Deschiderea procedurii la cererea
creditorilor
45. Plata sau
acoperirea unei creante prin concursul justitiei in procedura de drept comun
parcurge, de regula, doua faze: faza judecatii si faza executarii silite. Titlurile
executorii care nu sunt contestate in justitie trec direct in faza executarii
silite. In procedura insolventei, creantele se pot realiza fara ca creditorul
sa fie nevoit sa parcurga cele doua faze din dreptul comun. Procedura
insolventei este instituita de lege pentru acoperirea creantelor contra
debitorului aflat in stare de insolventa, iar organele procedurii au obligatia
sa asigure realizarea drepturilor participantilor la procedura. Creantele
respective se pot realiza fara a fi nevoie de un titlu executoriu contra
debitorului, singura conditie pusa de Legea insolventei creditorului fiind
aceea de a formula o cerere de inscriere in tabelul creantelor, cerere la care
trebuie sa se ataseze titlul creantei sale. In urma procedurii de verificare, administratorul
judiciar sau lichidatorul poate trece in totalitate sau in parte creanta
respectiva pe tabel sau o poate respinge, cel interesat avind, totusi, dreptul
de a contesta masura. Dupa definitivarea tabelului, creditorul trecut in acest
tabel este un “creditor
indreptatit sa participe la procedura“, unul dintre drepturile acestui creditor fiind si acela de a primi, in
conditiile planului de reorganizare sau ale ordinii de preferinta din art. 121
si art. 123 din Legea insolventei, o parte sau integralitatea creantei sale.
Procedura insolventei este, deci, cel putin aparent, un avantaj pentru
creditor, pentru ca procedura colectiva este (poate fi) direct o procedura
executionala, caracterizata prin celeritate, ceea ce nu se poate spune despre
procedura de drept comun.).
Pe de alta parte, taxa de timbru aplicabila atit cererii de deschidere a
procedurii, cit si cererii de inregistrare a creantei in tabelul creantelor
contra debitorului aflat in insolventa este fixa si, as spune, modica (39 de
lei), in timp ce taxa de timbru in litigiile de drept comun este procentuala si
se aplica la valoarea creantei pretinse. In fine, in litigiile comerciale de
drept comun, este obligatorie asa-numita conciliere directa prealabila
(procedura reglementata de art. 7201 C.proc.civ.), procedura care
amina, de obicei, startul procesului, cu cel putin 30 de zile, in timp ce
pentru cererea creditorului de deschidere a procedurii nu este necesara
parcurgerea procedurii concilierii prealabile directe.
Aceste avantaje sunt, insa, relative, deoarece actiunea
(cererea) creditorului de deschidere a procedurii fata de debitor are diverse
limite si antameaza diverse pericole pentru creditori. Astfel, in principiu,
creditorii mici si mijlocii evita sa ceara deschiderea procedurii insolventei
fata de furnizorul ori clientul lor. Psihologic, retinerea se poate explica
prin teama de a pierde un partener de
afaceri, pierdere care s-ar putea repercuta in lant si fata de alti parteneri
de afaceri care vor fi avertizati ca furnizorul sau clientul lor recurge la
masuri agresive pentru a-si realiza creantele. Aceasta actiune este dificila si
datorita faptului ca relatiile de afaceri tind sa se depersonalizeze, deseori
creditorul cunoscandu-l putin sau deloc pe debitorul sau, ceea ce face imposibil
sau, in orice, ca, dificil de stiut daca neplata se datoreaza unei jene
momentane a debitorului sau insolventei acestuia. Dar actiunea creditorilor
este si periculoasa, intrucit insolventa (incetarea platilor) nu este
intotdeauna evidenta, iar cerand prematur insolventa debitorului, creditorul
comite un delict civil generator de raspundere. Legea insolventei pune la
dispozitia debitorului un mijloc foarte dur de aparare contra abuzului sau
incertitudini creditorului petent, respectiv, obligarea la cautiunea de maxim
10% din valoarea creantei pretinse,
suma care, daca se admite contestatia debitorului si, deci, se respinge cererea
creditorului, va putea fi atribuita debitorului contestator pentru acoperirea
prejudicului cauzat prin cererea prematura de deschidere a procedurii. Din alt
punct de vedere, actiunea creditorilor nu prezinta pentru acestia decat un
interes redus, caci : (i) fie creditorii sunt profesionisti ai creditului (ex.:
banci) care isi asigura garantii reale, astfel ca, o urmarire silita a
bunurilor ipotecate/gajate poate fi mai utila decat insolventa debitorului; ar
fi paradoxal sa se conteze pe acesti creditori pentru declansarea procedurii,
mai ales ca ei ar risca o reputatie de severitate susceptibila sa-i indeparteze
ceilalti clienti ; (ii) fie creditorul nu este un profesionist al
creditului (ex.: un client care a platit un avans ori un furnizor care nu a
stipulat in favoarea sa o clauza de rezerva a proprietatii) si, nebeneficiind
de nici o garantie, nu are nici o sansa (sau sanse foarte mici) de a fi platit,
iar daca debitorul este un client important al creditorului, acesta din urma
este deseori obligat sa nu actioneze, in vederea mentinerii relatiilor de
afaceri cu acel client ; de unde reticenta evidenta de a cere deschiderea
procedurii. In fine, in conduita retincenta a creditorului fata de o eventuala
cerere de deschidere a procedurii, trebuie sa tinem cont si de nenumaratele
restrictii ale drepturilor creditorilor, ca efecte ale deschiderii procedurii.
Intr-adevar, asa cum am aratat in preambulul Cap. V, procedura insolventei este
o procedura de sacrificiu. Dar nu oricine isi poate asuma acest
sacrificiu.
46. Cererea de deschidere a procedurii
insolventei formulata de creditori declanseaza un adevarat proces care, in mod
obsinuit, are caracter necontencios, intrucit debitorul, cunoscind starea sa de
insolventa vadita, achieseaza expres sau implicit la cererea creditorului. Daca
insa debitorul contesta cererea creditorului, atunci procesul capata carcater
contencios, cu toate rigorile impuse de contradictorialitate, disponibilitate,
pozitie procesuala, probatoriu etc. Asadar, ambele parti (creditorul si debitorul) urmeaza a fi citate pentru
solutionarea contestatiei. In doctrina
s-a admis chiar ipoteza interventiei unei banci sau a
unui garant in interesul debitorului, atunci cand cererea de deschidere a
procedurii apartine unui creditor si banca sprijina contestatia debitorului,
care neaga starea de insolventa.
Unul sau mai multi creditori, care au o creanta
certa, lichida, exigibila si neachitata de debitor timp de cel putin 30 de
zile, pot introduce cerere de deschidere a procedurii insolventei fata de
debitor, acesta fiind prezumat, in
atari conditii, a fi in stare de insolventa. Cererea i se comunica debitorului,
in termen de 10 zile de la comunicare acesta avind dreptul sa conteste ca s-ar
afla in insolventa. Comunicarea se efectueaza in conditiile Codului de procedura
civila, si nu prin publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa, intrucit
nu suntem inca in prezenta unei
proceduri de insolventa. In schimb, in recurs sau alte cai de atac la
incheierea/sentinta de deschidere a procedurii, intrucit suntem in prezenta
unei proceduri deja deschise, toate citarile, comunicarile si notificarile
aferente se vor efectua prin Buletinul procedurilor de insolventa.
Daca exista mai multi creditori care cer deodata
deschiderea procedurii insolventei, atunci acestora li se aplica dispozitiile
din Codul de procedura civila referitoare la co-participare procesuala. Daca
exista mai multe cereri concurente de deschidere a procedurii, atunci acestea
se conexeaza la dosarul cel mai vechi. Daca printre cererile concurente se afla
si cererea debitorului, atunci toate cererile se conexeaza la dosarul acestie
ultime cereri. In fine, daca exista o procedura déjà deschisa si una sau
mai multe alte cereri de deschidere a procedurii, toate aceste cereri vor fi
conexate la dosarul de insolventa, putind fi considerate cereri de inscriere la
masa credala (cu conditia sa contina elementele si sa imbrace formele prevazute
de Legea insolventei pentru declaratia de creanta). Toate aceste masuri
procesuale sunt necesare in vederea constituirii unui dosar unic al procedurii,
care sa permita solutii coerente si prompte.
