Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Tulburari respiratorii generate de disfunctii ale unor componente ale sistemului nervos

sanatate



+ Font mai mare | - Font mai mic



Tulburari respiratorii generate de disfunctii ale unor componente ale sistemului nervos

Miscarile respiratorii, indispensabile derularii functiei respiratorii se deruleaza sub controlul unor componente centrale si periferice ale sistemului nervos, precum:



-centrul inspirator bulbar (dorsal), raspunzator de initierea miscarilor inspiratorii;

-centrul expirator bulbar (ventro-lateral), raspunzator de stoparea miscarilor exspiratorii;

-centrul penumotaxic pontin (nucleul parabrabrahial medial), raspunzator de stoparea miscarilor inspiratorii, prin modularea activitatii centrului inspirator bulbar (reglajul fin al miscarilor respiratorii);

-nervii frenici, raspunzatori de initierea contractiilor diafragmei, principalul muschi inspirator;

-nervii intercostali, raspunzatori de initierea contractiilor muschilor intercostali (inspiratori si expiratori)

-chemoceptori centrali, bilaterali, plasati in zona bulbara ventrala, sensibili la amplificarea locala a concentratiei ionilor de hidrogen (urmare a acumularii de dioxid de carbon[1]), care stimuleaza neuronii inspiratori bulbari si ventilatia pulmonara;

-chemoceptori periferici, respectiv cei plasati la nivelul:

-corpusculilor carotidieni si al crosei (arcului) aortic, sensibili la diminuarea nivelului oxigenului sanguin arterial, care stimuleaza neuronii inspiratori bulbari si ventilatia pulmonara[2];

-hipotalamusul si sistemul limbic, care in hipertermie si respectiv stari de furie si teama, stimuleaza neuronii inspiratori bulbari si ventilatia pulmonara (polipnee);

-receptori de la nivelul mucoasei nazale, laringiene, care stimulati de prezenta in aerul inspirat a unor substante iritante (amoniac), induc apnee si bradipnee[3];

-parenchimului pulmonar (de intindere) care, la finele inspiratiei induc semnale de stopare a acesteia si initiere a miscarilor expiratorii[4] (reflexul Hering si Breuer.

Structurile mentionate mai sus, sufera variatii (tulburari) functionale in:

-conditii patologice diverse, insotite de hipoxie (afectiuni cardiace, pulmonar, anemi, blocaj al enzimelor respiratorii etc.), conjuncturi in care, aceste modificari functionale se constituie in reflexe adaptativ-compensatoare (tahipnee, hiperpnee, dispnee);

-conditii patologice diverse caracterizate prin concretizarea unor stimuli care irita reflexogene (rinite, faringite, traheite, bronsite etc.), initiatoare a unor acte reflexe, cu caracter de aparare (tuse, stranut, sughit);

-conditii patologice care le afecteaza in mod direct (intoxicatii neurotrope, leziuni ale SNC, tulburari finctionale ale SNC etc.).

Tulburarile functionale ale structurilor sistemului nervos, implicate in reglarea functiei respiratorii, se concretizeaza prin:

-afectarea frecventei miscarilor respiratorii (bradipnee, tahipnee);

-afectarea ritmului miscarilor respiratorii (dispnee);

-derularea unor miscari respiratorii, cu caracter aparte si scop protectiv (tuse, stranut, sughit).

Un ciclu respirator este compus din:

-inspiratie;

-expiratie care, datorita mecanismului specific de producere[7], are o durata mai mare decat inspiratia.

Producerea de variatii de la acest tipar fiziologic, duce la instituirea tulburilor de frecventa si ritm ale respiratiei Aceastea constituie mecanisme de aparare a organismului, in conditiile deficitului de oxigen si a excesului de dioxid de carbon, derularea lor avand punctul de plecare, la nivelul zonelor reflexogene sau ramurile nervului vag (X).

Tulburari functionale ale structurilor sistemului nervos, implicate in reglarea functiei respiratorii, concretizate prin afectarea frecventei si amplitudinii miscarilor respiratorii

Tulburarile de frecventa ale miscarilor respiratorii sunt:

-tahipneea, initiata in conditiile cresterii concentratiei dioxidului de carbon si a scaderii ponderii oxigenului, in mediul intern (efort, insuficienta cardiaca, anemie);

-bradipneea, initiata in conditiile scaderii concentratiei dioxidului de carbon si a cresterii ponderii oxigenului, in mediul intern.

