Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


Gradinita

EDUCATIA - Functiile generale ale educatiei

didactica pedagogie


loading...



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
EDUCATIA - Functiile generale ale educatiei
ANALIZA STRUCTURII DE BAZA A PROCESULUI DE INVATAMANT
INVATAREA SCOLARA - Definire - Abordari ale invatarii
Analiza SWOT inspectia scolara
VIZITA GEOGRAFICA
SCHIMBAREA IN EDUCATIE
Proiect de lectie Clasa a-IX-a fizica - Miscarea rectilinie uniform variata
CHESTIONAR - identificarii formelor de agresivitate in scoalǎ
EDUCATIA ECOLOGICA IN INVATAMANTUL PRESCOLAR
ARTA FANTEZIE INDEMANARE - ACTIVITATE OPTIONALA

TERMENI importanti pentru acest document

functiile educatiei : dezvoltarea profesionala a invatatorului plan individual : formele generale ale educatiei : functiile generale ale educatiei : functia socialaa educatiei formale :

E D U C A T I A

       Educatia reprezinta obiectul de studiu specific pedagogiei (stiintelor pedagogice sau stiintelor educatiei) care vizeaza activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane, realizabila prin corelatia educator – educat, intr-un context deschis.

       Datorita complexitatii, profunzimii si amplitudinii sale, educatia este studiata si de alte stiinte socioumane inrudite cu pedagogia (filozofia, psihologia, sociologia, politologia, antropologia…) Acestea o fac insa dintr-o perspectiva tangentiala - situata, de regula, la nivelul campului psihosocial care inconjura actiunea educationala (vezi structura actiunii educationale) – sau particulara, situata, de regula, doar la nivelul unei anumite functii a educatiei (uneori la nivelul unei functii derivate / vezi functiile educatiei) sau doar la nivelul unui anumit element al structurii actiunii educationale.

       Pedagogia studiaza dimensiunea profunda a educatiei care vizeaza functionalitatea si structura specifica a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii proiectata si realizata la nivelul corelatiei dintre subiectul si obiectul educatiei, dintre cel care educa si cel care este educat. Avem in vedere functiile generale ale educatiei – in raport de care sunt propuse finalitatile educatiei – si structura generala a educatiei care se regaseste, in mod obiectiv la nivelul oricarei actiuni cu finalitate pedagogica (numita si actiune educationala).

       Explicarea si intelegerea functionalitatii si a structurii specifice activitatii de educatie (vezi functiile generale ale educatiei si structura generala a educatiei) asigura premisa abordarii eficiente a problematicii: continuturilor generale ale educatiei – formelor generale ale educatiei - directiilor generale de evolutie a educatiei.

Functiile generale ale educatiei

       Functiile generale ale educatiei reprezinta consecintele sociale cele mai importante ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii angajate in mod intentionat sau neintentionat prin intermediul unor actiuni organizat si / sau a unor influente spontane. Aceste functii intervin, in mod obiectiv, la nivelul oricarei activitati de educatie sau instruire desfasurata in cadrul sistemului si al procesului de invatamant, inclusiv prin preluarea unor influente pedagogice provenite din directia mediului natural si social inconjurator, a campului psihosocial inconjurator.

      

       Analiza functiilor educatiei presupune elaborarea unui model ierarhic aplicabil in contextul sistemului social global. Taxonomia rezultata asigura astfel evidentierea a doua categorii de functii: 1) functiile generale, care include: functia centrala sau functia fundamentala a educatiei si functiile principale ale educatiei; 2) functiile derivate care sunt subordonate functiilor generale ale educatiei.

       Functiile generale ale educatiei au un caracter obiectiv, reprezentand consecintele si proprietatile celei mai importante ale activitatii de educatie, care se regasesc la nivelul oricarei actiuni educationale. Ele au un caracter stabil, anumite modificari intervenind doar la nivelul ordonarii prioritatilor in cazul functiilor principale ale educatiei, subordonate in ansamblul lor functiei centrale sau fundamentale a educatiei – formarea-dezvoltarea personalitatii umane.

       Functiile derivate, subordonate, in mod direct sau indirect celor generale, au un caracter instabil, cunoscand anumite variatii si particularizari in raport de contextul in care are loc activitatea de educatie in cadrul unui sistem si proces de invatamant determinat din punct de vedere social-istoric.

      

       Tinand seama de aspectele metodologice evidentiate anterior, putem avansa urmatoarea taxonomie a functiilor educatiei:

       1) Functia centrala / fundamentala a educatiei – functie de maxima generalitate - vizeaza formarea-dezvoltarea personalitatii in vederea integrarii sociale a acesteia (care la modul ideal poate fi permanenta si optima);

       2) Functiile principale ale educatiei – functii cu caracter general – implicate direct in asigurarea realizarii efective a functiei centrale / fundamentale a educatiei:

a)     Functia culturala a educatiei: formarea-dezvoltarea personalitatii prin inter-mediul valorilor spirituale preluate pedagogic din toate domeniile cunoasterii umane (stiinta, tehnologie, arta, economie, filosofie, morala, politica, religie etc.) in raport cu particularitatile fiecarei varste scolare si psihologice – aceasta functie angajeaza integrarea sociala a personalitatii prin transmiterea, insusirea, interiorizarea si aplicarea valorilor culturale generale, de profil si de specialitate;

       b) Functia politica / civica  a educatiei: formarea-dezvoltarea personalitatii prin intermediul valorilor civice care reglementeaza raporturile acesteia cu lumea si cu sine in conditii proprii fiecarei varste scolare si psihologice – vizeaza integrarea omului in societate in calitate de cetatean, integrat in viata comunitatii (familiei, comunitatii socio-profesionale, comunitatii politice, comunitatii religioase, comunitatii rurale-urbane; comunitatii locale, teritoriale, nationale etc.);

       c) Functia economica a educatiei: formarea-dezvoltarea personalitatii prin intermediul valorilor tehnologice, aplicative, care vizeaza capacitatea acesteia de realizare a unor activitati socialmente utile in diferite contexte sociale, intr-o perspectiva imediata si pe termen mediu si lung – urmareste integrarea omului in societate in cadrul unei activitati cu valoare socioeconomica pentru el si pentru comunitate.

       Raportarea functiilor principale la functia centrala a educatiei evidentiaza ponderea specifica a functiei culturale, relevanta pedagogic din perspectiva:

·         contributiei prioritare a valorilor culturale la realizarea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii in vederea integrarii sale sociale optime;

·         contributiei determinante a valorilor culturale la realizarea calitativa a celorlalte doua functii principale ale educatiei: functia politica (realizabila prin cultura politica / altfel inregistram tendinta negativa, de politizare a educatiei) functia economica (realizabila prin cultura economica / altfel inregistram tendinta negativa, de politehnizare a educatiei);

·         contributiei esentiale a valorilor culturale la proiectarea functiilor principale ale educatiei (culturala – politica - economica) si in implicarea acestora in realizarea adecvata a functiilor derivate (vezi 3).

       3) Functiile derivate sunt subordonate functiilor principale – ca exemple semnificative avansam urmatoarele variante, aflate in schimbare in raport de contextul social-istoric si de particularitatile fiecarui sistem de educatie :

       a) functia de informare, functia de culturalizare, functia  de asistenta psihologica (subordonate functiei culturale);

       b) functia de protectie sociala, functia de propaganda/ideologizare (subordonate functiei politice);

       c) functia de specializare, functia de profesionalizare, functia de asistenta sociala (subordonate functiei economice).

Structura generala a educatiei

       Structura generala a activitatii de educatie corespunde functiilor generale ale educatiei angajand, la nivel de actiune, corelatia formativa existenta intre subiectul educatiei (un educator individual sau / si colectiv) si obiectul educatiei (cel educat, care, de asemenea, poate fi individual sau colectiv).

       Subiectul educatiei - parintii, profesorii, agentii sociali, institutiile mass-media specializate in educatie etc. – este cel care proiecteaza, realizeaza si dezvolta actiunea educatiei, cu finalitate pedagogica  (numita si actiune educationala), in calitate de initiator si emitator al mesajului educational, calitate conferita de statutul sau social si de diferitele roluri rezultate in consecinta (instructor, consilier, prieten, colaborator etc.).

       Obiectul educatiei este cel care preia mesajul educational in calitate de receptor, calitate conferita de statutul sau social initial – copil, elev, student, (tele)spectator etc. – deschis in directia transformarii sale, in timp,  din obiect in subiect al educatiei / al propriei sale formari. Pozitia de obiect vizeaza statutul ontologic al personalitatii elevului etc., care solicita parcurgerea anumitor programe de educatie / instruire, prin valorificarea rolului sau de subiect epistemic activ, angajat in realizarea obiectivelor educatiei /instruirii, proiectate la nivel de sistemului  si al procesului de invatamant.

      

       Structura actiunii educationale presupune analiza corelatiei functionale, cu valoare formativa explicita si implicita, existenta intre subiectul si obiectul educatiei, analiza realizabila la nivelul unui model teoretic (vezi Nicola, Ioan, 1996;  Cristea, Sorin, 2000).

Structura actiunii educationale

- un model teoretic -


A.e

 

A.e

 

 
                                                                                                                                                                                 

Text Box: AP.P

S     O

c.

r.

ad.

 

c.

r.

d.

 


 A.ED


 c.i..i


S.

Subiectul educatiei

M.P.

Mesaj pedagogic

O.

Obiectul educatiei

I.P.

Ideal pedagogic

R.C.

Repertoriul comun

S'.

subiectivitatea obiectului

S.P.

Scopuri pedagogice

A.e.

ambianta educationala

C.rd.

comportament de raspuns dirijat

P.P.

C.

Proiect Pedagogic

Curricular

C.ps.

Camp psihosocial

C.ra..

comportament  de raspuns autodirijat

o.

obiective

c.

continut

c.i.i.

conexiunea inversa interna

m.

metodologie

AP.P

AUTO-PROIECT PEDAGOGIC

c.i.e.

conexiunea inversa externa

e.

evaluare

A.ED

AUTOEDU-CATIE

      

       Subiectul educatiei elaboreaza proiectul pedagogic de tip curricular (care include obiective-continuturi-metode-tehnici de evaluare; cu accent central pe obiective, in vederea realizarii unor raporturi optime intre: obiective-continuturi-metode-evaluare) in functie de finalitatile macrostructurale (idealul educatiei - scopurile educatiei) stabilite, in termeni de politica a educatiei, la nivelul sistemului de educatie / invatamant.

       Mesajul educational presupune selectionarea informatiilor cu valoare formativa optima (vezi alegerea informatiilor care stimuleaza prioritar gandirea in raport cu memoria sau motivatia interna pentru invatare in raport cu motivatia externa pentru invatare). Comunicarea pedagogica a mesajului educational implica realizarea unui repertoriu comun intre subiect si obiect. Subiectivizarea (S) consemneaza momentul in care obiectul educatiei (elevul) asigura constientizarea mesajului educational. Acest moment permite obiectului educatiei realizarea unui comportament de raspuns dirijat de subiectul educatiei (urmare a strategiilor de dirijare a educatiei / instruirii propuse de subiect / profesor).

       Evaluarea comportamentului de raspuns al obiectului educatiei permite subiectului educatiei (profesorului) elaborarea unui mecanism de conexiune inversa externa. Acest mecanism vizeaza perfectionarea actiunii realizabila la nivelul: proiectului pedagogic curricular - mesajului educational - repertoriului comun - strategiilor de declansare / stimulare a comportamentului de raspuns al obiectului educatiei.

       Perfectionarea continua a actiunilor educationale, proiectate in conditii optime de-a lungul ciclului de formare de baza, situat  intre varsta de 6-16 ani, creeaza premisa realizarii saltului de la educatie la autoeducatie, pe parcursul urmatoarelor etape:

-          formarea capacitatii obiectului educatiei de autoevaluare a propriului sau comportament de raspuns pe baza elaborarii unor circuite de conexiune inversa interna si a unor strategii de autodirijare a educatiei / instruirii (vezi comportamentul de raspuns autodirijat);

-          valorificarea comportamentului de raspuns autodirijat;

-          structurarea capacitatii obiectului educatiei de autoproiectare pedagogica a actiunii de (auto)formare-(auto)dezvoltare a propriei sale personalitati;

-          transformarea obiectului educatiei in subiect al propriei sale formari.

       Realizarea efectiva a actiunii educationale depinde in acelasi timp de influentele si presiunile, pozitive si / sau negative, exercitate continuu din interiorul activitatii (vezi ambianta educationala reliefata prin calitatea spatiului educatiei, a timpului educatiei si a stilului educatiei – vezi stilul: democratic, autoritar sau permisiv) si din exteriorul activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane (vezi sistemul social, sistemul de educatie / invatamant; vezi campul psihosocial care inconjura actiunea educationala).

Continuturile generale ale educatiei

      

       Continuturile generale ale educatiei reprezinta ansamblul valorilor pedagogice fundamentale (bine, adevar, adevar aplicat / util, frumos, sanatate) care confera activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane un cadru dimensional stabil, realizat / realizabil, in mod special, la nivelul sistemului  si al procesului de invatamant.  Acest cadru dimensional  stabil, dezvoltat in functie de valorile pedagogice fundamentale evocate, vizeaza urmatoarele cinci continuturi generale ale educatiei, prezente, in mod obiectiv, la nivelul oricarei activitatii de educatie / instruire: a) educatia morala; b) educatia intelectuala; c) educatia tehnologica (aplicativa); d) educatia estetica; e) educatia fizica.

      

       a) Educatia morala  reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a constiintei morale a personalitatii realizabila prin intermediul valorilor etice care concentreaza toate dimensiunile binelui moral. Educatia morala are ca obiectiv fundamental formarea-dezvoltarea constiintei morale care vizeaza optimizarea raporturilor omului cu lumea si cu sine. Acest obiectiv pedagogic fundamental este realizabil la nivel: teoretic (notiuni-sentimente-stari volitive; norme-convingeri morale) si aplicativ (obisnuinte-atitudini morale; comportament moral, conduita morala), prin intermediul unor continuturi specifice (de ordin civic, juridic, religios etc.) si a unor metode specifice (povestirea, conversatia, explicatia, exercitiul, exemplul, aprobarea, dezaprobarea, analiza de caz etc. – cu semnificatie morala).

      

       b) Educatia intelectuala reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii 'prin stiinta si pentru stiinta', respectiv prin intermediul valorilor stiintei (rigoare, precizie, ordine, obiectivitate, legitate etc.). Educatia intelectuala are ca obiectiv fundamental formarea-dezvoltarea constiintei stiintifice realizabila prin dobandirea unor cunostinte, capacitati si atitudini cognitive, generale si specifice, cu o larga sustinere afectiva, motivationala, caracteriala. Educatia intelectuala are un rol fundamental in cadrul oricarei activitati de formare-dezvoltare a personalitati, constituind o premisa calitativa absolut necesara pentru realizarea celorlalte dimensiuni ale educatiei – educatia: morala, tehnologica, estetica. Aceasta nu inseamna insa nici suprapunerea educatiei intelectuale peste celelalte dimensiuni ale educatiei si nici neglijarea sau diminuarea importantei acestora in cadrul oricarei activitati cu finalitate pedagogica realizabila, indeosebi,  la nivelul sistemului si al procesului de invatamant.

       c) Educatia tehnologica reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane prin intermediul valorilor stiintei aplicate, exprimate in termeni de utilitate, productivitate, eficienta. Aceasta activitate angajeaza capacitatea personalitatii umane de aplicare a stiintei in toate domeniile vietii sociale, in general, in productie in mod special, cu implicatii directe in procesul de orientare scolara, profesionala si sociala. Educatia tehnologica vizeaza formarea constiintei tehnologice, realizabila in plan teoretic, prin insusirea paradigmelor stiintei (care constituie modele exemplare de aplicare a teoriei, recunoscute la scara sociala intr-o etapa istorica determinata) si in plan practic, prin toate abilitatile aplicative cultivate in mediul scolar si extrascolar, finalizate in cadrul procesului de orientare si integrare scolara, profesionala si sociala a obiectului educatiei (elev, student, absolvent calificat intr-un anumit domeniu de activitate supus unei permanente actiuni de perfectionare profesionala etc.).

