Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


TEORII ALE COMUNICARII INTERUMANE

Cominicare

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CONECTORI ARGUMENTATIVI
COMUNICAREA IN SITUATII DE CRIZA
Rolul limbajului in comunicare
Propaganda versus eveniment
COMUNICAREA GESTUALA
Stilul juridico-administrativ (oficial)
COMUNICAREA PUBLICA CETATENEASCA
SCENARIILE DE VIATA
INDUSTRIILE CULTURALE IN LUMEA MODERNA
Persuasiunea la nivel de masa

TEORII ALE COMUNICARII INTERUMANE

In lucrarea Comunicarea Mihai Dinu isi pune o intrebare fundamentala: Dar exista oare o teorie a comunicarii? Dupa ce constata existenta unui peisaj conceptual derutant, in sensul ca se vorbeste in paralel de teoria comunicarii si de teoriile comunicarii, autorul conchide ca teoria comunicarii s-a nascut adata cu aparitia lucrarii The Mathematical Theory of communication a americanilor Claude Shannon si Warren Weaver sub forma unei teorii explicative, de tip 2 .




Existenta mai multor teorii este in stransa legatura cu stiintele care au furnizat baza explicativa a proceselor comunicationale. Referindu-se la acest aspect Emilian M. Dobrescu afirma ca in sociologia comunicarii pot fi preluate si aplicate cu succes o serie de teorii stiintifice deja validate in cadrul altor discipline, ca de exemplu: teoria informatiei, elaborata de Claude Shannon si Norbert Wiener, preluata din cibernetica si pe baza careia orice comunicare poate fi considerata o asociere de informatii, facuta cu un anumit scop; teoria opiniei, preluata din sociologia opiniei publice, care considera orice comunicare umana o suma de opinii; teoria sistemelor, elaborata de Ludwig Bertalanffy, conform careia un camp comunicational, cu toate elementele lui poate fi considerat un sistem; teoria structural-functionalista, care considera orice comunicare o structura de semne si semnificatii, ce indeplineste anumite functii.

Avand in vedere aceste posibilitati, Emilian M. Dobrescu considera ca pentru procesul comunicarii sunt semnificative urmatoarele teorii:

a) Teoria competentei comunicative, propusa de Jurgen Habermas. Acesta considera ca orice om are o anumita competenta de comunicare determinata de 'competenta lingvistica' si de 'universaliile pragmatice' utilizate in una din cele doua forme ale comunicarii curente: actiunea comunicativa si discursul. Competenta lingvistica consta in capacitatea individului de a comunica semenilor ideile sale, folosind cuvinte bogate in sensuri si semnificatii. Intre competenta lingvistica si cea comunicativa exista o determinare directa in cadrul careia un rol important il joaca universaliile pragmatice care, in conceptia autorului, sunt 'propuneri de sistematizare a actelor de vorbire', cele mai des utilizate cuvinte in limbajul comun sau stiintific. In discursul cotidian, prin 'jocuri de vorbire' individul isi manifesta de fapt competenta comunicativa ce il caracterizeaza, marcandu-i activitatea in societate.

b) Teoria comunicarii interumane si internivelice elaborata de Corneliu Mircea . Este o teorie cu substrat psihologic, care are ca premisa ideea ca 'psihismul fiinteaza si se defineste nivelic' (sunt cinci zone nivelice: instictualitatea, afectivitatea, imaginarul, ratiunea, cunoasterea paroxistica de sine). Aceasta structurare nivelica particularizeaza indivizii; ea imprima un anumit ritm particular al eului care poate fi dominat de un moment nivelic (instinctual, afectiv, imaginar etc.), ceea ce produce o mare varianta caracteriala definita de dominantele nivelice. Sinele 'nivelic' se deschide spre fiinta nivelica a celuilalt si se defineste prin fiinta nivelica a celuilalt. Fiecare nivel se oglindeste si se reflecta prin sfera nivelica echivalenta a partenerului comunicant, ceea ce inseamna ca persoana informanta care se afla, la un moment dat la un nivel psihologic anume, se deschide la acest nivel si prin acest nivel spre fiinta nivelica a celuilalt. In acest fel comunicarea interpersonala se desfasoara la o anume inaltime nivelica si la un moment nivelic anume (moment al instinctualitatii, moment al afectivitatii etc.).

Autorul ajunge la concluzia potrivit careia 'corespondenta nivelica a fiintelor comunicante atrage (nivelic) sau respinge (nivelic) persoanele aflate in actul comunicarii'. Comunicarea interumana presupune, asadar, preferinta sau alegerea partenerului. Eul isi cauta partenerul asemanator si complementar, aflat in momentul comunicarii la aceeasi inaltime nivelica. Deci comunicarea interpersonala este 'ierarhizata nivelic', este o comunicare inter-nivelica.

c) Teoria sociodinamica a modurilor de comunicare. Autorul, Abraham Moles, pune accentul pe factorii sociali in explicarea fenomenului comunicarii si propune cinci doctrine ce caracterizeaza cultura si comunicarea in societate:

doctrina demagogica, aflata in serviciul publicitatii si care presupune 'imersiunea individului in campul publicitar' (G. Maletzke) pentru a obtine 'cea mai mare satisfactie a majoritatii ascultatorilor' (A. Moles);

doctrina dogmatica, legata de forme propagandistice, are scopul de a transforma auditoriul conform unei ideologii, definite in pralabil;

doctrina piramidala, care separa straturile sociale, cu valorile lor proprii, dispuse de regula piramidal;

doctrina eclectica (culturalista), conform careia scopul omului il constituie comunicarea valorilor, selectarea si ierarhizarea lor; reflectarea evenimentelor culturale joaca un rol 'relativ secundar' in comunicare;

doctrina sociodinamica a modurilor de comunicare, care explica, dupa A. Moles, schimbarile intervenite in comunicarea intre indivizi ca urmare a schimbarilor produse in cultura acestora; poate fi explicata prin prisma functionalismului comunicational.

d) Teoria instrumentalista propusa de Marshall McLuhan porneste de la ideea ca mass media nu sunt doar instrumente,ci mediumuri - mesaje, adica factori care contribuie activ si specific, prin particularitatile tehnologiei lor si al modului specific de perceptie pe care il solicita, la efectele globale ale comunicarii. Considerand ca evolutia modalitatilor de comunicare induce modificari in evolutia diferitelor tipuri de societati si civilizatii, McLuhan subliniaza ca in istoria umanitatii se articuleaza urmatoarele moduri de comunicare:

graiul viu (care domina viata tribala);

cuvantul scris (din antichitate pana la jumatatea secolului al XX-lea):

satul global (care incepe cu televiziunea).

e) Teoria matricei psihosociale incearca sa explice fenomenul comunicarii pornind de la combinarea factorilor psihici (care tin de Eu-l individual) cu factori sociali (care tin de mediul in care acesta isi desfasoara activitatea). Astfel, in afara caracteristicilor biologice si lingvistice specifice unei anumite persoane, aceasta poseda o matrice psihosociala proprie, ce caracterizeaza in mod unic fiecare persoana si personalitate umana. Doua persoane pot comunica eficient daca matricile lor psihosociale sunt asemanatoare, adica persoanele respective au fost conditionate similar de factorii psihici proprii si cei sociali care le determina existenta. Nu exista o comunicare perfecta, ideala, pentru ca nu exista matrici psihosociale identice, dar individul uman isi poate structura permanent matricea psihosociala proprie, contribuind astfel la imbunatatirea comunicarii cu semenii.

O abordare interesanta este cea realizata de Denis McQuail , intrucat pune in evidenta si un alt aspect: corelatia dintre teoria care ofera reperele pentru explicarea comunicarii si posibilitatile de a argumenta complexitatea proceselor comunicative pe un continuum de la pasiv la activ.



a) Teoria invatarii cu toate diferentele de abordare si in special accentul diferit pus fie pe elementele cognitive, fie pe cele comportamentale, acorda virtual un loc important asociatiei, ca principiu fundamental al unei comunicari eficiente. Se considera ca relatia stimul-raspuns ofera cheia invatarii si comunicarii (in sensul invatarii). Desi teoreticienii au accentuat elemente diferite ale procesului de invatare (Hull impulsurile, Thorndike recompensa, Tolman elementele cognitive, Skinner intarirea), toti par sa fie de acord asupra aceluiasi cadru conceptual, care reprezinta si un cadru pentru a intelege comunicarea. Aceasta perspectiva generala include premisa conform careia organismul stabileste o relatie de sistem cu ambientul, astfel incat, o schimbare de stare, fie a organismului, fie a mediului, va avea consecinte si va declansa un raspuns in celalalt element al sistemului. Din aceasta perspectiva, comunicarea este un proces care conecteaza indivizii intre ei si cu mediul in care traiesc, isi are sursa in experienta unei tensiuni si este esential un proces de reactie (fie un raspuns la un stimul anterior, fie un fapt dat, care constituie punctul de pornire al unei noi secvente de asociere a stimulului si raspunsului) si chiar actele de comunicare aparent 'expresive' ar trebui considerate reactii. Referitor la acest aspect, Maslow distinge intre comportamentul 'imitativ' si comportamentul 'expresiv': numai atunci cand comunicarea inseamna 'imitare' este aplicabil modelului stimul-raspuns, nu insa si cand este vorba de expresie.

b) Teoria informatiei nu este un model sau o teorie a comportamentului comunicativ, dar a fost si este extrem de influenta in formularea problemelor si structurarea modelelor pentru studiul proceselor de comunicare, indeosebi din perspectiva eficientei lor. Premisa de la care se pleaca: intrucat comunicarea este vazuta in primul rand ca o procesare de informatie de catre organisme, teoria informatiei specifica si cuantifica elementele componente ale unei asemenea perspective, situatie care o face sa fie doar un instrument sau o tehnica pentru analiza activitatii de comunicare a masinilor, oamenilor sau a altor sisteme.

c) Teoria congruentei isi are sursa in psihologia gestalt si sustine ca, atunci cand exista echilibru 'cognitiv' intre doi indivizi si fata de un obiect exterior, atunci participantii se vor opune schimbarii, iar cand nu exista, ei vor incerca sa-l restabileasca. Newcomb a propus un model al 'tensiunii catre simetrie', bazat pe acelasi principiu, care proclama comunicarea drept principalul procedeu de extindere a ariei acordului si stabilitatii. Dinamica actelor de comunicare consta in tensiunea produsa de dezacord. Tot Newcomb, cu alt prilej, considera comunicarea 'un raspuns invatat la situatii de tensiune'. Din aceasta perspectiva, comunicarea este generata de 'un dezechilibru al sistemului' si tinde sa restabileasca starea de echilibru, pana cand aceasta este perturbata de receptarea de noi informatii s.a.m.d.

Versiunea cea mai elaborata a teoriei echilibrului este despre Disonanta Cognitiva, al carei autor este Festinger. Aceasta teorie are o serie de implicatii pentru procesul de comunicare intrucat postuleaza o serie de conditii privind motivatia transmiterii si receptarii mesajelor si structurile care modeleaza comportamentul comunicativ. Potrivit acestora indivizii:

♦vor cauta informatiile care le confirma atitudinile si imaginea despre lume deja constituita, sau le intareste alte aspecte comportamentale si vor evita informatiile care pot amplifica disonanta;

♦vor percepe si vor interpreta selectiv informatia pe care o primesc, in conformitate cu structura preexistenta a conceptiilor lor, in acord cu care vor organiza noua informatie;

vor fi mai deschisi la receptarea comunicarii provenite din surse fata de care au o atitudine favorabila.

Principala aplicatie a acestei teorii a comportamentului comunicativ este studiul efectelor comunicarii asupra atitudinilor, dar, in contextul de fata, teoria ofera o perspectiva generala a ceea ce inseamna relatii comunicative pe care tinde sa le considere ca fiind secundare, dependente si modelate de alte circumstante, in timp ce forma acestor relatii, continutul campurilor cognitive, directionarea legaturilor dintre indivizi sunt, intr-o oarecare masura, rezultatul comportamentelor comunicative. Abordarea este totusi destul de flexibila, acordand atentie naturii tranzactionale a comunicarii umane.

d) Teoria sistemelor sociale, avandu-l ca principal exponent pe T. Parsons, ofera o perspectiva sociologica asupra actelor de comunicare. Desi nu se ocupa in mod special de comunicare totusi se poate extrage din ansamblul operei sale, mai ales din Sistemul social, o imagine coerenta a procesului de comunicare. Denis McQuail apreciaza ca elementele care concura la formarea acestei imagini sunt:

♦consideratiile cu privire la actiunile sociale care se aplica si actelor de comunicare, desi Parsons nu o face in mod explicit;

consideratiile explicite despre comunicare referitoare la aparitia unei culturi simbolice pe baza interactiunilor dintre oameni, rolul constrangerii asupra comportamentului comunicativ, corelatia dintre sistemele de comunicare si formele evoluate de comportament de tip social, precum si dintre mijloacele de comunicare si controlul social.

Concluzionand, Denis McQuail apreciaza ca perspectiva pe care o ofera Parsons vizeaza relatiile de comunicare ca produs al desfasurarii unor procese sociale sistematice, intr-o situatie care are o semnificatie sociala predeterminata in mare, care lasa relativ putina libertate participantilor in interrelatia pe care o stabilesc.

e) Interactionismul simbolic are in atentie, indeosebi, procesul de interactiune sociala prin intermediul simbolurilor si se centreaza in mod direct pe comunicare. Teoria isi are sursa in lucrarile lui G.H. Mead si ofera o conceptie privind comportamentul comunicativ accentuand doua elemente esentiale: primordialitatea comunicarii (eul nu este antecedent procesului de comunicare, ci trebuie explicat in termenii procesului social si ai comunicarii; importanta comunicarii rezida in faptul ca aceasta permite o forma de comportament in care organismul sau individul poate deveni obiect pentru sine) si 'reflexivitatea' actului comunicarii (capacitatea individului de a conversa 'cu sine' de pe pozitia altora).

Esenta pozitiei lui Mead o constituie conceptia sa ca individul comunica cu sine insusi din perspectiva societatii. De altfel, el considera comunicarea esenta participarii la viata sociala pentru ca atunci cand vorbim, cand utilizam gesturi vocale, producem acelasi efect asupra noastra ca si asupra celorlalti. Totodata, prin comunicare inter- si intrapersonala si prin contact cu obiecte 'semnificative' ale lumii sociale, individul isi dezvolta o imagine coerenta despre sine si despre relatiile sale cu altii, care este in mare compatibila cu perceptia pe care o au altii despre el.

Aceste consideratii privind procesele de comunicare subliniaza rolul comunicarii in viata sociala si servesc, in mod special, solutionarii paradoxului continuitatii in societate:

♦este rezultatul intruziinii unui altul generalizat in formarea noilor euri, in timp ce schimbarea apare datorita dialogului relativ liber cu aceste noi euri;

♦comunicarea dintre indivizi si dintre societate si indivizi este partial imprevizibila cat priveste rezultatul ei, pentru ca ea este numai in parte un proces de adaptare si raspuns, continand elemente de creativitate si libertate:

♦schimbarea si variatia ar fi mai rare, in cazul in care comunicarea ar insemna numai reactie si anticipatie.

f) Perspectiva fenomenologica (Alfred Schutz) a comunicarii este o abordare compatibila cu cea propusa de interactionismul simbolic, insa mai aproape de o perspectiva asupra actului comunicarii ca activitate spontana. Elementele principale ale acestei perspective sunt:




1. prin natura sa actul comunicativ este prevazut cu un scop, insa Schutz distinge 'actul expresiv', in cazul caruia comunicarea este intentionata (fara sa ia neaparat forme verbale), de 'gestul expresiv',unde nu exista intentie, desi observatorul ii poate atribui una;

2. motivele comunicarii, ale angajarii in acte 'expresive' pot fi:

♦libera alegere a unei persoane (ale carei acte sunt produsul unei activitati spontane);

♦scopul, orientarea catre viitor, 'proiectul'; explorarea de catre om a lumii, careia ii confera semnificatie;

♦urmarirea relevantei, a problemelor apropiate de interesele sale si comunicarea despre acestea celorlalti;

3. conditiile care trebuie indeplinite pentru a face comunicarea posibila:

♦cei ce comunica trebuie sa foloseasca aceleasi semne, care trebuie sa aiba pentru toti acelasi sens (deci comunicarea poate evea loc numai in realitatea lumii exterioare);

schemele interpretative pe care comunicatorul si interpretul le asociaza semnului comunicativ sa fie esential identice;

♦o coincidenta totala este imposibila, date fiind diferentele de experienta biografica si structuri relevante pentru participanti (cu cat aceste diferente sunt mai mari, cu atat sansele unei comunicari reusite sunt mai mici);

comunicatorul si interpretul trebuie sa detina un sistem comun de abstractizari si tipizari;

4. efectele comunicarii care trebuie apreciate in primul rand in conformitate cu intentiile comunicatorului, dar si cu rezultatele comunicarii:

o mai larga circulatie a tipizarilor;

modificarea distributiei sociale a cunostintelor;

o mai mare participare comuna la lumea sociala;

♦intelegerea reciproca;

♦punerea de acord a premiselor si datelor cunoasterii apartinand unor indivizi diferiti etc.

5. perspectiva fenomenologica pune un accent deosebit pe relatiile de comunicare: actele de comunicare nu pot fi autiste, fie ca sunt acte de transmitere sau de receptare.

Prezentarea acestor teorii si ordinea in care o face nu este intamplatoare. Denis McQuail evidentiaza complexitatea comunicarii ca fenomen social; el porneste de la comunicarea ca stimul, in teoria invatarii si ajunge la comunicarea ca scop, in teoria fenomenologica. Pentru a pune in evidenta aceasta evolutie Denis McQuail imagineaza un continuum, de la pasiv la activ, pe care plaseaza teoriile in functie de raspunsul la trei intrebari: De ce comunicam? Care este semnificatia unei situatii de comunicare? Care este relatia dintre participanti?

(psihologic)(sociologic)

1.Pozitia behaviorista extrema

2.Pozitia socio-psihologica

3.Pozitia sistemului social

Pozitia interactionista/ fenomenologica

1.De ce comunicam?

Conditionare; instinct

Reducere a tensiunii; orientare catre mediu

Atingerea unor obiective acceptate prin mijloace acceptate

Exprimarea liberei alegeri; actiunea asupra mediului

2.Care este semnificatia unei situatii de comunicare?