Tulburarile de amplitudine ale miscarilor respiratorii sunt:

-hiperpneea, reactie adaptativa, manifestata in conditii posthipoxice, manifestata prin cresterea minut-volumului respirator[8], urmare a maririi amplitudinii miscarilor respiratorii;

-apneea, initiata in conditiile patrunderii, pe caile aerofore a unor compusi volatili iritanti (amoniac).

Tulburari functionale ale structurilor sistemului nervos, implicate in reglarea functiei respiratorii, concretizate prin afectarea ritmului miscarilor respiratorii

Tulburarile de ritm ale miscarilor respiratorii, poarta denumirea de dispnei. Dispneele sunt insotite de un vadit efort respirator al individului afectat si de senzatia de sufocare.

In functie de timpul respirator afectat, dispneea poate fi:

-inspiratorie, caracterizata prin prelungirea duratei inspiratiei, situatie intilnita in obstructii sau stenoze ale cailor respiratorii dar si in insuficienta cardiaca, cand se constata o respiratie rara, profunda, cu un timp inspirator foarte lung;

-expiratorie, caracterizata prin prelungirea duratei expiratiei, situatie intilnita in emfizem[9], cand se constata o respiratie rara, cu un timp expirator foarte lung, in care se implica activ muschii expriratori si cei abdominali inferiori;

-mixta, care este caracterizata de prelungirea atat a inspiratiei cat si a expiratiei.

O categorie aparte de dispnei, o constituie asa numitele dispnei periodice. Acestea sunt caracterizate de insinuarea, din timp in timp, a unor perioade de apnee, cu durata variabila, pe parcursul ciclurilor respiratorii normale. Dispneele periodice sunt induse in conjuncturi patologice grave, precum:

-alterarea functionala a centrilor respiratori bulbari;

-fazele terminale ale unor boli grave;

-hipoxia (induce scaderea excitabilitatii centrilor respiratori bulbari);

-intoxicatii inductoare ale scaderii excitabilitatii centrilor respiratori bulbari (amoniac, hidrogen sulfurat).

In categoria dispneelor periodice intra:

-respiratia Cheyne-Stokes, caracterizata prin cresterea progresiva si regulata a amplitudinii si duratei miscarilor respiratorii, urmate de o descrestere simetrica si o perioada de apnee, de 10-15 secunde (intoxicatii cu morfina[10], clorura de bariu , afectiuni hepatice, renale, nervoase si cardiace decompensate, boala de altitudine etc.);

-respiratia Biot (meningeala), caracterizata de perioade de respiratie normala, intrerupte de perioade de apnee, de 5-30 de secunde (afectiuni meningeale, soc, toxice neurotrope, etc.);

-respiratia Kussmaul (agonica), caracterizata de inspiratie profunda, zgomotoasa, sacadata, urmata de o pauza si apoi de o expiratie prelungita si succedata din nou de pauza (agonie, coma, sindrom uremic etc.).

Tulburari functionale ale structurilor sistemului nervos, implicate in reglarea functiei respiratorii, concretizate prin derularea unor miscari respiratorii, cu caracter aparte

In categoria miscarilor respiratorii, cu caracter aparte si scop protectiv intra tusea, stranutul si sughitul.

Tusea constituie un reflex bulbar declansat de stimuli (corpi straini, secretii etc.) aplicati la nivelul mucoasei faringiana, laringiana, traheala si bronsic. Calea aferenta a reflexului de tuse este reprezentata de nervul vag (X), iar cea eferenta de nn. spinali ai muschilor exspiratori. Scopul derularii reflexului de tuse este acela de a indeparta corpii straini si secretiile de la nivelul cailor respiratorii si pulmonilor.

Manifestarea specifica a tusei implica, in calitate de efectori, muschii inspiratori, expiratori si laringieni si consta in derularea urmatoarei secvente:

-inspiratie fortata;

-inchiderea glotei;

-initierea unei expiratii fortate, in conditiile in care glota fiind inchisa, presiunea aerului in pulmoni creste considerabil;

-deschiderea glotei;

-finalizarea expiratiei fortate (insotita de bronhoconstrictie);

-inspiratie scurta (rapel), cu rol de aducere a presiunii intrapulmonare la nivelul specific celui dinaintea unei inspiratii normale.

Tusea poate clasificata in functie de:

-intensitatea sa, in:

-stearsa;

-puternica;

-emetizanta (generatoare de senzatie de greata si voma);

-prezenta expectoratiilor, in:

-uscata (lipsita de expectoratii, sugerand iritarea unor receptori specifici);

-umeda (insotita de expectoratii);

-conditiile de aparitie, in:

-de efort;

-matinala (se manifesta dimineata, sugerand supuratii pulmonare);

-vesperala (se manifesta seara, fiind caracteristica tuberculozei);

-nocturna (se manifesta noaptea, sugerand afectiuni cardiace);

-frecventa sa, in:

-rara;

-frecventa;

-chintoasa (convulsiva, cu accese prelungite);

-sonoritatea sa, in:

-ragusita (laringite);

-bitonala (paralizia nervului recurent);

-latratoare.

Stranutul constituie un reflex bulbar declansat de stimuli (corpi straini, secretii etc.) aplicati la nivelul mucoasei nazale. Calea aferenta a reflexului de tuse este reprezentata de nervul trigemen (V), iar cea eferenta de nn. spinali ai muschilor expiratori. Scopul derularii reflexului de stranut este acela de a indeparta corpii straini si secretiile de la nivelul cavitatilor nazale.

Manifestarea specifica a tusei implica, in calitate de efectori, muschii inspiratori si expiratori si consta in derularea urmatoarei secvente:

-inspiratie fortata;

-expiratiei fortate (insotita de bronhoconstrictie);

-inspiratie scurta (rapel), cu rol de aducere a presiunii intrapulmonare la nivelul specific celui dinaintea unei inspiratii normale.

Sughitul, constituie o miscare respiratorie aparte, cu inducere reflexa, caracterizata de derularea urmatoarelor secvente efectoare:

-initierea unei inspiratii bruste, prin contractia clonica a diafragmei ;

-avortarea brusca a initiativei inspiratorii, insotita de:

-inchiderea brusca (clonica) a glotei;

-emiterea unui zgomot specific.

Sughitul este initiat de:

-stimuli si iritatii diverse, cu manifestare la nivelul diafragmei, viscerelor abdominale, pleurei si peritoneului;

-conjuncturi patologice (uremie).

Calea aferenta a reflexului de sughit este reprezentata de nervul vag (X), iar cea eferenta de nervul frenic.

Modificarea tipului respirator, fata de tiparul speciei si varstei, cu etiologie care implica afectarea functionala a nervilor respiratori, precum:

-cea inregistrata in cazul paraliziei nervilor frenici, situatie care scoate din functiune diafragma si permite derularea miscarilor respiratorii, numai pe baza muschilor intersostali, fapt care conduce la o respiratie de tip costal;

-cea inregistrata in cazul afectiunilor cu caracter algic si manifestare la nivelul peretelui abdominal sau viscerelor, fapt care conduce la o respiratie de tip costal;

-cea inregistrata in cazul afectiunilor cu caracter algic si manifestare la nivelul peretelui toracic, fapt care conduce la o respiratie de tip abdominal.



Hidrogenul rezulta din disocierea acidului carbonic, format pe seama CO2, prin hidratare enzimatica.

Impulsurile nervoase ajung la nivelul nucleului inspirator bulbar, pe calea constituita din: nn glosofaringian, vag și nucleul tractusului solitar.

Informația este condusa catre centrii respiratori bulbari prin intermediul nn. trigemen (V) și vag (X).

Conduse catre bulbul rahidian pe filetele nervului vag (X).

Numarul de cicluri respiratorii pe minut.

Duratele inspirației, expiraței și a perioadelor dintre acestea.

Se bazeaza pe revenirea pasiva a pulmonului și a structurilor elastice din structura cutiei toracice la volumul anteinspirator.

Minut Volum Respirator (MVR) = Volum Respirator Curent (VRC) x frecvența respiratorie.

Sau vagotomie.

La caine.

La cal.

Creșterea presiunii intracraniene.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2035
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved