METODOLOGIA DE CUNOASTERE A CONDITIILOR DE MUNCA - EXAMENUL MEDICAL LA INCADRAREA IN MUNCA

METODOLOGIA DE CUNOASTERE A CONDITIILOR DE MUNCA

Cunoasterea conditiilor de munca dintr-o umitate economica (regie, societate comerciala, institutie, etc), sectie, atelier sau chiar post de munca, ori profesiune, este necesara pentru a putea evidentia si aprecia noxele profesionale si influenta pe care o pot avea asupra sanatatii salariatilor in cadrul exercitarii unei profesiuni.

Aceasta cunoastere are drept scop evidentierea si aprecierea noxelor profesionale, care pot fi;

factori etiologici principali ai bolilor profesionale;

- factori care partarticipa in procente variate, in etiologia unor boli multifactoriale, de larga raspandire (HTA,cardiopatie ischemica, bronsita cronica nespecifica, afectiuni musculoscheletalc),

boli legata de profesie

- factori de agravare a unor afectiuni existente;

factori ce impiedica vindecarea unor boli de larga raspandire.

Semnificatia fiziopatologica a conditiilor de munca, prin cele patru categorii de factori ce le compun, este diferita pentru inginer, economist si pentru medic.

Pentu inginer este important: uzura masinilor datorita pulberilor, umiditatii sau toxicelor; modificarea calitatii produsului fiind datorata acelorasi factori.

Punctele de vedere ale medicului si inginerului pot fi insa concordante in realizarea masurilor profilactice pentru prevenirea imbolnavirilor profesionale, legate de profesie si generale, cat si pentru mentinerea capacitatii de munca realizabile printr-o serie de masuri ca:

normalizarea si imbunatatirea conditiilor de munca;

selectia corecta a muncitorilor nou incadrati;

controlul medical periodic;

dispensarizare.

Cunoasterea conditiilor de munca dintr-o unitate sau profesiune, foloseste metodele de cercetare cunoscute, cele mai utilizate fiind: metoda observatiei directe si metode de laborator aceste metode adresandu-se organizarii procesului de productie, mediului de munca, relatiilor om-masina, relatiilor psihosociale. Aceste metode se adreseaza atat muncitorilor expusi (dar sanatosi) cat si celor bolnavi (metode clinice, biochimice, biotoxicologice, toxicologice paraclinice). Organizarea cunoasterii conditiilor de munca si a influentei lor asupra starii de sanatate si capacitatii de munca, dar mai ales prelucrarea datelor obtinute, trebuie sa se bazeze pe metode epidemiologice corecte,

Cunoasterea conditiilor de munca, trebuie sa se faca, cu respectarea unor cenntc si anume:

sa aiba un caracter complex, in sensul ca la ea trebuie sa participe: medicul de medicina muncii, de intreprindere, toxicologul industrial, alti medici specialisti (dermatolog, neurolog, oftalmolog, igiena alimentatiei si mediului), ingineri si mai ales cei care raspund cu protectia muncii in unitate.

caracterul de simultaneitate, in doua sensuri:

cunoasterea si mai ales determinarea simultana a noxelor

profesionale de la locul de munca cercetat (noxe fizice, fizico-chimiee, chimice, biologice, psihosociale) pentru a putea face corelatii intre ele si a determina efectul cumului de noxe

cercetarea simultana atat a conditiilor de munca, cat si a starii de sanatate a salariatilor la locul de munca cercetat;

sa fie competenta in sensul utilizarii celor mai noi metode de determinare; specirofotometatrie in absorbtie atomica, cromatografie in baze lichide,determinari biochimice si hematologice prin sistem automatizat, ECG cu memorie si diagnostic, prelucrarea datelor pe calculator.

Aceasta cunoastere trebuie sa fie sistematica in sensul ca cercetarea (cunoasterea) trebuie facuta intr-o anurnita ordine si cu o anumita periodicitate ce trebuie respectata; si permanenta - pe tot timpul functionarii intreprinderii, sectiei sau profesiunii.   

Cunoasterea conditiilor de munca, dintr-o intreprindere, sectie, atelier, post de munca sau profesiune, se face conform unui plan de cercetare, care se concretizeaza intr-o 'fisa' de intreprindere, sectie, profesiune. Aceste fise se reactualizeaza anual impreuna cu alte acte docuinente (autorizatie sanitara de functionare din punct, de vedere al medicinii muncii, buletine de analiza recomandari de imbunatatire a conditiilor de munca, morbiditate profesionala) si formeaza 'fisa deobiectiv' (dosarul de obiectiv).

Fisa de obiectiv cuprinde, in mare, urmatoarele capitole:

Date generale privind intreprinderea.

