Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AeronauticaComunicatiiElectronica electricitateMerceologieTehnica mecanica


Obiectul de studiu si evolutia stiintei marfurilor

Merceologie

+ Font mai mare | - Font mai mic




Obiectul de studiu si evolutia stiintei marfurilor

Materia primului capitol al disciplinei Fundamentele stiintei marfurilor contine informatii referitoare la semnificatia, locul si evolutia stiintei marfurilor. Sunt evocate sumar elemente de referinta in evolutia societatii umane, care au contingente cu comertul si cunoasterea marfurilor.




Este evidentiata perioada de inceput a Merceologiei si suita de ipostaze a acestei discipline comerciale, deopotriva in plan european si in spatiul romanesc. Se accentueaza caracterul constant al interesului pentru studiul marfurilor, deseori dezvoltat pe categorii de bunuri materiale specifice anumitor industrii de bunuri de consum si numit ca atare.

Parcurgerea materiei acestui capitol pune in lumina faptul ca obiectul de studiu al merceologiei a fost mereu concentrat in jurul problematicii marfii, cu toate ca aceasta problematica a fost mereu schimbatoare, ca urmare a progresului vietii in general si aL productiei de marfuri in special. Acest fapt este relevant intre trasaturile stiintei marfurilor.

Aspectele referitoare la cercetarea in domeniu sunt regasite in informatiile privitoare la locul materiei merceologice in cadrul Clasificarii Zecimale Universale a cunostintelor umane si in subcapitolul dedicat metodelor de cercetare cu care se opereaza in domeniu.

1.1 Semnificatie si denumiri ale stiintei marfurilor

Stiinta marfurilor se constituie intr-un sistem de cunostinte, tehnici si metode orientate coerent spre cercetarea complexa a marfurilor si zonele contingente problematicii marfii.

In evolutia sa, acest domeniu a purtat variate denumiri. Cea mai mai cunoscuta dintre aceste denumiri este cea de Merceologie, termen care este echivalent in limba romana cu studiul (stiinta) marfurilor , expresia fiind imprumutata din limba italiana /DEX, 1995/, unde s-a format din termenul latin mercis (al marfii) si termenul grecesc Vlogos (stiinta, cunoastere).

In diversele limbi, aceasta notiune a fost tradusa ca atare sau prin termeni echivalenti, astfel: bulgara –stokoznanie; ceha - nauka o zbozi; engleza - ;study of commodities, knowledges of wares; franceza - connaissance des marchandises; germana - Warenkunde, Warenlehre; greaca -  (emporeumatologia); italiana - merceologia; maghiara - r ismeret; polona – towaroznastwo; rusa – tovarovedenie; sarba - poznavanje robe; spaniola – merceologie.

In evolutia sa, stiinta marfurilor a purtat variate denumiri, in functie de conceptiile scolii nationale de merceologie, ale factorilor de decizie in politica invatamantului si de conceptia autorilor de carte in acest domeniu.

Prima denumire a merceologiei in Romania a fost Cunoscinta marfurilor, autor N. Mallian (Craiova, 1879), cunoscuta ca fiind cea mai veche din lucrarile de acest fel publicate in Romania.

Denumirile ulterioare au fost Productologie, Studiul Marfurilor, Merceologie si altele. Diversele denumiri ale stiintei marfurilor in spatiul romanesc sunt prezentate in continuare

Chimie si marfuri (Perioada interbelica), Comertul si industria .. (Prima jumatate a sec. XX), Cunoscinta (Cunostinta) marfurilor    (Perioada de inceput (1864-1895)), Marfuri (Secolul XX), Merceologie (Perioada medie si actuala (dupa 1895)), Merceologie/Productologie (Perioada interbelica),

Merceologie si Technoloogie (Sfarsitul sec. XIX), Productologie    (Perioada medie (circa 1900-1930)), Studiul marfurilor (Perioada interbelica si perioada postbelica), Studiul marfurilor/Tehnologie – Merceologie (Perioada interbelica si perioada postbelica (circa 1935-1955)), Technologie si studiul marfurilor (Perioada interbelica (1930)).

Sunt numeroase alte discipline cu continut merceologic, numite Materii prime, Stiinta materialelor sau, pur si simplu, Materiale, urmate de termeni si expresii (textile, celulozice, electrice, electrotehnice, de constructii, de instalatii s. a.m.d.) care localizeaza domeniul concret de studiu. Aceste discipline cuprind probleme strict specifice domeniului merceologic: descrieri generice, notiuni din tehnologia de obtinere, proprietati, nomenclator, sortiment, clasificari, marcare, ambalare, pastrare, transport, comercializare etc.

1.2 Inceputurile si evolutia stiintei marfurilor

Nevoia cunoasterii marfurilor este legata firesc de faza schimbului in natura, care presupunea o apreciere corecta a bunurilor schimbate, conditie elementara pentru realizarea actului respectiv. Un progres real s-a inregistrat odata cu aparitia banilor, ca element - marfa mijlocitor al schimbului, care a facilitat schimburi pe scara mai larga, punand practic bazele comertului. Intre informatiile referitoare la statele din antichitate, sunt numeroase acelea care evoca preocupari de reglementare a productiei de bunuri si a comercializarii acestora: calitate, uniformizarea unor caracteristici (inceputuri ale standardizarii), garantare, marcare, depozitare, unitati de masura etc.

Inspectorii de piata (agoranomi) din epoca lui Pericle (circa 495 - 429 i.e.n) examinau calitatea painii, greutatea si prospetimea pestelui si a legumelor si fructelor aduse la piata. Arhimede (circa 287 - 212 i.e.n.) a fost solicitat de Hieron II (306 - 215 i.e.n.), regele Siracuzei sa expertizeze o coroana si sa stabileasca daca era sau nu din aur, iar Plinius cel Batran (23 - 79 e.n.) a descris in Istoria naturala numeroase produse brute si prelucrate care faceau obiect de comert

In aceeasi perioada istorica, romanii au jucat un rol major in comertul mediteranean in spatiile cucerite, intre care si spatiul dacic, unde functionau numeroase drumuri si centre comerciale.

In secolele urmatoare, marcate profund de marile migratii, Bizantul a reprezentat un mare nod comercial in care ajungea capatul european al drumului matasii , pe care veneau din Orient numeroase marfuri alaturi de celebrele matasuri, si de unde porneau alte drumuri prin nordul Europei pana in extremul insular european. Comertul pe mare a trecut treptat din mainile grecilor in cele ale statelor italice, care au avut mari contuarii[1] in bazinul Marii Negre, unde ajungeau dinspre nord marfurile negustorilor hanseatici pe drumurile de la est de Carpati. Acest comert a asigurat importurile de manufacturate din metal, brocart, ceramica, uleiuri si vinuri meridionale si tot pe aceasta cale ajungeau din spatiul septentrional piei, metale si numeroase manufacturate. Din aria carpato-dunareana plecau mari cantitati de miere, ceara, peste, vanat, lemn, manufacturate din lemn si piele etc.

Dupa caderea Constantinopolului (1453), comertul in Marea Neagra a fost acaparat de Turcia, care a monopolizat relatiile comerciale ale statele romane timp de aproape patru secole. Abia dupa Tratatul de la Adrianopole (1829) comertul romanesc a capatat libertatea de desfasurare, generand o perioada prospera in acest spatiu. In aceasta faza, a dezvoltarii statului roman pe baze moderne, se disting inceputurile dezvoltarii Stiintei marfurilor, in adevaratul sens al cuvantului.

Un reper consacrat in stabilirea inceputurilor unei stiinte il constituie scrierea unei lucrari de notorietate in domeniu. Literatura de specialitate considera inceputurile merceologiei in lucrarea lui Johann Beckmann, intitulata Vorbereitung zur Waarenkunde, oder der vornehmsten auslaendischen Waaren (Curs pregatitor de merceologie sau pentru cunoasterea celor mai alese marfuri din strainatate) - Göttingen, 1793-1800.

Multi autori cauta insa promotori in randul celor care au propus si impus concepte si notiuni devenite curente in stiinta marfurilor. Un plus de atentie trebuie acordat informatiilor despre lucrari cu fond merceologic consistent. O astfel de lucrare este Trattato dei pesi, delle misure e delle mercanzie, nonche d'altre cose che devono sapere i mercantanti delle diverse parti del mondo, avand ca autor pe G.P. Balducci Pegoloti, publicat la Florenta in anul 1440.

In secolul al XIX -lea, s-au initiat in Italia studii asupra teoriei comertului, in cadrul carora insa marfa era considerata essenzialmente ca obiect de schimb, preocuparile in aceasta privinta urmarind doar 'punerea in relief a caracteristicilor comerciale'.

Inceputurile merceologiei in Romania sunt legate firesc de consacrarea invatamantului comercial romanesc deopotriva prin lege si in fapt. Cu certitudine se poate afirma ca acest moment s-a petrecut in anul 1864, cand s-au infiintat scolile comerciale de la Bucuresti si de la Galati, in programele carora a figurat distinct si Cunoscinta marfuriloru

In privinta inceputurilor romanesti contingente stiintei marfurilor, se evidentiaza manifestari chiar la inceputurile invatamantului romanesc, prin numeroase teme de factura merceologica predate la discipline conexe merceologiei: chimie, fizica, stiinte naturale, matematica, drept, economie etc.

1.3 Etape in dezvoltarea stiintei marfurilor

Principalele perioade din evolutia merceologiei in spatiul european si care au imprimat un caracter sau altul perioadei respective, se prezinta astfel:

a) perioada precursorilor, caracterizata de eforturile depuse pentru crearea unui domeniu nou de studiu, specializat, reclamat imperios de dezvoltarea economiei si indeosebi a comertului. Numeroase informatii referitoare la marfuri, indeosebi la marfurile noi, difuzate frecvent prin calendare, descrieri de calatorie, reviste si ziare, se cerea sa fie cuprinse in lucrari cu profil distinct, care sa devina obiect de studiu;

b) perioada de intemeiere a Merceologiei, in care se clarifica raporturile cu stiintele inrudite si in special cu tehnologia, in care se urmareste constituirea si consacrarea terminologiei specifice si precizarea sarcinilor acestei noi discipline;

c) perioada Merceologiei generale (circa 1810-1870), in care s-au obtinut progrese in metodologia recunoasterii falsificarilor, in perfectionarea metodelor de pastrare si ingrijire a marfurilor s.a.;

d) perioada studiului tehnic al materiilor prime, conturata odata cu inflorirea comertului in colonii. In acest context, Studiul materiilor prime - sau asa-numita Merceologie tehnica - s-a introdus la o serie de universitati, iar cercetarea merceologica a luat un avant deosebit. Foarte mult s-au dezvoltat cercetarile asupra materiilor prime vegetale si, in mod deosebit, cercetarea microscopica. Metodele de folosire a microscopului au fost mult perfectionate, nu numai in domeniul fibrelor textile ci si in domeniul alimentelor, unde s-au pus la punct numeroase modalitati de descoperire a falsificarilor cu ajutorul microscopiei. Nu intamplator, centrul acestor cercetari de mare interes era la Viena, capitala prosperului Imperiu austro-ungar. Declansarea primului razboi mondial, cu efectele economice antrenate, a produs si declinul perioadei mentionate, manifestat in jurul anului 1918;

e) perioada curentelor moderne, care s-a manifestat incepand cu deceniul al treilea al secolului al XX - lea, cuprinde doua curente asociate merceologiei: Merceologia tehnologica si Merceologia teleologica.

Majoritatea lucrarilor publicate dupa primul razboi mondial sunt asimilate merceologiei tehnologice, caracterizata de descrierea larga a proceselor de productie, a masinilor si a uneltelor necesare, concomitent cu dezinteresul pentru insusirile marfurilor si tehnicile de recunoastere a acestora, astfel incat aceste lucrari nu se deosebeau de tratatele de tehnologie decat prin titlu.

Merceologia teleologica se caracterizeaza prin accentuarea scopului intrebuintarii si prin tratarea subiectului predominant din punct de vedere merceologic si limitarea corespunzatoare a descrierilor tehnologice. Reprezentantul acestui curent este considerat Victor Pöschl, profesor la Academia comerciala din Mannheim, care s-a straduit sa demonstreze ca in centrul preocuparilor merceologiei trebuie sa stea marfa si nu procedeul de productie al marfii.