Inainte de a verifica temeinicia cererii
creditorului, judecatorul-sindic va trebui sa verifice admisibilitatea
cererii acestuia, respectiv:
a) daca cererea de deschidere a procedurii
indeplineste conditiile de forma generale preconizate de art. 112 si art. 132
C.proc.civ., sub sanctiunea nulitatii cererii ;
b) daca cererea indeplineste conditiile de forma
speciale prevazute in art. 31 alin.1
din Legea insolventei, respectiv : (i) indicarea cuantumului si a
temeiului creantei, si, daca este cazul, a existentei vreunei garantii reale
contra debitorului si a existentei vreunei masuri asiguratorii asupra bunurilor
debitorului, precum si (ii) indicarea intentiei de a participa la reorganizarea
judiciara a debitorului, caz in care creditorul va trebui sa isi declare
aceasta intentie prin cererea de deschidere a procedurii precizind, cel putin
la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la
reorganizare. Daca in cererea sa creditorul va indica aceste elemente, el nu va
mai fi obligat sa formuleze cerere de inscriere la masa credala, odata cu
ceilalti creditori indreptatiti sa participe la procedura, ci va fi trecut pe
tabelul creantelor cu suma si garantia verificate de judecatorul sindic.
Asadar, creanta si garantia creditorului indreptatit sa ceara deschiderea
procedurii nu va mai trebui supusa verificarii administratorului
judiciar/lichidatorului. Neindicarea cuantumului si a temeiului creantei poate
pune judecatorul-sindic in imposibilitate de a verifica caracterul cert, lichid
si exigibil timp de mai mult de 30 de zile al creantei, ceea ce va duce fie la
nulitatea, fie la respingerea cererii. Neindicarea existentei garantiei poate
fi sanctionata cu refuzul recunoasterii privilegiului conferit in mod normal de
garantie, ceea va putea duce la trecerea creditorului care a cerut deschiderea
procedurii in rindul creditorilor chirografari. Cerinta indicarii existentei
unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului este o simpla cerinta de
informare a judecatorului-sindic, intrucit orice masura asiguratorie devine
inutila dupa data deschiderii procedurii, dat fiind efectul suspensiv al
procedurii fata de orice urmarire silita individuala pentru realizarea
creantelor contra debitorului, creante anterioare deschiderii procedurii.
Omisiunea de a indica intentia creditorului de a participa la reorganizarea
judiciara a creditorului poate fi sanctionata cu ridicarea dreptului
creditorului respectiv de a participa la reorganizarea debitorului, cu toate
ca art. 32 alin.4 permite oricarui creditor – deci, si petentului in
cererea de deschidere a procedurii - care detine cel putin 20% din valoarea
masei credale si care si-a declarat intentia de a depune un plan prin cererea
de inscriere la masa credala;
c) daca creanta creditorului este certa, lichida
si exigibila, nefiind achitata timp de minim 30 de zile.
Pentru a se putea verifica aceste caracteristici ale creantei, creditorul este
obligat sa anexeze cererii sale titlurile doveditoare ale creantei. Afirmarea
existentei unei creante este insuficienta, creditorul urmind a dovedi, cel
putin ca aparenta a dreptului, existenta creantei si caracterul sau cert,
lichid si exigibil. Spre deosebire de creditorul indreptatit sa participe la
procedura, care se inscrie la masa credala chiar in lipsa unui titlu pentru
creanta sa, creditorul indreptatit sa ceara deschiderea procedurii trebuie sa
dovedeasca creanta sa, si nu oricum, ci cu inscrisuri. Intr-adevar, avind
in vedere caracteristicile speciale ale creantei pretinse de petent (creanta
certa si lichida), caracteristici cerute pentru ca cererea sa sa fie
admisibila, este evident ca alte mijloace de proba decit inscrisurile sunt
inadmisibile. Cita vreme, insa,
debitorul nu a formulat contestatie la cererea de deschidere a procedurii,
dezinteresindu-se de chestiune, judecatorul-sindic trebuie sa se limiteze la
analiza titlului creantei si caracteristicile acesteia, fara a se putea lansa
in probatorii complexe, de genul expertizei sau a actelor solicitate de la
terti. O astfel de maniera de lucru ar insemna incalcarea evidenta a
principiului disponibilitatii ;
d) daca creanta are o valoare egala sau mai mare
cu valoarea-prag.
Daca cererea creditorului indeplineste conditiile
de admisibilitate analizate mai sus si daca creanta intruneste caracteristicile
enumerate, atunci sunt intrunite conditiile de aplicabilitate ale prezumtiei de
insolventa. In lipsa unei contestatii, judecatorul-sindic nu are nimic de facut
altceva decit sa aplice prezumtia de insolventa si sa deschida procedura.
Asadar, in functie de momentul procesual si de
atitudinea debitorului, sarcina probatiunii este impartita intre creditor si
debitor. In privinta stabilirii existentei starii de insolventa, sarcina
probatiunii este rasturnata in favoarea creditorului, odata ce sunt indeplinite
conditiile de admisibilitate analizate mai sus. Prezumtia insolventei este
declansata de proba intrunirii acestor conditii, proba care este in sarcina
creditorului. Odata facuta aceasta proba, creditorul beneficiaza de prezumtia
« insolventei vadite » a debitorului care, pentru a se apara contra
dechiderii procedurii, va trebui sa faca proba ca nu este in insolventa.
47. Daca formuleaza
contestatie, debitorul poate contesta nu numai starea de insolventa, ci si
faptul ca creditorul ar fi indreptatit sa ceara deschiderea procedurii, adica
faptul ca creditorul ar avea o creanta certa, lichida si exigibila. Spre
exemplu, debitorul poate pretinde ca refuzul sau de plata nu este determinat de
incapacitatea de plata, ci stingerea creantei, prescrierea acesteia, caracterul
conditionat sau nedeterminat al acesteia etc. Debitorul poate, de asemenea, sa
probeze ca, de fapt, creditorul practica un mic santaj prin formularea
cerererii de deschidere a procedurii, intentionind sa-l forteze pe debitor la
plata. Fiind dovedit abuzul de drept al creditorului, cererea poate fi
respinsa. In plus, creditorul poate fi obligat la depunerea unei cautiuni,
pentru evitarea prejudicierii debitorului. Dar, odata dovedita existenta
creantei, precum si a caracteristicilor cerute acesteia pentru a face
admisibila cererea de deschidere a procedurii, debitorul se afla in fata prezumtiei
de insolventa, pe care trebuie sa o rastoarne pentru a putea obtine respingerea
cererii debitorului. Intr-adevar, conform art.33 alin.2, in termen de 10 zile
de la primirea copiei de pe cererea creditorului de deschidere a procedurii,
debitorul trebuie fie sa conteste, fie sa recunoasca starea de insolventa.
Pentru a putea rasturna prezumtia de insolventa, debitorul
trebuie sa formuleze in termen constestatie si sa dovedeasca faptul ca
efectueaza plati curente de salarii, impozite si taxe, utilitati, eventual rate
de credit, prin extrase de cont bancar. Nu este suficienta dovada faptului ca
debitorul a facut plati sporadice catre creditori, chiar daca ar fi vorba de un
numar relativ mare de plati de acest gen. Sincopele in efectuarea platilor
sunt, in realitate, dovezi ale insolventei si nu dovada contrarie prezumtiei de
insolventa. Nu este utila o expertiza care sa-si propuna sa dovedeasca, spre
exemplu, ca debitorul ar putea avea capacitatea, in viitor, sa-si achite
datoriile, intrucit insolventa sau lipsa acesteia se analizeaza la momentul
cererii de deschidere a procedurii, si nu la momente ulterioare sau raportat la
expectatii nerealiste ale debitorului.
Contestatia schimba pozitia procesuala a partilor.
Creditorul, care a formulat o cerere initial necontencioasa, devine un intimat
in contestatia debitorului, contestatie care, de altfel, are natura juridica a
cererii de interventie in interes propriu, la care se refera art. 335 C.proc.
Creditorul este asimilabil, cel putin din perspectiva probatorie, cu piritul
intr-o actiune de drept comun, in timp ce debitorul este un intervenient in
interes propriu, care are aceeasi pozitie procesuala ca si reclamantul, asa cum
rezulta din art. 49 si art. 52 C.proc.civ. In procesul initial, de deschidere a
procedurii, debitorul isi pastreaza administrarea patrimoniului sau, pina la
pronuntarea hotaririi de deschidere a procedurii care, fiind executorie de
drept, provoaca de regula desesizarea debitorului, care va fi reprezentat, in
procedura si in alte procese, de administratorul judiciar/lichidator sau de
administratorul special. Debitorul poate formula, insa, si recurs contra
hotaririi de deschidere a procedurii, caz in care nu mai este doar in
contradictoriu cu creditorul-petent, ci si cu administratorul
judiciar/lichidatorul. Legea insolventei permite debitorului, chiar desesizat,
sa exercite o serie de actiuni sau drepturi procesuale cu caracter exorbitant,
uneori chiar impotriva administratorului judiciar/lichidatorului (recurs,
contestatie la tabelul creantelor, contestatie la masurile practicianului in
insolventa etc.). Debitorul nu va fi reprezentat in acest recurs de
administratorul jidiciar/lichidator, ci de cel care, in mod obisnuit, ii
exercita drepturile (in cazul in care acesta nu exista, se aplica prevederile
art. 41 C.
proc. civ. alin. (1) conform carora „orice pers care are folosinta drepturilor
civile poate sa fie parte in judecata” si cele ale art. 44 C. proc.civ., care
permit numirea unui curator special care sa reprezinte persoanele lipsite de
capacitate de exercitiu sau cu capacitate de folosinta limitata).
Debitorul poate sa recunoasca existenta starii de
insolventa, caz in care i se permite sa formuleze o cerere de reorganizare
judiciara (daca, evident, sunt indeplinite si celelalte conditii legale). Daca
insa debitorul, caruia i s-a comunicat in mod legal cererea de deschidere a
procedurii, nu se manifesta in nici un fel fata de aceasta cerere, atunci
judecatorul-sindic este obligat sa deschida procedura. Tacerea debitorului nu
mai permite judecatorului-sindic sa verifice existenta starii de insolventa,
intrucit, in caz contrar, prezumtia de insolventa vadita nu ar mai avea sens.
Intr-adevar, termenul de 10 zile de la comunicarea cererii crditorului de
deschidere a procedurii este un termen de decadere, care opreste debitorul de
la a introduce ulterior contestatie. In plus, judecatorul-sindic si-ar putea
manifesta « rolul activ » si cere expertize, extrase de cont si alte
probe, ceea ce ar prelungi inutil procesul de deschidere a procedurii, in
contra principiului celeritatii statuat de art. 5.
Daca s-a admis contestatia, cererea creditorului
va fi respinsa, acesta putind fi obligat la acoperirea prejudiciului creat
debitorului prin introducerea cererii. Ideea acoperirii acestui potential
prejudiciu sta la baza instituirii cautiunii, pe care judecatorul-sindic o
poate stabili in sarcina creditorului, la cererea debitorului.
In prezenta unei contestatii din partea
debitorului, recursul va putea fi formulat numai de partile in procesul de
fond, intrucit in recurs nu se poate schimba calitatea partilor si nu se pot
depasi limitele procedurale ale hotaririi de fond. Creditorul va avea, desigur,
dreptul de a formula recurs, curtea de apel putind modifica sentinta de la fond
in sensul respingerii contestatiei debitorului si admiterii cererii
creditorului.
Daca debitorul va putea demonstra ca cererea
creditorului nu i s-a comunicat in formele prevazute de art. 33 alin.2 din
Legea insolventei, el va putea fie sa formuleze o contestatie, cerind repunerea
in termen, fie sa formuleze o contestatie in anulare, pentru nelegala citare
(contestatia in anulare este inadmisibila daca se mai poate exercita recurs sau
daca debitorul ar fi putut exercita un recurs, dar nu a facut-o). Debitorul
poate invoca cu succes « comunicarea » cererii de deschidere a
procedurii prin Buletinul procedurilor de insolventa, intrucit art. 33 alin.2
din Legea insolventei este o exceptie de la principiul publicitatii prin
Buletin, mai ales ca, la momentul depunerii cererii sia al solutionarii ei,
debitorul nu va fi fost – inca – in procedura insolventei, asadar acesta cerere
a creditorului trebuie sa i se comunice debitorului in modalitatile prevazute
de Codul de procedura civila. Trebuie retinut, insa, ca art. 122 alin. (3)
C.proc.civ. prevede ca neregularitatea actelor de procedura se acopera daca
partea nu a invocat-o la prima zi de la infatisare ce a urmat dupa aceasta
neregularitate si inainte de a pune concluzii in fond. In consecinta,
neprimirea de catre debitor, conform dispozitiilor art. 33, a cererii creditorului de
deschidere a procedurii trebuie sa fie invocata, sub sanctiunea decaderii, la
prima sedinta convocata de judecatorul-sindic, daca debitorul participa la
sedinta. Daca debitorul nu a participat la sedinta pentru ca nu a primit
notoficarea, neregularitatea fiind de ordine publica, incalcarea dispozitiilor
art. 33 ali.2 din Legea insolventei poate fi constatata si din oficiu in
recursul debitorului contra sentintei de deschidere a procedurii, conform
dispozitiilor art. 306 alin. (2) C.proc.civ.
Fiind vorba de o procedura necontencioasa,
recursul contra sentintei de deschidere a procedurii va putea fi formulat de
orice persoana interesata, respectiv, de creditori, de asociatii/actionarii sau
membrii persoanei juridice debitoare, de administratorii statutari ai persoanei
juridice care s-au opus la introducerea cererii de deschidere a procedurii etc.
Daca o cerere
anterioara de deschidere a procedurii a fost respinsa pentru orice motive
(cererea era inadmisibila, cererea era nefondata, intrucit debitorul nu era in
stare de insolventa, cererea a fost respinsa ca prematura) si ulterior
procedura insolventei a fost deschisa a la cererea aceluiasi creditor sau a
altuia, intrucit insolventa de deveni, intre timp, actuala, prina hotarirea a
judecatorului sindic nu are autoritate de lucru judecat fata de cea de-a doua
cerere care, de altfel, poate sa apartina si debitorului.
Daca in urma contestatiei debitorului, a cererii
de interventie ori a persoanei interesate, hotarirea de deschidere a procedurii
este desfiintata, cererea de deschidere a procedurii va fi considerata lipsita
de efecte, chiar de la inregistrarea ei.
Este adevarat, insa, ca, in cazul in care cererea se respinge ca urmare a
contestatiei sau recursului debitorului, un efect al cererii de deschidere a
procedurii formulata de creditor se mentine, totusi, desi nu este vorba de un
efect specific procedurii insolventei : este vorba de raspunderea
creditorului pentru daune cauzate de introducerea prematura si cu rea credinta
a cererii de deschidere a procedurii.
Daca, in final, recursul sau va fi fost respins,
sentinta de deschidere a procedurii devenind irevocabila, dreptul debitorului
de a cere reorganizarea judiciara este suprimat, cu consecinta intrarii directe
in faliment a acestuia, intrucit legea a inteles sa il sanctioneze pe debitorul
neonest care, desi stia ca se afla in stare de insolventa, a ascuns aceasta
stare creditorilor sai. Falimentul poate fi evitat, in aceasta situatie, numai
daca administratorul judiciar sau creditorii ce detin minim 20% din total masei
credale si-au exprimat, in termen legal si in formele prevazute de art. 59
alin.1 sau, respectiv, art. 60 alin.2, intentia de a propune un plan de
reorganizare a activitatii debitorului. ,
48. La cererea debitorului, formulata odata cu contestatia sau ulterior
introducerii acesteia, judecatorul-sindic ii poate obliga pe creditorii
semnatari ai cererii introductive sa consemneze o cautiune la o banca, in
valoare de maxim 10% din cuantumul creantei pretinse. Daca se impune cautiunea
si ea nu este consemnata de catre creditor, cererea sa se respinge. Daca s-a
platit cautiunea si cererea creditorului de deschidere a procedurii a fost
admisa, debitorul fiind declarat in insolventa, atunci cautiunea se restituie
deponentului. Dimpotriva, daca se respinge cererea creditorului, in urma
admiterii contestatiei, cautiunea va putea fi folosita la acoperirea pagubelor
suferite de debitor.
Cererea debitorului de obligare la consemnarea
unei cautiuni presupune o contestatie, formulata in termen si ea trebuie sa
aiba o justificare conforma scopului cautiunii, adica aceea de a impiedica abuzul
de drept al creditorului care ar fi tentat sa introduca prematur si cu rea
credinta cereri de deschidere a procedurii insolventei fata de orice debitor,
neselectiv. Decizia de a impune o cautiune este una delicata,
judecatorul-sindic fiind pus intr-o pozitie aparent contradictorie atunci cind
stabileste obligatia de consemnare a cautiunii si, in acelasi timp, trebuie sa
se pronunte asupra insolventei vadite, adica aparente, care mai este si
prezumata. Intr-adevar, insolventa este prezumata ca fiind vadita, daca se
dovedesc conditiile de admisibilitate ale cererii creditorului. In schimb,
obligarea la consemnarea cautiunii presupune unele dubii ale
judecatorului-sindic asupra seriozitatii demersului creditorului. In aceste conditii,
nu este foarte clar de ce a mai fost reglementata cautiunea, din moment ce
insolventa este prezumata ca fiind vadita, iar obligarea la cautiunea se
justifica prin dubiile pe care le poate avea judecatorul asupra seriozitatii
cererii de deschidere a procedurii. De precizat ca, chiar daca
judecatorul–sindic este cel care stabileste cautiunea, el nu va avea competenta
functionala de a se pronunta si asupra cererii de despagubire formulata de
debitor in cazul in care se respinge cererea creditorului. Intr-adevar,
daca cererea de deschidere a procedurii este respinsa, nici unul din efectele
deschiderii procedurii insolventei nu se poate naste, deci nici competenta
functionala a judecatorului-sindic, care se dezinvesteste de cauza cind
respinge cererea creditorului. Debitorul trebuie sa formuleze o cerere de
despagubire la instanta de drept comun, cerere in care va trebui sa faca dovada
intrunirii elementelor raspunderii civile delictuale. Sarcina probei acestor
elemente (fapta ilicita, prejudiciului, legatura de cauzalitate intre fapta si
prejudiciu, culpa autorului prejudiciului) este destul de facila, intrucit prin
consemnarea cutiunii, prejudiciul a fost, practic, cuantificat, iar respingerea
cererii de deschidere a procedurii ca prematura face dovada faptei ilicite,
raminind practic ca debitorul sa faca doar dovada culpei, care este o culpa
agravata, sub forma relei credinte sau a abuzului de drept. Numai in cazul in
care debitorul ar pretinde ca dauna este mai mare decit cuatumul cautiunii, el
va trebuie sa faca dovada acestui prejudiciu suplimentar.
Asadar, ca si in
cazul prematuritatii cererii debitorului, si raspunderea creditorului este o
raspundere civila delictuala, care poate fi antrenata printr-o actiune a
debitorului formulata la instanta de drept comun. Singurele deosebiri
importante sunt : (i) dupa ce cererea creditorului va fi fost constata ca
prematura, procedura insolventei nu se va putea deschide sau mentine deschisa
(ii) judecatorul sindic nu este competent sa se pronunte intr-o astfel de
actiune; (iii) sarcina probei este mai facila pentru debitor. Cererea
debitorului de despagubire pentru prematuritatea cererii creditorului de
deschidere a procedurii nu mai poate fi primita dupa ce s-a pronuntat sentinta
de deschidere a procedurii, pentru ca ar fi lipsita de finalitate, intrucat nu
mai exista posibilitatea respingerii cererii creditorului.