Caracterizarea fiecarei sectii pentru cunoasterea noxelor profesionale.

Caracterizarea profesiunilor pentru cunoasterea, solicitarilor profesionale si a noxelor profesionale.

Date privind influenta pe care o pot avea noxele de la locul de munca asupra starii de sanatate a salariatilor.

Concluzii si formularea masurilor de profilaxie. Prezentam, in continuare, pe scurt fiecare capitol din fisa de obiectiv.

I. Date generale privind intreprinderea (fisa unitatii economice)

1. Denumirea obiectivului, adresa, profilul de activitate, forma de capital, telefon, fax.

numarul de sectii si ateliere, enumerare;

numarul mediu scriptic de persoane incadrate, numarul de salariati expusi la noxe (factori de risc profesional), repartitia lor pe sexe, varsta, profesiuni.

Amplasarea si teritoriul intreprinderii: intindere, delimitare, distanta fata de zonele de locuit, cai de acces, directia vanturilor dominante, situatia sectiilor nocive fata de alte sectii, spatiile dintre cladirile sectiilor.   

Aprovizionarea cu apa potabila: surse proprii sau retea, debit, consum real, mod de distributie, caracteristici de potabilitate, modul de realizare a controlului sanitar.

4. Indepartarea reziduurilor; natura, compozitia si cantitatea rezidurilor, modul de neutralizare si evacuare, posibilitati de poluare a apei, solului si aerului riscuri de imbolnavire

5. Anexele social sanitare: dusuri, spalatoare, vestiare, spalatorii peniu echipamentul de lucru sfde protectie (mai ales), closete cantina, camin, crese, (existenta, amplasare, capacitate in functionare, conditii de igiena).

Organizarea asistentei medicale: sistemul de acordare a asistentei medicale, spatiul destinat (functionalitate si accesibilitate), numarul medicilor pe specialitati, cadre medii, regim de functionare, modul de organizare a acordarii primului ajutor).

II. Planul de cercetare a fiecarei sectii pentru cunoasterea noxelor profesionale (fisa sectiei, atelier, post de lucru)

1. Date generale privind sectia (atelierul, postul de lucru):

denumirea sectiei, telefon;

profilul de activitate (ce produce);

numarul de salariati si repartitia lor pe sexe, grupe de varsta si profesiuni;

amplasarea fata de celelalte sectii;

durata zilei de munca, regimul de munca, munca in schimburi;

cubajul incaperilor in raport cu numarul de muncitori (minim 12 mVsalariat);

2. Procesul tehnologic:

descrierea procesului tehnologic, a utilajelor folosite, starea utilajelor (inclusiv uzura lor), gradul de mecanizare si automatizare;

sursele si cauzele care pot sau ar putea produce (avarii) noxe fizice, chimice, fizico-chimice si biologice;

numarul de muncitori expusi real la fiecare noxa (specificata exact);

rezultatul unor determinari de noxe;

masuri de protectie colectiva: etanseizare, ventilatie locala, generala, naturala, mecanica, mixta (existenta, eficienta, functionarea lor);

masuri de protectie individuala: echipament de protectie (dotare si utilizare), scaune ergonomice, locuri protejate (zgomot, microclimat), protectie cutanata (unguente);

iluminatul: felul, caracteristici cantitative si calitative;

microclimatul atat in sezonul cald cat si rece;

anexele social-sanitare: dusuri, spalatoare, vestiare, camere de odihna (existenta, igiena, aprovizionarea cu material igienico-sanitar) coform normelor de medicina muncii (Ord. MS 1957/1995).

III. Planul de cercetare al unei profesiuni pentru cunoasterea solicitarilor si anexelor profesionale (fisa unei profesiuni - profesiograma)

Denumirea profesiunii: ce calificare necesita, numar pe intreprindere, numar pe schimb;

Avand in vedere ca intr-o sectie (atelier, post de lucru) exista de cele mai multe ori mai multe profesiuni diferite cu riscuri variate, este necesar ca pentru fiecare profesiune sa se intocmeasca o analiza complexa a activitatii desfasurate de muncitori in cursul unei zile de lucru (profesiograma) din care sa reiasa:

operatiile pe care le efectueaza;

succesiunea lor;

timpul afectat fiecarei operatii, regimul de munca, durata muncii;

pauzele organizatorice, tehnice sau mascate (durata, amploare, conditii);

pozitia de lucru si felul activitatii (statice sau dinamice); evidentierea, mai ales, a componentelor statice;

intensitatea efortului fizic conform normelor de medicina muncii;

solicitarile neuropsihice si senzoriale (incordarea atentiei, responsabilitatea in munca, solicitarea vizuala, auditiva);

ritmul de munca si relatiile om-masina (analiza ergonomica) ergonomice sau nonergonomice.

O profesiograma completa trebuie sa cuprinda, alaturi de elementele mentionate si aprecierea cantitativa a expunerii muncitorului la diferite noxe profesionale pe parcursul fiecarei operatii efectuate in cadru! profesiunii respective. Astfel se vor nota de exemplu, concentratiile de pulberi la care este expus muncitorul pe diverse faze tehnologice (conioprofesiograma), sau concentratiile de substante toxice toxicograma sau exponograma , nivelul de intensitate al zgomotului in diferite perioade (nivel acustic echivalent continuu pe saptamana).

IV. Cunoasterea influentei pe care o pot avea noxele de la locul de munca si solicitarile profesionale asupra starii de sanatate a muncitorilor

1. Stadiul morbiditatii profesionale si neprofesionale, cu utilizarea unor date statistice:

incidenta si prevalenta bolilor profesionale;

incidenta si prevalenta bolilor legate de profesiune;

incidenta si prevalenta tuturor bolilor cronice;

incidenta si prevalenta accidentelor de munca.

Aceste cifre (incidenta si prevalenta) trebuie analizate in context epidemiologie, adica:

corelate cu conditiile locului de munca si/sau al profesiunii;

comparate in timp cu dateie din anii trecuti ale aceleiasi sectii, atelier, loc de munca, profesiuni;

comparate in spatiu: cu alte sectii de acelasi profil sau de profil diferit.

2. Corelarea starii de sanatate a tuturor salariatilor prin examinari medicale clinice si paraclinice, utilizand cadre de specialitate in domeniul medicinii muncii si alte specialitati, aparatura moderna pentru determinari toxicologice, biochimice, probe functionale ventilatorii, audiometrie, teste psihologice, etc

V. Concluzii si indicarea masurilor de profilaxie

Aici se sintetizeaza concluziile privind:

riscurile profesionale din unitatea cercetata;

se stabilesc locurile de munca cu conditii deosebite, numarul de muncitori expusi la noxe peste limitele maxime admisibile.

In acelasi timp se apreciaza:

eficacitatea masurilor de combatere a riscurilor profesionale existente;

se fac propuneri de diminuare sau de lichidare a noxelor sau a suprasolicitarilor organismului expus (a factorilor de risc profesional).

Masurile de profilaxie a bolilor profesionale cuprind doua mari categorii de masuri (discutate la curs):

rnasuri tehnico - organizatorice;

masuri medicale.

EXAMENUL MEDICAL LA INCADRAREA IN MUNCA

Scop

atesta ca starea sanatatii persoanei permite prestarea muncii in postul ce urmeaza a fi ocupat;

depistarea bolilor care constituie contraindicatii pentru profesiunea si locul de munca solicitate, in conditii de expunere la factori de risc profesional. Contraindicatiile medicale pentu activitatile cu expunere la noxe profesionale se gasesc in fisele anexe ale instructiunilor Ministerului Sanatatii (Ord. MS 15/1982), eie fiind relative, nu absolute.

Momentul (cand se face):

la incadrarea in munca;

la schimbarea locului de munca;

la admiterea in scolile profesionale, ucenicie;

se efectueaza in prealabil tuturor celorlalte forme de examinare (concurs, examen, proba practica).

Categoriile de persoane

Examenul medical la incadrare se face obligatoriu urmatoarelor categorii de persoane:

acelor care urmeaza se fie incadrati in munca;

acelor transferati sau detasati in locuri de munca sau activitati care pot fi ocupate numai daca sunt indeplinite cerintele legale de ordin sanitar;

ucenicilor si elevilor din sectiile si scolile profesionale (sau alte forme de invatamant profesional) ce urmeaza sa fie instruiti pe meserii si profesiuni;

ucenicilor sau elevilor care, pe parcursul instruirii lor, isi schimba meseria pentru care se pregatesc;

celor care reintra in activitate dupa o intrerupere mai mare de 6 luni (specializari, concediu medical).

Se recomanda sa se efectueze examenul medical la incadrare si celor care isi continua activitatea in acelasi loc de munca, dar in conditiile aparitiei de noi solicitari bioprofesionale, ca urmare a schimbarii procesului tehnologic

Examenul medical - cum se face:

Examenul medical la incadrare consta in urmatoarele:

anamneza: antecedente heredocoiateraie si personale;

anamneza profesionala;

examen clinic general inclusiv din punct de vedere neuropsihic;

examen radiologic (RFM-a canii valabilitate este de 7 luni);

reactia serologica pentru lues (a carei valabilitate este de 40 zile);

alte examene de laborator sau paraclinice necesare depistarii bolilor care constituie contraindicatii medicale pentu noxele profesionale la care va fi supus solicitantul.

Rezultatul examenului medical pentru incadrare se inregistreaza in fisa medicala tip.

5. Cine face examenul medical

Medicul care asigura asistenta medicala pentru unitatea respectiva efectueaza examenul medical la incadrare. El face examinarea clinica a aparatelor si sistemelor organismului (respirator, cardiovascular, digestiv, renal, ORL, oftalmologie, neurologic, neuropsihic). La femei, el va urmari si precizarea starii fiziologice (graviditate, alaptare), pentru. stabilirea compatibilitatii cu locurile de munca solicitate, cu respectarea prevederilor Codului Muncii, privind munca femeii. Numai in situatiile cand este absolut necesar, se solicita consultul medicului specialist din dispensarul policlinic.

Pentru anumite categorii de angajati, controlul medical la incadrare se efectueaza de medicul specialist de medicina muncii.

Concluziile si avizul final se dau tot de catre medicul de intreprindere (institutie) si se transmit unitatii care a solicitat acest control, prin buletinul detasabil al fisei medicale pentru incadrare. Pentru locurile de munca sau profesiunile aflate in evidenta cabinetului de medicina muncii, concluziile si avizul final se dau de catre medicul specialist de medicina muncii.

In cazul in care, cu ocazia acestui examen medical, se depisteaza boli ce constituie contraindicatii pentru profesiunea sau locul de munca solicitate, medicul care stabileste concluziile finale va recomanda alta profesiune sau ioc de munca, compatibil cu starea de sanatate a solicitantului. in aceasta situatie, medicul trebuie sa tina seama de undrept fundamental al omului si anume ca: ' fiecare om are dreptul ]a munca'.

La efectuarea controlului medical la angajare exista o situatie speciala, si anume la incadrarea in munca a persoanelor care lueieaza la siguranta circulatiei, in sectorul de transporturi feroviare, navale si aeriene, precum si a conducatorilor auto se vor avea in vedere si examenele medicale si psihologice stabilite in acest scop.

6. Obligatii

Conducatorii unitatilor de orice fel (societati comerciale, institutii, regii autonome, etc. ), au obligatia de a lua masurile necesare in vederea aplicarii normelor privind controlul medical al persoanelor ce urmeaza a fi incadrate in munca si al respectarii avizului medical finai, cunoscand ca este interzisa inceperea actrivitatii profesionale, unui nou incadrat, fara avizul medical.

Medicii au obligatia de a efectua cat mai corect examenul medical (anamneza, examene clinic, de laborator sau paraclinice), in vederea stabilirii cat mai exacte a avizului final, privind atat atestarea, ca starea sanatatii solicitantului permite prestarea muncii in postul ce urmeaza a fi ocupat, in general, iar in cadrul personalului muncitor care lucreaza in conditii de expunere profesionala sa depisteze bolile care constituie contraindicatii si deoarece acestea sunt relative, sa le aprecieze medical avand in vedere atat interesul de sanatate al solicitantului cat si interesul de munca al solicitantului si necesitatile productiei.

CONTROLUL MEDICAL PERIODIC

Scop

de a depista primele semne de boala profesionala;

de a depista boli care constituie contraindicatii si pe care nu le-a prezentat la incadrarea in munca;

de a depista boli cronice neprofesionale sau cu factori etiologici profesionali contribuitori (favorizanti, agravanti, sau care impiedica vindecarea);

de a depista bolile legate de profesie.

Aceasta depistare precoce are drept scop luarea tuturor masurilor tehnico-organizatorice si medicale pentru normalizarea si imbunatatirea con3itnjor de munca in vederea mentinerii starii de sanatate, capacitatii de performare si scaderea zilelor cu incapacitate temporara de munca.

Cand se face:

Se efectueaza conform unei planificari a organelor sanitare; in acest sens, anual, o comisie formata de medicul de medicina muncii din policlinica sau inspectoratul de Sanatate Publica si medicul care asigura asistenta medicala a unitatii (de intreprindere), stabilesc personalul care va fi supus si frecventa examinarilor in functie de intensitatea riscului profesional in conformitate cu indicatiile din fisele anexe ale fiecarei noxe profesionale (actualmente Ord. MS nr. 15/1982).

3. Cui se face:

Controlul medical periodic se efectueaza intregului personal muncitor astfel:

angajatilor care lucreaza in conditii de expunere la noxe profesionale;

angajatilor care lucreaza in conditii fara expunere la noxe profesionale;

personalului muncitor care lucreaza in sectorul alimentar, zootehnic, instalatii de aprovizionare cu apa, m colectivitati de copii, in unitati sanitare si alte unitati de interes public, care prezinta risc de transmitere a unor boli infectioasc.

4. Cum se face:

Controlul medical periodic consta in urmatoarele:

anamneza privind antecedentele personale si heredocolaterale si anamneza profesionala, de la ultimul examen medical periodic;

examen clinic general pe aparate si sisteme, inclusiv din punct de vedere neuropsihic;

examene de laborator si paraclinice, diferentiale in raport cu noxele profesionale la care este expus conform fisei noxei din anexa nr. 3 a Ord, MSnr. 15/1982.

Rezultatele examenului clinic, de laborator si paraclinice precum si ale anamnezei, reesite cu ocazia examenului medical periodic, precum si concluziile acestuia, se inregistreaza in fisa de consultatii (carnetul de consultatii), in mod distinct si astfel incat sa poata fi urmarita in mod dinamic evolutia controalelor medicale periodice.

5. Cine efectueaza controlul medical periodic:

Medicul de intreprindere, de interintreprindere efectueaza examinarea clinica a aparatelor si sistemelor organismului (respirator, cardiovascular, digestiv, renal, endocrin, ORL, oftalmologie, neuropsihic, locomotor).

In cazurile stabilite de comisia care planifica controlul medical periodic (cele specificate m instuctiunile MS), examinarea clinica se face de catre medicii specialisti din dispensarul policlinic.

In cazul depistarii unor boli profesionale acestea vor fi semnalate conform instructiunilor in vigoare.

In cazul depistarii unor contraindicatii medicale, situatia persoanei respective va fi analizata de catre medicul de intreprindere, luand in consideratie forma si evolutia manifestarilor clinice, intensitatea actuala a expunerii, varsta si calificarea profesionala a respectivului muncitor.

In ambele cazuri, medicul de medicina muncii (sau de intreprindere) impreuna cu conducerea unitatii si sindicatele, vor decide daca persoana respectiva va continua sa lucreze in acelasi loc de munca sau se vor lua masuri pentru schimbarea temporara sau definitiva a locului de munca.

La efectuarea controlului medical periodic al persoanelor care lucreaza la siguranta circulatiei in sectorul de transporturi feroviare, navale, aeriene precum si conducatorii auto se va avea in vedere si examinarile medicale stabilite in acest scop.

EXAMENUL MEDICAL AL NOILOR INCADRATI IN MUNCA, IN PERIODA DE ADAPTARE

1. Scop

Examenul medical al noilor incadrati in perioada de adaptare constituie o metoda de supraveghere activa si continua a starii de sanatate si completeaza examenul medical la incadrare in situatiile concrete ale noilor conditii de munca (organizarea muncii din punct de vedere fiziologic, relatiile om-masina, relatiile psiho-sociale in cadrul colectivului de munca).

Examenul medical in perioada de adaptare constituie atat un mijloc de selectie, cat si un mijloc de. a ajuta organismul noilor incadrati sa se adapteze noilor conditii de munca.

2.Cand se face

In concordanta cu legislatia noastra (codul muncii),termenul de incercare a noilor incadrati este de cel mult 15 zile.

In scrisoarea metodologica a Comisiei de specialisti pentru Medicina Muncii a Ministerului Sanatatii, privind 'Metodologia efectuarii examenului medical al noilor incadrati in munca in perioada de adaptare ' este stabilit ca acest examen sa se faca mai ales in primele 30 de zile, efectuat in 2 etape:

in prima etapa, pana la 14 zile de la data incadrarii in munca, supravegherea se face prin vizitarea locului de munca si controlul starii de sanatate a celui nou incadrat,

in a doua etapa, intre a 20-30 zi de la incadrarea in munca controlul starii de sanatate se face la nivelul dispensarului medical de intreprindere sau cabinetului de medicina muncii.

Desigur, ca aceasta este o schema generala orientativa, dar pot exista situatii cand examenul medical se poate face mai curand de a 20-a zi la nivelul dispensarului medical- cabinetului de medicina muncii sau controlul starii de sanatate de la locul de munca poate avea loc de mai multe ori si sa depasasca cele 14 zile recomandate.

3. Cui se face:

personalului muncitor cu solicitari importante, fizice si neuropsihosenzoriale;

celor expusi la diferite noxe profesionale;

tinerilor sau varsnicilor;

celor care isi schimba profesiunea, deci, el se face in mod selectiv.

Cum se face:

In ambele etape, pentru aprecierea adaptarii sau neadaptarii noului incadrat, din punct de vedere medical, se pot folosi urmatorii indicatori generali:

simptomatologia subiectiva, in special cea astenovegetativa;

indicatori ai sistemului nervos vegetativ, testati prin probe functionale cardiovasculare (Teslenko, Crampton, Brouha);

urmarirea greutatii corporale;

urmarirea tensiunii arteriale;

indicatori de productie personali.

Compararea valorilor indicatorilor initiali cu valorile obtinute pe parcursul primei luni de activitate profesionala, permit sa se depisteze persoanele ce nu se adapteaza (aparitia unei simptomatologii astenovegetative marcante, scaderea indicatorilor probelor cardiovasculare sau mentinerea lor la nivele scazute, scaderea constanta a greutatii corporale, cresterea tensiunii arteriale in special la tineri, neandeplinirea sarcinilor obisnuite de productie).

Un nou examen medical atent trebuc sa duca la gasirea eventuala a unor cauze medicale al acestei neadaptari si sa se recomande unele masuri de inlaturare a lor.

Cine face - medicul de medicina muncii si medicul de intreprindere.

Indicatii specifice.

Exista, in afara acestor indicatii generale, examene medicale in perioada de adaptare a personalului muncitor expus anumitor noxe profesionale, cu indicatii:

A. Pentru cei expusi zgomotului profesional examenul in perioada de adaptare se va efectua in doua etape:

intre a 14-a si a 30-a zi de la incadrare se va programa examinarea clinica si audiometrica;

la sfarsitul celei de-a 3-a luni de la incadrarea in munca se fac examenul clinic ORL si audiometria.

Pe baza compararii rezultatelor controlului de adaptare cu datele initiale medicul va acorda avizul definitiv de incadrare, sau va recomand; alt loc de munca, fara expunere la zgomot, m special cand se constat; aparitia pierderilor auditive manifestate la persoane cu auzul intact ii momentul angajarii sau progresarea lor rapida la persoane cu un anumit grad de pierdere auditiva preexistenta.

B. Pentru cei expusi la microclimat industrial cald, adaptarea in munca se mai numeste si aclimatizare (adaptare Ia ambianta termica).

Adaptarea la microclimatul cald presupune doua adaptari importante corelate intre ele:

adaptarea transpiratiei;

adaptarea vasodilatatiei;

a. Adaptarea transpiratiei inseamna:

- transpiratia incepe la o temperatura interna mai joasa fata de ce neadaptati;

- transpiratia creste in raport cu necesitatile organismului;

regimul de transpiratie este mai uniform;

- transpiratia contine mai putina sare (NaCl);

- senzatia de sete este mai imperioasa si apare mai repede.

b. Adaptarea vasodilatatiei inseamna predominarea vasodilatatiei periferice tegumentare, cu facilitarea pierderilor de caldura.

c. Adaptarea la microclimat caid se instaleaza in 7-9 zile, dupa aceasta perioada, intr-un interval de 4-6 luni fenomenul de adaptare (aclimatizare) se consolideaza si se perfectioneaza.

d. Elemente e ce se urmaresc pentru a aprecia instalarea starii de adaptare Ia microclimat cald:

indicatori ai unor probe functionale cardiovasculare (Teslenko, Crampton, Brouha): acestor indicatori in perioada de adaptare indica instalarea starii de aclimatizare; inrautatirea lor indica neaclimatizarea;

cresterea volumului transpiratie - indica adaptarea;

scaderea NaCl in transpiratie - semn de adaptare (in mod normal NaCl in transpiratie reprezinta 1/10 din concentratia sanguina, iar la un aclimatizat reprezinta 1/30 din concentratia sanguina;

scaderea greutatii corporale la inceput, apoi stabilizarea ei - semn de adaptare;

cresterea cantitatii de apa ingerata - semn de adaptare;

scaderea comparativa a eozinofilelor la sfarsitul perioadei (eozinopenie) - semn de adaptare;

scaderea 17-cetosteroizilor in urinaJa sfarsitul perioadei de adaptare - semn de adaptare;

scaderea NaCl in urina - semn de adaptare;

scaderea marcata a tensiunii arteriale - semn de insuficienta suprarenala, deci greutate in aclimatizare;

indicatori de productie: imbupatatirea lor - semn de adaptare

Se poate aplica si un test de toleranta privind adaptarea la microclimat cald: muncitorul care urmeaza a fi incadrat intr-o sectie cu microclimt cald, sta in repaus (pozitie sezanda), timp de o ora la temperatura de 40 C (sau ta temperatura sectiei 37-38 C). Dupa aceasta perioada se determina pulsul si temperatura orala: cei care prezinta un puls de peste 120/min. si temperatura orala peste 38C nu tolereaza munca la temperatura ridicata si ei vor fi urmariti in special in perioada de adaptare. De asemenea se cunoaste ca longitipii se adapteaza mai usor decat brahitipii la microclimat cald.

e. Recomandari pentru noul incadrat in vederea adaptarii la microclimat cald:

sa consume odata cantitati mici de apa, nu mai mult de 1l odata; deci un pahar de apa la cea 15 min;

temperatura apei sa fie de circa 12C, deci nu bauturi reci;

nu mai mult de 5 l apa pe schimb si in primele 10 zile va ingera apa sarata carbogazoasa; NaCl 1 g %;

interzicerea bauturilor alcoolice.

C. Pentru cei expusi la substante iritante (pulberi, gaze)

aparitia unor crize de bronhospasm (dispnee, raluri sibilante) la locul de munca si care dispar dupa incetarea expunerii,

urmarirea CV (capacitate vitala.) si indicelui de permeabilitate bronsica (lPS) la inceputul si sfarsitul zilei de munca, in special la cei ce au prezentat crize de bronhospasm;

prezentarea imediat amuncitorilor la cabinetul medical pentru punerea in evidenta a simptomelor (sau chemarea medicului Ia locul de munca).

D. Pentru cei expusi la substante alergice

aparitia unor crize de bronhospasm, rinite: crize care apar la locul de munca si dispar dupa incetarea expunerii;

atentie majora la cei cu teren atopic;

obiectivizarea acestor crize la cabinetul medical, sectie.

APRECIEREA TOXICELOR PROFESIONALE LA UN LOC DE MUNCA

Toxicele profesionale (industriale) sunt acele substante chimice cu care muncitorii vin in contact in cadrul exercitarii profesiei (in procesul de productie) si care in anumite conditii au actiune nociva asupra organismului.

In industrie substantele toxice (noxele chirnice) se pot intalni sub forma de:

materie prima: de exemplu rninereariie in industria metalurgica, extractiva, anilina la prepararea unor coloranti, medicamente;

produse intermediare; diferite clorhidrine pot apare ca produsi intermediari la prepararea 'glicolilor glicerinei sau a rasinilor epoxidice;

produse fnite: acizi, baze, detergenti, medicamente;

impuritati, care pot fi de doua feluri:

naturale - care pot fi, deci, prevazute, ca de exemplu arseniul prezent in numeroase minereuri neferoase sau cadmiu] existent in mincreurile si materialele de zinc;

accidentale - ce nu pat fi prevazute;

produse colaterale, deseuri, reziduri: ca produse colaterale mentionam (oxidul de carbon care apare prin arderea incompleta a substantelor care contin carbon si oxizii de azot rezultati prin descompunerea acidului azotic, azotatilor sau produsi in urma exploziilor.

Pin punct de vedere al starii de agregare toxicele profesionale pot fi intalnite sub forma de: gaze, vapori, lichide si sub forma solida, in special pulberi.   

Pentru a putea aprecia exact riscul de intoxicatie profesionala trebuie cunoscute concentratiile toxicelor in aerul zonelor de munca. avandu-se insa in vedere ca toxicele profesionale pot patrunde in organism pe cale respiratorie si ciuanata , avand ca efect frecvent o intoxicatie acuta.

1. Determinarea toxicelor

Determinarea cantitativa a toxicelor comporta doua faze:

I. Faza de recoltare a toxicelor

lI.. Fara de determinare propriu-zisa (de analiza).

I. Faza de recoltare a toxicelor profesionale

Inainte de a incepe determinarea toxicelor la un loc de munca, trebuie bine cunoscut procesul tehnologic si formele sub' care pot aparea toxicele (de la materia prima - produsi finali), eventual o schema cu sprijinul serviciului tehnic al societatii. Se va preciza daca este prezent un singur toxic sau mai multe, pentru a putea aprecia eventuala actiune sinereica sau antagonica intre toxice

Se vor catagrafia muncitorii de la acel loc de munca, timpul de luciain diferite faze ale procesului tehnologic (pentru a aprecia timpul de expunere reala la diferite concentratii de toxic - toxicoprofesiograma), efortul fizic pe faze tehnologice (pentru a corela debitul respirator si absorbtia reala a toxicului - toxicoprofesiograma in functie de timp si debit respirator).

Se vor nota:

conditiile de microclima la locul de munca si ora recoltarii;

functionarea sau nu a sistemelor de ventilatie locala si generala, incercarea celor interesati de a modifica rezultatele determinarilor, in plus sau in minus.

Se va cere sub semnatura sefului de sectie, tehnologului sau delegatului conducerii, sa precizeze ca determinarile s-au efectuat in conditii normale ale procesului tehnologic (de lucru). Pe aceasta baza se stabilesc punctele si momentele de recoltare.

a. Locurile (punctele) de recoltare

la locul de lucru, acolo unde se afla permanent sau periodic muncitorii pentru indeplinirea sau supravegherea procesului de productie;

in imediata apropiere a surselor generatoare de toxice, adica din acele locuri ale instalatiei tehnice in care exista posibilitatea degajarii de substante nocive. Aceste probe de aer informeaza asupra gradului de etanseizare, de ermetizare a instalatiilor;

din atmosfera generala a incaperii de lucru , din locurile de trecere curent utilizate si din puncte mai distantate fata de aparatura tehnica. Aceste probe dau informatii asupra difuziunii si circulatiei noxei in spatiul de lucru.

b Nivelul de recoltare: la nivelul respirator al muncitorilor deci folosesc la recoltarea gazelor sau vaporilor toxici, iar mediul filtrant la recoltarea pulberilor toxice.   

Aparatura de recoltare:

dispozitive de aspiratie a aerului (aspiratoare);

dispozitive de retinere absorbitoare, palnii, alonje;

dispozitive pentru masurarea debitului sau volumului de aer: rotametru, gazometru.

Metoda de recoltare in vasele incluse de capacitate cunoscuta

Principiu: se introduce aerul de analizat intr-un vas de capacitate cunoscuta, se inchide vasul ermetic si se transporta apoi la laborator pentru determinare.

Vase de recoltare: baoane obisnuite sau speciale, sticle sau tonometre (pipete de gaze).   

Introducerea aerului in aceste vase, deci recoltarea din zona de munca, se poate face prin trei procedee:

recoltarea pin dislocuire de lichid;

recoltarea prin dislocuire de aer;

recoltare cu ajutorul vidului.

Faza de analiza a toxicelor profesionale

Dupa terminarea recoltarii, probele sunt transportate la laborator pentru determinare (analiza). Pentru analiza se folosesc in special urmatoarele metode:

metode spectrofotometrice (eolorimetrice, turbidimetrice, fluorimetrice) sunt cele mai folosite in medicina muncii, avand o sensibilitate mare; cea mai buna metoda: spectrofotometria in absorbtie atomica;

metode volumetrice (titrimetrice);

metode cromatografice - in special cromatografia in faza gazoasa;

mdode electrochimice (potentiometrice, polarografice),

metode de determinare rapida a toxicelor: orientative si automate.

Vom deserie pe scurt metodele de determinare rapida.

Metode orientative - bazeaza pe anumiti reactivi chimici care, in prefenta substantei cautate, isi schimba culoarea. Dispozitivul folosit in acest scop este aparatul Drager care este alcatuit din doua parti si anume: pompa de mana si lutul detector. Pompa de mana permite aspirarea unui volum definit de aer. Aerul este aspirat prin tubul detector- un tub de sticla umplut cu o substanta absorbanta. imbibata cu reactivul de culoare respectiva.

Schimbarea de culoare, de-a lungul coloanei indica prezenta toxicului in aer iar lungimea coloanei colorate este proportional cu concentatia. Substantei. Citirea este in ppm, care se transforma dupa o formula in mg/m³.

Metodele automate folosesc -analizoare de gaze la care cu ajutorul unei pompe, aerul este aspirat si trecut printr-un detector bazat, in special, pe un principiu fizic sau fizico-chimic.

2. Interpretarea rezultatelor

Interpretarea datelor analitice ale laboratorului de toxicologic constituie un moment esential pentru stabilirea gradului de risc de intoxicatie profesionala la un loc de munca

Concentratiile de toxic determinate in aerul atmosferei ocupationale se compara , cu concentratia admisibila medie sau cu concentratia admisibila de varf exprimate in mg/m3, prevazute in normele de medicina muncii (Ord MS m 1957/1995).

Concentratia admisibila meaie este aceea concentratie medie de toxic sun care nu se poate produce, cu exceptia cazurilor de hipersensibilitate, nici un simptom sau semn de boala brr de tulburare: a sfar-rr de sanatate fizicalsau mentala, care sa poata fi pusa in evidenta prin testele cele mai sensibile, daca muncitorii sunt expusi (inhaleaza) la'acea concentratie 5 zile pe saptamana (40 ore), timp de o viata profesionala (pana la iesirea la pensie).

Concentratia admisibila medie se compara cu concentratia, medie ponderata in timp pentru un schimb de lucru, care rezulta dintr-un nurmar reprezentativ de determinari pentru locul de munca respectiv, in diferite-faze ale procesului tehnologic. Concentratia medie ponderata in timp (CMPT) se calculeaza dupa urmatoarea formula:

(C1 x T1) + (C₂ x T₂) + + (C_n ^x Tn)

CMPT= T total

in care: C,, C2 C_n = concentratiile medii ale diferitelor faze.