Evolutia merceologiei in Romania a cunoscut etape care se delimiteaza fie prin caracterul scolii romanesti in general, fie prin orientarea continutului sau. Se deosebesc urmatoarele etape:

a) perioada 1864-1913, in care s-a constituit o prima retea de scoli comerciale si au aparut primele lucrari remarcabile de merceologie din literatura nationala, reprezentate de Cunostinta marfurilor /N. Mallian, 1879/ si Merceologie si Tehnologie /A. Vlaicu, 1895/;

b) perioada 1913-1948, limitata de momentul infiintarii Academiei de Inalte Studii Comerciale si Industriale (AISCI) de la Bucuresti sau Academia Comerciala, cum se numea curent si, respectiv, decretarea reformei invatamantului romanesc; in aceasta perioada s-a dezvoltat studiul marfurilor la nivel universitar, aparand numeroase lucrari valoroase, concomitent cu afirmarea cercetarii in domeniul marfurilor. Tot in aceasta perioada, muzeele de marfuri - element exceptional in invatamantul comercial al vremii - au cunoscut o dezvoltare remarcabila.

c) perioada 1948 – 1989, in care s-a infiintat invatamantul superior de merceologie si care a cunoscut o evolutie continua, marcata de acumulari dar si de interventii majore in spiritul merceologiei traditionale sub influenta doctrinei economice marxiste si a unor imperative politice de stat;

d) perioada de dupa 1989, caracterizata deopotriva de tendinta valorificarii traditiei romanesti si de alinierea scolii romanesti la preocuparile miscarii internationale in domeniu.

In privinta orientarii continutului merceologiei si a influentei scolilor europene asupra scolii romanesti de merceologie, se desprind urmatoarele concluzii:

a) In secolul trecut, merceologia predata in scolile comerciale din spatiul extra-carpatic a prezentat similitudini mai degraba cu scoala franceza (care era apropiata de scoala italiana), structura 'Cunostintei marfurilor' /N. Mallian, 1879/ evidentiind aceasta asemanare. Si in perioada urmatoare, pana la primul razboi mondial, lucrarile destinate cunoasterii marfurilor au pastrat aceasta factura.

b) In Transilvania, pana la 1918 invatamantul s-a desfasurat sub autoritatea austro-ungara, cu exceptia unor scoli romanesti, cum a fost Scoala comerciala de la Brasov. In spatiul transilvanean, merceologia a prezentat o evidenta asemanare cu cea specifica scolii germane: ponderea aspectelor tehnice si tehnologice era cu mult mai evidenta decat in provinciile extra-carpatice, o dovada graitoare in acest sens fiind Merceologia si Technologia lui A. Vlaicu (1895).

c) In perioada interbelica, elementul tehnologic a continuat sa fie tot mai evident in unele lucrari romanesti de merceologie. Cursuri de acest fel, predate in scolile comerciale in aceasta perioada, sunt chiar intitulate sugestiv: Tehnologie si studiul marfurilor /M. Popovici, 1930/, Studiul produselor comerciabile si technologia lor /I. Voinea, 1939/ etc.

Sporirea ponderii elementului tehnic poate fi explicata prin faptul ca numeroase surse de referinta folosite ca model si pentru informare de catre autorii romani erau lucrari notorii in literatura europeana de specialitate, bucurandu-se de aprecieri fara rezerve, iar o parte din profesorii autorilor de carti din aceasta perioada, si chiar unii din acesti autori, beneficiasera de pregatire universitara in centre renumite din Germania si Austro-Ungaria, avand deci o formatie tehnica solida.

d) Perioada postbelica a produs unele modificari in statutul stiintei marfurilor, ca de altfel in toate stiintele economice, din care face parte si merceologia. S-a pus accent pe importanta sociala a acestui domeniu, treptat inregistrandu-se imixtiuni de factura doctrinar-politica in fondul conceptual al domeniului. Orientarea de fond a cunoscut influenta scolii sovietice de merceologie, la randul sau inrudita cu scoala germana, sub influenta careia s-a dezvoltat in faza initiala. Accentul pus pe aspectele tehnice si tehnologice ale grupelor de marfuri studiate constituie o dominanta a acestor lucrari.

1.4 Principalele scoli de merceologie

In sens figurat, scoala reprezinta un curent ori o miscare stiintifica (literara, artistica etc.) care grupeaza in jurul sau adeptii conceptelor si ideilor promovate de nucleul sau.

Stiinta marfurilor s-a dezvoltat nu numai in cadrul unor scoli nationale (scolile germana, italiana, romana, rusa etc.) ci si in cadrul unor scoli locale, respectiv in centre universitare in care s-au desfasurat cercetari in acest domeniu.

Cercetarea merceologica contemporana considera scolile germana si italiana de merceologie ca fiind referinte esentiale ale primelor centre cu preocupari consistent orientate spre variate aspecte apartinand problematicii merceologice si care au obtinut rezultate valoroase.

Influenta acestor scoli asupra dezvoltarii merceologiei in alte tari a fost si este recunoscuta larg, considerandu-se ca spiritul si caracteristicile si-au pus amprenta asupra specificului multor scoli nationale si conceptiei multor cercetatori in acest domeniu.

Scoala germana are primatul din punct de vedere cronologic, constituirea sa fiind asociata activitatii unor personalitati remarcabile in epoca lor. Paul Jacob Marperger (1656-1730) a avut ideea infiintarii scolilor comerciale in Germania, sustinand crearea unei materii la care sa se trateze exclusiv marfurile. Carl Günther Ludovici, activ in preajma jumatatii secolului al XVIII - lea, arata, in cartea intitulata Schita a unui sistem comercial complet (Leipzig, 1756) ca 'studiul marfurilor sta la baza calificarii comerciantului', tot el fiind si autorul Lexiconului comerciantului, cu descrieri despre marfuri si cu explicatii tehnologice detaliate. Pentru contributia sa remarcabila, J. Beckmann este considerat, totusi, intemeietorul invatamantului de merceologie in Germania.

Contributiile acestor personalitati s-au concretizat in lucrari cu caracter de informare si perfectionare a comerciantilor, cercetari stiintifice dedicate unor produse, expuneri de argumente pentru intemeierea merceologiei ca disciplina stiintifica autonoma etc. Cea mai importanta personalitate a scolii germane de merceolgie de la sfarsitul secolului al XX-lea a fost profesorul Günther Grundke.

In stransa legatura cu scoala germana, au activat si scolile austriaca si elvetiana.

Din randul scolii italiene de merceologie, amintim pe Secondo l'Arnaudon, considerat 'fondatore della Merceologia in Italia', C. Pertusi, G. V. Villavecchia, M. Melissano care s-au remarcat prin realizarea de lucrari didactice, studii, tratate, dictionare, in care au conturat conceptii specifice si un profil particular acestei scoli.

In spatiul romanesc au activat doua scoli:

a) Scoala de la Bucuresti constituita in jurul specialistilor de la Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale (AISCI), infiintata in anul 1913, dezvoltand o traditie valoroasa al carei merit revine unui nucleu constituit din profesori ai scolilor comerciale din Bucuresti;

b) Scoala de la Cluj, formata in jurul specialistilor - profesori de Marfuri si discipline asociate - de la Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale (AISCI) Cluj, infiintata in anul 1920.

Dupa al doilea razboi mondial, scoala romaneasca de merceologie a fost reprezentata de Catedra de Merceologie a Facultatii de Comert din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti, singura catedra cu acest profil din Romania, condusa de personalitati marcante in domeniu, intre care profesorii Iosif Ionescu – Muscel si Dumitru Dima. O seama de lucrari de merceologie (indeosebi manuale pentru invatamantul preuniversitar) au fost realizate si de autori din alte zone ale tarii, in acelasi spirit specific scolii de la Bucuresti.

Influenta scolii de la Bucuresti a continuat sa fie evidenta si dupa 1989, cand au aparut in Romania numeroase facultati cu profil comercial, in care s-a studiat si se studiaza dupa manuale si carti realizate de autori din centrul bucurestean ori dupa materiale adaptate.

1.5 Cercetarea si invatamantul de merceologie

Cercetarea merceologica a cunoscut dupa al doilea razboi mondial un accent deosebit in contextul constientizarii rolului complex al cunoasterii marfurilor deopotriva de catre specialistii din comert, ca si de consumatorul de rand, asa cum exprima profesorul Yoshiro Iijima de la Universitatea Waseda din Tokyo: Educatia merceolgica a contribuit mult la educatia comerciala si la dezvoltarea industriala in Japonia, jucand un rol important in domeniul educatiei interne, educatiei consumatorului si in educatia sociala, in general

Cercetarea merceologica desfasurata in lume in ultima jumatate de secol a fost orientata constant spre problematica marfii, tot mai ampla si complexa, urmarindu-se in aceeasi masura probleme foarte moderne ca si aspecte privind evolutia domeniului.

Se desfasoara, dupa un calendar riguros, manifestari stiintifice internationale, ultima din acestea desfasurandu-se la Beijing - China (septembrie 2006) unde a fost reprezentata cu lucrari si Romania. Au aparut, de asemenea, asociatii nationale de merceologie in numeroase tari: Austria, Belgia, Elvetia, Germania, Israel, Italia, Japonia, Polonia, Romania etc, iar din 1975 functioneaza Asociatia Internationala de Merceologie si Tehnologie (Internationale Geselschaft fur Warenkunde und Technologie - IGWT), cu sediul la Viena, din care fac parte si membrii Catedrei de Merceologie si Managementul calitatii din ASE Bucuresti.

Literatura de specialitate din acest domeniu a fost si este reprezentata de publicatii periodice aparute in diferite tari sub auspiciile asociatiilor nationale de merceologie (Rivista di merceologie- Italia, Study of commodities- Japonia, DGWT Informationen- Germania) si de reviste internationale, cea mai prestigioasa de acest fel fiind Forum Ware - Wissenschaft und Praxis, editata de IGWT.

Printre cele mai reprezentative directii de orientare si tendinte in cercetarea merceologica internationala actuala, se inscriu: definirea continutului categoriilor merceologice, crearea unei terminologii unitare, conexiunile si inter-relatiile merceologiei cu alte domenii ale cunoasterii, sistematica marfurilor, sortimentologia si mobilitatea sortimentala, metodele moderne de cercetare a marfurilor, implicatiile materiilor prime sintetice si materiilor prime neconventionale, implicatiile tehnologiilor de avangarda, materialele si tehnicile de ambalare, marcarea si etichetarea marfurilor, poluarea marfurilor, decelarea falsificarilor si altor interventii denaturante, mutatiile produse in relatia marfa - consumator, ca si numeroase aspecte de calitologie si calimetrie.

Invatamantul merceologic este reprezentat in peste 30 de tari ale lumii, pe toate continentele, deopotriva in tari mai mici cum sunt tarile din sud-estul Europei ca si in tari mari si cu potential economic remarcabil: Germania, Italia, Canada, SUA, Japonia, China, Rusia s.a. In aceste tari, merceologia se studiaza atat in invatamantul preuniversitar, cat si la nivel universitar, existand facultati si sectii de merceologie in cadrul unor centre universitare prestigioase.

In Romania, merceologia reprezinta materie de baza in invatamantul preuniversitar de specialitate, unde se preda pe ani de studiu segmentata pe grupe de marfuri.

In invatamantul superior, la sectia de specialitate - Merceologie si Managementul calitatii -, studiul marfurilor face obiectul unei suite de discipline care debuteaza cu un curs de Fundamentele stiintei marfurilor si continua cu merceologii de profil (Marfuri alimentare si protectia consumatorului, Marfuri nealimentare si siguranta utilizatorului) in anii urmatori. In paralel, se predau discipline complementare, cum sunt: Estetica marfurilor, Informatica merceologica, Managementul calitatii s.a. La alte sectii ale Facultatii de Comert ori din Academia de Studii Economice Bucuresti se predau cateva din aceste discipline, in general Fundamentele stiintei marfurilor urmate de merceologii de profil sau discipline complementare. Suite de discipline merceologice se predau si la alte facultati cu profil economic din Romania, de stat ori din invatamantul privat.

1.6 Obiectul de studiu al merceologiei

Stiinta marfurilor - Merceologia - are ca obiectiv esential pregatirea teoretica si practica si formarea abilitatilor necesare in domeniile contingente cu lumea marfurilor tuturor acelora care se pregatesc pentru profesiuni si ocupatii in aceste domenii.

Indiferent de evolutia denumirii si de context, merceologia a fost orientata constant spre marfa si problematica marfurilor, orientare ilustrata inca de primele lucrari din domeniu.

Din Prefata celei mai vechi lucrari dedicate cunoasterii marfurilor (Mallian, 1879), aflam ca aceasta lucrare (si, evident, domeniu de studiu), prezinta 'schite istorice asupra originii marfii, provenienta sa, diferentele dintre calitati, proprietatile si diferitele intrebuintari in industrie si arte si procedeele de cunoastere a falsificatiunilor si alteratiunilor', iar in alta lucrare reprezentativa (Vlaicu, 1895), purtand in titlu pentru prima oara in Romania denumirea de merceologie, se mentioneaza ca 'Merceologia se ocupa cu studiul originii produselor, al proprietatilor esentiale fizice si chimice, al indicilor de veritabilitate si bunatate precum si mijloacele de a stabili si de a descoperi alteratiunile si falsificatiunile marfurilor'. Insusi titlul lucrarii, Merceologie si Technologie, indica ariile tematice distincte ale celor doua discipline: pe cand merceologia se ocupa de aspectele ce tin nemijlocit de marfa, technologia avea ca obiect istoria si descrierea tuturor procedurilor industriale si de arta, care se aplica la fabricatia marfurilor. Mai tarziu, in perioada interbelica, se arata ca Productologia trebuie 'sa adune, sa randuiasca si sa prezinte metodic date teoretice, stiintifice, practice si economice culese din insasi practica comertului si industriei, <referitoare> la cunoasterea exacta a marfurilor gata, a mersului fabricatiunii sau obtinerii lor, a alteratiunilor ce pot incerca, cum si a falsificarilor la care pot fi expuse. Un loc de cinste trebuie sa-l ocupe datele economice in legatura cu productia, transportul si vanzarea diferitelor produse, () pentru aceasta facandu-se apel la chimie, fizica, stiinte agricole, economice etc., deci la domenii foarte variate' (A. Teodoru si T. Zaharescu, 1929). Un alt autor adauga, in deceniul al cincilea din secolul XX, ca pe langa informatia pur merceologica este nevoie in studiul marfurilor de “date complementare” asupra acestora, ca: alternatiunile, fabricarile, imitatiile, precum si locul de producere si pietele mari de desfacere (A. Pecuraru, 1944).



Dupa al doilea razboi mondial, se regasesc si in definitia si continutul merceologiei note noi, impuse de reorientarea societatii si economiei. O lucrare intitulata Curs de Studiul marfurilor, editata in anul 1948, cuprinde aprecierea ca 'merceologia nu este atat o stiinta, cat un complex (ansamblu) de cunostinte despre marfuri, care ne sunt furnizate de … zoologie, botanica, mineralogie, chimie, fizica, geografie, tehnologie, economie comerciala', completand apoi prin considerarea merceologiei ca 'un complex al tuturor cunostintelor asupra numeroaselor produse care formeaza obiectul cumpararii si al vanzarii cu scopul de a intrebuinta si de a castiga' (St. Tache, 1948).

Incepand cu anii '80 se remarca o extindere a semnificatiei Merceologiei dincolo de cea a 'stiintei care studiaza calitatea marfurilor', catre aspecte economice, reflectand concentrat orientarile esentiale declarate ale economiei romanesti spre valorificarea superioara a resurselor materiale, optimizarea raportului cheltuieli - efecte, cresterea necontenita a bunastarii etc.

In Dictionarul de Merceologie, editat in anul 1996, este prezentata urmatoarea explicatie: 'Merceologia cuprinde ansamblul conceptelor, metodelor, tehnicilor de analiza si apreciere a calitatii si finalitatii produselor si de adaptare si reproiectare a acestora, in vederea unei satisfaceri eficiente, cu sisteme noi si cuprinzatoare de produse'

Campul tematic al merceologiei vizeaza o paleta extrem de larga de elemente avand ca numitor comun marfa. In continuare, se enumera alfabetic cele mai reprezentative dintre elementele care alcatuiesc aceasta problematica: ambalare si ambalaje, avarii, calitate (analiza, apreciere, caracteristici, cercetare comparativa, cerinte, certificare, control, evaluare si masurare, gestiune, management, masurare, optimizare), clasificare, codificare, comert, conservare, contractare, contrafaceri, defecte, denaturari, denumire, depozitare, desfacere, examinare, falsificari, garantare, grupe de produse, impozit, istoric, logistica merceologica, manipulare, marcare, materii prime, masurare cantitativa, metode de investigare, natura, normative, obtinere, omologare, origine, particularitati constructive, pastrare, pret, procese tehnologice, proprietati (ale marfii), protectia consumatorilor, protectia mediului, provenienta, receptie, reciclabilitate, recunoastere, semne caracteristice, sistematica, sisteme monetare, sortiment, substituiri, transport, utilizare (comportare in utilizare, intrebuintare rationala), unitati de masura, uzante comerciale, vama.

Avand in vedere ultimele lucrari de specialitate in acest domeniu, care determina reconsiderarea definitiei marfii, definim Merceologia ca fiind stiinta care studiaza marfurile, atat cele materiale cat si cele fara continut material, in toata varietatea si complexitatea problematicii lor.

Principalele zone de interes pentru dezvoltarea stiintei marfurilor vizeaza:

clarificari asupra fundamentelor teoretice si metodologice din acest domeniu;

cercetarea marfurilor din oferta contemporana, cu prefigurari pentru oferta viitorului;

aspecte ale economiei domeniului marfar respectiv (particularitatile nevoii specifice, piata specifica si factorii ei, cadrul normativ in domeniu, tendintele etc.);

extinderea ariei de studiu si asupra marfurilor netangibile, avand in vedere esenta lor comuna - caracterul vandabil;

autonomizarea zonei referitoare la aspectele cercetarii calitatii;

dezvoltarea unor teme de importanta majora pentru comert, cum este problema vamuirii marfurilor, avand in vedere ca in alte tari exista deja ramuri ale merceologiei dedicate acestor aspecte (Merceologia doganale, in Italia); in situatia in care Romania a devenit membru al Uniunii Europene si tinand cont de faptul ca suntem asezati geografic la limita estica a Uniunii Europene rezulta ca importanta studierii aspectelor legate de vamuirea marfurilor este speciala si se impune ca obiectiv distinct in pregatirea economistilor pentru comert;

aspecte legate de circulatia fizica a bunurilor - transport, transbordari, antrepozitare, pastrare, manipulare etc., care constituie materie pentru logistica merceologica;

problematica protectiei mediului, in relatie cu productia de bunuri si comertul acestora;

protectia consumatorului fata de infinita suita de ipostaze in care acesta se afla in postura defavorabila: lipsa informatiilor, caracterul trunchiat sau inaccesibil (redactari in limbi straine) al acestora, frecventele informatii false, ca si numeroasele tehnici de contrafacere, substituire, falsificare a bunurilor.

Informatia merceologica in Clasificarea Zecimala Universala

Clasificarea Zecimala Universala - CZU - reprezinta un sistem unitar international de organizare a informatiei pe baza caruia se structureaza fondul de carte al oricarui depozit de informatie cu acces public: biblioteci, sali de lectura etc. Indicele CZU (sau indicele de materie) reprezinta principalul criteriu de organizare a fisierului din aceste spatii, urmatorul criteriu ca importanta fiind indicele de autor. Denumirea provine de la numerotarea zecimala folosita in ordonarea materiei din orice domeniu de cunoastere umana. In CZU, totalitatea informatiilor clasificate alcatuieste un sistem coerent, deschis, clar si accesibil.

Principiul de baza al diviziunii este cel ierarhic, cu baza zecimala, fiecare clasa cuprinzand alte subclase, divizate dupa acelasi principiu. Simbolurile alese pentru notatie sunt internationale: cifre arabe si unele semne din matematica si din punctuatie. Fiecare numar este considerat ca o fractie zecimala cu zero-ul initial omis, ceea ce asigura extensibilitatea practic infinita a clasificarii, adaugirile neproducand perturbari in ordinea existenta. Pentru indicii care depasesc lungimea de 3 caractere, s-a consacrat principiul scrierii grupate dinspre stanga, cu separare prin punct, ca in exemplele urmatoare: 088.7; 658.62 etc.

In 1905, a fost publicata prima editie a CZU. Cea mai recenta editie completa a CZU face obiectul standardului britanic BS 1000- Universal Decimal Classification. English Full Edition , editii complete fiind publicate si in alte limbi de circulatie internationala. Pentru nevoile curente de clasificare se folosesc asa-numitele editii medii, care contin circa un sfert din numarul de indici ai editiilor complete. Pentru interese mai restranse se utilizeaza editii prescurtate (au circa o zecime din numarul de indici ai editiei complete si index alfabetic aferent) si editii fragmentare, specializate pe domenii.

Clasificarea cuprinde tabela principala, in care se gasesc clasele de termeni si tabelele auxiliare, in care se afla indicii auxiliari, care permit realizarea de indici compusi. Clasele principale ale tabelului sunt: 0-Generalitati. Stiinta si cunoastere; 1-Filosofie. Psihologie. 2-Religie. Teologie 3-Stiinte sociale 4-(Libera). 5-Stiinte exacte si naturale. 6-Stiinte aplicate. Medicina. Tehnica. 7-Arta. Recreere. Spectacol. Sport. 8-Lingvistica (transferat, in 1963, de la clasa 4, care a ramas libera temporar). Filologie. Literatura. 9-Arheologie. Geografie. Istorie. Clasele 3 si 6 sunt dezvoltate cel mai mult.

In clasa 3 sunt cuprinse domenii ca: Statistica, Politica, Economie, Comert, Drept, Administratie publica, Asigurari, Educatie etc., cuprinzand numeroase subiecte pentru zona merceologica. Clasa 6 este divizata astfel: 60-Generalitati. 61- Stiinte medicale. Medicina. Igiena. Farmacie. 62-Inginerie. Arta inginerului. Tehnologie in general. 63-Agricultura. Silvicultura. Exploatarea florei si faunei. 64-Economie domestica. Stiinta menajera. 65-Gestiunea si organizarea productiei, comertului si transporturilor. 66-Meserii si industrii chimice. 67-68-Tehnologie mecanica. Industrii si meserii diverse. 69-Constructii.

Comparativ cu alte domenii, cel economic este mai sumar si mai putin riguros organizat. Merceologia, cu caracter interdisciplinar definitoriu, se regaseste deopotriva in zone mai riguros organizate, ca si in zone eterogene.

In bibliografia romaneasca, merceologia este clasificata la indicele 620.2, desi cea mai consistenta parte a materiei merceologice si respectiv sursele care contin aceasta materie se afla in diverse zone ale claselor 6, 3 s.a.

1.8 Metode si modalitati de cercetare in stiinta marfurilor

Cercetarea complexa a variatelor marfuri reclama o larga paleta de metode, aplicabile diferentiat in functie de situatia concreta, natura cercetarii, precizia si justetea rezultatelor si resursele (materiale, financiare, umane, de timp) disponibile.

Fiind o disciplina cu o arie problematica deosebit de larga, este evident ca un loc important il ocupa metodele generale de cercetare, respectiv analiza si sinteza.

Analiza presupune descompunerea unui sistem, produs sau concept in elementele componente in vederea studierii separate si treptate a acestora. Operatia se face mental sau material. In studiul marfurilor se folosesc frecvent ambele variante, indeosebi analiza materiala care are mai multe aplicatii, cele mai frecvente fiind analizele chimice si analizele fizice. In urma cercetarii prin analiza se stabileste, dupa caz, compozitia, structura, alcatuirea mecanismele de compunere etc. Cercetarile analitice sunt foarte larg utilizate in domeniul marfurilor si sunt caracterizate de justete si precizie buna si foarte buna, dar si de neajunsuri legate de nivelurile ridicate ale duratei, echipamentelor, calificarii si costurilor pe care le presupun. Cercetarea moderna beneficiaza de echipamente care compenseaza unele dezavantaje, cum sunt cele legate de durata determinarilor si caracterul rezultatelor, in schimb reclama tehnica foarte costisitoare. Pentru astfel de analize sunt necesare cantitati infime de substanta si de reactivi ( analize in picatura sau microanalize ), durata analizei reducandu-se uneori la nivelul secundelor ( analize instantanee ), putandu-se efectua simultan seturi numeroase de teste in conditii riguros unitare. Echipamentele respective sunt reduse dimensional si, de regula, conectate unor sisteme de calcul si de evidentiere multiforma (imprimante, monitoare etc.) a rezultatelor, economisind un mare volum de resurse



Sinteza reprezinta o metoda generala prin care se reunesc elementele obtinute printr-o decompunere prealabila. Principiul sintezei este opus principiului analizei, urmarind reconstituirea unui sistem, obiect, produs, concept etc. Sinteza ca procedeu este foarte mult implicata in problematica merceologiei, interesand major structurile materiale in zona asanumitelor produse sintetice: produse chimice, medicamente, mase plastice, cauciuc, fibre textile etc., exemplele putand merge in orice directie si oricat de departe, inclusiv pana la alimente.

Un alt grup de metode utilizate in merceologie il constituie metodele specifice acestui domeniu: metodele (psiho) senzoriale si metodele experimentale

Metodele (psiho)senzoriale, numite in trecut organoleptice, au ca principiu cercetarea marfurilor pe baza informatiilor culese de sistemele umane de perceptie (simturile) de la marfurile cercetate. Aceste informatii sunt prelucrate cvasi-instantaneu la nivelul creierului (de unde si denumirea de psihosenzoriale), respectiv sunt comparate cu referinte senzoriale existente in banca de date a fiecarui individ ca urmare a invatarii si experientei, procesul finalizandu-se cu ordonarea informatiilor noi in functie de nivelurile similare de referinta. Fiind dependente de numerosi factori - conditiile de desfasurare, parametrii biologici ai operatorului, vechimea informatiei de referinta etc.-, analizele senzoriale sunt afectate de subiectivism si incertitudine, desi prezinta avantaje incontestabile in privinta facilitatii, rapiditatii si economicitatii. Avantajele pe care le prezinta constituie motivul pentru care se bucura de o larga apreciere in productia de bunuri si mai ale in comert. Aceste metode reclama insa invariabil operatori dotati genetic superior si beneficiari ai unei indelungate experiente in domeniul de practica. Domenii cum sunt productia si comertul cu bunuri alimentare, produsele cosmetice, parfumeria si altele asemenea sunt dependente in cea mai mare masura de metodele senzoriale. Aceste metode fac obiectul unui domeniu distinct in literatura de specialitate, numit sugestiv senzorica

Metodele experimentale au la baza experimente desfasurate intentionat in conditii prestabilite pentru a urmari rezultatele sau efectele lor. Aceste metode presupun existenta anumitor conditii de desfasurare (parametri de mediu), echipamente si proceduri riguros conforme prescriptiilor din materialele normative specifice (standarde, norme, caiete de sarcini). Au un mare grad de obiectivitate, reprezentand metode de referinta, dar sunt costisitoare si laborioase. Se disting mai multe categorii, deosebite dupa diverse criterii, cele mai cunoscute fiind testele de veritabilitate, testele de supra- si subsarcina, testele de anduranta (oboseala) etc. Numite prin traditie metode de laborator, datorita dependentei lor de laboratoare echipate corespunzator ca prima conditie de desfasurare, practica evidentiaza o tendinta de autonomizare a metodelor experimentale, sub efectul progresului stiintific si tehnic, creandu-se conditii de desfasurare optima a cercetarii direct la locul de prelevare a probelor. Mai mult, se dezvolta distinct un domeniu al metodelor de laborator care nu presupun prelevare (extragere) de probe, conferind astfel acestor teste caracter nedestructibil, care constituie un avantaj cu efecte materiale si financiare majore.

Modalitatile de cercetare se refera la formele de rationament in abordarea obiectului cercetat. Cele mai utilizate modalitati de cercetare folosite in studiul marfurilor sunt: inductia, deductia si comparatia. Inductia presupune orientarea rationamentului dinspre particular catre general, de la fapte spre concepte. Modul inductiv este foarte frecvent in cercetarea proprietatilor marfurilor. Deductia defineste rationamentul orientat dinspre general catre particular, de la abstract catre concret. Ample aplicatii ale deductiei se intalnesc in sistematica si cercetarea calitatii. Comparatia reprezinta demersul orientat catre evidentierea asemanarilor si deosebirilor dintre doua elemente abstracte ori concrete. In domeniul merceologic, comparatia are o larga sfera de aplicatie, indeosebi in domeniul cercetarii calitatii marfurilor, unde s-a dezvoltat independent un sector al cercetarilor comparative de calitate. Aceasta categorie de cercetari se aplica pe scara larga in sfera productiei si comertului, interesul deosebit pentru cercetarile comparative fiind explicat de avantajul definitoriu al acestora referitor la posibilitatea ordonarii obiective a elementelor cercetate.

1.9 Trasaturi ale stiintei marfurilor

Stiinta marfurilor prezinta cateva trasaturi semnificative.

Fondul de cunostinta referitor la marfuri si problematica lor grupeaza, pe langa cunostinte specifice, numeroase elemente din stiinte clasice si stiinte noi, organizate intr-un sistem autonom, distinct si original, ancorat deopotriva in teorie, in stiintele aplicate si, prin excelenta, in zone de referinta ale practicii. Aceste cunostinte asigura extensia orizontului de cunoastere generala si imbogatirea domeniului stiintific propriu.

Fizica, chimia si stiintele naturale in general au constituit surse primare de imprumut pentru merceologie, intrucat abordarea empirica in cercetarea marfurilor presupunea considerarea acestora primordial ca entitati ale regnurilor naturale. Geografia si istoria au furnizat cunostintele necesare cercetarii provenientei si evolutiei marfurilor, a raspandirii si consumului acestora precum si a evolutiei pietelor specifice. Dreptul si legislatia au fost si continua sa ramana sursele cunostintelor necesare dezvoltarii reglementarilor specifice productiei, comercializarii si consumului de marfuri. Tot astfel, matematica si statistica au reprezentat sursa constituirii instrumentarului specific de cercetare a calitatii marfurilor, dezvoltat masiv pe masura ce productia de tip industrial a marfurilor a devenit dominanta. Mai mult, electronica si informatica au facilitat utilizarea metodelor si aparaturii necesare in cercetarea moderna a marfurilor. Alte discipline, cum sunt lingvistica si ramurile sale au oferit mediul crearii si consacrarii unei terminologii distincte, facilitand circulatia larga si unitara a marfurilor si informatiilor de specialitate, premisa a mondializarii comertului. Filosofia, psihologia si estetica au gasit in lumea marfurilor zone de dezvoltare a unor segmente deosebit de interesante in plan stiintific, foarte utile practicii.

Stiinta marfurilor, la randul sau, reprezinta sursa de preluare a unor elemente in alte stiinte, situatie care, in intregul sau, ii confera caracter multi- si interdisciplinar .

