelalte relatii sociale care nu ajung sa fie reglementate de o norma de drept.

Sub acest aspect, raporturile juridice sunt:

a. raporturi sociale;

b. raporturi care se desfasoara intre titulari de drepturi si obligatii;

c. volitionale.

2. Trasaturile raportului juridic

a. Raporturile juridice sunt raporturi sociale prin subiecti, continut si finalitati.

Caracterul social al raporturilor juridice deriva, in primul rand, din faptul ca participantii la acestea sunt oamenii. In cadrul raporturilor juridice, oamenii apar ca purtatori ai capacitatii juridice, care le confera calitatea de subiect de drept.

Continutul raporturilor juridice este si el eminamente social, deoarece el rezida in facultati umane ocrotite de regulile de drept. Inzestrarea capabilitatilor umane cu forta juridica, confera oamenilor garantia valorificarii potentialului lor uman, profesional, social, politic, economic etc.

In sfarsit, caracterul social al raporturilor juridice este determinat de finalitatile acestora. In raporturile juridice, partile urmaresc atingerea unor interese sociale sau a unor interese puse in slujba realizarii aspiratiilor, trebuintelor si intereselor umane.

b. Raporturile juridice se desfasoara intre titulari de drepturi si obligatii. Aceasta trasatura a raporturilor juridice pune in evidenta faptul ca participantii la aceste raporturi sociale nu sunt numai oameni, ci au o calitate in plus, si anume, ei sunt titulari de drepturi si obligatii. Pentru a le fi conferita aceasta calitate, ei sunt inzestrati de norma de drept cu calitatea de subiecti de drept, pe baza capacitatii juridice. In virtutea acestei capacitati juridice, ei devin purtatori de drepturi si obligatii, iar in raporturile juridice se manifesta ca atare, exercitand drepturile si asumandu-si obligatiile prevazute de lege in nume propriu. Pe aceasta baza, realizarea raporturilor juridice este asigurata de forta coercitiva a puterii publice.

c. Raporturile juridice se mai caracterizeaza prin faptul ca ele sunt raporturi volitionale. Aceasta trasatura a raporturilor juridice deriva din natura raporturilor juridice. Pe de o parte, aceste raporturi se nasc in virtutea unei norme de drept, care la randul ei este expresia vointei statale. Pe de alta parte, calitatea de subiect al raportului juridic se naste tot ca urmare a unei manifestari de vointa, de aceasta data a celui care devine titularul unor drepturi, respectiv al unor obligatii in cadrul unei relatii sociale.

Dupa cum se poate observa, raportul juridic presupune o dubla manifestare de vointa. Pe de o parte, este vorba de o vointa statala, care exprima continutul normei juridice ce sta la baza raportului juridic, iar, pe de alta parte, de vointa concreta a participantilor la raporturile juridice, care sta la baza faptelor juridice, ce pun in miscare nasterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice.

3. Definitia raportului juridic

Tinand seama de trasaturile examinate mai sus, putem spune ca raporturile juridice sunt relatii sociale reglementate sau instituite de normele juridice si in care participantii apar ca titulari de drepturi si obligatii, garantate de forta coercitiva a puterii publice.

Elementele structurale ale raportului juridic

In literatura noastra juridica, sunt considerate elemente structurale ale raportului juridic:

A. subiectii raportului juridic;



B. continutul raportului juridic;

C. obiectul raportului juridic.

A. Subiectii raportului juridic. Raporturile juridice fiind raporturi sociale, in mod necesar subiectii acestora nu pot fi decat oamenii.

Pentru ca oamenii sa devina subiecti ai raporturilor juridice, ei trebuie sa fie abilitati de lege sa poarte aceasta calitate. Oamenii apar ca subiecti ai raporturilor juridice fie in mod individual, fie in colectiv. Subiectele raportului juridic pot fi individuale sau colective. Statul recunoaste oamenilor calitatea de subiect de drept prin intermediul normelor juridice si o garanteaza, inclusiv prin forta coercitiva a puterii publice.

1. Subiectele individuale ale raporturilor juridice

In randul subiectelor individuale ale raporturilor juridice figureaza omul privit in individualitatea sa. Pentru ca omul sa devina subiect individual de drept este nevoie de o norma juridica, in virtutea careia acesta sa fie declarat persoana. Omul care dobandeste calitatea de persoana este subiect al raportului juridic. In decursul timpului, aceasta calitate a fost acordata omului in dreptul roman. Aici, termenul persona desemna masca ce era asezata pe fata actorului de teatru pentru a-i schimba infatisarea si a-i acorda o noua identitate, aceea a rolului pe care urma sa-l joace. De aici, s-a ajuns la persona ca subiect de drept, notiune ce sugera inzestrarea fiintei umane cu un statut juridic, respectiv cu calitatea de subiect de drept.

In zilele noastre, persoana este subiectul individual de drept, care are aceasta vocatie in toate ramurile dreptului. In functie de ramura de drept in care persoana apare ca subiect de drept, ea poarta denumiri diferite: persoana fizica in dreptul privat, cetatean, strain sau apatrid in dreptul public etc.

Inzestrarea omului cu calitatea de persoana este legata de capacitatea juridica, prin care se intelege aptitudinea generala si abstracta de a avea drepturi si obligatii. Nasterea capacitatii juridice, intinderea acesteia, volumul drepturilor si indatoririlor aferente se stabilesc prin lege si depind de ramura de drept in care subiectul urmeaza a se manifesta ca purtator de drepturi si obligatii. Daca vom observa suma acestor drepturi si obligatii recunoscute persoanei in toate ramurile de drept, putem sa distingem intre capacitatea juridica generala si capacitatea juridica speciala.

Capacitatea juridica generala reprezinta aptitudinea generala si abstracta de a participa ca titular de drepturi si obligatii juridice la orice tip de raporturi juridice. Capacitatea juridica generala exista numai in cazurile in care posibilitatea de a avea drepturi si obligatii coincide cu posibilitatea legala a exercitarii acestora in nume propriu si de a-si asuma aceste drepturi si obligatii prin acte proprii. Un exemplu edificator il constituie capacitatea electorala, caz in care nu se poate face nici o distinctie intre dobandirea drepturilor electorale si capacitatea exercitarii acestora, in sensul ca odata dobandite aceste drepturi, ele pot fi exercitate de indata ce conditiile nasterii raportului juridic au fost infiintate.

Totodata, este necesar sa notam ca exista deosebiri privitoare la capacitatea juridica intre cetateni, straini si apatrizi. Cetatenii au capacitate juridica generala si ei pot participa la orice fel de raporturi juridice. Strainii si apatrizii se supun, de regula, regimului cetatenilor, unui regim special, in cazul caruia pot exercita numai anumite drepturi si obligatii sau pot fi supusi regimului natiunii celei mai favorizate, avand acele drepturi si obligatii pe care le au cetatenii celui mai avantajat stat.

Capacitatea juridica speciala reprezinta posibilitatea de a participa la anumite raporturi juridice, sub conditia indeplinirii unor conditii. Acesta este cazul subiectelor colective care pot participa numai la anumite raporturi juridice, in masura in care legea le recunoaste acest drept.

Persoana fizica reprezinta cel mai raspandit subiect individual de drept. Ea reprezinta subiectul de drept din cadrul raporturilor juridice de drept civil. In virtutea prevederilor art.4 din Decretul nr.31/1954 'capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor.' Se poate observa ca in dreptul civil notiunea de persoana si persoana fizica sunt identice, deoarece orice persoana se bucura de capacitate juridica. Per a contrario, in alte ramuri de drept, aceasta regula nu se aplica si, deci, acolo persoana are numai capacitatea juridica recunoscuta de reglementarile specifice.

Revenind la dreptul civil, capacitatea civila are doua componente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

Potrivit art.5 alin.2 din Decretul nr.31/1954, capacitatea de folosinta este aptitudinea generala si abstracta de a avea drepturi si obligatii, iar nu drepturi si obligatii concrete.

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice rezida in aptitudinea acesteia de a avea toate drepturile si toate obligatiile civile. Capacitatea de folosinta se dobandeste la nastere. O exceptie de la aceasta regula o constituie drepturile copilului care sunt recunoscute de la conceptie cu conditia sa se nasca viu (Infans conceptus pro nato habetur, quotiens de ejus commodis agitur - copilul conceput este considerat nascut, daca este vorba de interesele sale).

Capacitatea de folosinta inceteaza ca urmare a mortii persoanei fizice, constatata prin act de deces sau hotarare judecatoreasca.

Capacitatea de exercitiu reprezinta aptitudinea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile prin incheierea de acte juridice proprii. Nasterea capacitatii de exercitiu este legata de existenta unei anumite experiente de viata si a discernamantului. De aceea, persoana fizica se bucura de capacitate de exercitiu restransa numai de la varsta de 14 ani, iar de capacitate de exercitiu deplina de la implinirea varstei de 18 ani, aceasta fiind legata si de capacitatea de gandire a celui in cauza.

Incetarea capacitatii de exercitiu a persoanei este legata de incetarea capacitatii de folosinta. Ea poate interveni ca urmare a mortii persoanei sau in urma punerii sub interdictie judecatoreasca a persoanei majore, datorata alienatiei sau debilitatii mintale.



2. Subiectele colective de drept ale raporturilor juridice

Cele mai cunoscute subiecte colective de drept sunt statul, autoritatile publice si persoanele juridice.

a. Statul apare ca subiect de drept in raporturi juridice interne si in raporturi juridice de drept international. In raporturile juridice interne, statul actioneaza in calitate de subiect de drept in cadrul raporturilor juridice de putere, raporturi specifice dreptului public, in virtutea carora se definesc relatiile dintre popor si stat, dintre stat si cetateni, dintre stat si partidele politice sau societatea civila. Marea majoritate a acestor raporturi sunt supuse normelor dreptului constitutional. In astfel de raporturi juridice statul este titularul dreptului de a reglementa relatiile sociale, in conformitate cu mandatul incredintat de corpul electoral, de a asigura realizarea serviciilor publice, de a acorda cetatenia romana, de a o retrage si de a aproba renuntarea la aceasta, de a asigura statutul legal pentru straini, apatrizi, azilanti etc. De asemenea, in raporturile de drept constitutional, statul apare ca titular de drepturi si obligatii in raporturile cu unitatile administrativ-teritoriale, cu autoritatile administratiei publice locale. Calitatea statului de subiect de drept constitutional rezulta din drepturile si obligatiile conferite de lege.

Pe planul dreptului civil si al dreptului comercial, statul actioneaza in calitate de persoana juridica. El dobandeste aceasta calitate in virtutea dispozitiilor art.25 din Decretul nr.31/1954. In virtutea acestor dispozitii legale, care confera statului calitatea de persoana juridica, acesta participa la raporturi juridice civile si de drept comercial prin intermediul Ministerului Finantelor Publice sau al altor autoritati publice stabilite de lege (de ex. Autoritatea pentru privatizare si administrarea participatiunilor statului). Ministerul Finantelor Publice reprezinta statul in special in raporturile juridice ce se nasc in cazul donatiilor si legatelor in favoarea statului, al bunurilor fara stapan, al desherentei, al bunurilor confiscate ca urmare a unei sanctiuni penale sau administrative etc.

In raporturile juridice de drept international, statul este subiect de drept de sine-statator in temeiul suveranitatii nationale de care se bucura. Indiferent de particularitatile geografice, economice, culturale sau politice, in domeniul relatiilor internationale statul se bucura de recunoasterea unei suveranitati egale, ceea ce ii confera posibilitatea de a participa la solutionarea problemelor internationale de pe pozitii de egalitate cu celelalte state.

O exceptie de la aceasta regula o constituie participarea in organizatii internationale integrative, cum este, de exemplu, Uniunea Europeana, unde reprezentarea statelor membre se face in functie de anumite criterii privitoare la marimea lor, ceea ce atrage reprezentarea proportionala a acestora in organismele de conducere ale Uniunii.

Alaturi de state, in planul relatiilor internationale, apar ca subiecte de drept si organizatiile internationale, iar in materia apararii drepturilor omului si persoanele fizice, respectiv cetatenii statelor care recunosc jurisdictia obligatorie a unui tribunal international (de ex. Curtea Europeana a Drepturilor Omului).

b. Autoritatile publice - subiecte de drept

Autoritatile publice - definite de Constitutia Romaniei - sunt Parlamentul cu cele doua Camere, Senatul si Camera Deputatilor, cele doua reprezentante ale puterii executive - Presedintele Romaniei si Guvernul -, componentele administratiei publice centrale de specialitate - ministerele, celelalte organe centrale de specialitate si autoritatile administrative autonome, autoritatile administratiei publice locale - consilii locale si primari -, autoritatea judecatoreasca reprezentata de instantele judecatoresti - judecatorii, tribunale, curti de apel si Curtea Suprema de Justitie -, de Ministerul Public si parchetele sale, precum si de Consiliul Superior al Magistraturii si Curtea Constitutionala.

