Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


CONECTORI ARGUMENTATIVI

Cominicare

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ADAPTAREA COMUNICARII LA CARACTERISTICILE CONJUNCTURALE ALE PARTENERILOR: DIALOGUL ASCUNS AL 'EURILOR'
Structura discursului
Contactarea si invitarea
Comunicare . Persuasiune
RAMURILE /GENURILE ORATORIEI (JUDICIAR, DELIBERATIV, EPIDICTIC)
Propaganda versus eveniment
CARACTERISTICILE COMUNICARII DE MASA.
Comunicarea in organizatie - Mentinerea increderii si coeziunii
Argumentarea - Trasaturile argumentarii
COMUNICARE SI LIMBAJ - COMUNICAREA VERBALA SI NONVERBALA

CONECTORI ARGUMENTATIVI

Motto: “Ipoteza corelarii conectorilor argumentativi de problematica orientarii pe de o parte si de toposuri pe de alta parte este sustinuta de faptul ca argumentarea este reglata de niste reguli foarte generale a caror proprietate esentiala este de a fi distincte de rationamentul logic”[i]



Termenul conector apartine lexicului specializat si are sensuri diferite in functie de domeniul in care este folosit.

In logica formala[ii], este definit drept functie care are ca argumente o pereche ordonata de propozitii (P, Q) si are rolul de legare a propozitiilor (P, Q) intr-o propozitie compusa S.

Clasificarea conectorilor din logica formala si corespondenta acestora in limbajul natural sunt redate in tabelul de mai jos:

tip de conectori corespondenta in LN simbol structura lui S

cu 2 argumente

conectori de conjunctie si P Q

conectori de disjunctie sau P Q

conectori de implicatie* daca…atunci P Q

conectori de echivalenta daca si numai daca ≡ P≡Q

cu un argument nu P sau Q

[In teoria textului, termenul conector textual (sau pragmatic) desemneaza un

cuvant sau un grup de cuvinte din clasa adverbului sau a conjunctiei care au functia sa asigure legatura formala si semantica dintre elementele unui discurs , contribuind la realizarea coeziunii [iii] textuale .

TOPOSURI ARGUMENTATIVE

Toposul (loc comun la Aristotel) este o regula foarte generala care face posibila o argumentare particulara.

Toposul difera de silogism si deductie (elemente ale rationamentului logic.)

Silogism :

1.Toti oamenii sunt fiinte rationale.

2. Socrate este un om. (premisa minora)

Deci Socrate este o fiinta rationala. (concluzie)

Deductie:

Lassie e un caine.

Toti cainii sunt animale.

Deci, Lassie este un animal.

Argumentare:

Stofa aceasta este la reducere(ieftina). Ar trebui sa o cumperi.

Concluzia “ar treui sa o cumperi ” nu este obligatorie, toposul “”ieftinatatii” putand fi repsins printr-un topos invers

sunt prea sarac sa cumpar lucruri ieftine

sau e ieftina dar nu e stilul meu

aceeptare pe un plan general: lucrurile la reducere/ieftine sunt un avantaj

respingerea intr-un caz particular: daca iau in considerare raportul calitate/pret, aceasta stofa nu e ieftina

O.Ducrot[iv]stabileste corespondenta intre doua paliere argumentative : scara argumentelor (de la mare la mic pe o scara ascendenta) si scara concluziei (de la j-n la j+n , trecind prin j, pe o scara ascendenta , in care j marcheaza intensitatea actiunii).

O(biectul) este p (ieftin) + cumparare

1500 j+n

Scara j

Argumentelor    2500 j-n

+ tarziu +precipitare

Deja 7    j+n (grabeste-te)

Scara 7 fix    j (grabeste-te/

Nu te grabi)

Argumentelor    aproape 7 j-n (nu te grabi)

(dupa D.Roventa-Frumusani)

Conectorii orienteza interpretarea in cadrul “lecturii” enunturilor si nu depinde de continutul informativ al acestora.

“Enuntul este argumentativ nu doar prin ceea ce spune despre lume, ci si prin ceea ce este” [v]”sensul profund al enuntului nu este atat descrierea unei stari de lucruri , cat posibilitatea unei anumite continuari a discursului in detrimentul alteia” ceea ce este acopeirt de conceptul de potentialitate argumentativa din perspectiva Ducrot si Anscombre.

Ansamblul argumentelor formeaza schema argumentativa ce confera coerenta discursului.

Operator argumentativ

Termenul este atribuit conceptului de morfem care, aplicat la un continut, transforma potentialitatea argumentativa a acelui continut .[vi]Operatorul argumentativ este cel ce confera enuntului in care este inserat, indiferent de valoarea informativa a acestuia, o pertinenta/directie/orientare argumentativa.

Orientarea enuntului este deci efectul conectorului argumentativ.

Este aproape ora 7.(orientarea enuntului spre polul “tarziu” al continuum-ului “devreme –tarziu”, concluzia fiind “grabeste-te” )

Este ora 7 (fix). (comunica o informatie referitoare la timp )

Este deja ora 7(s-a facut deja ora7) (trimite la epuizarea timpului pentru o anumita actiune) [vii]

Nu este decat sapte.(orientare spre rezerva de timp, echivalent cu “mai este timp”) [viii]

Un operator argumentativ limiteaza posibilitatile de folosire in scopuri argumentative a enunturilor pe care le modifica.

Conectori argumentativi

Conectorul argumentativ este un morfem (de tipul conjunctiei, adverbului, locutiunii adverbiale, grupului prepozitional, interjectiei etc.) care articulaeaza doua sau mai multe enunturi intr-o strategie argumentativa unitara.

Spre deosebire de operatorii argumentativi, conectorul argumentativ articuleaza enunturi care intervin in realizarea argumentarii.

Spre deosebire de conectorii logici, conectorii lingvistici pot corela entitati eterogene: un enunt si o enuntare, un element implicit si un element explicit .[ix]

Conectorii argumentativi reprezinta elemente pragmatice a caror functie este de a exprima adecvat valori pragmatice adica seturi de supozitii, intentii, presupozitii, atitudini si credinte impartatite de locutor si auditorul sau [x]

Conectorii argumentativi sau “mots du discours” in terminologia impusa de Oswald Ducrot [xi]impun discursului un comportament inferential, semnificatiile lor functionand ca instructiuni privitoare la strategiile de urmat.Aceste “Instructiuni” se refera la un ansamblu de relatii intre enunturi si campul discursiv pe care il creeaza. Rolul lor este de a impune constrangeri semantice interpretarii pragmatice a enunturilor.

Principalele probleme legate de “comportamentul ” concetorilor in discurs privesc:

1.Modul in care conectorii argumentativi se insereaza in discurs pentru a forma scheme argumentative [xii]

2.Analiza relatiilor de compatiblitate si de excludere stabilite intre aceste morfeme precum si paradigmele lor tipologice.

Astfel, conectorii atunci, ei bine, deci, astfel se caracterizeaza prin afinitati de natura pragmasemantica.[xiii]

Tipologia conectorilor argumentativi

J. MOESCHLER (1995) a propus o tipologie a conectorilor argumentativi bazata pe distinctia dintre predicat cu doua locuri [

-“Un conector argumentativ este un predicat cu doua locuri daca segmentele X si Y pe care le articuleaza in structura de suprafata pot indeplini o functie argumentativa si nu este nevoie de interventia unui al treilea constituent implicit (cu functia de argument sau de concluzie; ex. Caci, pentru ca, deci, atunci)”

- Un conector argumentativ este predicat cu trei locuri daca este nevoie sa se intervina cu o a treia variabila implicita cu functia de argument sau de concluzie intre doua varibile asociate argumentativ la X si Y; ex. totusi, dar, de altfel, chiar]

In cazul in care conectorul este un predicat cu trei locuri , se disting conectori ale caror argumente sunt

-orientate in acelasi sens (Chiar, precis, de altfel)

-orientate in sens contrar : Totusi, dar, daca nu, altfel, in caz contrar, cu toate acestea

2.O alta clasificare se poate realiza dupa functia argumentativa a enuntului introdus de conector:

-conectori care introduc argumentele/introductivi : caci, de altfel, or, dar, chiar, din moment ce, pentru ca

In cazul in care conectorul este un predicat cu trei locuri , se disting conectori introductivi ale caror argumente sunt

-orientate in acelasi sens (Chiar, precis, de altfel)

orientate in sens contrar : dar

-conectori care introduc concluzia/concluzivi : deci, totusi,sigur, (in mod) hotarat, (ei) bine, in cele din urma, asadar.

In cazul in care conectorul este un predicat cu trei locuri , se disting conectori concluzivi ale caror argumente sunt

-orientate in acelasi sens : In definitiv

-orientate in sens contrar : totusi, cu toate acestea, la urma urmei

In continuare vom prezenta cateva exemple pentru modul in care actioneaza conectorii in cadrul discursului argumentativ.

DAR

Marcheaza in general contradictia argumentativa

Structura tip de legatura a doua enunturi : P dar Q

O.Ducrot (1972, 1980) si E.Eggs (1994, 17) sunt doua tipuri de dar:

anti-implicativ : Concetatenii nostri muncesc mult, dar intotdeauna in scopul de a se imbogati

P dar Q

C non C

P(Concetatenii nostri muncesc mult) conduce la C (este bine)

In timp ce Q introdusa prin dar (dar intotdeauna in scopul de a se imbogati) conduce la non C (nu este bine).

compensatoriu

Non multa, sed multum [xiv]

dar de respingere[xv] care marcheaza un act de rectificare, de corectare:

Tranzitia nu este usoara, dar sunt intotdeauna oamenii care o sustin.

“Voi merge oriunde, dar numai inainte” [Livingstone, text publicitar pentru whisky-ul Johnny Walker]

dar argumentativ

Reforma este un fenomen necesar. Dar trebuie sa adaugam ca ea se bazeaza pe o cunoastere a realitatilor economice din tara.

TOCMAI (Pe cand)/Pe drept [xvi]

Conector argumentativ care poate fi parafrazat prin “ just, cu dreptate”:

ex.

Pagubele au fost pe drept evaluate.

Ex.

X : Nu vei iesi seara asta.Sora ta a asteptat sa implineasca 16 ani ca sa mearga la discoteca.

Y: Tocmai, s-au vazut rezultatele.

Schema argumenatativa a exemplului de mai sus este urmatoarea:

Argument: sora ta a asteptat sa implineasca 16 ani ca sa mearga la discoteca.

Concluzie: Tu nu vei iesi in seara asta.

Implicit factual : X nu are 16 ani.

Implicit argumentativ: o lege generala de tipul : copiii aceleiasi familii trebuie sa beneficieze de un tratamnet egal.

Y respinge rastalmacirea argumentarii prin schema urmatoare:

-este de acord asupra faptului prezentat ca argument.

-din acelasi fapt trage concluzia implicita opusa :

Trebuie sa ma lasi sa ies in seara asta.

Implicit factual : “povestea trista” a sorei a carei dorinta de libertate a fost prea mult inabusita.

Implicit argumentativ: o forma de argumentare prin consecinte:

O masura ale carei consecinte sunt dezastruoase trebuie schimbata

CHIAR[xvii]

Marcheaza o supracrestere a aprecierii.

Se bazeaza pe ideea de surpriza : cand te astepti mai putin, se produce calitatea x [xviii]



A elimina durerea prin actiune directa asupra circuitului nervos, si chiar asupra centrilor cerebrali…

Schema tip : R: P de altfel Q[xix]

DE ALTFEL

Ducrot (1980) in ilustrarea conceptului de polifonie, precizeaza statutul argumentativ al acestui conector, insistand asupra efectului de dedublare introdus prin de altfel Q.

De altfel articuleaza doua elemente de sens P si Q si indeplineste doua acte argumentative A1 si A2.

In A1 se foloseste P in favoarea concluziei R, apoi, in A2 se foloseste Q pentru a sustine aceeasi concluzie.

Presupunand ca enuntul X de altfel Y ar fi destinat unui singur alocutor, textul construieste doua imagini succesive ale acestuia. In prima, legata de faptul ca el este destinatarul actului A1 (considerat ca suficient) , apare ca satisfacut d eargumentul P, ceea ce conduce la a-I aribui dispozitiile psihologicepentru aceasta. A doau imagine, tinand de faptul ca se adauga A2 la A1, este legata de o lege a discursului care impune a spune doar ceea ce este considerat util de a fi spus (de dire seulement ce qu’on croit utile de dire ). [xx]

Datorita efectului de dedublare, care se bazeza pe aparitia imaginara si imaginata prin discurs a unei a doua imagini a interlocutorului, actul de argumentare A2 apare ca necesar[xxi].

OR

Conjunctia neologica or (cf.fr. or )marcheaza un moment special al rationamentului sau o secventa temporala a unei naratiuni.

Exprima o opozitie atenuata (si nu un raport contradictoriu intre doua alternative) si nu trebuie confundata cu ori disjunctiv (echivalent cu sau). [xxii]

Exemplu urmator pune in evidenta modul de articulare argumentativa la nivelul lui or:

“Prima serie de probleme corespunde in mare unei analitici a imaginatiei, ca putere pozitiva de a transforma timpul linear al reprezentarii in spatiu simultan de elemente virtuale; a doua corespunde in mare analizei naturii, cu lacunele ei, cu dezordinile care incurca tabloul fiintelor si il risipesc intr-o suita de reprezentari care, vag si de departe, se aseamana.

Or, aceste doua momente opuse (unul, negativ, al dezordinii naturii in impresii, celalalt pozitiv, al puterii de a reconstitui ordinea pornind de la acele impresii) isi gasesc unitatea in ideea unei “geneze” [xxiii]

DACA NU; ALTFEL; IN CAZ CONTRAR

Conjunctie cu “vocatie discursivo-argumentativa, este un articulator logic care da seama de relatia semantica intre ipoteza si negatie[xxiv]

CEL PUTIN

Operator modal care marcheaza o strategie discursiva a consolarii, a compensarii. [xxv]

“Aspectul argumentativ al lui CEL PUTIN se bazeaza pe tipul de consolare descoperit in lumea imaginara M, nascuta din asertiunea prealabila legata de enunsul asupra caruia actioneaza CEL PUTIN. Iata de ce un enunt, ce contine CEL PUTIN va fi intotdeauna orientata spre concluzii prezenatte ca favorabile.[xxvi]

Acest conector pare sa fie carcaterizat de inducerea a trei efecte specifice :

1- efectul argumentativ elogiator :

El, cel putin, a fost la scoala.

2-orientare calitativa , cel putin in contextul unei afirmatii presupune caracterul favorabil al lucrurilor afirmate :

Mergi pe jos la facultate, este poluare, dar cel putin , nu mergi mult, este in centru.

3- aspectul comparativ inerent semantismului lui cel putin

La acestea se mai poate adauga si inducerea unei orientari argumentative in sensul negativ in propozitiile interogative :

Cel putin , deputatii au votat legea?

STII/STITI

Caracteristica acestui tip de conector argumentativ este de a face apel la un univers de cunoastere al locutorului presupus in relatie (de identitate, intersectie) cu cel al destinatarului.[xxvii]

Alti autori [xxviii]considera STII/STITI drept un “conector de cooperare”.

Caracterul sa discursiv, argumentativ este dat de imposibilitatea de a parafraza : STII/STITI ca +P

Dupa J.-P. Davoine , 1981[xxix] se disting trei tipuri de STII/STITI

STII/STITI cognitiv de emfaza, articuleaza o secventa asupra unui cuvant pe care locutorul il considera insuficient pentru a asigura o decodare optima din partea destinatarului.

“Nici pe el, sa stiti, nu pot spune ca il cunosc. Dar, oricum, trebuie sa ne ajutam intre noi.” [Camus, Ciuma]

STII/STITI operator de identificare, folosit dupa anumite secvente considerate ca insuficiente de catre locutor.

Este adesea folosit ca autocorectie si apare ca urmare la o reactie de neintelegere din partea destinatarului ;

reactia poate fi verbala coerenta: intrebare,

neclara: murmurat, mirait,

“-A, ba da, totusi, doua cazuri cu ganglionii foarte inflamati.

-Anormal?

-He, spune Richard, normalul, stii…” [Camus, Ciuma]

sau nonverbala (ridicarea sprancenelor, gesturi etc.).

STII/STITI[xxx] in interiorul unei replici sustine o justificare, o explicatie.

… stiti dumneavoastra

VEZI (tu)/VEDETI (dumneavoastra)

Conector argumentativ care vizeaza captarea adeziunii interlocutorului la ceea ce se spune sau ceea ce se va spune.

Verbul a vedea are valori care tin de domeniul perceptivului

(a)    concret:

Mi-am pus ochelari ca sa vad mai bine si,

b) abstract:

vad ca m-ai uitat, [xxxi]

si de domeniul modalitatii – de identificare, de certitudine, de evaluare etc.

“Uite, cat e de prostanac, zise ea catre Amaranta. Pretinde ca moare din pricina mea, de parca as fi o crampa intestinala.”Cand il gasira mort de-a binelea in apropierea ferestrei ei, frumoasa Remedios isi confirma prima impresie.

-Vedeti, zise ea. Era tare prostanac.” [Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singuratate]

VEZI (tu)/VEDETI reprezinta uneori un act de reactie la o interventie anterioara.

SPUNE / SPUNETI (mai ales in conversatiile telefonice)

ASCULTA/ ASCULTATI

Articuleaza si delimiteaza un enunt in cadrul unei enuntari si reprezinta indicatori ai fortei interactive a limbajului

“Ascultati, spune acesta, trebuie izolat si incercat un tratament special.” [Camus, Ciuma]

ASTEPTATI/ (Si) asta nu e tot/In plus/Mai mult

Se incadreaza in categoria conectorilor specifici argumentului directiei care

trimit la ordinea nestoriana[xxxii] a argumentarii. Sunt conectori specifici anchetelor, pledoariilor juridice, textelor politice.

EFECTELE ARGUMENTARII

Eficienta discursului argumentativ se poate aprecia si in functie de persuasiune. Efectele persuasive consecutive unei argumentari se pot clasifica in :

efecte demonstrative [xxxiii], de competenta [xxxiv], efect de rezolvare/solutie [xxxv], efect de metoda[xxxvi] , efect de evidenta [xxxvii] , efect de buna-credinta, efect de principiu[xxxviii] , efect “purtator de cuvant”[xxxix], efect de indoiala[xl] , efect de intimidare [xli], efect de implicare

efect de exemplu [xlii], efect de complicitate/coniventa [xliii], efect de insistenta inducerea unei idei se face prin repetitie obsesiva , clisee, stereotipuri etc.[xliv]

efect de bunavointa [xlv], efect emotional [xlvi], efect comic [xlvii] etc.

DISCURS ARGUMENTATIV

O taxonomie[xlviii] a discursului din punctul de vedere al tipului textual[xlix] releva existenta a trei tipuri majore: narativ, descriptiv si argumentativ.

Tipul narativ desemneaza atat un mod de enutare, cat si rezultatul acesteia. Ca modalitate de enuntare se refera la un ansamblu de procedee de redare a evenimentelor[l].

Tipul descriptiv se deosebeste de tipul narativ prin faptul ca este reprezentat de enunturi statice, incadrate si determinate spatial[li].

Tipul argumentativ desemneaza un text cu urmatoarele caracteristici:

-se organizeaza in conformitate cu un plan[lii] ce cuprinde premisele, argumentele, concluzia [liii]

vizeaza adeziunea la anumite idei

actualizeaza procedee ca justificarea, probatoriu, valorizare, opozitie, disputa

Concluzii:

Motto: “Gandirea nu preexista limbajului, ea se naste in tavaliul limbajului si a invata sa te exprimi inseamna, de fapt, a invata sa gandesti” (O. Reboul)

Studiul retoricii si al teoriei argumentarii este esential pentru decriptarea, intelegerea si compunerea discursiva intr-o era care, depasind stadiul informational tinde, in pragul mileniului trei, spre instituirea unei ere a comunicarii.

Revirimentul acestei discipline in secolul XX se datoreaza in mare parte caracterului sau inter-, multi- si transdisciplinar si noii perspective asupra recuperarii traditiei domeniului intr-o structura coerenta a interactiunii in comunicare.

Prezentarea unor probleme dintr-un domeniu cu o istorie si complexitate remarcabile se doreste a fi un indemn pentru viitorii specialisti in comunicare de a se deprinde cu reflectia, critica si analiza unui fenomen care ne priveste pe toti.

GLOSAR:

Act de limbaj utilizarea limbii in situatii concrete de comunicare. Dupa Austin, orice act de limbaj este alcatuit din trei componente :

act locutionar (transmiterea unor anumite semnificatii lexicale si gramaticale prin rostirea unui enunt)

act ilocutionar (exprimarea unei anumite intentii comunicative: deschide cartea!)

act perlocutionar (intentia de realizare a unui efect asupra interlocutorului: a convinge, a flata, a consola, a linisti etc.)

Actele de limbaj se deosebesc si dupa potentialul lor agresiv intrinsec

(a se compara de exemplu solicitarile, ordinele cu promisiunile, multumirile, complimentele) putand sa puna in pericol imaginea individuala reciproca a interlocutorilor si implicit sa afecteze relatiile dintre acestia.

strategie Termenul nu trebuie inteles , la acest nivel, drept activitate de comunicare disimulata sau manipulare.

Transparenta pentru receptor a strategiilor folosite de emitator este pusa in evidenta de existenta unor strategii corespunzatoare acestora la nivelul receptarii, deci a unor strategii interpretative.

Ambele tipuri de strategii sunt recunoscute ca atare de participantii la interactiunea comunicativa, ceea ce dovedeste conventionalitatea comportamentului strategic al membrilor unei comunitati.

Se considera ca “O descriere completa si in detaliu a strategiilor comunicative este practic imposibila, pentru ca in acest domeniu se manifesta cu precadere creativitatea indivizilor.” [DSL]

Prezenta unui comportament strategic al emitatorului este, de obicei, semnalata de lipsa de concordanta intre structura interactionala de adancime (care reflecta competenta comunicationala a individului) si secventele de acte comunicative actualizate in structura de suprafata (care reflecta competenta sociala).

discurs raportat : modul de a reprezenta intr-un discurs vorbele atribuite unor surse diferite de cea a emitatorului. Problema se refera atat la clasificarea clasica -vorbire directa, vorbire indirecta si stil indirect liber-, cat si la modalitatile de redare prin ghilimele, italice, trimiterea la alt discurs (“dupa spusele lui A…”), si la strategii de validare a continutului unei asertiuni (“Vom avea alegeri anticipate, daca ar fi sa-l credem pe A”) sau a folosirii unui termen (Sunt pe tusa, cum se spune/daca pot spune asa/daca pot sa ma exprim astfel etc. ).

Locutiuni:

Circulus vitiosus <lat) [cerc vicios]

demonstratie in care premisele contin deja concluzia de demonstrat, astfel incat se demonstreaza afirmatia A cu ajutorul afirmatiei B si apoi B cu ajutorul lui A, printr-o intoarcere in punctul initial de pornire.

Definitie circulara care are un definiens [ <lat) ceea ce defineste]presupus/integrat in definiendum[(<lat) ceea ce trebuie definit].




Contradictio in adiecto <lat)

contradictie in atribuirea unei calitati; contradictie intrinseca

Contradictio in subiecto/in re <lat)

contradictie in interiorul subiectului cand acesta are elemnete incompatibile

Contradictio in terminis <lat) [contradictie in termeni]

contradictie care se manifesta la nivelul expresiei lingvistice a termenilor

SIMBOLURI si ABREVIERI

< provine din …(limba din care provine un termen este indicata in deschiderea unghiului)

ANEXA

1.Regulile de politete in comunicare

Sensul uzual al politetii se refera la respectarea unor norme de comportament intr-o comunitate data.

Pragmatica defineste politetea in relatie cu sentimentul responsabilitatii fata de locutor (fata celalalt) in tot cursul interactiunii verbale.

Principiul politetii reprezinta un principiu de baza in pragmatica, complementar cu principiul cooperarii.

Actiunea acestui principiu se manifesta la nivelul reglementarii comunicarii in sensul mentinerii echilibrului social si a unor relatii de bunavointa intre colocutori.

Aplicarea principiului politetii in comunicare determina alegerea strategica a modalitatilor de expresie lingvistica (in functie de datele concrete ale situatiei de comunicare).

Pragmatica dispune de o teorie coerenta a politetii, propusa de P. Brown si S. Levinson (1987) care se bazeaza pe conceptul de face,reprezentand o preluare si adecvare a aceleiasi notiuni propuse de Goffman (1967).

Liliana Ionescu-Ruxandoiu, [ 1999:107] citandu-l pe Green (1989, 144)considera ca acest concept , dificil de tradus acceptabil in limba romana) desemneaza “imaginea publica a eului individual, configurata in termenii unor atribute sociale accepttae de altii; mentinerea imaginii fiecaruia dintre noi presupune cooperarea, pentru ca acest fapt este strict dependent de actiunile si de sistemele de valori ale celor cu care venim in contact”.

Conceptul de imagine /face in pragmatica preluat din cercetarile de sociologie a comunicarii ale lui E. Goffman, paote fi inteles in termenii unui “conflict implicit intre dorinta fiecaruia de a se bucura de aprecierea si de acordul semenilor sai (positive face) …si dorinta de a actiona conform propriilor principii si intentii (negative face)”. Vezi Liliana Ionescu-Ruxandoiu, [ 1999:107].

Contextul comunicational concret poate determina recurgerea la forme directe sau indirecte de transmitere a intentiilor comunicative, la actiuni redresive implicite sau explicite etc.

Aprecierea masurii in care un act de limbaj afecteaza eul interlocutorului se realizeaza in functie de trei variabile extralingvistice:

distanta sociala (relatie simetrica, determinata de atribute sociale stabile si de frecventa schimburilor verbale si de domeniile in care aceasta se realizeaza)

puterea (relatie asimetrica, exprimand directie exercitarii controlului comunicarii; dinspre emitator spre receptor)

gradul de interferenta al actului comunicativ (in raport cu dorinta de autonomie sau de aprobare a colocutorului)

Ca intr-o operatie vectoriala, rezultanta acestor variabile ii permite E sa decida asupra nivelului optim de politete pentru performarea unui act verbal si sa aleaga strategia adecvata (politete pozitiva /negativa).

Strategia comunicativa reprezinta o “forma de comportament comunicativ bazata pe manipularea structurilor interactionale si a mijloacelor verbale de concretizare a acestora in vederea atingerii obiectivelor urmarite”.

Dupa clasificarea propusa in DSL ,

cea mai mare parte a strategiilor comunicative sunt

1. de tip anticipativ, bazate pe predictii asupra atitudinii si a reactiei colocutorului.

Din aceasta categorie fac parte

-schimburile preliminare

-diversele tipuri de miscari de sprijinire a actului interactioanl de baza (miscarile de motivare a ofertei emitatorului; de amplificare a informatiei despre oferta si de dezarmare a receptorului)

-procedurile care exprima ezitarea, tatonarea (de ex.in limba romana, aceste proceduri implica apelul la elemente ca : pai, asa, in fine, adica, vreau sa spun, stii (ce), uite ce)

2. de tip aditiv, constand in multiplicarea actelor care compun miscarea de baza intr-o interventie comunicativa

Principiul politetii are un numar de maxime subordonate, centrate asupra emitatorului si receptorului, formulate de G.N. Leech : 1983 :

Maxima tactului cere diminuarea expresiei neajunsurilor unei actiuni din perspectiva receptorului, prin formulari indirecte ale solicitarilor, in forme interogative introduse cu verbe modale : (vrei sa inchizi usa? / fata de inchide usa)

Maxima generozitatii care reprezinta una din strategiile impersonalizarii emitatorului (Se poate face ceva pentru sinistrati/Pot sa fac ceva pentru sinsitrati)

Maxima aprobarii;

Maxima modestiei care consta in minimalizarea gesturilor proprii de generozitate (Nu e mare lucru; nu am facut mai nimic pentru el)

Maxima acordului;

Maxima simpatiei.

In timp ce maximele 1 si 3 sunt centrate asupra receptorului, maximele 2 si 4 se resfrang asupra emitatorului. Maximele 5 si 6 sunt centrate asupra receptorului.

Din perspectiva efectului unei intentii de comunicare asupra relatiilor sociale, se poate aprecia ca actiunea principiului politetii este in mod necesar legata de un comportament strategic.

Asemenea efecte pot fi prevenite si/sau atenuate printr-o alegere strategica a mijloacelor si formelor de comunicare

Strategiile politetii pozitive si negative se caracterizeaza prin exprimarea fara echivoc a intentiilor de comunicare

In acest sens, politetea pozitiva are un sens integrativ, iar strategiile sale se caracterizeaza prin sublinierea puternica a aprobarii si interesului fata de tot ceea ce este legat de persoana receptorului, a punctelor comune cu acesta, a raporturilor de cooperare.

Politetea negativa va actiona ca o a mentinerii distantelor, care franeaza relatiile sociale , constituind cadrul comportarii deferente.

DSL considera ca cele mai importante strategii ale politetii pozitive sunt :

-folosirea unor marci de identitate care subliniaza apartenenta colocutorului la acelasi grup (noi)

-abordarea unor subiecte de discutie sigure (conversatia fatica)

-reluarea (integral sau partial) a replicilor interlocutorului

-evitarea exprimarii directe a dezacordului

-gluma .

Strategiile politetii negative presupun apelul la mecanisme specifice de atenuare a prejudiciului adus interlocutorului, cum ar fi:

-formularea directa de scuze

-diminuarea propriei personalitati, in contrast cu exagerarea valorii interlocutorului

-impersonalizarea enunturilor

-reducerea gradului de interfernta prin folosirea unor constructii restrictive sau a litotei

-exprimarea indirecta a intentiilor comunicative care se realizeaza in special prin folosirea figurilor de stil. Avantajul acestora consta in ambiguitatea pe care o creeaza . In acest fel emitatorul are pe de o parte posibilitatea de a-si declina responsabilitatea pentru anumite afirmatii si , pe d elata parte, sa adecveze permanent semnificatiile in functie de atitudinea receptorului.

2.Maximele conversationale ale lui Grice (1975).

Maxima este termenul atribuit, in pragmatica, unei cerinte particulare ce decurge dintr-un anumit principiu.

Cele doua principii fundamentale ale interactiunii verbale : principiul cooperativ si principiul politetii, subsumeaza un numar de maxime specifice.

In opinia lui Grice (1975), Gazdar, Levinson, conditiile de baza ale folosirii eficiente si efective a limbajului in comunicarea umana sunt determinate de un principiu al cooperarii care poate fi definit :

Contributia ta, in cadrul in care ea are loc, sa fie asa cum se cere de catre scopul convenit sau directia discutiei la care participi, la momentul la care are loc”

Maximele principiului cooperarii descriu mijloacele rationale care asigura eficienta conversatiei

Aceste maxime sunt :

Maxima cantitatii : reglementeaza cantitatea de informatie furnizata de fiecare participant la un schimb verbal. Aceasta trebuie sa se incadreze strict in limitele impuse de obiectivele schimbului respectiv (sa nu fie nici insuficienta, nici excesiva)

Maxima cantitatii poate fi definita astfel:

-interventia ta sa fie atat de informativa pe cat necesar

-nu face interventia ta mai informativa decat este nevoie

Principala cale prin care aceasta maxima este incalcata

-se refera prima dintre cerinte la lipsa “informativitatii” (“clisee politice, redundanta”)

-repetarea conceptelor cu sfere referentiale de aplicare identice (vorbitorul sa fie scurt)

-enumerarea tuturor membrilor unei totalitati si, in acelasi timp, prin numirea si a intregului

prepunerea adjectivelor, ordinea neemfatica

-cuvinte-cheie dpdv ideologic folosite excesiv

Maxima calitatii : cere ca interlocutorii sa spuna numai ceea ce cred ca este adevarat. Aceasta exclude furnizarea unor informatii false sau pentru care emitatorul nu are dovezi adecvate.

Maxima cantitatii poate fi definita astfel:

-incearca sa faci astfel incat contributia ta sa fie una adevarata si anume:

-sa nu spui ceea ce crezi ca este fals

-sa nu spui ceva despre care nu ai date adecvate

Maxima relevantei cere ca orice interventie intr-un schimbul verbal sa se coreleze cu celelalte si sa fie strict legata de tema in discutie.

Maxima relevantei este adesea incalcata prin adaugarea unor propozitii generalizatoare inutile la ceea ce ar trebui sa fie doar o indicatie specifica.

Orice grila lingvistica reprezinta nu numai un rezultat al experientei sociale ci, pe parcurs, un mod in care o comunitate vede lumea.

Repetarea formelor lipsite de sens diminueaza capacitatea receptorilor de a-si indrepta atentia spre realitate, ceea ce determina o degradare a mijloacelor de receptie si, in consecinta, o reducere a capacitatii de reactie imediata si adecvata, fie la nivel individual , fie la nivel social.

Aceasta inseamna o deformare a doua dintre cele mai importante componente ale comportamentului uman : grilele cognitive si mijloacele de reactie prin folosirea “vorbariei goale”

Maxima manierei : se refera la modul in care trebuie formulate interventiile in cadrul unui schimb verbal, reclamand claritate (manifestata prin evitarea obscuritatii expresiei, a ambiguitatii si a prolixitatii) -, precum si structurarea logica a enunturilor.

H. P.Grice ne previne asupra intelegerii tale quale a acestor maxime, subliniind ca esential nu este faptul ca emitatorul ar respecta intocmai aceste maxime, ci faptul ca receptorul interpreteaza intotdeauna enunturile interlocutorilor drept conformandu-se maximelor la un nivel de profunzime (implicatura); altfel comunicarea nu ar fi

posibila.



[i] D.Roventa-Frumusani, Argumentarea. Modele si strategii, Editura All, Bucuresti, 2000, p.92

[ii] este sinonim cu termenii operator logic, conectiv propozitional

[iii] Trebuie facuta distinctia intre coerenta si coeziune textuala .

Coerenta reprezinta o componenta esentiala in definirea textului; se refera la un ansamblu de trasaturi care asigura unitatea semantica a unui sir depropozitii/fraze , astfel incat acestea sa formeze o unitate din punctul de vedere al semnificatiei.

Conditiile pentru ca un set de propozitii/fraze sa aiba coerenta semantica (sa constituie astfel un text), sunt(T.van Dijk, 1972, E. Vasiliu, 1990 DSL) :

- propozitiile/frazele trebuie sa desemneze aceeasi realitate lingvistica.

M-am intalnit cu Ion. El era pe strada.

Este coerenta semantica numai daca Ion si el sunt coreferentiali, deci daca propozitiile presupun o secventa intermediara de tipul : M-am intalnit cu Ion. El, adica Ion, era pe strada.

-Sensul global al textului nu reprezinta exclusiv suma asemnificatiilor frazelor constituente, ci trebuie sa aduca un plus de semnificatie asa-numitul “plus semantic”.

Coeziunea reprezinta un element definitoriu al conceptului de text ; se refera la un ansamblu de trasaturi care asigura unitatea sintactica a textului prin marcarea legaturii in secventa de unitati lingvistice (propozitii, fraze);

A analiza coeziunea unui text presupune intelegerea acestuia ca o textura [Halliday si Hasan, 1976: 2] in care fenomene lingvistice diferite asigura simultan continuitatea si progresia textului.

Factorii de unitate care confera –in diferite grade-coeziunea textului sunt:

- repetarea, in mod obligatoriu cu acelasi sens, a elementelor lexicale in propozitii diferite ale aceleiasi secvente. S-a constituit un nou guvern. Guvernul isi propune un program de redresare economica.

-repetitia elementelor constitutive:

Ion…Ion…

-elipse : Guvernul doreste reforma. Sindicatul, de asemenea. (elipsa verbului doreste)

-conectorii intre fraze :

de opozitie (totusi -)

de cauza/consecinta (deci, pentru ca)

de adaugare (in plus, mai mult)

de timp (apoi)

-marci care segmenteaza textul, reveland configuratia acestuia :

in primul rand,

primo, secundo, tertio

pe de alta parte

“De o parte, gasim analiza care da seama de rasturnarea seriei reprezentarilor intr-un tablou inactual, dar simultan de comparatii, analiza a impresiilor, a reminiscentei, a a imaginatiei, a memoriei, a acestui intreg fond involuntar care este ca o mecanica a imaginii in timp. De cealalta, exista analiza care da seama de asemanarea lucurilor…” (vezi Mariana Tutescu, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998p.

-inferente* care pot fi inscrise in structura lingvistica sau se pot baza pe o cunoastere enciclopedica.

Unitate a sistemului pronominal, aparitia unor paralelisme in schema sintactica, corelate cu inlocuirea elementelor lexicale (cu respectarea compatibilitatii semantice).

El este purtator de cuvant la guvern.

Ea editeaza revista presei.

Amandoi lucreaza la departamentul de comunicare.

(dar nu si Amandoi sunt in vacanta)]

pro-formele, adica substituirea unor elemente lexicale prin altele, care le pot inlocui

-deicticelor* : Ziaristii au notat informatiile. Acestea au fost prelucrate si date publicitatii.

-verbe (E. Vasiliu, 1990) : Ion dezinformeaza presa, dar nu o face cu placere.

unitate (relativa) a sistemului timpurilor verbale

forme de reiteratie la toate nivelurile (paralelisme si anaforele)

-conjunctii (copulative, conclusive, cauzale)

Guvernul l-a anuntat pe liderul de sindicat cu privire la masurile de restructurare a fabricii si/iar el a transmis mesajul muncitorilor . Deci ne pregatim pentru o perioada de disponibilizari.

-demonstrative care iau un pronume/substantiv deja exprimat

Am castigat o mare experienta si pentru asta multumesc celor care m-au ajutat.

Afara e frig. De aceea ne imbracam cu haine groase.

-cuvinte la caror sens trimite la o fraza anterioara

Un text poate prezenta calitatile unei coeziuni perfecte fara a fi insa si coerent.[Domnique Maingueneau, Les termes de l’analyse du discours, Seuil, 1996, Collection Memo:17].

Coerenta textului depinde de :

-adecvarea textului la o intentie globala, la o “tinta ilocutorie” atasata tipului sau de discurs (coerenta textului va fi realizata diferit in cazul unui poem suprarealist, a unui text publicitar, a unui discurs politic)

-identificarea temei textului in cadrul unui anumit univers (fictiune, istorie, teorie )

Pentru destinatar , etapele de determinare a tintei unui discurs sunt [Brown et Yule, 1983, vezi Mariana Tutescu, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998)

-reperarea tipului de act de limbaj * (textul va fi evaluat drept coerent in functie de clasificarea sa in obiectie, comentariu, amenintare… )

-mobilizarea cunostintelor enciclopedice deoarece “la connaissance des genres de discours et des scripts* resulte de notre experience du monde”

Coerenta nu este in text , ea este reconstruita de destinatar : “La besoin de coeherence est une sorte de forme a priori de la reception discursive” (Charolles 1988: 55).

Adesea, judecatile care evalueaza un text in seria coerent/incoerent poate diferi in functie de :

-destinatar

-cunoasterea contextului

-de autoritatea cu care este investit emitatorul.

[v] vezi D.Roventa-Frumusani, op.cit., p.93

[vi] vezi J. MOESCHLER, 1985: 62, citat de Mariana Tutescu in, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998



[vii] deja indica momentul final, incheierea, orientand actiunea spre ce a fost, spre trecut : Stie deja totul, (vezi Valeria Gutu Romalo, Corectitudine si greseala, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, p. 105)

[viii] [adverbele numai si decat exprima “restrictia” si se exclud in anumite conditii sintactice: constructiile afirmative se construiesc cu adverbul numai Au fost numai ei/ Au participat decit cativa incorect , in cele negative , cu acelasi rol si aceeasi functie se foloseste decat Nu au fost decat ei]

[ix] vezi D.Roventa-Frumusani, op.cit., p.93

[x] vezi Mariana Tutescu in, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998

p.295

[xi] Les mots du discours, Seuil, Paris, 1990

[xii] J.-M. ADAM, 1984b propune termenul “Carre de l’argumentation”

[xiii] Si carcaterizeaza o relatie orientata P atunci Q

[xiv] Quintilian, “De institutione oratoria, X, 1, 59, Pliniu cel Tanar, “Epistolae” 7. Trebuie sa spui mult dar in cuvinte putine

[xv] J.-M.Adam (1984)

[xvi] Tocmai este conectorul argumentativ predilect pentru orice rastalmacire, fiind un instrument argumentativ redutabil. Adesea apare un raspuns –cliseu : tocmai, tocmai… care lasa sa se subinteleaga ca faptele invocate de adversar pledeaza nu pentru concluzia sa ci, dimpotriva, pentru concluzia opusa

[xvii]chiar este foarte des inlocuit prin pronumele insusi, ceea ce are ca urmare utilizarea abuziva si adeseori incorecta a acestuia” sunt si cazuri inverse , ciudate, incorecte : “Acum …cu greu ar putea cineva, in afara, evident, de reprezentantii chiar ai tarilor NATO, sa nege ca…in Congo pacea… ar fi triumfat demult” (vezi Valeria Gutu Romalo, Corectitudine si greseala, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000)

[xviii] Mariana Tutescu in, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998, p.305

[xix] Nu vreau sa votez (R): este prea dificil (P), de altfel nu ma intereseaza (Q)

[xx] Mariana Tutescu in, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998, p. 309 :

[xxi] O.Ducrot [1980, 235]arata ca acest argument secund al “primei” “este ceea ce permite vanzitorului ambulant, in momentul in care anunta ca va face cadou un stilou cumparatorilor de creioane, de a se preface dezamagit d eclientii sai : el se gandea la inceput ca are de-a face cu cunoscatori care vor intelege cit de avantajos este insine pretul creioanelor; si, din contra, el simuleaza surpriza fericta de a constata ca are de –a face cu clienti mai economi si mai exigenti decit crezuse”

[xxii] Valeria Gutu Romalo, Corectitudine si greseala, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000 arata ca aceasta confuzie reprezinta “o greseala de mult semnalata, dar care persista si in limba actuala”.

[xxiii] Michel Foucault, Cuvintele si lucrurile, editura Univers, Bucuresti, 1996, p.113.

[xxiv] Mariana Tutescu in, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998, p.311

[xxv] Anscombre si Ducrot(1989 : 139-162)

[xxvi] Mariana Tutescu in, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998p. 313

[xxvii] R.Martin , 1983:36 defineste “universul de credinta”: “ansamblul nedefinit al propozitiilor pe care un locutor, in momentul in care se exprima, le considera adevarate sau le sustine ca adevarate sau vrea sa le acrediteze ca adevarate”

in Mariana Tutescu in, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998)

[xxviii] J.-P. Davoine , 1981(citat in Mariana Tutescu in, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998

[xxix] vezi Mariana Tutescu in, L’argumentation. Introduction a l’etude du discours, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1998

[xxx] folosirea repetata si nejustificata conduce la aparitia ticurilor, discursul fiind punctat de stii…

[xxxi] cu sensul de “constat”)

[xxxii] Dispozitia argumentelor se poate face in:

ordinea descrescatoare a fortei argumentelor,

ordinea crescatoare a fortei argumentelor,

ordinea nestoriana –la inceput si la sfirsit argumentele cele mai puternice(aluzie la tactica generalului Nestor care punea la mijloc trupele pe care se baza cel mai putin

“Inconvenientul ordinii crescatoare , este ca prezentarea are la inceput, argumente mediocre, care pot sa-l indispuna pe auditor si sa-l faca greu de stapanit(indaratnic,refractar). Inconvenientul ordinii descrescatoare este ca lasa auditorul asupra unei ultime impresii, adesea singura care ramane in constiinta lor si care poate sa fie defavorabila. Pentru a evita aceste doua piedici se recomanda ordinea nestoriana, menita a pune in valoare a celor mai puternice argumente, prin plasarea lor la inceput si la sfarsit, toate celelalte fiind grupate in mijlocul argumentarii.” (C.Perelman, L.Olbrects-Tyteca, Traité de l’argumentation, 1958, p.661)

[xxxiii] se refera la modul de a prezenta problemele (sublinierea interesului si/sau a importantei pe care o prezinta), de a inlantui argumentele prin legaturi logice, raporturi de cauzalitate, silogisme, entimeme etc.

[xxxiv] se refera la stabilirea cadrului de credibilitate prin prezentare de exemple, fapte, marturii

[xxxv] sansele unei solutii de a fi retinuta cresc daca ea este neasteptata sau originala

[xxxvi] se refera la modul de organizare a opiniilor, la sinteza si/sau la analiza argumentelor

[xxxvii] obtinut ca urmare a strategiei de a se baza in argumentare pe idei sau valori incontestabile

[xxxviii] argumentele sustin o idee, fara a se pune problema alternativei

[xxxix] se refera la tendinta “profesionala” de a vorbi in numele tuturor sau in numele interesului general (“interesul national”) pentru a sustine o idee

[xl] se bazeaza pe strategia punerii in discutie a contraargumentelor pentru a le preintampina

[xli] dramatizarea situatiei prin mijloace violente, amenintari, santaj etc.

[xlii] prin exprimarea unor formule incurajatoare (“si eu am facut asta”)

[xliii] se bazeaza pe strategia dezamorsarii starii de neincredere prin evidentierea lipsei unor diferente semnificative intre opinii ; aparenta concilianta este sustinuta formule lingvistice (“nu am spus altceva”, “folosim o terminologie diferita” etc.),

[xliv] se bazeaza pe strategia dezamorsarii starii de neincredere prin evidentierea lipsei unor diferente semnificative intre opinii ; aparenta concilianta este sustinuta formule lingvistice (“nu am spus altceva”, “folosim o terminologie diferita” etc.),

[xlv] strategie prin care se recunoastere eficienta argumentarii adversarului simultan cu respingerea acesteia

[xlvi] se bazeaza pe manipularea abila a afectelor

[xlvii] se apeleaza la o argumentare serioasa intr-o forma hazlie, glumeata

[xlviii] Este vorba despre clasificari realizate din perspective teoretice, in realitate, actualizarea discursurilor face de cele mai multe ori imposibila clasarea univoca “fara rest” intr-unul sau altul din cele trei tipuri

[xlix] in functie de caracterul functional al unei dominante textuale

[l] Aceste elemente privesc schema care cuprinde

-procedee de realizare la nivelul incipit-ului narativ;

organizarea informatiei narative, in relatie cu timpul (timpul istoriei povestite este in mod necesar mai cuprinzator decat timpul narativ; “gradul zero” ar fi abstarctiunea teoretica a suprapunerii exacte a acestora) si vocea (autorul, naratorul ,suprapunerea si/sau disocierea acestora)

[li] “Discurs ancilar (de escorta) descrierea actualizeaza in egala masura o competenta enciclopedica (descrierea in literatura realista, discursul stiintific si cotidian), o competenta retorica (paralela, antiteza, descrierea recapitulativa sau prospectiva)si o competenta intertestuala (descroierea ironica, pastisa sau rewriting al unor texte anterioare)” . vezi D.Roventa-Frumusani, Argumentarea. Modele si strategii, Editura All, Bucuresti, 2000, p.162

[lii] “pattern global” in terminologia lui W.Dresler si R. de Beaugrande, 1981,citat in D.Roventa-Frumusani, Argumentarea. Modele si strategii, Editura All, Bucuresti, 2000, p.162

[liii] are deci o directie, o orientare

BIBLIOGRAFIE speciala:

Ionescu-Ruxandoiu, Liliana (1999) , Conversatia. Structuri si strategii, Editura All Educational, Bucuresti

Goffman E. (1967).Interaction Ritual. Essays on Face-to-face Behavior, Garden City, N.Y., Doubleday / Co., Inc.

Searle, J. (1970) Speech Acts. An Essay in the Philosophy of Language, Cambridge University Press

Brown, P., Levinson, S., (1987) Politeness. Some Universals in Language Usage, Cambridge University Press

Leech, G.N. : 1983 Principles of Pragmatics, Londra –Nee York, Longman

SURSE:
DSL

DF, Dictionar de filozofie, Editura Politica, Bucuresti, 1978

LF, Graf, A.; Le Bihan, C. , Lexic de Filosofie, Institutul European, 2000 (colectia Memo)

Antony Flew, Dictionar de filozofie si logica, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999

Gheorghe Enescu, Dictionar de logica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1995

*Jürgen Habermas, Constiinta morala si actiune comunicativa, Editura All, Bucuresti, 2000, p.65









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3319
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site