Indiferent de evolutia denumirii si de contextul parcurs, stiinta marfurilor a fost orientata constant spre marfa si problematica marfurilor, orientare ilustrata inca in primele lucrari din domeniu. Din definitia Cunoscintei marfuriloru (Mallian, 1879), prima lucrare de specialitate cunoscuta pana astazi, rezulta ca aceasta materie trateaza despre originea si evolutia marfii, provenienta sa, diferentele dintre calitati, proprietati si intrebuintari, ca si despre procedeele de cunoastere a alterarilor si falsificarilor. Aceeasi conceptie este evidenta si in lucrarea Merceologia si Technologia (A. Vlaicu, 1895), care arata ca merceologia cerceteaza originea marfurilor, proprietatilor esentiale fizice si chimice, indicii de veritabilitate si bunatate precum si mijloacele de stabilire a acestora si de descoperire a degradarilor si falsificarilor.

Obiectivele stiintei marfurilor se remarca printr-o perpetua actualitate de-a lungul timpului, asa cum o dovedesc programele analitice detaliate ale acestei discipline. In prima programa de acest fel ramasa pana la noi, editata in 1878, se prezentau argumentele utilitatii cursului de Marfuri, exemplare prin pertinenta si perenitatea actualitatii lor, astfel:

a) este nevoie de cunostinte intinse referitoare la marfuri, intrucat speculatiunile se exercita <deopotriva> asupra productiunilor naturale sau industriale;

b) comerciantul trebuie sa posede notiuni exacte referitoare la compozitie, calitate, provenienta si valoare., care nu se pot obtine decat prin studiu special;

c) trebuie cunoscut modul de a descoperi alterarea si falsificarea, caci [numai] astfel [comerciantul] poate garanta si atrage pe client;

d) trebuie cunoscut modul de prelucrare, intrucat tendinta de reducere a preturilor in scopul cuceririi de piete noi conduce la situatia ca cele mai curente marfuri nu sunt menajate de intentia de a uza de ignoranta cumparatorului, victima a finetii cu care se mascheaza falsificarea.

Elementele fundamentale ale studiului marfii, mentionate inca de la primele programe si lucrari de specialitate continua sa reprezinte baza structurala a merceologiei contemporane, evidentiind caracterul peren si consecvent al stiintei marfurilor.

Amplele mutatii petrecute in viata oamenilor, ca si la nivelul productiei si comertului, implicand modul de viata si comportamentul de consum, au determinat adaptari permanente la aceste realitati, sub imperiul nevoii de mentinere in actualitate a cunostintelor ce constituie materia disciplinei si a gasiri unor modalitati adecvate si eficiente de instruire si abilitare a viitorilor specialisti in comert. Procesul de adaptare se petrece deseori in avans, tinand cont de decalajul firesc dintre perioada de formare a specialistilor si perioada in care ei vor activa in practica. Continua innoire si adaptare a stiintei marfurilor ilustreaza mobilitatea si flexibilitatea disciplinelor care o compun, conferindu-i astfel caracter dinamic si adaptabil.

Urmare a progresului metodelor de cercetare a marfurilor si, in paralel, a extensiei semnificatiei conceptului de marfa, s-a petrecut o deplasare a ariei traditionale de interes spre zone tematice de mare perspectiva, asupra carora practica reclama sporirea preocuparilor, lamuriri si consacrari, cum este, de exemplu, interesul major pentru categoria calitate. Totodata, pe masura cresterii importantei unor aspecte initial secundare si a afirmarii unor probleme noi (protectia mediului s.a.) s-a produs o diminuare a considerentelor tehnice, dominante in ultimele decenii, in favoarea celor de natura economica, sociala si ecologica. In acest context, s-au dezvoltat de sine statator unele discipline merceologice si au fost consacrate altele noi, extinzand larg paleta stiintei marfurilor si evidentiindu-i caracterul complex.

Studiul marfurilor reprezinta o disciplina prin excelenta practica, formatoare de aptitudini si abilitati, realizate printr-un important volum de aplicatii practice desfasurate in laboratoare de specialitate. In cadrul acestor activitati, fiecare student parcurge suite de lucrari in care implicarea practica nemijlocita ocupa un loc important din volumul de timp. De asemenea, unele lucrari obliga la munca in echipa, prilej de insusire a unor deprinderi de colaborare si de angrenare in structuri functionale complexe, facultati absolut necesare in activitatea economica, formulate expres pe piata fortei de munca. Aceste elemente ilustreaza caracterul practic-formativ al stiintei marfurilor.

Continutul disciplinei Fundamentele stiintei marfurilor este adaptat la nomenclatorul si profilul calificarilor si ocupatiilor actuale si indeosebi viitoare din domeniul administrarii afacerilor in comert, turism, servicii, cercetarii marfurilor, expertizelor si consultantei in legatura cu marfurile si protectiei consumatorilor, respectiv segmentele domeniului de studiu al ciclului I licenta de la Facultatea de Comert. Aceste ocupatii sunt continute de Clasificarea ocupatiilor din RomaniaCOR si Clasificarea activitatilor din economia nationala – CAEN.

In cadrul COR, ocupatiile cel mai direct vizate de pregatirea universitara cu profil comercial sunt cele cuprinse in grupele majore 1 si 2, respectiv conducatori si functionari superiori in unitatile economico-sociale mari (sef de birou/sef de serviciu/director/manager) si conducatori de unitati economico-sociale mici (conducator /patron /consultant /expert /evaluator /referent /specialist /agent /specialist etc. pentru activitati comerciale, vama, turism, servicii, unitati de productie etc.; /organizator expozitii/auditor/specialist in managementul calitatii si management de mediu/auditor calitate/analist calitate/specialist standardizare/expert marfuri si altele).

Informatiile acumulate in primul ciclu de studiu se impun completate in ciclul II – masterat, unde se asigura specializarea pentru domeniile principale ale Programului de studiu (comert/turism-servicii/managementul calitatii, expertize si protectia consumatorilor).



filiale ale marilor case de comert

cit. in /19/, p.20.

Conform lui G. Grundke, termenul Tehnologie a fost definit prima oara in anul 1772, de Johann Beckmann, ca 'stiinta care invata prelucrarea obiectelor din natura sau cunoasterea meseriilor', inlocuind astfel expresia 'istoria artei', care se folosea cu aceasta semnificatie pana atunci.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1995
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site