Relatia dintre trasaturile de personalitate si orientarea scolara si profesionala

Relatia dintre trasaturile de personalitate si orientarea scolara si profesionala

1. Integrarea socio-profesionala si restructurarile personalitatii

Intre 14 si 18 ani, socializarea se constituie ca o forma de interactiune sociala prin care se gasesc resursele psihice de depasire a conflictelor si tensiunilor ce pot genera tulburari comportamentale, specifice acestei perioade. Socializarea capata forma unei modalitati de compensare, de adaptare si de exprimare de atitudini fata de altii ce se bazeaza pe afirmarea spiritului onoarei. In cazul acesta, conduitele de convenienta, intalnite si la puberi sunt inlocuite prin cele de reputatie in care activitatea adolescentilor nu mai este incarcata de anxietate si ambivalenta. Structurile de personalitate, constituite pe aceste baze, ii permit adolescentului sa se apropie de idealul omului acceptat si exprimat printr-un grup social spre care tinde.  El devine constient de calitatile omului real, concret, dar prospecteaza, in acelasi timp, dimensiunea omului acceptat si promovat de societate. Aptitudinile si insusirile de catacter, ca disponibilitati ale personalitatii, genereaza, la aceasta varsta, interese, curiozitate, perspicacitate, cpirit critic, autoanaliza si raportari la cei din jur pentru a-si putea dezvalui conduite legate de acceptorii morali si valorici, ce ii permit o integrare activa si eficienta in viata social-profesionala.

Integrarea sociala si profesionala a tineretului este dependenta de calitatile persoanei, dar si de conditiile obiective. Nivelul si extinderea integrarii denota capacitatea de adaptare, iar satisfactiile traite contribuie la mentinerea starii de sanatate si la stimularea dezvoltarii personalitatii.

Dilatarea subidentitatii profesionale si sociale se realizeaza in situatii de confort si de evaluare pozitiva a activitatii. Tanarul manifesta preferinta pentru un loc de munca deschis, de care sa se simta legat si cu care sa poata comunica, sa-i fie respectate si evalutate corect eforturile. Prin structura lor, unele profesii au un coeficient de stres mai mare decat altele si implica o competenta acuta sau lenta ca urmare, actioneaza filtre discriminative carora tanarul trebuie sa le faca fata. Adeseori intervin surprize legate de aspiratie si ceea ce i se ofera prin exercitarea profesiunii. In multe situatii, se formuleaza cerinte ce presupun insusiri legate direct de activitate si se anuleaza relativ acumularile scolare care au implicat atatea eforturi in anii anteriori, fapt ce provoaca anxietati si dificultati de adaptare. Fara indoiala, structura profesiunilor creeaza o diferentiere discreta a tinerilor atat prin aport si adaptare, cat si prin densitatea de rol si statut. Aceste diferentieri determina atitudini care au la baza si tipologia personalitatii si chiar cele legate de sex. Unele cercetari au demonstrat ca persoanele de sex feminin sunt mai anxioase in raport cu procesul de integrare social-profesionala si traiesc dramatic insuccesul. Dificultatile sporesc si la femei si la barbati, pe fondul unor tipologii (structuri nervoase) la bile a unor temperamente neechilibrate, fara capacitate de efort si cu tendinte autiste.

Trebuie remarcat ca inadaptarile verbale, profesionale, familiale, se mentin relativ ridicate in perioada tineretii. Dereglarile personalitatii se reflecta in planul comportamental, si, in raport de profunzimea lor, se extind in toate formele de activitate, avand tendinta de a se consolida ca deprinderi negative in relationarea cu cei din jur.

In tinerete, se manifesta deosebit de activ folosirea de cunostinte si operarea cu concepte abstracte care pun in evidenta forta abilitatilor intelectuale. Exprimarea inteligentei prin sisteme simbolice presupune o activitate complexa de intelegere, in care este implicata perceptia sociala alimentata de roluri si statute invatate. Vocatia pentru un anumit gen de activitate este bine conturata, ceea ce face ca tanarul sa depuna eforturi sustinute in vederea afirmarii sale si proiectarea dorintelor de a ocupa o anumita pozitie profesionala, culturala, sociala. Problemele profesionalizarii si perfectionarii ocupa un loc central in activitatea desfasurata, creand un cadru larg de concepere a rolului ce poate fi indeplinit si a atingerii idealului de viata. Tinerii sunt sensibili la ameliorarea perceperii de sine si la felul in care imaginea lor este prezenta de ceilalti. Ei doresc un statut diferentiat si depun eforturi pentru o exprimare complexa a insusirilor de personalitate, valorizand mai bine relatiile cu cei din jur. Constituirea personalitatii trece printr-un profund proces de restructurare ca urmare a dilatarii subidentitatii familiale, cultural-sociale, ocupationale si axiologice. Un asemenea proces poate genera tensiuni, coflicte si frustratii, din care tanarul iese invingator prin adoptarea unor modele actionare ce valorifica maximal caracteristicile personalitatii sale mature si in plina voga creatoare, cu echilibrari si adaptari adecvate mediului. Adaptarea se realizeaza printr-o intelectualizare a modului de organizare a vietii personale, profesionale si sociale.

2. Cunoasterea personalitatii elevilor

Cunoasterea personalitatii elevilor presupune o activitate complexa, ce consta in culegerea datelor despre elev din diverse medii (familie, scoala, grupuri de prieteni etc.), in realizarea unor interviuri si in utilizarea unor metode specifice de investigare a personalitatii. Aceasta activitate constituie o conditie fundamentala a organizarii si desfasurarii eficiente a procesului de educatie, dar si o componenta esentiala a procesului de consiliere si orientare in scoala si profesionala.

Cunoasterea personalitatii elevului nu se realizeaza usor si nici intr-o perioada scurta de timp. Ea necesita parcurgerea unor etape ierarhice, situatii diferite, observarea continua a cresterii si dezvoltarii individului, precum si a atitudinilor sale, in urma unor evenimente aparute sau provocate. Altfel spus, este vorba de adoptarea unei viziuni longitudinale, care consta in observarea si examinarea evolutiei aptitudinilor, capacitatilor si performantelor elevilor de-a lungul scolaritatii.

La activitatea de cunoastere a elevilor, care se desfasoara intr-un mod adecvat in toate etapele orientarii si in stransa interdependenta cu celelalte componente ale acesteia, trebuie sa participe toate cadrele didactice. Fiecare profesor, in cadrul lectiilor, cercurilor pe obiecte, activitatilor practice si al altor actiuni scolare si extrascolare, are posibilitatea de a obtine o serie de date privind nivelul de cunostinte sicapacitatea intelectuala a elevilor, interesele si aptitudinile pentru disciplina de invatamant pe care o preda, posibilitatile de dezvoltare a elevilor in domeniul respectiv, atitudinea fata de munca scolara si fata de profesiunea dorita, preferintele, aspiratiile si dorintele elevilor. Toate aceste date trebuie transmise dirigintilor care, confruntandu-le cu propriile date (culese la lectii, orele de dirigentie, consultatii si alte activitati scolare si extrascolare), le utilizeaza la completarea fiselor de caracterizare a elevilor.

Pregatirea elevilor in vederea efectuarii unor optiuni scolare si profesionale corecte si realiste este, in esenta, un aspect principal al educatiei generale pe care o asigura scoala. Ea presupune insusirea unui ansamblu de cunostinte cu privire la diversele domenii ale realitatii, formarea de abilitati si deprinderi, dezvoltarea unor interese multilaterale si a unor interese profesionale dominante, dezvoltarea aptitudinilor generale si speciale, formarea unor atitudini pozitive fata de munca, educarea preferintelor si aspiratiilor elevilor in directia satisfacerii cerintelor sociale de forta de munca, dezvoltarea unei motivatii superioare si a idealului profesional, formarea unei trasaturi volitiv-caracteriale pozitive necesare in exercitarea diverselor profesiuni pentru care opteaza elevii.

Pentru consilierea si orientarea carierei elevilor, o importanta deosebita o prezinta educarea intereselor cognitive si profesionale, precum si a aptitudinilor acestora, dirijarea aspiratiilor lor in directia ofertei sociale privind necesarul fortei de munca, formarea unor atitudini pozitive fata de munca si cultivarea unor motivatii superioare (social-morale), care sa stea la baza optiunilor scolare si profesionale.

Modalitatile cele mai eficiente de educare a acestor variabile de personalitate, care in procesul formarii si dezvoltarii lor se interconditioneaza, sunt reprezentate de acele preocupari scolare si extrascolare care au o puternica rezonanta in personalitatea elevului, "in care elvul este angajat si in care pe baza disponibilitatilor sale fizice si psihice copilul poate obtine satisfactii". Aceasta pregatire  psihologica a elevilor nu inseamna insa grabirea luarii unei decizii si nici constrangerea sau impingerea lor spre anumite tipuri de studii sau ramuri de activitate profesionala. Ea este, in esenta, o actiune permanenta de dirijare a procesului de formare a personalitatii fiecarui elev (sistemul de preferinte, aspiratii si dorinte), ceea ce poate (cunostintele, abilitatile si capacitatile de care dispune) si ceea ce trebuie sa faca elevul (oferta de munca si cerintele vietii sociale).

In cadrul procesului educational, principalele modalitati prin care se realizeaza pregatirea elevilor in vederea alegerii studiilor si profesiunii corespunzatoare realizarii concordantei dintre cei trei parametrii sunt: continutul obiectelor de studiu; lectia - ca principala forma de organizare a activitatii didactice; stabilirea unei legaturi permanente intre procesul de invatamant si activitatea social-productiva; modele de instruire; activitatea individuala cu elevii; influenta personalitatii profesorului.

In principiu, legatura dintre procesul de invatamant si activitatea social-productiva se realizeaza prin intermediul aplicarii in practica a cunostintelor dobandite de elevi.

Prin caracterul polifunctional, prin functiile cognitive, formativ-educative si motivationale, metodele de instruire sunt instrumente eficiente de educare a elevilor in vederea alegerii studiilor si profesiuniii viitoare. Utilizand metode active, participative de predare-invatare educatorul simuleaza independenta elevului in gandire si actiune, curiozitatea epistemica si creativitatea, dezvoltarea intereselor, aptitudinilor si motivatiei. In acest fel profesorul creeaza premisele psihologice necesare efecturaii unor optiuni corecte si realiste.

Prin activitatea individuala elevii trebuie ajutati sa-si insuseasca cunostintele suplimentare prin munca independenta, sa-si cultive interesele si aptitudinile in directia respectiva.

In acelasi timp, personalitatea profesorului reprezinta pentru elevi un model inducotr de comportamente, motive, atitudini, interese, convingeri. Adeseori atractia unor elevi pentru anumite obiecte de invatamant este provocata de simpatia si respectul lor pentru profesor.

Pentru a se ajunge la efectuarea unor optiuni scolare si profesionale corecte si realiste este absolut necesara informarea elevilor cu privire la tipurile si profilurile de studii pe care le pot urma, la posibilitatile si formele de calificare profesionala, la lumea profesiunilor si la dinamica ei specifica, la perspectivele dezvoltarii social-economice si oferta sociala de munca in diferite sectoare de activitate.

Modalitatile si mijloacele de informare a elevilor sunt multiple si diversificate. In functie de caracterul pe care il au diversele metode de informare folosite acestea se clasifica in urmatoarele categorii:

a.       academice sau orale (conferinte, cursuri, consultatii, intalniri cu specialisti);

b.      concrete (vizite in institutii si unitati productive, ateliere si intreprinderi, activitati in cercuri tehnice, filme, emisiuni de radio);

c.       scrise (monografii profesionale, ghiduri scolare si profesionale, buletine de informare).

Fara indoiala, dintre toate cadrele didactice, rolul cel mai important in ceea ce priveste informarea scolara si profesionala il are dirigintele. El este un factor activ de informare directa si de indrumare a activitatii de autoinformare a elevilor sai.

In urma diverselor contacte cu surse de informare si in urma discutiilor purtate cu consilierul scolar, elevul se va decide asupra unui domeniu de activitate sau chiar asupra unei profesiuni date. Alegerea trebuie sa-i apartina in totalitate, consilierul doar asistandu-l in evaluarea propriilor decizii. Elevul trebuie sa stie ca alegerea sa nu este definitiva, in sensul ca se poate reveni asupra ei.

Indrumarea elevilor spre anumite tipuri de scoli sau grupuri de profesiuni constituie, de fapt, actiunea cu care se incheie procesul de orientare in fiecare din etapele sale si care consta in acordarea unui sfat de orientare.

Prin sfatul de orientare se exprima parerea despre corectitudinea alegerii studiilor si profesiunii, despre nivelul de pregatire si dotare al elevului, despre felul in care se autocunoaste, despre ceea ce trebuie sa faca in viitor pentru ca sa-si poata transpune in viata optiunea sa scolara si profesionala.

Dupa opinia lui Drevillon, metodologia elaborarii sfatului de orientare consta in doua metode sau modalitati principale de actiune: una bazata pe trecutul elevului si alta pe perspectivele de evolutie ale personalitatii sale. Astfel, pe de o parte, profesorii si dirigintii trebuie sa caute in trecutul elevului argumente care sa le permita sa presupuna stabilirea conduiteor actuale si sa prevada evolutia lor in viitor, iar, pe de alta parte, consilierul trebuie sa studieze criteriile de adaptare a elevilor la diferite situatii de mediu cu ajutorul unor probe, pornind de la ideea ca "viitorul determina prezentul".

In ansamblu, metodele si tehnicile orientarii trebuie concepute ca fiind un sistem complex si diversificat ce indeplineste functii multiple: cognitive, formativ-educative, instrumentale si normative.

3. Orientarea scolara si profesionala a debililor mintal

Eficienta institutiilor consacrate educarii si instruirii debililor mintal se apreciaza prin prisma gradului in care ele ii fac apti sa-si asigure existenta, total sau partial, prin munca lor.

Experienta acumulata in ultimile decenii a aratat ca posibilitatile de munca ale debililor mintal si chiar ale imbecililor nu trebuie subapreciate.

In prezent, tot mai putini sunt cei care sustin ideea ca debilii mintal trebuie segregati in colonii. Ei pot fi pregatiti pentru a munci in conditii normale, pentru a se incadra in societate. Numai imbecilii au nevoie de ateliere protejate, in care muncesc in conditii adaptate posibilitatilor lor intelectuale si fizice. In unele cazuri chiar si imbecilii pot lucra in afara unor astfel de ateliere.

Exista suficient de multe studii in care s-a urmarit modul cum deficientii se adapteaza conditiilor de munca. Criteriile principale de apreciere au fost: masura in care deficientul reuseste sa-si asigure existenta prin munca sa si stabilitatea la locul de munca.

Intr-unul din aceste studii s-a gasit ca aproximativ 80% din absolventii unei scoli pentru intarziati mintal au ajuns la o situatie economica multumitoare. Dintr-o alta ancheta reiese ca 70% din deficienti au reusit sa-si asigure minimum de existenta prin munca lor.

In general randamentul deficientului in procesul muncii este mai bun decat prognosticul facut in timpul scolaritatii sale.

Faptul ca deficientul mintal se prezinta in conditiile de munca mai bine decat in conditiile scolare se explica, in primul rand, prin prezenta unei motivatii mai puternice simai adecvate. In plus, reusita profesionala nu implica exact aceiasi factori, pe care-i implica rusita scolara. Exista o serie de meserii care cer in mai mica masura gandirea formala, ipotetico-deductiva, decat activitatea scolara.

Pe de alta parte, insasi reusita in munca stimuleaza dezvoltarea psihica, produce o imbunatatire a nivelului intelectual. Examinandu-se, dupa 18 ani, situatiaeconomica si sociala a 8 intarziati mintal, absolventi ai unei scoli speciale, s-a constatat nu numai deplina lor reusita, ci si modificarea in directia cresterii capacitatilor intelectuale. Aceste date isi dobandesc deplina lor semnificatie atunci cand sunt comparate cu cele ale unei cercetari, din care rezulta ca la deficientii mintal spitalizati, coeficientul de inteligenta nu numai ca nu a crescut, ci a ramas stabil, iar in numeroase cazuri a scazut.

Integrarea unui deficient intr-un colectiv de munca depinde insa nu numai de particularitatile sale psihice sau de nivelul pregatirii, ci si de particularitatile colectivului in care intra, de atitudinea de intelegere, ajutor si cooperare pe care o au normalii fata de ei. O serie de cercetari au abordat problema factorilor care influenteaza incadrarea deficientilor in procesul de munca.

s-a constatat, de exemplu, ca acceptarea deficientului este mai dificila in intreprinderile cu un numar limitat de angajati. In institutiile cu peste 50 de angajati, incadrarea deficientului s-a dovedit mai usor realizabila.

O mare importanta o are atitudinea persoanei care conduce colectivul de munca. Deficientul se adapteaza mai usor atunci cand are un sef care-l accepta si tine seama de deficientele sale insurmontabile.

O deosebita atentie trebuie acordata perioadei initiale de adaptare la conditiile de munca. Chiar daca deficientul si-a insusit pe deplin deprinderile necesare in atelierul scolar, in conditiile productiei - din cauza multiplicitatii factorilor noi si a ritmului in care se lucreaza - el oboseste mai usor. Deficientul incepe sa intarzie, sa absenteze, iar apoi paraseste cu totul locul de munca, sperand sa gaseasca altul mai usor.

Cele mai numeroase schimbari ale locului de munca se fac in primii ani dupa plasare; cu cat trece timpul, cu atat stabilitatea deficientului creste. Intr-o ancheta efectuata la un nivel de 6 ani dupa plasare s-a constatat ca numai 45% dintre baieti si 55% dintre fete nu si-au schimbat locul de munca si meserie pentru care au fost pregatiti.

Stabilitatea cea mai mare au prezentat-o zugravii, tencuitorii, iar cea mai mica - tamplarii, cizmarii, gradinarii. Acestia din urma s-au orientat catre activitati care, le permiteau o mai mare libertate de miscare si un efort mai putin sustinut; ei au devenit: curieri, paznici, magazioneri, ajutoare de bucatari, iar fetele au preferat activitatile menajere.

O ancheta recenta efectuara pe un numar de 633 de debili mintal, in momentul recrutarii lor, a aratat ca numai 3 dintre ei nu fusesera incadrati in munca. A doua constatare a fost ca 31% dintre ei lucrasera in domeniul constructiilor.

Dificultatile de incadrare depinde in mai mica masura de limitarea intelectuala si in mai mare masura de trasaturile de caracter, de instabilitatea emotiva, de capacitatea redusa de a face un efort sustinut si de a respecta timpul de munca.

Incadrarea deficientului se face mai usor atunci cand el dispune de suportul moral, de sfaturile si incurajarile familiei, ceea ce este posibil daca ea insasi este organizata. In absenta acestei conditii este necesar ca o alta instituitie sa mentina legatura cu deficientul mintal, pana ce el se incadreaza in mod temeinic in mediul normal.

Chiar si simplele intalniri periodice ale absolventilor, in cadrul scolii, in care ei povestesc profesorilor despre munca lor, s-au dovedit rodnice. Aceste intalniri sunt utile nu numai pentru fostii absolventi, ci si pentru scoala. Pe baza datelor catamnestice se poate aprecia calitatea muncii de pregatire, modificarile ce trebuie aduse in munca scolii.

Pentru a usura adaptarea deficientilor mintal la conditiile de munca, s-a dovedit utila existenta unei perioade de tranzitie intre munca in atelierul scolar si cea din productie. In aceasta perioada, debilii mintal lucreaza in ateliere protejate, cu profil identic aceluai al intrprinderii unde vor fi plasati. In acest timp se urmareste nu numai perfectionarea deprinderilor de munca, ci si organizarea timpului liber, al distractiilor, capacitatea de administrare a castigului. Se recomanda ca aceste colective sa fie organizate in internate, pe baza unei cat mai depline subconduceri.

O alta cale de pregatire a adaptarii la conditiile de munca o constituie organizarea practicii in productie. Aceasta practica este la inceput un examen greu pentru deficienti, ceea ce face necesara o temeinica pregatire.

Este bine ca practica sa fie precedata de o vizitare a intreprinderii, cu ocazia careia elevilor le vorbeste despre activitatea respectivei intreprinderi, despre locul ei in economia tarii, despre succesele dobandite de colectivul de muncitori.

Pentru participanti se fixeaza o durata de lucru, la inceput. Elevii sunt organizati pe grupe mici pe langa un maistru sau muncitor. Prezenta maistrului la atelier, vizitele dirigintelui constituie pentru deficientii mintal un sprijin moral deosebit de valoros.

Efectele acestei practici au fost evidente atat pentru elevi cat si pentru muncitori. Elevii au reusit treptat sa intre la ritmul productiei, s-au eliberat de frica produsa de noua situatie si au dobandit un mare interes pentru munca, mai ales atunci cand, la sfarsitul practicii, li s-a comunicat care a fost contributia lor la realizarea planului. La randul lor, maistrii au dobandit simpatie pentru practicanti, incredere in posibilitatile lor, astfel incat unii dintre absolventi au continuat ulterior sa lucreze in locul in care au facut practica.

O buna pregatire nu se reduce la formarea deprinderilor specifice executarii unei sau altei activitati productive, ci trebuie sa porneasca de la stabilirea unei atitudini adecvate fata de munca in general. Nucleul acestei atitudini in constituie constiinta valorii sociale a muncii.

Pentru aceasta, chiar din clasele mici, in cadrul lectiilor de lucru manual, copiii vor confectiona obiecte de a caror utilitate sa se convinga: cadouri pentru parinti, material didactic pentru clasele mici, jucarii pe care sa le doneze unei gradinite de copii normali.

O deosebita atentie necesita formarea deprinderilor cu caracter general: de planificare si organizare a muncii (analiza temeinica a modelului, pregatirea locului de munca, a uneltelor si materialului necesar), a deprinderilor de executare constiincioasa a tututror detaliilor, de analiza critica a produsului activitatii, de lasare in ordine a locului de munca.

De mare importanta este formarea unor interese profesionale realiste, conforme cu posibilitatile deficientului si ceea ce este in folosul sau.

Atractiile si interesele profesionale ale deficientilor mintal sunt in mare masura dependente de experienta imediata, de sugestiile pornite de la alti elevi sau de la absolventi.

O importanta problema este aceea a domeniilor in care pot fi utilizati intarziatii mintal. Pregatirea profesionala nu se va reduce la cercul limitat al unor meserii considerate aczm cateva decenii ca fiindu-le accesibile. Pregatirea profesionala trebuie adaptata mereu noilor cerinte ale productiei pentru a se asigura plasarea cat mai usoara a absolventilor, posibilitatea ca ei sa obtina un venit adecvat.

Activitatea din atelierul scolii premerge muncii retribuite si de aceea se impune instalarea pe aspecte precum respectarea orarului, insusirea normelor de protectia muncii, formarea operatiilor necesare unei anumite actiuni si exersarea lor pana la automatizare, consolidarea unor algoritmi eficienti care sa permita urmarea unei succesiuni corecte a operatiilor necesare atingerii unui obiectiv concret, intretinerea uneltelor si masinilor folosite. Este de dorit ca aceste activitati sa se desfasoare chiar la potentialul loc de munca lucru posibil in cadrul atelierelor protejate. Un astfel de demers se poate dovedi insa complet inutil daca statul nu creeaza facilitati reale de angajare a absolventilor scolilor profesionale speciale. Conform lui S. Ionescu, "pregatirea profesionala a deficientilor mintal are ca scop formarea deprinderilor profesionale, pregatirea individului in vederea plasarii si a stabilitatii pe post".

Im opinia aceluiasi autor, principiile generale care trebuie urmate sunt urmatoarele:

• pregatirea profesionala trebuie sa aiba caracter individualizat in functie nu numai de nivelul intelectual, ci si de particularitatile motricitatii, afectivitatii;
• procedeele utilizate in pregatire pot si trebuie sa fie standardizate astfel incat sa fie aplicabile unui grup mare de subiecti antrenabili;
• pregatirea profesionala trebuie adaptata la cerintele pietii muncii
• trebuie evitata urmarirea rezultatelor cantitative (accentul cazand pe sarcini educative);
• pregatirea trebuie realizata in conditii cat mai apropiate de cele ale profesiei reale (cu referire la pontaj, retribuire, orar, utilaje);
• este necesar sa se obtina o relatie optima intre durata si continutul formarii profesionale si respectiv posibilitatile intelectuale ale deficientilor mintal;

Tebuie evitate unele aspecte negative, precum accentul exagerat pus pe profesie si nu pe incadrare, concordanta redusa dintre munca din perioada de pregatire si cea de la locul de munca, folosirea unor utilaje perimate fizic si moral, neinsusirea tempoului operatiilor de munca, recrutarea unui personal didactic necorespunzator.