Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AeronauticaComunicatiiElectronica electricitateMerceologieTehnica mecanica


EFICIENTA ENERGETICA SI CONSUMUL FINAL DE ENERGIE

Electronica electricitate

+ Font mai mare | - Font mai mic



EFICIENTA ENERGETICA SI CONSUMUL FINAL DE ENERGIE.



Resursele primare de energie reprezinta formele de energie disponibile ca atare in natura. Acesta categorie include combustibilii fosili, combustibilii nucleari neprelucrati si energia cinetica a apelor curgatoare, a marilor si a oceanelor. Combustibilii fosili conventionali si nucleari sunt resurse primare minerale, disponibile sub forma de zacaminte de carbuni, petrol, gaze naturale si uraniu. Utilizarea lor de catre oameni intr-o activitate organizata presupune mai multe etape preliminare si anume extractia, prelucrarea (purificarea), stocarea si transportul. In continuare, in multe situatii, utilizarea lor implica cel putin o etapa intermediara de transformare a energiei primare (combustibilului) in energie direct utilizabila. Progresul tehnologic si dezvoltarea industriala accelerata din secolul XX au avut ca urmare si o complicare a lanturilor de conversie energie primara - energie direct utilizabila. In principiu, un asemenea lant poate cuprinde mai multe etape si anume :

- generare (conversia energiei primare);

- transformare (modificarea formei de energie sau a parametrilor purtatorului de energie);

- transport si distributie (in cazul unei solutii de alimentare centralizata);

- consum final.

In perioada cuprinsa intre mijlocul secolului XIX si a doua jumatate a secolului XX, principalele eforturi tehnologice in domeniul energetic au vizat in special sectoarele producerii, transportului si distributie energiei. Sectorul consumului final a fost neglijat din motive care au tinut de caracterul extensiv al dezvoltarii si de contextul istoric.

Dupa cele doua 'crize petroliere' din 1973 si 1979, tarile industrializate, dependente de importul de materii prime si purtatori de energie, au intreprins o serie de masuri cu caracter strategic menite sa le protejeze economiile de 'santajul' tarilor mai putin dezvoltate care detineau in mare parte aceste resurse. Au fost avute in vedere atat conservarea energiei cat si valorificarea pe scara larga a resurselor energetice regenerabile (vant, soare, biomasa, maree, etc).

Importanta economica a grupului tarilor dezvoltate a determinat generalizarea masurilor de conservare a energiei, care au devenit o conditie imperativa pentru orice activitate economica profitabila care implica participarea pe piata mondiala. Experienta acumulata de atunci si pana in prezent a permis inchegarea unei metodologii privind valorificarea avansata a resurselor energetice de orice fel si avand la baza conceptele de management al energiei si de eficienta energetica.

O analiza pertinenta a situatiei existente in anul 1980 in tarile industrializate a aratat ca tehnologiile de producere, transport si distributie a energiei erau in general deja plafonate sub aspectul performantelor tehnice. Nu acelasi lucru se putea spune si despre procesele si tehnologiile de consum final, al caror impact asupra eficientei energetice globale a fost neglijat pana in acel moment. Au existat si cateva exceptii, cea mai notabila fiind reprezentata de sectorul chimiei industriale, unde s-au manifestat preocupari pentru conservarea energiei inca din deceniul al saselea al secolului XX. Devenise in sfarsit evident faptul ca imbunatatirea eficientei energetice a proceselor si tehnologiilor consumatoare putea genera in acel moment cele mai importante economii de energie.

Concentrarea eforturilor in special in vederea imbunatatirii performantelor energetice ale consumatorilor finali de energie in majoritatea tarilor dezvoltate a devenit justificata si din punct de vedere economic dupa ce s-a constatat ca pretul combustibililor superiori pe piata internationala va ramane ridicat pentru o lunga perioada de timp. Concomitent cu cresterea preturilor au inceput sa se faca simtite efectele constientizarii necesitatii prezervarii mediului inconjurator si epuizarii inevitabile a rezervelor de combustibili fosili, pentru care nu s-a gasit de altfel nici in prezent o solutie alternativa convenabila si la scara industriala. Semnalele excesiv de pesimiste transmise de catre Clubul de la Roma in deceniul al saptelea au contribuit la randul lor la generalizarea acestui fenomen la scara planetara, mai accentuat totusi in tarile dezvoltate si industrializate.

Utilizarea eficienta a energiei constituie in prezent un aspect al preocuparii generale de utilizare eficienta a resurselor materiale de orice fel, determinata de constientizarea caracterului epuizabil al acestora. Astfel, eficienta energetica a devenit o necesitate economica, exprimata concentrat prin conditia de reducere a ponderii cheltuielilor cu energia in cadrul costurilor totale de productie.

Un efect asemanator l-a avut in ultimul timp si preocuparea pentru reducerea poluarii mediului inconjurator, concretizata in legislatia si reglementarile aparute in mai toate tarile dezvoltate, care obliga pe cei care mai polueaza inca mediul la plata unor daune importante. Intrucat daunele si amenzile platite pentru depasirea nivelului admisibil de poluare a mediului se regasesc in costurile de productie, rentabilitatea companiei care polueaza mediul este astfel afectata. Avand in vedere ca poluarea este, in multe cazuri, o consecinta a utilizarii combustibililor naturali sau sintetici, exista in prezent o legatura directa intre eficienta energetica si impactul asupra mediului ambiant al unei anumite activitati.

Experienta acelorasi tari avansate a demonstrat ca ameliorarea eficientei energetice in economia nationala nu poate fi lasata numai pe seama companiilor, indiferent de marimea si importanta lor, fie ca acestea sunt private sau ca ele apartin statului. Mijloacele prin care statul stimuleaza intreprinderile in directia cresterii eficientei energetice trebuie insa sa fie compatibile cu legile economiei concurentiale. Experienta acumulata pana in prezent demonstreaza ca schimbarea nu poate fi realizata dintr-o data, printr-o injectie masiva de capital. Asemenea fonduri nu au fost disponibile in nici una din tarile 'bogate'.

Introducerea solutiilor eficiente s-a facut treptat, incepand cu cele deloc sau mai putin costisitoare. Economiile astfel obtinute au fost reinvestite tot in masuri de eficientizare, care au adus beneficii mai importante. La randul lor, acestea au fost reinvestite in acelasi fel, evolutia acestui proces mai putin fundamentat teoretic dar bazat pe bunul simt demonstrand necesitatea caracterului continuu al preocuparii pentru imbunatatirea eficientei energetice.

Printr-o propaganda inteligenta, agentiile guvernamentale din tarile industrializate avand ca obiect de activitate conservarea energiei si protectia mediului au contribuit la generalizarea solutiilor eficiente, care au adus beneficii directe companiilor care le-au aplicat. Acestea au prosperat si au contribuit in final cu sume mai mari sub forma de impozit pe profit la bugetul statului. In acest fel, fondurile investite in activitatea agentiilor respective au adus in final beneficii indirecte bugetului statului, deci sursei din care ele proveneau, contribuind in acelasi timp si la mentinerea competitivitatii si prosperitatii economiei nationale.