Reactie determinata de sistem

Experienta tensiunii discomfortului

O situatie de alegere intre scopuri si mijloace

O ocazie de inovare si creatie

3.Care este relatia dintre participanti



Partiala; mecanica

Functionala; instrumentala; holistica

Complementaritate definita institutional

Intersubiectiva; negociabila

Fig 4[7] Rezumarea raspunsurilor alternative la principalele probleme privind actul de comunicare, in termenii continuumului Pasiv-Activ

a) In legatura cu prima intrebare, De ce comunicam?:

♦la extremitatea 'stanga',comunicarea e tratata ca raspuns, reactie conditionata, la stimuli externi;

apoi, explicatia presupune un element de alegere constienta, dar nevoia de adaptare sau reducere a tensiunii ramane principalul principiu explicativ;

♦in continuare, e presupusa alegerea scopurilor, acestea fiind concepute in termeni mult mai largi decat simple forme de reducere a tensiunilor. Individul alege dintre obiectele pe care sistemul social le face posibile, iar structurile comunicationale sunt guvernate de norme si conventii;

♦la cealalta extrema, actul de comunicare e privit ca un act spontan si creativ, indreptat catre o stare viitoare a lucrurilor liber aleasa, care poate implica o modificare a normelor si conventiilor.

b) In legatura cu a doua intrebare, Care este semnificatia unei situatii de comunicare?:

la extremitatea 'stanga' pasiva, semnificatia comunicarii se afla in afara controlului participantilor individuali. Situatia este deja definita, nu este deschisa perceptiilor variabile, iar individul raspunde in conformitate cu experienta lui trecuta si logica impusa de situatie;

mai la dreapta, se mai mentin unele dintre elementele deja relevate, dar comunicarea depinde de perceperea tensiunii si a modului de a o rezolva. De aceea 'semnificatia' dominanta este exprimata in termenii unei experiente neconfortabile, care impune actiunea;

in continuare situatiile de comunicare se pot considera ca avand semnificatii complexe pentru participanti, asociate in special obiectivelor alternative ale actiunii si judecatilor de valoare implicate in alegerea intre aceste alternative. 'Semnificatia' dominanta sugereaza situatia unor alegeri libere, structurata in conformitate cu valorile culturale si institutionale;

♦la extremitatea dreapta, semnificetia unei situatii de comunicare mai este caracterizata inca de alegerea scopurilor si mijloacelor, nemaiexistand insa elementul de constrangere, predictibilitate si calcul. Situatia de comunicare ofera posibilitatea schimbarii si restructurarii mediului - cu alte cuvinte, nu este un simplu raspuns la solicitarile mediului, sau un act in cadrul mediului, ci un act asupra acestuia.

c) In legatura cu a treia intrebare, Care este relatia dintre participanti?:

♦la extremitatea 'stanga', relatia dintre transmitatori si receptori este mecanica si temporara, cu putine elemente de coorientare. Din aceasta perspectiva, un participant la comunicare reactioneaza in primul rand la un stimul exterior, iar relatia este, in consecinta, partiala si limitata;

♦mai departe se afirma o relatie holistica, insa bazata inca pe presupunerea unei functionalitati si interdependente inevitabile, aparute din contiguitate. Gradul de intersubiectivitate este limitat si gandit in termenii unor organisme separate, care gasesc un mod de actiune comuna;

versiunile sociologice privind relatia de comunicare variaza in functie de gradul de constrangere externa si determinare a rolurilor. La unul din poli, o relatie este definita in termenii complementaritatii rolurilor, la celalalt ea este foarte activa, negociabila, iar comunicarea este un vehicul sensibil in procesul de interactiune.



Mihai Dinu, op. cit, p.19-20

Cuvantul teorie a dezvoltat trei sensuri diferite: 1. cel de ipoteza particulara destinata elucidarii cauzelor sau naturii unui fenomen determinat; 2. cel de incercare de explicare unitara a unui ansamblu mai bogat de fapte, in perspectiva unei ipoteze (adica a unei teorii de tipul 1); 3. cel de conceptie globala la care a ajuns stiinta intr-un domeniu dat (inglobeaza teoriile de tip 2, care presupun si contin teoriile de tip 1)

Emilian M. Dobrescu, op. cit, p.43

Ibidem, p.43-49

Corneliu Mircea, op. cit., p.95-122

Denis McQuail, op. cit, p.50-69

Ibidem, p.68



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2600
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site