Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

ALEGEREA TRATAMENTULUI CU ANTIBIOTICE

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Accidente de munca - Clasificarea accidentelor de munca
Formule trigonometrice
COLECISTITA ACUTA
Pielonefrita cronica
SUBIECTE PUERICULTURA
BOALA VON WILLEBRAND
TOXICOLOGIE test grila
EXAMENELE MEDICALE PROFILACTICE - METODOLOGIA EXAMENELOR MEDICALE PROFILACTICE
Teste grila de ortopedie si traumatologie osteoarticulara
Ficatul prelucreaza si distribuie nutrientii


ALEGEREA TRATAMENTULUI CU ANTIBIOTICE

Pentru aplicarea corecta a tratamentului cu antibiotice trebuie sa se tina seama de trei factori: antibioticele, boala (si agentul patogen), particularitatile clinice ale bolnavului.




Pentru fiecare antibiotic, este necesar sa se cunoasca urmatoarele date: modul de actiune; absorbtia pe diferitele cai de administrare; nivelul, care poate fi realizat in singe sau in tesuturi si, mai ales, la locul conflictului dintre agentul patogen si organism; pe ce cale si sub ce forma se elimina; posologia si reactiile adverse.

In ceea ce priveste boala si agentul patogen, trebuie sa fie asigurat (in primul rind) diagnosticul corect si complet: etiologie, forma clinica, complicatii, reactivitatea organismului.

Uneori, nu este necesara izolarea agentului etiologic, el subintelegindu-se din diagnosticul de boala (de exp.: scarlatina, lues). De cele mai multe ori, agentul etiologic trebuie izolat si identificat. Din aceasta cauza, toate eforturile vor fi indreptate in acest sens, dupa ce se asigura bolnavului tratamentul de urgenta, simptomatic sau patogenic si se iau masuri pentru a impiedica raspindirea infectiei.

Diagnosticul etiologic poate fi elucidat, in parte, prin examenele macroscopice si microscopice ale produselor patologice (urina, bila, lichid cefalorahidian, sputa, secretii, exudate purulente), completate de culturi: hemocultura, urocultura, bilicultura, cultura din lichidul cefalorahidian si alte produse patologice.

Examenele paraclinice (radiologice, punctii) sau de specialitate (O.R.L., ginecologic) ajuta, in unele cazuri, la stabilirea diagnosticului. Trebuie sa existe siguranta ca agentul etiologic izolat este germenul responsabil de boala sau, in cazul infectiilor mixte, ca este germenul reprezentativ.

Dupa ce germenul a fost izolat, este necesar sa i se stabileasca sensibilitatea la antibiotice (antibiograma). Unii agenti patogeni (de ex.: bacil tific, streptococ betahemolitic, pneumococ), au o sensibilitatea constanta la antibiotice, in timp ce sensibilitatea altor germeni este variabila, motiv pentru care aceasta trebuie cercetata prin efectuarea antibiogramei.

In ceea ce priveste bolnavul, trebuie sa se cunoasca: diagnosticul de boala si diagnosticul etiologic, localizarea infectiei, severitatea bolii si a complicatiilor existente, gradul de afectare a functiilor vitale (respiratie, circulatie, starea rinichilor), bolile asociate (diabet, nefropatii, cardiopatii, hemopatii, hepatopatii), tratamentele urmate (antibiotice, hormoni glucocorticoizi, imunosupresive), eventualele sensibilizari, comportamentul bolnavului fata de infectii si fata de antibiotice.

In vederea instituirii tratamentului cu antibiotice, trebuie sa se analizeze in primul rind, necesitatea acestui tratament, alegindu-se de preferinta antibioticul mai putin toxic, cel mai activ (eventual bactericid) si cu spectrul cel mai restrins.

Dozele vor fi totdeauna cele eficace (sau minimum eficace). Uneori, tratamentul se incepe cu doze mai mici, pentru testarea tolerantei sau pentru evitarea unor fenomene de tip Herxheimer. Cu dozele respective, trebuie sa se obtina in singe si, mai ales la locul infectiei, niveluri de antibiotic mai mari decit concentratia minima inhibitorie a antibioticului respectiv fata de germenul in cauza.



Raportul dintre nivelul de antibiotic (concentratia activa) si concentratia minima inhibitorie este denumit nivel de eficienta inhibitorie. Cu cit nivelul de eficienta inhibitorie este mai mare cu dozele obisnuite, cu atit infectia va fi mai bine stapinita.

Calea de administrare a antibioticelor va fi aleasa in functie de localizarea infectiei, de proprietatile antibioticului si de cooperarea bolnavului. Pentru toate infectiile, este de preferat calea orala, pentru antibioticele care se resorb bine digestiv si cind aceasta cale este accesibila. Antibioticele neresorbabile se administreaza pe cale orala, dar numai pentru tratamentul unor infectii intestinale.

Calea intramusculara se foloseste atunci cind calea orala nu este accesibila sau cind antibioticul nu poate fi administrat pe aceasta cale.

Se recurge la calea intravenoasa, atunci cind antibioticul nu poate fi administrat pe alta cale sau cind este nevoie sa se obtina intr-un timp scurt, niveluri inalte de antibiotic.

Ritmul de administrare este stabilit in functie de particularitatile antibioticului si, in primul rind, de timpul de injumatatire. Cu cit timpul de injumatatire este mai mic, cu atit adimistrarile trebuie sa fie mai dese (de ex.: penicilina); cu cit el este mai mare, cu atit administrarile se fac mai rar (de ex.: doxiciclina).

Durata tratamentului este in functie de boala si de bolnav. In general, un tratament cu antibiotice este continuat pina la terminarea infectiei sau pina cind organismul, cu mijloacele lui de aparare, devine capabil sa inlature infectia. In infectiile acute, se recomanda de obicei un tratament scurt (de ex.: dizenterie, gonoree). In infectiile cronice (de ex.: tuberculoza) tratamentul este de lunga durata. Dupa instituire, tratamentul cu antibiotice trebuie controlat, in vederea aprecierii eficacitatii sau ineficacitatii lui. Eficacitatea tratamentului cu antibiotice se apreciaza dupa urmatoarele date: date clinice (ameliorarea starii generale, scaderea febrei, diminuarea fenomenelor morbide), date paraclinice (de ex.: ameliorarea sau remiterea aspectului radiologic al organului afectat de infectie), date de laborator (scaderea leucocitozei sau vitezei de sedimentare a hematiilor, normalizarea urinii, negativarea culturilor) etc.

Tratamentul trebuie intrerupt, in situatia in care se dovedeste ineficient sau nociv sau cind reactiile adverse intrec avantajele tratamentului. 






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1181
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site