Promovarea si stimularea creativitatii tehnice interne si a schimburilor de informatii si experienta cu alte tari pot contribui in mod hotarator la gasirea unor solutii tehnice compatibile cu situatia actuala din economia Romaniei, care sa permita reducerea ponderii cheltuielilor cu energia in costurile totale de productie si atingerea in acest fel a unui nivel minim de competitivitate in raport cu tarile UE. Disciplina Utilizarea Energiei, inclusa in planul de invatamant al tuturor directiilor de specializare existente in cadrul profilului energetic, urmareste sa transmita studentilor modul de abordare si unele notiuni de baza privind eficienta energetica a proceselor si instalatiilor care se regasesc in categoria consumatorilor finali de energie, cu un accent special pe activitatile industriale.

1.1 Consumatorii finali de energie. Sistemul energetic al intreprinderii.

Consumatorii finali de energie pot fi clasificati in functie de mai multe criterii. Astfel, in functie de durata consumului, consumatorii finali pot fi :

- sezonieri;

- permanenti.

In functie de sectorul de activitate caruia ii apartin, consumatorii finali pot fi :

- industriali;

- tertiari (complexe comerciale, scoli, spitale, cladiri administrative, etc);

- casnici (rezidentiali).

In functie de efectul intreruperii neanuntate a alimentarii cu energie, consumatorii finali pot fi incadrati in trei categorii :

- consumatori de gradul I, la intreruperea alimentarii carora se pot produce victime omenesti, avarii grave ale unor instalatii, perturbarea grava a vietii si activitatii unor colectivitati mari de oameni;

- consumatori de gradul II, la intreruperea alimentarii carora se produc importante pierderi de productie;

- consumatori de gradul III, la intreruperea alimentarii carora sunt afectate conditiile de munca si de viata ale unor grupuri de oameni.

La nivelul unui consumator final complex, consumurile de energie pot imbraca mai multe forme :

- energie electrica;

- energie mecanica;

- energie termica (caldura, frig);

- energie potentiala (aer comprimat);

- energie primara (combustibili).

Cel mai complex sistem consumator este intreprinderea industriala, a carei buna functionare necesita un sistem energetic al intreprinderii (SEI). Acest sistem este la randul sau compus din mai multe subsisteme si anume :

- subsistemul stocului de energie primara (combustibili lichizi sau solizi);

- subsistemul transformatorilor de energie (centrala termica, centrala electrica de termoficare, statie de pompe, statie de compresoare de aer, transformatoare electrice, etc);

- subsistemele de distributie a fiecaruia dintre purtatorii de energie direct utilizabila (energie electrica, abur, apa fierbinte, aer comprimat, etc);

- subsistemul consumatorilor finali.

Formele de energie direct utilizabile disponibile la nivelul unui contur dat, atat cele provenite din exteriorul cat si cele generate in interiorul acestuia, pot fi incadrate intr-una dintre urmatoarele doua categorii :

a) consumuri directe (tehnologice), aferente in mod nemijlocit etapelor realizarii unui produs sau prestarii unui serviciu;

b) consumuri indirecte, aferente activitatilor conexe desfasurate in perimetrul respectiv.

Consumurile indirecte contribuie la asigurarea si sustinerea logistica a activitatii propriu-zise. Activitatile conexe includ planificarea, monitorizarea, contabilizarea, aprovizionarea, asigurarea conditiilor de munca, transportul intern, distributia, paza, etc.

Deosebirea intre consumurile directe si cele indirecte nu este doar una formala. Cele doua categorii de consumuri de energie au caracteristici diferite. De aceea este recomandabil ca la intocmirea inventarului consumurilor energetice dintr-o intreprindere sa se precizeze din ce categorie face parte fiecare cerere sau consum de energie.

In raport cu conturul stabilit se definesc categoriile de intrari si iesiri din acest contur. In general, fluxurile materiale continue sau discontinue intrate intr-un contur dat pot fi clasificate in trei categorii :

a) resurse primare, care pot fi materiale si/sau energetice;

b) semifabricate;

c) energie primara sau direct utilizabila.

Iesirile din conturul respectiv pot fi la randul lor clasificate in patru categorii si anume :

a) produsul principal;

b) produsul sau produsele secundare;

c) resursele secundare materiale si/sau energetice;

d) pierderi directe de energie.

Conditia conservarii energiei in perimetrul analizat este exprimata matematic prin conditia ca suma intrarilor (continutul de energie al fluxului sau fluxurilor de energie primara, continutul de energie al fluxului sau fluxurilor de energie direct utilizabila, continutul de energie al fluxului sau fluxurilor de semifabricate, etc) sa fie egala cu suma iesirilor (continutul de energie al produsului principal, continutul de energie al fluxului sau fluxurilor de resurse energetice secundare, fluxul de energie pierduta direct in mediul ambiant, cantitatea de energie disipata prin efect de acumulare, etc). Termenul care se refera la efectul de acumulare apare doar in cazul proceselor discontinue sau tranzitorii, marimea sa putand fi in anumite cazuri semnificativa iar in altele neglijabila. Daca in desfasurarea procesului analizat intervin reactii chimice, efectul lor termic se va regasi in suma intrarilor pentru reactiile exotermice sau in suma iesirilor pentru reactiile endotermice. Termenii bilantului energetic pot fi exprimati, dupa caz, in W si multiplii, in cazul unor activitati de tip continuu, sau in J si multiplii, in cazul unor activitati de tip discontinuu.

Resursele materiale pot fi in acelasi timp si resurse energetice, avand valoare energetica sau un anumit continut de energie, pot fi de diverse feluri si se pot prezenta in diverse forme. In general, prin resurse energetice primare sau energie primara se inteleg substante combustibile conventionale (carbuni, petrol si derivatele sale, gaz natural, alti combustibili sintetici, etc), in timp ce prin energie direct utilizabila se intelege o forma de energie rezultata de obicei prin cel putin o etapa de conversie a energiei primare, care poate fi consumata ca atare :

- energia electrica;

- energia mecanica;

- energie termica (caldura, frig);

- energie potentiala (aer comprimat).



Din conturul considerat iese in primul rand produsul principal, care este scopul activitatii analizate. In unele cazuri, pe langa acesta mai ies si unul sau mai multe produse secundare, deseuri, reziduuri sau resurse secundare (materiale si/sau energetice). Trebuie precizat ca produsul principal poate avea si el un anumit continut de energie, care ii poate conferi si calitatea de resursa energetica secundara.

Pierderile directe de energie ale conturului constau in caldura transmisa mediului inconjurator prin peretii componentelor a caror temperatura este mai mare decat temperatura ambientului, in energie mecanica transformata in caldura prin frecare, in efectul termic al curentului electric prin conductoarele de legatura, etc.

Analiza eficientei energetice a unei activitati desfasurate intr-un anumit contur porneste in primul rand de la cantitatea si calitatea resurselor energetice secundare disponibilizate. Resursele energetice secundare (res) reprezinta cantitati sau fluxuri de energie de orice fel, evacuate dintr-un contur in care se desfasoara o activitate productiva si care nu pot fi reciclate (valorificate tot in activitatea respectiva) decat prin modificari aduse instalatiilor aflate in conturul respectiv.

Resursele energetice secundare pot fi clasificate in functie de natura continutului lor de energie in patru categorii distincte :

- combustibile;

- termice;

- de suprapresiune;

- cinetice.

Res combustibile pot fi intalnite in stare gazoasa (gaz de cocs, gaz de furnal, gaze eliminate dintr-o instalatie chimica de sinteza, etc), lichida (lesie) sau solida (deseuri lemnoase, paie, cocs marunt, etc). Indiferent de starea de agregare, ele se caracterizeaza prin compozitia si puterea lor calorifica.

Res termice pot fi agenti termici fluizi (aer cald, gaze de ardere, gaze de proces, abur uzat, condensat, etc) sau substante solide (laminate, piese si materiale tratate termic, cocs fierbinte, zgura, etc). Ele se caracterizeaza prin nivelul de temperatura cu care ies din conturul de bilant, dar si prin capacitatea de a transfera aceasta caldura sensibila sau latenta unui alt mediu.

Res de suprapresiune sunt in general gaze avand o presiune mai mare decat presiunea atmosferica, deci un continut de energie potentiala.

Res cinetice sunt cunoscute si sub denumirea de volanti sau mase inertiale franate.

Resursele energetice secundare care ies dintr-un contur de bilant oarecare pot cumula mai multe astfel de caracteristici. De exemplu, un flux de gaze evacuat dintr-o instalatie poate avea in compozitia sa elemente combustibile (gaz metan, hidrogen, oxid de carbon, etc), dar in acelasi timp poate avea o temperatura si eventual o presiune mai mari decat acelea ale mediului ambiant.

Valorificarea res in interiorul conturului asociat activitatii din care provin presupune modificarea procesului tehnologic sau a cel putin unuia dintre echipamentele care compun instalatia. Ea se numeste recuperare interna sau interioara si are ca efect reducerea consumului propriu de energie primara sau direct utilizabila. Acest mod de valorificare a res, care poate fi considerat ca o reciclare sau o recirculare, nu este intotdeauna tehnic posibil si/sau avantajos din punct de vedere economic. Recuperarea interna are ca efect direct reducerea facturii energetice ca urmare a reducerii consumului propriu de energie.

Valorificarea res in afara conturului respectiv se numeste recuperare externa sau exterioara si implica existenta unui consumator exterior conturului asociat activitatii din care provine res. Consumatorul este de obicei amplasat in apropiere, deoarece transportul la distante mari este cu atat mai putin avantajos din punct de vedere economic cu cat intensitatea sau densitatea energetica a res este mai mica. Recuperarea externa are ca efect reducerea in mod indirect a facturii energetice a activitatii care a generat-o, deoarece din ea se deduc incasarile obtinute din vanzarea in exterior a res.

Consumatorul alimentat printr-o recuperare externa a res renunta la serviciile unei surse de energie conventionale (centrala electrica, centrala termica, etc), care va produce mai putina energie direct utilizabila pentru care va consuma mai putina energie primara. El trebuie sa prezinte o cerere de energie compatibila cu caracteristicile res disponibile (natura, parametrii, simultaneitate, mod de variatie in timp, etc.). Daca compatibilitatea este partiala, res va constitui doar una dintre sursele sale de alimentare cu energie, cealalta ramanand sursa conventionala. Recurgerea la alimentarea cu energie recuperata duce de obicei la complicatii suplimentare pentru consumator, dezavantaj compensat printr-un pret mai coborat al energiei cumparate.

Oportunitatea si gradul de recuperare al unei res sunt intotdeauna rezultatul unei analize tehnico-economice, care exprima la un moment dat, o anumita situatie intr-un anumit context. Modificarea contextului poate infirma o solutie de recuperare in totalitate sau numai intr-o anumita proportie. Acest lucru trebuie subliniat, deoarece anumite solutii practicate cu succes in alte parti nu sunt in mod obligatoriu la fel de eficiente si in conditiile actuale din Romania si invers.

1.2 Managementul energiei la consumator (DSM).

Cresterea eficientei energetice intr-un contur dat, in interiorul caruia se desfasoara in mod organizat o activitate profitabila, este o cerinta care deriva din necesitatea mai generala ca activitatea respectiva sa aduca un beneficiu maxim celui sau celor care au investit bani pentru demararea ei. Cheltuielile cu energia, cunoscute si sub denumirea generica de factura energetica, constitue o parte a cheltuielilor totale implicate de buna desfasurare a activitatii prestate in interiorul conturului analizat. Ele reprezinta totalitatea efortului financiar pentru achizitionarea si/sau producerea in interiorul perimetrului a tuturor formelor de energie necesare proceselor de consum final. Reducerea lor contribuie la reducerea cheltuielilor totale si implicit fie la majorarea beneficiului obtinut, fie la micsorarea pretului de vanzare al produsului realizat. In cazul in care in interiorul conturului analizat se desfasoara o activitate neprofitabila, aceasta cerinta se rezuma la minimizarea cheltuielilor si eventual la incadrarea lor in anumite limite prestabilite. In ultima instanta, marimea absoluta sau specifica a facturii energetice este considerata din aceste motive o masura a eficientei energetice realizate in perimetrul analizat.

In general se considera ca o activitate este cu atat mai eficienta sub aspect energetic cu cat pierderile de energie inventariate la nivelul conturului in interiorul caruia se desfasoara activitatea respectiva sunt mai mici. Conceptul de eficienta energetica capata un caracter concret si un continut numai daca este legat de un contur bine definit si de o activitate anume care se desfasoara in mod organizat in interiorul acestuia. Desi este intens utilizata in toata lumea atat de catre specialisti cat si de catre nespecialisi, sintagma respectiva nu are aceeasi semnificatie pentru toti.

In perspectiva istorica, sintagma eficienta energetica a aparut in vocabularul limbii engleze ca o necesitate impusa de realitatea cresterii dramatice a preturilor purtatorilor de energie, fara a fi mai intai definita si fundamentata teoretic de catre specialisti. Ea a fost preluata si in limba romana, fiind utilizata cu o frecventa mult mai mare dupa 1990. Inainte de 1990, in Romania era preferata din considerente de natura propagandistica o alta sintagma si anume aceea de independenta energetica, care implica insa eficienta energetica.

In momentul de fata si in limba romana, notiunea de eficienta energetica are doua semnificatii. In sens restrans, notiunea de eficienta energetica are intelesul de performanta energetica si este folosita ca atare de multa vreme. Prin urmare, cresterea eficientei energetice in sens restrans are drept consecinta economisirea energiei. In sens larg, notiunea are aceeasi semnificatie ca si in limba engleza, fiind legata de cerinta reducerii marimii facturii energetice sau a cheltuielilor specifice cu energia.

Economisirea energiei si reducerea consumului ar trebui sa conduca la reducerea facturii energetice. In practica se pot intalni insa situatii in care factura energetica se reduce desi consumurile energetice la nivelul conturului analizat raman neschimbate si viceversa. Cele doua semnificatii nu sunt deci total diferite, sensul larg al notiunii de eficienta energetica incluzand sau implicand in principiu sensul sau restrans. Sensul larg al notiunii de eficienta energetica este caracteristic capitalismului modern si perfect compatibil cu mecanismele economiei de piata.

Cresterea eficientei energetice in sens larg ca si in sens restrans intr-o intreprindere industriala presupune aplicarea cu convingere, consecventa si profesionalism a tehnicilor si procedurilor de management al energiei. In general, tehnicile si procedurile de management urmaresc identificarea, alocarea si valorificarea cu eficienta maxima a resurselor materiale, umane si financiare in cadrul unei organizatii. Managementul energiei urmareste valorificarea cu eficienta maxima a energiei intrate sub diverse forme in mod organizat si contra cost intr-un contur dat.

Aplicarea corecta a procedurilor de management al energiei la consumator (DSM = demand side management) implica cunoasterea in profunzime a specificului activitatii desfasurate in conturul dat, monitorizarea fiecaruia dintre fluxurile de purtatori de energie intrate in si respectiv iesite din contur si stabilirea legaturilor intre acestea. In final ea conduce la stabilirea unor masuri si actiuni avand ca scop imbunatatirea eficientei utilizarii energiei in interiorul conturului respectiv.

Instrumentul prin intermediul caruia se concentraza si se coreleaza toate informatiile necesare evaluarii eficientei energetice a unei activitati desfasurate intr-un anumit perimetru este auditul energetic. Cel sau cei care il intocmesc sunt de obicei din exteriorul organizatiei analizate si reprezinta o companie sau o institutie specializata in analize de acest fel. Acestia pot sa coopteze in echipa lor una sau mai multe persoane competente din interiorul organizatiei.

Analiza eficientei energetice intr-un perimetru dat incepe prin precizarea aspectelor calitative si cantitative ale alimentarii cu energie a activitatilor desfasurate in perimetrul respectiv :

- stabilirea naturii purtatorilor de energie care intra in conturul de bilant;

- stabilirea ordinului de marime al consumului pentru fiecare categorie de purtator de energie;

- stabilirea modalitatii de plata pentru fiecare dintre acestia.

Marimea si structura facturii energetice reprezinta deci primul aspect al analizei.

Al doilea aspect avut in vedere de auditor este reactia personalului la marimea facturii energetice. Experienta acumulata in tarile dezvoltate a aratat ca, la nivelul conducerii executive a unei organizatii, atitudinea in raport cu factura energetica se poate incadra intr-una dintre urmatoarele situatii :

- facturile energetice sunt platite la timp fara nici un fel de analiza sau de control intern;

- facturile energetice lunare sunt comparate cu citirile (inregistrarile) lunare ale aparatelor de masura montate la intrarea in conturul de bilant;

- citirile (inregistrarile) lunare sunt raportate la volumul activitatii din luna respectiva, calculandu-se un consum specific global de energie;

- exista un sistem de achizitie (nu neaparat automat) a datelor, care realizeaza cel putin saptamanal monitorizarea consumurilor energetice ale principalilor consumatori interni si raportarea acestora la partea care le revine din volumul activitatii;

- este implementat si functioneaza un sistem automatizat/informatizat de supraveghere si evaluare continua a eficientei utilizarii energiei, eventual si a altor resurse materiale, sistem cunoscut in Marea Britanie sub denumirea de Monitoring and Targeting (M&T).

Atitudinea conducerii executive si a restului personalului organizatiei fata de eficienta cu care este utilizata energia este reflectata de gradul de constientizare a importantei problemei, calitatea si eficacitatea sistemului de monitorizare, modul de valorificare a rezultatelor astfel obtinute si reactia asteptata din partea fiecaruia dintre nivelurile de autoritate la marimea si evolutia in timp a cheltuielilor cu energia. Auditorul trebuie sa caracterizeze cu sinceritate situatia existenta, infrumusetarea ei fiind contraproductiva.

Al treilea aspect important pe care auditorul trebuie sa-l clarifice este legat de modul de functionare si eficacitatea sistemului de urmarire si transmitere a informatiilor privind consumurile de energie in interiorul conturului dat. Analiza include conceptia, baza materiala aferenta si importanta acordata sistemului la nivelul organizatiei. In acest sens trebuie urmarite urmatoarele aspecte :

- modul si frecventa de citire a aparatele de masura, cu deosebire a celor care constitue baza de facturare;

- modul de transmitere a datelor citite sau inregistrarilor (pe formulare tip, prin semnale electrice, printr-o retea informatica etc.);

- modul de prelucrare a informatiilor (modelul, algoritmul, marimile calculate etc.);

- continutul, frecventa intocmirii raportului (zilnic, saptamanal sau lunar) si adresa (destinatia) sa;

- efectele raportarii si modul in care se iau deciziile privind eficienta energetica.

Trebuie subliniat ca toate cele trei aspecte ale analizei sunt la fel de importante, intre ele existand de altfel unele suprapuneri. Daca reducerea facturii energetice reprezinta scopul final, la atingerea lui contribue in egala masura angajamentul sincer al intregului personal si un sistem eficient de monitorizare, prelucrare si valorificare a datelor.

Dupa precizarea caracteristicilor activitatii desfasurate in interiorul conturului analizat se poate trece la intocmirea unui audit energetic preliminar. Acesta are de obicei la baza datele existente sub forma evidentelor si inregistrarilor contabile sau de alta natura ale organizatiei. Scopul auditului preliminar consta in compararea efectelor globale util si consumat, pentru o perioada anterioara de cel putin cinci ani de activitate in conditii normale. Se compara astfel marimea, structura si valoarea facturilor energetice cu marimea, structura si valoarea productiei sau a serviciilor prestate in perioada respectiva.

In cazul unui context economic normal, pe baza evolutiei anterioare se pot stabili tendintele evolutiei viitoare a consumurilor de energie la nivelul conturului analizat. Indiferent de contextul economic se calculeaza unul sau mai multi indicatori sintetici de eficienta energetica. Valorile astfel obtinute sunt comparate cu datele de proiect, cu realizarile si performantele altor organizatii avand un profil similar de activitate, cu valorile recomandate de literatura de specialitate sau cu standardele in vigoare.



