Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

Gradinita

COMUNICARE SI LIMBAJ

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
DEONTOLOGIA PROCESULUI EVALUATIV
Proiect didactic Clasa a VIII a Limba si literatura romana - Izvorul noptii de Lucian Blaga
DEMERSURI CREATIVE SI INOVATIVE IN DIDACTICA DE SPECIALITATE
PROIECT DE LECTIE CLASA a III – a LIMBA SI LITERATURA ROMANA Numarul substantivelor
Proiectarea unitatilor de invatare pe semestrul al II-lea - Disciplina: Fizica Clasa: a VIII-a
PROIECT DIDACTIC CLASA a IV-a MATEMATICA Fractii
Statutul social al scolii
Educatia. Concept. Functii
PORTOFOLIUL INVATATORULUI
Consilierea si orientarea carierei persoanelor cu handicap

COMUNICARE SI LIMBAJ




1. Ce este limba ? Ce este limbajul ?

Limba reprezinta una din caracteristicile de baza ale fiintei umane, a fiecarui individ, deoarece fara limba, omul nu ar mai fi fiinta umana. Functia de baza a limbii este in primul rand cea de a permite oamenilor sa comunice intre ei, sa se inteleaga. Aceasta nu este specifica fiintei umane, deoarece si alte fiinte utilizeaza anumite forme de comunicare, insa doar omul are puterea si capabilitatea de a vorbi.Acestea determina fiinta umana la nivel sociologic si de grup, ca membru al unei comunitati sociale in cadrul careia se utilizeaza o anumita limba. Aici apar si caracteristici individuale ale fiecarui om in parte . Limba a aparut, dainuie si se dezvolta interdependent de mediul si comunitatea in care se foloseste. Aceasta interdependenta reiese si din vasta experienta umana. Limba, se apreciaza de catre Ion Coteanu , reprezinta in acelasi timp si expresia relatiei intre om si natura, intre om si societate si fata de el insusi.Totodata, limba este o forma a creatiei umane care modifica atat societatea cat si limba insasi. Toate acestea fac ca limba sa fie complexa precum viata umana, permitind modificari, insa doar in cadrul anumitor sisteme si procese. Relatia intre limba si societate este reciproca, limba trebuind sa ofere fiintei umane, sub aspect social si psihic, o viata decenta –fiind mijloc de comunicare si , nu numai atat, ci si instrument pentru reflectii filozofice si cel al inspiratiei poetice.

Astfel, limba este un fenomen social care permite comunicarea in cadrul anumitor grupuri umane, oferindu-le in acelasi timp si posibilitatea de a-si exprima optim toate elementele specifice ale comunitatii umane . Limba este mult mai mult decat un simplu mijloc de transmitere a informatiilor.Este un element de identitate nationala si culturala. In acelasi timp, limba reprezinta capacitatea de comunicare cu ajutorul sistemului de semne verbale articulate.

Care sunt elementele de baza ale limbii ca sistem de semne? Tatiana Slama-Cazacu[3] concluzioneaza ca:

1.Limba este un semn de semne cu o structura determinata in care locul si rolul anumitor parti componente este stabilit in functie de alte parti si de intreg ansamblul.

2.Limba este un sistem de semne care are la baza principiul simbolizarii. Realizand diferenta intre mijloc de exprimare si obiectul desemnat, aspecte si relatii cu lumea in care traieste.

3.Limba este un sistem de reguli pentru conexiunea dintre sunet si semnificatie.

Doar fiinta umana are posibilitatea de a utiliza, in afara de semne naturale (cand tuna si fulgera, inseamna ca va ploua) si semne conventionale, respectiv semne intuite de societate, numite simboluri.Aptitudinea de a crea simboluri verbale, dar si acceptarea si utilizarea acestora, sunt caracteristici care-l diferentiaza pe om de animale.

Vorbirea naturala este un dar divin si apartine fiecarui om. Ea se concretizeaza in trei planuri:

a)aptitudine;

b)cunoastere (competenta);

c)utilizare (actiune, act, practica).

Deoarece limba inseamna inainte de toate, comunicare interumana, fiind instrumentul de baza, dar in acelasi timp si cel mai perfect pentru comunicare, fara ea nu ar putea fi organizate si nu ar exista comunitati sociale. De aici reiese ca limba este o premisa importanta pentru existenta societatii umane.

Limba insa, isi are rolul doar in societate, deci in comunitate sociala. Datorita acestui fapt se poate concluziona ca intre limba si societate exista o relatie de interdependenta. Putem afirma ca limba si societatea au aparut simultan, intr-o interactiune permanenta. Numai in acest fel, ele pot coexista si dainui.

Capacitatea verbala ca forma de exprimare si comunicare intre oameni, limba le permite transmiterea informatiei. Cu ajutorul ei, oamenii percep lumea si pe sine, meditand si creand opere literare. De aici rezulta inca o caracteristica specifica a limbii si relatia acesteia cu cultura in general si in particular.

Structura lingvistica cuprinde doua planuri: de continut si cel al exprimarii. Aceasta presupune existenta planului care cuprinde unitati cu semnificatie proprie (cuvinte) si a celui compus din unitati care doar prin combinare au semnificatie (sunete).

Cuvintele sunt unitati cu semnificatie proprie si independenta (plan de continut);

Sunetele sunt unitati fara semnificatie proprie, prin combinarea carora se obtin unitati cu semnificatie (plan de exprimare) – articularea.

Exemplu: casa – cuvantul semnifica o notiune cunoscuta tuturor care cunosc limba romana. Acest cuvant (casa) insa este compus din patru sunete ( c, a, s, a) care , luate separat, nu inseamna nimic. Ele insa primesc semnificatie ca ansamblu, luate in ordinea amintita.

Regulile care permit anumite combinatii de unitati si exclud altele, constituie gramatica limbii respective, fiind o trasatura importanta a acesteia.

Acest mecanism permite ca prin utilizarea a doar vreo treizeci de unitati sonore, adica literele /

sunetele alfabetului, realizarea miilor de cuvinte si a unui numar nelimitat de propozitii. De aici rezulta ca limba este accentuat productiva, permitand crearea unor enunturi noi, prin care se pot transmite o multitudine de noi informatii si noi continuturi logice.

Dupa acelasi Ioan Dumitru (1993), functia de baza a limbii este de a asigura comunicarea intre oameni, de a transmite informatia. Alte functii ale limbii sunt: reprezentativa-prezentarea realitatii; expresiva-privind vorbirea, subiectul si cea apelativa-adresata ascultatorului.

O proprietate importanta a limbii este si capacitatea acesteia de dislocare sau transpunere in spatiu si timp, nefiind legata de ceea ce se intampla acum si aici.Se poate vorbi despre lucruri departate spatial si temporal sau chiar despre cele inexistente. Simbolizarea permite acest lucru.

Se stie ca fiinta umana este nu doar marcata de limba, ci este chiar determinata de aceasta. Desi capacitatea verbala este o insusire naturala a fiecarui individ, limba se transmite si se asimileaza pe cale culturala- fiecare generatie la randul sau este nevoita s-o invete. De aici rezulta schimbarile permanente si modificarile aferente ale limbii.

Din cele afirmate pana acum (cu sprijinul bibliografiei) reiese ca limba este un fenomen unic, fiind indispensabila, utilizata de fiecare individ si comunitate, in primul rand ca mijloc de comunicare. De aici si necesitatea acordarii unei atentii deosebite comunicarii si transmiterii informatiilor.

Oamenii pot comunica si se pot intelege si prin alte moduri, prin gesturi, cu ajutorul steguletelor sau a semnalelor fumigene etc., dar si folosind diferite alte sisteme simbolice deduse din vorbirea curenta (matematica, fizica, chimia,muzica, alfabetul Morse etc.). Toate acestea insa sunt complementare limbii umane, avand denumirea de forme de comunicare nonverbala si paraverbala.

Exista totodata si o etica a vorbirii, dupa aprecierea lui Alexandru Metea care apare in planul practic si cel spiritual. In plan practic este vorba de convingere, distractie si angajare in treburi de interes comun uzand nu doar demijloace lingvistice. La nivel spiritual insa, este vorba de categorii mentale si valori morale cu ajutorul carora individul si societatea pot fi stimulati sa se angajeze in treburi de interes general.

Stiinta, afirma Tatiana Slama-Cazacu , face deosebirea intre notiunea de limba si cea de vorbire.Limba reprezinta mijlocul prin care se fiinteaza comunicarea interumana, fiind un sistem de semne, de fapt o structura de semne verbale. Pentru a putea indeplini aceasta functie intr-o comunitate fie ea si etnica, limba trebuie sa cuprinda acelasi sistem fonetic, morfologic, sintactic si lexical. De pilda, semnificatia unui numar mare de cuvinte apartinand unei limbi este cunoscuta de catre toti membrii comunitatii care vorbesc aceeasi limba.

Ca atare, limba este un fenomen de comunicare si se bazeaza pe capacitatea utilizarii semnelor verbale, in timp ce vorbirea este capacitatea de folosire a acestor semne si utilizarea individuala a mijloacelor lingvistice de catre membrii comunitatii in comunicarea lor cotidiana.

Limba este deci, sistem de semne verbale, iar vorbirea reprezinta realizarea, materializarea acestui sistem. Vorbirea fiecarui membru al comunitatii lingvistice este specifica, ea depinde de mediul social, de nivelul educational al individului etc. Spre exemplu, vorbirea unui copil difera de cea a unui batran, desi vorbesc aceeasi limba.

Limba si vorbirea sunt interdependente: limba a evoluat sub forma unei vorbiri organizate, iar vorbirea s-a dezvoltat in baza limbii.Aceasta inseamna ca nu poate exista limba fara vorbire si invers. Vorbirea rezulta din limba, fiind realizarea sonora a acesteia. Prin limba se oglindeste personalitatea lingvistica si asta in toate structurile lingvistice, deoarece particularitatile personalitatii se disting nu numai prin rostirea sunetelor si alegerea cuvintelor, ci si prin exprimarea plastica, sugestiva, prin intonatie si folosirea accentelor .

Vorbirea individuala apare cand persoana aflata intr-o situatie concreta, activeaza cu ajutorul organelor sale vocale, sistemul de semne al anumitei limbi.

Vorbirea imbogateste considerabil limba. In tezaurul lingvistic al unui popor se introduce destul de des cuvinte noi. La imbogatirea limbii contribuie si personalitatiile (marii scriitori), mass-media, vorbitorii si altii. Vorbirea difera in fuctie de sistemul lingvistic al unei comunitati, depinzand de varsta persoanei in cauza, de constitutia psihica si de nivelul de cultura al acesteia.

Stiinta moderna despre limba, care poarta numele de lingvistica scoate in evidenta faptul ca formele analogice ale vorbirii de creare a limbii sunt exprimarea (vorbirea orala) si scrierea (exprimarea scrisa). Gestica sau gesticularea este o forma neverbala de comunicare, avind functia de a evidentia si comleta exprimarea (vorbirea orala) precum si de a intari informatia scrisa. Ca atare, vorbirea orala si scrisa reprezinta materializarea limbii, iar gestica un element auxiliar. Exprimarea orala (vorbirea orala) este o forma de concretizare a limbii in care predomina elementele auditiv-sonore, infaptuindu-se cu ajutorul mecanismelor de vorbire si auditive. Aceasta presupune ca vocea este baza comunicarii, rezultand de aici practic si vorbirea orala. Ne referim desigur la actul autentic de exprimare in momentul producerii sunetelor si al vorbirii in intregime. Elementele de baza ale exprimarii sunt: vocea, gestul, mimica, canalul de comunicare, timpul util si elementul audit Cuvantul este baza de plecare a exprimarii orale.

Exprimarea orala (vorbirea orala) este primara, iar scrierea secundara, cea din urma fiind reprezentarea grafico-vizuala a vorbirii orale. Exprimarea este insa deosebit de complexa, avand o paleta larga de elemente cu ajutorul carora se obtine informatia suplimentara sau ce accentueaza ori detaliaza (intonatia, ritmul, tempo, pauza). Exprimarea devine mai calitativa si are un impact mai puternic si atunci cand se uzeaza de elemente ale vorbirii gesticulative, mai ales gestul si mimica.

Avantajul exprimarii orale consta in faptul ca participantii sunt prezenti fizic si urmaresc reactia ascultatorilor. Exprimarea orala (vorbirea orala) este un fenomen deosebit de complex, deoarece se realizeaza instantaneu, neexistand timp pentru concentrare si revenire. Predomina tonul emotiv si in principiu exprimarea are un efect puternic asupra celui care asculta. Informatia este transmisa direct. In acelasi timp insa, exprimarea orala scoate la iveala si cea ce vorbitorul nu doreste sau cea ce doreste sa ascunda. Elementele care-l demasca pe vorbitor atat in sens pozitiv cat si negativ sunt articularea, accentul, pronuntarea regionala etc.De aici rezulta importanta exprimarii mai ales cand este vorba de prima impresie sau prima incercare de a comunica, dar si mai tarziu. Din aceste motive, trebuie acordata o mare atentie exprimarii. De mare importanta este vorbirea cultivata in comunicare. De aici si sloganul: ,, Vorbeste pentru a-mi da seama cine esti !” sau ,,Cuvantul va va trada !”. Aici nu ne referim doar la continut ci si la actul in sine de exprimare, de vorbire. Folosind terminologia economiei de piata, iatao comparatie interesanta: continutul exprimarii orale (al vorbirii orale) este produsul, iar exprimarea in sine forma, ambalajul acesteia. Sa ne reamintim ca produsele se cumpara si cu privirea si cu urechile, desi calitatea ramane cea mai importanta.

Scrierea (vorbirea scrisa) este forma de concretizare a limbii in care predomina imaginea grafico-vizuala a vorbirii. Scrisul a aparut ca rezultat al conventiei civile, marcand trecerea societatii umane la un nivel superior de dezvoltare.

Oricum, avand in vedere ca la baza scrierii se afla imaginea grafico-vizuala, in scris nu se pot exprima toate nuantele, mai ales elementele vorbirii gesticulative, sau cele care definesc exprimarea orala (intonatie, tempo, ritm, pauza, accent etc.) Totusi, in scriere, avem sufficient timp de gandire, retusare, corectare si rescriind, imbunatatim textul. Aici se foloseste si alt stil de exprimare decat vorbirea orala. In ambele cazuri insa, trebuie sa tinem seama de normele lingvistice, ortoepice si ortografice.

In cazul scrierii, problema de baza este lipsa contactului cu cititorul, deoarece acesta asociaza informatia cu actul de citire. Aici este nevoie de un effort sustinut pentru a comunica, de unde si aparitia unor probleme privind circulatia informatiei. In cazul exprimarii orale (a vorbirii orale) aceste probleme pot fi inlaturate prin reactii (feed-back), iar informatia completata si explicata, ceea ce nu este posibil in cazul scrierii.

In ultimul timp, gesticularea (vorbirea gesticulata) este tratata separate, desi functia sa de baza este cea de a accentua si completa informatia in timpul exprimarii orale. Oricum, gestul si mai ales mimica sunt importante mai ales in comunicarea oficiala. Utilizarea excesiva a unor gesture insa, poate duce la diminuarea frumusetii exprimarii si a eficientei elementelor de baza ale vorbirii orale, devenind o piedica pentru circulatia informatiilor. Gestul si mimica trebuie sa urmareasca vorbirea, informatia, in genere tot ceea ce vorbitorul doreste sa exprime. Astfel, acestea devin elemente importante si functionale, iar vorbirea gesticulativa isi indeplineste in totalitate functia.

Limbajul, oral sau scris constituie principalul mijloc de comunicare intre oameni. Important este ca acestia sa stapaneasca sufficient de bine limba de comunicare, iar aceasta sa-si poata exprima menirea. Insotirea exprimarii orale de mesaje neverbale este un avantaj al omului.

Vorbirea este un fenomen uman, care permite vorbitorului sa-si exprime gandurile si sentimentele. Vorbirea influenteaza totodata si viata umana din punct de vedere al gandirii si din punct de vedere emotional. De fapt, vorbirea este cea mai complexa functie a omului. Fiinta umana a acordat intotdeauna o importanta deosebita cuvintelor. Uneori acestea au avut pentru om o relatie magica. Oamenii au crezut in puterea cuvantului, in puterea cantecelor, a rugaciunilor si a blestemelor (vezi importanta descantecelor).

Limba si gandirea reprezinta un intreg, un ansamblu, dar ele nu sunt fenomene identice. Toate unitatile lingvistice tin de sonoritate (sunetele si cuvintele), iar sonoritatea este materiala, altfel decat formele gandirii (notiunea, cugetarea, concluzionarea) care, in mare masura sunt aceleasi la toate popoarele lumii. Limba nu este doar un simplu mijloc de comunicare, ci si cel de formare a gandurilor. Daca urmarim cu atentie gandurile vom vedea cum apar in gandire anumite elemente de limba.

Prin vorbire, omul apare in dubla calitate: ca individ si ca fiinta sociala.Elementele sociale ale limbii consta in faptul ca ea permite realizarea legaturii intre membrii comunitatii etnice. Limba urmareste dezvoltarea unei comunitati lingvistice transmitand experienta acesteia.

O vorbire buna, atat cea orala cat si cea scrisa, in afara de functiile de baza (practice) are si una estetica. Aceasta se materializeaza prin diferite modalitati: de pilda, cu cat este vorbirea mai ingrijita, mai bogata mental, mai convingatoare prin selectarea cuvintelor, cu atat exprimarea este mai frumoasa. Aceasta iese in evidenta cel mai bine prin recitarea versurilor, discursuri, monologuri, conversatie.

Aspectul estetic al comunicarii, al vorbirii apare, ca si celelalte aspecte, in limbajul cotidian. Ceea ce poate influenta negativ vorbirea, este slaba articulare, adica ortoepia si dictia care pot diminua frumusetia vorbirii. Cert este ca limba este o forma de comunicare interumana, cea mai utilizata.

Am amintit deja ca vorbirea spontana, naturala, se manifesta in cel putin trei planuri: in cel de aptitudine, in cel de cunoastere (competenta) si in cel de utilizare (act, practica, realizare etc.). Creativitatea este cea mai importanta caracteristica a vorbirii, intelegandu-se prin aceasta functionalitatea si puterea creativa. Toate acestea permit fiintei umane sa-si evidentieze creativitatea in cele mai diverse domenii: social, cultural, gandirii si in interactiunea zilnica. In acelasi timp, limba este un sistem complex constituit din subsisteme interdependente.

2. De ce gresesc copiii in exprimare?

Limbajul verbal consta in exprimarea orala a omului in diferite situatii, este o activitate specific umana, prin care se realizeaza cu ajutorul limbii atat comunicarea verbala intre oameni, cat si procesul de gandire notionala.

Limba este mijlocul prin care se realizeaza comunicarea, ea este un castig socio-istoric al oamenilor, alcatuita din subsisteme lingvistice: fonetice, lexicale si gramaticale. Limba unui popor se imbogateste si se nuanteaza, reflectand conditiile in care traiesc oamenii, ea este rezultatul acumularilor si perfectionarilor tehnico-economice si socio-culturale.

In cadrul procesului de comunicare participand efectiv si direct la cunoasterea realitatii, limba si limbajul detin o functie cognitiva. Cu ajutorul limbajului omul transmite experienta, dobandeste informatii, prelucreaza date cunoscute din realitatea obiectiva sau subiectiva.

Experienta verbala a copilului din primii 6 ani de viata influenteaza intreaga sa dezvoltare psihica. Pana la intrarea in scoala, copilul invata vorbirea intr-un anumit fel, mai mult spontan, iar de la aceasta varsta apar o serie de caracteristici noi, datorita procesului de instruire verbala si formarii culturii verbale. La intrarea in scoala copilul are deja o anumita experienta intelectuala si verbala. In general, el intelege bine vorbirea celor din jur si se poate face inteles prin exprimarea gandurilor in propozitii si fraze alcatuite corect. Exprima bine diferentele dintre obiecte si fenomene, este capabil de a sustine discutii contradictorii, de a intelege subtilitatile vorbirii aluzive, glumele, iar dorintele, preferintele, politetea sunt tot mai clar exprimate. Aceasta exprimare este facilitata si de volumul mare al vocabularului sau: aproximativ 2500 cuvinte din care cca. 700-800 fac parte din vocabularul sau act La sfarsitul micii scolaritati, vocabularul sau ansumeaza cca. 4000-4500 cuvinte din care aproximativ 1500-1600 fac parte din vocabularul act Se pot constata diferente insemnate de la un copil la altul in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului, pe de o parte datorita capacitatii intelectuale a copilului, iar pe de alta parte, influentelor mediului familial si social.

Invatarea scris-cititului creeaza un camp larg de dezvoltare si organizare a intereselor intelectuale. Sub influenta acestui proces apare un stil personal de exprimare a ideilor. Desi limbajul nu este suficient automatizat si inca mai intalnim elemente ale limbajului situativ, vorbirea scolarului mic devine un element al exprimarii gandirii cu pronuntate note personale. Daca in clasa I si a II-a intalnesc expuneri incomplete, in clasa a III-a si a IV-a apar raspunsuri mai complexe, mult mai organizate si sistematizate. O astfel de exprimare fluenta si coerenta este facilitata si de dezvoltarea limbajului interior care constituie cadrul de organizare al limbajului exterior (Cosmovici A. 1996).[7]

Unele dificultati de sistematizare si organizare succesiva, coerenta a comunicarii verbale persista in intreaga copilarie, fiind intretinuta de vorbirea defectuoasa din familie sau de unele caracteristici dialectale ale mediului lingvistic in care traieste copilul.

Se manifesta unele defecte temporare de vorbire, ele trebuie puse pe seama unor disfunctii ale cresterii, dezvoltarii asincrone a unor segmente ale aparatului articular si respirator, schimbarii dentitiei, particularitati trecatoare ale dezvoltarii. S-a observat o problema deosebita privind caracteristicile pronuntiei si anume prezenta sunetelor parazitare in vorbirea orala a scolarului mic de tip monologat, de obicei atunci cand copiii expun lectia si mai putin in dialoguri. Cea mai mare frecventa ca sunete parazitare, o au sunetele isi a la sfarsitul si inceputul propozitiilor. In povestirea orala se fac evidente neglijente de pronuntare, disimulari in articularea diferitelor cuvinte: ,,recreatie’’, ,,lu’’(in lo de lui), ,,p’orma’’, ,,tocma’’, ,,aia’’, ,,t-a dat o carte’’. Apar uneori si sunete mai multe decat trebuie sa apara in cuvant: este vorba de un fenomen de incarcare fonetica a cuvantului. De pilda, scolarul de 8 ani mai spune ,,iera’’ in loc de ,,era’’ sau ,,ieu’’ in loc de ,,eu’’.

Perioada micii scolaritati este perioada in care scrierea devine un nou potential al sistemului verbal, cu foarte multe diferente individuale. In dezvoltarea scrierii corecte, se manifesta la inceput greutati de diferentiere a sunetelor. In primii doi ani ai invatarii scrierii, sunt frecvente eliziunile de grafeme ( de exemplu ,,ituneric’’, ,,itre’’, ,,hotomalu’’, ,,cardula’’etc.); fenomene asemanatoare se petrec in scrierea diftongilor si a triftongilor, precum si a grupurilor de litere ,,che, ce, ci, chi, ge, ghe, ghi, gi’’ intre care, micul scolar face adesea numeroase confuzii. Alteori in scriere apar sunete supraadaugate (,,viouara’’, ,,diminiata’’, ,,artimetrica’’ etc.); apar si cazuri de inversari ale silabelor cuvantului, este vorba de o insuficient de clara analiza auditiv verbala cu privire la componenta sonora a cuvintelor.



Alte defecte ale scrierii, ca acelea de caligrafiere sau de inclinatie a literelor, se corecteaza pana la sfarsitul clasei a IV-a. cresterea volumului de cuvinte tehnice (la gramatica, aritmetica, istorie) va duce la dificultati in pronuntie si scriere, iar elementele de pronuntie dialectala prezente la inceputul scolaritatii vor scadea treptat prin dezvoltarea limbajului cult. Datorita unei slabe dezvoltari a auzului fonematic la inceput elevul nu poate distinge bine cate cuvinte sunt intr-o propozitie, dar treptat el incepe sa desprinda unitatea fonetica si grafica a cuvantului si elementele propozitiei simple si dezvoltate. Pentru inceput insusirea ortogramelor nu are la baza cunostinte gramaticale precise, datorita nivelului de intelegere precar al copilului, dar treptat scolarul isi va da seama de diferentele gramaticale existente (exemplu ,,sau’’ si ,,s-au’’). De aceea problemele de omonimie vor implica dificultati (,,fetita sare coarda’’ si ,,mai trebuie putina sare’’), acestea presupun probleme de precizare a sensului si semnificatiei cuvintelor.

In vorbirea scolara (relativ monologata) frecventa cea mai mare o au dezacordurile gramaticale, in care timpul verbal nu este bine acordat cu substantivul (,,pana vine ei’’- clasa a II-a, ,,atata animale cunosc’’- clasa a II-a, ,,istoria este o lectie, ca o lectie principala a lor’’- clasa a IV-a). limbajul elevului mic se caracterizeaza prin formulari neclsare, neglijente sau greoaie.

In comunicare persista inca destule elemente ale limbajului situat Particularitatile dificultatilor intampinate de copil in vorbire sunt datorate, pe de o parte, inca insuficientei automatizari, mecanismele trecerii din limbajul interior in cel exterior sunt deficitare si, pe de alta parte, insusi stereotipul dinamic gramatical nu este elaborat.

Exprimarea in scris opereaza inca de la inceput cu un vocabular mai critic si cu rigori de o topica expresa. Exprimarea in scris este reletiv simpla si foarte economicoasa pana in clasele a III-a, a IV-a, dupa care devine mai activa si mai personala.

Intre scolarii din clasele I-IV exista diferente importante in consistenta vocabularului, bogatia si varietatea lui, in ceea ce priveste stilul vorbirii, caracteristicile exprimarii, bogatia structurii gramaticale a propozitiilor, existenta sau inexistenta fenomenelor parazitare in vorbire, a repetitiilor, a defectelor de pronuntie. Toate aceste particularitati ale limbajului se oglindesc sintetic in debitul oral si scris. De-a lungul anilor de scoala debitul verbal oral creste, debitul scris creste mult mai lent, dar se constata numeroase progrese calitative datorate contactului cu vorbirea literara si cu rigorile impuse de scoala in legatura cu exprimarea verbala. In aceasta perioada scrierea devine un nou potential al sistemului verbal, cu foarte multe diferente individuale.

Cunoasterea tulburarilor de limbaj prezinta o importanta deosebita deoarece au o frecventa relativ mare; ele influenteaza negativ randamentul scolar si in general integrarea in colectiv si activitate. (Mitiuc I.)[8] Limbajul contribuie la intreaga viata spirituala a copilului, iar in cazurile cand se produc deteriorari ale limbajului, evolutia sa este ingreunata sau stopata in functie de gravitatea tulburarii. Implicatiile defectelor de vorbire sunt grave si se fac simtite in intreaga activitate psihica a copilului si ii modifica comportamentul.

Pentru o dezvoltare normala limbajul necesita o permanenta stimulare, prin antrenarea permanenta si insistenta a copilului in activitatile scolare. Climatul afectiv, incurajarile si crearea unui tonus psihic ridicat constituie factori deosebit de importanti pentru recuperarea copiilor cu deficiente de limbaj.[9]

Dificultatile de invatare a vorbirii sunt constante de regula, cu certitudine, pe la 4-5 ani, netratate, acestea vor deveni si mai evidente, grave si persistente in primii ani de scoala. Cei mai multi dintre copiii care in clasele primare prezinta dificultati de invatare au avut dificultati de invatare a vorbirii in prima copilarie.

Achizitia si dezvoltarea limbajului implica, in esenta, cateva demersuri specifice de invatare:

invatarea fonemelor si a combinarii lor;

invatarea cuvintelor, a formei si continutului lor;

invatarea combinarii de cuvinte in sintagme, propozitii, fraze, a acestora in mesaje;

invatarea regulilor gramaticale si utilizarii lor curente;

invatarea extragerii semnificatiei din compexele ideatice mai ample.

Dificultatile de invatare verbale aferente vorbirii se pot manifesta pe directia combinarii de cuvinte, a regulilor gramaticale si mai ales invatarea captarii de semnificatii ample, articulate ideatic, de maniera orala ( rapida si contextuala).

Dificultatile de invatare a vorbirii sau a articulatiei, sunt cauzate de o inadecvata insusire a pronuntiei, dar care pot fi remediate printr-o actiune convergenta determinand:

reducerea lor odata cu maturizarea si dezvoltarea copilului in activitatea scolara;

inlaturarea lor printr-o abordare din timp prin metode terapeutice si logopedice;

corectarea lor doar prin oferirea de modele corecte de vorbire, prin stimularea si incurajarea judicioasa a copilului.

In cazul in care un copil prezinta dificultati de invatare a limbajului expresiv el trebuie sa se identifice prin urmatoarele caracteristici:

vocabular restrans, saracacios, lacunar, ambiguu;

dificultati in achizitia de cuvinte noi;

erori de lexic, precum substituiri, argotisme;

limbaj telegrafic, fraze scurte si simple;

simplificari sintactice atat ca lungime, cat si ca varietate categoriala;

carente in formularile verbale nereferentiale;

limitari in dezvoltarea pe orizontala si verticala a aspectelor pragmatice, a finalitatilor limbajului;

omisiuni ale unor elemente-cheie din fraza;

alterarea ordinii sintactice a cuvintelor in fraza;

o anumita ramanere in urma, in raport cu asteptarile varstei, ca medie normala.

In cazul dificultatilor de invatare ale limbajului receptiv, dificultatile de invatare a limbajului nu mai sunt de constructie si de vorbire ca atare, ci de dezvoltarea limbajului ca fenomen global. Limbajul receptiv sau limbajul comprehensiv asigura receptarea si intelegerea mesajului transmis de emitator. Copiii intampina dificultati pe aria limbajului receptiv mai ales in anumite situatii care presupun intelegerea:

unor formulari mai ample: propozitii dezvoltate si fraze;

prezenta unor termeni necunoscuti sau abstracti;

formulari eliptice, cu subintelesuri;

expresii stilistice mai elaborate.

Dificultatile de invatare a limbajului receptiv sunt insotite si de alte manifestari, usor de detectat, copilul manifesta usoare tulburari de motricitate, deficit sporit de atentie, deficit de implicare, atitudine precara, rezervata. Copilul care nu intelege multe din cele ce se spun in jurul lui este stresat, frustrat si demoralizat. Ameliorarea unor astfel de cazuri este totusi posibila in scoala, daca sunt depistate la timp si tratate cu multa rabdare, cu numeroase reveniri in explicatii.

Insusirea lexiei reprezinta un proces amplu si complicat, care necesita din partea unui copil de 6-7 ani un efort foarte mare. El trebie sa invete sa citeasca in mai putin de 1 an de zile, un timp mult prea scurt pentru un mecanism atat de complex. Astfel ca problemele disfunctionale in citire pot aparea in oricare din cele patru module ( perceptiv, lexical, sintactic, semantic), ca si in orice demers de procesare actional, ce se finalizeaza cu rostirea cuvantului final si intelegerea textului. Dificultatile de invatare a citirii se manifesta astfel: unii copii fotografiaza la nesfarsit cuvintele citite, pentru a le recunoaste ulterior in alte texte, fapt ce-i obliga la un mare consum energetic formal, predispunandu-i totodata la multe confuzii; alti copii intampina dificultati pe ruta fonologica si se straduiesc mereu sa recompuna auditiv cuvantul grafic, fara sa termine intotdeauna sinteza fonemica in timp util, intarziind, astfel, si revenirea obligatorie in planul vizual pentru a citi, in sfarsit un cuvant; alti copii procedeaza la o alternanta intamplatoare a celor doua rute, poticnindu-se la cuvinte noi pentru ca se incapataneaza sa le citeasca doar vizual, avand senzatia vaga, dar falsa, ca acestea seamana cu ceva din ce cunosc deja. De multe ori dificultatile de invatare a citirii sunt cauzate de procesul de invatamant in sine, prin metodele neadecvate de invatare a citirii si scrierii in scoala, in clasele primare. Metoda practicata la noi, de tip fonetic, metoda analitico-sintetica presupune predarea scris-cititului simultan.

Dificultatile de invatare ale citirii sunt determinate de greutati intampinate in asocierea prompta, corecta si trainica intre fonem si grafem, pentru realizarea mult doritului complex grafo-sonor. Este normal ca la inceput elevii ce invata citit-scrisul simultan si in ritm alert, pe fondul atator altor solicitari scolare paralele sa prezinte manifestari precum: probleme perceptive, scaderea capacitatii de concentrare in alte zone, perturbari afectiv-emotionale, anxietate, irascibilitate, dezorganizare generala sau chiar o inhibare totala. Educatorul, parintii trebuie sa manifeste intelegere si menajare a copilului, pentru a evita posibila agravare in sensul aparitiei unor eventuale manifestari nedorite, negativism, mutism si chiar manifestari de tip schizoid.

3. Jocul didactic folosit in lectiile de limba romana

Principala activitate a copilului este jocul, iar cu cat omul se joaca mai mult cu atat isi pastreaza atributele copilariei. Copiii se joaca, exersand o activitate serioasa, simulativa din lumea adultilor, fiind un mod foarte serios de a aduce la nivelul sau lumea celor mari si de a o intelege.

Jocul reprezinta o activitate proprie varstei fragede, copilariei si izvoraste din nevoia de actiune a copilului, trasatura dominanta a conditiei umane.

Inscriindu-se in sfera actiunilor din perioada de inceput a vietii omului, jocul este o activitate concreta, vie si corespunde primei etape a procesului de cunoastere, caracterizata prin intuirea lumii pe calea simturilor. Caracterul practic al jocurilor se evidentiaza pregnant si la copiii scolari – la care apare si se dezvolta, treptat, cunoasterea abstracta – si chiar in jocurile adultilor.

Prin caracterul sau practic, jocul mijloceste cunoasterea directa a lumii si, mai ales, cultiva deprinderi bogate, trasaturi complexe de caracter, convingeri si puternice trairi emotionale.

Pentru scolari, jocul este o cale eficienta de educare, de cultivare a unor bogate calitati fizice, morale, estetice si sociale.

Jocul capata o pondere si un rol deosebit, cu valoare formativa bine determinata in momentul in care cadrul relational al copilului se largeste prin intrarea lui in scoala. Posibilitatile sporite de contact si cu alti adulti, din afara cercului familial, determina un proces de emancipare afectiva reflectata in joc.

Jocul imbraca forme variate de manifestare, intre acestea existand determinari stranse, dialectice.

Primele jocuri pe care le practica copiii sunt jocurile de rol (in special in orele de limba romana). Copiii sunt solicitati sa creeze diverse dialoguri ce pot fi purtate in situatii date.

Jocurile de reguli se caracterizeaza prin faptul ca regula este elementul principal al jocurilor, din care decurge, cu usurinta, rolul jocului si situatia imaginara.

Aceste jocuri sunt specifice scolarilor, pentru ca cer o dezvoltare psihica si fizica necesara intelegerii si practicarii regulilor de joc. In desfasurarea jocurilor: Ghicitorul, Cine stie geografie etc. , atentia copiilor se indreapta, cu precadere, spre respectarea regulilor de joc.

Asadar, jocul cu rol include si anumite reguli. Iar jocul de reguli cuprinde si anumite roluri. Jocul cu reguli izvoraste si se dezvolta din jocul cu rol si se caracterizeaza prin separarea si prin constientizarea sarcinii jocului.

Pe langa aceste tipuri de joc amintim si jocurile de miscare, jocurile distractive, jocurile sportive, jocurile de imaginatie, jocurile muzicale s.a. acestea pot fi insa incluse si in categoria jocurilor cu reguli.

Toate tipurile de jocuri prezentate favorizeaza interrelationarea copiilor. In ultimii ani, copiii s-au dovedit a fi din ce in ce mai atrasi de un alt tip de joc, jocul pe calculator, care insa il izoleaza oarecum de ceilalti copii ori adulti.

Jocurile pe calculator fac parte, de regula, din categoria celor intelectuale: pentru cunoasterea mediului inconjurator, jocuri matematice, jocuri muzicale, de recitare si cant, jocuri fonematice, jocuri pentru imbogatirea vocabularului, corectarea ortografiei, jocuri pentru dezvoltarea operatiilor gindirii, jocuri logice, jocuri de atentie.

In acest moment creatorii de soft educational au scos pe piata o serie larga de CD accesibile atat scolarilor cat si prescolarilor (ISA multimedia, Erc Press, CD Press etc.).

Este bine ca noi, in calitate de cadre didactice, sa cunoastem continutul acestor softuri si sa ne straduim a le integra in procesul instructiv educativ, caci daca dorim sa le captam atentia si sa le transmitem cat mai multa informatie, cel mai eficient joc se pare a fi astazi cel pe calculator.

Daca este utilizat cum trebuie si cat trebuie, calculatorul va oferi copilului sansa de a patrunde in lumea din ce in ce mai complexa a informatiei in folosul lui. Sa-i deschidem asadar dumul catre ,,a treia alfabetizare’’ si sa fim alaturi de el. invatamantul modern trebie sa-l invete pe elev cum sa invete, cum sa caute informatia si unde sa o caute.

Integrarea jocului in procesul instructiv educativ face ca elevul ori prescolarul sa invete cu placere, sa devina interesat de activitatea pe care o desfasoara, face ca cei timizi sa devina mai volubili, mai activi, mai curajosi, sa capete mai multa incredere in capacitatile lor, mai multa siguranta si tenacitate in raspunsuri.

Reusita jocului didactic este conditionata de proiectarea, organizarea lui metodica, de modul in care noi, institutorii, stim sa asiguram o concordanta deplina intre elementele ce il definesc.

Pentru organizarea unui joc didactic trebuie sa avem in vedere urmatoarele cerinte:

pregatirea jocului;

organizarea judicioasa a acestuia;

respectarea momentelor jocului didactic;

ritmul si strategia conducerii lui;

stimularea elevilor in vederea participarii afective la joc;

asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;

varietatea elementelor de joc ( complicarea jocului, introducerea altor variante).

Desfasurarea jocului didactic cuprinde urmatoarele momente care trebuie parcurse in organizarea lui:

introducerea in joc;

anuntarea titlului jocului si a scopului;




prezentarea materialului;

explicarea si demonstrarea regulilor jocului;

fixarea regulilor;

executarea jocului de catre elevi;

complicarea jocului;

incheierea ( evaluarea conduitei elevilor).

Voi prezenta un joc didactic folosit inaintea alcatuirii unei compuneri despre primavara:

Cuvantul interzis

Scopul: activizarea vocabularului, dezvoltarea atentiei voluntare si a imaginatiei.

Sarcina didactica: formularea unor intrebari care cer in raspuns cuvantul interzis.

Demersul jocului: jocul se poate desfasura in colectiv sau in perechi.

Se solicita elevilor ca la intrebarile invatatorului sa raspunda in asa fel incat un anumit cuvant stabilit anterior sa nu fie folosit, ci sa se gaseasca alte formulari, care sa constituie totusi raspunsul la intrebarea pusa. Aceasta trebuie construita in asa fel incat sa ceara in raspuns folosirea cuvantului interzis.

Dupa ce clasa a fost organizata, se explica desfasurarea jocului si se arata ca pentru fiecare raspuns au la dispozitie un minut de gandire. Se dau inainte de joc doua-trei exemple de raspunsuri in care sa nu fie inclus cuvantul interzis.

Exemple:

Cuvantul interzis a treia.

-In ce clasa sunteti?

-In clasa care urmeaza dupa a doua.

-In ce banca sta elevul…?

-In banca din spatele elevului….

Cuvantul interzis primavara.

-Cand se topeste zapada?

-In anotimpul in care infloresc ghioceii.

-Cand vin pasarile calatoare?

-Cand incep sa infloreasca pomii.

La sfarsitul jocului vor fi evidentiati toti elevii care au formulat raspunsuri corecte si au dat dovada de mai multa fantezie.

In activitatea de fiecare zi a copilului, jocul ocupa, evident, locul preferat. Aplicand aceste jocuri, am observat cum se manifesta elevii in urma lor. Jucandu-se, acestia isi satisfac nevoia de activitate, de a actiona cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune in diferite roluri si situatii care ii apropie de realitatile inconjuratoare. Copiii cei mai inzestrati sunt cei care se joaca mai mult.

Eficienta jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul in care invatatorul stie sa asigure o concordanta intre tema jocului si materialul didactic existent, sa foloseasca cuvantul ca mijloc de indrumare a elevilor prin intrebari, raspunsuri, explicatii, aprecieri.

Jocurile didactice care le-am folosit cu bune rezultate la clasa I si care au ajutat la invatarea cititului si a scrisului sunt Robotii, Alfabetul Morse, Litera se plimba etc. (vezi Anexe).

