Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

Gradinita

Poezii si cantece

TABLOUL PSIHOLOGIC AL VARSTELOR PREMERGATOARE SCOLARITATII

Gradinita

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
GRADINITA-INSTITUTIE CIRCUMSCRISA EDUCATIEI FORMALE PENTRU COPIII INTRE 3 SI 7 ANI
NECESITATEA STUDIULUI PEDAGOGIEI PRESCOLARE SI A SCOLARITATII MICI IN PREGATIREA INITIALA SI CONTINUA
COMUNICAREA LA PRESCOLAR SI SCOLARUL MIC
PROIECT TEMATIC “PUISORUL”
SCOALA SI SCOLARUL MIC
ROLUL EDUCATIEI IN PERSONOGENEZA
Programa activitatilor instructiv-educative in gradinita de copii (3-6/7 ani)
Proiect didactic matematic Grupa: mare „Cine stie mai bine?”
PROCESUL INSTRUCTIV EDUCATIV IN INSTITUTIA (PRE)SCOLARA
CREATIVITATEA SI CREATIA LA PRESCOLAR SI SCOLARUL MIC

TABLOUL PSIHOLOGIC AL VARSTELOR PREMERGATOARE SCOLARITATII

In abordarea problematicii specifice pedagogiei prescolare si a scolaritatii mici unul dintre punctele de plecare trebuie sa fie reprezentat de „tabloul psihologic' al varstelor la care se face referire. Particularitatile acestuia trebuie sa fie intelese atat dintr-o perspectiva statica, sincronica, pe niveluri de varsta, cat si diacronic, in evolutia diferitelor arii de dezvoltare de la 0 la 10 ani. Dupa cum se poate constata, perioada de timp la care se va face referire depaseste zona propriu-zisa a prescolaritatii, extinzandu-se pana la varsta 0, pentru ca numai astfel se pot intelege aspectele specifice ale evolutiei copilului in plan psihologic si numai o reala intelegere a acestor aspecte poate sa se constituie ca baza pentru abordarea pedagogica ulterioara a perioadei prescolare si scolare mici.



1. Stadialitatea in dezvoltarea psihica

Dezvoltarea psihica este. neindoielnic, un proces continuu, dar marcat de o anume „fragmentare'[1], care determina posibilitatea de a decela 'momente ale dezvoltarii caracteristice printr-un ansamblu de trasaturi coerente si structurale, care constituie o mentalitate globala tipica si consistenta, dar trecatoare' . Au existat tending de a exacerba fragmentarea, sau de reducere a

evolutiei psihicului la un singur aspect tratat, daca nu exclusiv, cel putin prioritar fata de altele nu mai putin esentiale, in fapt.

„Daca este relativ usor ca, prin observare si experimentare metodica, sa se delimiteze evolutia unor aspecte partiale ale psihismului sau a unor tipuri bine definite de comportament, ca

stadii sau ca perioade de echilibru, este, dimpotriva, mult mai greu si fara indoiala lucru artificial sa se procedeze in acelasi fel atunci cand luam in considerare ansamblul personalitatii. Perioadele de acalmie sau criza nu intervin in acelasi moment in diferite sectoare'[3], ritmul de evolutie a unei componente sau a alteia poate fi diferit, modalitatile specifice de interconditionare intre componente (cognitive, afectiva, psihomotoric, sociala) sunt diferite in momente diferite.

Cu toate acestea, delimitarea unor perioade mari (stadii)[4] caracterizate printr-o anumita stare de echilibru si maniera specifica de derulare a acestora in ontogeneza au fost analizate si argumentate, intr-o maniera cvasiunanim acceptata, cel putin in punctele nodale ale conceptiei, de catre Jean Piaget. Astfel, pornind de la dezvoltarea mintala a copilului J. Piaget o considera ca pe o succesiune a trei mari constructii, fiecare fiind o continuare a celei precedente, in primul rand, reconstituind-o pe cea veche intr-un plan nou si in al doilea rand depasind-o pana la realizarea sa ca o constructie definita, ce la randul sau, se va integra pe un plan nou in constructia urmatoare. Aceasta integrare de „structuri succesive', fiecare bazandu-se pe cea anterioara si conducand la construirea urmatoarei, permite sa se imparta dezvoltarea in „mari stadii si in substadii', care respecta urmatoarele criterii:

1) ordinea succesiunii este constanta, cu toate ca varstele medii pe care le caracterizeaza pot varia de la un individ la altul, potrivit gradului sau de inteligenta sau de la un mediu social la altul. Dezvoltarea stadiilor poate da, deci, loc la accelerari sau la intarzieri, dar ordinea de succesiune ramane constanta, in domeniile in care se poate vorbi despre asemenea stadii;

2) fiecare stadiu este caracterizat printr-o structura de ansamblu, in functie de care pot fi explicate principalele reactii particulare;

3) aceste structuri de ansamblu sunt integrative si nu se substituie unele celorlalte: fiecare rezulta din cea precedenta, integrand-o ca structura subordonata si o pregateste pe urmatoarea, integrandu-se in ea mai devreme sau mai tarziu'[6]

Piaget se refera ca formulare la evolutia mintala dar, tratarea de detaliu din lucrarea citata face referire explicita la evolutia in plan afectiv, social si moral, cel psihomotor fiind cu precadere tratat in corelatia sa functionala cu planul intelectual in ontogeneza timpurie. Insasi enumerarea factorilor determinanti ai evolutiei „mintale' a copilului, a caror intercorelare complexa sta la baza mecanismelor de asimilare - acomodare specifice constituirii starilor de echilibru ce determine adaptarea, face trimitere dincolo de zona mentalului. Acesti factori sunt in opinia lui Piaget:

a) cresterea organica, si in special, maturarea complexului format din sistemul nervos si sistemele endocrine;

b) rolul exercitiului si al experientei dobandite in actiunea efectuata asupra obiectelor; in acest punct autorul face referire expresa asupra rolului actiunii cu obiectele in elaborarea structurilor logico-matematice, cantonandu-se clar in zona mentalului;

c) interactiunea si transmiterea sociala este un alt factor necesar dar nu si suficient al dezvoltarii (ca fiecare dintre ceilalti). Deja in acest moment autorul se raporteaza explicit la evolutia in plan social spunand: „socializarea este o structurare la care individul contribuie in aceeasi masura in care o primeste. De aici solidaritatea si izomorfismul dintre operatii si cooperatie'[7], in sensul ca, odata cu structurarea operatiilor (cu trecerile prin stadiul preoperator) are loc o dezvoltare a co-operatiei pe coordonata sociala, a posibilitatilor de a relationa cu covarstnicii si cu adultii in modalitati din ce in ce mai complexe si mai nuantate. Legatura dintre planul cognitiv si cel social este si mai bine reliefata de afirmatia: „chiar in cazurile transmiterilor in care subiectul pare in cel mai inalt grad receptiv, cum este transmiterea scolara, actiunea sociala este ineficienta fara o asimilare activa a copilului, ceea ce presupune instrumente operatorii adecvate'



d) constructia progresiva in care fiecare inovatie devine posibila pe baza celei precedente; „planul' prestabilit al constructiei apartine adultului ce observa evolutia si nu copilului care „il descopera' pe masura ce-l reconstruieste in termenii lui proprii. Mecanismul acestei constructii succesive consta in compensari active ale subiectului reprezentand reglaje, atat de tipul feed­back, in raport cu raspunsul la o perturbatie exterioara, cat si de tipul feed-forward (in raport cu       un raspuns doar anticipat). In finalul concluziilor sale privind stadialitatea dezvoltarii mintale, J. Piaget face explicit precizarea ca nu se poate gandi o separare intre afectiv si cognitiv de pilda. „Afectivitatea constituie energetica conduitelor, al caror aspect cognitiv se refera numai la structuri. Nu exista, deci, nicio conduita oricat de intelectuala ar fi ea, care sa nu aiba drept mobiluri factori afectivi; dar reciproc, nu pot exista stari afective fara interventia perceptiilor sau a intelegerii care constituie structura lor cognitiva. Conduita este, deci, unitara () cele doua aspecte - afectiv si cognitiv - sunt inseparabile si ireductibile'.

In continuare, urmand in mare periodizarea realizata de P. Osterrieth vom prezenta in sinteza principalele caracteristici ale stadiilor corespunzatoare perioadei prescolare si scolare mici. O abordare cu mai multe detalii, necesara corelarii dintre psihologia copilului si pedagogia prescolara si a scolaritatii mici si a scolaritatii mici, care-si fundamenteaza demersurile pe cunoasterea psihologica, este prezentata in anexa       Astfel, punctul a) al algoritmului urmator este abordat in text, punctele b), c), d) cu aprofundarile sprijinite pe bibliografie fac obiectul anexei amintite.

Algoritmul prezentarii fiecarui tablou este urmatorul:

a. caracterizarea generala a stadiului

b. aria de dezvoltare psihomotorie

c. aria de dezvoltare intelectuala

d. aria de dezvoltare socio-afectiva, cu implicatii atitudinal-morale

Varsta celei mai mici copilarii (intre 0-15/18 luni)

Caracterizarea generala a acestei varste

Aceasta perioada a ontogenezei se caracterizeaza, in principal prin:

Ø      copilul dobandeste, pe baza echipamentului cu care este dotat la nastere, caracteristici specific umane:

prehensiunea

mersul biped

inteligenta practica elementara

primele achizitii de limbaj

Ø      se pun bazele intregii arhitecturi complexe a personalitatii ce va fi rezultatul unui proces indelungat, complex si nu lipsit de momente critice

Aspectele generale implicate de studiul acestei perioade sunt:

faza prenatala si nasterea

echipamentul noului nascut

inceputurile organizarii

aparitia sociabilitatii




primele reactii emotionale

dezvoltarea motorie specifica

aparitia inteligentei

3. „Perioada expansiunii subiective' (perioada 1/2 an la 3 ani)

Caracterizarea generala a stadiului

Independent in deplasare, extinderea considerabila a campului de actiune, determina noi cautari punandu-se in actiune toate achizitiile de pana acum. „Varsta tropaitorului' (Osterrieth) sau „varsta acrobata' (Gessel) este o perioada de majore transformari in planul ontogenetic. Acum se achizitioneaza limbajul ca mijloc de exprimare si de comunicare cu o importanta covarsitoare atat in dezvoltarea intelectuala' cat si in aceea de ordin socio-afectiv. Fiinta care se deplaseaza de dragul cuceririi spatiului, devine treptat fiinta care „trancaneste' de dragul exersarii acestui miracol care este vorbirea. Planul actiunilor efectuate se suprapune cu acela al actiunii vorbite. „Gandirea' in formele ei rudimentare, specifice varstei, face posibil jocul simbolic datorita marii sale incarcaturi cu „aderente afective si active'(Piaget).

Universul inconjurator este un univers al starilor personale ale copilului, constiinta individualitatii aflandu-se la inceput de drum (adualismul fiind inca prezent). Treptat, constiinta de sine se contureaza, „Ionel' nemaifiind pur si simplu Ionel si pentru sine ci devenind „eu' iar cerintele, adresate de acum verbal si nu doar gestual sunt directionate catre „mine'.

4. „Descoperirea realitatii externe' (perioada 3-6 ani)

Caracterizarea generala a stadiului

Aceasta perioada de varsta are o importanta deosebita in viata copilului. Este, practic, perioada in care un numar destul de mare de copii, prin integrarea in invatamantul prescolar, ies din cadrul educational restrans al familiei. Noul cadru educational, integral educatiei formale, plaseaza copilul intr-o constelatie noua de relatii sociale in care el nu mai este „cel mai important', asa cum este considerat ca minor in familie chiar si in conditiile in care nu este copil unic, ci isi incepe ucenicia unei noi experiente alaturi de covarstnici cu statut egal. Mai mult, insertia in institutia prescolara presupune si exercitarea unei influente educative de cu totul alta factura, cu finalitati, obiective, continuturi si modalitati de actiune specifice. Aceste demersuri educationale se realizeaza, desigur, pornindu-se de la fundamentul psihologic al varstei copiilor si tinandu-se cont de faptul ca acesta continua sa fie membrul unei familii care, la randul ei, isi continua exercitarea influentelor educationale.

In ceea ce priveste pedagogia acestei varste, intreaga lucrare se va ocupa in detaliu de problematica respectiva, in contextului acestui subcapitol, incercam sa conturam tabloul psihologic al perioadei, tablou ce se constituie ca premisa a abordarii oricarui demers educational formal.

Varsta cuprinsa intre 3-7 ani se caracterizeaza prin continuarea, pe un alt plan, a evolutiilor conturate in stadiile anterioare. Astfel, „procesul de rectificare a perspectivei adualiste primare' () incepe in acest stadiu si, reluand termenii propusi de Freud, se poate spune ca „<principiul realitatii> capata consistenta si vine sa se opuna <principiului placerii>'. „Acest stadiu este acela in care copilul, fixandu-si oarecum singur locul prin criza de opozitie si disociindu-se in oarecare masura de lumea ambianta descopera ca exista o realitate externa care nu depinde de dansul si de care trebuie sa tina seama daca vrea sa-si atinga scopurile'.[10]

In consecinta, comportamentul infantil incepe sa se caracterizeze printr-o atitudine incontestabil mai realista si mai obiectiva, care cunoaste o evolutie deosebita, asa incat la sase ani copilul este capabil sa depaseasca simpla activitate ludica, urmarind finalitati independente de placerea pe care aceasta i-o poate oferi. „La trei ani si jumatate sau la patru ani te prefaci ca scrii; la sase ani esti in stare sa inveti scrisul cu adevarat si sa depui in acest scop eforturi mari; a fost atins un anumit grad de maturizare care face posibila scolarizarea'.[11] Se constata ca plaja de evolutie este larga si trecerile nu sunt bruste. De aceea intre 3 si 6(7) ani se vor regasi multe dintre caracteristicile etapei anterioare, in special implicatii ale egocentrismului, pozitie de care copilul nu se indeparteaza cu prea mare usurinta.

Varsta ratiunii” – varsta cunoasterii perioada 6 – 10 ani)

Ultima faza a copilariei, intre 6-10 ani, coincide cu prima etapa scolara. Interesul pentru scoala, manifestat de adultii semnificativi pentru copil (parinti, bunici etc.) creeaza o „asteptare psihologica” pentru copilul prescolar care va pasii pragul clasei intai. Totusi, intrarea copilului in scoala poate imbraca, pe alocuri, caracteristicile unui „adevarat soc” si solicita o ampla mobilizare de capacitati adaptative. Odata cu intrarea copilului in sistemul scolar. Invatarea devine tipul fundamental de activitate. Pe parcursul a patru ani de mica scolaritate, copilul isi insuseste deprinderile de scris-citit, calcul, unele cunostinte elementare din domeniul stiintelor naturii, geografiei, istoriei. Se poate considera ca exista doua subetape ale perioadei scolare mici: subetapa de alfabetizare (clasa I si a II-a) si subetapa de consolidare a alfabetizarii (clasa a III-a si a IV-a). In prima subetapa (clasa I si a II-a) are loc adaptarea treptata la rolul de scolar, copilul mai pastrand caracteristici ale perioadei anterioare (atentie fluctuanta, nevoia de joc, aprobarea adultului etc.). Atentia copiilor este inca fluctuanta fiind atrasa mai ales de evenimente concrete din mediul inconjurator. Inteligenta este implicata in stabilirea de relatii concrete si mai putin in rationamente abstracte. Memoria este mai mult vizuala decat verbala. Tendintele spre joc sunt pregnante, in aceasta perioada prin intermediul jocului facandu-se trecerea spre activitatea de invatare. Afectivitatea capata o oarecare stabilitate, in comparatie cu perioada prescolara, dar este inca fluctuanta si contextuala. Copilul incepe sa acorde din ce in ce mai multa atentie regulilor impuse de cerintele statutului de scolar. In a doua subetapa scolara (clasa a III-a si a IV-a), copilul incepe sa se intereseze de cunostintele din diferite domenii, de competitiile sportive, de activitatile artistice, de viata colectivului clasei din care face parte. Atitudinea fata de reguli se schimba usor. Controlul si autocontrolul respectarii acestora incepe sa fie testat: spune cand colegii sai gresesc dar si „omite” sa-i atraga atentia invatatoarei cand regulile sunt incalcate. Actioneaza un fel de „intelegere” si o discreta solidaritate de varsta. Copilul progreseaza in activitatea de scris-citit, dobandeste tehnici intelectuale de invatare (redactarea planului de idei, elaborarea rezumatului etc.). Gandirea se organizeaza in jurul unor notiuni fundamentale: de timp, de numar, de cauza, de miscare etc. Ritmul de desfasurare al activitatilor devine mai vioi, mai alert si activitatea intelectuala este mai intensa. Se dezvolta capacitatea de intelegere, se largeste orizontul intelectual si cultural. Jocul de competitie devine palpitant. Copilul participa activ la viata echipelor din care face parte. Jocurile stimuleaza si organizeaza coordonarea motorie si influenteaza integrarea actiunilor in obiective de grup.



In general, pe perioada scolaritatii mici, personalitatea, desi incarcata de responsabilitati relativ numeroase si dificile, traverseaza o perioada de expansivitate. Fortele fizice si psihice ale copilului incep sa se exprime si sa provoace acestuia o autodezvaluire a posibilitatilor, situatie care il multumeste pe copil si-i creeaza constiinta unei mari independente.



Osterrieth Paul, Introducere in psihologia copilului, EDP, Bucuresti, 1976, p.34

Ibidem, p.34

Ibidem, p.3

Am precizat anterior ca din perspectiva psihodinamica se utilizeaza conceptul de „perioade de evolutie', iar perspectiva psihogenetica utilizeaza, indeosebi, conceptul de „stadiu'.

Piaget, J., Inhelder, B., Psihologia copilului, EDP, Bucuresti, 1973.

Piaget, J., Inhelder, B., Psihologia copilului, EDP, Bucuresti, 1973, p.128-129

Piaget, J., op. cit. p. 131

Piaget, J., op. cit. p. 131

Piaget, J., op. cit. p. 131

Osterrieth, P., op. cit. p. 86-87

Osterrieth, P., op. cit. p.86-87



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1570
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site