Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Interviul

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CONFORMITATE SI INFLUENTA SOCIALA
INTERACTIUNEA ATENTA SI DEZVOLTAREA MINTII COLECTIVE
Creierul ne poate da de gol: iubim sau nu cu adevarat?
Teorii socio-economice extrem de provocatoare - Societatea perfecta
VEGETARIANISMUL SI NONVIOLENTA
Interviul
FRICA BLOCHEAZA SUCCESUL
Metodologia cercetarii sociologice
FAMILIA LA RASCRUCE - VIOLENTA DOMESTICA IN FAMILIE
Greva – principala forma de conflict social

Interviul

1.      Tipuri de interviu



2.      Interviul calitativ (nestructurat)

3.      Interviul individual

4.      Interviul de grup si focus group

1. Tipuri de interviu. Interviul structurat.

Se considera ca, daca observatia este anatomia, scheletul cognitiv al cunoasterii cotidiene, discutiile si convorbirile reprezinta fiziologia ei, sangele si hormonii. Abordarea calitativist-fenomenologica are in analiza dialogurilor cotidiene un obiect preferat de studiu.

Sunt detectabile, ca la observatie, trei tipuri majore ale interviului, in functie de scopul si gradul lor de elaborare:

1. Interviurile spontane, prezente in derularea vietii de zi cu zi, neorganizate si fara intentia de a obtine informatii speciale;

2. Interviurile deliberate, semiorganizate, dar fara scop stiintific;

3. Interviul ca metoda in disciplinele socioumane, organizat si efectuat dupa anumite rigori, cu scopul de a obtine informatii cat mai autentice, destinate cunoasterii sistemice, deci interviul stiintific (sistematic).

Categoria de mijloc este foarte diversificata, incepand de la practica cotidiana, unde se spune: “voi avea o discutie cu el (sau ea) pe aceasta tema” sau “il voi intreba in legatura cu acest lucru”, trecand prin interviurile organizate pentru ocuparea unui post sau castigarea unui concurs, si pana la interviurile publice - reportericesti - efectuate de mass-media.

Un gen aparte de interviuri il constituie cele clinice, de mare profunzime, utilizate in psihodiagnostic si psihoterapie, care pretind, din partea celui care le realizeaza, un inalt grad de pregatire teoretico-metodologica si o experienta bogata in domeniu. Interviurile de mare intensitate, profunzime si durata - desi numite clinice - s-au extins si in afara practicii medicale si a psihologiei aplicate, fiind utilizate si in cercetari fundamentale.

Interviul (sistematic) a fost asumat de disciplinele socioumane ca metoda principala, din doua motive esentiale: prin el se accede direct si interactiv la subiectivitatea umana, ceea ce nici una din celelalte metode - cu deosebire cand e vorba de un aspect cu totul relevant al acestei subiectivitati, si anume intentiile de viitor - nu o fac; interviul, si chestionarul standardizat, desigur, permit strangerea de informatii despre conduite umane foarte greu si costisitor de obtinut altfel (sa ne gandim numai la consumul alimentar sau comportamentul sexual).

Clasificarea interviurilor se face potrivit mai multor criterii, obtinandu-se mai multe tipuri, asa cum se poate vedea pe larg in lucrarea lui S. Chelcea (1996), dintre care mai importante sunt urmatoarele: interviurile fata in fata (dupa genul convorbirii); interviuri structurate, semistructurate si nestructurate (dupa gradul de libertate in formularea intrebarilor de catre cercetator in cursul convorbirii); individual si de grup (dupa numarul de participanti). Combinand cele trei criterii de mai sus, se poate obtine teoretic mai multe tipuri mixte de interviu, nu toate avand insa o viabilitate practica.

Interviul structurat sau de tip cantitativ inseamna ca intrebarile si ordinea lor sunt dinainte stabilite, de obicei sunt date si alernativele de raspunsuri, subiectul avand sarcina de a alege varianta sau variantele de raspuns ce i se par potrivite. Intr-o forma drastica, in anumite anchete si sondaje, pretentia este ca nu doar protocolul de interviu sa fie total standardizat, ci si comportamentul celui ce adreseaza intrebarile sa fie la fel; sa nu puna intrebari suplimentare, sa nu raspunda la intrebarile subiectilor, sa pastreze acelasi ton .

Daca in cazul interviului structurat, al anchetei orale, intrebarile si ordinea lor sunt dinainte stabilite, in interviul semistructurat prestabilite sunt doar temele in jurul carora se va purta discutia. Asa se face ca operatorul va pleca pe teren cu un ghid de interviu si nu cu un instrument elaborat in detaliu (chestionar). Aceasta nu inseamna, desigur, ca sarcina intervievatorului va fi mai usoara decat cea a operatorului de ancheta, ci, dimpotriva, nu este deloc simplu sa obtii raspunsuri consistente la intrebarile deschise si, cu atat mai mult, doar la punerea unor teme in discutie. E nevoie de multa iscusinta (inteligenta, abilitati empatice, experienta) din partea celui ce conduce un interviu pentru a ajunge la date relevante. Ghidurile de interviu cunosc o mare varietate de forme, incepand de la unele ce cuprind doar cateva teme mai generale, pana la altele cu o lista lunga de subiecte si intrebari specifice. Forma ghidului depinde si de cat de familiara ii este cercetatorului problema si populatia de investigat; daca ele sunt mai putin cunoscute, se porneste cu un ghid mai sumar, dar nu superficial. fiindca, indiferent daca interviul semistructurat se utilizeaza in studiul pilot, paralel cu ancheta sau postancheta, ghidul de interviu trebuie si el pregatit.

Din cauza ca interviurile structurate sunt integral construite de la inceput, elaborarea chestionarului este o munca foarte pretentioasa, contand continutul intrebarilor, forma lor de expresie, ordinea, cumsunt aranjate in pagina si multe alte elemente. In insasi constructia chestionarului zac latente surse de distorsiune a raspunsurilor, care se pot manifesta si implementa in procesul interactiunii instrument (chestionar) - operator - respondent. In toate lucrarile despre anchete si sondaje, figureaza un spatiu destinat erorilor ce pot surveni, erori tratate in functie de cele trei entitati (chestionar, operator, subiect), dar care, de fapt, se nasc la intersectia lor.

Pentru multi calitativisti problema erorilor de care sunt ingrijorati cantitativistii nici nu se pune, intrucat ea se refera la corespondenta dintre faptele existente real si ceea ce declara oamenii despre aceste fapte. (Faptele, in acceptiunea larga de aici, inseamna si faptele de constiinta, motivatii, trairi, perceptii etc.). Pentru ei, realitatea relevata prin interviu este una construita prin interactiunea intervievator - intervievat. In viziunea lor, marea eroare a cantitativistilor este aceea de a obliga mintea subiectilor sa raspunda la intrebarile prestabilite, prin variante fixe si, pe deasupra, de a mai si acuza, uneori exclusiv sau preponderent, tot subiectii ca nu raspund sau ca raspund incorect.



2.Interviul calitativ (nestructurat)

Pentru anumiti calitativisti, continutul celor spuse de subiecti in cadrul interviului nu trebuie raportat la un referential ontic, adica sa nu ne punem problema daca ele sunt adevarate sau false in raport cu anumite date ale realului, ci trebuie considerate in sine, ca expresii ale unor reprezentari si practici simbolico-culturale ale subiectilor.

Multi cercetatori adopta in aceasta privinta punctul de vedere al complementaritatii dintre cantitativ (raportarea raspunsurilor la referentialul exterior) si calitativ (analiza interna a structurii raspunsurilor si a semnificatiei lor culturale).

Interviul este o conversatie, practica conversatiei este una cotidiana atat pentru subiect, cat si pentru savant (intervievator). Interviul trebuie vazut, asadar, ca o activitate normala de interactiune in care amandoua partile isi angajeaza cunostiintele cotidiene despre organizarea, structura si dinamica vietii sociale. Sarcina cercetatorului este de a analiza proprietatile interactiunii intervievator-intervievat, ca interactiune sociala practica si concreta.

3. Interviul individual

Interviul individual calitativ (nestructurat) presupune ca cercetatorul poarta discutii total libere cu anumiti membri ai comunitatii (populatiei) vizate, pe una sau mai multe probleme. Uneori nici problemele nu sunt date prealabil, urmand ca ele sa fie descoperite si definite prin intermediul unor astfel de discutii. Interviurile nestructurate (nondirecte sau de profunzime, cum se mai numesc) se desfasoara, de obicei, in mai multe intalniri, iar o intalnire poate dura mai multe ore.

Continutul si forma interviului difera in functie de problemele discutate, de caracteristicile socio-demografice ale populatiei (intervievarea copiilor, de exemplu, reclama anumite procedee si comportamente ale intervievatorului), de locurile in care se desfasoara (locuinta, scoala, birou etc.). La incrucisarea diverselor criterii se pot desprinde multe tipuri de interviuri individuale. Prin generalitatea si importanta lor, urmatoarele modalitati sunt de mentionat:

· Interviul calitativ de tip clasic utilizat in cercetarile etnografice (din antropologia culturala, dar si din sociologie), unde el este consubstantial observatiei participative, si unde cercetatorii, luand parte la viata si activitatile unei culturi, realizeaza automat si convorbiri informale, spontane, dar, de cele mai multe ori, ei si provoaca discutii cu caracter mai organizat, centrate pe anumite subiecte.

·Studiile de istorie orala au ca suport metodologic tot interviul nestructurat, diferenta fata de utilizarea lui curenta fiind aceea ca se urmareste in mod expres reconstituirea, pe cale orala, din relatarile participantilor, a unor evenimente, episoade sau profiluri de personalitati istorice. De remarcat insa ca “istoria orala” inseamna si surprinderea autobiografiilor profesionale si materiale sau ale altor aspecte din viata de zi cu zi a oamenilor obisnuiti, aspecte relatate in conexiune cu date istorice.

La modul mai difuz, ‘istoria orala” s-a practicat de multa vreme, ca o alternativa sau completare la studiul documentelor scrise, dar organizarea cercetarilor sistematice cu aceasta tehnica a inceput, in 1948, cu “Proiectul de istorie orala de la Universitatea Columbia”, datorat lui Allan Nevins. Preocuparile din domeniu au avansat continuu, vizand si grupuri marginalizate sau uitate (cow-boy, mineri, prostituate etc.) Mai recent, cu deosebire in SUA, miscarea feminista isi asuma si ea metoda istoriei orale, aducand ca argument suplimentar faptul ca istoria scrisa a fost redactata precumpanitor de barbati.

·J. Douglas (1985), dorind sa sublinieze caracterul deschis al interviului nestructurat, necesitatea adaptarii lui la situatii si persoane diverse, propune expresia de interviu creativ. Se recomanda ca deopotriva intervievatorul si intervievatul sa renunte la orice regula de gandire si conduita formala, sa uite toate convenientele, sa se exprime cat mai liber si creativ. depasind ca extensiune interviul nestructurat obisnuit, interviul creativ se apropie de metoda istorisirii vietii personale (life history).

·Preocuparile postmoderniste in legatura cu interviul merg pe linia de a prezenta cat mai “crud”, autentic, fara interventia deformatoare a cercetatorului, relatarile si interpretarile subiectilor investigati. Astfel, prin interviul polifonic se urmareste ca spusele fiecarui subiect sa fie inregistrate cat mai fidel si perspectivele distincte ale oricarui intervievat sa se regaseasca in raportul final de cercetare. Acest raport n-ar trebui sa fie, asadar, o glossa, o prelucrare sintetica a cercetatorului, in care s-au pierdut pe drum vocile subiectilor.

