Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

ZOONOZE PRODUSE DE RICKETSII SI CHLAMIDII

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
DIAREEA ACUTA EVALUARE PARAZITOLOGICA
DROGURILE (sau o ora in jurul New York-ului)
Medicina de familie
Comercializarea produselor nanomedicinei
DEFECTUL SEPTAL INTERVENTRICULAR
Extractia dentara
Dezintoxicare extrema: In interiorul celei mai radicale clinicii de dezintoxicare din lume
CONSTRUCTIA APARATULUI DIGESTIV
DEMENTELE
Hepatita cronica virala


ZOONOZE PRODUSE DE RICKETSII SI CHLAMIDII

1. Zoonoze produse de ricketsii




1.1. Febra butonoasa

Sinonime: Febra de Marsilia, febra exantemica mediteraneeana, tifosul de capuse din Africa de Sud, tifosul de capuse din Kenya, febra de Kenya, tifosul de capuse din India, boala de Conor si Bruch.

Etiologie: Rickettsia conorii (Dermacentroxerus conorii).

Repartitie geografica Boala a fost observata intr-o mare parte din Africa, unele regiuni din Europa si Orientul Mijlociu care se invecineaza cu Marea Mediterana, Marea Neagra, Marea Caspica, in India si Asia de Sud -Est.

Frecventa la om este sporadica. Este insa rickettsiosa cea mai frecvent intalnita in Africa de Sud.

Frecventa la animale R. conorii a fost izolata la mai multe specii de rozatoare salbatice si s-au intalnit anticorpi la capre, oi si primate in unele tari din Africa.

La om, febra butonoasa este varietatea benigna din grupul febrei purpurii. Se caracterizeaza printr-o leziune initiala la locul de intepatura al capusei. Aceasta consta dintr-un mic ulcer rosietic acoperit de crusta neagra care poate persista pe intreaga perioada de evolutie a bolii. Febra apare la 5-7 zile de la intepatura de capusa si este insotita de cefalee violenta si de dureri musculare si articulare. In a patra sau a cincea zi de febra se observa o eruptie generalizata musculara sau maculopapuloasa.

Boala la animale Cainii infestati cu Rhipicephalus sanguineus, principalul vector in zona mediteraneana, pot prezenta ricketsiemie, fara semne clinice.

Surse de infectie si mod de transmitere: In tarile din jurul Marii Mediterane, al Marii Negre si Marii Caspice principalul vector al infectiei este capusa bruna a cainelui, R. sanguineus, care este capusa responsabila a focarelor naturale de febra butonoasa. R. sanguineus are o preferinta marcata pentru caine si inteapa omul numai ocazional. La capuse de caine Rickettsia se transmite pe cale ovariana de la generatie la generatie.

Rolul animalelor in epidemiologie Omul este o gazda accidentala, infectia fiind perpetuata in natura prin rozatoarele salbatice si capusele lor. Cainii joaca un rol foarte important in aducerea capuselor infectate in mediul uman.

Diagnostic Prezenta infectiei este confirmata in laborator de probe serologice. Precizarea diagnosticului se face prin reactia de fixare a complementului sau reactia de microaglutinare, utilizand antigene specifice. In testul de imunofluorescenta, prin utilizarea semnelor specifice anti IgM si anti Ig G se poate realiza diferentierea infectiilor recente de infectiile vechi.

Profilaxie: Masurile de profilaxie sunt indreptate indeosebi impotriva vectorilor si constau din aplicarea de ixodicide pe caine si in mediul sau.

1.2. Febra  Q

Sinonime: Pneumoricketsioza, gripa din Balcani, Coxieloza, febra de abatoare etc.

Etiologie Coxiella burnetii (Rickettsia burnetii) care difera de celelalte ricketsii prin filtrabilitatea si rezistenta sa mare fata de agentii fizici si chimici; aceasta este mai rezistenta la caldura, de exemplu, decat majoritatea germenilor nesporulati. In plus, nu produce aglutinine in reactia Weil - Felix, nu produce eruptii cutanate la om si se poate transmite si fara interventia vectorilor.

Sunt cunoscute doua faze antigenice (I si II) asemanatoare variatiei S-R de la salmonele sau brucele. Coxiella burnetii se intalneste in faza I la animalele gazda si la capuse si se transforma in faza II avirulenta, dupa mai multe pasaje (in sacul vitelin) pe oua embrionate.

Repartitia geografica: Febra Q este cosmopolita. Infectia este endemica in numeroase regiuni, fiind identificata pana in prezent in cel putin 50 de tari.

Frecventa la om: Febra Q se intalneste sub forma de cazuri sporadice sau de focare endemice. Infectia umana este adesea inaparenta, iar cand apar semne clinice acestea pot fi confundate cu cele intalnite in alte boli febrile. Diagnosticul clinic al febrei Q este mascat adesea de administrarea fara discernamant de antibiotice tuturor cazurilor febrile. Febra Q a fost observata in laboratoarele si facultatile care utilizeaza oi pentru studiu si cercetari .



Frecventa la animale: Infectia a fost constatata la aproape toate speciile domestice si numeroase specii salbatice, atat la mamifere, cat si la pasari.

In multe zone endemice s-au constatat reagenti serologici la bovine, ovine si caprine, precum si la animalele salbatice.

Boala la om: Perioada de incubatie dureaza intre doua si patru saptamani. Debutul este brusc, cu febra, frisoane, transpiratie abundenta, senzatie de greata, anorexie, mialgii, vomismente. Febra este intermitenta si dureaza intre 9 si 14 zile. Semnul clinic dominant este reprezentat de o cefalee violenta insotita de dureri retro-oculare. La examenul radiologic circa 50% din bolnavi prezinta pneumonie, care se manifesta prin tuse lejera, expectoratii putin abundente, dureri toracice. In comparatie cu alte ricketsioze, in febra Q nu se constata eruptii cutanate. Boala imbraca o forma clinica mai severa la persoanele in varsta de peste 40 de ani. Mortalitatea este mai mica de 1%, iar cand evolueaza spre cronicizare afecteaza indeosebi sistemul cardiovascular.

La animale ca regula generala, boala este inaparenta. La rumegatoare, dupa trecerea prin sange, C. burneti se localizeaza in mamela, in ganglionii mamari superiori si in placenta. La vaca, infectia dispare, in general, in cateva luni, iar unele vaci pot ramane purtatoare, ricketsia localizata in mamela putand fi eliminata pe parcursul a mai multor lactatii. Ricketsia este foarte rezistenta in mediu, ceea ce ii asigura supravietuirea si ii permite sa infecteze alte animale si omul.

Surse de infectie si modalitati de transmitere:

In natura se disting doua cicluri de infectie: primul la animalele domestice (in principal bovine, caprine, ovine), iar cel de al doilea, focarul natural, in care ricketsia circula intre animalele salbatice si capusele lor.

Sunt recunoscute pana in prezent cel putin 40 de specii de capuse apartinand familiilor Ixodidae si Argasidae, care pot fi infectate natural cu R. burnetii. Un animal infectat introdus intr-un efectiv sanatos poate provoca aparitia unui nou focar.

Sursele principale de infectie la om sunt reprezentate de animalele domestice si produsele contaminate de la acestea. Transmiterea se face pe cale aeriana. Desi ricketsia este eliminata prin lapte, iar pasteurizarea nu o inactiveaza complet, se cunosc putine cazuri de infectie la om prin laptele contaminat. Avand in vedere rezistenta sa foarte mare in mediu, ricketsia poate fi transportata la mare distanta sau poate fi ea originea unei noi infectii dupa un lung interval de timp (a putut fi izolata din sol dupa 6 luni de la retragerea animalelor din zona contaminata). Omul se poate infecta, de asemenea direct, patrunzand in focarul natural unde este asteptat de capusa infectata.

Figura 20

FEBRA Q. Modul de transmitere prin fauna salbatica

 

 

 

 


 



 

Ixodide, Argaside

 

Animale salbatice

 

Animale salbatice

 


Figura 21

FEBRA Q
Ciclul de transmitere prin animale domestice
 


 

 

 

 

Rolul animalelor in epidemiologia bolii Omul contacteaza infectia de la animalele domestice, febra Q fiind o zoonoza tipica. Transmiterea interumana este rara; a fost citat un focar de febra Q intr-un spital din Franckfurt care a avut la origine un salariat al spitalului, care lucrase cu C. burnetii, aceasta fiind izolata din expectoratiile sale.