      

       d) Educatia estetica reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane prin intermediul valorilor generale ale frumosului existent  in natura, societate, arta. Educatia estetica nu se reduce deci la educatia artistica, a carei calitate de exemplaritate este valorificata la maximum in toate contextele si situatiile pedagogice posibile, mai ales in cadrul procesului de invatamant. Obiectivul fundamental al educatiei estetice vizeaza formarea constiintei estetice, realizabila in plan teoretic (vezi cunostintele estetice necesare) si in plan practic (vezi capacitatile estetice necesare). Procesul declansat solicita obiectului educatiei receptarea, evaluarea,  si crearea unor valori ale frumosului prezente in natura, in societate, in arta, din arta. In toate mediile existentei sale, personalitatea umana are manifestari estetice semnificative care presupun receptarea valorilor estetice, trairea si interiorizarea lor, evaluarea si chiar crearea lor la diferite niveluri si stadii de exigenta si de aplicabilitate.

      

       e) Educatia fizica reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii prin intermediul valorilor sanatatii umane. Educatia fizica urmareste formarea constiintei fizice, realizabila prin dobandirea si practica unei anumite culturi medicale, igienico-sanitare, sportive. Avem in vedere faptul ca educatia fizica angajeaza valorificarea deplina a potentialului fiziologic si psihologic al omului in 'conditii igienico-sanitare' specifice societatii moderne, care solicita 'o minte sanatoasa intr-un corp sanatos'. In aceasta acceptie, educatia fizica poate fi definita, mai exact, ca educatie psihofizica, aflata in stransa legatura si interdependenta cu toate celelalte dimensiuni ale educatiei, cu educatia morala (vezi resursele morale ale sportului), cu educatia intelectuala (vezi rolul stimulativ al exercitiului fizic si necesitatea imbinarii lui cu exercitiul intelectual), cu educatia tehnologica (vezi cerintele fizice, fiziologice si psihologice implicate in exercitarea oricarei profesii), cu educatia estetica (vezi efectele estetice ale practicarii exercitiului sportiv).

      

       Aceste continuturi generale ale educatiei reflecta liniile constante de evolutie a personalitatii umane, adaptabile la contextul propriu fiecarei etape istorice, in general, fiecarei societati si comunitati, in mod special. Ele au un caracter:

       - obiectiv, determinat de structura de organizare bio-psiho-socio-culturala a personalitatii;

       - dinamic, determinat de corelatia pedagogica existenta intre 'latura informativa' si 'latura formativa' a educatiei intelectuale-morale-tehnologice-estetice-fizice;

       - integral, unitar, determinat de interdependenta existenta intre educatia intelectuala-morala-tehnologica-estetica-fizica;

       - deschis, determinat de aparitia periodica a unor 'noi continuturi', de genul celor instituite in ultimele decenii la nivel de UNESCO: educatia ecologica, educatia demografica, educatia pentru schimbare si dezvoltare, educatia pentru democratie, educatia pentru tehnologie si progres, educatia fata de mass-media, educatia sanitara moderna, educatia casnica moderna (vezi Vaideanu, George, 1996, pag.65-68).

        

'Noile educatii'

       'Noile educatii' sunt adaptabile la nivelul fiecarei dimensiuni a educatiei, in functie de particularitatile acestora dar si de 'ciclurile vietii' si de conditiile specifice fiecarui sistem educational / de invatamant (de exemplu, educatia ecologica poate fi integrata la nivelul educatiei morale / in invatamantul primar; educatiei intelectuale / in invatamantul liceal; educatiei tehnologice / in invatamantul profesional etc.).

       Integrarea 'noilor educatii' in programele scolare este realizata / realizabila pe baza a patru demersuri de proiectare a continutului instruirii:

       - demersul infuzional - abordarea problematicii 'noilor educatii' in cadrul unor discipline scolare (de exemplu, problematica educatiei ecologice este abordata simultan la nivelul biologiei, chimiei, geografiei, fizicii etc. dar si la nivelul educatiei: intelectuale - morale - tehnologice - estetice – fizice / igienico-sanitare);

       - demersul modular - abordarea 'noilor educatii' in cadrul unor discipline scolare, integrate la nivelul unor trepte scolare dar si la nivelul unor dimensiuni ale educatiei (de exemplu, educatia ecologica abordata ca 'modul' in cadrul biologiei, in invatamantul liceal, cu obiective specifice dimensiunii educatiei intelectuale);

       - demersul disciplinar - abordarea 'noilor educatii' in cadrul unor discipline scolare distincte (de exemplu, educatia ecologica apare ca disciplina scolara integrata in planul de invatamant, cu obiective institutionalizate la nivelul programelor scolare);

       - demersul transdisciplinar - abordarea 'noilor educatii' la nivelul unor 'sinteze stiintifice' propuse anual sau trimestrial/semestrial de 'echipe de profesori' (de exemplu, abordarea problemelor globale ale educatiei ecologice din perspectiva unei echipe formata din profesori de biologie, chimie, fizica, geografie, economie, sociologie, filosofie etc., in cadrul unor lectii de sinteza, seminarii etice, dezbateri tematice, concursuri scolare etc.).

Formele generale ale educatiei

       Formele generale ale educatiei reprezinta ansamblul actiunilor si al influentelor pedagogice desfasurate, succesiv sau simultan, in cadrul activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane.

      

       Clasificarea formelor educatiei angajeaza doua categorii de criterii:

       a) criteriul proiectarii: educatie institutionala / cu obiective specifice institutionalizate (educatia formala-nonformala); educatie noninstitutionala / realizata implicit, fara obiective specifice institutionalizate (educatie informala);

       b) criteriul organizarii: educatie realizata pe baza unor actiuni explicite si influente implicite (educatia formala-nonformala); educatie realizata doar pe baza unor influente implicite (educatia informala).

      

       Educatia formala reprezinta ansamblul actiunilor (si al influentelor) pedagogice proiectate institutional prin structuri organizate sistemic, pe niveluri si trepte de studii (scoli, universitati, centre de perfectionare etc.) in cadrul unui proces de instruire realizat cu maximum de rigurozitate in timp si spatiu (plan, programe, manuale, cursuri, materiale de invatare etc.).

       Educatia formala este organizata institutional in cadrul sistemului de invata-mant, sub indrumarea cadrelor didactice de specialitate, care asigura dirijarea constienta a raporturilor functional-structurale dintre 'educator' si 'educat' realizate intr-un context metodologic de predare-invatare-evaluare, favorabil reusitei pedagogice.

       Educatia formala dezvolta urmatoarele obiective generale, multiplicabile in continuturi specifice, operabile la nivel moral – intelectual – tehnologic – estetic – fizic:

       a) dobandirea cunostintelor fundamentale in interdependenta lor sistemica;

       b) exersarea aptitudinilor si a atitudinilor umane intr-un cadru metodic stimulativ, deschis, perfectibil;

       c) aplicarea instrumentelor de evaluare sociala la diferite niveluri si grade de integrare scolara-postscolara, universitara-postuniversitara, profesionala (vezi Cerghit, Ioan, in Curs de pedagogie, coordonatori: Cerghit, Ioan; Vlasceanu, Lazar, 1988, pag.27, 28).

       Educatia formala reflecta, in acelasi timp, urmatoarele coordonate functionale, valabile la nivelul sistemului si al procesului de invatamant:

       a) proiectarea pedagogica organizata pe baza de planuri, programe, manuale scolare, cursuri universitare, materiale de stimulare a invatarii etc.;

       b) orientarea prioritara a 'finalitatilor' spre parcurgerea 'programei', pentru 'asigurarea succesului unui numar cat mai mare de elevi si studenti' (Vaideanu, George, 1988, pag.226);

       c) invatarea scolara/universitara sistematica, realizata prin corelarea activitatii cadrelor didactice de diferite specialitati la nivelul metodologic al unei 'echipe pedagogice';

       d) evaluarea  pe criterii socio-pedagogice riguroase, realizata prin: note, calificative, aprecieri, caracterizari etc.

