Limbajul omenesc este conventional

Limbajul omenesc este conventional

In Cuvant inainte la "Elemente de lingvistica generala", Andre Martinet evoca anecdota nostima a tirolezului care, "intorcandu-se din Italia, lauda in fata compatriotilor frumusetea acestei tari, dar adauga ca locuitorii ei sunt de buna seama nebuni de vreme ce se incapataneaza sa numeasca cavallo ceea ce orice om cu judecata stie ca este un Pferd. Si este foarte adevarat ca copiii sunt atat de obisnuiti sa identifice cuvintele din limba lor materna cu lucrurile pe care le desemneaza, incat le este destul de greu la inceput sa inteleaga insasi existenta limbilor straine. Dar multiplicitatea limbilor ne arata in mod evident transcendenta gandirii in raport cu cuvintele, contingenta cuvintelor in raport cu gandirea. In dialogul lui Platon intitulat Cratylos, Hermogenes declara deja ca "de la natura si in chip originar nici un nume nu apartine vreunui lucru in particular, ci in virtutea unei hotarari si a unei deprinderi." Aristotel reia acest punct de vedere: semnul functioneaza gratie unei conventii intre oameni (thesei), nu gratie naturii (physei). I-a revenit insa unui lingvist contemporan, Ferdinand de Saussure, sarcina de a preciza si adanci aceasta idee veche si de a trage din ea toate consecintele. In "Curs de lingvistica generala", publicat in 1916, Saussure arata in mod expres ca natura semnului este arbitrara. Intre semnul lingvistic (pe care semiotica il numeste semnificant) si conceptul pe care il reprezinta (semnificat), nu exista relatie intrinseca. Nu exista legatura interna intre un anume semnificat: mama, de exemplu, si lantul fonic care il reprezinta (m-a-m-a).

Saussure intrebuinteaza expresia "semn", pe care o prefera simbolului, pentru a desemna elementele limbajului si a sublinia caracterul lor arbitrar. Fara indoiala, sensul acestor termeni este cam fluctuant. Insasi etimologia cuvantului simbol evoca bine functia de comunicare proprie limbajului; in limba greaca, simbol este la inceput un obiect din lemn taiat in doua; doi prieteni pastreaza fiecare o jumatate pe care o transmit copiilor lor. Cele doua parti reunite permiteau posesorilor lor sa se recunoasca si sa continue relatiile amicale anterioare. Simbolul este deci, initial, un gaj de recunoastere reciproca. Si "simbolurile" algebrice sunt perfect conventionale si arbitrare ca si semnele saussuriene. Totusi, in general, termenii semn si simbol se deosebesc: daca, intr-un fel, orice simbol este un semn, adica un lucru care tine locul altui lucru, un semnificant care trimite la un semnificat, trebuie precizat ca raportul simbolului cu ceea ce simbolizeaza el nu este de obicei pur extrinsec precum raportul dintre semn si semnificat. Simbolul seamana cu ceea ce simbolizeaza, el nu se limiteaza sa reprezinte intr-un mod cu totul conventional si arbitrar realitatea simbolizata, ci o incarneaza, ea traieste in el. Astfel balanta este in sens propriu simbolul justitiei al carei ideal de precizie si de impartialitate matematica il evoca. Simbolul nu este arbitrar, el nu poate fi inlocuit cu orice, in vreme ce pot substitui fara inconvenient cuvantul (semnul) sister cuvantului "sora".

Ideea esentiala care trebuie retinuta plecand de la analizele saussuriene este aceea ca limbajul constituie, mai degraba decat un fapt natural, o institutie. Faptul universal al vorbirii (practicate de toate popoarele actuale) indica fara indoiala ca functia simbolica este naturala omului. Dar pluralitatea limbilor vadeste caracterul institutional al fiecarui cod lingvistic. Se poate merge mai departe pentru a sublinia ca functia simbolica nu era de drept supusa vorbirii. Oamenii s-ar fi putut exprima prin gesturi; cuvintele au fost preferate gesturilor din motive practice. Darwin aprecia ca populatiile primitive au eliminat foarte repede limbajul prin gesturi pentru ca pe de o parte el mobilizeaza intregul corp, iar pe de alta parte este impracticabil in conditii de intuneric. Folosirea vorbirii este ea insasi institutionala. Surdul congenital ramane mut daca nu este educat (neauzind sunetele, el nu are inclinatia de a le produce in mod spontan). Se poate chiar afirma, impreuna cu Ombredane, ca vorbirea "nu are organe proprii ci numai organe de imprumut".[1] Laringele, valul palatului, limba sunt, "la origine organe de respiratie si alimentatie si se mentin ca atare atunci cand vorbirea se constituie si se esercita". E adevarat ca bolile limbajului au permis localizarea centrilor cerebrali ai vorbirii. Dar si scrierea vadit institutionala, are centrii sai cerebrali, ale caror leziuni ii altereaza exercitiul. Centrii cerebrali care participa la activitatile noastre de vorbire si de recunoastere a semnelor nu sunt decat specializari ale unor centrii motori si senzoriali care exista dinainte. Ombredane are dreptate, fara indoiala, sa spuna ca "limbajul este o functie in definitiv indiferenta fata de organele senzoriale si motorii pe care le imprumuta pentru folosintele sale (.) Limbajul este o activitate simbolica, artificiala, care se exercita prin intermediul unor organe angajate initial in activitati de alt ordin." Vorbirea este mai curand o institutie sociala decat un instinct biologic.