Folosind aceste jocuri, am observat ca se dezvolta capacitatea de exprimare corecta, nuantata. Jocul solicita efortul intelectual. Elevii pot exersa actul vorbirii intr-un mod placut, recreativ, descopera o serie de motivatii pentru a invata, isi asuma sarcinile de invatare, alegand mijloacele adecvate de indeplinire a lor.

Jocurile de creativitate trebuie sa urmareasca cunoasterea, stimularea, educarea si dezvoltarea tuturor factorilor implicati in procesul creatiei. Voi prezenta cateva sarcini didactice, ce pot fi realizate prin intermediul unor astfel de jocuri si jocurile prin care se pot realiza:

* Crearea unor povesti pornind de la un cuvant, de la doua cuvinte ( binomul fantastic) sau de la mai multe cuvinte.

Exemplu:

Jocul Ce putem face cu ajutorul a doua cuvinte.

Obiective: dezvoltarea fluiditatii, flexibilitatii si originalitatii, a imaginatiei creatoare, imbogatirea si activizarea vocabularului elevilor, formarea deprinderii de exprimare corecta, expresiva, dezvoltarea perseverentei.

Sarcina didactica: crearea unei povesti pornind de la doua cuvinte.

Desfasurarea jocului: alegem doua cuvinte, intre care safie o anumita distanta; unul sa fie suficient de strain de celalalt. Spre exemplu, lup si urs sunt prea apropiate, fac parte din aceeasi notiune.

Pentru alegerea cuvintelor se recomanda urmatorul procedeu: fiecare elev va scrie un cuvant pe o hartiuta pe care o va impatura. Se amesteca toate biletelele si se extrag doua la intamplare. Primul, spre exemplu, caine, al doilea dulap.aceste doua cuvinte vor forma o pereche. Va fi o descoperire, o inventie, un stimul.

Imaginatia elevului e constransa sa se puna in miscare, spre a institui intre ele o inrudire, spre a constitui un tot unde cele doua elemente straine sa poata convietui.

Procedeul cel mai simplu pentru a institui intre ele un raport e acela de a le lega printr-o propozitie. Obtinem astfel diferite figuri:

Cainele cu dulapul.

Dulapul pentru caine.

Cainele pe dulap.

Cainele in dulap.

Fiecare figura ne ofera schema unei situatii fantastice care sta la baza unei povesti. Spre exemplu:

* Un caine trece strada cu un dulap an spate. E cotetul lui, ce sa-i faci. Il poarta mereu dupa el, cum face melcul cu cochilia…

* Dulapul pentru caine contine paltonasul cainelui, sirul de botnite si de zgarzi, papucii imblaniti, oase false, pisici false, ghidul orasului (ca sa mearga sa ia laptele, ziarul si tigarile stapanului)…

* Cainele in dulap. Doctorul x se intoarce acasa, deschide dulapul sa-si ia halatul si aici gaseste un caine. Prietenos fata de aproapele sau, da din coada afectuos, da laba elegant, dar sa iasa din dulap nici gand, oricat l-ar implora doctorul. Doctorul merge sa faca un dus si gaseste alt caine in dulapiorul de baie. E unul si-n dulapul cu oale din bucatarie, unul in masina de spalat, unul in frigider pe jumatate congelat. E un caine latos in dulapul pentru maturi, unul in sertarul biroului…

Deci, ,,drumul’’ pe care va trebui sa-l pargurga elevul este urmatorul:

alegerea celor doua cuvinte ( la intamplare);

legarea cuvintelor in propozitii;

dezvoltarea propozitiilor in povesti.

In caz ca elevii nu pot parcurge singuri aceste etape, invatatorul va trebui sa le exemplifice. O data insusite de elevi, acestia le vor aplica cu mult amuzament. Pe langa stimularea creativitatii, compunerea unor asemenea povesti are si efecte comice.

In aprecierea povestilor create de elevi, sa se tina seama, in primul rand de gradul lor de noutate, de originalitatea lor. Se recomanda sa li se permita elevilor sa creeze si acasa povesti.

De asemenea, este indicat sa li se ceara elevilor sa-si deseneze episoadele cele mai importante ale povestirii pe care au inventat-o; aceasta deoarece unii elevi, cu o imaginatie bogata, pot avea un vocabular sarac. E posibil ca ei sa realizeze desene cu mult superioare creatiilor literare.

Invatarea prin actiune este un stil eficient. Dramatizarile au ca obiectiv de prima importanta sa provoace elevii sa interactioneze in comunicare. Obiectivul avut in vedere nu este nici pe departe un antrenament pentru actorie, ci unul de participare activa in comunicare.

In general, prin comunicarea nonverbala se exprima atitudini interpersonale. Cunoasterea feptului ca la copil gesturile sunt mai frecvente decat la adult, poate sa atentioneze invatatorul asupra inclinatiei de a recepta si emite mesaje referitoare mai mult la atitudini interpersonale decat la continutul comunicarii verbale.

Comunicarea nonverbala la copii are un rol de compensator sau substituient al limbajului verbal. Gesturile copilului nu se limiteaza cu varsta. Ele se perfectioneaza pe masura ce comunicarea nonverbala se imbogateste. Gesturile, miscarile, privirea, expresiile faciale transmit, comunica emotiile mai bine decat mesajul verbal.

Jocurile dramatice ofera o trecere si adaptare mai usoara de la invatamantul prescolar la cel scolar.

Invatatorii si elevii indragesc aceste jocuri inca din clasa I si le vor folosi si in urmatorii ani de scoala, la un grad mai ridicat de dificultate, cu unele modificari, pentru a usura si a face placuta, atractiva si interesanta activitatea din scoala.

Aceste jocuri au un rol insemnat in educarea elevilor, in formarea si dezvoltarea vointei, ajuta elevii in exercitiile de miscare necesare pentru o dezvoltare fizica si psihica, ii ajuta in vorbire, exprimare. De asemenea, le dezvolta capacitatea de a improviza in anumite situatii in fata unui public.

Jocurile dramatice ofera prilejul pentru a invata o respiratie corecta in timpul vorbirii. Ele ajuta si corecteaza pronuntia, intonatia si vorbirea inteligibila, articulata si corecta.

Pedagogii au facut o clasificare a acestor jocuri:

jocuri de formare a unor relatii intre copii;

jocuri care dezvolta functionarea organelor de simt: auz, vaz, miros, gust, pipait;

jocuri care dezvolta atentia, memoria, fantezia;

jocuri care cultiva dezvoltarea fizica si coordoneaza miscarile.

Aceste jocuri se bazeaza pe anumite tipuri de exercitii: de destindere, de concentrare, de simt, de interpretare, de simulare.

Am folosit cu succes, la clasa, urmatorul joc de simulare:

Ce profesiune are?

Obiective: activizarea bagajului de cunostinte, dezvoltarea capacitatii de exprimare in propozitii corecte, dezvoltarea atentiei, a memoriei, a imaginatiei si a capacitatii de coordonare a miscarilor.

Sarcina didactica: recunoasterea, din mimica si gesturile colegilor lor, la ce profesie se refera.

Desfasurarea jocului: Se impart copiii in doua, trei sau patru grupe. Un elev din prima grupa se duce afara, revine si mimeaza, cu ajutorul gesturilor, caracteristicile unei profesiuni. Inainte de a trece la mimare, el se va sfatui in soapta cu invatatorul, pentru a alege miscarile cele mai sugestive. Nu se va mai mima o profesiune ghicita sau se va mima, dar cu alte gesturi. Se vor antrena in roluri actrive cat mai multi copii.

Raspunsul se va da sub forma unei propozitii de catre un reprezentant din alta grupa. Se noteaza raspunsul corect cu plus, iar cel gresit cu minus.

Apoi mimeaza un copiol din grupa a doua pentru unul din grupa a treia, apoi unul din grupa a treia pentru grupa a patra si unul din grupa a patra pentru altul din grupa intai. Se continua jocul pana vor participa toti elevii. Va fi evidentiata grupa care a obtinut cele mai multe pulsuri.

Exemplu: copilul din prima grupa intra in clasa, se asaza pe un scaun si mimeaza manuirea schimbatorului de viteza, mersul masinii si manuirea volanului. Un copil din a doua grupa raspunde cu o propozitie: Mircea este sofer.

Invatatorul trebuie sa permita scolarului sa se elibereze: a juca jocul si a-l juca pe cat posibil mai bine este calea cea mai sigura pentru a-l face sa iasa din el insusi, sa regaseasca natura generoasa ce se ascunde dupa conventiile impuse de societate, sa dea curs imaginatiei creatoare, nonconformiste. Sa indrumam scolarul sa-si construiasca o baza solida, stabila: disciplina corporala, antrenamentul afectiv sunt solicitate din ce in ce mai mult in jocuri. Copilul cauta sa mearga in aceasta directie cat mai mult posibil. El intelege ca nu-i o marioneta si, daca vrea sa exprime tot ceea ce are sa spuna, trebuie sa faca apel incetul cu incetul la intreaga sa imaginatie, la observare si sensibilitate, puse in serviciul tuturor muschilor.

4. Formarea si educarea limbajului prin lectura

Receptarea mesajului scris se realizeaza prin lectura sau citirea unui text.

Ea se exprima in doua modalitati, diferentiere determinata de specificul organizarii activitatii didactice. In clasa I, elevii invata elementele analitice ale cititului, adica literele, silabele, cuvintele si combinarea cuvintelor in vederea intelegerii si formularii unui mesaj inteligibil . In celelalte clase, actul citirii devine o forma automatizata – ca gest,fundamentala pentru achizitionarea informatiilor din oricare domeniu de activitate. Lectura se manifesta ca un exercitiu de performanta, aplicat la diferite tipuri de texte literare sau nonliterare, cunoscute sau la prima vedere, in limbaj afectiv sau stiintific etc. In ultima instanta, invatarea cititului tine de asimilarea primei alfabetizari, asa cum rezulta din obiectivele referentiale ale Curriculum-ului National:

sa identifice litere, grupuri de litere, silabe, cuvinte in text tiparit si text scris de mana;

sa exprime legatura dintre text si imagini;

sa asocieze forma grafica a cuvintelor cu sensul acestora;

sa inteleaga semnificatia globala a unui text dat;

sa citeasca fluent si corect enunturi cunoscute;

sa citeasca, in ritm propriu, un scurt text cunoscut;

sa manifeste curiozitate pentru lectura.

Invatarea elementelor citirii se desfasoara in doua etape (in noua situatie creata de scolarizarea copiilor de la 6 ani) specifice clasei I: etapa prealfabetara si etapa alfabetara.

In etapa prealfabetara, elevii se pregatesc sa abordeze studiul literelor. Pentru aceasta, institutorul trebuie sa se asigure ca ei pronunta corect cuvintele uzuale si ca sesizeaza toate sunetele dintr-un cuvant. Se insista asupra pronuntiei corecte a unor sunete care in anumite combinatii sunt susceptibile de a fi pronuntate gresit, cum ar fi: r, l, s, z. Activitatile de invatare au un caracter intuitiv, bazat pe foarte mult material didactic, elegant ilustrat. Copiii vor invata sa lectureze dupa imagini, sa utilizeze povestirea pe baza ilustratiilor si prin imitare, sa analizeze limbajul. De pilda, elevii ,,citesc” diferite imagini selectate din povestile mai cunoscute lor, si anume ,,Punguta cu doi bani”, ,,Alba ca Zapada”, ,,Ursul pacalit de vulpe”, ,,Capra cu trei iezi”, ,,Povestea gastelor” s.a. Rolul acestei perioade este de a familiariza copiii cu atmosfera scolara, de a depista deficientele de pronuntare, de analiza, de sinteza, precum si de a inlatura inhibitiile copiilor. Tot in aceasta perioada se folosesc imagini care provoaca elevii la alcatuirea propozitiilor, cu intelegerea sensului exact al acestora.



O posibila conversatie ar fi aceasta:

Institutoarea: -Priviti aceasta imagine! Ce face tata?

Elevul:- Tata citeste.

Institutoarea: - Ce este aceasta?

Elevul: - Aceasta este o propozitie.

Continuand, analitic, intrebarile se vor derula astfel:

Care este primul cuvant al propozitiei?

,,Tata”.

- Care este al doilea cuvant?

- ,,citeste”.

In acest fel se va separa propozitia in cuvinte, urmand sa se rosteasca primul cuvant mai rar (,,ta”-,,ta”),descoperind ca , pentru rostirea acestui cuvant, se deschide gura de doua ori. Urmeaza sa se faca separarea sunetului din silaba, intuind, la inceput vocala (,,a”), iar apoi consoana (,,t”). In felul acesta, se urmareste formarea principalelor elemente de care elevii au nevoie spre a putea intelege activitatile de invatare (propozitie, cuvant, silaba, text). De mentionat ca in perioada prealfabetara, elevii invata cateva sunete din alfabet, cum ar fi vocalele (a, e, i, o, u) si cateva consoane (m, t, r, z). Fiind o etapa de trecere de la activitatea din gradinita spre cea din scoala, aceasta perioada se centreaza pe invatarea prin joc. Se are in vedere dezvoltarea perspicacitatii si a rapiditatii gandirii, a creativitatii, formarea deprinderilor de activitate independenta si in grup, formarea deprinderilor de a actiona ordonat. Se acorda atentie educarii prieteniei, a respectului fata de colegi si adulti.

In etapa alfabetara, elevii vor invata toate literele alfabetului limbii romane, sa le pronunte, sa le recunoasca, sa le uneasca in silabe, cuvinte, propozitii si texte. In acelasi timp, elevii vor invata citirea unor texte cunoscute, in ritm propriu, de 40- 50 de cuvinte, memorarea unei poezii de 2-3 strofe. In acest caz, metoda fundamentala este cea numita fonetica, analitico-sintetica. Aceasta se bazeaza pe urmatorul algoritm: convorbire initiala, desprinderea unei propozitii (,,Tata citeste ziarul”), separarea in cuvinte si analiza unui cuvant (,,tata”), despartirea in silabe (,,ta-ta”), separarea sunetului (,,t”, ,,a”, ,,t”, ,,a”), familiarizarea cu sunetul (,,t”), iar apoi se parcurge calea metodica in sens invers (,,te”), apoi (,,te-ren”) si in fine ,,Suntem pe teren”.

Perioada postalfabetara are rol sintetizator si de consolidare a citirii.Aceasta se desfasoara in prima parte a semestrului I din clasa a II-a. Elevilor li se propun texte unitare din punct de vedere al continutului, fara probleme ortografice ori de punctuatie si usor de inteles. Un rol esential il au exercitiile de citire, fragmentara, selectiva, in lant, cu sarcini. Important este ca toti elevii sa aiba deja formate deprinderi sigure de citire corecta, constienta si fluida, a unor texte de pana la 75 de cuvinte.

In clasa a II-a, receptarea mesajului scris pune in fata elevilor cateva obiective de referinta mai complexe, cum ar fi identificarea literelor, grupurilor de litere, cuvintelor si sintagmelor in spatiul grafic; corelarea literelor de tipar si corespondentelor lor scrise de mana; citirea in ritm propriu si cu voce tare a unui text cunoscut; identificarea informatiilor specifice dintr-un scurt text citit in gand; corelarea imaginilor cu textul , lectura unui text de mica intindere (150-200 cuvinte), la prima vedere, precum si citirea expresiva, cu intonarea corecta a sugestiilor date de semnele de punctuatie (punct, semnul intrebarii, semnul exclamarii) . Pentru acestea, elevii vor invata despre titlu, autor, alineate, text si ilustratie, vor relata intamplari dintr-un text narativ, vor recita poezii si vor incepe sa citeasca – in mod dirijat – carti din literatura pentru copii, fiind indemnati sa-si intocmeasca o biblioteca personala.

In clasa a III-a, care este prima clasa a ciclului de dezvoltare (III-IV), se propun, intre obiectivele de referinta, cerinte legate de texte literare si nonliterare, ,,citirea in mod corect a unui text necunoscut ( la prima vedere), precum si manifestarea interesului pentru lectura unor texte variate literare si nonliterare’’.

Elevii vor fi totodata capabili de a-si exprima opinii, ganduri, sentimente in legatura cu faptele si actiunile personajelor, despre continutul narator al textelor, diferentierea acestora. Pe langa invatarea altor elemente despre carte, povestire, personaje, dialog, descriere, text liric, elevii vor fi initiati in textele nonliterare cum ar fi reclama, informatia din ziar, cuvinte incrucisate. Lungimea textelor poate fi de pana la 300 de cuvinte, dar cantitatea deja nu mai poate fi restrictiva.

In clasa a IV-a, capacitatea de receptare a mesajului scris contureaza imaginea unui cititor de performanta (in sens didactic), inzestrat cu abilitatea si vointa de a citi texte variate, ca si continut, forma si intindere. Elevii vor cunoaste multe dintre ,,secretele’’ lecturii: modurile de exprimare (descriere, dialog, naratiune), caracterizarea si rolul personajelor, ideile organizate in jurul unor subiecte si conflicte, tipologia textelor si configuratia bibliotecilor. La obiectivele de referinta, se manifesta aceeasi grija pentru ,,creslterea interesului pentru anumite tipuri de lectura (istorice, mitologice etc.)’’, pentru alegerea lecturii in functie de gustul personal, de calitatea textelor recomandate sau descoperite. Mai mult, se avanseaza lectura unor texte de 400 de cuvinte, dar si a afiselor, mesajelort publicitare, invitatia, alte forme de lecturare decat pe pagina tiparita.

Lectura- ca forma de acces la orice fel de informatie – constituie cea mai utila achizitie abilitara si intelectuala din aceasta perioada. Nici o comunicare nu se poate realiza decat daca se utilizeaza un limbaj comun, daca elevii inteleg la fel sensul cuvintelor, daca au suficiente motive sa comunice fara inhibitie si retinere afectiva.

Din punct de vedere al metodologiei, formula de ,,lectura suplimentara’’ este dublata de alte denumiri, cum ar fi ,,lectura particulara’’ sau ,,lectura in afara clasei’’ sau ,,lectura individuala’’. Lectura in afara clasei vizeaza activitatea de citire a elevului a unor carti, prin care se prelungeste citirea in scoala realizata sub indrumarea directa a institutoarei. Lectura, ca obiectiv didactic fundamental, devine o capacitate, care prin perfectionare se transforma in competenta.

Lectura suplimentara este o prelungire a lecturii textelor din clasa, din manualul scolar. De aceea, controlul si indrumarea lecturii particulare/suplimentare a elevului are menirea de a perfectiona, prin activitate indirecta, independenta, actul de citire, exersat pe diferite tipuri de texte. Cum cititul cartilor constituie o abilitate fundamentala de natura intelectuala, fiind un instrument al activitatii intelectuale, o deprindere utilizabila pentru toate domeniile de cunoastere umana, competenta lecturala constituie o achizitie fundamentala. De aici rezida importanta lecturii pentru orice elev, pentru devenirea sa ulterioara, pentru sprijinul progreselor sale scolare la toate disciplinele didactice. Cartea, iubirea pentru citit, permite ,,deschiderea portilor care le permite (elevilor) intrarea libera in lumea fascinanta a cartii’’[10]. Gustul pentru lectura, atasamentul pentru ,,expresia tiparita (carti, reviste, ziare, diverse publicatii) reprezinta una din cele mai raspandite si intense activitati ale omului modern’’ , in ciuda unei acerbe concurente cu mijloacele audio-vizuale. Lectura indeplineste rolul de sursa principala de informare, de achizitionare a unor experiente individuale, cu tenta morala; ea propune, de regula, valori universale umane, realizand, in mintea copiilor, o ierarhizare si coagulare a valorilor culturii nationale si universale; lectura ofera satisfactii estetice, propune modele de comportament; lectura contribuie la imbogatirea limbajului, la nuantarea si dezvoltarea/activizarea exprimarii, insusirea unor structuri comunicative; lectura ,,umple’’ in mod placut timpul liber al elevilor, oferind clipe de satisfactie, de meditatie, fiind principala ,,sursa de miraje’’ . Iata pentru ce lectura ca act de parcurgere a textelor (literare si neliterare) in clasa si in afara clasei, prin importanta ei, ramane o obligativitate didactica. Chiar daca in programa scolara nu sunt ore speciale pentru lectura, indrumarea si controlul lecturii suplimentare ramane o atributie a institutoarei. Lectura trebuie sa devina o obisnuinta pentru invatarea permanenta.

Lectura particulara se impune sa fie stimulata si indrumata, iar in acest proces de formare intelectuala trebuie atrasi parintii elevilor spre a forma copiilor o biblioteca personala.

Partea de curriculum care se refera la decizia scolii (evident la propunerea institutoarei) presupune optiunea pentru curriculum aprofundat. In acest caz, lectura suplimentara este implicita, inclusa in ,,programul’’ de invatare a limbii si literaturii romane. O alta varianta de optiune este Curriculum extins, gratie careia se studiaza intreaga programa parcursa in numarul maxim de ore. Exista asa numitul ,, Curriculum elaborat in scoala’’ si care se refera la disciplinele optionale, neincluse in planul cadru de invatamant.

Exista, la sugestia organelor decizionale, optional la nivelul disciplinei (Limba si literatura romana), optional la nivelul ariei curriculare, (limba si comunicare), optional la nivelul mai multor arii curricuilare, intersectate ,,transdisciplinar si interdisciplinar’’. In cadrul optiunii ,,literatura pentru copii’’, lectura suplimentara ca fapt devine o activitate de baza care ,,formeaza interesul si gustul pentru lectura, pune bazele unei judecati de valoare si discernamant asupra lecturilor parcurse’’ .

Daca nu exista posibilitatea asumarii, prin alegere, a unui optional de tip umanist (cum ar fi, de exemplu Literatura pentru copii), acest lucru nu inseamna ca se ignora, din partea institutoarei, organizarea, desfasurarea si indrumarea lecturii particulare a elevilor. Institutoarea va gasi alte forme de a stimula si controla ceea ce citesc elevii in afara scolii, stiut fiind ca achizitia abilitatii de lectura se utilizeaza, mai apoi, la toate disciplinele scolare, precum si in orice tip de asimilare a culturii generale si de specialitate.

Exista , in stare concurentiala, doua tipuri de lectura: lectura textuala (alfabetica, literara) si lectura electronica (iconica, de imagini). Raportul dintre cele doua tipuri de lecturi ar trebui sa fie de complementaritate si nu unul de disjunctie. De acee, se impune, din partea institutoarei, sa promoveze ambele tipuri de lectura, prezentand avantajele si dezavantajele fiecarei categorii. Fiecare dintre cele doua aduce ,,lectorului’’ avantaje si ispite (vezi tabelul de mai jos):

Lectura electronica

Lectura cartilor

Imagini colorate, atragatoare, clare, usor de asimilat

Imaginea e reconstruita ,,mental’’, presupunand efort si gandire

Imagini totale, gata alcatuite, cu detalii si si accesorii

Imagini sugerate, solicitand ,,investigatie

imaginativa’’

Imagini reale, exacte, concrete

Imagini voit scriptice, simbolizate in

metafore

Limbaj direct, simplu, accesibil

Limbaj mediat, polisemantic, ambiguu

Confortabila, domestica, pasiva

Act complex, activ

Ireversibila, flux continuu

,,reversibila si meniabila’’

In actul de lecturare/citire, este nevoie sa se angajeze doi ,,actori’’: textul si cititorul. In mod particular, pentru scoala textele trebuie sa fie specifice si selectate pentru a putea fi intelese de elevi, cititori cu particularitati individuale si de varsta pentru prima etapa de scolarizare. In consecinta, lectura scolara si particulara are nevoie de texte scolare si lectori scolari.



Ion Coteanu – Gramatica de baza a limbii romane, Editura Albatros, 1996:

Ibidem, p. 57;

Tatiana Slama-Cazacu – Psiholingvistica, 1999, Editura All educational, Bucuresti, p. 23;

Alexandru Metea – Gramatica de la A la Z, 1997, Timisoara, Editura de Vest, passim;

Ibidem, p. 222;

Ibidem;

A. Cosmovici, (1996), Psihologie generala, Ed. Polirom, Iasi, p. 145

I. Mitiuc, Probleme psihopedagogice la copilul cu tulburari de limbaj, Ed. Ankarom, Iasi, 1996, p. 127;

E. Verza, Metodologii contemporane in domeniul defectologiei si logopediei, Tipografia Universitatii, Bucuresti, 1987, p. 136;

Ioan Serdean, Didactica limbii romane in scoala primara, Editia a II-a, Editura Corint, Bucuresti, 2002, p.188;

Ibidem, p. 187.

Paul Cornea, Introducere in teoria lecturii, Editia a II-a, Editura Polirom, Iasi, 2002, p.4.

Liviu Chiscop, Lectura suplimentara a elevilor (organizare, indrumare, valorificare), Editura Gheorghe Tabacaru, Bacau, 2002, p.56.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1687
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site