Diagnosticul febrei Q se realizeaza, indeosebi prin teste serologice. Pentru izolarea C. burnetii sunt necesare camere de laborator, cu conditii speciale de securitate. Testul serologic cel mai utilizat este reactia de fixare a complementului, iar diagnosticul se bazeaza pe cresterea titrului anticorpilor la proba prelevata de la animalul (sau omul) in convalescenta fata de proba prelevata la debutul bolii de la aceleasi cazuri.

Profilaxia bolii la om se realizeaza prin supravegherea serologica a bolii la animale si prin vaccinarea profilactica a oamenilor din grupele profesionale de risc.

De asemenea, fierberea laptelui, distrugerea placentelor reprezinta masuri necesare pentru prevenirea transmiterii febrei Q la om.

2. Clamidioze

2.1. Chlamidioza aviara

Sinonime: Psitacoza, ornitoza.

Etiologie: Genul Chlamydia contine doua specii: Chlamydia trachomatis, patogena pentru om si Chlamydia psittaci, patogena pentru pasari si pentru mamifere si transmisibila la om. Clamidiile sunt organisme intracelulare cu ciclu unic de reproductie care cuprinde doua faze, din care una este infectanta. Acest ciclu, precum si alte caractere (metabolice si structurale) deosebesc clamidiile de bacterii, rickettsii si virusuri.

Stadiul infectant al clamidiilor corespunde patrunderii corpilor elementari in celula sensibila cu care vine in contact. Dupa 6-8 ore, corpii elementari se reorganizeaza intr-un corp reticulat neinfectant, care se multiplica prin diviziune binara. Dupa 18-24 de ore, unii corpi reticulati sufera o noua reorganizare, se condenseaza si se transforma in corpi elementari cu un diametru de 0,4 microni. Cand celula gazda se dezintegreaza, corpii elementari sunt eliberati si reiau un nou ciclu infectios.



Repartitia geografica este mondiala.

Frecventa la om este, in general, sporadica. Clamidioza este, in primul rand, o boala profesionala a persoanelor care vin in contact cu pasarile de companie, domestice si salbatice (muncitori in abatoare, ingrijitori, persoanele familiilor care au pasari de colivie etc.).

Frecventa la animale Infectia naturala cu clamidii a fost intalnita la peste 130 de specii de pasari domestice si salbatice, dintre care mai mult de jumatate apartin familiei Psitacidae. Practic insa, toate speciile de pasari pot fi considerate ca rezervoare potentiale de clamidii. Boala se intalneste mai frecvent la ratoi, curci, porumbei si psitacide. C. psittaci a fost izolat in proportie de 20-25% de la pasarile de colivie moarte.

Boala la om evolueaza in numeroase cazuri asimptomatic. Perioada de incubatie este de 1-2 saptamani, dar poate fi si mai lunga. In unele situatii, boala poate capata o severitate variabila.

Formele usoare pot fi confundate cu boli respiratorii banale si trec adesea neobservate. Boala poate debuta brusc, insotita de febra, frisoane, dureri musculare, anorexie si cefalee. In alte cazuri, boala poate debuta insidios.

Simptomatologia dureaza intre 7 si 10 zile. In cazul pneumoniei atipice examenul radiologic evidentiaza la inceput infiltratii si mai rar zone de hepatizatie ce pot evolua spre bronhopneumonie. La inceput se poate observa tuse seaca, urmata de expectoratie mucoasa sau mucopurulenta. La persoanele in varsta se constata o forma foarte grava, insotita de splenomegalie, hepatomegalie, voma, diaree alternand cu constipatie, insomnie, pierderea echilibrului, depresiune mentala si chiar delir. Tratamentul precoce cu tetracicline scurteaza evolutia bolii si evita complicatiile.

Boala la animale Majoritatea infectiilor aviare sunt latente si inaparente. Pasarile exteriorizeaza, in general, boala atunci cand rezistenta lor este diminuata ca urmare a unor factori de stress (suprapopulare, igiena deficitara, carente nutritionale, transport de lunga durata etc.).

S-au identificat focare de clamidioza aviara atat la crescatori de pasari de companie, cat si de ferma, in timpul transsportului, indeosebi, in efective de porumbei, rate si curci. Simptomatologia bolii la pasari  nu este caracteristica: s-au constatat febra, diaree, anorexie , slabire si insuficienta respiratorie. S-a constatat foarte frecvent conjunctivita, mergand de la simpla congestie la inchiderea completa a ochiului, insotita de fenomene necrotice ale acesteia. La necropsie se poate constata inflamatia pleurei care este acoperita de un exudat fibrinos, pulmoni edematiati sau congestionati, ficat hipertrofiat, splenomegalie, epicardita si miocardita.

La mamifere, C. psittaci poate fi la originea a numerose afectiuni: avortul enzootic al vacii, conjunctivita cobaiului, pneumonia pisicii, encefalomielita la bovine, poliartrita la vitei si miei.

Se apreciaza totusi ca tulpinile aviare de C. psittaci sunt proprii speciilor respective si nu trec la mamiferele domestice si invers.

Surse de infectie si moduri de transmitere

Rezervoarele naturale de C. psittaci sunt pasarile domestice si salbatice. Clamidiile mamiferelor (cu exceptia C. trachomatis care se intalneste la om si este agentul unei pneumonii la soricei) apartin speciei C. psittaci. Cu toate acestea, tulpinile de C. psittaci izolate de la mamifere sunt rar patogene pentru om.

Omul se infecteaza din mediul contaminat de pasarelele infectate. Clamidioza aviara este in mod esential o boala profesionala a lucratorilor din abatoare, a celor care deplumeaza pasarile, a crescatorilor de porumbei, a lucratorilor din magazinele de pasari exotice si de voliera.

La pasari, clamidioza se poate manifesta prin diaree, pasarile bolnave imprastiind pe aceasta cale un numar de clamidii. Cand dejectiile se usuca Clamidia trece in pulberile din aer.

Contaminarea intre pasari se realizeaza prin inhalarea de clamidii si prin ingestie (coprofagie, canibalism etc.). Pasarile salbatice constituie un rezervor natural al clamidiilor pentru pasarile domestice si chiar pentru om.

Rolul animalelor in epidemiologia bolii: Infectia la om cu C. psittaci este o zoonoza in care omul este o gazda accidentala. Transmiterea interumana este rara, dar a fost descoperita la personalul sanitar care ingrijeste bolnavi cu psitacoza.

Diagnosticul bolii poate fi confirmat prin examene serologice, indeosebi prin RFC. Se considera un titru semnificativ pentru diagnostic daca a crescut de patru ori intre cele doua recoltari de probe la interval de 2-3 saptamani (la debutul bolii si la convalescent).

Diagnosticul bolii la om poate fi confirmat, de asemenea, prin izolarea C. psittaci din expectoratii sau din sange de la bolnavii febrili. Probele sunt inoculate in oua embrionate, in soricei sau in culturi celulare.

Reactia de fixare a complementului poate fi utilizata la psitacide pentru diagnosticul infectiilor clinice, pentru depistarea infectiilor latente, ca si pentru diagnosticul infectiilor recente la porumbei. Se poate utiliza cu rezultate foarte bune ELISA pentru depistarea anticorpilor in serul animalelor bolnave sau trecute prin boala.

Pentru izolarea C. psittaci de la mamifere si pasari se pot utiliza probe de splina, ficat sau continut intestinal sau se poate evidentia clamidia pe frotiuri de membrane seroase, de splina, ficat sau pulmon colorate prin metodele: Macchiavello, Gimenez sau Giemsa.

Izolarea agentului etiologic in laborator impune efectuarea lucrarilor in conditii severe de securitate, pentru protectia personalului care le efectueaza.

Profilaxia bolii la om se bazeaza pe cunoasterea si diagnosticul bolii la maifere si pasari si chimioprofilaxia cu tetraciclina a pasarilor expuse, indeosebi a celor care urmeaza a fi transportate. Supravegherea serologica a pasarilor reprezinta, de asemenea, o masura menita sa reduca riscul imbolnavirilor la om.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1866
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site