Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Gradinita

Invatarea scolara

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CALENDARUL miscarii personalului didactic din invatamantul preuniversitar
STIMULAREA CREATIVITATII PRIN LECTIILE DE MATEMATICA LA CICLUL PRIMAR
Cum sa devi un parinte mai bun - Disciplina
Caravana Mister PI - ASOCIATIA MANAGERILOR DE PROIECTE
Obiective/ competente din programa si obiectivele de evaluare
PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICA - Teoria si metodologia curriculum-ului
Ghicitori matematice
PROIECT DIDACTIC - CLASA : a-II-a, Matematica, Unitati de masura pentru timp(ora,minutul,ziua,saptamana,luna)
STUDIUL DOCUMENTELOR, TERMINOLOGIA Sl METODELE DE ANALIZA INFORMATICA DOCUMENTARA - TEHNICILE DOCUMENTARII
Componentele principale ale procesului de invatamant

Invatarea scolara

1.     Conceptul de invatare



    In intelesul cel mai larg al cuvantului, invatarea constituie ,,procesul dobandirii experientei individuale in comportare” (A.N.Leontiev), deci nu e vorba numai de formarea priceperilor si insusirea unor cunostinte, ci se cuprinde si formarea motivatiei, atitudinilor, sentimentelor, ca si a vointei. Tot ceea ce nu este innascut este invatat, se formeaza in experienta, prin contactul cu mediul social si cel natural. In procesul de invatare este antrenat intreg psihicul, toate functiile, desi nu intotdeauna in aceeasi masura, in unele cazuri predominand unele, in altele, altele.

     Se pot distinge doua forme ale invatarii:

·        invatarea spontana, neorganizata care se petrece in familie, in grupurile de joaca sau in timpul exercitarii unei profesiuni si

·        Invatarea sistematica ce se realizeaza in special in scoli, ori in cadrul diferitelor stagii de instruire, de calificare.

     Nucleul principal al invatarii sistematice este invatarea scolara, cuprinzand procesul de educare al copiilor si tinerilor ce are loc in scoli si institute. In invatarea scolara accentul principal cade pe formarea intelectuala, ea poate fi definita ca fiind insusirea de cunostinte, priceperi,, cat si formarea de numeroase si variate capacitati necesare adaptarii la mediul natural si social.

    Invatarea spontana este indeosebi o invatare sociala, adica tanara generatie si adultii se formeaza in conditiile interactiunilor sociale, ale vietii sociale, in sens larg. Ea se petrece in familie, in timpul liber, sub influenta mass-mediei si in timpul exercitarii profesiunii. In cadrul acestei forme de invatare are loc in special dezvoltarea afectivitatii, formarea sentimentelor si a vointei.

    Tinand cont de procesele implicate, predominante in invatare, atunci vom putea distinge doua tipuri de invatare:

·        invatarea senzo-motorie, constand in formarea de priceperi si deprinderi motorii (invatarea patinajului, a scrisului, a conducerii automobilului s.a.), acte in care esential este raspunsul prompt si adecvat la anumiti stimuli si

·        invatarea verbala, cuprinzand insusirea de cunostinte si priceperi intelectuale (memorarea de formule, legi si date, dobandirea posibilitatii de a solutiona variate probleme etc.). In scoli predomina invatarea verbala, dar e prezenta si cea senzo-motorie (invatarea scrisului, a desenului, a priceperilor atletice, sportive, cantatul la instrumente muzicale s.a.).

2.Orientari in teoriile invatarii

    Psihologia s-a ocupat mai intai de problemele invatarii in general. Rezultatele au fost apoi comparate cu cele obtinute in scoala. S-au confirmat si s-au infirmat astfel o serie de experiente didactice.

       1. Teorii asociationiste. La inceputul secolului au dominat conceptii influentate de asociationismul preconizat de filosofii empiristi inca din sec. XVIII. Acestia exagerau mult rolul asociatiilor: acele conexiuni stabilite intre doua imagini ori idei, daca se produc simultan si sunt intarite prin repetare.

       Asemenea puncte de vedere justificau importanta chiar a unei repetari mecanice, de care radea Ion Creanga, dar care n-a fost abandonata nici azi.

       La inceputul secolului nostru, doi savanti au adus dovezi experimentale in sprijinul curentului asociationist. I.P.Pavlov a demonstrat ca prin coincidenta repetata a doi stimuli se produc in creier ceea ce el a numit ,,legaturi temporare” (substrat fiziologic al asociatiilor). Americanul E. Thorndike le-a denumit ,,conexiuni”, subliniind ,,legea efectului”, dupa care la baza formarii lor sta obtinerea unor succese, a unor satisfactii.

       In deceniile urmatoare, studiile experimentale au dovedit ca procesul invatarii, desi presupune formarea unor conexiuni, este mult mai complicat decat parea la inceput. De exemplu, E. Tolman a demonstrat cum in timpul invatarii unui labirint, soarecii isi formeaza un fel de schema – plan al  labirintului parcurs, ceea ce le permite sa gaseasca solutii prompte in situatii destul de complicate. Si scoala sovietica prin P.K.Anohin a pus in lumina posibilitatile mari de restructurare a conduitei in functie de imprejurari datorate ,,aferentatiei inverse” (feed-back), a informatiilor prin care individul este incunostiintat despre rezultatele fiecarui act intreprins de el. Incat astazi, cel putin teoretic, a apus simplismul explicatiilor privind invatarea.

       2. Teoria invatarii cumulativ-ierarhice. R. Gagne a cautat sa sintetizeze rezultatele cecetarilor privind invatarea, descriind 8 tipuri de invatare de complexitate crescanda.

       1.Invatarea de semnale (tip Pavlov) – cazul sugarului care incepe sa-si recunoasca mama dupa imaginea ei vizuala – si nu doar dupa voce.

       2. Invatarea stimul-raspuns (tip Thorndike) – cand sugarul invata sa-si tina singur biberonul. La un anume stimul stim sa inlocuim o miscare prin alta;

       3. Inlantuirea de miscari, cand invatam o serie de miscari: mersul pe bicicleta, inotul, scrisul; cand o miscare declanseaza pe cea urmatoare;

       4. Asociatiile verbale – sunt acelea, foarte complexe, implicate in vorbire; aici intervine si un proces de codificare (intelesul cuvintelor);

       5. Invatarea prin discriminare – atunci cand facem distinctii fine: deosebirea dintre o insecta si un paianjen;



       6. Invatarea conceptelor pentru a utiliza cuvintele, aplicandu-le exact in cazurile adecvate;

       7. Invatarea regulilor gramaticale, dar si a legilor naturii, a formulelor matematice;

       8. Rezolvarea de probleme constituie tipul de invatare cel mai complicat; trebuie sa combinam regulile cunoscute pentru a solutiona situatii, probleme noi. Uneori, trebuie sa concepem si reguli noi.

       Meritul lui R.Gagne este de a atrage atentia ca nu putem aborda o anumita tema, daca elevii nu si-au format in prealabil asociatiile, discriminarile, conceptele pe care ea le presupune. Nu putem antrena scolarii in solutionarea unei probleme fara ca ei sa fi realizat, in prealabil, forme de invatare mai simple. In felul acesta se cere profesorului o gandire analitica a proiectului lectiei si a obiectivelor ce si le poate propune. Apare o argumentare pentru operationalizarea obiectivelor didactice.

       3. Teoria psihogenezei operatiilor intelectuale a lui Jean Piaget este aceea care a influentat decisiv gandirea psihologilor si pedagogilor din secolul nostru, chiar daca el nu s-a ocupat in mod direct de problemele invatarii. J. Piaget a studiat evolutia gandirii, formarea gandirii abstracte, demonstrand cum gandirea are loc mai intai in planul actiunilor reale, pentru ca treptat acestea sa poata fi efectuate mintal, transformandu-se in operatii reversibile, foarte plastice.

       4. Teoria operationala a invatarii decurge din cercetarile piagetiene si a fost dezvoltata indeosebi de profesorul rus P.Galperin. Acesta arata ca formarea operatiunilor mentale parcurge, cel putin in varsta scolara mica, urmatoarele etape (ilustrate prin insusirea operatiei de adunare):

-         faza de orientare, in care copiii asista cum invatatorul aduna (numara un grup de 3 bile, apoi altul de 4, le reuneste si numara din nou, constatand existente a 7 bile);

-         faza actiunii reale – in care elevii insisi executa operatia cu betisoare sau alt material;

-         faza verbalizarii, cand scolarii aduna cu glas tare, fara sa mai foloseasca material;

-         faza interiorizarii: mai intai aduna in minte, tot asa de rar ca si cand vorbesc, apoi operatia se automatizeaza si se efectueaza cu mare rapiditate.

       Toate aceste etape se gasesc la inceputul scolaritatii. Dupa ce copilul a interiorizat multiple actiuni, o noua operatie poate fi realizata, incepandu-se cu faza a III-a (a verbalizarii).

       Din teoria lui J.Piaget, cat si din completarile lui P. Galperin, rezulta importanta activitatii reale si verbale a elevului, ce permite dezvoltarea gandirii abstracte, realizate in limbaj interior. El trebuie sa fie cat mai activ, daca dorim ca gandirea sa se dezvolte, sa fie pus in fata unor probleme, mobilizandu-i toate resursele existente pentru formarea si dezvoltarea de operatii mentale.

       5. Teoria genetic-cognitva si structurala este formulata de J.Bruner, psiholog si pedagog influentat de lucrarile lui Jean Piaget. Acesta subliniaza dependenta dezvoltarii intelectuale de ambianta culturala ce ofera mijloace de actiune, de reprezentare imaginativa, de simbolizare si comunicare. Dupa J.Bruner, copilul descopera lumea din afara lui in trei moduri:

-         modalitatea activa realizata prin actiunea sa, prin manipulare libera, prin exersare (indispensabile in formarea deprinderilor, dar si in achizitionarea primelor cunostinte);

-         modalitatea iconica bazata pe imagini, mai ales vizuale, fara manipulare efectiva;

-         modalitatea simbolica, atunci cand simbolurile inlocuiesc imaginile (intervin cuvintele sau alte semne conventionale). Simbolurile permit o mare comprimare a realitatii (cuvantul ,,un milion” concretizeaza un numar imens de indivizi) si distingerea unor aspecte esentiale, lucru hotarator in rezolvarea problemelor esentiale ale existentei. Copilul utilizeaza treptat toate aceste modalitati, iar cand ajunge la deplina stapanire a modalitatii verbale inseamna ca a ajuns la maturitatea intelectuala. In deplin acord cu J.Piaget, in sublinierea activismului ce sta la baza dezvoltarii,J. Bruner trage consecinte pedagogice concrete, el fiind unul dintre primii care au subliniat necesitatea problematizarii, ca metpda, si a invatarii prin descoperire. Este necesar sa trezim la elevi interesul pentru a solutiona si chiar pentru a descoperi probleme.

       Aceste puncte de vedere mentionate mai sus au dus la o schimbare radicala a felului in care este astazi privit invatamantul. Deosebirile sunt foarte bine puse in evidenta de catre I. Radu cand face urmatoarea paralela:

Didactica traditionala                                                    Didactica moderna

sursa cunostintelor            perceptia                           actiunea externa sau mintala

celula gandirii                   imaginea                          operatia




accent pe                          transmiterea                      formarea gandirii si a

                                         cunostintelor                     creativitatii

elevul                               obiect al educatiei             subiect al educatiei

       Scoala traditionala utiliza in special metode expozitive, pe cand astazi trebuie sa predomine metodele active.

3. Invatarea scolara. Conditiile interne ale invatarii

     Eficienta invatarii scolare depinde, in mare masura, de modul in care tinem cont de legitatile vietii psihice, de particularitatile diferitelor procese psihice angrenate in efortul elevilor de a intelege si de a progresa.

    a) O evidenta insemnatate o are orientarea si concentrarea atentiei elevilor asupra celor ce se discuta in cadrul unei lectii. Pentru a o facilita, trebuie avute in vedere conditii elementare care o favorizeaza. Atentia este trezita imediat de ceea ce este nou, necunoscut. Banalitatea adoarme atentia. Se observa usor stimulii intensi, obiectele mari, in culori vii. De aceea materialul intuitiv trebuie sa fie mare, in culori contrastante. De asemenea, miscarea, variatia atrag atentia, de unde valoarea filmului. Dar, mai importanta decat toate aceste conditii externe este prezenta interesului. Ceea ce ne intereseaza ne atrage atentia, chiar daca nu iese in evidenta prin intensitate sau miscare. De aceea preocuparea de a trezi interesul copiilor are o importanta cruciala in procesul invatarii.

    b) Cunoasterea are insa la baza informatiile furnizate de simturi, sintetizate in perceptie (o cunoastere a obiectelor si fenomenelor in integritatea lor, in momentul actiunii asupra organelor senzoriale). In ciuda aparentei, perceptia e un act foarte complex, iar scolarii pot sa nu vada ceea ce profesorului ii sare in ochi, datorita experientei lor reduse, a saraciei bagajului de reprezentari. In acest scop nu trebuie subestimate metodele intuitive.

    O a doua dificultate apare prin aceea ca elevii disting cu greu aspectele esentiale de cele neesentiale, mai ales ca aceste sunt adesea mult mai evidente.

Pentru a inlesni distinctia intre principal si secundar, se recomanda utilizarea desenului schematic si in special folosirea unui material intuitiv cat mai variat. Un rol hotarator il are insa interventia profesorului prin cuvant. Pe de o parte el orienteaza observatia scolarilor in directia unei categorii de fenomene si pe de alta, cuvantul poate indica direct aspectul esential, inlesnind sesizarea lui. Este mai bine cand dirijarea copiilor se face sub forma de intrebari, urmand ca ei sa observe detaliile, deci cand facilitam observatiile lor independente.

    c) Memoria este, desigur, functia care asigura trainicia asimilarii cunostintelor si priceperilor. Si in cazul memorarii, ca si in atentie, interesul pentru anumite cunostinte determina usurinta si durata invatarii lor. Apoi, este binecunoscut rolul esential al  intelegerii materialului, organizarii sale logic-sistematice. Tot asa importanta este si vointa de a tine minte cat mai multa vreme. Incercarea de a retine pana a doua zi, la lectie, duce la cunostinte foarte instabile. Repetitia ,,mama invatarii” trebuie si ea organizata rational: pauzele intre repetitii inlesnesc invatarea; in cazul textelor mai ample, e necesara imbinarea lecturii lor globale cu repetarea pe fragmente; e foarte productiva imbinarea cititului cu incercari de reproducere a textului, obligand la atentie sustinuta si eliminand lacunele ori greselile.

    Memorarea este cu atat mai temeinica, pe cat mai activa este invatarea: sa nu se reduca la simpla lectura, ci sa se imbine cu solutionarea de probleme, cu aplicatii practice.

    d) In centrul preocuparilor formative din scoala va sta totdeauna cultivarea gandirii verbal-abstracte. Este un scop central si totodata un instrument al reusitei in alte directii: al educatiei morale sau al celei estetice. Intelegerea este o garantie a memorarii temeinice, de ea depinzand in cea mai mare masura aplicarea cunostintelor, atat in teorie, cat si in practica, deoarece gandirea este activitatea ce duce la rezolvarea de probleme. O putem defini ca o succesiune de operatii primare, prin care sesizam aspecte importante ale realitatii si putem astfel solutiona variate probleme.

    La baza formarii operatiilor mentale specifice sta interiorizarea unor actiuni reale. Ultima interiorizare este aceea in care, de la participarea la unele controverse reale, se trece la discutia pur mintala, in care ne luptam cu punctele de vedere ale unor interlocutori cunoscuti sau imaginari. Procesul e dificil si nu reuseste intotdeauna; sunt destui oameni care nu-si pot imagina alte opinii in afara convingerilor lor ferme. Dar el este esential si garanteaza posibilitatea abordarii si solutionarii problemelor abstracte, adica acelea de maxima generalitate. Aceste aspect este deosebit de important si pentru crearea capacitatii de a intelege pe deplin un text stiintific. Comprehensiunea materialului presupune degajarea ideilor esentiale, sistematizarea lor si stabilirea de numeroase relatii cu cunostintele existente in memorie. Aceasta prelucrare implica mereu rationamente, discutia in limbaj interior. De nivelul ei depinde o intelegere aprofundata a unui text bazat pe idei.

    Capacitatea de discutie interioara presupune organizarea unor discutii de nivel corespunzator cu clasa de scolari. Ca urmare, conversatia euristica, activitatile didactice pe grupe axate pe problematizari, trebuie sa stea in atentia profesorilor, ele asigurand reale progrese in formarea gandirii.

    De asemenea, stimularea gandirii, plasticitatea ei sunt facilitate de asigurarea varietatii problemelor. Nu atat cantitatea de teme, cat diversitatea lor e menita sa favorizeze transferul procedeelor si sa sporeasca resursele imaginative necesare solutionarii unor teme dificile.

    Un profesor face apel necontenit la intelegere, la gandirea copiilor din fata sa, de aceea preocuparea de a asigura un progres al acestor complexe functii trebuie sa fie permanenta.

    e) Cu toate ca se pot face distinctii (intre gandirea convergenta si cea divergenta), ramane cert ca, incercand sa rezolvam o problema, facem un efort de gandire care presupune un dram de imaginatie, intrucat prin definitie, o situatie problematica este tocmai aceea ce nu se poate solutiona imediat pe baza deprinderilor constituite, ci implica restructurari ale cunostintelor, adica noi combinatii, atribute ale unei minime doze de creativitate. In invatamant sunt necesari nu doar germeni de imaginatie creatoare, ci si o bogata imaginatie reproductiva, adica posibilitatea elevilor de a-si imagina obiecte, fenomene, situatii, pe baza exclusiva a unor relatii verbale. Profesorul nu poate produce la tot pasul material intuitiv, filme etc., el face deseori simple descrieri verbale. Tine de maiestria lui sa poata exprima si sugera detalii, pentru ca imaginatia copiilor sa aiba suficient material spre a se situa in ambianta dorita de el. E nevoie sa ne gandim din vreme ce amanunte, ce comparatii, ce metode vom utiliza pentru ca reconstituirea imaginilor sa se poata realiza in mintea scolarilor. Se pot face si exercitii in acest sens (li se cere sa analizeze prin desen o anumita situatie).



    f) Randamentul in invatare nu depinde numai de respectarea cerintelor intelectului; antrenarea in activitate necesita existenta unor motive, interese, sentimente corespunzatoare, acestea furnizand energia necesara unei munci perseverente, fara de care nimic nu se poate realiza. 

4. Motivatia invatarii

     Motivatia este o denumire generica, implicand totalitatea motivelor care dinamizeaza comportamentul uman. La baza motivatiei stau o mare varietate de trebuinte biologice si psihice ale omului. Trebuintele dau nastere la anumite impulsuri, tendinte, atitudini, interese, dorinte, aspiratii si sentimente. Fiecare din acestea poate constitui un motiv al declansarii unui comportament.

     Motivele sunt cauze ale comportamentului, mai exact cauze interne ale unei anumite actiuni.

     Exista o serie intreaga de motive extrinseci care constituie un mijloc pentru a se realiza alte aspiratii.

     Copiii vin la scoala pentru a face pe placul parintilor, al invatatoarei si pentru ca si alti copii din cartier fac la fel. Este vorba despre o aspiratie spre integrare sociala, o dorinta de afiliere.

     Exista si impulsul de a se impune la norme, la  obligatiile sociale, fiind vorba in acest caz, despre tendinte normative.  Elevul se poate teme si de consecintele repetentiei, al excluderii din scoala, existand uneori si oarecare anxietate.

     In clasele gimnaziale se manifesta si impulsul afirmarii eului, dorinta de ridicare sociala, ambitia.

     O a doua grupa este cea a motivelor intrinseci, avand legatura cu specificul invatarii. Este vorba despre curiozitate, impuls nativ, care cultivat se transforma in dorinta de a sti cat mai multe. Odata cu inaintarea in varsta, apare aspiratia spre competenta, visul de a fi un inegalabil specialist. Poate sa se manifeste puternic si dorinta de a crea, de a face o noua descoperire sau de a realiza o sublima opera de arta.

     Profesorul e nevoit sa se sprijine pe toate formele de motivatie, insa el va cauta tot timpul sa promoveze motivatia intrinseca, cea mai valoroasa.

     Formarea motivatiei este un proces foarte complex si de lunga durata. Radacinile ei se dezvolta in ambianta familiala. Atitudinile parintilor sunt inoculate treptat si copiilor.

     In primul rand conteaza exemplul, modelul profesorului; atitudinile, interesele, sentimentele sale se pot transmite si copiilor; intervine imitatia datorata autoritatii. Apoi sunt importante succesele la invatatura, lauda si recompensa. Asta nu inseamna ca nu se utilizeaza si pedeapsa; rezulta insa necesitatea asigurarii unei predominari a satisfactiilor, a momentelor pozitive in cadrul activitatii scolare.

     Munca de convingere pe cale verbala are o importanta mai mica decat i se acorda in prezent in scoli. Mai mult conteaza tonul si atitudinea profesorului, exemplul sau, decat continutul unei expuneri.

     Educatia motivatiei atinge stadiul superior cand apar sentimente trainice legate de valoarea muncii si culturii.

5. Conditii externe ale invatarii

     Toti factorii din ambianta scolara influenteaza asupra randamentului invatarii. Cel mai important este profesorul, tinuta, atitudinea lui si, in special, maiestria didactica.

     Intervine apoi rolul grupului scolar, influenta mentalitatii clasei, care poate fi uneori pozitiva, dar si negativa.

     Intreaga ambianta: cladirea scolii, aspectul clasei isi au si ele rolul lor. Clasa trebuie sa fie spatioasa, bine luminata si incalzita. Mobilierul sa fie in culori pastelate ca si zugraveala. Peretii sa nu fie goi, dar nici prea incarcati. Si camera in care invata scolarul acasa trebuie sa indeplineasca conditii similare. Foarte importanta este asigurarea linistii, igiena scolar, insistandu-se asupra dimensiunilor mesei pe care scrie copilul.

     Un rol important are si regimul de viata al elevului, respectarea unor ore fixe pentru masa, studiu si repaos. Scolarul trebuie sa-si insuseasca inca din clasele primare o buna tehnica de organizare a studiului.

     In vederea crearii unui cadru extern optim al invatarii, dirigintele trebuie sa colaboreze cu familia, deoarece multi parinti nu cunosc regulile elementare ale studiului sistematic si copiii lor studiaza in conditii cu totul neprielnice.

Bibliografie:

R.Gagne, 1975, Conditiile invatarii(trad.), Ed. Didactica si Pedagogica

Psihopedagogie, Ed. Spiru Haret, Iasi, 1994

I.Radu, 1979, Procesul de invatamant, Pedagogie, Bucuresti








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1214
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site