      

       Educatia nonformala completeaza educatia formala intr-un cadru institutionalizat situat in afara sistemului de invatamant dar si in interiorul acestuia, activat prin 'organisme scolare conexe', extradidactice sau extrascolare. Ea constituie astfel  'o punte intre cunostintele asimilate la lectii si informatiile acumulate informal' (vezi Vaideanu, George, 1988, pag. 232).

       Educatia nonformala sprijina, direct si indirect, actiunile si influentele sistemu-lui de invatamant, pe doua circuite pedagogice principale:

       a) un circuit pedagogic situat in afara clasei: cercuri pe discipline de invatamant, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice / transdisciplinare; ansambluri sportive, artistice, culturale etc.; intreceri, competitii, concursuri, olimpiade scolare/universitare;

       b) un circuit pedagogic situat in afara scolii:

       - activitati periscolare, organizate pentru valorificarea educativa a timpului  liber: cu resurse traditionale: excursii, vizite, tabere, cluburi, universitati populare, vizionari de spectacole (teatru, cinema etc.) si de expozitii etc.; cu resurse moderne: videoteca, mediateca, discoteca; radio, televiziune scolara; instruire asistata pe calculator, cu retele de programe nonformale etc.;

       - activitati parascolare, organizate in mediul socioprofesional, ca 'solutii alternative' de perfectionare, reciclare, instruire permanenta, institutionalizate special la nivel de: presa pedagogica, radio-televiziune scolara; cursuri, conferinte tematice - cu programe speciale de educatie permanenta etc.

       Activitatile de educatie nonformala au un caracter institutional. Ele probeaza - in comparatie cu activitatile de educatie formala - cateva  note specifice:

       - proiectarea pedagogica neformalizata, cu programe deschise spre interdisciplinaritate si educatie permanenta - la nivel general-uman, profesional, sportiv, estetic civic, etc.;

       - organizarea facultativa, neformalizata cu profilare dependenta de optiunile elevilor si ale comunitatilor scolare si locale, cu deschideri speciale spre experiment si inovatie;

       - evaluarea facultativa, neformalizata, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fara note sau calificative oficiale.

       Structura actiunii educationale de tip nonformal are un plus de flexibilitate si de deschidere in raport cu influentele campului psihosocial care concentreaza si multiplica numeroase efecte centrale si secundare, dependente de stilul activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, proiectat si realizat in timp si spatiu.

       Aceasta structura parcurge doua coordonate functionale specifice educatiei nonformale, coordonate prezentate uneori ca obiective generale 'de vocatie': sprijinirea elevilor si chiar a adultilor cu sanse reduse de acces la o scolaritate normala; stimularea dezvoltarii socioeconomice si culturale a personalitatii umane si a comunitatilor locale (vezi De Landsheere, Viviane, 1992, pag.566, 567).

       Pe acest fond sunt relevate si obiectivele specifice educatiei nonformale: dezvoltarea unor sectoare socioeconomice particulare; valorificarea adecvata a resurselor locale; alfabetizarea functionala, in special a grupurilor sociale defavorizate; formarea si perfectionarea profesionala; educarea generatiilor pentru o existenta sanatoasa in plan moral – intelectual – tehnologic – estetic –fizic.

       Dezvoltarea educatiei nonformale angajeaza 'noile mass-media' care intervin din ce in ce mai eficient, urmare a unor progrese tehnologice permanente: presa scrisa, radio-televiziunea, sistemele de retele video si de calculatoare – cu profil scolar, universitar etc.

       Obiectivele specifice educatiei/instruirii nonformale vizeaza: a) ridicarea nivelului  general al educatiei prin 'difuzarea programelor in scoli izolate sau incadrate necorespunzator'; b) cresterea nivelului de pregatire al cadrelor didactice, din unele scoli sau zone, prin calitatea exemplara a modelelor pedagogice propuse; c) extinderea proceselor de invatare sistematica pana la nivelul organizarii programelor universitare prin intermediul televiziunii; completarea cunostintelor in domenii care solicita un grad ridicat de operativitate a informatiei: limbi straine, stiinte socioumane, matematica, biologie etc.; d) stimularea 'alfabetizarii functionale' in domenii productive care solicita  perfectionarea si chiar (re)calificarea profesionala continua (vezi Schramm, Wilbur; Kahnert, Friedrich; Coombs, Philip, H., Lyle, Jack, 1979).

      

       Educatia informala include ansamblul influentelor pedagogice exercitate spontan asupra personalitatii de la nivelul familiei, mediului social (cultural, politic, economic, religios etc.), (micro)grupurilor sociale, comunitatii (locale, teritoriale, nationale), mass-mediei (presa scrisa, radio, televiziune etc.).

       Educatia informala nu angajeaza o actiune pedagogica, bazata pe institutionalizarea corelatiei 'subiect-obiect'. Ea evolueaza in camp psihosocial, preluand direct sau indirect influentele cu efecte pedagogice rezultate din contextul situatiilor si al activitatilor cotidiene 'care nu isi propun in mod deliberat atingerea unor teluri de or-din educativ' (Cerghit, Ioan, in Curs de pedagogie, coordonatori: Cerghit, Ioan; Vlasceanu, Lazar, 1988, pag.28).

       Societatea contemporana extinde aria de influente a educatiei informale care este sustinuta de 'o masa informationala enorma ca volum dar eterogena, foarte variata si inegala de la zi la zi, de la persoana la persoana' (Vaideanu, George, 1988, pag.232, 233). Aceasta 'masa informationala enorma' include un ansamblu de influente neorganizate, (provenite din diferite medii sociale: familie, strada, cartier, localitate, (micro)grup etc.) si organizate (provenite de la nivelul institutiilor mass-media care nu angajeaza raspunderi pedagogice explicite, deosebite de institutiile mass-media specializate in educatie – vezi presa, radio-televiziunea scolara/universitara).

      

       Interdependenta formelor de educatie asigura cresterea potentialului pedagogic al activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane in plan individual si social, la nivel didactic si extradidactic.

       Interpretarile clasice evidentiaza rolul prioritar al educatiei formale care 'ghideaza, completeaza si corecteaza achizitiile obtinute prin intermediul educatiei ocazionale (n.n. informale) si nonformale', exercitand 'o functie integrativa de sin-teza a diferitelor experiente traite' (Cerghit, Ioan, op.cit. pag.29).

       Interpretarile moderne evidentiaza posibilitatea preluarii unor prioritati si pe te-renul educatiei nonformale care ofera un camp motivational mai larg si mai deschis procesului de formare-dezvoltare a personalitatii, avand o capacitate rapida de receptare a tuturor influentelor pedagogice informale, aflate, altfel, intr-o expansiune cantitativa greu controlabila.

       Interpretarile postmoderne – realizabile din perspectiva paradigmei curriculumului – evidentiaza necesitatea integrarii educatiei informale in activitatea de proiectare a continutului instruirii in vederea valorificarii efective a resurselor informationale ale acesteia si a experientei de viata a elevului / studentului.

       Institutionalizarea interdependentelor dintre cele trei forme ale educatiei solicita 'o abordare holistica', realizabila pe doua coordonate pedagogice: o coordonata orizontala si o coordonata verticala (vezi Cerghit, Ioan, op.cit., pag.29, 30). Pe de alta parte, reprezentarea concentrica a celor trei forme evidentiaza rolul educatiei formale de nucleu central care asigura baza valorificarii optime a resurselor de instruire nonformala si informala aflate in continua expansiune cantitativa si calitativa (vezi Vaideanu, George, op.cit., pag.228)).

       In aceasta perspectiva pot fi proiectate mai multe modalitati de articulare a celor trei forme de educatie/instruire, realizabile in mediul scolar si extrascolar: lectii tematice; lectiile deschise (bazate pe informatii provenite din mediul informal, organizate interdisciplinar; bazate pe informatii provenite din mediul informal, organizate de echipe pluridisciplinare);activitati de sinteza (capitol, trimestru, an, ciclu scolar etc.); activitati interdisciplinare in domeniul stiintelor socio-umane, organizate la nivel didactic; activitati educative / ore de dirigentie etc., organizate in echipe interdisciplinar si pluridisciplinare (care valorifica informatiile de tip nonformal-informal); activitati de invatare independenta; activitati extradidactice si/sau extrascolare de tip cercuri stiintifice, excursii didactice etc.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 764
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved