Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane

ISTORICUL STIINTEI MANAGERIALE - Managementul stiintific

management

+ Font mai mare | - Font mai mic



Istoricul stiintei manageriale



Istoria teoriei manageriale este un studiu contradictoriu. Pe de o parte societatea a fost preocupata mii de ani de eficacitatea practicii manageriale iar pe de alta, studiile stiintifice de management dateaza doar de la inceputul secolului XX. In aceeasi maniera, sunt multe teorii diferite care se refera la parti ale procesului de management in timp ce nici o teorie unificatoare, generala nu a fost elaborata.

1. De ce trebuie studiate istoria si teoria?

Acuzatia principala ce se aduce istoriei, de regula, este aceea ca nu are relevanta in societatea contemporana, iar teoriei – ca este abstracta si fara valoare practica.

Prin definitie, managementul este practicat in lumea reala; asa incat teoriile valoroase de management trebuie “infipte” bine in realitate. Teoriile ne ajuta sa organizam informatiile si sa elaboram un cadru sistematic pentru actiune. O firma poate obtine succese similare aplicand Teoria Z sau teoria situationala (de contingenta), dar ambele abordari sunt mai bune decat nefolosirea niciunei teorii. O teorie este o simpla schita sau o harta care ghideaza managerul spre realizarea scopurilor organizatiei.

Constientizarea si intelegerea importantelor descoperiri istorice sunt de asemenea importante pentru managerii de azi. Multe cursuri de istorie americana dedica mult timp prezentarii dezvoltarilor economice si ale afacerilor din aceasta tara. Contributia substantiala a industriasilor americani ca practicieni ai managementului a lasat o amprenta profunda in cultura americana contemporana.

Multe organizatii au recunoscut recent ca pot invata din trecutul propriu, astfel ca au angajat efectiv istorici care ar trebui sa-i ajute sa elaboreze strategii, perspective pe termen lung bazate pe “radacini”, pe evolutii trecute.

Practica managementului este veche de mii de ani. Egiptenii au aplicat functiile manageriale de planificare, organizare si control cand au construit marile piramide. Alexandru cel Mare a angajat personal pentru coordonarea activitatilor in timpul campaniilor sale militare. Imperiul Roman si-a dezvoltat o structura organizationala bine definita care a facilitat comunicatiile si controlul.

Sunt numai cateva exemple care sugereaza vechimea practicii manageriale. Cu toata aceasta recunoastere, managementul a devenit un domeniu distinct de cercetare si studiu abia spre sfarsitul secolului XIX, inceputul secolului XX. O explicatie pentru aceasta lipsa de atentie este aceea ca prima disciplina dedicata comertului a fost economia. Economistii au propus in maniera generala ca practica manageriala era eficienta si, de aceea, si-au concentrat atentia asupra politicilor economice nationale, si asupra celorlalte aspecte manageriale ale afacerilor.

Un alt argument este acela ca au existat putine organizatii mari pana la sfarsitul anilor 1800. Cand au luat fiinta afacerile familiale, scopul acestora nu era cresterea sau expansiunea, ci doar supravietuirea; daca familia putea produce si vinde suficient pentru a se putea sustine, nimic in plus nu era necesar.

Studiile de management dintr-o perspectiva stiintifica au inceput doar la inceputul secolului XX (sfarsitul secolului XIX). Doi dintre pionierii teoriei manageriale au fost Robert Owen si Charles Babbage.

Robert Owen (1771-1858), industrias britanic cu viziuni reformatoare, a fost unul dintre primii manageri care au recunoscut importanta organizarii resurselor umane. Pana aici muncitorii erau considerati sau pusi in discutie in termeni similari masinilor sau echipamentelor. Ca patron al unei firme, Owen a recunoscut ca oamenii merita mai mult respect si demnitate. In consecinta, a incorporat inovatii “radicale” in sprijinul acestei idei: conditii mai bune de munca, varsta minima mai mare pentru copiii care aveau nevoie sa munceasca, hrana pentru angajati si numar redus de ore de munca. Desigur, a fost si adeptul ideii ca acordand mai multa atentie angajatilor se pot obtine beneficii mai mari. Desi nimeni nu l-a urmat in aceea perioada, ideile sale au fost dezvoltate mai tarziu in teoria comportamentala manageriala.

Charles Babbage (1792-1871), matematician englez, si-a concentrat atentia asupra eficientei productiei. Contributia sa principala este cartea sa “On the Economy of Machinery and Manufactures”. Babbage a acordat mare incredere diviziunii muncii si a pledat pentru aplicarea metodelor matematice in probleme de eficienta a utilizarii materialelor si utilitatilor. Din acest punct de vedere munca sa a fost premergatoare pentru teoriile clasica manageriala si cantitativa. Nu a neglijat nici elementul uman. A inteles ca o relatie armonioasa intre manager si muncitor poate fi benefica pentru ambele parti si a dezvoltat instrumente de genul planurilor de impartire a profitului.

Istoria modurilor teoretice de abordare a practicii manageriale poate fi sugerata de diagrama din figura:

Fig. Incadrarea temporala a curentelor manageriale

Managementul traditional

managementul stiintific

managementul birocratic

managementul administrativ

Management comportamental (behaviorist)

Management sistemic

Management situational (de contingenta)

Pana la aparitia intreprinderilor mari si foarte mari, sub diferite forme de constituire, functia de manager era indeplinita de proprietar si se baza mai mult pe intuitie si bun simt. Intreprinderile mari au facut necesare imbunatatiri in sfera organizarii productiei si a muncii si deci, implicit, si in conceptia de conducere.

Managementul stiintific

Trecerea de la managementul empiric la cel stiintific este marcata de activitatea inginerului american Frederik W. Taylor, care si-a orientat activitatea spre rationalizarea muncii si spre conducerea eficienta a intreprinderii capitaliste. Taylor este considerat de majoritatea specialistilor drept parintele managementului stiintific. El si-a bazat intreaga conceptie pe ideea ca munca oamenilor poate fi rationalizata. Conceptia „maximei prosperitati” pe care Taylor o ridica la rangul de principal obiectiv al managementului, este privita din punctul de vedere al intreprinzatorului. Astfel, pentru proprietar sau intreprinzator inseamna dezvoltarea tuturor laturilor activitatii intreprinderii la „cel mai inalt grad de eficienta”, iar pentru salariati in „dezvoltarea fiecarei persoane la o stare de maxima productivitate”

Taylorismul apare ca o conceptie organizational-tehnicista, in care elementul uman este plasat pe un loc secundar. In 1911 Taylor a publicat cartea “Principiile managementului stiintific” considerata o carte de capatai a managementului. Prin studii de natura timp-miscare Taylor a identificat si masurat toate miscarile muncitorilor in timpul executarii unei sarcini incercand sa elimine miscarile care incetineau munca sau pe cele inutile. A recomandat introducerea salarizarii in acord sau pe bucata considerand ca omul este motivat in munca cel mai puternic de factorul material. Taylor, apreciat in tara sa drept parintele conducerii stiintifice, introduce ideea de conducere eficienta (efficiency management).

La baza organizarii muncii si conducerii Taylor a pus urmatoarele idei: imaginea clara dinspre fiecare element (al organizatiei), crearea unui fundament stiintific care sa inlocuiasca metodele vechi, traditionale de munca; studierea stiintifica a fiecarui element, alegerea celor mai potriviti muncitori pentru fiecare operatie, antrenarea si instruirea lor ulterioara, intarirea si dezvoltarea colaborarii reciproce intre administratie si muncitori, repartizarea uniforma a muncii si a responsabilitatilor intre administratie si muncitori; separarea muncii de conceptie de cea de executie; eliberarea muncitorilor de muncile de pregatire a productiei si de calcul, incredintarea acestor functii unor specialisi. Toate aceste elemente sunt privite in unitatea lor, asigurand prin aceasta sistemul managementului stiintific, sistem la baza caruia trebuie sa stea un set de principii si care se realizeaza prin folosirea unor metode, tehnici si masuri speciale. Aceste principii, care sintetizeaza rezultatele activitatii lui Frederik Taylor sunt:

stiinta in loc de deprinderi traditionale;

armonie in loc de contradictii;

colaborare in loc de lucru individual;



productivitate maxima in loc de una limitata;

dezvoltarea fiecarui muncitor pana la maximum de productivitate admisibia.

3. Managementul administrativ

O contributie semnificativa in dezvoltarea si fundamentarea unui management stiintific a avut-o francezul Henri Fayol. El a realizat saltul de la nivelul locului de munca la nivelul de ansamblu al intreprinderii, largind astfel continutul si sfera conceptului de management Considerand intreprinderea un organism de sine statator, aflat in legatura cu alte organisme asemanatoare, Fayol considera ca a conduce inseamna a prevedea, a organiza, a da dispozitii, a coordona si a controla.

Contributia lui Fayol consta in formularea unor principii ce privesc in primul rand structura organizatiei si mecanismul functionarii acesteia, dar si activitatea conducatorilor. Principiile formulate au o logica ce le-a conferit perenitate in sensul ca isi mentin si astazi esenta continutului, chiar daca unele au suferit modificari in formele de aplicare:

principiul diviziunii muncii, potrivit caruia, cu cat gradul de specializare in executia muncii este mai mare, cu atat va fi mai mare eficienta;

principiul autoritatii si responsabilitatii : autoritatea managerilor decurge din dreptul lor de a da ordine si trebuie insotita intotdeauna de responsabilitate;

principiul disciplinei, care expliciteaza ca regulile si normele ce guverneaza viata organizatiei trebuie respectate;

principiul salarizarii, potrivit caruia compensarea pentru munca prestata trebuie sa multumeasca atat angajatul cat si organizatia;

principiul unitatii de comanda, adica, fiecare angajat trebuie sa primeasca ordine de la un singur sef; incalcarea acestui principiu genereaza „dualitatea” comenzii si conduce la disensiuni, neincredere, confuzie etc.

principiul subordonarii interesului individual celui de grup;

principiul centralizare- descentralizare. Potrivit acestui principiu, trebuie realizat un echilibru sensibil intre cele doua, astfel incat sa se acorde subordonatilor suficienta autoritate pentru desfasurarea muncii lor;

principiul existentei unui singur conducator de nivel superior;

principiul ordinii – oamenii si ceilalti factori de productie trebuie sa se afle la locul potrivit si la momentul potrivit;

principiul echitatii : echitatea este cea care trebuie sa guverneze relatiile dintre sef si subordonat;

principiul stabilitatii fortei de munca – ca o conditie a eficientei ridicate;

principiul unitatii de sens a organizarii prin formarea spiritului de echipa;

principiul initiativei – managerii au rolul de a incuraja initiativa membrilor organizatiei;

principiul ierarhiei, potrivit caruia autoritatea scade de-a lungul traseului dintre managerul de varf si nivelele de jos ale organizatiei;

4. Managementul birocratic

Are la baza lucrarea lui Max Weber “Teoria organizatiilor economice si sociale” . Principalele caracteristici ale acestui curent managerial sunt urmatoarele:

se bazeaza pe un intreg set de reguli si reglementari care permit managementului de nivel superior sa coordoneze activitatea celor de nivel mediu si prin aceasta activitatea nemijlocita a muncitorilor;

evaluarea obiectiva a activitatii lucratorilor pe baza performantelor si experientei si nu pe baze subiective, emotionale, personale;

existenta diviziunii muncii foarte clar reglementata, fiecare individ indeplinindu-si sarcinile potrivit specializarii si experientei;

structura ierarhica piramidala in care puterea si autoritatea cresc cu fiecare nivel al ierarhiei;

autoritatea diferitilor manageri decurge din legi, reglementari, care impun un anumit comportament din partea lor si a subordonatilor;

continuitatea raporturilor dintre organizatie si membri ei pe durata activa a vietii acestora atata timp cat le corespunde calificarea;

rationalizarea utilizarii resurselor pentru realizarea obiectivelor organizatorice.

Gradul de birocratizare a unei organizatii depinde de intensitatea aplicarii caracteristicilor de mai sus fiind prezenta la multe organizatii din zilele noastre.

Intre cele trei tipuri de scoli de management traditional sunt deosebiri si asemanari:

Deosebiri

Daca Taylor pune accentul pe muncitori ca o anexa a masinii, Werber pune accentul pe reguli si reglementari, pe legi si respectarea instructiunilor, iar Fayol e convins ca managerii sunt actorii principali in organizatie.

Asemanari

Aspectele formale (oficiale) ale organizatiei sunt accentuate in egala masura de cele trei curente de opinii: diviziunea muncii, organizarea ierarhica, accentul pe performanta, neglijarea relatiilor informale sau sociale din cadrul organizatiei sau a aspectelor psihologice ale muncii, evidentierea rolului puternic, autoritar al managerilor.

5. Managementul comportamental (behaviorist)

Inceputurile schimbarii conceptiilor traditionale ale managementului organizatiei se leaga de cercetarile intreprinse de un grup de specialisti de la Universitatea Harvard, sub conducerea lui Elton Mayo.

In 1920 s-a inceput un experiment care urmarea sa descopere efectele iluminatului asupra productivitatii muncii, experiment efectuat la atelierele Howthorne apartinand de Western Electric. Primele rezultate au fost cel putin „curioase” intrucat grupul cercetat si grupul „martor” au obtinut cresterea productivitatii muncii pe masura cresterii intensitatii luminii. Insa, productivitatea muncii a continuat sa creasca si cand intensitatea luminii a scazut pana la nivelul la care nu se mai putea lucra.

Concluzia a fost ca nu mediul fizic al muncii, in speta iluminatul, este factorul determinant al cresterii productivitatii muncii.



O noua etapa de cercetare a fost efectuata intre anii 1927 – 1932, impreuna cu F. Roethlisberger, prin care Mayo, constituind din nou doua grupuri de muncitoare ce lucrau in camere separate si in conditii diferite, a incercat sa gaseasca raspuns la intrebari de genul:

- sunt necesare pauzele de odihna?

- salariatii evita oboseala?

- este necesara scurtarea zilei de munca?

- care este atitudinea muncitorilor fata de munca si

fata de companie?

- de ce scade productia dupa amiaza?

- care este efectul schimbarii echipamentelor?

Din nou rezultatele au fost spectaculoase, productivitatea a crescut in ambele grupuri. Explicatia nu se putea baza pe recompensele materiale intrucat salariile in cele doua grupuri ramaneau neschimbate.

Concluzia a fost ca productivitatea muncii a crescut prin faptul ca membrii grupului au dezvoltat, printr-un „lant” emotional, o mandrie a grupului care la randul sau a influentat performantele in munca. Acest fenomen a capatat in literatura de specialitate denumirea de „efectul Howthorne”. Intervievand lucratoarele, Mayo a descoperit ca grupul informal de munca, mediul social al lucratorilor au influenta mai mare asupra performantelor decat comanda sefului, astfel incat, daca managerii ofera angajatilor un sens al demnitatii si aprecierii, grupul informal poate deveni o forta productiva pozitiva.

Continuand preocuparile lui Mayo si Roethlisberger, Mary Parker Follet a elaborat la randul sau, cateva cerinte ale stabilirii unui climat potrivit in relatiile dintre manager si lucratori: comunicarea efectiva si directa dintre manager si subordonat conduce la cresterea performantelor; crearea posibilitatilor pentru subordonati de a participa la conducere, la luarea deciziilor; necesitatea ca autoritatea sa decurga din recunoasterea competentelor si experientei si nu din pozitia ocupata in ierarhie de catre un manager.

Un alt nume important in managementul comportamental este Douglas Mc Gregor. El a publicat, in 1960, lucrarea “The Human Side of Enterprise” („Latura umana a intreprinderii”), in care a sustinut necesitatea cunoasterii tipului predominant al angajatilor pentru gasirea celor mai potrivite structurii si forme de management.

In functie de modul de abordare a factorului uman Douglas Mc Gregor imparte conceptiile existente in teoria si practica conducerii in doua categorii, pe care le incadreaza in „teoria X” (clasica) si „teoria Y” (moderna).

Prezumtiile „teoriei X” sunt:

fiinta umana medie e predispusa la delasare

pentru depunerea unui anumit efort aceasta fiinta medie trebuie constransa, amenintata, pedepsita.

omul mediu evita raspunderea, are ambitie scazuta, prefera sa fie condus.

„Teoria Y” e considerata moderna si se bazeaza pe luarea in considerare a resurselor umane in procesul managementului, fiind aplicabile in conditiile in care indivizii manifesta atasament fata de munca si o atitudine pozitiva motivata.

Prezumtiile „teoriei Y” sunt urmatoarele:

efortul fizic si intelectual cerut de munca este similat celui depus pentru odihna si distractie, prin urmare munca poate fi sursa de satisfactie si poate fi efectuata voluntar, fara constrangeri;

individul mediu este capabil sa se autoconduca si autocontroleze;

prin recompense proportionale cu munca depusa, se poate obtine implicarea efectiva a angajatilor in desfasurarea activitatii;

in conditii normale, omul mediu isi asuma responsabilitati;

potentialul imaginativ, intelectual prezent in organizatie este folosit doar partial in conditiile actuale.

William Ouchi a elaborat, la randul sau, asa numita „teorie Z”, ca rezultat al cercetarilor proprii asupra unor firme americane care pareau sa intruneasca un amestec de caracteristici specifice firmelor americane si japoneze. Aceste caracteristici mixate dau continut „teoriei Z”, care este o teorie a modului cum trebuie condusi muncitorii din organizatiile industriale mari, pentru cresterea eficientei si productivitatii muncii.

Principiile „teoriei Z” sunt urmatoarele:

accentul pe elaborarea prin consens a deciziei;

inclinatia spre angajarea pe termen lung;

relatiile dintre manageri si subordonati trebuie sa se bazeze pe incredere;

accentul pe responsabilitate individuala;

evaluarea performantei si promovarea au un anumit grad de incertitudine;

crearea in organizatie a unor relatii de tipul celor din familie;

iararhii „plate” ( cu putine nivele), cu accent pe grupul de munca;

folosirea controlului implicit, informal.

6. Managementul sistemic

Reprezentanti: Chester Barnard, Peter Drucker, Norbert Wiener, Herbert Simon etc.

Acest curent managerial a aparut in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial prin formarea unor echipe de specialisti mixte (matematicieni, fizicieni, etc.) care se ocupau de rezolvarea unor probleme de logistica militara si de producere a materialelor de razboi. Aceste echipe au pus bazele analizei sistemice care se axeaza pe folosirea modelelor si tehnicilor cantitative in rezolvarea problemelor.

Abordarea sistemica a managementului sustine necesitatea includerii in procesul decizional a tuturor elementelor organizatiei si a legaturilor dintre acestea (elemente tehnice, economice, sociale, morale, comportamentale, culturale, etc.).

Modelele arata, in termeni simbolici, cum se coreleaza factorii ce cauzeaza si conditioneaza problema de rezolvat. Cu ajutorul modelelor se poate simula realitatea si se poate rezolva mai departe problema in cauza, prin procesarea informatiilor si variabilelor care intervin.

Managementul sistemic abordeaza organizatia ca un ansamblu unitar, iar limbajul matematic, cibernetic si informatic permite exprimarea concisa, comoda, cuantificata a elementelor sistemului organizatiei.

Modelele si tehnicile cantitative nu pot fi insa utilizate in analiza aspectelor umane si comportamentale ale organizatiei. Acestea nu pot fi transpuse in modele.

7. Managementul situational (de contingenta)

Inca din anii ai secolului XX, Herbert Simon a recunoscut ca trebuie abandonate principiile traditionale ale managementului pentru a face loc abordarii situationale. El sustinea ca principiile clasice nu sunt decat niste “proverbe” si ca teoria ce fundamenteaza practica manageriala trebuie sa patrunda dincolo de principii superficiale si simpliste si sa studieze conditiile in care sunt aplicabile principii concurente.



Abia in 1966 doi teoreticieni americani (Daniel Katz si Robert Kahn, care au scris impreuna „The Social Psychology of Organizations” – Psihologia sociala a organizatiilor), au oferit o descriere convingatoare a avantajelor perspectivei situationale (sau a “sistemelor deschise”) in examinarea relatiilor dintre organizatie si mediul sau extern.

In momentul de fata teoreticienii sunt de acord ca mediul este una din variabilele situationale care influenteaza forma structurii organizatiei si managementul acesteia.

Peter Druker considera ca variabila fundamentala de care trebuie sa tina cont practica manageriala este relatia managerilor cu subalternii. Peter Druker jaloneaza cateva reguli de comportament menite sa armonizeze aceste relatii:

atentie la critici si propuneri de rationalizare;

respectarea propunerilor chiar si atunci cand sunt incorecte sau absurde;

rabdare, calm si curtoazie in raporturile cu subordonatii;

critica subalternilor se face fara asistenta, iar lauda si multumirile se aduc in public;

recurgerea la autoritate si sanctiuni doar dupa epuizarea celorlalte metode de influenta;

stimulati initiativa si creativitatea subordonatilor.

Problemele (intrebarile) fundamentale ale diferitelor abordari teoretice ale managementului sunt prezentate in figura:


Fig.3 Intalnirea marilor scoli de management

In ultimii ani se vorbeste despre o noua tendinta, aceea de a aborda “politic” organizatia. Aceasta abordare prezinta organizatia ca un ansamblu de coalitii compuse din grupuri si indivizi cu pretentii diferite.

O serie de autori sustin ca in istoricul stiintei manageriale pot si definite trei etape principale:

perioada empirica dominata de intuitia si experienta conducatorului;

perioada conducerii stiintifice cu Taylor si Fayol ca exponenti principali;

perioada moderna a managementului care introduce o serie de noutati stiintifice: cibernetica, TGS, cercetarea operationala, statistica industriala, etc., aplicandu-le in procesul decizional.

8. Caracteristici si orientari ale managementului modern (actual)

Domeniul managementului, de maxim interes si prima importanta in societatea moderna prezinta urmatoarele trasaturi definitorii si orientari de perspectiva:

1.Viziunea globala, integratoare, de rezolvare a problemelor. Potrivit acestei viziuni, integrarea in rezolvarea problemelor manageriale trebuie realizata pe doua planuri: intraorganizatie, adica intre subsistemele acesteia, respectiv intre activitatile si compartimentele sale; intre organizatie si mediul sau extern.

Interdisciplinaritatea

Managementul este domeniul care absoarbe continuu elemente noi din alte stiinte, pe care le adapteaza si utilizeaza potrivit nevoilor specifice ale conducerii complexelor socio-economice.

3. Caracterul previzional

Un rol determinant in evolutia oricarei organizatii il are strategia de dezvoltare prin care se definesc directiile de evolutie viitoare si principalele obiective de atins.

Previziunea cresterii organizationale se bazeaza pe modele de crestere, majoritatea acestora rezultand din analogii facute cu legitatile biologice ale dezvoltarii organismelor vii.

Un exemplu reprezentativ este modelul de crestere propus de G. Lippit (1969) care considera ca evolutia oricarei organizatii se face prin parcurgerea succesiva a stadiilor de nastere, tinerete si maturitate.

4. Cresterea dinamismului managerial

Aceasta este determinata de cresterea frecventei schimbarilor.

5. Accentuarea caracterului finalist al actiunilor manageriale

Toate domeniile manageriale trebuie sa aiba, logic, o finalitate, adica sa asigure realizarea obiectivelor generale ale organizatiei.

6. Universalitatea managementului

Are loc permanent un transfer de concepte, principii, tehnici si instrumente manageriale din domeniul activitatii industriale in toate celelalte domenii ale vietii si activitatii umane, astfel ca se vorbeste curent de management agrar, management in constructii, management bancar, financiar, al asigurarilor, educational, etc.

7. Profesionalizarea functiei de manager

Exista numeroase scoli, institutii, centre etc. de instruire a cadrelor de conducere, astfel ca elita manageriala a viitorului va proveni din scolile recunoscute de business.

Calitatea esentiala actuala si de perspectiva a managementului este sugestiv definita de ceea ce P. Drucker numeste “noile postulate ale managementului” si anume:

managementul este general, afirmandu-se in toate domeniile economice si sociale;

dezvoltarea spiritului de inovare – este o trasatura esentiala a managementului modern;

managementul este orientat spre sporirea continua a productivitatii muncii intelectuale si fizice;

managementul se grefeaza pe traditiile culturale, sociale si politice ale fiecarei tari, pe conditiile de dezvoltare a acesteia;

managementul constituie principalul factor de sporire a eficientei activitatii desfasurate;

ca o consecinta logica, managementul constituie principalul “animator” al dezvoltarii economice, afirmatie sustinuta cu argumentul existentei unor tari sarace in resurse materiale dar puternic dezvoltate economic.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1447
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site