Aceste autoritati publice sunt subiecte de drept si subiecte ale raporturilor juridice in masura in care legea le confera atributii, respectiv obligatii pe care ele trebuie sa le duca la indeplinire in mod difuz sau intrand in raporturi juridice cu alte subiecte de drept. De exemplu, Parlamentul in adoptarea legii este subiect de drept, fara a fi subiect al unor raporturi juridice. El este insa subiect al raporturilor juridice de drept constitutional ce se instituie intre Parlament si Guvern ca urmare a acordarii votului de incredere etc.

Autoritatile publice pot fi persoane juridice, respectiv ele pot actiona in nume propriu in raporturile juridice de drept civil sau de drept comercial in conditiile prevazute de lege.

c. Persoanele juridice reprezinta acel subiect colectiv de drepturi care poate actiona in raporturile juridice civile si comerciale.

Pentru a fi in prezenta unei persoane juridice, legislatia romaneasca cere ca o grupare umana sa dispuna de o organizare de sine-statatoare, de un patrimoniu propriu si de un scop, care sa fie in concordanta cu interesul general.

Persoanele juridice sunt extrem de diferite si in randul lor intra societatile comerciale, regiile autonome, societatile comerciale nationale, institutiile publice, partidele politice, unitatile administrativ-teritoriale, asociatiile si fundatiile, statul si autoritatile publice ale acesteia.

Dobandirea personalitatii juridice de catre aceste subiecte de drept este supusa unor reglementari juridice diferite in functie de specificul organizarii si functionarii acestora. Astfel, daca statul, autoritatile publice, partidele politice si institutiile publice dobandesc capacitate juridica civila in virtutea legii, societatile comerciale se constituie in urma indeplinirii unor proceduri administrative, asociatiile si fundatiile pe baza unor hotarari judecatoresti etc.

B. Continutul raportului juridic

Alaturi de subiectele de drept, continutul raportului juridic constituie un alt element structural al acestuia. Raportarea structurala a continutului la raportul juridic tine de faptul ca el rezida in drepturile si obligatiile partilor, respectiv ale subiectelor raportului juridic.

Drepturile care le au subiectele raporturilor juridice se numesc drepturi subiective.

In limbaj juridic, prin drept subiectiv se intelege prerogativa recunoscuta de lege pentru satisfacerea unui interes personal. In literatura de specialitate, dreptul subiectiv a fost definit ca un interes ocrotit de lege (Jellinek), ca puterea care permite unui individ de a actiona asupra unei persoane sau asupra patrimoniului altuia (Carbonnier) sau ca facultate ori indrituire individuala a unei persoane sau organizatii intr-un raport juridic determinat (N.Popa).

In practica, drepturi subiective sunt dreptul de proprietate pe care il are persoana careia ii apartine un bun, dreptul pe care copilul il are la nume, dreptul la salariu pe care o persoana incadrata in munca il are in raport cu patronul sau etc.



Asa cum se poate observa, drepturile subiective sunt, pe de o parte, prerogative individuale ce apar in raport cu interesele personale nascute dintr-o stare de fapt (bunul apartine persoanei, munca este prestata contra plata, numele se impune pentru nou-nascut ca urmare a nevoii de identitate sociala etc.), iar pe de alta parte, nasterea lor este legata de dreptul pozitiv, de ocrotirea conferita de acesta.

Ne vom gasi in prezenta unui drept subiectiv de fiecare data cand legea (dreptul pozitiv) ne recunoaste o prerogativa privitoare la un interes individual a carui realizare sau ocrotire ii permite titularului:

a) sa aiba o anumita atitudine fata de dreptul sau;

b) sa ceara o anumita atitudine din partea celuilalt subiect al raportului juridic;

c) sa solicite ocrotirea, pe cale statala, a interesului sau.

Dupa cum se poate observa, interesul personal se transforma in drept subiectiv prin intermediul dreptului pozitiv. Acesta din urma recunoaste titularului anumite puteri in raport cu interesul pe care il ocroteste. Dar, dreptul pozitiv stabileste, totodata, si limitele acestei puteri. Dreptul subiectiv nu poate fi exercitat decat in limitele stabilite de dreptul pozitiv. Depasirea acestor constituie abuz de drept.

In marea lor diversitate, drepturile subiective se clasifica in drepturi patrimoniale (al caror continut poate fi exprimat in bani) si drepturi extrapatrimoniale (al caror continut nu poate fi exprimat in bani). Desigur, in fiecare caz, exercitarea acestora inregistreaza aspecte specifice impuse de natura normelor juridice care le reglementeaza. Examinarea dreptului subiectiv nu poate fi despartita de examinarea obligatiei juridice. In cadrul raporturilor juridice, drepturile si obligatiile sunt corelative. Acolo unde exista un drept subiectiv, vom intalni si o obligatie juridica.

Obligatia juridica apare in cadrul raporturilor juridice atunci cand titularul dreptului subiectiv poate cere executarea unei prestatii din partea altuia. Obligatiile juridice pot fi obligatii de a face (remiterea unui bun imprumutat, construirea unei case etc.), de a nu face (obligatia de a respecta libertatea individuala) sau de a da (transferul proprietatii asupra unui bun).

C. Obiectul raportului juridic

Notiunea de obiect al raportului juridic desemneaza actiunea sau inactiunea subiectelor raportului juridic

Subiectul activ al raportului juridic poate sa intreprinda diverse actiuni sau sa solicite celuilalt subiect astfel de actiuni in procesul derularii raportului juridic. Se poate astfel aprecia ca obiectul raportului juridic il constituie conduita subiectilor acestuia desfasurata in vederea materializarii drepturilor subiective si a obligatiilor.

In literatura de specialitate este sustinuta si ideea potrivit careia obiectul raportului juridic il constituie bunurile la care se refera continutul raportului juridic. In opinia noastra numai conduita partilor pune in miscare bunurile, numai ea face ca dreptul subiectiv sa fiinteze, ceea ce ne determina sa o consideram ca un element structural al raportului juridic.

Faptele juridice

Nasterea, modificarea si stingerea raporturilor juridice sunt dependente de anumite imprejurari exterioare raportului juridic. Atunci cand legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice de anumite imprejurari, acestea dobandesc calitatea de fapte juridice.

Faptele juridice sunt, de regula, prevazute in ipoteza normelor juridice care reglementeaza un anumit raport juridic. Ele apartin astfel, sub aspectul reglementarii, dreptului pozitiv, iar sub aspect practic intra in randul premiselor raportului juridic, fiind o cauza exterioara faptica a nasterii, modificarii sau incetarii acestora. Aparitia acestor imprejurari duce la nasterea raportului juridic, la individualizarea subiectelor sale si la concretizarea continutului si a obiectului raportului juridic. De asemenea, faptele juridice pot modifica sau stinge raportul juridic. In felul acesta, existenta raportului juridic este dependenta de dinamica faptelor juridice care stau la baza nasterii, modificarii sau stingerii acestora. Desigur, faptele juridice se leaga in mod specific de un anumit raport juridic. Nu exista fapte juridice universale care sa stea la baza oricarui raport juridic. Determinarea faptelor juridice este o prerogativa a legiuitorului, el fiind acela care stabileste ce imprejurari pot da nastere, modifica sau stinge un raport juridic.

Faptele juridice se impart in evenimente si actiuni. Evenimentele sunt acele imprejurari independente de vointa oamenilor de care legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice. In randul evenimentelor intra nasterea, moartea, curgerea timpului, calamitatile naturale si alte asemenea imprejurari naturale, incontrolabile de catre om.

Aceste imprejurari, atunci cand intervin, fac sa se nasca anumite raporturi juridice (moartea - raporturi de succesiune), sa le modifice (calamitatile naturale se instituie in forta majora care impiedica executarea obligatiilor contractuale) sau sa le stinga (trecerea timpului duce la exigibilitatea creantelor etc.)

Actiunile umane sunt cele mai numeroase fapte juridice. Ele se impart in actiuni licite si actiuni ilicite.

Actiunile licite se numesc acte juridice. Ele sunt manifestari de vointa indreptate in mod expres spre nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Un contract de vanzare-cumparare este un astfel de act juridic in virtutea caruia se naste un raport juridic, in cadrul caruia prind viata cele vizate prin acordul de vointa al partilor. Se naste, astfel, un cumparator si un vanzator, fiecare are o anumita conduita care materializeaza drepturile si obligatiile partilor contractante. Desigur, actele juridice individuale nu pot fi confundate de actele juridice normative, care nu produc prin ele insele efecte juridice.

O alta categorie a actiunilor o constituie actiunile ilicite, care reprezinta incalcari ale legii. Ele poarta denumiri diferite in functie de ramura de drept in care intervin. Astfel, actiunile ilicite din dreptul penal se numesc infractiuni, cele din dreptul administrativ abateri administrative, in randul carora o categorie distincta o constituie contraventiile, delicte in domeniul dreptului civil etc.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1014
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site