UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC SI COMERCIAL

LUCRARE DE LICENTA

ANALIZA REGLEMENTARILOR LA NIVEL EUROPEAN SI INTERNATIONAL PRIVIND PROTECTIA MARCILOR

INTRODUCERE

Conceptul de proprietate intelectuala

Proprietatea intelectuala, in sens foarte larg, cuprinde drepturile legale ce rezulta din activitatea intelectuala in domeniile industrial, stiintific, literar sau artistic. Statele au instituit legi care sa protejeze proprietatea intelectuala din doua motive speciale. Primul: pentru a da o expresie statutara drepturilor morale si economice ale creatorilor asupra creatiilor lor, precum si drepturilor publicului de a avea acces la aceste creatii. Al doilea motiv: pentru a promova, prin politica guvernamentala, creativitatea, propagarea si aplicarea rezultatelor acesteia si incurajarea unui comert corect, ceea ce ar contribui la dezvoltarea economica si sociala.

Creatiile intelectuale, cum ar fi o idee de inventie, o piesa muzicala sau o marca de fabrica sau de comert nu pot fi protejate prin simpla posesie, ca in cazul bunurilor materiale, impotriva utilizarii lor de catre alte persoane. De indata ce creatia intelectuala este pusa la dispozitia publicului, creatorul acesteia nu mai poate sa-si exercite controlul asupra utilizarii creatiei. Aceasta realitate fundamentala, in speta imposibilitatea protectiei prin simpla posesie asupra obiectului, reprezinta baza intregului concept al legii privind proprietatea intelectuala.

In general, legea proprietatii intelectuale are drept scop apararea creatorilor si a altor producatori de bunuri si servicii. Aceste drepturi nu se aplica obiectului material in care poate fi inglobata creatia, ci creatiei intelectuale ca atare.

In mod traditional, proprietatea intelectuala se imparte in doua ramuri: "proprietatea industriala" si "dreptul de autor".

Marci de fabrica, de comert si de servicii

Conceptul de marca nu este nou. De-a lungul secolelor, in diferite parti ale lumii, comerciantii si industriasii si-au marcat marfurile cu diferite semne spre a le deosebi de

cele ale concurentei. Cu toate acestea, folosirea marcilor a ramas pentru o lunga

perioada de timp un fenomen limitat, legat doar de anumite tipuri de bunuri, care erau vandute departe de locul unde erau produse. Majoritatea produselor, insa, erau consumate in locul unde se fabricau si nu erau marcate. Conceptul modern de marca, asa cum este perceput si astazi, a aparut pentru prima data in secolul al XVIII-lea, ca rezultat al dezvoltarii posibilitatilor de comunicare si al adoptarii legilor ce garantau liberatea comertului si a industriei. Deoarece din acel moment comertul a cunoscut o dezvoltare continua atat in interiorul statelor cat si intre state, iar circulatia sporita a marfurilor de toate tipurile a determinat necesitatea marcarii marfurilor pentru a putea fi identificate, atat in interesul producatorilor sau comerciantilor, cat si in cel al consumatorilor.

Dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, s-a inregistrat o dezvoltare fara precedent a comertului industrial, fapt care a condus la folosirea pe scara si mai larga a marcilor din toate tarile si in toate domeniile de activitate. Desi nu ne dam seama intotdeauna de acest fapt, in prezent marcile ocupa un loc foarte important in viata noastra de zi cu zi, iar contactul cu multitudinea de marci se produce nu numai in supermagazine si in locuri publice prin intermediul panourilor publicitare, ci si in interiorul caselor noastre, prin radio si televiziune.

CAPITOLUL I :

REGLEMENTARI LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND PROTECTIA MARCILOR

1.1 Functiile marcilor

Marcile de fabrica sau de comert servesc diferite scopuri. Din punctul de vedere al persoanei interesate sa cumpere o marfa, marca are rolul de a influenta decizia de cumparare. Aceasta decizie se bazeaza pe caracteristicile si proprietatile de care este susceptibil bunul (marime, greutate, culoare, miros, gust, durabilitate, gradul de eficienta in utilizare etc.) pe scurt, se poate spune ca potentialul cumparator cauta o anumita calitate sau caracteristica a produsului. Prin urmare, una dintre functiile marcilor este aceea de a exprima senzatia acelei caracteristici sau calitati. O alta functie este aceea de a deosebi bunurile cu acea calitate sau cu acele caracteristici de alte bunuri comparabile. Desi se afirma frecvent ca marcile de fabrica sau de comert trebuie sa permita oricui sa diferentieze intre produsele unei intreprinderi si produsele de acelasi tip de fabricatie de alta intreprindere, consumatorul nu cunoaste in mod necesar numele firmei care produce sau comercializeaza marfa, mai ales ca marcile pot servi, de asemenea, la diferentierea unor bunuri in raport cu alte bunuri ce provin de al aceeasi firma.

A doua functie a marcii de fabrica sau de comert este de a permite producatorului sa identifice bunurile pe care le-a produs anterior si care nu se mai afla in posesia sa ci, spre exemplu, in magazinele care le vand.

A treia functie a marcii de fabrica sau de comert este de a permite autoritatilor responsabile de controlul calitatii sau al altor caracteristici ale produselor vandute sub o anumita marca sa-si exercite atributiile.

Intreprinzatorii insa, nu au in vedere doar realizarea de produse, ci si asigurarea de servicii. Serviciile pot fi de aproape orice categorie: turism, publicitate, transporturi, asigurari, tratarea materialelor etc. marca de servicii este deci un semn folosit de intreprinzatorii ce ofera servicii (hoteluri, restaurante, linii aeriene, agentii de turism, agentii de inchirieri de masini, spalatorii si uscatorii) pentru identificarea serviciilor acestora pe piata.

1.2 Importanta economica a marcilor

In prezent, marcile de fabrica si de comert, precum si marcile de servicii, sunt utilizate pe larg in toate tarile-fie ele in curs de dezvoltare sau industrializate, cu economie de piata sau planificata- si joca un rol economic important in matketing comert. Marcile servesc atat interesele celor ce ofera pe piata bunuri si servicii-cum ar fi industriasii, producatorii, distribuitorii, vanzatorii cu amanuntul si cu ridicata-cat si interesele consumatorilor, autoritatilor publice si economiei in general.

O marca da posibilitatea intreprinzatorului ce o foloseste sa atraga atentia consumatorilor potentiali asupra existentei produselor ce poarta acea marca, sa mentina atentia consumatorilor, odata ce acestia s-au familiarizat cu produsele respective si, in final, sa le deosebeasca de produsele de acelasi tip oferite pe piata. Un intreprinzator poate, in acest fel, sa dobandeasca renume pentru produsele oferite sub o anumita marca. Valoarea pe care o capata marca provine din asocierea intre o marca si un produs, ceea ce permite mentinerea si dezvoltarea cererii pentru produsele ce poarta acea marca, precum si concurenta cu produsele de acelasi tip ale altor intreprinzatori. Din momentul in care o marca a creat renumele unei firme, ea face mai usoara patrunderea pe noi piete, stimuland astfel exportul.

Marcile vin, de asemenea, in intampinarea intereselor consumatorilor in diferite moduri, in nici un caz lipsite de importanta. Folosirea si promovarea marcilor ajuta consumatorii sa constientizeze existenta bunurilor si a serviciilor disponibile pe piata, sa le identifice mai usor originea si sa poata alege intre bunuri si servicii similare. Acestia sunt factorii ce stimuleaza competitia. Pe termen lung, aceasta poate duce la o crestere a numarului si a tipurilor de bunuri de consum si, in cele din urma, sa produca o scadere a preturilor. Folosirea marcilor poate de asemenea sa stimuleze competitia intre utilizatori cu privire la calitate care, pe termen lung, poate duce la imbunatatirea generala a calitatii bunurilor si serviciilor.

De asemenea, un sistem eficace al marcilor de fabrica sau de comert contribuie la protejarea consumatorilor impotriva diverselor forme de practici comerciale neloiale (de exemplu folosirea unor marci ce induc in eroare ori care produc confuzie datorita similitudinilor cu alte marci). Multe tari nu detin o legislatie specifica pentru protectia consumatorului sau, chiar si acolo unde aceasta legislatie exista, consumatorii nu se afla intotdeauna intr-o pozitie care sa le permita sa-si apere drepturile. In astfel de cazuri, legislatia privind marcile de fabrica sau de comert poate constitui una din putinele baze legale pentru protectia consumatorului.

Marcile sunt la fel de importante pentru autoritatile nationale, in mod deosebit pentru cele responsabile cu verificarea calitatii si a altor caracteristici ale bunurilor si ale serviciilor. Folosirea marcilor poate sa ajute aceste institutii, de exemplu, la identificarea, ca urmare a sesizarilor primite sau a testelor efectuate, a bunurilor si serviciilor ce nu corespund cerintelor legale, dintre bunurile si serviciile similare sau care apartin aceleiasi categorii. In sfarsit, inregistrarea marcilor constituie o sursa folositoare de informatie economica si statistica pentru autoritatile nationale.

Prin urmare, fiecare tara este interesata in infiintarea unui sistem eficace care sa asigure protectia si utilizarea marcilor de asa maniera incat sa satisfaca interesele legitime ale producatorilor si consumatorilor si sa permita folosirea optima a contributiei pe care marcile de fabrica sau de comert o poate aduce dezvoltarii economice.

1.3 Istoria si evolutia marcilor

Marcile de fabrica sau de comert nu reprezinta o creatie a timpurilor noastre, desi omniprezenta lor actuala este de data recenta.

Marcile de fabrica sau de comert, ca marci de origine, au fost aplicate de producatorii de caramida, piele, carti, arme, articole pentru gatit si pe alte obiecte, inca din antichitate. Aceste marci erau fie litere, de obicei initiale, fie alte semne simbolice aplicate pe produse pentru a-l identifica pe producator. Evident ca aceste marci nu exercitau functia pe care o indeplinesc in prezent, aceea de facilitare a distribuirii produselor intr-o economie complexa. Totusi ele indicau un element important al legii pentru marcile de fabrica sau de comert, valabil si astazi, si anume ca marcile

realizeaza legatura dintre bunuri si producatorul lor. Aceste marci erau folosite si ca insemne ale proprietatii. Cuvantul englezesc "brand" folosit adesea ca sinonim al lui "trademark" (marca de fabrica sau de comert) reflecta chiar si aceasta utilizare: "brand" reprezenta marcarea vitelor cu fierul incins, executata de fermieri.

Marcile de fabrica sau de comert-desi nu erau inca desemnate prin acest termen ce a aparut abia in secolul al XIX-lea-au continuat sa joace un rol de-a lungul istoriei, inclusiv in evul mediu si in secolele ce au urmat.

Marcile erau foarte importante in marirea productiei de bunuri destinate exportului. Astfel, produsele metalice fabricate in Anglia cu mult inainte de epoca industriala si productia de otel, arme, instrumente de taiere, purtau semnele traditionale ale producatorilor englezi. Acest lucru este valabil si pentru obiectele din metale pretioase. Chiar si astazi marcile aplicate de producatorii de vesele pentru ceai si tavi de argint din Ausburg, Braunschweig, Londra, Paris, Amsterdam sau Petersburg in secolele al XVI-lea si al XVII-lea indica originea si garanteaza calitatea acestor obiecte.

Din momentul in care viata in mediul urban a inceput sa se reorganizeze, breslele au constituit principala forma de productie mestesugareasca, bazata pe comert, conduse de mestesugarul sef, care isi dobandea statutul numai dupa parcurgerea uceniciei si realizarea unei capodopere. Conditiile de productie erau verificate de inspectorii breslelor. Se foloseau diferite marci: cea a breslei, cea a mestesugarului sef (aleasa odata pentru totdeauna, daca statutul de lider i-a fost conferit de aceasta) si uneori marca unei calfe sau o marca locala. Aceste marci puteau fi sigilii aplicate pe bucati de material sau marcaje pe obiecte din metal e pretioase.

Scopul utilizarii lor era verificarea respectarii organizarii profesionale, atat in ceea ce priveste regulile de productie, cat si conformitatea cu distribuirea sarcinilor intre diferitele mestesuguri. Aceste marci, care urmareau sa-l faca pe mestesugar sa se simta responsabil, erau mai degraba obligatorii si se pare ca nu jucau un rol deosebit in atragerea cumparatorilor.

1.4 Marcile de fabrica , de comert si de servicii

Marcile de fabrica si de comert existau deja in lumea antica. Chiar si in timpurile in care oamenii isi pregateau singuri lucrurile de care aveau nevoie sau, de obicei, achizitionau de la mestesugarii locali aceste lucruri, existau deja antreprenori creativi care isi comercializau bunurile in afara localitatilor si uneori la distante considerabile. Inca de acum 3000 de ani, mestesugarii indieni obisnuiau sa-si graveze semnaturile pe creatiile lor artistice inainte de a le expedia in Iran. Mestesugarii chinezi vindeau bunurile purtand marca lor in zona Marii Mediterane inca de acum 2000 de ani, la un moment dat fiind in folosinta aproape o mie de marci distincte de ceramica romana, inclusiv marca FORTIS, care a devenit atat de renumita, incat a fost copiata si contrafacuta. O data cu inflorirea comertului din Evul Mediu, utilizarea semnelor pentru a distinge bunurile comerciantilor si producatorilor s-a extins cu mai multe secole in urma. Totusi, importanta economica a acestora era inca limitata.

Marcile de fabrica si de comert au inceput sa joace un rol important odata cu industrializarea, moment in care au devenit un factor cheie in lumea moderna acomertului international si a economiei de piata. Industrializarea si dezvoltarea sistemului economiei de piata permit producatorilor si comerciantilor concurenti sa ofere consumatorilor o varietate de produse de aceeasi categorie. Deseori fara nici o diferenta aparenta pentru consumator, ele difera in general din punct de vedere al calitatii, pretului sau al altor caracteristici. Consumatorilor trebuie sa li se ofere indrumarea care le va permite sa aiba in vedere alternativele si sa aleaga intre bunurile concurente. Prin urmare, bunurile trebuie denumite. Mijlocul de denumire a bunurilor pe piata este exact marca de fabrica si de comert.

Magazinele au si ele nevoie de marci de fabrica si de comert pentru a-si individualiza produsele, pentru a ajunge la consumatori si a comunica cu acestia. Deci marcile de fabrica si de comert servesc titularilor (in publicitate si vanzarea bunurilor) si economiei in sens general (prin faptul ca ajuta la rationalizarea comercializarii bunurilor).

Prin faptul ca permit consumatorilor sa aleaga intre diferitele bunuri disponibile pe piata, marcile de fabrica si de comert isi incurajeaza titularii sa mentina si sa imbunatateasca calitatea produselor vandute sub o marca de fabrica si de comert, pentru a satisface asteptarile consumatorilor. Intr-o piata care-ti ofera posibilitatea de a alege, un consumator dezamagit nu va cumpara din nou acelasi produs. Daca, dimpotriva, este multumit, el va tinde sa se bazeze pe marca de fabrica si de comert in viitoarele sale decizii de cumparare. Astfel, marca de fabrica si de comert recompenseaza producatorul care produce in mod constant bunuri de calitate superioara, si ca urmare, stimuleaza progresul economic.

1.5 Criteriile pentru acordarea protectiei

Cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca un semn pentru a servi drept marca de fabrica si de comert sunt, in limite rezonabile, standardizate pe plan mondial.

In general, se pot distinge doua tipuri distincte de cerinte: primul tip de cerinte este legat de functie de baza a unei marci de fabrica si de comert, si anume aceea de a face diferenta intre produsele sau serviciile unei intreprinderi si cele ale altor intreprinderi. Din acea functie rezulta ca o marca de fabrica si de comert trebuie sa fie diferita sau sa fie capabila de a stabili o distinctie intre diferite produse.

Al doilea tip de cerinte este legat de posibilele efecte nocive ale unei marci de fabrica si de comert, daca aceasta are un caracter de inducere in eroare sau daca incalca ordinea publica sau moralitatea.

Aceste doua tipuri de cerinte exista practic in toate legile nationale privind marcile de fabrica si de comert. Ele apar de asemenea si in articolul 6quinquies B al Conventiei de la Paris, unde se stipuleaza ca marcile de fabrica si de comert ce se bucura de protectie conform articolului 6quinquies A li se poate refuza inregistrarea doar daca "sunt lipsite de orice caracter distinctiv" sau daca "sunt contrare eticii sau ordinii publice si, in particular, daca sunt de natura a induce in eroare publicul".

Cerinta caracterului distinctiv

Am vazut ca marca de fabrica si de comert serveste la diferentierea bunurilor unei intreprinderi de acelea ale altor intreprinderi; deci, pentru a functiona ca marca de fabrica si de comert, aceasta trebuie sa fie distinctiva. Un semn care nu este distinctiv nu il poate ajuta pe consumator sa identifice bunurile alese de el. Cuvantul "apple" (mar) sau o schema care include un mar pot fi inregistrate pentru mere, dar este caracteristic pentru calculatoare. Acest lucru arata ca specificitatea (caracterul distinctiv) trebuie evaluata in legatura cu bunurile la care este aplicata marca de fabrica si de comert.

Testul privitor la caracterul distinctiv al unei marci de fabrica si de comert se sprijina pe intelegerea consumatorilor sau cel putin al persoanelor carora le este adresat semnul. Foarte frecvent, totusi, un semn nu este utilizat inainte de a fi fost prezentat pentru inregistrare, asa ca nu se poate pune decat problema legata de capacitatea consumatorului de a distinge bunurile pentru care urmeaza sa fie aplicat.

In concluzie, un semn este distinctiv pentru bunurile la care urmeaza sa fie aplicat atunci cand este recunoscut de cei carora le este adresat ca identificand bunurile dintr-o anumita sursa comerciala, sau poate fi recunoscut ca atare.

Caracterul distinctiv al unui semn nu este un factor absolut si imuabil.. Este o chestiune pur circumstantiala. In functie de pasii urmati de utilizatorul semnului sau de terti, poate fi dobandit, accentuat sau chiar pierdut. Circumstante ca utilizarea semnului (eventual lunga si intensa) trebuie avute in vedere atunci cand cel care face inregistrarea este de parere ca semnului ii lipseste caracterul distinctiv, adica daca este privit ca nefiind, in mod inerent, distinctiv.

Exista, desigur, diferite grade ale caracterului distinctiv si problema care se pune este cat de distinctiv trebuie sa fie un semn pentru a fi inregistrat, indiferent de posibila sa utilizare. In legatura cu acest lucru, in general se face o deosebire intre diferitele categorii caracteristice de marci: asa numitele marci de fabrica si de comert fanteziste sau nascocite, care sunt lipsite de semnificatie. Un exemplu celebru al acestei categorii extrem de specifice este marca de fabrica si de comert KODAK.

Aceste marci de fabrica si de comert nu sunt preferate celor din domeniul marketingului, deoarece implica investitii majore in publicitate pentru ca acestea sa fie cunoscute de public. Totusi, in mod firesc, ele se bucura de o foarte puternica protectie legala.

Cuvintele obisnuite din limbajul comun pot fi, si ele, extrem de distinctive daca ele comunica un sens arbitrar in raport cu produsele pentru care sunt utilizate. Acelasi lucru este valabil si pentru schemele corespunzatoare. Ca exemple sunt faimoasa marca de fabrica si de comert CAMEL pentru tigari (si marca de schema la fel de faimoasa) si marca APPLE mentionata anterior (atat cuvantul, cat si schema) pentru calculatoare.

Este clar ca APPLE si CAMEL nu sunt cuvinte inventate, si totusi sunt deosebit de distinctive pentru bunurile respective.

Specialistii in marketing sunt atrasi, in general, de numele de marca ce genereaza oarecum in mintea consumatorului o asociere pozitiva cu produsul. Prin urmare, ei tind sa aleaga termeni mai mult sau mai putin descriptivi. Daca semnul este strict descriptiv, ii lipseste caracterul distinctiv si nu poate fi inregistrat ca atare drept o marca de fabrica si de comert. Totusi, nu tuturor semnelor care nu sunt lipsite de inteles si nici utilizate arbitrar le lipseste in mod necesar caracterul distinctiv; exista o categorie intermediara de semne care sunt sugestive, prin asociere, pentru bunurile care urmeaza sa fie utilizate si pentru natura, calitatea, originea sau alte caracteristici ale acelor bunuri, fara sa fie descriptive. Acele semne pot fi inregistrate. In practica, problema cruciala este aceea daca o marca de fabrica si de comert este sugestiva sau descriptiva pentru bunurile la care se aplica. Aceasta problema trebuie judecata conform legislatiei si jurisprudentei locale a tarii, precum si tuturor circumstantelor cazului respectiv. Daca persoana care inregistraza are vreun dubiu sau este convins ca termenul este mai mult descriptiv decat sugestiv, el trebuie sa aiba in vedere daca si in ce masura termenul a fost deja utilizat de catre solicitant. Ca regula generala, se poate spune ca un termen descriptiv este specific pentru bunurile avute in vedere daca a dobandit un sens secundar, cu alte cuvinte, daca cei carora le este adresat au ajuns sa-l recunoasca ca indicand faptul ca bunurile pentru care este utilizat provin dintr-o anumita sursa comerciala.

Daca exista vreo indoiala privind caracterul descriptiv sau sugestiv al unui termen, insusi faptul ca marca a fost utilizata in cursul comertului pentru o anumita perioada de timp, poate fi suficient pentru a o accepta in vederea inregistrarii.

Cu toate acestea, cu cat un termen este mai descriptiv, cu atat mai greu va fi de dovedit intelesul secundar si va fi necesar un procent mai mare de consumatori.

1.6 Lipsa caracterului distinctiv

Daca un semn nu este distinctiv, el nu poate functiona ca marca de fabrica si de comert si inregistrarea acestuia trebuie respinsa. Din moment ce acesta este un motiv de respingere a inregistrarii, in mod normal solicitantul nu trebuie sa probeze caracterul distinctiv. Este la latitudinea persoanei care inregistraza sa probeze lipsa caracterului distinctiv, iar in caz de dubiu marca de fabrica si de comert trebuie inregistrata. Unele legi privind marca de fabrica si de comert din Marea Britanie (si legile tarilor care au urmat abordarea britanica), obliga solicitantul sa demonstreze ca marca sa trebuie inregistrata. Aceasta practica poate fi considerata stricta, totusi, si uneori impiedica inregistrarea marcilor care se poate demonstra ca sunt capabile sa distinga bunurile proprietarului acestora. Tendinta moderna, totusi, dupa cum este reflectata in articolul 3 al Directivei de Armonizare a EC si de asemenea in Legea Model, este in mod clar aceea de a trata lipsa caracterului distinctiv drept motiv de refuz al unei cereri de inregistrare a unei marci de fabrica si de comert.

1.7 Dreptul de a utiliza marca de fabrica si de comert

Acest drept pozitiv de utilizare ce apartine titularului marcii de fabrica si de comert este recunoscut in cele mai multe legi privind marca de fabrica si de comert. Desigur ca ar fi contradictoriu sa nu se acorde acest drept pozitiv de utilizare, din moment ce se impune obligatia de utilizare. Bineinteles ca dreptul de utilizare este supus altor legi si drepturi, ca si oricare alt drept prevazut prin lege. Ceea ce este permis sub legea privind marca de fabrica si de comert poate fi intezis sub legea concurentei sau prin decret public.

Ce inseamna dreptul de utilizare? In primul rand inseamna dreptul titularului marcii de a o atasa pe bunuri, recipiente, ambalaje, etichete etc., sau de a o utiliza in orice alta modalitate in legatura cu bunurile pentru care este inregistrata.

Inseamna, de asemenea, dreptul de a introduce bunurile pe piata sub marca de fabrica si de comert respectiva.

Este important sa se faca o distinctie intre aceste doua drepturi care deriva amandoua din dreptul de a utiliza o marca de fabrica si de comert.

Cand titularul marcii de fabrica si de comert a lansat pe piata un produs sub marca sa, el nu se poate opune unor vanzari ulterioare ale produsului in cursul comercializarii. Aceasta este esenta asa-numitului principiu al epuizarii dreptului asupra marcii de fabrica si de comert. Unele tari nu permit opuneri la importurile paralele ale produselor comercializate intr-o tara straina, exercitate de catre titularul marcii de fabrica si de comert sau de catre un tert cu consimtamantul acestuia. Alte tari permit opuneri la aceste importuri paralele, si anume aplicand principiul teritorialitatii drepturilor. Totusi, alte tari, cum ar fi Marea Britanie si Elvetia, decid daca titularul marcii de fabrica si de comert se poate opune importurilor paralele, in functie de probabilitatea de inducere in eroare a consumatorilor cu privire la caracteristicile sau calitatea bunurilor importate.

Independent de acest aspect deosebit al importurilor paralele de bunuri comercializate pentru prima data intr-o tara straina, principiul epuizarii drepturilor asupra marcii de fabrica si de comert se aplica in interiorul tarii in mod clar. Cu toate acestea, este un principiu care se aplica doar dreptului de a lansa pe piata produsul care poarta marca de fabrica si de comert pentru prima data. Dreptul exclusiv al titularului de a aplica marca de fabrica si de comert pe bunuri si ambalaje, recipiente, etichete etc., continua sa existe. Prin urmare, el se poate opune activitatilor care incalca acest drept, cum ar fi reambalarea bunurilor care poarta marca sa, distrugerea marcii sale de pe bunuri sau modificarea si vanzarea ulterioara a produselor sale sub marca sa. Modificarea unui produs si vanzarea acestuia sub aceeasi marca are acelasi efect ca si atasarea marcii la un produs, si anume induce consumatorului impresia ca produsul original a fost comercializat de catre titularul marcii de fabrica si de comert sub marca acestuia. Daca acest lucru nu este adevarat, titularul marcii de fabrica si de comert are dreptul de a interveni.

In final, al treilea drept din grupul de drepturi incluse in dreptul de a utiliza o marca de fabrica si de comert este dreptul titularului marcii de fabrica si de comert de a-si utiliza marca in publicitate, pe documente de afaceri, acte etc.

1.8 Piratarea marcilor de fabrica si de comert, contrafacerea si imitarea etichetelor si ambalajelor

Piratarea marcii de fabrica si de comert inseamna inregistrarea sau utilizarea marcii de fabrica si de comert straine binecunoscuta in general, care nu este inregistrata in tara (sau este nula ca rezultat al suspendarii).

Conventia de la Paris prevede in articolul 6 bis ca "o marca de fabrica si de comert binecunoscuta trebuie protejata chiar daca nu este inregistrata in tara. Aceasta constituie o baza importanta pentru protejarea marcilor binecunoscute impotriva piratarii". Articolul 6 bis este limitat totusi la bunuri identice si similare. Deseori, marci de fabrica si de comert binecunoscute sunt utilizate de pirati pe bunuri total diferite sau pentru servicii. Mai mult, uneori instantele solicita ca o marca de fabrica si de comert

sa fie bineconoscuta in tara si refuza protectia, chiar daca adevaratul titular al marcii de fabrica si de comert poate dovedi ca aceasta este binecunoscuta pe plan international intr-un numar considerabil de tari. Prin urmare, este necesara o protectie imbunatatita impotriva piratarii marcii de fabrica si de comert.

1.9 Contrafacerea

Contrafacerea reprezinta, in primul rand, imitarea unui produs. Produsul contrafacut nu este identic doar in sensul generic al termenului, cum ar fi posibil pentru o geanta. El da si impresia ca este produsul original (de exemplu o geanta LOUIS VUITTON), provenita de la fabricantul sau comerciantul original.

Oferirea unui astfel de produs contrafacut este semnificativa, bineinteles numai daca produsul original este cunoscut consumatorului. Prin urmare, bunurile contrafacute apartin adesea categoriei bunurilor de lux si poarta o marca de fabrica si de comert binecunoscuta. Totusi, de fapt, aceasta este doar o coincidenta: bunurile contrafacute pot fi in egala masura bunuri de larg consum sau bunuri nevandute sub o marca de fabrica si de comert, dar protejate de alte drepturi de proprietate intelectuala, cum ar fi dreptul de autor sau protectia designului. Ele pot fi de asemenea cunoscute doar unui grup restrans de consumatori specializati, cum ar fi frane pentru masini, avioane sau pesticide pentru clientii din agricultura. Aceste exemple arata, in acelasi timp, cat de periculoasa poate fi utilizarea bunurilor contrafacute (odata, intreaga recolta de un an dintr-o mare parte a Africii a fost distrusa prin utilizarea unui pesticid contrafacut).

Este important sa fie recunoscuta contrafacerea ca un delict economic, comparabil furtutlui. Cei care contrafac bunurile nu doar induc publicul in eroare, dar aduc atingere reputatiei producatorului original, pe langa faptul ca nu platesc taxe sau alte impozite la stat.

1.10 Actele de concurenta neloiala

Conform art. 10 bis pct. 2 al Conventiei de la Paris, concurenta neloiala consta din "orice act de concurenta care contravine practicilor oneste". Cele mai multe tari cu legi speciale privind concurenta neloiala au adoptat aceeasi definitie sau definitii similare pentru prevederile generale - utilizand termeni ca "practici comerciale oneste" (Belgia si Luxemburg), "principiul bunei-credinte" (Spania si Elvetia), "corectitudinea profesionala" (Italia) si "bune moravuri" (Germania, Grecia si Polonia). In absenta legislatiei specifice, tribunalele au definit concurenta neloiala cu sintagme ca: "principiile onestitatii si ale tranzactiilor loiale" sau "moravurile pietei".

Este adevarat ca descrierea concurentei neloiale ca acte contrare "practicilor comerciale oneste", "bunei credinte" etc.nu delimiteaza clar si ofera standarde de comportament universal acceptate, din moment ce sensul termenilor utilizate este mai degraba fluid. Standardul "cinstei" sau "onestitatii" in concurenta, nu este decat o reflectare a conceptelor sociologice, economice, morale si etice ale unei societati si, prin urmare, poate sa difere de la o tara la alta (si uneori chiar in interiorul unei tari). Alt standard este, de asemenea, expus schimbarii in timp. Mai mult, exista intotdeauna acte noi de concurenta neloiala, de vreme ce, in aparenta, nu exista nici un fel de limite ale inventivitatii in domeniul concurentei. Orice incercare de a cuprinde toate actele de concurenta prezente si viitoare intr-o definitie cuprinzatoare - care, in acelasi timp, defineste toate comportamentele interzise si este destul de felxibila pentru a se adapta noilor practici comerciale - a esuat pana in prezent.

Totusi, aceasta nu inseamna ca nu poate fi definita in general in nici un fel concurenta neloiala, si ca cel mai bun lucru pe care-l poate face cineva este sa indice exemple de comportament comercial ca fiind neloial. Dimpotriva, exista cateva aspecte care indica in mod clar care practici trebuie considerate "loiale" si care "neloiale".

S-a recunoscut, in general, ca anumite acte de comportamet comercial sunt intotdeauna (sau, conform art. 10 bis(3) din Conventia de la Paris, in particular) considerate a constitui concurenta neloiala. Cele mai notabile dintre acele acte sunt cauzarea confuziei, discreditarea si utilizarea unor indicatii care induc in eroare. Aspectul comun acestor exemple de comportament comercial neloial deosebit de importante, dar nicidecum exhaustive, este incercarea (de catre un antreprenor) de a reusi in concurenta fara a se baza pe propriile realizari privind calitatea si pretul propriilor produse si servicii, ci mai degraba asumandu-si un avantaj necuvenit provenit din munca altuia sau influentand cererea consumatorului prin declaratii false sau care induc in eroare. Practicile care implica astfel de metode sau indoielnice de la inceput in privinta corectitudinii in concurenta.Un alt punct de referinta poate fi elementul subiectiv in actul neloial. La prima vedere, notiunea de "0nestitate" pare sa se refere la un standard moral si intr-adevar este implicat un anumit standard etic. Totusi, acest aspect trebuie diferentiat de problema daca un act de concurenta neloiala poate fi stabilit in abesnta oricarei vini, rea-credinta sau neglijente. Acolo unde legea privind concurenta neloiala s-a dezvoltat pe baza prevederilor legate de obiectele generale, "delictul de concurenta neloiala" necesita un oarecare element subiectiv, cum ar fi "vina" sau reaua-credinta. Totusi, in practica, elementul de vina sau rea-credinta este adesea propus de tribunale. Prin urmare, aceste elemente subiective nu sunt esentiale pentru notiunea de corectitudine in concurenta. Intr-adevar, cu cateva exceptii sunt aplicate,mai degraba standarde obiective in scopul stabilirii unui act de concurenta neloiala; desigur, conditiile subiective pot fi relevante in scopul determinarii sanctiunii ce va fi aplicata. Uneori aceasta abordare obiectiva a concurentei neloiale este enuntata in mod expres in legislatie, ca in legea spaniola din 1991, carte utilizeaza expresia "orice act impotriva bunei-credinte in sens obiectiv".

Cel mai important factor pentru determinarea "incorectitudinii" pe piata deriva totusi din scopul legii privind concurenta neloiala. In aceasta privinta, legea concurentei neloiale a fost proiectata initial pentru protejarea omului de afaceri onest. Intre timp, a fost recunoscut ca fiind la fel de importanta si protectia consumatorului. Mai mult, unele tari pun accent deosebit pe protectia publicului larg si, in special, pe interesul acestuia in libertatea concurentei. Prin urmare, legea moderna a concurentei neloiale serveste un triplu scop: protectia consumatorilor, a consumatorilor si a comertului, in interesul publicului larg. Dupa cum este precizat in legea elvetiana din 1986 si in cea spaniola din 1991, scopul legii concurentei neloiale este acela de a asigura concurenta corecta si nedeformata in interesul tuturor celor implicati. In practica, aceasta inseamna ca concureta neloiala trebuie definita si functional, luandu-se in considerare interesele celor implicati, si anume partile interesate in exploatarea pietei.

O parte mereu implicata este omul de afaceri onest. De vreme ce legea concuretei neloiale a debutat ca lege speciala pentru protectia omului de afaceri onest, un standard de comportament al omului de afaceri serveste in mod logic ca punct de pornire. O practica blamata ca improprie de catre toti oamenii de afaceri nu poate fi calificata drept un act "corect" de concurenta.

Pe de alta parte, anumite practici pot fi, in general, acceptate in cadrul unui sector al afacerilor, dar, cu toate acestea, pot fi considerate "improprii" de catre alti participanti la comert. In astfel de cazuri trebuie sa existe o corectie etica a actualelor standarde de comportament. Standardele etice impun, in particular, ca interesele consumatorilor sa nu fie prejudiciate inutil, de exemplu, prin nerespectarea principiului sinceritatii (pe care consumatorul isi bazeaza tranzactiile), prin atragerea consumatorului spre un comportament nesocial sau chiar daunator sau prin invadarea intimitatii sale.

Mai mult, pot exista practici care, la prima vedere, nu sunt de natura sa aduca prejudicii nici pentru alt om de afaceri, nici pentru consumatori, dar totusi pot avea efecte nedorite asupra economiei in mare. De exemplu, vanzarea la preturi de dumping poate, pe termen lung, sa distruga afacerile mici si mijlocii si sa aiba efecte nedorite asupra concurentei libere. Acolo unde aceste aspecte economice sunt incorporate in legea concurentei neloiale, un astfel de comportament va fi adesea, in mod expres, etichetat ca fiind "neloial".

In determinarea "onestitatii" in afaceri, trebuie avuti in vedere toti acesti factori. In practica, conceptul de concurenta neloiala a devenit din ce in ce mai mult o echilibrare a intereselor. Diferentele in evaluarea a ceea ce este "loial" sau "neloial" pot fi in general explicate de diferitele accente puse pe aspectele de mai sus. De exemplu, un anumit tip de comportament comercial poate sa fie foarte bine privit in mod diferit in tarile in care legea traditionala a concurentei neloiale se concentreaza inca pe protectia concurentului onest, spre deosebire de tarile care pun un accent deosebit pe protectia consumatorului sau a publicului larg.

Pe de alta parte, este unanim acceptat ca macar unele acte si practici sa fie ireconciliabile cu notiunea de corectitudine in concurenta.

1.11 Cine poate inregistra o marca

Orice persoana fizica sau juridica poate inregistra o marca.

1.12 Drepturi conferite de inregistrarea unei marci

Drepturile titularului marcii sunt confirmate prin certificatul de inregistrare a marcii.

Inregistrarea marcii confera titularului un drept de folosire exclusiva a marcii pentru produsele si/sau serviciile pentru care s-a efectuat inregistrarea, pe un termen de 10 ani de la data constituirii depozitului, precum si dreptul de a interzice tertilor folosirea marcii sau imitarea sa frauduloasa. La cererea titularului, inregistrarea unei marci poate fi reinnoita la implinirea fiecarui termen de protectie de 10 ani.

1.13 Semnele care nu pot fi inregistrate ca marca

Sunt excluse de la protectie si nu pot fi inregistrate:

- marcile lipsite de caracter distinctiv ;

- marcile compuse exclusiv din semne sau indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale si constante;

- marcile compuse exclusiv din semne sau indicatii putand servi in comert pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, originea geografica sau timpul fabricarii produsului ori prestarii serviciului sau alte caracteristici ale acestora;

- marcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusa de natura produsului sau este necesara obtinerii unui rezultat tehnic sau da o valoare susbtantiala produsului;

- marcile care sunt de natura sa induca publicul in eroare cu privire la originea geografica, calitatea sau natura produsului sau serviciului;

- marcile care contin o indicatie geografica sau sunt consituite dintr-o astfel de indicatie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, daca utilizarea acestei indicatii este de natura sa induca publicul in eroare cu privire la locul adevarat de origine;

- marcile care sunt constituite sau contin o indicatie geografica identificand vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat;

- marcile care sunt contrare ordinei publice sau bunelor moravuri;

- marcile care contin, fara consimtamantul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucura de renume in Romania;

- marcile care cuprind, fara autorizatia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme, drapele, embleme de stat, insemne, sigilii oficiale de control si garantie, blazoane, apartinand 'Tarilor Uniunii' si care intra sub incidenta art.6 ter din Conventia de la Paris;

- marcile care cuprind, fara autorizatia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme, drapele, alte embleme, sigle, initiale sau denumiri ce intra sub incidenta art.6 ter din Conventia de la Paris si care apartin organizatiilor internationale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe tari ale Uniunii.

O marca este refuzata la inregistrare si daca:

- este identica cu o marca anterioara, iar produsele sau serviciile pentru care inregistrarea marcii a fost ceruta sunt identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata;

- este identica cu o marca anterioara si este destinata a fi aplicata unor produse sau servicii similare, cu cele pentru care marca anterioara este protejata, daca exista un risc de confuzie pentru public;

- este similara cu o marca anterioara si este destinata a fi aplicata unor produse sau servicii identice sau similare, daca exista un risc de confuzie pentru public, incluzand si riscul de asociere cu marca anterioara;

- este identica sau similara cu o marca notorie in Romania pentru produse sau servicii identice sau similare, la data depunerii cererii de inregistrare a marcii;

- este identica sau similara cu o marca notorie in Romania pentru produse sau servicii diferite de cele pentru care o marca este inregistrata, cu conditia ca folosirea marcii inregistrate pentru aceste produse sau servicii sa indice o legatura intre acestea si titularul marcii inregistrate, iar aceasta folosire sa creeze riscul producerii de daune titularului marcii inregistrate.

NOTA: aceste ultime exceptii pot fi anulate si marca se poate inregistra, cu consimtamantul expres al titularului marcii anterioare sau notorii.

1.14 Inregistrarea unei marci

Pentru inregistrarea unei marci este necesar sa se depuna la OSIM o cerere de inregistrare pe un formular tip, in limba romana, care contine:

- pentru solicitantul roman: numele sau denumirea si adresa solicitantului, inclusiv numarul de telefon si fax;

- pentru solicitantul strain: denumirea statului caruia acesta ii apartine; denumirea statului in care isi are domiciliul; denumirea statului in care are o intreprindere industriala sau comerciala efectiva si serioasa;

- pentru solicitant persoana juridica: forma de constituire a acesteia si statul a carui legislatie a servit drept cadru pentru constituirea persoanei juridice;

- numele si adresa mandatarului daca acesta exista;

- declaratia de invocare a dreptului de prioritate, cu indicarea statului si a primului depozit, in cazul in care se revendica o prioritate dintr-o cerere anterioara;

- declaratie de invocare a prioritatii de expozitie , cu indicarea locului si a denumirii expozitiei precum si a datei introducerii produselor sau serviciilor in respectiva expozitie;

- declaratie continand indicarea culorii sau culorilor revendicate cu indicarea partilor principale ale marcii care au culoarea/culorile revendicate;

- declaratie privind forma tridimensionala a marcii;

- o transliterare a caracterelor marcii (litere sau cifre) altele decat cele utilizate in Romania;

- o traducere a cuvintelor din care se compune marca daca acestea nu sunt in limba romana;

- indicarea produselor sau serviciilor pentru care este ceruta inregistrarea marcii, grupate conform 'Clasificarii de la Nisa';

- semnatura solicitantului sau mandatarului sau, dupa caz.

Cererea va fi insotita de reproducerea grafica sau fotografica a marcii, in dimensiuni de maximum 6 x 6 cm, dupa cum urmeaza:

- 5 reproduceri ale marcii in alb-negru cand nu se revendica o culoare ca element distinctiv;

- 5 reproduceri ale marcii in alb-negru si 5 reproduceri ale marcii color, cand se revendica cel putin o culoare ca element distinctiv.

Pentru marcile tridimensionale cererea va fi insotita de reproducerea grafica sau fotografica a marcii in doua dimensiuni.

Dovada de plata a taxei de inregistrare si examinare a cererii de inregistrare a marcii se va depune odata cu cererea sau in termen de trei luni de la data inregistrarii la OSIM.

Cererea va fi insotita, dupa caz, de urmatoarele documente:

- cand solicitantul doreste sa beneficieze de prioritatea unei cereri anterioare, un document care sa certifice data constituirii primului depozit al marcii, eliberat de administratia nationala, insotit de traducerea acestuia in limba romana, daca este cazul;

- cand solicitantul dorette sa beneficieze de o prioritate de expozitie un document care sa ateste ca marcile au fost aplicate la produsele sau serviciile prezentate in expozitie si data introducerii acestora in expozitie eliberat de organizatorul expozitiei insotit de traducerea acestuia in limba romana;

- daca inregistrarea este ceruta prin mandatar, procura de reprezentare a solicitantului in fata OSIM, sub semnatura privata, intocmita in limba romana sau insotita de traducerea acesteia in limba romana;

- regulamentul de folosire a marcii colective care sa specifice lista persoanelor autorizate sa o foloseasca si conditiile de utilizare a acesteia;

- regulamentul de folosire a marcii de certificare;

- documentul din care sa rezulte exercitarea legala a activitatii de certificare sau dupa caz dovada inregistrarii marcii de certificare in tara de origine.

Nota: Lista produselor si serviciilor pentru care protectia marcii este solicitata trebuie sa fie stabilita in termeni precisi, care sa permita clasificarea fiecarui produs sau serviciu numai intr-o singura clasa a 'Clasificarii de la Nisa'.

1.15 Transmiterea drepturilor privind marcile

Drepturile cu privire la marca individuala inregistrata sau reinnoita pot fi transmise total sau partial, cu titlu oneros sau gratuit. Marca colectiva nu poate fi transmisa.

1.16 Inregistrarea unei marci in alte state

Marcile inregistrate la OSIM nu sunt protejate decat pe teritoriul Romaniei.

Protectia intr-un alt stat presupune indeplinirea formalitatilor prescrise de legislatia statului respectiv si a conventiilor si tratatelor la care acesta este parte.

Conventia de la Paris asigura unui titular roman aceleasi drepturi ca cele acordate titularilor nationali din tara respectiva.

Aranjamentul de la Madrid permite inregistrarea internationala a unei marci, intr-o tara sau mai multe tari membre ale acestui aranjament, printr-o cerere unica, depusa la Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (OMPI), cu conditia ca aceasta marca sa fie tnscrisa in registrul marcilor inregistrate din Romania (sa aiba certificat de inregistrare). Durata protectiei obtinute in baza Aranjamentului de la Madrid este de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire.

Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid permite inregistrarea internationala a unei marci in una sau mai multetari membre la acest Protocol, printr-o cerere unica, depusa la OMPI. Protocolul permite inregistrarea internationala nu numai pe baza unei marci inregistrate national, ci si pe baza depozitului national reglementar al unei cereri de marca.

1.17 Inregistrarea indicatiei geografice

Indicatiile geografice ale produselor sunt protejate an Romania prin inregistrare la OSIM, potrivit legii nr. 84/1998 sau conventiilor internationale la care Romania este parte. Ele pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializeaza produsele pentru care aceste indicatii au fost inregistrate.

1.18 Cine poate inregistra o indicatie geografica ?

Toate asociatiile de producatori care desfasoara o activitate de productie in zona geografica respectiva, pentru produsele indicate in cerere.

1.19 Formalitatile necesare pentru inregistrarea indicatiei geografice:

Inregistrarea unei indicatii geografice poate fi ceruta la OSIM direct sau prin mandatar autorizat, cu domiciliul sau sediul in Romania si este supusa taxelor legale.

OSIM inregistreaza indicatiile geografice si acorda solicitantului dreptul de utilizare a acestora dupa ce Ministerul Agriculturii si Alimentatiei sau, dupa caz, autoritatea competenta din tara de origine a solicitantului, certifica :

-indicatia geografica a produsului care urmeaza a fi inregistrata;

-produsele care pot fi comercializate sub aceasta indicatie;

-aria geografica de productie;

-caracteristicile si conditiile de obtinere pe care trebuie sa le indeplineasca produsele pentru a putea fi comercializate sub aceasta indicatie.

Daca cererea indeplineste conditiile prevazute de lege, OSIM decide inregistrarea indicatiei geografice in Registrul National al Indicatiilor Geografice si acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului.

1.20 Indicatii geografice care nu pot fi inregistrate:

- nu sunt conforme dispozitiilor art.3 lit.f din legea nr. 84/1998;

- sunt denumiri generice ale produselor;

- sunt susceptibile de a induce publicul in eroare asupra naturii, originii, modului de obtinere si calitatii produselor;

- sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice.

1.21 Drepturi conferite de inregistrarea unei indicatii geografice:

Dreptul de folosire a indicatiei geografice dobandit prin inregistrarea acesteia apartine membrilor asociatiei inscrisi in lista comunicata la OSIM.

Durata de protectie a indicatiilor geografice curge de la data depunerii cererii la OSIM si este nelimitata .

Dreptul de utilizare a indicatiei geografice se acorda solicitantului pe o perioada de 10 ani cu posibilitate de reinnoire nelimitata, daca se mentin conditiile in care acest drept a fost dobandit.

Cererea de reinnoire este supusa taxelor legale. Persoanele autorizate sa foloseasca o indicatie geografica pentru anumite produse au dreptul sa o foloseasca in circuitul comercial pe aceste produse, in documente insotitoare, reclame, prospecte si pot sa aplice mentiunea 'indicatie geografica inregistrata '.

Este interzisa folosirea unei indicatii geografice sau imitarea ei de catre persoane neautorizate, chiar daca se indica originea reala a produselor ori daca se adauga mentiuni ca 'gen', 'tip', 'imitatie' si altele asemenea.

Persoanele autorizate de OSIM sa utilizeze o indicatie geografica pentru vinuri sau produse spirtoase pot sa interzica folosirea acestei indicatii de catre orice alta persoana pentru vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul sugerat de indicatia geografica respectiva, chiar in cazurile in care originea adevarata a produsului este mentionata expres ori in cazurile in care indicatia geografica este utilizata in traducere sau insotita de expresii cum sunt 'de genul', 'de tipul' si altele asemenea.

Ministerul Agriculturii si Alimentatiei poate proceda, din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate, la controlul calitatii produselor puse in circulatie sub indicatia geografica inregistrata.

CAPITOLUL II :

ANALIZA REGLEMENTARILOR LA NIVEL NATIONAL PRIVIND PROTECTIA MARCILOR

2.1 LEGEA nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice
.Periuta de dinti din imagine poate fi analizata ca:

.inventie?

.model industrial?

.marca?

Probleme de interferenta intre obiectele proprietatii industriale

.Onduleurile, de pe manerul periutei, din chenarul rosu:

.sunt elastice,

.permit flexarea capului periutei,

.prin aceasta, limiteaza presiunea pe dantura cand sunt periati dintii;

.Functie tehnica; INVENTIE!

Probleme de interferenta intre obiectele proprietatii industriale

.Onduleurile, de pe manerul periutei:

.sunt rigide, periuta are functia utilitara "clasica"; onduleurile nu aduc o functie suplimentara,

.se apreciaza ca, prin aceasta forma, periuta e "mai frumoasa";

.Functie estetica; model industrial!

Probleme de interferenta intre obiectele proprietatii industriale

.Onduleurile, de pe manerul periutei:

.sunt rigide, periuta are functia utilitara "clasica"; onduleurile nu aduc o functie suplimentara,

.prin aceasta, forma periuta "poate fi deosebita"de alte periute de catre cumparator;

.Functie de identificare; marca!

Marcile si protectia acestora
Am acumparat becul din imagine

.Dupa 10.000 de ore de functionare s-a "ars" si dorind sa-l inlocuim cu unul "la fel de bun".mergem in magazin sa cumparam altul. In magazin surpriza. gasim 3 tipuri de becuri identice ca aspect si performanta. Constatam ca fiecare are o ."marca":PHILIPS, LUX, OKES;

Dar ce este marca MARCA?

.Insemn, caracteristica suplimentara,

.asociat(a) produselor si / sau serviciilor,

.care permite consumatorului sa deosebeasca produsele si / sau serviciile identice sau similare;

.Pe aceasta baza, consumatorul poate sa aleaga produsele si / sau seviciile care ii satisfac exigentele si care provin dintr-o anumita sursa;

Tipuri (traditionale) de marci

.Vizuale -In general, insemne perceptibile vizual: etichete, forme, etc.

.Sonore- Insemne perceptibile auditiv: cuvinte, fragmente muzicale, etc.

.Tactile- Forme in relief, tridimensionale

.Olfactive- Mirosuri (de ex. al unei coli de scris);

.Organoleptice- Gusturi - de ex. vin spumant cu aroma de capsuni;

Pentru consumator, MARCA

.Nu este insemnul in sine, ci insemnul asociat produselor sau serviciilor: sunt 58 marci "PUMA" inregistrate pentru produse diferite

.incaltaminte

.autoturisme

.tacamuri

.elicoptere,

.articole de sport, etc

Pentru consumator, marca are doua functii principale:

-functia de diferentiere - permite consumatorului sa deosebeasca intre ele produsele

serviciile identice sau similare; atunci cand produsele sunt diferite chiar daca au aceeasi marca (PUMA) consumatorul nu le va confunda; acesta nu va confunda elicopterul cu incaltamintea dupa cum nu va cumpara tacamuri in locul unui autoturism PUMA;

-functia de indicare a sursei - chiar daca nu cunoaste detinatorul marcii, consumatorul stie ca produsele realizate de acesta ii satisfac exigentele; daca produsele sunt diferite, el nu va presupune ca elicopterul PUMA este fabricat de detinatorul marcii puma pentru incaltaminte.

Pentru detinator, MARCA

.Este elementul de legatura intre produse / servicii si detinatorul acesteia,

2.2 Ce este marca in sensul Legii 84 / 1998?

.Insemn, susceptibil de reprezentare grafica,

.care, asociat produselor si / sau serviciilor,

.permite consumatorului sa deosebeasca produsele si / sau serviciile identice sau similare.

CONSECINTE:

.Dint toate categoriile posibile de marci, pot fi protejate numai marcile susceptibile de reprezentare grafica.

.In principiu, acestea sunt:

.Marcile vizuale

.Unele marci sonore

.Unele marci tactile

Cum poate fi dobandit dreptul asupra marcii in Romania?

.Sistem ATRIBUTIV: in vederea inregistrarii marca este examinata, pentru a vedea daca indeplineste conditiile legale;

.Prin INREGISTRARE: dreptul asupra marcii apartine primei persoane - fizice sau juridice - care a inregistrat-o in conditiile legii;

In principiu, in vederea inregistrarii unei marci, OSIM examineaza:

.daca marca este disponibila la inregistrare, respectiv daca prin inregistrarea acesteia nu se incalca drepturi anterior dobandite ale ale altor titulari de marci - asa-numitele "motive relative".

.daca marca pentru care se solicita protectia nu intra in categoria semnelor excluse de la protectie - asa-numitele "motive absolute";

Cine poate dobandi dreptul asupra marcii in Romania?

2.3 Durata protectiei

.Marca este inregistrata pentru o perioada de zece ani de la data depozitului national reglementar;

.La expirarea unei perioade de protectie de zece ani, inregistrarea poate fi reinnoita pentru o noua perioada de zece ani;

.Prin reinnoiri succesive, inregistrarea marcii poate fi prelungita nelimitat in timp.

2.4 Stingerea drepturilor asupra marcii

.Renuntarea voluntara la marca,

.Nereinnoirea la expirarea perioadei de protectie,

.Daca un motiv de decadere sau nulitate exista numai pentru o parte din produsele/serviciile pentru care marca a fost inregistrata, decaderea sau, dupa caz, anularea se face numai cu privire la aceste produse sau servicii;

Stingerea drepturilor asupra marcii

.Orice persoana interesata poate cere TMB anularea inregistrarii marcii:

.in primii 5 ani de la data inregistrarii, daca se face dovada ca la data inregistrarii marca nu indeplinea conditiile pentru a putea fi inregistrata,

.oricand in perioada de protectie a marcii, daca se probeaza ca inregistrarea a fost facuta cu rea credinta.

.fara motive justificate, marca nu a fost folosita pe teritoriul Romaniei o perioada consecutiva de 5 ani,

.ca urmare a actiunii sau inactiunii titularului, marca a devenit uzuala cel putin pentru unele din produsele sau serviciile sub marca,

.a devenit susceptibila de a induce publicul in eroare cu privire la natura, calitatea sau provenienta produselor sau serviciilor sub marca.

.Decaderea din drepturi produce efecte cu incepere de la data la care hotararea judecatoreasca a ramas definitiva.

2.5 Drepturile titularului

.De a solicia instantei sa interzica tertilor utilizarea - fara consimtamantul sau - a unor semne identice sau asemanatoare cu marca pe produse identice sau similare daca aceasta e de natura sa produca in per-ceptia publicului un risc de confuzie si/sau asociere a semnului cu marca;

.De a solicita despagubiri, potrivit dreptului comun, pentru actele savarsite dupa publicarea marcii (in BOPI);

Similitudinea in domeniul marcilor

.Fonetica

.Semantica

.Marcile "SONY", "SONNY" si "SONI" se pronunta la fel si sunt identice fonetic, desi se scriu diferit;

.Marcile "TERROT" si "PERROT" sunt apropiate fonetic, ceea ce poate genera confuzie;

.Marcile "ARCTIC" ,"POLAR"si "ANTARCTIC"desi diferite fonetic, pot fi confundate datorita semnificatiei apropiate;

.Acelasi lucru se poate spune si despre sloganurile "Noi punem tara pe roate" si "Noi punem Romania pe roate";

Similitudinea in domeniul marcilor

.Vizuala

Aprecierea riscului de confuzie si asociere
(in cazul in care marcile sunt identice sau similare)

.Produse/servicii identice

.Produse/servicii similare

.Produse/servicii diferite

.Produse de uz general si cu pret redus

.Produse de uz special sau cu pret ridicat

.Gradul de pregatire al consumatorului

.Produse cu grad ridicat de risc pentru consumator

.Alti factori

.Risc de confuzie si asociere

.Risc de asociere

.Cu cat pretul produselor este mai redus si cu cat consumatorul tinta este mai neavizat, riscul de confuzie este mai ridicat

.Se prezuma ca riscul de confuzie este mai ridicat

.Timpul afectat alegerii prod.

2.6 Continutul notiunii de utilizare:

.Aplicarea semnului pe produse sau ambalaje,

.Detinerea, oferirea sau comercializarea produselor, sau, dupa caz, oferirea sau prestarea produselor si respecriv a serviciilor sub acest semn,

.Utilizarea semnului pentru publicitate,

.Utilizarea semnului pe documente.

.Se asimileaza ca fiind utilizare a marcii:

.folosirea marcii de catre un tert, cu consimtamantul titularului;

.folosirea marcii sub o forma diferita de cea inregistrata prin elemente care nu-i afecteaza distinctivitatea.

2.7 Limitari ale drepturilor titularului

.Titularul unei marci nu poate cere sa se interzica tertilor:

.detinerea, oferirea spre vanzare sau comercializarea produselor care poarta aceasta marca, pentru produsele puse in comert de catre titular sau cu consimtamantul sau;

.utilizarea unor indicatii generice (specie, calitate, destinatie, valoare, caracteristici ale

produselor, etc.) daca utilizarea este facuta conform practicilor loiale;

.utilizarea marcii, daca aceasta este facuta pentru a indica destinatia produsului, si daca utilizarea este facuta conform practicilor loiale.

2.8 Protectia marcilor; competente

.Inregistrarea

.Apararea drepturilor

.OSIM, pana la inscrierea acestora in Registrul National al Marcilor;

.Instantele judecatoresti, atat pentru apararea drepturilor titularului, cat si pentru solutionarea litigiilor privind utilizarea marcii de catre titular;

.Fapte sanctionate de legea marcilor

.punerea in circulatie a unui produs sau serviciu avand o marca identica sau similara cu o marca anterior inregistrata - pentru produse/servicii identice sau similare - si care prejudiciaza pe titularul marcii inregistrate,

.actele de concurenta neloiala (aceste acte putand prejudicia atat pe titularii unor mari cat si pe consumatori),

.contrafacerea, imitarea sau folosirea fara drept a unei marci, in scopul inducerii in eroare a consumatorilor asupra calitatii produselor sau serviciilor la care se refera marca.

CAPITOLUL III:

MOTIVELE ABSOLUTE DE REFUZ

3.1 Marci figurative

3.1.1 Simple forme geometrice

3.1.2 Forma produselor

3.1.3 Marci tridimensionale

Recipiente (forma ambalajelor) clasa 30

Litere si cifre

O singura litera sau cifra

Marci respinse

Marci admise

CAPITOLUL IV:

INTERFERENTA MARCII CU ALTE OBIECTE DE PROPRIETATE INDUSTRIALA

Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane.

Pot sa constituie marci semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si in special forma produsului sau ambalajului sau, combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne. (Art. 3 lit. a) Legea nr. 84/1998)

4.1 Interferenta marcii prin prisma procedurii de opozitie

Art. 23 din Legea nr. 84/1998 stipuleaza ca:" in termen de 3 luni de la data publicarii marcii, . titularul unui drept anterior cu privire la imaginea sau numele patronimic, la o indicatie geografica protejata, un desen sau model industrial protejat sau un drept de autor, precum si orice alta persoana interesata poate face opozitie la O. S.I.M cu privire la marca publicata.

MARCA vs. IMAGINEA SAU NUMELE PATRONIMIC AL UNEI PERSOANE

-unele persoane se bucura de o anumita recunoastere printre celelalte persoane, intrand cum s‑ar spune in categoria asa numitelor "persoane publice"

-indiferent de modul in care aceste persoane si‑au dobandit calitatea trebuie recunoscut dreptul acestor persoane la imaginea si numele patronimic.

-legea permite si inregistrarea ca marca a numelui patronimic al unui tert dar numai sub conditia consimtamantului expres la inregistrare a acestuia.

Exemplu:

LADY DI

34097

CLASA 33: "bauturi alcoolice

Princess Diana

1961‑1997

MARCA vs. INDICATIA GEOGRAFICA

-in cazul marcii, accentul este pus pe functia de identificare, iar in cazul indicatiei geografice pe functia de indicare a originii.

-in timp ce marca asigura un drept exclusiv de exploatare, in cazul indicatiei geografice dreptul exclusiv se manifesta numai fata de cei care nu au solicitat inregistrarea (chiar daca acestia sunt din aceiasi zona, asigura produse de aceiasi calitate si chiar daca mentioneaza expres acest lucru).

-nu se poate considera drept opozabil un drept de folosire fata de un drept exclusiv dobandit prin inregistarea marcii, in cazul in care marca a fost admisa la inregistrare cu respectarea prevederilor legale.

Exemplu

BORSEC G 2002 00002 Clasa 32

43879

clase: 5, 32, 35

MARCA vs. DESEN SAU MODEL INDUSTRIAL

-prin desen si/sau model industrial se protejeaza creatia, iar prin marca doar insemnul, asociat produsului

-pentru a putea fi inregistrata ca marca, o eticheta trebuie sa indeplineasca conditia de distinctivitate iar pentru a fi inregistrata ca desen industrial, aceasta trebuie sa fie originala.

-majoritatea autorilor recunosc ca dreptul nascut prin inregistrarea creatiei (desen sau model industrial) este predominant asupra dreptului nascut prin inregistrarea semnului distinctiv (marca).

MARCA vs. DREPT DE AUTOR

-prin dreptul de autor se protejeaza creatiile intelectuale, oricare ar fi modul sau forma concreta de exprimare, si nu obiectul ca atare, se protejeaza forma originala de exprimare a unei creatii si nu un eventual produs realizabil pe baza formei de exprimare

-dreptul nascut din creatie in cazul dreptului de autor este predominant asupra dreptului nascut prin inregistrarea insemnului ca marca

-protectia dreptului de autor se va extinde asupra expresiilor (formei de exprimare), iar nu asupra ideilor, procedurilor, metodelor de operare sau conceptelor matematice (cu referire la programele de calculator).

MARCA vs. NUME COMERCIAL

-art. 8 din Conventia de la Paris: "numele comercial va fi protejat in toate tarile Uniunii, fara obligatia de depunere sau de inregistrare, indiferent de faptul daca el face sau nu parte dintr‑o marca de fabrica sau de comert"

-numele comercial ca si emblema au scopul de a diferentia intre ei pe comercianti, spre deosebire de marci, care sunt destinate sa diferentieze produsele sau serviciile de aceiasi natura a unor comercianti de produsele altora.

-este necesar sa se faca dovada utilizarii dreptului cu privire la numele comercial identic cu marca publicata, dovezile prin documente anterioare datei de depozit a marcii inregistrate, pe intreg teritoriul Romaniei si pentru produse si/sau servicii identice sau similare.

MARCA vs. NUME DE DOMENIU

-pe plan mondial s‑a evitat definitia "internet‑ului" de catre forurile competente, tinand cont de evolutia tehnologica rapida pe o care o cunoaste acest sector de activitate. S‑a incercat mai degraba sa se descrie intr‑o maniera neutra, particularitatea internet‑ului, "natura sa planetara", care repune in discutie caracterul teritorial al legislatiilor referitoare la drepturile de proprietate industriala asupra marcilor sau altor semne.

-in practica inteferenta dintre marca si nume de domeniu se face prin conflictul intervenit mai degraba prin utilizarea unor nume de domeniu avand in componenta lor marci inregistrate sau notorii.

www.microsoftmail.com

NOTIUNEA DE "PERSOANA INTERESATA"

-opozitia formulata invocandu‑se nerespectarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 84/1998

-art. 5 prevede care sunt motivele absolute de refuz la inregistrarea unei marci, se pot formula opozitii in baza acestei prevederi legale de catre orice persoana interesata, interesul fiind demontrat prin insasi faptul ca acest articol prevede situatiile absolute de refuz, interesul fiind public in respectarea legii.

CAPITOLUL V:

REGLEMENTARI LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND PROTECTIA MARCILOR

Marcile joaca astazi un rol cheie pe piata. Bineinteles, aceasta inseamna ca numerosi comercianti au nevoie sa-si protejeze marcile de produse sau servicii in mai multe tari, uneori chiar numeroase, precum si oriunde in lume.

In aceste conditii marca a devenit unul din principalele instrumente prin care producatorii isi diferentiaza bunurile si/sau serviciile de ale altora, se protejeaza impotriva concurentei, cuceresc un anumit segment de piata.

Prin interactiunea dintre productie si consum, pe care o realizeaza, marca apare ca un instrument de organizare a pietei, ca un mijloc de corelare a cererii cu oferta. Cresterea importantei economice a marcii, influenta pe care o exercita asupra consumului produselor, a fost folosita ca mijloc de organizare a vanzarii unor produse, transformand marca in principalul instrument al marketingului.

Chiar din secolul trecut, secolul revolutiei tehnologice, a creativitatii in toate domeniile vietii sociale s-a simtit nevoia unui limbaj comun in domeniul proprietatii intelectuale, respectiv industriale.

Astfel s-a instituit in anul 1883 Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale tratat de baza chiar si in prezent. In acest sens a avut loc initiativa creerii Conventiei de Uniune care sa asigure tuturor resortisantilor statelor membre la Conventie protectia drepturilor de proprietate industriala si armonizarea acestora in toate statele Uniunii, astfel concretizandu-se creerea Conventiei de la Paris.

Conventia de la Paris la care Romania a aderat la 6 octombrie 1920, a suferit diverse revizuiri dupa cum urmeaza: Bruxelles - 14 decembrie 1900, Washington - 2 iunie 1911, Haga - 6 noiembrie 1926, Londra - 2 iunie 1934, Lisabona - 31 octombrie 1958, Stockholm - 14 iulie 1967 modificata in 1979.

La aceasta conventie au aderat pana in 1998 un numar de 146 de state. Considerata pe drept cuvant dupa mai bine de un secol "la piece metresse de la propriete industrielle", Conventia de la Paris cuprinde dispozitii care au ca scop sa asigure tuturor resortisantilor Uniunii protectia dreptului de proprietate industriala avand, in cele din urma, ca scop armonizarea acestor drepturi in toate tarile Uniunii.

Conventia de la Paris are ca obiect protectia proprietatii industriale in sensul cel mai larg si anume: inventii, marci, desene si modele industriale , numele comercial, indicatii geografice, precum si reprimarea concurentei neloiale.

In ceea ce priveste marcile, semnarea Conventiei pentru protectia proprietatii industriale si prin intrarea acesteia in vigoare au fost realizate doua obiective importante:

- s-a permis producatorilor si deci posesorilor de marca sa aiba acces la protectie la nivel mondial;

- s-a asigurat posesorilor de marca un minim de protectie prin aplicarea unui minim de norme uniforme.

Conventia de la Paris are un caracter deschis, la ea putand adera in continuare si alte state, acest lucru putandu-se face printr-o notificare prealabila.

Asa cum rezulta si din titlul Conventiei, scopul principal al acesteia consta in asigurarea unui set minim de reglementari care sa asigure protectia proprietatii industriale, in sensul ei cel mai larg aplicandu-se nu numai industriei si comertului propriu-zis ci si domeniului productiei agricole si extractive, tuturor produselor fabricate sau naturale.

Prevederile Conventiai de la Paris se pot imparti in doua mari categorii:

- principii generale, valabile pentru toate obiectele proprietatii industriale;

-principii particulare, sau reguli generale, valabile pentru anumite obiecte ale proprietatii industriale.

Prevederea de baza a Conventiei de la Paris se refera la principiul universalitatii care rezulta din caracterul deschis al tratatului si consta in dreptul oricarui stat de a deveni parte la Conventie, oricand doreste, in conditiile in care accepta toate clauzele acesteia si asigura toate avantajele stipulate de Conventie.

O alta prevedere importanta este cea care prevede ca cetatenii fiecarei tari membre a Uniunii se vor bucura de aceiasi protectie si vor beneficia de aceleasi mijloace de aparare impotriva oricaror atingeri aduse dreptului lor ca si nationala, sub rezerva indeplinirii acelorasi conditii si formalitati impuse nationalilor.

Dreptul la prioritate stabileste pentru prima data un drept cu caracter suprastatal, respectiv acest drept confera Unionistului care a cerut prima data protectia unei marci in una din tarile Uniunii, dreptul de a dispune, pentru a cere protectia aceluiasa drept si in celelalte tari ale Uniunii de un termen de prioritate de 6 luni fara ca cele intamplate in aceasta perioada sa i se opuna. Orice persoana fizica sau juridica care a constituit un depozit national in oricare din tarile Uniunii va beneficia de un termen de prioritate a primului depozit examinarea indeplinirii criteriilor de acordare a protectiei raportandu-se la data primului depozit.

Principii particulare in ceea ce priveste marcile si de care trebuie sa se tina neaparat seama la inregistrarea internationala a marcilor sunt:

-independenta marcilor ceea ce inseamna ca o marca inregistrata reglementar in una din tarile Uniunii va fi considerata ca independenta in celelalte tari ale Uniunii, inclusiv in tara de origine. De asemenea nu va putea fi refuzata nici o inregistrare de marca pentru ca ea nu a fost depusa, inregistrata sau reinnoita in tara de origine;

-va fi refuzata sau invalidata inregistrarea si va fi interzisa folosirea unei marci care constituie o imitatie, reproducere sau traducere a unei marci notoriu cunoscute care este folosita pentru produse sau servicii similare.

De asemenea trebuie stiut ca numele comercial se protejeaza indiferent ca face sau nu parte dintr-o marca de fabrica sau de comert.

Dat fiind faptul ca interesul pentru inregistrarea marcilor in mai multe state s-a dovedit a fi o procedura greoaie, fiecare tara avand modalitatea sa proprie, limba de utilizare diferita, durata protectiei variata, s-a simtit nevoia remedierii acestor inconveniente prin crearea Aranjamentului de la Madrid care s-a adoptat la 14 aprilie 1891, Romania devenind parte la 6 octombrie 1920.

Aranjamentul de la Madrid este deschis statelor participante la Conventia de la Paris. El prevede inregistrarea internationala a marcilor la Biroul International al OMPI de la Geneva. Inregistrarile efectuate in virtutea Aranjamentului se numesc internationale dat fiind faptul ca ele produc efect in mai multe state contractante.

Pentru a beneficia de avantajele Aranjamentului, solicitantul trebuie sa fie resortisantul unui stat contractant sau sa-si aiba domiciliul sau sa posede o intreprindere industriala sau comerciala efectiva si serioasa intr-un astfel de stat. El trebuie mai intai sa inregistreze marca la administratia competenta in materie de marci a tarii de origine. Abia dupa aceasta, prin intermediul acestei administratii poate depune cererea de inregistrare internationala.

In virtutea dispozitiilor Aranjamentului se poate depune o singura cerere internationala la Biroul International de la OMPI Geneva, intr-o singura limba, respectiv franceza, cu o singura serie de taxe in functie de numarcul de tari in care se cere protectia. Aranjamentul de la Madrid cuprinde 51 state spre deosebire de Conventia de la Paris care cuprinde 140 state.

Prin Aranjamentul de la Madrid este de asemeni posibil printr-un singul act administrativ sa se inregistreze schimbarea numelui titularului marcii sau adresa acestuia in toate sau numai o parte din tarile in care s-a cerut protectia. Inregistrarea internationala poate fi totodata reinnoita in toate tarile interesate prin simpla plata a taxelor, fara alta modalitate.

Cu toate aceste avantaje numarul statelor contractante a ramas destul de mic, cu toate ca acest acord exista deja de mai bine de un secol, S.U.A., Anglia, Japonia nefacand parte din acest tratat.

Totodata existau preparative in vederea creerii marcii comunitare, lucru care ar fi dus la existenta a doua sisteme paralele, aceluia a Aranjamentului de la Madrid precum si a viitorului sistem al Marcii Comunitare, ceea ce ar fi constituit o sursa de dificultati considerabile. In plus, mai multe tari comunitare ca Anglia, Danemarca, Grecia nu erau parte la Aranjamentul de la Madrid.

In acest scop OMPI a convocat in 1986 un grup de experti cu scopul de a concilia un sistem nou care sa fie acceptabil si pentru aceste 4 tari si care sa permita crearea unui liant intre acest nou sistem si cel viitor al Marcii Comunitare.

Acest grup de experti a dus o activitate constructiva facand posibil ca in 1989 la Conferinta diplomatica de la Madrid concretizarea unui Protocol relativ la Aranjament in ceea ce priveste inregistrarea internationala a marcilor. El s-a semnat la 27 iunie 1989 si a intrat in vigoare la 1 aprilie 1996, Romania ratificandu-l la 15 ianuarie 1998.

Statele membre ale Aranjamentului si Protocolului alcatuiesc Uniunea de la Madrid. Cu ajutorul unei tehnici juridice unice, a fost posibil de a combina in practica aplicarea celor doua sisteme: Aranjamentul clasic cu noul Protocol. S-a elaborat regulamentul comun de aplicare care permite prezentarea pe un singur formular cereri de inregistrare internationala de marca prin ambele modalitati.

Inconvenientele pe care le prezinta Aranjamentul de la Madrid pentru anumite tari pot fi grupate astfel:

-prioritatea - in numeroase cazuri, procedura de examinare in anumite tari, in ceea ce priveste cererea care va servi ca baza in inregistrarea internationala dureaza de mai bine de 10 luni, nu permite titularilor marcilor nationale sa beneficieze de prioritatea prevazuta in art. 4 al Conventiei de la Paris.

-atacul central - tarile care nu au aderat la Aranjamentul de la Madrid se arata impotriva posibilitatii atacului central care rezulta din faptul ca inregistrarea internationala depinde timp de 5 ani de inregistrarea de baza din tara de origine. Partizanii atacului central justifica aceasta invocand avantajul de care titularul unei marci posterioare, care a putu sa obtina protectie in mai multe tari cu ajutorul simplu a unei inregistrari internationale, ar trebui sa fie compensat prin posibilitatea pentru titularul unei marci anterioare in aceste tari sa se apere impiedicand inregistrarea internationala printr-o procedura unica, radierea inregistrarii de baza. Totusi, acest rezultat poate fi injust uneori, de exemplu cand titularul unui drept anterior ar beneficia de protectia in mai multe tari ceea ce nu este cazul pentru titularul inregistrarii internationale.

-durata scurta - a termenului atribuit pentru notificarea refuzului de protectie.

Administratiile tarilor in cauza se pronunta impotriva exigentelor enuntate in art. 5 conform caruia motivele refuzului de protectie trebuie notificate intr-un rastimp de un an. De fapt aceasta exigenta ridica probleme deosebite in tarile in care cererea nationala este publicata numai dupa incheierea examinarii motivelor absolute si relative a refuzului de protectie si unde titularii de drepturi anterioare au posibilitatea de a formula opozitia numai de la aceasta publicare.

Inconvenientele enumerate ca si problemele suplimentare a imposibilitatii Comunitatii Europene de a deveni parte la aranjamentul de la Madrid au fost surmontate gratie Protocolului relativ Aranjamentului.

Protocolul in principiu este un tratat autonom, totusi, existenta sa este legata de cea a Aranjamentului. Cele doua sisteme sunt destinate in fapt sa se completeze.

Acest lucru reiese clar din primul articol, in care se arata ca statele parti la Protocol, chiar daca nu sunt parti la Aranjament, sunt membre ale Uniunii constituite prin Conventia de la Paris, iar in art. 10, in care se arata ca partile contractante sunt membre ale aceluiasi ansamblu ca si statele parti la Aranjament.

Intrarea in vigoare a protocolului nu ar fi avut nici un sens daca numai statele care nu sunt parte la Aranjament puteau sa devina parti ale acestui instrument.

Este important in acest sens ca tarile actualmente parti la Aranjament, chiar mai numeroase daca este posibil, sa adere la Protocol.

Schimbarile esentiale aparute la protocol s-au efectuat cu scopul de a remedia inconvenientele pe care le prezenta Aranjamentul pentru unele tari. Cateva dintre acestea:

-posibilitatea de a face inregistrarea internationala si numai in baza cererii depuse si nu a certifictului de marca, aceasta pentru a putea beneficia de perioada de 6 luni pentru invocarea prioritatii;

-pentru a inlatura problemele ocazionate de "atacul central", Protocolul permite titularului unei inregistrari internationale sortita esecului prin anularea cererii de baza sau radierea inregistrarii de baza, sa depuna o cerere internationala a aceleiasa marci, beneficiind de prioritatea inregistrarii internationale initiale la oficiile nationale a tuturor partilor contractante la care protectia este extinsa, intr-un termen de trei luni socotit de la data la care inregistrarea internationala a fost radiata;

-perioada pronuntarii refuzului de protectie prin Protocol devine 18 luni, acest lucru tinand cont de dificultatile pe care le intampina oficiile nationale care procedeaza la o examinare nu numai pe motive absolute, ci si cele prin anterioritati;

-inregistrarea unei marci prin Protocol se face pentru o perioada de 10 ani, iar reinnoirea se efectueaza prin simpla plata a taxelor corespunzatoare. Aceasta schimbare, in raport cu durata de 20 de ani prevazuta prin Aranjament a fost propusa de OMPI pentru a tine cont de tendintele actuale si pentru a ajuta la reducerea numarului de marci inutilizabile inscrise in registru si numarul de marci care nu mai prezinta atractie pe plan comercial;

-alt element care a influentat negocierile pentru aplicarea Protocolului a fost proiectul Comunitatii Europene vizand crearea unei marci comunitare si interesul creerii unui linat intre cele doua sisteme juridice care in viitor vor trebui sa coexiste.

In esenta, s-a facut in asa fel incat sa fie posibila utilizarea viitoarei marci comunitare ca baza a unei cereri internationale si invers, extinderea protectiei conferite de o inregistrare internationala, obtinuta pe baza unei cereri de inregistrare a unei marci contractante, pe teritoriul Comunitatii Europene, in cadrul sistemului comunitar. Aceasta posibilitate a fost oferita cu ajutorul dispozitiei prevazand ca Protocolul va fi incheiat nu numai intre statele contractante, contrar Aranjamentului, ci intre parti contractante. De asemenea, pot deveni parti la Protocol nu numai statele parti la Conventia de la Paris ci si alte organizatii internationale. In mod deosebit este vizata Comunitatea Europeana care astfel, poate deveni parte la Protocol, ca de altfel orice alta organizatie care in viitor va raspunde la aceasta definitie.

Din punct de vedere practic (trebuie retinut ca Romania este membra la ambele tratate), atunci cand un solicitant roman doreste sa-si protejeze marca in alte state pot aparea urmatoarele situatii:

a. Se doreste inregistrarea marcii intr-un stat care este membru numai al Aranjamentului de la Madrid. In acest caz, solicitarea inregistrarii se va face in baza Aranjamentului si se vor avea in vedere toate cerintele specifice (marca sa fie inregistrata in Romania, cererea completata in limba franceza,etc.) Acestui tratat;

b. Se doreste inregistrarea marcii intr-un stat care este membru numai al Protocolului referitor la Aranjamentul de la Madrid. In acest caz solicitarea inregistrarii se va face in baza Protocolului si se vor avea in vedere cerintele specifice acestuia: cererea se poate baza pe o cerere de inregistrare a marcii in Romania (si nu neaparat pe marca inregistrata), cererea va fi completata fie in limba franceza, fie in cea engleza.

c. Se doreste inregistrarea marcii intr-un stat care este membru la ambele tratate. In acest caz alegerea tratatului in baza caruia se face inregistrarea nu este alegerea solicitantului ci, in baza asa numitei "clauza de salvgardare" solicitarea se va putea face numai in baza prevederilor Aranjamentului de la Madrid.

Evident, si in acest caz se vor avea in vedere cerintele specifice acestor tratate, respectiv: cererea sa se bazeze pe o marca inregistrata si completata in limba franceza.

Dificultatile administrative in ceea ce priveste aplicarea celor doua sisteme, Aranjamentul si Protocolul, sunt din acest motiv considerabile.aceste dificultati au fost rezolvate prin Regulamentul de executie comun celor doua tratate adoptat de ansamblul partilor contractante in virtutea caruia un solicitant a carui tara de origine este parte la Aranjament si Protocol si care doreste sa-si extinda inregistrarea in tari exclusiv parti la Protocol vor putea sa faloseasca un formular unic pentru una si aceeasi cerere de inregistrare internationala.

Prin Regulamentul de executie s-a rezolvat si problema limbilor de redactare a cererilor, care conform acestuia, va putea sa fie si engleza, contrar Aranjamentului care prevedea numai utilizarea francezei. Totoata, pentru accelerarea procedurilor este posibil aplicand regulamentul, ca formularele sa fie transmise si prin fax.

In ceea ce priveste inregistrarea internationala a unei marci romanesti OSIM are urmatoarele sarcini:

-primeste cererile de inregistrare nationala in forma prevazuta de legea nationala;

-verifica tarile pentru care se solicita inregistrarea internationala pentru a se stabili carui tratat aceasta se va subordona.

Avand in vedere ca Romania ca stat de origine este membra si la Aranjament si la Protocol, atunci cand tarile in care se cere protectia marcii nationale sunt parte la Aranjament sau la ambele tratate, inregistrarea internationala a marcii nationale se va subordona Aranjamentului.

Daca tarile in care se cere protectia sunt membre numai la Protocol, atunci inregistrarea va fi subordonata Protocolului, iar in cazul in care tarile in care se cere protectia sunt membre la ambele tratate, inregistrarile se vor subordona Aranjamentului.

Cererea se primeste in doua exemplare, pe formulare speciale, se verifica data si numarul de inregistrare a marcii pe cale nationala, se verifica toate elementele continute in cererea de inregistrare: numele si adresa depunatorului, tara de origine a marcii, numele si adresa mandatarului dupa caz, elementele de identificare ale marcii, daca este verbala, figurativa sau combinata, reproducerea marcii, indicarea culorilor revendicate, daca este cazul, reproducerea plana pentru marcile tridimensionale, produsele sau serviciile pentru care marca se inregistreaza, respectiv clasele Nisa, dovada achitarii taxelor. In urma acestor verificari, OSIM transmite cererile care indeplinesc conditiile necesare la OPMI, respectiv la Biroul International, care in urma verificarilor pe care le efectueaza si daca cererea prezinta iregularitati in ceea ce priveste clasificarea produselor, a serviciilor, culorile revendicate etc., le va comunica oficiului nostru.

Aceste iregularitati odata rezolvate in termenele legale indicate de OMPI sunt transmise tot prin intermediul OSIM.

De aceste iregularitati OMPI va instiinta atat OSIM cat si mandatarul in cazul in care acesta a fost desemnat.

In cazul in care inregistrarea nu are iregularitati, sau daca acestea nu au fost rezolvate in termen, marca se publica si apoi este examinata in fond de catre oficiile tarilor in care s-a solicitat protectia, in conformitate cu legislatia specifica fiecareia din acestea.

5.1 Conventia de la Paris

In decursul ultimului secol, inainte de existenta unor conventii internationale in domeniul proprietatii industriale, era destul de dificil de obtinut o protectie pentru drepturile proprietatii industriale, in diverse tari din lume, deoarece legislatia era foarte diferita. Mai mult decat atat, cererile pentru obtinerea brevetelor trebuiau facute aproximativ in acelasi timp in toate tarile, pentru a evita ca o publicare intr-o tara sa distruga noutatea inventiei in celelalte tari. Aceste probleme practice au creat o dorinta puternica de a depasi dificultati de acest fel.

In afara de aceste consideratii practice, avand in vedere ca din ce in ce mai multe tari dezvoltasera un sistem de protectie a inventiilor in timpul celei de-a doua jumatati a secolului trecut, exista o dorinta generala, ca si in alte domenii legiferate, pentru armonizarea legilor industriale la nivel international si chiar mondial. Acest lucru se intampla datorita unui flux de tehnologie orientat international si datorita cresterii comertului international, ceea ce a facut ca armonizarea sa devina urgenta in ambele domenii, al brevetelor si marcilor inregistrate. Lipsa unei protectii adecvate a inventiilor straine a devenit vizibila atunci cand Guvernul Imperiului Austro-Ungar a invitat ale tari sa participe la o expozitie internationala de inventii, tinuta la Viena in 1873. Participarea a fost incetinita din cauza faptului ca multi vizitatori straini nu erau dispusu sa-si expuna inventiile la acea expozitie, din cauza protectiei legale inadecvate oferite inventiilor expuse.

Acest lucru a condus la doua directii de dezvoltare: mai intai, o lege austriaca speciala a asigurat temporar protectie tuturor strainilor participanti la expozitie, marci de fabrica si de comert si desene si modele industriale. In al doilea rand, s-a cazut de acord ca, in cursul aceluiasi an 1873 sa aiba loc Congresul de la Viena pentru Reforma brevetelor de inventie. Acest Congres a acordat mai multe rezolutii care au stabilit un numar de principii de baza ale unui sistem de brevete eficient si util, solicitand astfel altor guverne "sa realizeze o intelegere internationala privind brevetele de inventie cat mai repede posibil".

Ca o continuare a Congresului de la Viena, a fost convocat un Congres international pentru proprietate industriala. Principalul rezultat al acestui al doilea Congres a fost decizia ca unul dintre guverne sa convoace o conferinta internationala (diplomatica) avand ca obiect determinarea bazei unei legislatii uniforme in domeniul propietatii industriale.

Urmare acestui Congres, a fost pregatit in Franta un proiect final, care propune o "uniune" internationala pentru protectia proprietatii industriale. Proiectul a fost trimis de guvernul francez unui numar de tari, impreuna cu invitatia de a participa la Conferinta internationala de la Paris din 1880. Conferinta a adoptat proiectul de conventie ce continea, in esenta, aceleasi prevederi de substanta care continua sa fie si astazi principalele prevederi ale Conventiei de la Paris.

O noua conferinta diplomatica a fost convocata la Paris in 1883, s-a incheiat cu acordarea si semnarea conventiei de la Paris pentru protectia proprietatii industriale. Conventia de la Paris a fost semnata de 11 state: Belgia, Brazilia, Salvador, Franta, Guatemala, Italia, Olanda, Portugalia, Serbia, Spania si Elvetia. Atunci cand Conventia a intrat in vigoare pe 7 iulie 1884, au aderat si Marea Britanie, Tunisia si Ecuador, marind numarul initial al tarilor membre la 14. La sfarsitul secolului al XIX-lea, numarul tarilor membre se ridicase la 19. In ceea ce priveste secolul al XX-lea, numai in primul sfert al acestui secol, si in special dupa cel de-al doilea Razboi Mondial s-a facut simtita o crestere semnificativa a numarului tarilor membre ale Conventiei de la Paris.

Conventia de la Paris a fost revizuita periodic, dupa semnarea sa in 1883. Conferintele de revizuire s-au tinut la Roma in 1886, la Madrid in 1890 si 1891, la Bruxelles in 1897 si 1900, la Washington in 1911, la Haga in 1925, la Londra in 1934, la Lisabona in 1958 si la Stockholm in 1967. Ultima conferinta de revizuire si-a tinut prima sesiune la Geneva in 1980, a doua la Nairobi in 1981, a treia la Geneva in 1982 si a patra tot la Geneva, in februarie-martie 1984.

Fiecare dintre conferintele de revizuire, incepand cu Conferinta de la Bruxelles din 1900, s-a incheiat cu adoptarea unui Act revizuit la Conventiei de la Paris. Cu exceptia actelor incheiate la conferintele de revizuire de la Bruxelles si Washington, care nu mai sunt in vigoare, toate celelalte acte anterioare isi pastreaza semnificatia, desi marea majoritate a tarilor sunt acum semnatare ale ultimului Act de la Stockholm, din 1967.

5.2 Prevederi principale

Prevederile Conventiei de la Paris pot fi subdivizate in patru mari categorii. Prima categorie de prevederi contine reglementari de drept material care garanteaza un drept de baza, cunoscut ca dreptul la tratament national in fiecare dintre tarile membre.

A doua categorie de prevederi stabileste un alt drept de baza cunoscut ca dreptul la prioritate.

A treia categorie de prevederi defineste un anumit numar de reglementari comune de drept material, care contin fie reguli care stabilesc drepturi si obligatii ale persoanelor fizice si ale persoanelor juridice, fie reglementari care pretind sau permit tarilor membre sa promulge legi urmand aceste reglementari.

A patra categorie de prevederi se refera la cadrul administrativ, care a fost stabilit pentru implementarea Conventiei si cuprinde clauzele finale ale Conventiei.

5.3 Principiul tratamentului national

Prevederile referitoare la tratamentul national sunt continute in Articolele 2 si 3 ale Conventiei .

Tratamentul national inseamna ca, in ceea ce priveste protectia proprietatii industriale, fiecare tara semnatara a Conventiei de la Paris trebuie sa asigure cetatenilor celorlalte tari membre aceeasi protectie pe care o asigura propriilor sai cetateni.

Acelasi tratament national trebuie sa fie asigurat cetatenilor tarilor care nu sunt semnatare ale Conventiei de la Paris, daca acestia sunt domiciliati intr-o tara membra sau daca au sediul "real si efectiv" industrial sau comercial intr-o asemenea tara. Totusi, nici o conditie cu privire la domiciliul sau sediul in tara in care se cere protectia nu poate fi impusa cetatenilor tarilor membre pentru a beneficia de dreptul de proprietate industriala.

Regula tratamentului national reprezinta una dintre pietrele de temelie ale sistemului protectiei internationale stabilit prin Conventia de la Paris. Ea garanteaza nu numai ca strainii vor fi protejati, ci si ca nu vor fi discriminati in nici un fel. Fara aceasta regula, ar fi adesea foarte dificil si uneori chiar imposibil sa se obtina in tarile straine protectia adecvata a inventiilor, marcilor comerciale si de serviciu si a altor obiecte ale proprietatii industriale.

Regula tratamentului national se aplica mai intai cetatenilor tarilor membre. Termenul "national" include atat persoanele fizice cat si persoanele juridice. In ceea ce priveste persoanele juridice, calitatea de a fi "national" al unei anumite tari poate fi greu de determinat. In general, diferitele legi nationale nu garanteaza persoanelor juridice nici o nationalitate ca atare. Desigur, nu exista nici o indoiala ca intreprinderile aflate in proprietatea statului intr-o tara membra sau alte intreprinderi create in temeiul dreptului public dintr-o asemenea tara trebuie considerate ca "nationale" in acea tara. Daca aceste persoane juridice private isi au sediul intr-o alta tara membra, ele pot fi de asemenea considerate ca "nationale" in tara in care isi au sediul.

Conform articolului 2(1), regula tratamentului national se aplica tutror avantajelor pe care diferitele legi nationale le garanteaza nationalilor. Aceasta inseamna ca legea nationala, asa cum este aplicata nationalilor unei anumite tari membre, trebuie, de asemenea, sa fie aplicata nationalilor altor tari membre. In aceasta privinta, regula tratamentului national exclude orice posibilitate de discriminare in detrimentul nationalilor altor tari membre.

Aceasta inseamna, in plus, ca este exclusa orice cerinta de reciprocitate a protectiei. Sa presupunem ca o anumita tara membra garanteaza o durata mai mare a protectiei brevetelor de inventie decat o alta tara membra: prima tara nu va avea dreptul sa garanteze ca resortisantii celei din urma tari vor beneficia de o durata a protectiei de aceeasi intindere ca aceea prevazuta in legea celei din urma tari. Acest principiu se aplica nu numai legilor codificate, ci si jurisprudentei, ca si practicii Oficiilor de brevete sau a altor institutii administrative guvernamentale, asa cum se aplica resortisantilor tarii respective.

Aplicarea legii nationale unui cetatean al unei tari membre nu trebuie sa-l impiedice pe acesta sa invoce drepturile mai avantajoase, special recunoscute de Conventia de la Paris. Aceste drepturi sunt rezervate expres. Principiul tratamentului national trebuie sa fie aplicat fara ptejudicierea acestor drepturi speciale.

Articolul 2(3) stabileste o exceptie de la regula tratamentului national. Legea nationala privind procedura judiciara si administrativa, jurisdictia si cerintele de reprezentare este expres "rezervata". Aceasta inseamna ca anumite cerinte de natura procedurala care impun conditii speciale strainilor in scopul procedurii judiciare si administrative pot fi invocate si impotriva strainilor care sunt resortisanti ai tarilor membre. Un exemplu este cerinta ca strainii sa depuna o anumita suma de siguranta sau garantie pentru costul litigiului. Un alt exemplu este expres stabilit: cerinta ca strainii sa desemneze o adresa pentru serviciu sau de a numi un agent in tara in care se cere protectie. Aceasta din urma este probabil cea mai comuna cerinta speciala impusa strainilor si este o exceptie permisa de regula tratamentului national.

Asa cum s-a aratat initial, aplicarea regulii national se extinde si asupra resortisantilor tarilor membre, daca sunt domiciliati sau au sediul industrial sau comercial intr-o tara membra. Aceasta prevedere este continuta in Articolul 3.

Termenul "domiciliat" nu este interpretat in general ca o cerinta in sensul strict al termenului. In sensul articolului 3, o persoana este de asemenea "domiciliata" daca locuieste mai mult sau mai putin permanent intr-un anumit loc, fara sa aiba resedinta legala in acel loc. Cu alte cuvinte, este suficienta doar o resedinta ca forma distincta de domiciliu legal. Persoanele juridice sunt domiciliate la locul unde isi au sediul real.

Daca nu exista nici un domiciliu, poate exista si un stabiliment industrial sau comercial, care da unei persoane dreptul la tratament national. Notiunea de stabiliment industrial sau comercial intr-o tara membra a unui resortisant dintr-o tara membra este mai departe definita de insusi textul Conventiei. El cere ca stabilimentul sa fie real si efectiv. Aceasta inseamna ca trebuie sa existe o activitate industriala sau comerciala. O casuta postala sau inchirierea unui mic oficiu fara nici o activitate reala nu sunt suficiente.

 

CONVENTII, ARANJAMENTE, ACORDURI, TRATATE LA CARE ROMANIA ESTE PARTE

.Conventia de la Paris, pentru Protectia Proprietatii Intelecutale

.Acordul de la Marrakech; Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate industriale - TRIPs

.Conventia pentru instituirea OMPI

.Aranjamentul de la Madrid

.Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid

.Aranjamentul de la Nisa

.Aranjamentul de la Viena

.Tratatul privind dreptul marcilor (TLT)

5.4 Principii de baza ale Conventiei in domeniul marcilor

.Independenta marcilor - nu se va refuza, invalida, si nu va fi interzisa utilizarea unei marci pe motiv ca nu a fost inregistrata in tara de origine

.Recunoasterea marcilor notorii pentru produse sau servicii similare

.Protectia insemnelor oficiale, a drapelelor nationale si a semnelor de control si garantie

.Protectia marcilor de servicii si a marcilor colective

.Independenta marcilor in raport cu produsul

.Protectia numelui comercial indiferent ca face sau nu parte dintr-o marca

.Conventia instituie sanctiuni pentru utilizarea ilicita a unor marci ca si pentru indicatii false cu privire la origine sau provenienta

5.5 Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate industriala - TRIPs

.Definitia si functiile marcii: diferentierea produselor si/sau serviciilor, distinctivitatea;

Orice semn, sau orice combinatie de semne, capabil sa deosebeasca un produs sau un serviciu al unei intreprinderi de cel al altor intreprinderi va putea sa constituie o marca de fabrica sau de comert. Astfel de semne, in special cuvintele, inclusiv numele de persoane, literele, cifrele, elementele figurative si combinatiile de culori, precum si orice combinatie a acestor semne, vor fi susceptibile sa fie inregistrate ca marci de fabrica sau de comert. In cazurile in care anumite semne nu sunt in sine in masura sa distinga produsele sau serviciile pertinente. Membrii vor putea subordona inregistrabilitatea caracterului distinctiv dobandit prin folosinta. Membrii vor putea solicita, drept conditie de inregistrare, ca semnele sa fie perceptibile vizual.

.Independenta marcilor in raport cu produsul;

Natura produselor sau serviciilor carora li se va aplica o marca de fabrica sau de comert nu va constitui in nici un caz un obstacol la inregistrarea marcii.

.Inspectia publica; opozitia

Membrii vor publica fiecare marca de fabrica sau de comert fie inainte ca ea sa fie inregistrata, fie in cel mai scurt termen dupa inregistrare, si vor acorda o posibilitate rezonabila de a se cere radierea inregistrarii. In plus, membrii vor putea acorda posibilitatea de opunere la inregistrarea unei marci de fabrica sau de comert.

.Sunt definite drepturile titularului si durata minima (7 ani) de protectie;

Durata inregistrarii initiale si reinnoirile inregistrarii nu vor fi mai mici de 7 ani, reinnoirile fiind posibile nelimitat.

.Exceptii de la dreptul exclusiv de utilizare a marcii;

Daca este obligatorie folosinta unei marci de fabrica sau de comert pentru mentinerea unei inregistrari, inregistrarea nu va putea fi radiata decat dupa o perioada neintrerupta de nefolosinta de cel putin trei ani, cu exceptia cazului in care titularul marcii prezinta motive valabile referitoare la existenta de obstacole la o aftfel de folosinta. Circumstantele independente de vointa titularului marcii care constituie un obstacol la folosinta marcii, de exemplu restrictii la import sau prescriptii ale puterilor publice vizand produsele sau serviciile protejate prin marca, vor fi considerate ca motive valabile de justificare a nefolosintei.

.Obligativitatea utilizarii marcii;

Atunci cand folosinta unei marci de fabrica sau de comert se va face de catre o alta persoana sub controlul titularului, aceasta se va considera ca o folosinta a marcii in scopul mentinerii inregistrarii.

.Definitia indicatiei geografice

In sensul prezentului Acord, prin indicatii geografice se intelege indicatii care servesc la identificarea unui bun ca fiind originar din teritoriul unui stat membru, al unei regiuni ori localitati din acest teritoriu, in cazurile in care o calitate, reputatie sau o alta caracteristica a bunului este, in mod esential, atribuita acestei origini geografice.

.Refuzul la inregistrare sau anularea inregistrarii marcilor care contin sau sunt constituite din indicatii geografice daca induc consumatorul in eroare cu privire la locul adevarat de origine;

.Protectie suplimentara pentru vinuri si bauturi spirtoase;

.interzisa utilizarea unor expresii ca "tip", "stil", "imitatie".

Fiecare membru va prevedea mijloacele juridice care sa permita partilor interesate sa impiedice utilizarea unei indicatii geografice care identifica vinuri cu vinuri care nu sunt originare din locul indicat de indicatie geografica respectiva, sau care identifica produsele spirtoase cu produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat prin indicatia geografica respectiva, chiar in cazurile in care originea adevarata a produsului este indicata sau in cazurile in care indicatia geografica este utilizata in traducere sau este insotita de expresii cum ar fi "de genul", "de tipul", "de stilul", "imitatie" sau altele.

5.6 Conventia pentru instituirea OMPI

.Sunt definite obiectele proprietatii intelectuale si scopul organizatiei: promovarea protectiei proprietatii intelectuale;

.Atributiile OMPI:

.Asigura serviciile administrative ale Uniunii de la Paris, ale Uniunii de la Berna si ale uniunilor care gestioneaza "sistemul" Madrid, PCT si Aranjamentul de la Haga;

.Asigura serviciile care inlesnesc protectia proprietatii intelectuale;

.In domeniul marcilor, prin Biroul International, asigura inregistrarea marcilor si

constituirea depozitelor reglementare pentru marcile depuse spre inregistrare pe calea "sistemului" Madrid;

.arbitreaza conflicte in domeniul protectia proprietatii intelectuale.

5.7 Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor

.Simplificarea procedurii de inregistrare internationala a marcilor:

.o singura examinare preliminara, pentru toate tarile desemnate, la Biroul International al OMPI,

.o singura publicare pentru toate tarile desemnate, facuta de Biroul International al OMPI,

.examinarea de fond se face de catre oficiile tarilor desemnate, in baza fiecarei legislatii nationale,

.Biroul International al OMPI detine un Registru International al marcilor opereaza toate modificarile in situatia juridica a marcii si reinnoirile

.prin toate acestea, se reduc taxele de inregistrare (internationala) a marcii.

Administratia tarii de origine va avea facultatea sa stabileasca dupa dorinta sa si sa perceapa in avantajul sau o taxa nationala, pe care ea o va pretinde de la titularul marcii a carei inregistrare internationala sau reinnoire este ceruta.

.Cererea de inregistrare internationala are la baza o inregistrare nationala;

.Procedurile se desfasoara (numai) in limba franceza;

.Taxele se platesc (centralizat) la OMPI, de aici redistribuindu-se si oficiilor desemnate o cota parte pentru examinarea de fond;

.Taxele depind de natura marcii, de numarul claselor Nisa pentru care se solicita inregistrarea marcii si de numarul tarilor desemnate;

.Opozitiile se inregistreaza si se solutioneaza la oficiile tarilor desemnate, in conformitate cu legislatia nationala;

.Principiul acceptarii tacite.

.Principiul atacului central

.Cererea internationala este legata 5 ani de cererea nationala

La expirarea unui termen de 5 ani de la data inregistrarii internationale, aceasta devine independenta de marca nationala inregistrata in prealabil in tara de origine, sub rezerva dispozitiilor care urmeaza.

.anularea cererii nationale (in tot sau in parte) produce aceleasi efecte (anularea inregistrarii marcii pentru aceleasi produse si servicii pentru care marca a fost anulata in tara de origine) in toate statele in care marca a fost inregistrata

CAP. VI:

MARCAREA ECOLOGICA A PRODUSELOR SI AMBALAJELOR

In ultima perioada de timp au crescut precocuparile organismelor guvernamentale si neguvernamentale de a institui anumite sisteme de marcare ecologica a produselor pentru a preveni deteriorarea mediului inconjurator la actiunea unor produse a caror caracteristici au influente nefaste asupra apei, solului si aerului, fie in timpul utilizarii, fie dupa consum, sub forma de deseuri care nu sunt biodegradabile.

In Germania s-a introdus pentru prima data (1978) un sistem de marcare ecologica a produselor, denumit "Blue Angel" ca urmare a presiunii exercitate de consumatori. Sistemul de patronat de Asociatia Federala a Mediului (FEA) care decide daca un produs indeplineste criteriile de protectia mediului, putand sa fie inscris in catalogul "Blue Angel" si sa i se aplice marca de produs ecologic. La testarea produsului din punct de vedere ecologic participa atat organisme ale statului (Institutul pentru securitatea produsului si marcare), in colaborare cu FEA, cat si Organizatia consumatorilor pentru testarea calitatii.

Marca ecologica "Blue Angel" Germani

In Germania s-a introdus (1990) tot pentru prima data si sistemul de marcare ecologica a ambalajelor denumit "Der Grune Punct" in cadrul "Duales System" care are ca scop finantarea si gestionarea colectarii si reciclarii ambalajelor.

Marca "Der grune Punkt"

Sistemul german de marcare ecologica a fost preluat si de alte tari europene precum: Franta, Anglia, Danemarca si Olanda.

Sisteme de marcare ecologica similare s-au introdus in Canada, denumit "Environmental Choise", in Japonia care a instituit "Eco-Mark", in tarile europene nordice (Norvegia, Suedia, Finlanda si Islanda), coordonate de un consiliu si care au instituit o marca ecologica.

Eco-Mark Japonia

6.1 Sistemul comunitar de marcare ecologica

In UE s-a infiintat Sistemul Post Plus care are ca obiectiv sa valorifice prin reciclare, reutilizare si incinerare cu recuperare de energie, 80% din deseurile de ambalaje.

Prin Reglementarea Consiliului UE din 1992 s-a urmarit introducerea unui sitem comunitar de marcare ecologica, care si-a propus ca scop principal promovarea produselor care au un impact mai redus asupra mediului pe tot ciclul sau de viata. In acelasi timp, sistemul are in vedere si informarea corecta a consumatorului din tarile membre UE in legatura cu performantele ecologice ale produselor care se comercializeaza pe piata comunitara.

Marci care indica absenta freonilor- "Ozone friendly"

Sistemul comunitar se aplica tuturor produselor, inclusiv celor importate in tarile membre UE din diverse tari. Aceste produse trebuie sa fie conforme cu reglementarile comunitare referitoare la protectia vietii, a mediului inconjurator si a sanatatii oamenilor si animalelor.

Sistemul comunitar de marcare ecologica este conceput ca un sistem voluntar si descentralizat. Dreptul de aplicare a marcii este competenta unui organism national, infiintat in acest scop, in toate tarile membre in UE.

Produsele care au un grad de poluare potential sunt supuse unor analize pe toate etapele ciclului de viata, incepand cu proiectarea si pana la reintegrarea lor in natura sau valorificarea lor dupa utilizare.

La analiza produselor se iau in considerare urmatoarele aspecte ecologice: poluarea solului, a apei si a aerului, efectele deseurilor rezultate in urma folosirii, nivelul zgomotului, consumul de energie si de resurse naturale, precum si impactul ambalajelor asupra mediului.

Stabilirea criteriilor ecologice, specifice fiecarei grupe de produse, se face de catre comitetele nationale de atribuire a marcii, formularul consultativ de la Bruxelles care cuprinde reprezentanti ai industriei, comertului, organizatiile consumatorilor, organizatiilor ecologice si de un comitet de reglementare, format din specialisti din fiecare tara membra in UE.

Produse sau ambalaje reciclabile

In UE s-au adoptat marci ecologice si pentru produse si ambalaje reciclabile. Astfel, pentruc ele reciclabile se pun marcile din figura de mai jos, in cazul ca produsul sau ambalajul contine hartie sau carton reciclat utilizat. Simbolul grafic cel mai des folosit este bucla lui Mobius.

Marcarea ecologica europeana este cea mai importanta si se aplica pe produse alimentare, textile, hartie, detergenti, vopsele, produse electrocasnice si electronice, etc. semnificatia marcii este impactul redus al produsului sau ambalajului acestuia asupra mediului, incepand cu faza de proiectare si pana la faza post-consum.

Eticheta ecologica europeana

Dreptul de aplicare a acestei marci se obtine greu, datorita exigentelor ecologice stabilite de organismele comunitare, a tesatelor la care sunt supuse produsele respective.

Perioada pentru care este atribuita este de 3 ani, dupa care producatorul trebuie sa-si reinnoiasca cererea. Marcarea ecologica face obiectul standardelor ISO 14.000.

______________________________________

Calitologia-Stiinta calitatii marcfurilor

Prof. Univ. Dr. ION STANCIU

Editura: OSCAR PRINT Bucuresti 2002

CAPITOLUL VII:

STUDII DE CAZ;

ANALIZA COMPARATIVA A MARCILOR

7.1 COMPARATIE

ARANJAMENT:

.cererea internationala are la baza o inregistrare nationala;

.in procedura, o singura limba: franceza;

.taxe mai mici pentru oficii;

.principiul atacului central: dependenta marcii timp de 5 ani de inregistrarea nationala.

PROTOCOL:

.cererea internationala are la baza o cerere de inregistrare nationala;

.in procedura, oricare din limbile franceza, engleza, spaniola;

.compensare taxe pentru oficii;

.principiul conversiei: cererea internationala poate fi convertita in cereri nationale in cazul atacului central.

7.2 CLAUZA DE SALVGARDARE

.Ce se intampla atunci cand atat tara de origine cat si tara desemnata sunt membre la ambele tratate?

.Care din aceste tratate se aplica?

.Este la latitudinea solicitantului sa aleaga tratatul in baza caruia solicita inregistrarea?

.Este la latitudinea statelor membre sau a oficiilor acestor state sa aleaga tratatul in baza caruia solicita inregistrarea?

.Conform art. 9 sexies, in cazul in care cand atat tara de origine cat si tara desemnata sunt membre la ambele tratate, dispozitiile Protocolului nu se aplica pe teritoriul acestor state; rezulta ca in acest caz se aplica (clauza de salvgardare) prevederile Aranjamentului.

.Toate produsele si serviciile sunt grupate in clase,

.in principal, dupa functia sau destinatia acestora;

. Clasificarea este revizuita periodic,

.editia a VIII (in vigoare) continand 45 de clase: 34 clase de produse si 11 clase de servicii.

.Clasificarea are ca scop:

.stabilirea nivelului taxelor in procedurile de inregistrare a marcii;

.facilitarea regasirii informatiei.

.Clasele in sine nu detemina intinderea protectiei:

.simpla nominalizare a unei clase nu implica asigurarea protectiei pentru toate produsele / serviciile din aceasta clasa;

.faptul ca doua sau mai multe produse / servicii figureaza in aceeasi clasa, nu inseamna automat ca acestea sunt identice sau similare;

.faptul ca doua sau mai multe produse / servicii figureaza in clase diferite, nu inseamna automat ca acestea sunt diferite.

STUDIU DE CAZ

Am analizat cazul marcii internationale nr. 763649 - TSAR NIKOLAJ solicitata la inregistrare pentru clasa de produse 29: somon fume si caviar, solicitant fiind firma Balik Nederlanden B.V. din Olanda.

1. Daca marca era constituita numai din prenumele NIKOLAJ se putea refuza inregistrarea ei pe motivul lipsei de distinctivitate; chiar daca nu romanesc, prenumele este comun minoritatii de lipoveni din Romania, a caror principala activitate este pescuitul si nu confera individualitate categoriei de produse la care se refera pentru a identifica sursa (art. 5 lit. b, marca lipsita de distinctivitate).

2. Cuvantul TSAR, atasat la NIKOLAJ, individualizeaza marca dandu-i distinctivitate; din multimea de persoane ale caror prenume este NIK(C)OLAJ(I), care pot fi producatori de somon fume si caviar, consumatorul are o trimitere precisa la fostul suveran al Rusiei de la inceputul sec XX (decedat 1918). Nu se pune problema art. 5 lit. j (dreptul unei persoane la nume si imagine) intrucat este un personaj istoric al Rusiei, decedat de mult timp (84 ani).

3. Ca nume de personaj istoric al Rusiei, se considera ca nu se incalca nici prevederile art. 5 lit. i din Legea nr. 84/1998 deoarece, pe de o parte marca se doreste a fi protejata in Romania, iar pe de alta parte, Rusia actuala nu mai este condusa de un tar.

4. Se apreciaza ca marca TSAR NIKOLAJ incalca prevederile art. 5 lit. f, motivul fiind inducerea (indirecta) in eroare a consumatorului cu privire la originea produsului; denumirea sugereaza ca produsele-evident speciale-provin din Rusia, solicitantul marcii fiind olandez si avand sediul in "Tara Lalelelor".

In concluzie, in Avizul de refuz provizoriu emis, s-a cerut solicitantului sa-si limiteze lista de produse la "somon fume si caviar toate provenind din Rusia"

STUDIU DE CAZ

Marcile inregistrate intr-o tara nu pot fi inregistrate in alte tari: "NEBUN" in Romania, "CRAZY" si "SLUT" in Marea Britanie.

NEBUN

Marca nationala nr. 28526 "SPITALUL DE NEBUNI" clasele: 16,35,41,42.

Marca nationala nr. 28527 "CASA DE NEBUNI" clasele: 16,35,41,42.

Marca "NEBUN" nu este inregistrata, ca atare, in Romania dar intra in componenta unor marci inregistrate.

CRAZY (NEBUN)

Marca internationala nr. 474166 "CRAZY" clasa: 33 inregistrata in Italia, Austria, Benelux, Monaco

Marca internationala nr. 546918 "CRAZY" clasa: 30 inregistrata in Germania, Italia, Austria

Marca nu este inregistrata in Marea Britanie.

SLUT

Marca internationala nr. 664151 "SLUT" clasele: 18, 25, 26, inregistrata in Austria, Benelux, Spania, Franta, Italia.

Marca nu este inregistrata in Marea Britanie si a fost refuzata in Spania pentru clasele 18 si 25.

Marcile imposibil de inregistrat in unele tari pot fi inregistrate in alte tari, in legatura cu anumite clase de produse si servicii: "PIPI" clasa 5 -scutece pentru copii-in Romania.

PIPI

Marca nationala nr. 51880 "PIPI" clasa: 5

Marca internationala nr. 458883 "PIPI POPO" clasele: 1, 3 inregistrate in Austria, Benelux, Germania, Sapnia, Franta

Marca internationala nr. 669968 "PIPI MAX DER KANN WAS MACHTEN" clasa 28 inregistrata in Cehia si Germania

CONCLUZII

Astazi, perceptia asupra rolului Proprietatii intelectue atat la nivel national cat si international s-a schimbat.

Proprietatea intelectuala nu mai este considerata un set inert de titluri legale, ci un economic care cuprinde potential stiintific si de creativitate, un activ care reuneste interesele pe termen lung si potentialul de dezvoltare al fiecaruia dintre statele membre OMPI (Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale).

Astazi,bunastarea potentiala a unei tari se masoara prin capacitatea sa de a crea, de a introduce, administra si exploata activele intelectuale, dincolo de resursele sale naturale, de forta de munca sau de capitalul de care dispune. Un sistem de proprietate intelectuala care functioneaza bine ofera un instrument cu un potential crescut pentru a pune bazele dezvoltarii si prosperitatii viitoare in domeniul economic, social si cultural.

Data fiind necesitatea studierii anumitor probleme nesolutionate inca, Comitetul de Experti a sugerat sa se convoace o noua sesiune a Comitetului si, ulterior, Organismele de conducere sa ia o hotarare cu privire la locul si momentul convocarii unei conferinte diplomatice pentru incheierea tratatului privind solutionarea disputelor referitoare la proprietatea intelectuala.

Factorii de decizie la nivel guvernamental, dar si liderii in afaceri, recunosc pe larg rolul de pivot al unei protectii intelectuale echilibrate si eficiente in economia bazata pe cunoastere, ca instrument puternic pentru dezvoltarea acelor state care sunt inca in procesul de stabilire, de adaptare si rafinare a strategiilor lor de proprietate intelectuala, strategii care corespund unor nevoi si interese specifice. OMPI (Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale) ofera asistenta statelor membre pentru indeplinirea acestui obiectiv.

OMPI va dezvolta progresiv legislatia internationala in domeniul marcilor, desenelor si modelelor industriale, al indicatiilor geografice si al concurentei neloiale prin intalnirile Comitetului Permanent asupra Legislatiei de Marci, Desene si Modele Industriale, si Indicatii Geografice. Nesiguranta si dificultatile cu care se confrunta titularii de drepturi de proprietate intelectuala in comercializarea produselor si serviciilor lor deriva din diferentele de legislatie si de practici administrative din diferite tari.

Evolutia tehnologiei, spre exemplu Internetul, ofera, de asemenea, noi provocari procedurilor din acest domeniu. Dezvoltarea progresiva a legislatiei internationale poate contribui la reducerea unor astfel de diferente si poate raspunde provocarilor in aceasta zona. De la adoptarea Tratatului de Legislatie a Marcilor (TLT) in 1994, au avut loc multe evolutii, ceea ce determina necesitatea revizuirii si modernizarii acestui tratat, evolutii precum cresterea comertului electronic, sau posibilitatea de a depune cereri de inregistrare a marcilor electronic si a intreprinde electronic alte comunicatii inrudite.

Conform legislatiei specifice in vigoare, OSIM are sarcina de a difuza informatii privind brevetele de inventie catre unitatile economice, la solicitarea acestora. In acest sens, in anul 2000 au fost transmise solicitantilor un numar de 62 de cercetari documentare privind stadiul tehnicii mondiale si 36 de studii privind evitarea riscului de contrafacere.

Totodata, s-au realizat un numar de 84 de studii punctuale pe probleme specifice unor unitati din cadrul intreprinderilor mici si mijlocii.

In general, se poate afirma ca domeniile in care s-au solicitat brevete de inventie, au fost si cele care au necesitat o documentare din literatura de brevete. Asa de exemplu chimia, preparatele farmaceutice, compusii macromoleculari, industria colorantilor, agricultura, tehnologia in general, optica, electrotehnica si motoarele in general au fost in atentia celor ce au beneficiat de serviciile OSIM.

Scaderea continua a activitatii de cercetare si inchiderea sau trasformarea unor institute de profil, a avut ca efect, in timp, o scadere corespunzatoare a cererii de servicii de documentare. Daca in anul 1999 erau solicitate circa 100 de astfel de servicii, in anul 2000 solicitarile au scazut cu aproximativ 40%.

Unul din serviciile care a capatat o pondere mare in aceasta perioada a fost studiul pentru evitarea riscului de contrafacere, situatie datorata in mare parte efectului Legii 93/1998 privind protectia tranzitorie a brevetelor pe terioriul Romaniei.

Analizand cererile formulate de solicitanti privind efectuarea unor servicii de informare din brevete de cntre OSIM, s-a constatat cn in mare parte solicitarile au venit de la persoane juridice, cu precadere unitati de productie (peste 70%), mici unitati economice care presteaza servicii (cca. 20%), persoane fizice (7%) sI institute de cercetare (3%).

In anul 2000 in domeniul serviciilor au fost efectuate 1670 de cercetari pentru marci si 21 pentru desene/modele industriale.

Activitatea de intretinere, completare si modernizare a bazei informationale OSIM s-a desfasurat pe urmatoarele directii:

- cresterea fondului Colectiei nationale de documente de brevet;

- editarea si distribuirea in termenele legale a Buletinului Oficial de Proprietate Industriala (sectiunile inventii, mnrci, desene/modele industriale);

- editarea si difuzarea Revistei Romane de Proprietate Industriala.

De asemenea, s-a actionat pentru modernizarea sistemului informatic - retea locala de calculatoare (echipamente si programe); dezvolatrea sistemului de JUKEBOX; facilitarea accesului spre discurile index, utilizarea tehnologiilor DVD; extinderea bazelor de date pentru brevete, marci, desene/modele industriale si a activitatii economice.

Introducerea documentarii cu ajutorul INTERNET-ului si a existentei colectiilor de documente de brevet pe CD-ROM si DVD, a implicat pregatirea personalului pentru insusirea unor notiuni informatice aprofundate precum sI dezvoltarea abilitatii de a cunoaste si folosi alte resurse decat cele standard.

O realizare importanta privind accesul la brevetele romanesti o constituie realizarea bazei de date RoPatent Search. Continutul bazei de cautare include astazi datele bibliografice a peste 85000 de brevete acordate perioada 1906 - 2000. Continutul bazei de documente in facsimil cuprinde 62000 de documente (circa 500000 de pagini, in format PDF).

In ceea ce priveste bazele de date externe in anul 2000 au fost consultate in special ESPACEnet si IBM, atat de catre specialistii OSIM cat si de cei din teritoriu.

In activitatea de diseminare a informatiilor, un loc aparte l-a constituit sistemul INTERNET. In prezent pagina OSIM care a fost creata in anul 1996, a suferit imbunatatiri, astfel incat utilizatorului sa i se prezinte cat mai multe informatii privind activitatea si serviciile OSIM.

Activitatea de marketing s-a desfasurat prin birourile de marketing, de relatii cu publicul si pentru centre regionale. Rezultatele obtinute s-a concretizat in special prin cresterea numarului de cereri de marci si de cereri de desene/modele industriale.

Realizarea planului de marketing a beneficiat de existenta unei conventii de colaborare cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIRO), conventie care a urmarit stabilirea, in cadrul Camerelor de Comert de pe teritoriul tarii, a competentelor necesare acordarii de consultanta acelor firme si persoane a caror activitate necesita recursul la protectia proprietatii industriale.

In acest scop, in anul 2000, s-au realizat actiuni de formare a personalului, materializate in cursuri de o saptamana, care s-au desfasurat la Mangalia in mai multe perioade ale anului. Totodata, conventia incheiata, a permis participarea la circa 34 expozitii organizate sub egida CCIRO.

In general, cea mai mare parte a expozitiilor la care OSIM a participat au fost precedate de un seminar destinat expozantilor, in cadrul caruia au fost prezentate principiile legislatiei de proprietate industriala. In cadrul actiunii CCIRO, intitulata "Topul firmelor", OSIM a decernat Trofeul Creativitatii, ceremonie initiata dupa model francez.

In cursul aceluiasi an, OSIM a organizat in mai multe orase (Bucuresti, Mangalia, Constanta, Mamaia, Oradea, Bacau, Iasi, Baia Mare, Arad etc.) seminarii sI simpozioane dedicate protectiei proprietatii industriale, cu precadere actiunilor de combatere a contrafacerilor. Toate materialele promotionale, tehnoredactarea acestora si multiplicarea lor s-a realizat in cadrul editurii OSIM.

STUDIUL DE CAZ:

<             Marcile inregistrate intr-o tara nu pot fi inregistrate in alte tari

<             Marcile imposibil de inregistrat in unele tari pot fi inregistrate in alte tari, in legatura cu anumite clase de produse si servicii

<             Cand tara de origine si tara desemnata sunt membre la ambele tratate, respectiv Aranjamentul de la Madrid si Protocolul de la Madrid, dispozitiile Protocolului nu se aplica pe teritoriul acestor state; rezulta ca in acest caz se aplica (CLAUZA DE SALVGARDARE), adica prevederile Aranjamentului de la Madrid.

<             Aranjamentul de la Madrid simplifica procedura de inregistrare internationala printr-o singura examinare preliminara pentru toate tarile desemnate, la Biroul international al OMPI, o singura publicare pentru toate tarile desemnate, facuta de Biroul international al OMPI, reducerea taxei de inregistrare

<             Fiecare tara semnatara a Conventiei de la Paris trebuie sa asigure cetatenilor celorlalte tari membre aceeasi protectie pe care o asicgura propriilor sai cetateni.

BIBLIOGRAFIE

1. EMINESCU YOLANDA Marcile de Fabrica, de Comert si de Serviciu

Editura: LUMINA LEX, Bucuresti 1996

2. EMINESCU YOLANDA Regimul Juridic Al Marcilor

Editura: LUMINA LEX, Bucuresti 2000

3. Dr. ROS V. Dreptul Proprietatii Intelectuale

Editura: GLOBAL LEX, Bucuresti 2001

4. STANCIU I. Calitologia- Stiinta calitatii marfurilor

Editura: OSCAR PRINT, Bucuresti 2002

5. STANCIU I. Managementul calitatii totale

Editura: Cartea Universitara, Bucuresti 2003

6. ***ACORD DE LA MARRAKECH din 15 aprilie 1994 privind constituirea Organizatiei Mondiale de Comert
Emitent: PARLAMENTUL
Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 27 decembrie 1994

7. ***ARANJAMENTUL DE LA MADRID referitor la inregistrarea internationala a marcilor

8. ***ARANJAMENTUL DE LA NISA privind clasificarea internationala a produselor si serviciilor in vederea inregistrarii marcilor din 15 iunie 1957, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967 si la Geneva la 13 mai 1977 si modificat la 2 octombrie 1979

9. ***ARANJAMENTUL DE LA VIENA care instituie clasificarea internationala a elementelor figurative ale marcilor, intocmit la Viena la 12 iunie 1973 si modificat la 1 octombrie 1985

10. ***LEGEA 84/1998 din 30 martie 1998 privind marcile si indicatiile geografice

11. ***LEGE nr. 5 din 8 ianuarie 1998 pentru ratificarea Protocolului referitor la Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989

12. ***Regulamentul de aplicare al Legii 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice

13. ***Regulamentul de aplicare al Aranjamentului de la Madrid

14. ***Regulament de executie al Tratatului privind dreptul marcilor, adoptat la Geneva la 27 octombrie 1994

15. ***TRATAT din 27 octombrie 1994 privind dreptul marcilor
Emitent: PARLAMENTUL
Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 14 ianuarie 1998