Auditul preliminar permite deci :

- stabilirea ordinului de marime al consumului pentru fiecare dintre purtatorii de energie;

- estimarea tendintei evolutiei viitoare a consumurilor de energie;

- obtinerea unor indicatori sintetici globali pe baza carora organizatia primeste un calificativ referitor la eficienta cu care utilizeaza energia.

Evaluarea globala a eficientei energetice a organizatiei analizate nu permite insa stabilirea unor masuri sau solutii concrete prin care se poate corecta sau imbunatati situatia existenta. Cu ocazia intocmirii auditului energetic preliminar se pot detecta unele deficiente legate de functionarea sistemului de masura, transmitere si prelucrare a informatiilor (lipsa sau precizia insuficienta a unor aparate de masura, lipsa unor informatii privind anumite consumuri de energie, etc) sau de modul in care sunt intocmite contractele cu furnizorii.

Dupa corectarea si complectarea sistemului de monitorizare, prelucrare si valorificare a datelor se trece la intocmirea auditului energetic propriu-zis. In comparatie cu auditul preliminar, acesta din urma este mai detaliat, oferind posibilitatea punerii in evidenta a potentialului de economisire a energiei inca nevalorificat. In acest scop trebuie identificate subsistemele unde se consuma cea mai mare parte din energia intrata in conturul de bilant general. Acestea vor constitui zonele care trebuie monitorizate separat, denumite centre de consum energetic. Definirea limitelor conturului centrelor de consum energetic se face intr-un mod convenabil, luandu-se in considerare criteriile tehnologice, functionale, economice, administrative sau de alta natura. Pentru fiecare astfel de centru de consum se masoara si se consemneaza separat atat consumurile pe tipuri de purtatori de energie cat si volumul activitatii. Daca este nevoie, se intocmeste cate un bilant energetic pentru fiecare subsistem astfel definit. In perspectiva preluarii initiativei actiunilor de imbunatatire a eficientei energetice de catre responsabilul cu energia, dupa definirea limitelor trebuie sa urmeze atribuirea responsabilitatilor pentru realizarea si mentinerea eficientei utilizarii energiei in conturul respectiv.

Calculul indicatorilor de performanta energetica, realizati atat la nivel global cat si la nivelul centrelor de consum energetic, permite evaluarea eficientei energetice a fiecarui subsistem si a sistemului in ansamblul sau prin compararea valorii indicatorilor realizati cu cate o valoare de referinta. Evaluarea vizeaza de aceasta data atat ansamblul cat si partile lui componente, deoarece gradul de detaliere al auditului energetic propriu-zis permite analiza fiecarui centru de consum in parte.

O astfel de analiza se finalizeaza cu un program care cuprinde masuri si actiuni menite sa contribuie la cresterea eficientei energetice. Masurile luate in vederea economisirii energiei si reducerii cheltuielor cu energia pot fi la randul lor clasificate in trei categorii :

- organizatorice;

- tehnice;

- economice.

Masurile organizatorice constau in planificarea si esalonarea activitatilor in vederea evitarii mersului in gol si altor tipuri de consumuri inutile, incarcarii optime a utilajelor, aplatizarii curbei de sarcina, etc. Masurile tehnice constau in adaptarea, modificarea sau inlocuirea procedurilor si utilajelor existente cu altele mai performante in vederea reducerii consumului specific de energie, modificarea conceptiei de alimentare cu energie a conturului dat si a modului de distributie a energiei in interior, etc. Masurile economice constau in alegerea celui mai convenabil tarif si a celui mai convenabil contract de furnizare pentru fiecare forma de energie cumparata din exterior, in dimensionarea optima a stocurilor interne de combustibil, etc. Indiferent de categoria din care face parte, fiecare masura propusa trebuie sa fie insotita de cheltuielile pe care le presupune aplicarea ei si de efectul sau efectele aplicarii ei, estimate de catre auditor.

In cazul particular al cladirilor in care intensitatea energetica a activitatii este mai redusa (birouri, scoli, spitale, magazine, locuinte) si care nu sunt dotate cu sisteme informatizate de monitorizare si evaluare continua a consumurilor, actiunea de evaluare pe baza auditului energetic prezinta cateva aspecte specifice :

- durata perioadei intre doua audituri energetice succesive este mai mare (cel putin trei luni, un sezon sau chiar un an);

- principalul factor de influenta al consumului total de energie este temperatura exterioara, urmat de natura si durata activitatii interioare;

- intocmirea auditului energetic este obligatoriu incredintata unei companii specializate.

Auditul energetic se materializeaza sub forma unui raport final. Acesta include atat informatiile primare cat si rezultatele prelucrarii lor. In raport sunt prezentate datele masurate, indicatorii de performanta calculati, grafice comparative, evaluarea eficientei energetice, planul de masuri si actiuni pentru imbunatatirea eficientei energetice, oferte ferme pentru echipamente performante sau servicii de intretinere, etc.

Raportul final este intocmit de auditorul extern si este destinat conducerii executive a organizatiei analizate in cadrul auditului. Planul de masuri si actiuni intocmit de catre auditor constitue doar o propunere supusa deciziei conducerii. Aceasta poate sa-l modifice, sa-l adapteze sau sa-l corecteze, dupa care el devine executoriu.

Succesul sau esecul unui asemenea demers depind in primul rand de angajamentul real al conducerii executive, dar si de modul in care angajatii si chiar sindicatele resimt necesitatea si inteleg caracterul sau permanent. Existenta unui plan de masuri de conservare a energiei, indiferent cat este el de bine conceput, nu constituie sfarsitul ci doar inceputul actiunii. Angajatii nu vor intelege dintr-o data care este rolul lor in acest demers.

Experienta tarilor dezvoltate a aratat ca succesul actiunii de imbunatatire a eficientei energetice nu poate fi asigurat numai prin eforturi de ordin material (rationalizari, reabilitari, modernizari, noi investitii, etc), ci si prin mentinerea unei anumite stari de spirit in randul personalului organizatiei. Calificarea, stimularea si in special motivarea personalului se pot face treptat, de sus in jos, costa mult mai putin si produc efecte semnificative. Constientizarea importantei imbunatatirii eficientei energetice se obtine prin educarea personalului pe intreaga scara ierarhica, incepand cu conducerea executiva si terminand cu personalul care asigura operarea si intretinerea instalatiilor.

Toti angajatii trebuie ajutati sa inteleaga faptul ca economisirea energiei contribuie la profitabilitatea activitatii organizatiei, deci la siguranta locurilor de munca, la cresterea salariilor dar si la prezervarea mediului inconjurator.

1.3 Auditul energetic

Analiza critica a eficientei utilizarii energiei intr-un perimetru dat, cunoscuta si sub denumirea de audit energetic, este o componenta de baza si in acelasi timp un instrument de lucru al oricarui program de actiune avand ca obiectiv imbunatatirea eficientei energetice. Auditul energetic reflecta nivelul eficientei energetice atins la momentul intocmirii sale in perimetrul analizat. In acelasi timp, auditul energetic furnizeaza toate informatiile necesare pentru stabilirea celor mai potrivite si mai convenabile masuri si solutii de crestere a eficientei energetice a activitatilor desfasurate in organizatia analizata. El are deci o finalitate de moment si una de perspectiva.

Intocmirea unui audit energetic implica stabilirea clara a limitelor perimetrului analizat. Acesta cuprinde de regula o unitate in ansamblul ei (organizatie, regie, companie, societate, grup, trust, intreprindere etc). Indiferent de complexitatea organizatiei, caracterul unitar este dat de existenta unor interese comune in raport cu o anumita piata, a unei singure contabilitati, a unei conduceri executive comune si nu in ultimul rand al unei facturi energetice comune. Perimetrul analizat poate cuprinde elemente care nu sunt neaparat situate pe acelasi amplasament, dar intre care exista legaturi materiale (cabluri de forta, conducte, instalatii sau sisteme de transport, etc.).

Auditul energetic permite identificarea subsistemelor unde se manifesta ineficienta, precum si evaluarea marimii pierderilor cauzate de aceasta. In acest fel se constituie baza viitoarelor decizii avand drept scop eficientizarea energetica a intregului sistem, care pot consta in reorganizari, rationalizari, imbunatatiri, modernizari, retehnologizari etc. Este evident faptul ca atat eforturile de identificare a punctelor de ineficienta cat si baza de stabilire a unei strategii pe termen mediu prin intermediul planului de masuri de conservare a energiei vor avea o eficacitate cu atat mai mare cu cat amploarea analizei si implicit gradul de detaliere sunt mai mari.

Termenul audit din limba engleza echivaleaza in limba romana cu revizie contabila si nu cu bilant contabil. In acelasi mod, termenul auditor are intelesul de revizor contabil si nu de contabil. Revizia contabila presupune verificarea inregistrarilor, a calculelor efectuate si analiza critica a termenilor bilantului, finalizata cu o evaluare. Similar, termenul energy audit din limba engleza echivaleaza in limba romana cu expresia "analiza critica a eficientei utilizarii energiei pe baza de bilant" sau cu sintagma audit energetic.

Trebuie precizat faptul ca auditul energetic nu este echivalent cu un simplu bilant sau cu o suma de bilanturi energetice. In cadrul auditului, bilantul energetic constitue un instrument care permite verificarea indicatiei unui aparat de masura sau estimarea cantitativa a unui flux de energie care fie nu se masoara fie nu se poate masura. Bilantul energetic al unui transformator de energie sau al unui consumator final permite stabilirea indicatorilor de performanta si eventual a cauzelor reducerii acestora in comparatie cu valorile de proiect.

Evaluarea eficientei energetice a activitatii desfasurate intr-un contur dat nu necesita in mod normal cunoasterea tuturor termenilor bilantului care intra, ci doar a celor care intra in mod organizat si contra cost in conturul dat. Fluxurile de energie care ies din conturul dat, inclusiv continutul de energie al produsului principal, prezinta interes pentru auditor doar in masura in care ele mai pot fi valorificate prin reciclare, recuperare, reutilizare, etc.

Intocmirea auditului energetic implica un inventar al surselor de alimentare cu purtatori de energie exterioare conturului, care trebuie sa acopere urmatoarele aspecte :

- tipul si caracteristicile purtatorului de energie;

- caracteristicile cererii de energie acoperite de catre sursa externa;

- tariful actual stabilit prin contractul de livrare si tarifele alternativele disponibile;

- alte aspecte legate de statutul, amplasarea si capacitatea sursei externe, de conditiile de livrare stabilite prin contract.

In interiorul conturului analizat se intocmeste un inventar al consumatorilor finali de energie, organizati sau nu pe centre de consum energetic, precum si un inventar al transformatorilor interni de energie. Inventarul consumatorilor finali trebuie sa puna in evidenta urmatoarele aspecte :

- natura activitatii sau procesului tehnologic care primeste fluxul de energie;

- tipul, parametrii si sursa din care provine fiecare flux purtator de energie;

- legaturile tehnologice cu alti consumatori finali si consecintele acestor legaturi asupra caracteristicilor cererii de energie;

- caracteristicile cererii de energie, pentru fiecare tip de purtator de energie;

- natura si potentialul resurselor energetice secundare disponibilizate din motive tehnologice;

- starea tehnica a instalatiilor la momentul intocmirii auditului.

Transformatorii interni de energie (centrale termice, centrale electrice de termoficare, statii de aer comprimat, statii de pompare etc.) alimenteaza de obicei mai multi astfel de consumatori finali. Pentru fiecare transformator intern de energie se recomanda a fi specificate urmatoarele aspecte :

- natura, sursa si caracteristicile fluxurilor de energie care intra;

- tipul transformarii suferite, randamentul realizat, alte caracteristici tehnice;

- natura si parametrii fluxului de energie direct utilizabila;

- capacitatea instalata a transformatorului energetic;

- consumatorii sau centrele de consum alimentate;

- modalitatea de alimentare a consumatorilor si consecintele ei (direct, prin intermediul unei retele de distributie etc.);

- natura, potentialul energetic si impactul asupra mediului al fluxurilor de energie evacuate in atmosfera;

- starea tehnica a instalatiilor si a sistemului de distributie la momentul intocmirii auditului.

De regula, intocmirea auditului se bazeaza pe indicatiile aparatelor de masura care constitue baza de facturare sau chiar pe facturile energetice. Modul de intocmire, gradul de detaliere si modul de exprimare a marimilor prezentate si calculate depind de scopul auditului si trebuie sa fie pe intelesul celui caruia ii este destinat. Auditul energetic, intocmit pe baza datelor continute in facturile de plata a energiei, poate contine marimi exprimate fie in unitati fizice de energie (J, Wh), fie in unitati monetare. Trebuie precizat faptul ca in bilanturile energetice, marimile care intra si care ies se exprima numai in unitati fizice de energie. In cadrul auditul energetic se poate recurge iar in unele cazuri se impune recurgerea la exprimarea valorica a acestora, care prezinta o serie de avantaje. Exprimarea in unitati monetare a marimii fluxurilor de energie intrate in mod organizat in conturul analizat prezinta avantajul ca asigura echivalarea tuturor formelor de energie consumate.

Aprecierea eficientei energetice se face cu ajutorul unuia sau mai multor indicatori de performanta energetica, calculati fie pe baza datelor primare fie in urma prelucrarii lor, care sunt apoi comparati cu obiectivele stabilite de catre conducerea organizatiei sau cu cate o valoare de referinta. In scopul cresterii eficientei energetice in perimetrul analizat auditorul poate propune reconsiderarea sau reprogramarea unor activitati, modificarea, reabilitarea sau inlocuirea unor instalatii transformatoare de energie sau a unora dintre consumatorii finali, schimbarea conceptiei de alimentare cu energie si a distributiei acesteia catre consumatorii finali din conturul analizat, etc.



Masurile, actiunile si solutiile identificate in acest fel nu pot fi implementate toate odata din cauza restrictiilor si limitarilor de natura organizatorica, tehnica si financiara. Planul elaborat de auditor trebuie sa ia in considerare eventualele interdependente existente intre masurile propuse, situatia financiara reala a organizatiei analizate si contextul economic general. Masurile propuse vor fi ierarhizate dupa unul sau mai multe criterii de natura economica, stabilite de comun acord cu beneficiarul auditului. Pentru fiecare masura sau actiune propusa, auditorul trebuie sa specifice atat costurile de capital si de operare aferente cat si rezultatele scontate, respectiv economiile de energie sau de cheltuieli estimate.

Din aceasta lista de propuneri, conducerea organizatiei alege cele mai convenabile masuri si stabileste pentru fiecare termenul de implementare si sursa de finantare. Decizia se bazeaza pe evaluarea economico-financiara a fiecaruia dintre proiectele propusede catre auditor. Prin urmare, atat auditorul cat si beneficiarul analizei trebuie sa cunoasca si sa stapaneasca bine metodele de analiza si evaluare economica a proiectelor de investitie si notiunile de baza aferente acestora.

In final trebuie subliniat faptul ca intocmirea unui singur audit energetic nu rezolva problema eficientei energetice pentru totdeauna. Managementul energiei trebuie sa fie o preocupare continua, ceea ce conduce la necesitatea repetarii auditul energetic cu o anumita ciclicitate.

1.4 Evaluarea eficientei energetice in sens restrans. Indicatori de performanta energetica.

Analiza avand ca scop evaluarea eficientei energetice a unei activitati desfasurate intr-un contur dat porneste de la informatiile disponibile in auditul energetic propriu-zis :

- cantitatile anuale de energie consumate;

- volumul activitatii desfasurate in aceeasi perioada, exprimat fie valoric fie fizic;

- resursele energetice secundare detectate in urma auditarii conturului;

- indicatorii de performanta energetica realizati;

- nivelul de referinta al indicatorilor de performanta energetica;

- alte informatii.

Nivelul sau valoarea de referinta a indicatorilor de performanta energetica poate proveni din proiectul instalatiei analizate, prospecte, brevete, standarde in vigoare, literatura de specialitate, etc.

Analiza energetica poate sa conduca la identificarea modurilor de valorificare a potentialului resurselor energetice secundare, la localizarea pierderilor de energie, precum si la stabilirea masurilor si actiunilor care trebuie aplicate pentru ameliorarea eficientei energetice in conturul analizat.

Fluxurile de energie care intra in conturul de bilant pot fi clasificate astfel :

- intrari organizate, achizitionate contra cost din exterior, care se regasesc ca atare in factura energetica;

- intrari neorganizate, care nu se regasesc ca atare in factura energetica.

Fluxurile de energie care ies din conturul de bilant pot fi in clasificate astfel :

- termeni utili, cunoscuti si sub denumirea de fluxuri de energie utile, a caror lipsa impiedica buna desfasurare a activitatii din interiorul conturului de bilant;   

- termeni inutili, cunoscuti si sub denumirea de pierderi de energie.

Pierderile de energie constitue o categorie complexa si eterogena de fluxuri de energie, din care pot face parte urmatoarele :

- caldura sensibila continuta de gazele reziduale (de ardere, de proces, etc);

- caldura nedezvoltata ca urmare a unei combustii incomplete din cauze chimice sau mecanice;

- caldura pierduta prin radiatie si convectie de suprafetele echipamentului in contact cu mediul ambiant in care se desfasoara procesul;

- caldura continuta in cantitatile de substanta care se pierd prin evaporare, purjare, drenare, decantare, reglare sau prin neetanseitatile instalatiei;

- caldura evacuata din proces prin intermediul apei de racire;

- caldura sensibila continuta in rebuturile de fabricatie, in deseuri, in materialele rezultate din proces ca asociate produsului propriu-zis (zgura, cenusa, pulberi, balast, masa inactiva etc.) ca si caldura sensibila a produsului propriu-zis la iesirea din conturul de bilant considerat;

- lucrul mecanic de frecare transformat in caldura.

In cazul in care procesul desfasurat in interiorul conturului analizat este unul de transformare a energiei, definirea efectului util si a pierderilor este relativ simpla. In cazul in care in interiorul conturului are loc un proces de consum final, identificarea fluxurilor de energie utile si a fluxurilor de energie inutile este mult mai complicata si in multe cazuri discutabila.

In urma analizei efectuate se determina indicatorii de performanta energetica, al caror nivel se compara cu cel rezultat din bilanturile anterioare si obtinuti in instalatii similare din tara si strainatate, cat si cu cel rezultat din bilantul de proiect, omologare si receptie. Ca urmare a acestei comparatii, activitatea desfasurata in interiorul conturului analizat primeste un calificativ sub aspectul eficientei energetice.

Eficienta si respectiv ineficienta energetica nu pot fi masurate direct. Ele pot fi exprimate cu ajutorul unor indicatori de performanta, ale caror valori sunt comparate cu una sau mai multe valorile alese ca referinta. Nivelul de referinta al unui indicator poate fi, de exemplu, valoarea obtinuta utilizand cele mai bune tehnologii dezvoltate pe plan mondial, cea obtinuta utilizand doar acele tehnologii care s-au dovedit economic eficiente sau valoarea obtinuta prin prelucrarea rezultatelor proprii obtinute intr-o perioada anterioara. Referinta este aleasa de obicei in functie specificul si de interesele organizatiei care desfasoara sau patroneaza activitatea analizata.

Pentru a elimina influenta modificarii volumului de activitate si a structurii productiei, este recomandabila utilizarea unor indicatori specifici de eficienta energetica. Marimile care constitue sau intra in componenta indicatorilor de preformanta energetica pot fi exprimate fizic (in unitati de putere sau de energie) sau valoric (in unitati monetare). Cei mai importanti indicatori specifici de performanta energetica sunt definiti fie ca raport intre efectul util si efectul consumat (cazul randamentului energetic), fie ca raport intre efectul consumat si efectul util (cazul consumului specific de energie).

Indicatorul de performanta fizic care caracterizeaza cel mai bine eficienta energetica a unui proces de consum final de energie este consumul efectiv de energie, absolut sau specific. Consumul specific este raportat la unitatea de masura a volumului acestei activitati. El reprezinta deci cantitatea de energie de un anumit fel sau suma cantitatilor de energie de orice fel necesare pentru realizarea unei singure unitati in care se exprima volumul activitatii analizate. In cazul unui singur fel de energie intrat in conturul de bilant si al unui singur produs principal, definitia consumului specific de energie este simpla si usor de aplicat. Daca din activitatea prestata in conturul dat ies doua sau mai multe produse principale, repartizarea consumului efectiv de energie intre acestea trebuie sa se faca dupa un anumit criteriu sau pornind de la o anumita ipoteza, in functie de specificul activitatii.

Situatia se complica de asemenea si in cazul in care in conturul dat intra mai multe forme de energie (energie primara si energie direct utilizabila). In aceasta situatie, continutul efectiv de energie al fiecaruia dintre fluxurile intrate trebuie echivalat cu un singur fel de energie. In majoritatea cazurilor, energia echivalenta este energie primara (echivalent combustibil conventional). Raportul de echivalare este specific fiecarui caz in parte si trebuie bine justificat. Trebuie subliniat faptul ca cea mai buna echivalare este asigurata prin exprimarea valorica, in unitati monetare, a consumurilor de energie de orice fel.

In urma echivalarii energetice, rezulta un al doilea indicator fizic de performanta energetica si anume consumul echivalent de energie primara, absolut sau specific. Coeficientul de echivalare a energiei direct utilizabile in energie primara este o marime adimensionala si supraunitara, care trebuie bine justificat. Consumul specific echivalent de energie primara este proportional in anumite conditii si cu o anumita marja de eroare cu principalul indicator valoric si anume cu cheltuielile specifice cu energia.

Consumul specific cumulat de energie primara, cunoscut si sub denumirea de energie inglobata sau de continut de energie al unui produs, caracterizeaza gradul de valorificare a resurselor energetice pentru un intreg lant tehnologic sau pentru un ciclu complect de fabricatie. Marimea sa poate include consumurile de energie primara aferente urmatoarelor componente :

- obtinerii resurselor materiale consumate pe parcursul intregului lant tehnologic sau numai pentru o anumita parte a acestuia;

- functionarii in conditii normale a tuturor instalatiilor si agregatelor incluse in conturul stabilit;

- transportului resurselor materiale si produselor intermediare;

- echivalentului in energie primara al uzurii mijloacelor fixe care contribuie, direct sau indirect, la realizarea produsului respectiv.

Calculul consumului cumulat de energie inglobata in unitatea de produs este cu atat mai complicat cu cat procesul sau lantul tehnologic este mai extins si include mai multe etape. Marimea consumului specific cumulat de energie primara exprima intensitatea energetica a unui produs, a unei activitati, a unui intreg lant tehnologic, a unei filiere tehnologice, etc.

Indicatorul de performanta energetica intrebuintat in special in cazul analizei proceselor de transformare a energiei este randamentul energetic. In energetica randamentul este o marime adimensionala, ceea ce presupune ca atat efectul util cat si cel consumat sa fie de aceeasi natura si sa fie exprimate in aceeasi unitate de masura. In cazul proceselor de consum final, efectul consumat este un flux sau o cantitate de energie, in timp ce efectul util este prin definitie de alta natura. Din acest motiv, randamentul energetic este considerat un indicator specific de natura cantitativa potrivit pentru procesele de transformare a energiei si mai putin potrivit pentru cele de consum final.

Toti indicatorii de performanta se determina in urma intocmirii auditului energetic al organizatiei sau bilantului energetic al procesului, alcatuite pe o perioada suficient de lunga, cel putin egala cu un ciclu de fabricatie, pentru ca valoarea astfel obtinuta sa aiba relevanta. Practica recomanda ca auditul sa fie intocmit pentru un an calendaristic sau financiar, cu exceptia cazurilor in care ciclul de fabricatie depaseste aceasta perioada.

Rezultatele obtinute prin intocmirea auditului energetic au un caracter cantitativ, reflectand consecintele primului principiu al termodinamicii. Pentru complectarea lor cu aspectele calitative absolut necesare unei analize tehnice este necesara recurgerea la bilantul exergetic. Bilanturile exergie-anergie pun in evidenta limitele capacitatii de transformare a unui tip de energie in altul si consecintele celui de-al doilea principiu al termodinamicii asupra eficientei energetice a conturului analizat. Din acest tip de bilant rezulta indicatorul numit randament exergetic.

Eficienta energetica a fost separata in mod artificial de rentabilitate in conditiile economiei socialiste de comanda. Diferenta intre preturile stabilite pentru diferitele produse prin planificare centralizata si costurile lor reale de productie sau de achizitie nu permitea stabilirea prin calcul a rentabilitatii reale a unei activitati sau a unei solutii tehnice. In aceste conditii, criteriile energetice de apreciere au permis compararea pe baze reale a unor solutii tehnice sau a unor tehnologii. Ele au avut la baza o serie de indicatori fizici, absoluti sau specifici (randamente, consumuri efective, consumuri echivalente, consumuri cumulate, etc).

In conditiile capitalismului si economiei de piata, eficienta energetica se exprima si se masoara in special cu ajutorul indicatorilor valorici. Indicatorii tehnici reflecta numai partial gradul de perfectiune cu care sunt valorificate resursele intrate intr-un contur dat.

Principalul indicator valoric de eficienta energetica este valoarea specifica a facturii energetice sau cheltuielile specifice cu energia, marime sa fiind raportata la unitatea de masura a volumului activitatii. Acesta este un indicator sintetic, care cumuleaza toate influentele consumului de energie necesar desfasurarii activitatii asupra costului de productie. Trebuie subliniat faptul ca exprimarea valorica a indicatorilor de eficienta energetica are mai multa relevanta si este accesibila si unor persoane fara o pregatire tehnica de specialitate. Pe langa cheltuielile specifice cu energia pe unitatea de volum al activitatii prestate, exprimarea valorica a efectului consumat mai permite evidentierea unor aspecte semnificative, legate de conceptul de eficienta energetica :

- ponderea cheltuielilor cu energia in costurile totale de productie;

- costul pierderilor de energie, al ineficientei sau/si al nerecuperarii res.

Pentru aprecierea din punct de vedere calitativ si cantitativ a eficientei energetice realizate in cadrul unui proces sau al unei instalatii, se pot folosi indicatori de eficienta, stabiliti (calculati) pe baza datelor furnizate de bilantul energetic sau de auditul energetic. Pentru a face posibila comparatia intre procesele care fabrica acelasi produs, folosind tehnologii diferite, forme de energie diferite sau aceleasi forme de energie dar in proportii diferite, indicatorii de eficienta se vor echivala, exprimandu-se in final in aceeasi unitate de masura.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1256
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved