Considerații asupra limbajelor de specialitate și asupra lexicului general

Considerații asupra limbajelor de specialitate și asupra lexicului general

Interesul pentru percepția limbajelor specializate ,a inceput prin 1950, odata cu dezvoltarea "timida" a interesului fața de aceasta componenta a limbajului uman, trecand prin faza de intensificare a preocuparilor pentru studierea lor sistematica si ajungand la noua era a informaticii, care a determinat raspandirea fara precedent si aproape instantanee a celor mai noi "cuceriri" ale stiinței si tehnicii, fapt care a impus specializari pe arii din ce in ce mai restranse si, implicit, transformari rapide la nivelul vocabularelor specializate. Terminologia utilizata pentru a denumi limbajele de specialitate, care nu beneficiaza, pana in prezent, de un consens al lingvistilor cu privire la folosirea exclusiva a acestei sintagme, motiv pentru care circula, in paralel, si alte variante: limba specializata, sublimbaj, jargon, tehnolect, comunicare sau discurs de specialitate, English for Specific/ Special Purposes, English for Academic Purposes. Toate aceste "etichete" sunt trecute in revista, nu atat pentru a scoate in evidența fluctuațiile terminologice, cat pentru a arata ca spectrul din care poate fi selectata noțiunea dorita este foarte permisiv.Structura lexicului specializat, care poate fi considerat intr-o accepțiune:

a) restransa - se face trimitere la vocabularele din domenii particulare ale stiinței, care includ toate elementele limbii, dar nu aparțin limbii comune;

b) mai larga - se face trimitere la vocabularele stiințelor particulare, care includ toate elementele limbii, inclusiv pe cele aparținand limbii comune.

In esența, este vorba despre un nivel superior, ermetic, destinat strict unei comunitați de inițiați, care exclude exprimarile figurative, si despre un nivel inferior, accesibil, destinat vulgarizarii cunostințelor stiințifice, care include exprimarile figurative. Avand in vedere existența celor doua niveluri atat de diferite ale lexicului de specialitate, se poate afirma ca structura acestuia este eterogena, in sensul ca se pot delimita doua "straturi" relativ independente si individualizate, si anume:

1) lexicul neterminologic - conține cuvinte din limba comuna si reprezinta baza pe care se construieste orice comunicare tehnicostiințifica, tipul acesteia determinand si proporția cuvintelor respective;

2) lexicul terminologic - cuprinde: - lexicul stiințific general (teoretic, abstract) - include termeni cu una sau mai multe semnificații, care funcționeaza intr-un domeniu, in mai multe sau in toate domeniile de specialitate, ei fiind purtatori de informație utilizabila pe scara larga, dar mai puțin completa, precisa si specifica; - lexicul tehnic (aplicativ, concret) - include termeni anume alesi, proprii diferitelor specialitați si care sunt purtatori de informație completa, precisa si specifica, dar utilizabila pe scara redusa.

Referindu-ne la termen, ca unitate de baza a vocabularului, si la cuvant, ca unitate de baza a lexicului general, relevandu-se opinii ale unor cercetatori care plaseaza o frontiera intre cele doua, cu scopul de a evita ambiguitatea si a asigura univocitatea si monosemia termenilor, dar si ale unor specialisti care nu agreeaza o asemenea abordare, considerand ca unitatea lexicala nu este, in sine, nici termen, nici cuvant, ci devine termen sau cuvant in funcție de circumstanțele utilizarii sale.

Organizarea lexicului general, conform concepției structuraliste, este ordonat pe doua axe:

1. sintagmatica: poate fi studiata prin metoda analizei distributive si a analizei in constituenți imediați;

2. paradigmatica: poate fi studiata prin metoda analizei funcționale si a analizei componențiale (semice sau referențiale).

Nivelurile limbii, in funcție de circumstanțele utilizarii, sunt departajate in baza a trei criterii:

1. Criteriul socio-cultural - se refera la apartenența locutorilor la anumite grupuri sociale, caracterizate prin diferite grade de cultura, determinate de educație si de profesiile exercitate; conform acestui criteriu, distingem: - limba literara: este limba ingrijita, standardizata, savanta, care corespunde dicționarelor si se supune regulilor rigide ale gramaticii. Se utilizeaza in situații oficiale, in mediul academic si in domeniile specializate, si cuprinde: . nivelul literar - alcatuit din subnivelurile narativ, dramatic si liric; . nivelul limbajelor de specialitate - alcatuit din subnivelurile stiințific si tehnic. - limba neliterara, care cuprinde: . nivelul curent - este limba generala, uzuala, folosita in situațiile obisnuite ale vieții cotidiene. Conține exprimari corecte, din punct de vedere lexical si gramatical, iar conotațiile sunt, in general, neutre; . nivelul familiar formularile sunt simple, libere,nepretențioase si se utilizeaza intr-un cadru neprotocolar, marcat de afectivitate.

2. Conținutul mesajului - se refera la mecanismele comunicarii, proprii fiecarui nivel. In acest caz, limba cuprinde doua niveluri: spontan (predomina conținutul afectiv al mesajului) si elaborat (predomina conținutul intelectual si nonambiguu al mesajului).

3. structurile lingvistice - decurg din diferențierea nivelurilor limbii, in funcție de mediul socio-cultural in care sunt utilizate ca mijloc de comunicare, pentru a transmite mesaje adecvate.