Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArhitecturaAutoCasa gradinaConstructiiInstalatiiPomiculturaSilvicultura

Cadastru

ARHITECTURA ROMANA: Apeducte, Temple, Locuinta romana

Arhitectura

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ROLUL SOCIOLOGIE IN URBANISM
CONTROLUL SOLAR
Care sunt motivele pentru care Miscarea Moderna respinge traditia clasica
SCURTA INTRODUCERE IN SOCIOLOGIA GENERALA - NOTIUNI GENERALE
ILUMINAREA NATURALA A SPATIILOR
CERERE PENTRU EMITEREA CERTIFICATULUI DE URBANISM
ARHITECTURA ROMANA: Apeducte, Temple, Locuinta romana
APARITIA SOCIOLOGIEI URBANE CA DOMENIU DE STUDIU
Caracteristici ale stilului si materiale de constructii folosite - Arhitectura Renascentista pe teritoriul european
URBAN. URBANIZARE – ASPECTE SI DELIMITARI CONCEPTUALE

ARHITECTURA ROMANA

            Unele din cele mai mari realizari ale romanilor au fost cele din arhitectura.

Arhitectura raspunde mai bine decat sculptura sau pictura caracterului roman, intrucat ea se naste din necesitatile cetatii. Doua principii disting diversele sisteme de arhitectura :



Ř construirea de suporturi verticale : ziduri, stalpi;

Ř metoda folosita pentru acoperirea edificiului;

Aceeasi metoda de acoperire a edificiilor este folosita de majoritatea arhitectilor antici : pe punctele de sprijin verticale sunt puse marile piese orizontale.

Chiar si aztazi, arhitectii din lumea intreaga  incearca sa copieze edificiile. Ei le proiecteaza in ceea ce se numeste  “stilul clasic”.

Materialele de constructie variaza : granitul in Egipt, marmura in Grecia , lemnul in Etruria. De aici apar inegalitatile in materiile de rezistenta. Proportiile variaza si ele. In Egipt sunt arbitrare, iar in Grecia sunt reglementate de ordinele care le fac sa fie constante.

Romanii acorda boltii un loc special in constructie. Folosirea acesteia are drept consecinta necesara, transformarea si intarirea supoturilor verticale. Astfel stalpii Pantheonului de la Roma au o grosime de 5 m. Un asfel de tip de arhitectura determina o larga libertate de conceptie. Daca templul grec este rectangular, iar cel egiptean dintr-o serie de dreptunghiuri sau patrate, templul roman dispune nu numai de resursele precedente dar si de posibilitatile oferite de linia dreapta.

            Cladirile care fac parte din acest stil se deosebesc de celelalte cladiri prin niste coloane. Coloana a fost inventata de egipteni si perfectionata de greci. Acestea sunt utilizate pentru sprijinirea acoperisurilor templelor. Pana in secolul al III-lea d.Hr., cladirile au fost construite din piatra sau caramizi lipite cu mortar.  Dupa descoperirea unui nou tip de material de constructii, asemanator cu betonul din zilele noastre, arhitectii romani puteau sa proiecteze cladiri mai spectaculoase si mai solide.

            Romanii aveau multa indrazneala in utilizarea arcadelor, boltelor si a domurilor si au construit pe scara larga pentru a-si inzestra provinciile cu constructii publice impunatoare, cum ar fi Pantheonul si Colosseumul din Roma. Dar mai indraznete erau capacitatile lor ingineresti, ceea ce i-a facut sa construiasca drumuri, poduri, apeducte, arcade, canale, forturi, etc.

            Incepand cu secolul al VI-lea, cetatile vor executa lucrari impotante : amenajarea Siracuzei, apeducte la Megara si Samos, fantani la Atena. Din Ionia si pana in Sicilia se organizeaza marile sanctuare, care inchid in zidul lor de incinta, cladiri secundare, portice, teatre, stadioane.

            Pe acropola Atenei se ridica o serie de temple construite din tuf. La Delphi se construieste Cholosul din Marmania.

            In Magna Graecia si in Sicilia, templele au dimensiuni exceptionale si un decor rafinat : Selinunte, Heracleim, Siracuza, Aetemision, Paestum. Unele temple sunt construite din argila, cu coloane de lemn ca de exemplu templul Herei de la Olimpia (secolul al VII-lea ).

          Apeducte

            Apeductul este o constructie hidrotehnica folosita in scopul conducerii apei prin curgerea libera de la punctul de captare pana la punctul de folosinta intr-o locuinta umana. Inginerul roman Frontinus spunea ca apeductulele reprezinta “principalul semn al maretiei Imperiului Roman”.

Amfiteatre

Amfitetrul este un edificiu de forma circulara, neacoperit, cu locuri pentru public dispuse in trepte in jurul unei arene. Amfiteatrele au fost construite dupa modelul teatrelor grecesti. Primul amfiteatru construit partial din piatra este Colosseumul (Amfiteatrul Flaviilor) din Roma. Acesta are o inaltime de 45 de metri si 76 de intrari, putand adaposti 50.000 de oameni.



Temple

Templul roman era o comstructie de dimensiuni mici, de forma dreptunghiulara, construit pe un podium inalt de piatra. In fata acetuia se aflau unu sau doua randuri de coloane. Una din marile capodopere ale arhitecturii romane este Pantheonul din Roma, “templul tuturor zeilor”. Acesta a fost construit in anul 27 i. Hr., dar a fost distrus de un incendiu si a trebuit sa fie reconstruit in anul 117-125 i. Hr. din ordinul imparatului Hadrian. Templul are forma unui edificiu circular precedat de un vestibul sustinut de 16 coloane din marmura, inalte de 2,5 m cantarind 90 de tone fiecare. Pantheonul este luminat printr-o deschizatura sau un “ochi” situat in acoperis cu diametrul de 9 m .

Arhitectura se adapteaza de la sine la noua conceptie despre viata, pentru a fi functionala in totul, dar si maiestuoasa imn forme si eleganta, in perfect acord cu viziunea moderna a noilor descoperiri stiintifice si filosofice ale secolului ; predomina astfel echilibrul , masura si armonia, rod al patrunderii, tot mai adanc, in tainele geometriei, matematicii si fizicii.

La varsta de 70 de ani, Michelangelo (1475-1564), pictorul , sculptorul, era arhitectul sef al Romei ; in aceasta functie suprema a proiectat planul pietei Capitoliului, al Palatului Farnese si al imensei Cupole a Bazilicii Sfantului Petru, in legatura cu care Bernini, mai tarziu, va afirma ca a fost conceputa de o minte “divina”, “cosmica” , “supraomeneasca” .

Roma afost dominata si de numele arhitectului Bramante (1444-1514) – Donato Bramante – care, supus exigentelor capricioase ale papei Giulio II, a fost pe punctul de a pune in aplicare, in anul 1506 , reconstruirea Bazilicii Sfantului Petru pe un plan central, in locul celui in forma de cruce  latina, proiect care a fost apoi anulat ; el este insa autorul unui Tempietto di San Pietro cu o cupola cilindrica, pe plan central si un balcon de jur imprejur, deasupra caruia se inalta o cupola, tot atat de discreta ca si constructia in intregimea ei ; coloanele , care inconjoara de asemenea lacasul , creeaza o armonie sugestiva, pe care o gandise si Leonardo da Vinci, pentru imbinarea liniilor cu spatiile goale.

Italia a cunoscut opere arhitectonice monumentale, mai ales la Venetia, unde Jacopo Tetti, numit si Sansovino (1486-1570),. a construit magnificul Palazzo Corner de pe Canal Grande, una din gloriile marilor artisti, solidari in conservarea stilului propriu unic, legat de jocul reflexelor apelor lagunei si de amploare proportiilor palatelor confruntate cu mediul acvatic, mobil, vibrant.

Locuinta romana

In Roma antica, locuinta avea la origine un caracter inchis, cu una sau doua mici camere dispuse in jurul unei incaperi centrale denumita atrium. In partea superioara a acesteia exista o deschidere sub care se gasea un bazin destinat colectarii apei de ploaie.

La Pompei si Herculanum s-au pastrat, ingropate sub lava, locuinte de tip mediteranean, dezvoltate pe tipul de locuinta din epoca elenistica. Acestea erau construite dupa un ax de simetrie longitudinal , din strada se intra intr-un vestibul, de aici se trecea in curtea descoperita (atrium) , cu bazin, iar de aici in incaperile de receptie si in curtea posterioara cu peristil.

In jurul atriumului erau grupate incaperile destinate oaspetilor si cele ale sclavilor. Apartamentele private ale familiei proprietarului se deschideau spre una din cele doua curti interioare si cuprindeau incaperi cu functiuni precise : dormitoare, sufragerii, bucatarii, camere de odihna si camere de primire. La etaj se aflau camerele pentru servitori, poduri, iar la subsol pivnita si magaziile.

Majoritatea populatiei din Roma avea insa locuinte mici si insalubre. Ea traia in imobile mari de genul celor numite astazi “de raport”, avind 6-8 etaje, aflate in permanenta sub amenintarea epidemiilor si a incendiilor.




Romanii aveau mai multe tipuri de locuinta : domus, insula, villa.

Domus era o locuinta individuala in care locuiau familiile romane din mediul urban

Insula era un imobil de peste 20 de metri inaltime, cu mai multe etaje. Continea apartamente de inchiriat si era locuita de populatia saraca a oraselor.

Villa – urbana era o casa particulara de lux, construita pe o suprafata intinsa, in locuri pitoresti din impejurimile orasului, sau din zone indepartate. Era destinata odihnei si distractiei cetatenilor romani bogati. Era dotata cu confort si decoratiuni somptuoase

( statui, gradini, etc)

Villa – rustica era o locuinta situata la tara, o ferma destinata exploatarii unui domeniu agricol prin munca sclavilor.

Mobilierul in antichitate

Mobilierul roman folosit ca sursa de inspiratie pentru multe tari din Europa , incepand din Renastere si pana in secolul al XIX-lea. Amintim cateva piese principale caracteristice pentru definirea mobilierului datand din perioada antichitatii : taburetul cu patru picioare si scaunul pliant, preluate de la greci ; jilturile din bronz sau marmura , avand forma de animale fantastice. Paturile pentru citit, sedere, sau luat masa, dotate cu forme corespunzatoare acestor functii, erau turnate in bronz, unele avand capataiul mobil. Mesele sunt la romani piese principale ale interiorului fara a mai avea un caracter mobil. Facute din lemn, marmura sau bronz, in forme variate – dreptunghiulare , rotunde si trapezoidale – acestea erau sustinute de capre sau de unul, trei sau patru picioare, in forma de animale, sficsi, himere, satiri, realizate intr-o factura realista.

Locuinta si mobilierul in evul mediu

Stilul romanic (sec. XI – XII.)

In aceasta perioada castelele de plan neregulat, adaptat reliefului accidentat sunt intarite cu diferite dispozitive de aparare constituind adevarate cetati. Locuinta propriu-zisa avea un prim nivel nelocuit, boltit si cu rare strapungeri, nivelele superioare prezentand incaperi spatioase, cu pereti si pardoseli din piatra, ferestre inguste si bolti de piatra sau plansee de lemn sustinute de puternice grinzi aparente. Curtea interioara cuprindea depozite si acareturi, totul fiind inconjurat cu ziduri groase, intarite de turnuri, bastioane si drumuri de straja.

Mobilierul din aceasta perioada este rudimentar. Elementul principal al interiorului este vatra, in jurul careia se grupau cateva taburete, jiltul seniorului si masa ; de-a lungul peretilor erau insirate banci cu spatar inalt, lazi si dulapuri. Forma scaunelor romanice este simpla, cu piesele imbinate in unghi drept, unele dintre ele (spatarul) fiind strunjite cilindric. Planul de sedere si bratele au o serie de montanti in forma de colonete. Taburetele pliante si simple au picioarele terminate in labe de leu ; jilturile episcopale si senioriale sunt inalte si impodobite cu aplice din argint si cupru, cele din biserici avand un acoperis – baldachin sprijinit pe arcade si coloane subtiri. Acelasi tip de baldachin acopera si paturile masive ale seniorilor. Mesele sunt formate din tablii groase asezate pe capre. Lazile, mobila principala de depozitare, sunt decorate cu aplice din fier forjat; unele au picioare inalte, altele capac in doua pante. Dulapurile cu arcade si colonete se foloseau numai in biserici.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1840
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site