Sa retinem in aceasta privinta calificativul de arbitrar (fapt ce poate avea repercusiuni in practicarea relatiilor publice), de care se serveste Saussure pentru a caracteriza semnul lingvistic. El este, cum declara insusi marele lingvist, echivoc. Ar fi poate mai bine (mai bland) sa spunem ca semnul este nemotivat. Intr-adevar, un semn arbitrar este un semn pe care il aleg in mod liber. Matematicianul poate inventa semne noi pentru a exprima functii pe care le-a descoperit. Dar noi gasim gata facute semnele din limba noastra materna si nu depinde de noi faptul de a le schimba in mod arbitrar! Semnificantii, spune foarte bine Saussure, sunt impusi de comunitatea lingvistica de care tin. Putem pune aici in evidenta dimensiunea sociologica a limbajului. Nu va fi niciodata de prisos sa insistam asupra naturii sociale a limbajului. Fara sa abandonam astfel teoria saussuriana a caracterului arbitrar al semnului, s-ar cuveni poate in aceasta privinta sa o nuantam. Desigur, codurile lingvistice sunt conventionale, dar ele nu sunt oarecare. In fiecare limba se reflecta ideile, mentalitatile, viziunea asupra lumii proprie comunitatii care o intrebuinteaza. Originalitatea fiecarei limbi este mult mai mare decat se crede de obicei. Vocea omeneasca are resurse nenumarate si fiecare limba retine doar un numar restrans de sunete semnificative care sfarsesc prin a deveni obisnuite in interiorul fiecarei comunitatii lingvistice. Fiecare popor, prin limba sa, isi modeleaza o lume originala, intrucat nu exista, in sine, cum crede realismul naiv, obiecte distincte in lume, carora fiecare limba le-ar da o denumire. In Biblie, Adam da cate un nume fiecaruia dintre animalele si lucrurile care il inconjoara. Dupa aceasta poveste despre origini, exista mai intai lumea, cu obiecte distincte, iar limbajul se multumeste sa o reflecte in mod pasiv. Incepand cu lucrarile lui von Humboldt (1820), reluate de neokantieni, precum Cassirer, stim ca raportul dintre cuvinte si lucruri este mai complex. Cum spune Ullmann: "Orice sistem lingvistic contine o analiza a lumii exterioare care ii este proprie si care difera de analiza altor limbi". La limita, potrivit lui Worf, n-ar exista de la o limba la alta nici un cuvant echivalent si orice traducere, in sens strict, ar fi imposibila (in legatura cu aceasta dificultate si cu solutiile posibile, recomandam o carte scrisa de George Mounin, Les problèmes thoriques de la traduction, Gallimard). Se poate afirma, impreuna cu Benveniste, ca    "limbajul reproduce lumea, dar supunand-o organizarii sale proprii". Se poate arata pe baza unor exemple speciale ca in fapt practica sociala a fiecarui popor este aceea care decupeaza, din realitatea non-lingvistica, domeniul acoperit de fiecare cuvant. Studiul argoului arata foarte clar legaturile limbajului cu practica sociala.

Concluzionam afirmand ca limba reflecta practica sociala si - cum remarcam la inceputul acestui subiect    - cu cuvintele lui Roman Jakobson: "nu exista proprietate privata in domeniul limbajului, aici totul este socializat". Cu alte cuvinte, limbajul ne apare inainte de toate ca transmitere de informatii. Comunicarea nu are sens fara informatie.