Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

Gradinita

Profesorul - factor de baza in procesul instructiv – educativ

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Activitatea profesorului diriginte si consilierului scolar
Valoarea si limitele operationalizarii obiectivelor educationale
Puisori din coji de oua
Conceptul de obiectiv educational
PROIECT DIDACTIC Clasa: I A MATEMATICA Adunarea si scaderea numerelor naturale in concentrul 0- 100, fara trecere peste ordin
Operationalizarea obiectivelor educationale
PROBA DE EVALUARE CLASA I-a
REFORMA CURRICULARA
PROIECT DE LECTIE - CLASA: I, Matematica Adunarea numerelor naturale formate din zeci cu numere naturale formate din unitati
Standarde de invatare si dezvoltare pentru copilul de 5-7 ani

Profesorul - factor de baza in procesul instructiv – educativ




1. Rolul profesorului in scoala si societate.

Dintre toate inrauririle exercitate asupra personalitatii la varsta scolara cea a profesorului, educatorului de profesie are un rol fundamental. Relatia dintre profesor si elev, intre educator si educat are multiple implicatii educationale “Relatiile intre dascal si elev – remarca R. Dottrens – constituie elementul fundamental al vietii scolare. Daca aceste relatii nu satisfac nevoile afective ale copiilor, atunci devine iluzorie imbunatatirea programelor si metodelor” (3.p.99).

Cunostintele cuprinse in documentele scolare (programe si manuale) re-prezinta doar premise latente din punct de vedere al formarii personalitati elevilor. Ele capata insa forta formativa numai in urma prelucrarii si transmiterii lor de catre profesor. Acelasi lucru putem spune despre mijloacele de invatamant. Oricat de perfectionate ar fi ele, cel care pune in valoare intregul lor potential pedagogic este tot profesorul. Rudolf Steiner, initiatorul pedagogiei Waldorf, considera ca bogatia sufleteasca a omenirii este in mana educatorilor tineretului.

Prin tot ceea ce intreprinde si prin exemplu sau personal, profesorul este un modelator al structurii personalitatii umane intr-o perioada hotaratoare a deveniri sale.

Este semnificativ rolul profesorului si in calitate de conducator al colectivului de elevi, al muncii acestuia in scoala si in afara de scoala. El isi aduce contributia la formarea elevilor si prin sprijinirea altor factori educativi ce se asociaza eforturilor scolii: familia, institutiile cultural – educative, mass - media etc.

Influenta profesorului lasa adesea urme adanci, pe cai inca neelucidate complet, asupra elevilor pentru toata viata. Nu se pot uita profesorii din gimnaziu, liceu si facultate care prin competenta si responsabilitatea lor profesionala, stiintifica si sociala, prin inalta tinuta morala, prin maiestria si tactul lor pedagogic, prin spiritul lor de creatie, exigenta si intelegere depun toate eforturile pentru a sprijini elevii sa patrunda treptat tainele diferitelor stiintelor, sa-i formeze ca specialisti, ca cetateni si inainte de toate ca oameni capabili sa contribuie la progresul societati noastre.

Nu exista alta profesiune care sa ceara posesorului ei atata competenta daruire si umanism ca cea de educator pentru ca in nici una nu se lucreaza cu un material mai pretios, mai complet si mai sensibil decat este omul in devenire – copilul / adolescentul.

Exista numeroase dovezi care atesta frumusetea si dificultatile acestei nobile profesiuni. Se poate vorbi chiar despre o adevarata literatura consacrata educatorului care cuprinde atat operele literare cat si cele pedagogice. Este semnificativ in aceste sens portretul educatorului realizat de Drouin Anne Marie pe care il redam mai jos:

„Meseria de educator este o mare si frumoasa profesie, care nu seamana cu nici o alta, care nu se paraseste seara odata cu hainele de lucru, o meserie aspra si placuta, umila si mandra, exigenta si libera, o meserie in care mediocritatea nu este permisa, unde pregatirea exceptionala este abia satisfacuta, o meserie in care a sti nu inseamna nimic fara emotie, in care dragostea este sterila fara forta spirituala, o meserie cand apasatoare, cand implacabila, ingrata si plina de farmec” (cf. 13, p.204).

Registrul activitatii profesorului / institutorului s-a largit mereu prin cuprinderea unui numar tot mai mare si variat de activitati asa cum se poate vedea din figura nr. 1:

Transmitator de cunostinte

¯

Dirijor si organizator al “invatarii”

¯

Colaborator al elevului in orientare si autoeducatie

¯

Conducator al educatiei complete, integrale

¯

Organizator al educatiei permanente si al educatiei integrale

¯

Indrumator, realizator, coordonator si evaluator al activitatilor instructiv-educative

Figura 1 - Evolutia atributiilor educatorului (dupa D. Salade)

Pe langa sarcinile didactice si educative realizate in cadrul scolii, profesorul desfasoara si o rodnica activitate extrascolara. El este un participant activ la evenimentele si framantarile social - culturale ce au loc in viata comunitatii din care face parte, contribuind prin activitatea sa la toate prefacerile ce au loc in cadrul acesteia. Este exponent si purtator de cuvant al tinerilor si adultilor, transmitator de valori culturale si animator al vietii culturale si sociale etc.

Literatura pedagogica si beletristica infatiseaza nenumarate figuri ilustrate de dascali, din toate treptele invatamantului, care si-au consacrat o buna parte din timpul si activitatea lor ridicarii nivelului de cultura si civilizatie al poporului, imbunatatirii conditiilor de munca si de viata a celor in mijlocul carora au trait si au luptat pentru democratie si dreptate sociala.

Cele doua laturi ale activitatii profesorului - cea scolara si cea extrascolara - se presupun si se completeaza reciproc, formand un tot indivizibil care imprima acestei profesiuni un rol din ce in ce mai mare in progresul general al societatii noastre.

2. Personalitatea si competenta profesorului

Indeplinirea in cele mai bune conditii a sarcinilor didactice si educative, culturale si sociale ce-i revin profesorului este conditionata de pregatirea profesionala si trasaturile de personalitate ale acestuia. Intr-un proiect de statut al UNESCO se arata ca “… progresul invatamantului depinde de calificarea si aptitudinile cadrelor didactice si in special de calitatile lor umane, pedagogice si profesionale …” (3, p.170).

Profesorul are misiunea de a cultiva inteligenta elevilor si de a modela conduita acestora, ceea ce necesita o buna pregatire, o inalta competenta profesionala. Dupa cum remarca pedagogul american B. F. Skinner “Nu ne putem astepta ca o tehnologie eficace a instruirii sa fie mai simpla decat electronica sau medicina” ( cf.2, p.190). Dupa cum nu putem construi o noua schema a unui aparat de radio aplicand cateva principii generale de electricitate tot asa nu putem aspira sa imbunatatim invatamantul pornind de la o reprezentare vaga asupra invatarii sugerata de bunul simt (2).

Personalitatea si pregatirea profesorului afecteaza in mod direct calitatea activitatii instructiv – educative. In acelasi timp influenteaza asupra elevilor cu puterea exemplului concret si sugestiv, oferindu-le un model permanent de comportament.

Ce i se cere, prin urmare, unui profesor pentru a-si putea indeplini la cotele cat mai inalte sarcinile scolare si extrascolare?



O bogata cultura generala. Multiplele sarcini pe care le are de indeplinit in scoala si societate impun, ca o prima coordonata a pregatirii profesorului, un larg orizont cultural, cuprinzand cunostinte din diverse domenii ale stiintei, tehnicii, literaturii, eticii etc.

Cultura generala ofera profesorului posibilitatea de a privi problemele de specialitate cu mai multa competenta si eficienta, ii permite sa faca corelatii interdisciplinare, sa dea mai multa viata si personalitate lectiilor. Ea il ajuta sa faca fata curiozitatii si spiritului de cautare al elevilor, fiind deci o sursa de formare a culturii generale a tineretului studios. Subliniind importanta culturii generale, pedagogul francez R. Hubert arata ca “Un chimist isi poate limita orizontul cunoasterii la stiinta chimiei, unui profesor de chimie nu-i este permis acest lucru. El nu manuieste retorte “ci constiintele copiilor” (5, p.634). Cultura generala trebuie imbogatita prin citirea literaturii beletristice, prin contact cu muzica, teatrul, presa etc.

O temeinica pregatire de specialitate. Aceasta se refera la insusirea cunostintelor dintr-un anumit domeniu al stiintei, tehnicii sau culturii, care urmeaza sa fie valorificate in procesul de invatamant. Profesorului i se cere sa cunoasca nu numai domeniul (sau domeniile) respectiv, ci si spiritul, orientarea si metodologia cercetarilor din stiinta respectiva. Fara a fi neaparat si om de stiinta, profesorul trebuie sa fie la curent cu cele mai recente descoperiri, cu discutiile si controversele ce polarizeaza atentia oamenilor de stiinta din domeniul respectiv.

Referindu-se la semnificatia pregatirii profesionale in activitatea profesorului, la modul cum se rasfrange aceasta in constiinta elevilor, cunoscutul pedagog A. S. Macarenco spunea: “Poti fi cu ei oricat de rece, pretentios pana la sicana, poti sa nu-i bagi in seama chiar cand se afla in preajma ta, poti arata nepasare fata de simpatia lor, dar daca stralucesti prin munca, prin cunostinte, prin izbanzi, poti fi sigur ca toti sant de partea ta si nu te vor trada”. (7, p. l86).

Temeinica pregatire de specialitate reprezinta suportul principal al autoritatii si prestigiului profesorului in fata elevilor; ii permite sa le trezeasca si sa le intretina interesul si curiozitatea elevilor pentru disciplina predata. Stapanind foarte bine disciplina pe care o preda, profesorul are posibilitatea sa se concentreze asupra modului de a lucra cu elevii in desfasurarea lectiei.

O bogata cultura psihopedagogica. Cunostintele de specialitate si cele de cultura generala constituie o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru desfasurarea cu succes a activitatii didactice si educative. Fara o inalta cultura pedagogica, psihologica si metodica pregatirea profesorului este incompleta. “Stiinta pe care o detine el este o stiinta cu adresa, ce trebuie utilizata astfel incat ea sa-si indeplineasca misiunea educativa” (9, p.15).

Daca prin pregatirea de specialitate profesorul isi insuseste valorile create de omenire pe care le transmite elevilor, cultura psihopedagogica il ajuta sa realizeze cat mai eficient procesul pedagogic; ii asigura cunoasterea naturii si continutului educatiei si a obiectului acesteia - elevul. Pregatirea psihopedagogica il inarmeaza pe profesor cu acele cunostinte, priceperi si deprinderi care ii vor permite sa transforme informatiile in mesaje educationale ce se vor repercuta asupra personalitatii umane in ansamblul sau. Fara declansarea unei rezonante in psihicul celor carora se adreseaza, actiunile profesorului sunt neutre sub aspect educativ.

Cultura psihopedagogica se compune din cunostinte de psihologia copilului, psihologia pedagogica, pedagogie, consilierea psihopedagogica, sociologia educatiei si metodica, intr-un cuvant totalitatea cunostintelor teoretice privitoare la procesul instructiv - educativ si personalitatea umana, precum si priceperi si de-prinderi practice pe care le presupune comunicarea pedagogica.

Personalitatea profesorului nu se reduce insa la cultura sa. Profesiunea de educator reclama anumite trasaturi de personalitate si in primul rand anumite calitati atitudinale si aptitudinale.

Dintre cele mai importante calitati atitudinale ce caracterizeaza personalitatea profesorului pot fi luate in considerare urmatoarele:

Vocatia pentru profesiunea de educator. Ea inseamna o atractie deosebita, o chemare si o angajare hotarata in directia educarii si formarii omului. Vocatia se bazeaza pe intelegerea importantei, a valorii sociale si umane a profesiunii didactice, pe nevoia interna de a-si exercita influenta sa, de a face ca altii sa beneficieze de calitatile personale si pregatirea sa. Ea presupune, de asemenea, dorinta si pasiunea de a preda, de a transmite altora, de a propaga specialitatea preferata (2). Pentru un profesor cu vocatie pedagogica activitatea de instruire si educatie reprezinta rostul principal al existentei sale.

Dragostea fata de copii si tineri, fata de om, in general. Profesorul care iubeste copii stie sa se apropie cu sinceritate de ei, are o atitudine calda, delicata fata de fiecare dintre elevi, este sensibil la succesele si insuccesele lor.

Aceasta virtute tine de sufletul profesorului, de facultatea de a intelege aspiratiile lor, de a trai problemele lor, de a fi tot timpul la dispozitia lor de a fi sincer cu ei (11). Elevii insisi sunt mai sensibili la aceasta atitudine, dovedesc mai mult atasament fata de un asemenea profesor decat fata de unul distant, lipsit de caldura sufleteasca. Dragostea pentru elevi trebuie sa fie dragoste rationala, sa imbine exigenta cu blandetea. Ea presupune respect si incredere fata de posibilitatile latente ale copiilor; este o dragoste care nu se adreseaza decat partii nobile a personalitatii, urmarind perfectionarea continua a acesteia.

Acest sentiment al profesorului trebuie sa cuprinda pe toti copiii, fara nici o discriminare. “Dragostea pedagogica - subliniaza Rene Hubert - este in acelasi timp impersonala si personala” (5, p.628). Fiecare elev trebuie sa simta ca intra in sfera afectiunii profesorului, fiind insa constient ca toti colegii lui se bucura de aceeasi dragoste ca si el.

Calitati atitudinale de natura caracterial – morala. Dintre acestea cea mai importanta este spiritul de dreptate si obiectivitate. Profesorului i se cere sa fie patruns de un inalt spirit de dreptate, sa aprecieze obiectiv si nepartinitor sarguinta, pregatirea si purtarea elevilor. Elevii respecta mai mult un profesor exigent si echitabil decat pe cel considerat “bun”, concesiv si tolerant, care tocmai datorita acestui fapt comite deseori nedreptati.

Din aceeasi categorie de calitati (atitudinale de natura caracterial - morala) considerate ca necesare profesorului fac parte: principialitatea, cinstea, demnitatea, modestia, firea optimista, darzenia, intransigenta, stapanirea de sine etc. Toate aceste calitati se formeaza si se perfectioneaza in procesul activitatii pedagogice. Odata formate ele isi pun amprenta asupra comportamentului profesorului in relatiile cu cei din jur.

Profesiunea didactica presupune cu necesitate si o serie de calitati aptitudinale (aptitudini pedagogice). Se includ aici insusirile psihopedagogice care asigura indeplinirea cu succes a sarcinilor instructiv - educative si obtinerea in final a unor performante ridicate.

Literatura de specialitate evidentiaza un numar mare de astfel de insusiri, facandu-se distinctia intre aptitudini didactice, cu finalitate instructiva si aptitudini educative, implicate in procesul de modelare a personalitatii umane (4).

In cadrul unor cercetari (realizate in randul cadrelor didactice cu multa experienta) au fost evidentiate urmatoarele 10 aptitudini:

o Capacitatea de a cunoaste si intelege elevul;

o Capacitatea de a stabili relatia necesara cu elevul sau cu grupul;

o Tendinta de a observa semnele dezvoltarii elevilor;

o Capacitatea de a comunica accesibil cunostintele;

o Aptitudinea organizatorica;

o Atentia distributiva;

o Imaginatia pedagogica;

o Tactul pedagogic;

o Creativitatea pedagogica;

o Aptitudinea de examinator (12).

Dimensiunea centrala, integrativa a intregului sistem de aptitudini pedagogice este comunicativitatea, care insa nu se confunda cu comunicativitatea legata de introversie si extraversie.

Ne vom referi in continuare la cateva dintre aptitudinile pedagogice.

Aptitudinea de a cunoaste si intelege elevul. Aceasta aptitudine presupune intuitie pedagogica, capacitatea profesorului de a patrunde si sesiza rapid particularitatile psihice si individuale si de a actiona in conformitate cu aceste particularitati. Cunoasterea lumii interioare a elevului presupune nu numai folosirea unor tehnici, dealtfel indispensabile pentru inregistrarea si prelucrarea datelor obtinute, ci si o oarecare abilitate si anumite calitati ale gandirii, atentiei, imaginatiei etc. Contactul permanent cu elevii, dublat de o pregatire continua sunt conditii indispensabile ale perfectionarii acestei aptitudini.

Aptitudinea de a comunica accesibil cunostintele. Aceasta reclama o serie de capacitati si particularitati ale proceselor psihice. Astfel, ea presupune capacitatea de a selecta, sintetiza si organiza cunostintele ce urmeaza sa fie transmise potrivit capacitatilor de intelegere si nivelului de pregatire al elevilor. In acest sens profesorului i se cere sa gandeasca analitic si sintetic (atat pentru el cat si pentru elevi), sa-si orienteze multilateral gandirea, sa aiba o atentie distributiva etc.

Aptitudinea organizatorica. Se manifesta in intreaga activitate didactica si educativa a profesorului: pregatirea profesionala continua, planificarea propriei munci, proiectarea si desfasurarea activitatilor scolare si extrascolare, indrumarea activitatii colectivului de elevi.

Creativitatea pedagogica. Profesiunea didactica presupune nu numai rezolvarea unor probleme tipice, ci si (daca nu chiar in primul rand) a celor inedite, care cer solutii originale, imaginatie si initiativa, creatie personala.



Creativitatea profesorului este implicata in toate activitatile pe care le desfasoara:

o organizarea si sistematizarea continutului instruirii;

o crearea si experimentarea unor noi metode de instruire si educatie;

o instituirea unor relatii pedagogice cu elevii, productive, stenice si tonice ;

o dezvoltarea unor puternice motivatii interioare pentru o instruire atragatoare si placuta;

o implementarea unor atitudini active in intreaga conduita sociala si profesionala;

o  imbinarea originala, eficienta a metodelor de lucru cu elevii.

Creativitatea in procesul de instruire / educatie presupune renovari, inventii si anticipari care sa produca un salt calitativ in activitatea din scoala si din afara ei.

Spre deosebire de alte domenii, in procesul de invatamant creativitatea reprezinta, de regula, un act relational, realizat in activitatea cu elevii, ceea ce face ca ea sa se manifeste pe mai multe planuri:

elaborarea de fiecare educator a unui stil propriu de munca, care sa fie generator de innoire permanenta, de activitati creative;

crearea de noi instrumente si tehnologii de instruire si educare, strategii inedite, precum si combinarea si utilizarea, in mod original a celor cunoscute;

formarea unor personalitati integral dezvoltate, conform disponibilitatilor fiecaruia si exigentele sociale.(13)

Tactul pedagogic reprezinta o aptitudine generala, foarte complexa care se intrepatrunde cu numeroase alte aptitudini specifice activitatii didactice (creativitatea, imaginatia pedagogica, capacitatea de a comunica accesibil cunostintele s.a). Tactul pedagogic poate fi definit ca fiind:

“Un simt al masurii specific diferitelor manifestari comportamentale ale profesorului” (V. Pavelcu).

“Capacitatea de a gasi la momentul oportun forma cea mai adecvata de atitudine si tratare a elevului” (F. N. Gonobalin).

“Aptitudine generala a educatorului obiectivata in comportamentul acestuia, adaptabil permanent la calitatile celor educati si la calitatile mediului scolar si extrascolar” (S. Cristea – Dictionar pedagogic, 1998, p.440).

“Insusire pozitiva a educatorului obiectivata in comportamentul sau, in stilul relatiilor pedagogice. E un aliaj al experientei si a unor insusiri psihologice, constand in oportunitatea interventiilor si modul adecvat de exercitare a influentei educative, orientare rapida si hotarata in orice imprejurare, simtul masurii si al dreptatii, delicatete, consecventa. Element esential al autoritatii educatorului, al maiestriei pedagogice, la succesul careia si contribuie” (L. Ghiviriga – Dictionar de pedagogie, E.D.P., 1978, p. 499). Numitorul comun in toate aceste definitii este simtul masurii. Actiunea pedagogica, indiferent de natura si caracterul, ei trebuie sa respecte masura: masura in exigente, in atitudine, in gesturi, in vorbe si in ton etc. Rezulta ca tactul presupune autocontrol, stapanire de sine, sensibilitate, simt al diferentieri, putere de discernamant, capacitate de e “descifra” motivele reale ale conduitei elevilor si de a adopta masurile cuvenite tinand seama de acestea. Tactul presupune o anumita suplete psihologica, capacitate de a vedea in fiecare elev o personalitate irepetabila si in fiecare situatie pedagogica ceva nou, original. Tactul este intotdeauna un act creator si este opus rutinei, practicismului ingust, inchistarii.

Asa cum in medicina exista o intreaga patologie de tip iatrogenic (produsa de medic) datorata nu numai consecintelor nefaste ale administrarii unor terapii gresite, ci si lipsei de tact in relatiile medic - pacient (prezentarea gravitatii bolii, a sanselor de a se vindeca etc.) tot asa si in educatie prin lipsa de tact a profesorului pot fi provocate traume morale si psihice cu greu recuperabile sau chiar irecuperabile. De aceea se poate spune ca tactul pedagogic contribuie, in primul rand, la crearea unei atmosfere optime in relatia profesori - elevi, a unui climat microsocial adecvat activitatii cu elevii si cu factorii educativi.

Toate aceste aptitudini pedagogice (ca si multe altele) se manifesta in procesul comunicarii pedagogice a profesorului cu elevii.

Capacitatea de comunicare este o insusire definitorie pentru profesiunea didactica. Ea se manifesta atat pe cale verbala cat si neverbala, dar si pe o cale mascata - comunicare afectiva.

Comunicarea verbala a profesorului prezinta o mare importanta pentru transmiterea corecta, clara, cursiva, inteligibila si sugestiva a informatiei si a mesajului educativ. Calitatea si eficienta comunicarii este conditionata de bogatia vocabularului, de claritatea exprimarii, de ritmul si cursivitatea vorbirii, dar si de timbrul si tonul vocii (6).

Comunicarea nonverbala, exprimata prin resursele mimice, gestice si pantonimei, vine sa suplineasca sau sa completeze comunicarea verbala. Ea poate insoti comunicarea verbala, dar se poate folosi si fara cuvant. Astfel zambetul vizibil sau abia schitat are semnificatie de aprobare, satisfactie, recunoastere a actului pozitiv al elevului, de recompensa, incurajare, de simpatie, dar si de usoara ironie. Pantonima, postura corpului aduce un plus de expresivitate in comportamentul profesorului. Ea poate reda preocuparea, mirarea, ascultarea, concentrarea, surprinderea, nemultumirea etc (6).

Atat comunicarea verbala, cat si cea nonverbala sunt amenintate de repetare, saracie, stereotipie, gesturi si expresii tipice pentru un profesor, ticuri, gesticulare, care perturba actul comunicarii.

Comunicarea afectiva presupune exteriorizarea starilor si trairilor afective ale profesorului in legatura cu ceea ce comunica si cu comportamentul elevilor. Prin ea se exteriorizeaza satisfactia, nesatisfactia, bucuria - regretul, incantarea sau nemultumirea, entuziasmul sau dezarmarea etc.

Pentru a fi eficienta comunicarea afectiva presupune si autocenzura din partea profesorului pentru a-si masca, si chiar depasi starile afective care ar putea influenta negativ comunicarea cu elevii.

In procesul activitatii practice desfasurate cu elevii se dezvolta variate priceperi si deprinderi, capacitati si aptitudini, care pot duce treptat la adevarata maiestrie pedagogica.

Maiestria pedagogica consta in dezvoltarea plenara a tuturor componentelor personalitatii profesorului, concomitent cu integrarea lor intr-un tot unitar. Ea este o sinteza a tuturor insusirilor general - umane si psihopedagogice ale personalitatii profesorului, care determina o performanta ridicata a activitatii sale cu elevii.

Maiestria pedagogica nu se insuseste din carti, dar nici nu se poate forma fara o temeinica pregatire de specialitate si psihopedagogica. Ea se formeaza in contactul permanent cu elevii, prin preocuparea continua de perfectionare a activitatii sale. Munca unui asemenea profesor va fi arta nu un simplu mestesug.

BIBLIOGRAFIE

Cerghit I. s.a.,

„Didactica”, E.D.P., 1990

Dancsuly A. s.a.,

„Didactica”, E.D.P., 1979

Dottrens R.,

„Institutori ieri, educatori maine” (trad.), E.D.P., 1971

Gonobolin F. N.,

„Cu privire la aptitudinile pedagogice ale profesorului”, in vol. Probleme psihologice ale personalitatii, Bucuresti, E.D.P., 1963

Hubert Ren

„Trait de pedagogie generale”, P.U.F., 1965



Lascus V.,

„Repertoriul profesorului”, in “Revista de pedagogie” nr. 12/1990

Macarenco A. S.,

„Poemul pedagogic”, E.D.P., 1956

Mitrofan N.,

„Aptitudinea pedagogica”, Ed. Academiei, 1988

Nicola I,

„Pedagogie scolara”, E.D.P., 1980

Oprescu N.,

„Reforma formarii educatorilor” in Revista de pedagogie nr. 7-8/1991

Planchard Emile,

Pedagogie scolara contemporana”, E.D.P., 1992

Popescu, Neveanu, T., Cretu,

„Comunicativitatea ca dimensiune definitorie a aptitudinilor” in Revista de o pedagogie nr.8/1965

Salade D.,

„Educatie si personalitate”, Ed. “Casa Cartii de Stiinta“, 1995

Stefanovik I.,

„Psihologia tactului pedagogic al profesorului” (trad.), E.D.P., 1979



O sinteza a rezultatelor cercetarilor cu privire la opinia elevilor despre profesor arata ca profesorul este apreciat de elevi daca: este prietenos si drept; realizeaza contacte bune cu toti elevii clasei; este stimulator, energic, cu o bogata fantezie; este erudit, bine pregatit in specialitatea lui. Potrivit aceleasi sinteze profesorul nu este apreciat daca: ignora elevii, nu stimuleaza interesul lor pentru invatatura; este ironic, nervos, arogant; foloseste un ton dusmanos (cf.2)

** Opinii asemanatoare au fost exprimate si de elevii din invatamantul tehnic si profesional in cadrul anchetei initiate de Ministerul Educatiei din Franta, 1997 cu privire la profesori. Iata cateva raspunsuri: profesorii sa fie mai putin morocanosi cand isi tin orele, sa fie motivati si competenti, sa acorde mai multa incredere elevului si sa le dea si o a doua sansa; sa existe mai multa complicitate intre elevi si profesori (dupa S. Ghergut, in Tribuna invatamantului, din 24 III 1998)

Exemple de tact pedagogic: Profesoara de limba franceza la clasa a VI a (al doilea an de studiu) le-a permis si elevilor care intarzie sa intre la ora. Intrucat dupa un timp unii elevi intarziau intentionat acest lucru a devenit suparator. Intr-o zi profesoara a oprit ultimul din 4 elevi intarziati si l-a pus sa repete in limba franceza o formula de scuza. De atunci fiecare elev care intarzia repeta aceasta formula. Datorita faptului ca intotdeauna se uita ceva din formula si elevii din clasa radeau, nu s-a mai intarziat la ora de franceza.

Un elev foarte cuminte, disciplinat savarseste o abatere (este vazut batandu-se cu un alt elev) este adus de profesorul de serviciu la director. Acesta il lasa singur in birou, apoi revine dupa trei ore, il mangaie si ii spune: Bine, poti pleca acasa linistit. Intrebat a doua zi elevul cum a petrecut cele trei ore a raspuns: - Am crezut ca a plecat sa-l cheme pe tata, sa sune la politie sau sa convoace consiliul profesoral.

O eleva de liceu, a scris o poezie si o prezinta mamei sale, profesoara de limba romana, sa-i spuna ce parere are. Mama, care citise inainte poezia, amana discutia, dar intre timp pune discret la indemana fetei o fila dintr-un manuscris a lui Eminescu. Dandu-si seama de intentiile mamei fata scrie: ”Vazand” cate retusuri si stersaturi are o singura pagina mi-am dat seama ca geniul fara munca nu se poate, iar “genialelor mele lucrari” am inceput sa le gasesc defecte asupra carora am inceput sa lucrez. Poate daca mama mi-ar fi aratat ea aceste defecte m-ar fi descurajat sau as fi zis ca nu se pricepe la noua poezie. Asa insa punandu-mi discret sub ochi un manuscris, m-a facut sa inteleg mult mai bine ca mai am de muncit pana poeziile mele sa merite atentia altora.

N. Iorga, in Parlamentul Romaniei era foarte scandalizat de polemica cu I. C. Bratianu, pe o tema nu atat legislativa cat pe principii politice. Suparat, N. Iorga, exclama, Ce pot invata eu de la un inginer, domnule! La aceasta, I. C. Bratianu, raspunde: masura, domnule, masura.

Exemple de lipsa de tact pedagogic

Un elev din clasa a XII a roaga un profesor sa-i acorde un interviu pe tema relatie profesor – elev, care urma sa fie publicat in revista scolara.

Raspunsul profesorului a fost: pentru ce va trebuie opinia mea? Oricum revista nu-i buna de nimic. Consumati hartia degeaba.

Un elev pasionat de obiectul limba romana vine la profesorul lui rugandu-l sa-i dea un autograf pe un volum de versuri al profesorului.

Profesorul ii raspunde: Ia mai lasati-va de chestiile astea!

Elevii unei clase a V a asteptau cu mare emotie ora la care urmau sa dea prima teza din viata lor. Profesorul vine foarte furios si nervos si-i ia la intrebari pe elevi despre dezordinea din clasa si mizeria de pe jos si pentru faptul ca nu au spus “Buna ziua” tare si raspicat la salutul profesorului. Drept rezultat mai multi elevi, nu s-au putut concentra si au facut mai nimic la teza.

Un elev din clasa a V a este oprit de pe hol de profesorul de serviciu (pensionar) care il apuca de mana si spune: Ce alergi ca un besmetic? Ma vezi pe mine ca alerg?

La ora de analiza a tezelor, profesorul ii spune unui elev mediocru care a facut teza de nota 9. Tu ai copiat. Altfel cum se explica nota 9 din teza ta?








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2640
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site