Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


Institutii si organisme de marketing

Marketing



+ Font mai mare | - Font mai mic



Institutii si organisme de marketing

O contributie majora la propagarea marketingului, a experientei pozitive si a progreselor in domeniu - atat de natura teoretica-metodologica cat si practica si-au adus-o o serie de institutii si asociatii profesionale specializate in domeniul marketingului. Constituite la nivelul unor tari sau pe o arie mai larga, ele s-au axat, in general, pe ansamblul domeniilor si problemelor ce intra sub incidenta marketingului; in timp, au luat fiinta si unele organisme axate doar pe anumite zone ale marketingului, ale politicilor ce-i sunt specifice. Initiatorii unor astfel de institutii s-au detasat din randul unor specialisti in domeniu, in primul rand din mediul academic, dar si din practica economica. Statutul organismelor respective este, de regula, specific organizatiilor non-profit, membrii lor putand fi atat persoane fizice cat si juridice interesate de afirmarea si dezvoltarea marketingului.



In cadrul acestora s-au evidentiat, in primul rand, asociatiile nationale de marketing, a caror activitate s-a concentrat in directia organizarii unor manifestari stiintifici, editarii unor periodice (anuare, reviste, jurnale, buletine) si a altor publicatii, difuzarii pe mai multe planuri a conceptelor si tehnicilor in domeniu, a reusitelor - si chiar a nereusitelor, sub forma unor studii de caz - din activitatea practica, menite sa evidentieze continutul, valentele si modul de incorporare eficienta a marketingului.

Prima institutie de acest fel, Asociatia Americana de Marketing - AMA, a luat fiinta in 1937, in SUA, devenind, in timp, un port-drapel al comunitatilor interesate de asigurarea unor clarificari conceptuale, de promovarea larga a marketingului, a progreselor in domeniu. Un rol deosebit in acest sens l-a avut prestigioasa revista Journal of Marketing, pe care o editeaza. In prezent, sub egida AMA apare un grup divers de publicatii axate pe domenii teoretice si practice ale; marketingului ce beneficiaza de o larga difuzare internationala: (a) jurnale - Journal of Marketing Research, Journal of International Marketing, Journal of Public Policy and Marketing -, (b) reviste - Marketing Management, Marketing Health Service, Marketing Research - sau (c) buletine - Marketing News s.a. Ca urmare a beneficiilor directe pe care le asigura pentru specialistii in marketing din invatamant, cercetarea stiintifica si din mediul de afaceri - AMA a devenit cea mai larga asociatie: profesionala in domeniu, avand aproape 45.000 de membri, din 100 de tari. Membrii AMA beneficiaza de importante avantaje, de oportunitati de dezvoltare profesionala prin: simpozioanele si seminariile de lucru organizate in cadrul celor 400 de centre teritoriale din America de Nord, cu participarea unor lideri din lumea afacerilor, a cercetarii stiintifice si a mediului academic; abonamente la revista bisaptamanala Marketing News (axata pe trei teme de baza: tehnologie, globalizare si legislatie); absolvirea unor programe pentru atribuirea unui certificat profesional de specialist in marketing - PCM (Professional Certified Marketer); furnizarea de informatii in domeniu, prin web-site-ul asociatiei; accesul la biblioteca si centrul propriu de informare (cu 4.500 de titluri de carti, 100 de periodice si posibilitati de asigurare a unor servicii de cercetare prin Internet); discount-uri la periodicele pe care le editeaza si accesul la cele peste 20 de conferinte anuale pe care le organizeaza (axate pe managementul marketingului, cercetarea de marketing, marketingul serviciilor si comunicatii in marketing), pentru obtinerea unei game largi de carti de marketing, precum si pentru alte servicii. De asemenea, AMA acorda importante premii anuale si alte distinctii: pentru contributii deosebite aduse stiintei marketingului (premiul Paul D. Converse), pentru activitatea didactica deosebita in domeniul marketingului (Distinguished Marketing Educator Award), pentru marketerul anului (Steaua Henderson Britt) s.a.

Astfel de asociatii nationale au luat fiinta ulterior intr-o serie de tari dezvoltate din Europa (Franta, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Elvetia Olanda, Belgia, Suedia, Finlanda, Grecia, Turcia) si din alte zone ale lumii: Canada, tari din America Latina, Australia, Noua Zeelanda, Africa de Sud, Japonia.

In unele din aceste tari - Franta, Marea Britanie, Elvetia s.a. - functioneaza chiar cate doua asociatii de marketing; de exemplu, in Franta s-au remarcat prin activitatea lor prestigioasa AFM (Association Francaise de Marketing) si ADETEM (Association Franaise pour le Developpement des Techniques de Marketing), inclusiv prin publicatiile editate. De exemplu, Asociatia Franceza de Marketing (AFM) editeaza revistele RAM (Recherche et Applications en Marketing), din 1986 si DM (Decisions Marketing), din 1993, buletinul Les Nouvelleg du Marketing si un Anuar al membrilor asociatiei. Sub egida ADETEM apare prestigioasa publicatie Revue Franaise du Marketing.

Unele dintre aceste periodice sunt profilate pe anumite specializari ale marketingului, de exemplu marketingul serviciilor - Journal of Services Marketing, Journal of Service Research, Journal of Financial Services Marketing, International Journal of Bank Marketing, Insurance Marketing, Journal of Professional Service Marketing, Journal of Travel and Tourism Marketing, Journal of Vacation Marketing, Journal of Restaurant and Food Service Marketing, Journal of Hospitality and Leisure Marketing, Marketing Health Services -, marketing industrial - Industrial Marketing Management, Journal of Business to Business Marketing, Journal of Business & Industrial Marketing -, marketing international - Journal of International Marketing/SUA - International Marketing Review/M. Britanie, International Journal of Market Research/ M. Britanie -, marketing global - Journal of Global Marketing -, euromarketing - European Journal of Marketing/M. Britanie, Journal of Euromarketing/SUA -, macromarketing - Journal of Macromarketing/SUA -, marketingul organizatiilor nonprofit - Journal of Nonprofit and Voluntary Sector Marketing.

Alte periodice sunt axate pe anumite zone de mare actualitate, din problematica vasta a marketingului: managementul marketingului - Journal of Marketing Management, Journal of Strategic Marketing -, politica de produs - Journal of Product and Brand Management, Journal of Brand Management -, politica de distributie - Journal of Marketing Channels, International Journal of Retail and Distribution Management, International Journal of Retailing, Journal of Retailing -, politica de promovare - Journal of Marketing Communications, Journal of Advertising, Journal of Advertising Research, Journal of Internet Marketing -, marketing relational - Journal of Relationship Marketing -, marketing direct -Interactive Marketing.

Un numar important de publicatii periodice sunt axate pe problematica larga a cercetarilor de marketing sau numai pe anumite domenii, de exemplu comportamentul consumatorului.

Alaturi de publicatiile cu caracter academic, informatii deosebit de utile pentru specialisti si factorii de decizie - privind progresele in marketing si caracterizarea unor piete - se asigura si printr-o serie de periodice cu caracter comercial, cum sunt, de exemplu, in SUA revistele: Advertising Age, Chain Store Age, Progressive Grocer, Sales and Marketing Management Stores, si in Marea Britanie, publicatiile Euromonitor.

Procesul de constituire a unor astfel de asociatii s-a amplificat treptat - spre sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70 ai secolului XX -, cuprinzand si majoritatea tarilor din Europa Centrala si de Est.

In Romania, o asemenea asociatie a luat fiinta in 1971, sub denumirea de Asociatia Romana de Marketing - AROMAR - care, in primii ani de la infiintare, a desfasurat o activitate prolifica, organizand, in 1971, Conferinta Internationala de Marketing, de la Timisoara si, in 1974, Congresul International de Marketing de la Bucuresti. Initial, asociatia respectiva a editat Buletinul AROMAR, iar in prezent, sub egida acestei asociatii apare publicatia Management-Marketing.

Cresterea interesului pentru conlucrarea dintre diferite organisme nationale de marketing, pentru asigurarea unui cadru mai larg de dezbateri si de difuzare a progreselor in acest domeniu a condus la aparitia unor asociatii internationale, initiatoare ale unor frecvente si valoroase manifestari stiintifice. Intre acestea se evidentiaza ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research), care, de la fondarea sa in 1948, a ajuns sa aiba in prezent peste 4000 de membri din 100 de tari, depasind astfel spatiul european. Misiunea sa de a promova utilizarea cercetarii de marketing pentru mai buna fundamentare a deciziilor in afaceri se realizeaza prin seminarii si conferinte, publicatii de specialitate, cursuri de perfectionare, intruniri de lucru si invatamant la distanta, promovarea codurilor de conduita profesionala si etica, reprezentarea cercetarii de marketing la organisme internationale. Ulterior a luat fiinta Confederatia Europeana de Marketing (EMC), - sub denumirea initiala, in 1967, de Consiliul European de Marketing, dupa care, in 1993 a fost constituita legal, in Belgia, ca asociatie non-profit. Aceasta reuneste in prezent 24 de asociatii nationale cu peste 300.000 de membri, din 19 tari europene, care raspund criteriilor etice pe care le-a fixat pentru membrii sai. Alte doua federatii similare ale asociatiilor nationale de marketing sunt: FELAM (Federatia Asociatiilor de Marketing din America Latina), APMF (Federatia de Marketing Asia-Pacific). In 1962 a luat fiinta Federatia Internationala de Marketing (International Marketing Federation), avand ca membri fondatori 10 asociatii nationale de marketing (din Australia, Danemarca, Elvetia, Franta, Filipine, Italia, Japonia, Anglia, Germania si SUA), precum si ESOMAR, carora li s-au mai alaturat la cateva luni asociatii nationale din Finlanda, Grecia, Suedia, pentru ca in urmatorii 10 ani, numarul membrilor IMF sa se dubleze; AROMAR a devenit membru al IMF chiar din anul infiintarii ei (1971), fiind prima asociatie de marketing din fostele tari socialiste care s-a afiliat la aceasta organizatie internationala.

O reflectare a schimbului tot mai larg de idei din lumea academica, al cadrelor didactice si cercetatorilor din invatamantul economic superior de profil, precum si a interesului sporit pe care-l prezinta tara noastra, aflata in procesul tranzitiei la economia de piata - cu un camp cat mai larg de afirmare a marketingului - o reprezinta organizarea in vara anului 1997, la Mangalia, sub egida Societatii Internationale pentru Marketing si Dezvoltare, a celei de-a sasea Conferinte Internationale in domeniul marketingului si dezvoltarii, cu tema "Provocarea marketingului in economiile de tranzitie'.

In 1995 s-a lansat conceptul privind crearea Asociatiei Mondiale de Marketing - WMA (World Marketing Association), la o intrunire de la Bangkok a reprezentantilor APMF, AMA, EMC, iar in 1996, la prima Conferinta privind marketingul global, organizata de AMA, la Chicago, cu participarea reprezentantilor din peste 20 de tari, s-a oficializat formarea WMA. Acest organism reuneste in prezent AMA, APMF, EMC, FELAM.

Anumite asociatii profesionale de marketing, pentru sustinerea diferitelor tipuri de institutii educationale si de cercetare stiintifica in domeniu s-au creat sub forma unor academii de marketing. Astfel, in 1971 a fost creata in SUA Academia Stiintei Marketingului - AMS (Academy of Marketing Science), care ofera membrilor sai (peste 1600) o gama completa de servicii, incluzand conferinte anuale cu premierea autorilor unor disertatii si lucrari de cercetare, precum si a marketerului anului, o revista a Academiei - Journal of the Academy of Marketing Science - JAMS, un buletin trimestrial si copii de pe lucrarile Conferintei anuale. In scopul discutarii si redefinirii conceptelor, metodelor si aplicatiilor practice, acest forum academic de marketing a dezvoltat patru obiective cheie: promovarea unor standarde ridicate si de excelenta in domeniu; explorarea orizonturilor disciplinei privind zonele sale speciale de aplicare, precum si responsabilitatile sale sociale si etice; internationalizarea disciplinei marketingului si facilitarea transferului tehnologiei marketingului catre tarile din lumea a treia; diseminarea informatiilor de marketing. Academia sustine (sponsorizeaza) Congresul Mondial de Marketing precum si conferinte speciale in domeniul comertului cu amanuntul, marketingului multicultural, calitatii vietii si istoriei gandirii de marketing. In Marea Britanie a fost fondata in 1972 Academia de Marketing (Academy of Marketing), care urmareste sa incurajeze si sa sustina activitatile de cercetare stiintifica si educationala in marketing, sa constituie un forum de dezbateri - in cadrul seminariilor si conferintelor la nivel national sau regional pe care le organizeaza -, sa publice manuale, articole, studii de caz si alte materiale utile cadrelor didactice, instructorilor si cercetatorilor in domeniul marketingului, sa stabileasca linii de comunicare intre cei ce determina nevoile practicienilor si cei ce fixeaza contextul disciplinei academice, sa mentina contactul cu persoane si organizatii cu obiective similare din alte tari. Acest organism incurajeaza formarea unor grupuri de interes special - Marketing si antreprenoriat, Marketingul serviciilor, Marketingul politic, Desfaceri si managementul vanzarilor. De asemenea, la nivel european isi desfasoara activitatea Academia Europeana de Marketing - EMAC (European Marketing Academy).

Dintre organizatiile non-profit axate pe promovarea si perfectionarea anumitor domenii din sfera larga a marketingului - vizand, in general secvente ale ansamblului politicii de marketing - se detaseaza prin audienta de care se bucura, prin tinuta stiintifica si prin reusitele remarcabile: Asociatia Internationala a Distributiei - AIDA, creata in 1950, avand ca membri comitete nationale de profil din 50 de tari si Asociatia Internationala a Publicitatii - IAA, care are peste 3000 de membri din 95 de tari. Fiind singura organizatie mondiala tripartita, reunind interesele comune ale intreprinderilor, agentiilor de publicitate si mijloacelor de informare in masa, IAA editeaza revista "International Advertiser" si organizeaza congrese mondiale la intervale de doi ani, care si-au castigat reputatia de a fi cele mai importante intruniri din lume in domeniul comunicatiilor de marketing. In noul cadru favorizant specific anilor '90, Romania a ajuns sa fie reprezentata in aceste organisme, prin asociatii de profil, respectiv la AIDA, din 1996, prin Comitetul Roman al Distributiei, iar la Asociatia Internationala a Publicitatii, din 1993, printr-o filiala cu 35 de membri.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1963
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved