Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Gradinita

SCHIMBAREA IN EDUCATIE

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PROIECT DIDACTIC Clasa: I A MATEMATICA Adunarea si scaderea numerelor naturale in concentrul 0- 100, fara trecere peste ordin
Introducere in teoria si practica evaluarii
OLIMPIADA DE LIMBA ENGLEZA - CLASA a IX a
PROBLEMATICA PROIECTARII CURRICULUM-ULUI
PROIECT DIDACTIC SPORT
Valoarea si limitele operationalizarii obiectivelor educationale
Tipuri de curriculum
SCHIMBAREA IN EDUCATIE
Activitatea profesorului diriginte si consilierului scolar
Metode si tehnici de predare – invatare pentru dezvoltarea gandirii critice

SCHIMBAREA  IN   EDUCATIE



       Schimbarea in educatie  reprezinta o necesitate obiectiva, determinata de transformarile care au loc in societate, la nivel cultural, politic, economic, comunitar, reflectate in plan pedagogic. Evolutiile inregistrate la nivel conceptual (vezi istoria gandirii pedagogice) si institutional (vezi istoria scolii si a invatamantului) explica transformarile inregistrate de-a lungul timpului in modul de proiectare, realizare si dezvoltare a educatiei si instruirii. Din aceasta perspectiva, pot fi sesizate doua categorii de schimbari in domeniul educatiei: a) schimbarea curenta; b) schimbarea de tip reforma.

Schimbarea curenta in domeniul educatiei / invatamantului

         Schimbarea curenta in domeniul educatiei / invatamantului are loc, de regula, in interiorul aceluiasi sistem de invatamant fiind angajata la nivel de politica scolara, in vederea perfectionarii acestuia in limitele unei paradigmei pedagogice recunoscuta la scara comunitatii profesionale in plan national si international.

       Acest tip de schimbare vizeaza imbunatatirea practicilor de proiectare, realizare si dezvoltare a instruirii: Avem in vedere, pe de o parte, perfectionarea planului de invatamant, a programelor scolare / universitare, a manualelor scolare / cursurilor universitare si a metodicilor corespunzatoare acestora; pe de alta parte, avem in vedere perfectionarea metodelor de predare-invatare-evaluare, dependenta de sistemul de formare initiala si continua a cadrelor didactice, determinat la nivel national, dar si teritorial si local.

        

Schimbarea de tip reforma in domeniul educatiei

- reforma educatiei / invatamantului -

       Reforma educatiei / invatamantului reprezinta 'o modificare ampla a sistemului de invatamant in orientare, structura si continut' (Dictionar de pedagogie, 1979, pag.388). Aceasta definitie evidentiaza dimensiunea esentiala a reformei reflectata la nivelul unui concept pedagogic fundamental, stabil din punct de vedere epistemic in raport cu numeroasele variatii si interpretari particulare dezvoltate la nivelul practicii educatiei / invatamantului.

       Intelegerea reformei presupune eliminarea tendintei de reducere a acesteia la schimbarile pedagogice curente, operabile, de regula, la nivelul programelor si a manualelor scolare, metodelor de instruire, dezvoltarii resurselor (bugetare, materiale / vezi constructiile scolare etc.), perfectionarii cadrelor didactice. Reforma educatiei / invatamantului constituie astfel, dincolo de circumstantele sale locale, teritoriale, nationale sau internationale, 'o inovatie structurala si sistemica realizata in cadrul sistemului de invatamant' (vezi Vlasceanu, Lazar, 1979, pag.39, subl.ns.).

      

       Cauzele reformei educatiei / invatamantului angajeaza doua categorii de factori: a) factori care marcheaza evolutia istorica a societatii si a scolii; b) factori care marcheaza declansarea si intretinerea fenomenului de 'criza mondiala a educatiei' (vezi Coombs, Philip, H, 1968).

       Evolutia istorica a societatii si a scolii determina aparitia ciclica a unor contradictii evidente la nivelul structurii sistemului de invatamant intrat in regres sau in discordanta cu anumite tendinte si exigente innoitoare angajate deja de la nivel global, in plan cultural, politic, economic.

       'Criza mondiala a educatiei' reprezinta cauza fundamentala a reformelor scolare contemporane, multiplicate practic, dupa 1950-1960, in toate tarile lumii. Acest fenomen complex defineste starea de dezechilibru a sistemelor moderne de invatamant, evidenta la nivelul structurii de baza a acestuia prin contradictiile existente intre (vezi Coombs, Philip, H., 1968, pag. 240-243):

-          afluxul candidatilor la studii si penuria resurselor pedagogice de calitate;

-          costurile reale ridicate / pe elev, student etc., angajate la 'intrare'  si rezultatele constatate la 'iesire', aflate sub nivelul cheltuielilor;

-          rigiditatea structurilor interne si dinamica extrem de mobila si de flexibila a cerintelor externe, valabile la nivelul sistemului social global;

-          conservatorismul cadrelor didactice  si cerintele de perfectionare continua a activitatii la nivelul sistemului si al procesului de invatamant.

       Tipurile de reforme proiectate si realizate la nivelul sistemelor moderne de invatamant pot fi delimitate in functie de modul de abordare a celor doua categorii de factori  prezentati anterior.

       a) Reformele intreprinse in prima jumatate a secolului XX, denumite adesea 'reforme nationale', sunt caracterizate prin urmatoarele tendinte: adaptarea, uneori intarziata, la transformarile ample, declansate la nivel social; desfasurarea spontana, fara o planificare metodica a schimbarilor pedagogice dorite sau necesare; modifica-rea partiala a structurii sistemului, actionand, 'pe rand la nivelul invatamantului primar, secundar, profesional etc.', cu reluarea ciclului dupa 1-2 generatii; orientarea prioritara spre 'prelungirea invatamantului elementar cu 1-2 ani' (vezi Birzea, Cezar, 1976, pag.14, 15).

       b) Reformele realizate in a doua jumatate a secolului XX, apreciate adesea ca 'reforme globale',  sunt caracterizate prin urmatoarele mutatii esentiale: orientarea spre transformari globale, cu efecte functionale la toate nivelurile sistemului, centrate 'nu numai pe elevii straluciti ci si pe cei slabi sau minoritari' (Willie, Charles, 1988, pag.5); dobandirea unui caracter universal, confirmat prin faptul ca 'in aceasta perioada toate tarile lumii au inregistrat cel putin o reforma scolara'; proiectarea strategica, pe termen lung, care 'merge de la cinci la doua-zeci de ani', de la elaborarea conceptului pana la aplicarea sa integrala (vezi Vexliard, Alexandre, 1967, pag.2); institutionalizarea schimbarii prin activitatea unor 'servicii specializate' in reorganizarea sistemului de invatamant



      

       Reformele educatiei, realizate in a doua jumatate a secolului XX, determinate de amploarea transformarilor inregistrate la nivel social global, in diferite contexte geo-politice si pedagogice, acopera doua etape distincte:

-          etapa 1950-1975, caracterizata prin contradictia existenta intre 'dezvoltarea cantitativa a mijloacelor' si abordarea insuficienta a aspectelor calitative ale schimbarii educationale (Les réformes de l'éducation: experiences et perspectives, 1980, pag.104, 105);

-          etapa 1975-1990, caracterizata prin 'transformari mai adanci' care vizeaza 'insasi structurile educatiei', ca urmare a imposibilitatii mentinerii unor solutii cantitative, proprii fazelor de crestere economica (Thomas, Jean, 1977, pag. 94,95).

       Reformele scolare proiectate si realizate in anii 1980-1990, desfasurate in conditii de 'criza generalizata', inclusiv in tarile dezvoltate, urmaresc trecerea de la 'expansiunea cantitativa' spre 'solutiile calitative”. Sunt conturate astfel urmatoarele linii generale de politica a educatiei:        

-          orientarea constanta spre schimbari macrostructurale care vizeaza perfectionarea continua a raporturilor dintre sistemul social global - sistemul de educatie - procesul de invatamant;

-          respectarea 'limitelor de crestere', respectiv a faptului ca, in mod obiectiv, 'bugetele pentru educatie nu vor putea creste in viitor ca in trecut';

-          prelungirea pana la varsta de 16 ani a 'scolii de baza', sustinuta pedagogic, psihologic si social de 'trunchiul comun de cultura generala';

-          diversificarea invatamantului postobligatoriu, dupa varsta de 16 ani, in vederea cresterii sanselor de acces in invatamantul superior si a posibilitatilor reale de integrare socioprofesionala a absolventilor (vezi Lesourne, Jacques, 1988, pag.86-87, 98).

       Reformele realizate in tarile dezvoltate confirma esenta schimbarilor intreprinse care au vizat 'modificarea intentionata si profunda a sistemului de invatamant conform unei politici educative determinata pe termen lung', cu o problematica centrata asupra: finalitatilor, structurilor, managementului pedagogic, curriculumului, formarii cadrelor didactice (vezi Dix annees de reformes au niveau de l'enseignement obligatoire dans l'Union europeenne, 1984-1994, 1997, pag.7-8).

      

       Reformele in tarile aflate in tranzitie confirma tipologia reformelor cu adaptari dependente de momentul declansarii procesului sau de gradul de avansare sau de intarziere a acestuia. Asemenea situatii particulare explica si tendinta ideologizarii subiectului, prezenta uneori sub formule aflate in contradictie cu insasi definitia conceptului (reforma - restructurare, 'inovare structurala si sistemica', vezi Vlasceanu, Lazar, 1979): 'reforma de corectie', 'reforma de infuzie', 'reforma de modernizare' (vezi Birzea, Cezar, in Revista de Cercetari Sociale, nr.1/1997, pag.148-154).

      

       Proiectarea reformei educatiei / invatamantului angajeaza respectarea urmatoarelor principii metodologice cu valoare epistemologica si etica valabila pe tot parcursul procesului de conceptualizare si de operationalizare a inovatiilor structurale si sistemice:

       a) Principiul abordarii globale a schimbarii sistemului de invatamant vizeaza corelatia functionala necesara intre: noile finalitati - noua structura de organizare (niveluri, trepte, cicluri; managementul resurselor) - noul curriculum (obiective generale care orienteaza proiectarea planului de invatamant; obiective specifice care orienteaza proiectarea continutului – metodologiei – evaluarii pe niveluri, trepte, ani de  invatamant; discipline de invatamant; dimensiuni, forme ale instruirii).

       b) Principiul restructurarii inovatoare a sistemului de invatamant evidentiaza directia principala de evolutie a schimbarii pedagogice reformatoare –'reproductia largita care cauta echilibrul unor noi relatii structurale interne –  intre diferitele tipuri si niveluri de scolarizare – si al unei practici educationale adecvate' (Vlasceanu, Lazar, 1979, pag.34).

       c) Principiul proiectarii prospective a schimbarii la nivelul sistemului de invatamant care evidentiaza fundamentele psihologice (vezi logica viitorologica), sociologice (vezi dialectica raporturilor dintre 'centralizare' si 'descentralizare), si  filosofice ale reformei (vezi rezolvarea contradictiei dintre tendinta elaborarii relativ rapide a conceptului reformei si tendinta prelungirii etapelor de implementare a reformei).

       d) Principiul acceptarii paradigmei de schimbare a sistemului de invatamant la nivelul intregii comunitati stiintifice orienteaza activitatea de cercetare - necesara pentru rezolvarea dezechilibrelor functionale constatate la nivel structural - la nivelul unui model exemplar care include: stabilirea premiselor - definitivarea conceptelor de baza  si operationale - elaborarea proiectului reformei care vizeaza noile finalitati - noua structura - noul curriculum.




      

       Planificarea calitativa a reformei presupune asumarea unor decizii in cadrul urmatoarelor demersuri sociale:

-          demersul normativ, care angajeaza decizia macrostructurala, stabilita la cel mai inalt nivel al deciziei;

-          demersul strategic, care angajeaza decizia stiintifica, stabilita la nivelul comunitatii stiintifice pedagogice prin elaborarea conceptului reformei (premise – concepte – proiect – programe);

-          demersul operational, care angajeaza deciziile punctuale (corectie, infuzie,  perfectionare), aplicabile imediat sau pe termen lung, si deciziile de ajustare structurala a conceptului reformei rezultate din dezbaterea acestuia la nivelul comunitatii educative nationale, teritoriale, locale;

-          demersul administrativ, care angajeaza traducerea conceptului reformei - ajustat structural in urma dezbaterilor initiate la scara sociala - la nivel juridic prin elaborarea Legii Reformei Educatiei / Invatamantului si a Regulamentelor necesare pentru aplicarea acesteia.

       Modelul de proiectare a reformei educatiei/invatamantului, propus de UNESCO angajeaza parcurgerea urmatoarelor 12 etape:

1)     constituirea Comitetului de Initiativa a Reformei;

2)     lansarea comenzilor de cercetare;

3)     elaborarea proiectului de reforma pe baza unui document filosofico-pedagogic cu valoare nationala;

4)     transformarea Comitetului de Initiativa in Consiliul National pentru Reforma, responsabil de elaborarea proiectului reformei;

5)     publicarea proiectului reformei;

6)     dezbaterea proiectului, la nivelul comunitatii cu respectarea criteriilor epistemologice aflate la baza acestuia;

7)     constituirea scolilor-pilot, unde urmeaza sa fie aplicate si evaluate noile programe scolare;

8)     lansarea activitatii de elaborare a noului plan de invatamant, a noilor programe si manuale scolare;

9)     formarea formatorilor in spiritul reformei;

10)  informarea si formarea continua a personalului didactic;

11)  introducerea transformarilor de continut, tehnologie didactica, evaluare formativa, management pedagogic;

12)  evaluarea periodica a rezultatelor cu ajutorul agentilor reformei (vezi Vaideanu, George, 1996, pag.70-76).








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1014
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site