Tot in cadrul miscarii postmoderniste se sustine ca prin interviul interpretativ, alaturi de caracterul creator si polifonic, trebuie sa se insiste pe momentele considerate de subiecti ca fiind cruciale in traiectoria lor de viata. Epifaniile - cum se numesc astfel de momente, cu o expresie imprumutata de la James Joyce (in romaneste s-ar numi “boboteze”) - destructureaza si restructureaza experientele de viata trecute ale oamenilor si le determina pe cele de viitor. De aceea, e necesar ca ele sa fie exploatate la maxim in convorbirile cu subiectii.

In viziunea calitativista, interviul nici macar nu trebuie sa urmeze reguli fixe, ci trebuie doar sa fie flexibil si inteligent condus in acord cu imprejurarile si persoanele concrete. Daca interviul in general este o arta, cel calitativ (nestructurat) este astfel prin excelenta. Aceasta insa incumba o intinsa si variata experienta.

4. Interviul de grup si focus group

Prin interviul de grup se inlatura ceea ce in literatura metodologica se numeste gresala atomistica (atomistic fallacy), adica de deducere a starii de spirit colective din agregarea statistica - oricat de rafinata ar fi ea - a opiniilor individuale. Este clara diferenta dintre interactiunea statistico-matematica a opiniilor si interactiunea reala a acestora in procesul viu al discutiilor in dinamica de grup, unde intervin ample fenomene de controversa, de persuasiune, de autoritate etc.

Ca si interviul individual, interviul de grup se poate realiza in cele trei forme: structurat, semistructurat si nestructurat. Dar daca in cazul celui individual, structurat inseamna, aplicarea chestionarului standardizat, situandu-ne deci in perimetrul anchetei ca metoda cantitativa, interviul de grup, chiar in versiunea structurata, cu intrebari specifice dinainte formulate, este o metoda calitativa, pentru ca presupune interactiunea participantilor, schimbul de replici, de opinii si idei, pe marginea acestor intrebari, intrebari care sunt, evident, deschise, alfel n-ar mai avea sens o discutie de grup. Interviul in general, si cel de grup in mod deosebit, reprezinta o metoda calitativa si pentru faptul ca aici nu ne intereseaza, in primul rand, cati spun un lucru sau altul, ci ce anume spun oamenii, cum o spun, cum se modifica pe parcurs cele spuse etc.




Unii autori considera ca la intersectia a patru conditii - (1) a fi grup natural; (2) a discuta liber (fara intrebari prestabilite); (3) o problema din viata grupului; (4) sub conducerea unei persoane competente (cercetator, animator etc.) - rezida specificitatea interviului de grup fata de alte genuri de convorbiri de grup.

In discutarea colectiva de catre membrii unui grup natural a unei probleme din viata grupului respectiv, sarcina intervievatorului este deosebit de complexa si delicata, desi interventiile sale trebuie reduse la minimum, adica sa nu depaseasca 20% din totalul schimburilor verbale. Interventiile se refera la sublinierea si reformularea unor opinii, precum si la sinteze progresive, cel ce conduce interviul trebuind sa realizeze ceea ce se numeste “nedirijare asupra fondului si dirijarea formei ”. Adica, sa-si tradeze cat mai putin propria parere fata de tema discutata, dar sa stie sa stapaneasca grupul, sa depaseasca momentele dificile, cum ar fi cele create de participantii care monopolizeaza schimburile de replici, sa stie sa-i incurajeze pe cei timizi si sa fie capabil sa aplaneze tensiunile ce se vor ivi.

S-ar putea crede ca situatia de grup ar inhiba exprimarea unor opinii si atitudini de mare profunzime. Afirmatia contine o cota de adevar. Punerea fata in fata a membrilor unui grup are insa si efecte de facilitare a emiterii opiniilor. Aceasta deoarece participantii la interviu, cunoscandu-se bine intre ei, se simt oarecum obligati sa-si formuleze parerile. Mai mult, schimbul de opinii si parerea celorlalti intr-un cadru special organizat ii ajuta pe oameni la traducerea traitului in reflectat, la constientizarea atitudinilor si a valorilor personale si de grup.

Pentru o cat mai buna reusita a interviului de grup, sunt necesare cateva conditii importante dintre care nu sunt de neglijat cele materiale, exterioare, dar cu implicatii psihologice deosebite: la ce ora se realizeaza (este contraindicata reunirea membrilor grupului dupa orele de munca sau de clasa si deci inaintea mesei); locul unde se desfasoara si numarul de participanti (schimbul optim de replici se poate asigura cu un numar de 10-15 persoane); calitatea participantilor (nu e bine sa fie prezente persoane cu un inalt statut socio-profesional, deoarece au un efect inhibant).

Rezultatele interviului de grup depind si de felul in care s-a asigurat pregatirea lui psihologica, ceea ce inseamna cu precadere realizarea acceptarii intervievatorului de catre grup si “convorbirile preparatorii” ale acestuia cu participantii. Acceptarea reprezinta stabilirea sentimentului de incredere fata de cel ce va conduce interviul, considerarea lui ca o persoana careia i se poate spune tot ceea ce e autentic trait si care este capabila sa inteleaga si sa fie obiectiva.

Conversatiile preparatorii constau in intrevederile particulare ale intervievatorului cu viitorii participanti, in timpul carora li se anunta tema interviului, durata (cea optima fiind de 1,5-2 ore), precum si faptul ca este indispensabila exprimarea opiniei personale a fiecaruia. Este indicat sa se realizeze convorbiri libere (nedirijate) asupra subiectului ce se va discuta. Scopul acestor convorbiri este triplu: de a induce o relatie peronala de incredere si stima reciproca; de a “debloca” persoana intervievata si de a facilita exprimarea opiniilor sale in cursul reuniunii ce va avea loc, deoarece ea se va afla atat intr-o situatie de siguranta (a formulat deja opiniile sale), cat si de oarecare stres (prezenta celui care a ascultat-o o data o “obliga” oarecum sa-si repete parerile); in intervalul convorbirii individuale-reuniune, participantul reflecteaza asupra temei si isi clarifica mai bine punctele de vedere. Experienta arata ca acest gen de convorbiri nu afecteaza spontaneitatea, supletea si bogatia discutiilor in grup, dinamica proprie reuniunilor implicand o situatie inedita cu efecte sinergice animatoare.

Interviurile de grup clasice se utilizeaza atat in traducerea traitului in reflectat, in clasificarea valorilor si atitudinilor grupale si individuale, in rezolvarea eventualelor tensiuni si ajungerea la solutii, cat si in faza de preancheta, pentru construirea unor chestionare standardizate.

Interviuri total nestructurate pot fi considerate si reuniunile de brainstorming, care au ca scop producerea de idei si solutii pe marginea unei probleme. Intr-un fel, intalnirile si discutiile de grup, utilizate ca tehnica terapeutica, pot fi clasate tot ca interviuri de grup nestructurate. In respectivele tipuri de discutie insa, ca si in altele, participantii pot sa nu faca parte dintr-un grup natural, faptul acesta constituind uneori chiar o conditie pentru reusita interviurilor.

Interviul de grup structurat s-a concretizat in ceea ce de multa vreme se practica in SUA - si, mai recent, si la noi - sub denumirea de focus group (interviu de grup focalizat). El a fost si este asiduu folosit, mai ales in studiile de marketing, in implementarea si evaluarea unor programe sociale si in proiectarea sau completarea unor cercetari sociologice. In acest din urma scop, el a fost utilizat de R.K. Merton si colaboratorii sai (1956), care i-au conferit si numele, in lucarea The Focused Interview.

Organizarea si conducerea focus group-ului presupun in general aceleasi principii si probleme ca si interviul de tip clasic. diferenta majora este, desigur, aceea ca, in cazul primului, exista intrebari dinainte formulate, ceea ce angajaza unele cerinte in plus fata de interviul de grup nestructurat. Dintre acestea, expertii in focus group recomanda ca foarte importante:

1. Intrebarile sa fie relativ putine (7-10), altfel durata discutiei - in conditiile in care fiecarui participant i se aloca in jur de doua minute pentru a raspunde la fiecare intrebare sau a face eventuale comentarii pe marginea ei - ar fi nepermis de mare, ceea ce inseamna, pana la urma, esecul interviului. Cercetatorii incepatori in astfel de interviuri au tendinta de a veni in fata participantilor cu un numar mare de intrebari.(De exemplu un asemenea “ghid de interviu focalizat”, ce cuprinde nu mai putin de 23 de intrebari, daca numarul participantilor ar fi numai 10, durata interviului ar trebui sa fie de peste 7 ore (23 x 10 x 2 = 460 minute).



2. Cu atat mai mult cu cat (comparativ cu interviul individual) intrebarile trebuie sa fie reduse ca numar, ele necesita sa fie foarte bine alese si formulate. Acoperirea cat mai deplina a unei teme cu intrebari cat mai putine, dar clare, este o sarcina greu de realizat doar prin reflectia unei singure peroane (fie chiar un specialist cu experienta) si cu atat mai mult printr-o formulare in graba a ghidului de interviu de catre cei mai putin initiati. De aceea, este aproape o necesitate consultarea cu altii, preferabil cu experti in anchete si interviuri, sau, si mai profitabil, organizarea unor discutii de grup pentru elaborarea ghidului. Altfel spus, un interviu de grup nestructurat in vederea realizarii optime a unuia structurat.

3. Oricat de bine ar fi proiectat ghidul de interviu, in desfasurarea discutiei propriu-zise, din dinamica proprie grupului, cercetatorul-moderator va ajunge sa constate ca se impun ca importante anumite intrebari ce nu au fost dinainte stabilite. Este unul dintre punctele in care el trebuie sa dea dovada de ingeniozitate si flexibilitate, fiindca aceste noi intrebari, neprevazute din start, pot bulversa mersul interviului, in special datorita marimii duratei lui. Se recomanda ca intrebarilor neprevazute in ghid sa li se rezerve 10-15 minute la sfarsitul interviului.

Fata de interviul de grup clasic, mai intervine o deosebire esentiala: participantii nefacand parte din acelasi grup natural, nu se cunosc intre ei. Particularitatea temei puse in discutie determina compozitia celor ce iau parte la interviu (care, ca numar, e indicat sa fie in jur de 10), dar principiul este ca, in interiorul unei categorii de public, cei convocati sa fie cat mai diferiti ca status si rol. De pilda, daca focus group-ul urmareste sa evidentieze cum este perceput un nou produs, eveniment sau program, vor fi intervievate grupal numai persoane expuse direct la impactul acestora. Se constituie astfel un public a carui singura caracteristica regasita la toate persoanele ce formeaza grupul este aceea ca ele sunt afectate de o aceeasi problema, si atunci, pentru a asigura o oarecare reprezentativitate, este de dorit ca invitatii la discutii sa fie diferiti sub aspectul altor caracteristici. Bunaoara, daca intereseaza perceptia si reactia locuitorilor unui cartier fata de constructia unui asezamant cultural, participantii vor fi locuitori ai cartierului (trasatura comuna), din diferite puncte ale acestuia, de diferite profesii si varste etc. (caracteristici de diferentiere).

Interviuri de grup structurate se pot realiza si cu experti, acest tip de interviu fiind cunoscut in literatura americana ca tehnica Delphy si a grupurilor nominale. Spre deosebire de focus group si de alte forme de interviuri de grup, aici scopul este de a ajunge la o solutie a unei probleme. In consecinta, se urmareste ajustarea opiniilor individuale si realizarea unui consens. Moderatorul trebuie sa aiba deci si calitati de negociator, fiind vorba, intr-un fel, de luarea unei decizii in grup.

In practica obisnuita de cercetare si interventie si in desfasurarea lor concreta, cele mai multe interviuri de grup se inscriu undeva intre polii total structurat si total nestructurat, fiind altfel spus, de tip semistructurat, in sensul ca discutiile se poarta in jurul catorva idei sau teme prestabilite, dar acestea au doar rolul de ghidaj. Un exemplu de acest fel este si tipul de cercetare numit in literatura de specialitate clarificarea valorilor. Procedeele de clarificare, de constientizare vizeaza discutarea de catre elevi, studenti sau alte categorii de tineri, impreuna cu psihologul scolar sau alta persoana competenta, a rezultatelor obtinute de ei si de colegii lor la o suita de probe de examinare a valorilor cum ar fi testul: ”Cine esti ?”, ”Ce lucruri iti plac sa faci mai mult ?”, ”Drumuri de viata”, completarea de fraze. Important este ca participantilor li se cere sa evalueze si consecintele, avantajele si dezavantajele unei alegeri: costul si beneficiul financiar, aprobarea sau dezaprobarea societatii etc.

Interviul de grup are o serie de avantaje, mai importante fiind cele ce decurg din dinamica opinionala si decizionala proprie grupului ca entitate. De asemenea, comparativ cu ancheta trebuie mentionat costul mai redus. Dezavantajele provin din faptul ca cel ce conduce un astfel de interviu trebuie sa fie o persoana cu multe abilitati de intervievator, dar si de moderator si chiar de negociator, calitati ce nu e usor sa fie intrunite de aceeasi persoana. Pe de alta parte, oricat de calificata ar fi aceasta persoana, e posibil sa apara fenomene distorsionate precum dominarea discutiei de catre unul-doi subiecti sau fenomenul de gandire de grup, groupthink, adica o consensualitate necritica in emiterea de idei si solutii, participantii cedand, mai mult sau mai putin voluntar, presiunii unor conditii cum ar fi timpul limitat, autoritatea unei persoane, teama de consecinte ulterioare.

Interviul nestructurat, atat cel de grup, cat si cel individual, pe langa valoarea lui intrinseca, ca metoda calitativ independenta, potenteaza si valoarea altor metode. In raport cu observatia, prin interviu se accede la motivatia, definitia si semnificatia pe care actorii sociali o acorda actiunilor lor si, eventual, la fecventa unor tipuri de comportamente. Interviul are, apoi, importante functii legate de anchete si sondaje. Ele ar putea fi grupate in trei categorii, dupa modul cum interviul se plaseaza, logic si temporal, fata de ancheta: preancheta, co-ancheta, postancheta.

In preancheta, prin interviu se pot rezolva, in principal, urmatoarele aspecte: alegerea intrebarilor si ameliorarea formularii lor (ce intrebari sau propozitii sunt mai relevante relativ la o tema si o populatie, ce limbaj trebuie folosit etc.); testarea chestionarului elaborat (in ce puncte se poate intampina o rezistenta, cat dureaza aplicarea lui, cum pot fi gasiti usor respondentii etc.).

In calitate de co-ancheta, intrviul se utilizeaza in obtinerea de date empirice referitoare la tema cercetata, paralel cu desfasurarea anchetei propriu-zise. Aceasta se inscrie in cerinta metodologica de a culege acelasi gen de date cu metode diferite, in vederea sporirii validitatii.

In fine, in varianta de postancheta, interviul se foloseste in doua modalitati:

a.Ca discutie cu unele persoane din populatia anchetata (inclusiv informatori-cheie), in vederea lamuririi, adancirii si completarii unor informatii rezultate din ancheta de bazata pe chestionar, fiind deci un fel de prelungire a acesteia;

b.Ca discutie cu expertii, pentru interpretarea datele condensate in procente, tabele, grafice etc. In cazul unor probleme sociale mai complexe - care nu sunt deloc putine - ideal ar fi ca asemenea interviuri sa fie interdisciplinare. Rezultatele unei anchete cu privire la conditia si perspectivele copiilor abandonati familial s-ar preta, de exemplu, la un astfel de interviu, cu participarea alaturi de sociologi si asistenti sociali si a altor specialisti (juristi, medici s.a.)



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 728
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site