Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Statistica

Riscurile Si Prudenta Bancara - Tipologia Riscurilor Bancare

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PIATA DE CAPITAL IN ROMANIA
IMPOZITUL PE VENIT IN ROMANIA - PREZENTARE GENERALA
PIATA MONDIALA
Perspectivele si obiectivele privind dezvoltarea pietei de carduri in Romania in etapele viitoare
SCURT ISTORIC AL SISTEMULUI BANCAR DIN ROMANIA
PROGNOZA FINANCIARA SI MONETARA - Premise in prognoza financiara
Produse si servicii Cec Bank: DEPOZITE, CARDURI, CREDITE
INDICELE CONDITIILOR MONETARE: UN INDICATOR AL POLITICII MONETARE IN ROMANIA
PLANUL DE CONTURI APLICABIL INSTITUTIILOR DE CREDIT SI INSTITUtIILOR FINANCIARE NEBANCARE
Evolutia principalilor indicatori economici utilizati in analiza macroeconomica a tarilor dezvoltate (exemplificare: SUA si Japonia)

Riscurile Si Prudenta Bancara

1.1.         Tipologia Riscurilor Bancare



Ca orice alta intreprindere, banca este confruntata cu anumite riscuri, unele specifice iar altele comune tuturor agentilor economici. Clasificarea acestora conduce la stabilirea distinctiei dintre riscurile generale si riscurile specifice bancii.

Banca este o intreprindere si este astfel pasibila de a se confrunta cu riscurile proprii oricarei intreprinderi. In categoria riscurilor generale se includ:

  • riscurile comerciale (riscul client/produs, riscul de piata, riscul de imagine comerciala);
  • riscurile aferente bunurilor si persoanelor (riscul accidentelor, riscul de delict);
  • riscurile operationale si tehnice (riscul asupra tratamentului operatiunilor, riscul asupra sistemului legat de telecomunicatii);
  • riscurile de gestiune interna (riscul reglementarilor, riscul deontologic, riscul strategic, riscul   de   insuficienta   functionala,   riscul  asupra   gestiunii   personalului,   riscul   de dependenta tehnologica, riscul de comunicatii).

Banca functioneaza ca un intermediar specific in procesul circulatiei capitalului si se angajeaza in riscurile bancare clasice aferente parteneriatului. Riscurile specifice bancilor cuprind:

  • riscurile financiare (riscul de rata a dobanzii, riscul de lichiditate, riscul asupra titlurilor cu venit variabil);
  • riscurile de semnatura (riscul clientelei, riscul interbancar, riscul de tara).

1.1.1.  Riscul De Intreprindere

Riscul de intreprindere decurge din faptul ca banca este o afacere in care se angajeaza oameni, capitaluri si care se confrunta cu riscuri de unde pot rezulta castiguri sau pierderi ce urmeaza sa remunereze aportul factorilor angajati.

Astfel, in calitate de intreprindere, banca se confrunta cu un triplu risc:

- de organizare legata de actiunea omului (risc de calitate profesionala care poate implica erori mai mari sau mai mici, cu consecinte catastrofale sau nesemnificative);

- de material (riscul de nefunctionare sau riscul de pana este tipul de risc ce actioneaza in zona materiala);

- de mediu ambiental (risc ce se refera, cu precadere, la reglementarile de ordin juridic sau fiscal si la influentele negative pe care acestea le pot exercita asupra activitatii bancii si profiturilor sale).

1.1.2. Riscurile De Contrapartida (De Parteneriat)

Indeplinindu-si atributiile profesionale, bancile desfasoara relatii de parteneriat cu deponenti si creditori si indeosebi cu o multitudine de debitori, titulari de credite sau alte persoane beneficiare ale serviciilor furnizate de banca.

In functie de operatiunile efectuate, banca se angajeaza in diferite riscuri specifice de parteneriat decurgand din credite, legate de dobanzi sau cursuri valutare.

Desemnate cu diferite denumiri, aceste riscuri sunt expresia aceluiasi risc - de partener. Ele actioneaza adesea in corelare, fiind generate si multiplicate prin legaturi de cauza si efect. Adesea, unele le determina pe altele. Astfel se explica de ce se afirma ca riscul bancar este multiplu.

Principalele forme ale riscurilor de contrapartida sunt:

Ø      riscul de credit;

Ø      riscul lichiditatii;

Ø      riscul dobanzii.

Riscul De Credit

Riscul de credit este, intr-o formulare generala, riscul pierderilor determinate de incalcarea obligatiilor debitorilor prevazute in contractul de credit. Intarzierea platii dobanzilor sau ratelor reprezinta manifestari ale unui asemenea risc.

In forma sa extrema sau finala, riscul creditului aduce bancii pierderi prin falimentul debitorului, situatie in care pierderile sunt irecuperabile.

Falimentul unui client este, in sine, un rezultat al unei evolutii care s-a degradat in timp si ale carei etape initiale sau ulterioare, mai lente sau mai rapide, trebuie sa fie percepute si considerate optime de orice creditor normal. Astfel ca banca, in mod necesar, pentru prevenirea riscului creditului, trebuie sa ia masuri de prevenire din timp printr-o stricta selectie a debitorilor.

Una dintre masurile principale de prevenire a riscurilor este in domeniul bancar, si anume sistemul de delegare a deciziilor de acordare a creditelor in functie de riscuri.

Stabilirea deciziilor privind creditele acordate intreprinderilor se realizeaza, de regula, prin analiza complexa si multilaterala a proiectelor, prin prisma eficientei economice si a posibilitatii de a asigura prin potentialul lor rambursarea creditului in conditiile date.

Pe de alta parte, rezultatele analizei financiare a situatiei globale intr-o perioada semnificativa si in toate amanuntele sale, ca si aprecierile fundamentate asupra motivatiei profesionale, comportamentului moral si credibilitatii echipei de conducere a intreprinderii sunt expresive si obligatorii (asimetria informatiilor si hazard moral).

In ceea ce priveste distribuirea creditelor acordate persoanelor privind necesitatile lor casnice, familiale, tehnologia moderna de acordare se axeaza pe utilizarea metodelor informatice, prin utilizarea metodelor de credit scoring, sisteme in care o importanta deosebita o au criteriile de selectie. Acestea trebuie sa fie restranse ca numar, dar de mare semnificatie, in masura sa asigure o departajare in alegerea clientilor potentiali.                                        

Experienta tarilor dezvoltate subliniaza necesitatea dezvoltarii portofoliului de informatii cu privire la toti clientii bancii si a unei baze de prelucrare a informatiilor de referinta, ca o cale principala de consolidate a pozitiei bancii in raporturile sale cu clientii, independent de talia lor, si ca o arma redutabila in prevenirea si evitarea riscului creditului.

Intrucat riscul de credit este principalul risc ce trebuie combatut, societatea, respectiv statul, prin legi, si comunitatea bancara, prin norme precise, creeaza bancilor un sistem de protectie (prin cadrul de control intern si extern asupra bancilor), care trebuie sa fie promovat permanent, in primul rand de ele insele. Experientele mai indelungate legate de riscul creditului pot orienta bancile in doua sensuri, in lupta lor pentru diminuarea riscului creditului:

Ø      fie a aborda domenii de angajare cat mai diversificate in scopul limitarii riscurilor;

Ø      fie in a se specializa in cateva segmente de piata bine conturate, unde se poate exercita o activitate de prevenire si evitare a riscurilor.

Riscul De Lichiditate

Riscul de lichiditate reprezinta, pentru banci, dificultatea in a procura resursele necesare pentru a face fata propriilor angajamente la un moment dat.

Prin natura lui, acest risc are o semnificatie extinsa. Activitatea de intermediere bancara sau de transformare implica riscuri specifice, determinate de parteneriat, de comportamentul clientilor, in special. Trebuie sa deosebim riscul de lichiditate, ce se refera la disponibilitatea imediata a fondurilor plasate, de riscul de solvabilitate, care are drept baza de referinta acoperirea finala a pasivelor existente prin active valorificabile si, in ultima instanta, capacitatea de a acoperi prin capital propriu angajamentele privind resursele mobilizate.

In general, riscul intervine in caz de retragere masiva a depozitelor de catre clientela, urmare a pierderii increderii intr-o banca data sau fata de ansamblul sistemului bancar. Riscul de lichiditate are ca punct de plecare comportamentul unui oarecare numar de deponenti, care, dintr-un motiv sau altul decide, dintr-o data, fara a anticipa in prealabil, retragerea depozitelor. Pentru banca, acest comportament are o serie de urmari negative care, utilizate in scara, determina pierderi din ce in ce mai importante.

Reactia de aparare a bancilor fata de riscul de lichiditate conduce la restrictii, care in mare masura actioneaza negativ.

Lichiditatea este asigurata prin conditiile de acces al bancilor la piata monetara. Acestea sunt determinate de caracteristici proprii, cum sunt:

Ø      nevoile de resurse si regularitatea lor;

Ø      calitatea planificarii lor in decursul timpului;

Ø      structura lor financiara;

Ø      nivelul rating-ului lor, expresie a situatiei financiare globale.

Obtinerea de lichiditatii implica pentru banca, pe de o parte, in general, un efort sporit pentru imbunatatirea tuturor indicatorilor de performanta si randament si cresterea tuturor laturilor imaginii sale. Pe de alta parte, bancile trebuie sa depuna un efort deosebit pentru perfectionarea determinarii cat mai exacte a necesitatilor de resurse prin calcule previzionale intemeiate, in masura sa reflecte amploarea si regularitatea, sa determine evolutia modularizata a cerintelor fata de piata monetara. Toate acestea determina, in fapt, o cale importanta de crestere a posibilitatilor bancii de a obtine profit si de a-si majora performantele.

Riscul Dobanzii

Riscul de rata a dobanzii, denumit si risc de transformare, corespunde unui risc de pierdere sau de absenta a castigului, fiind legat de evolutia ratei de dobanda. De exemplu, o banca ce acorda un credit la o rata fixa a dobanzii de 30%, pe o perioada de 5 ani, in decursul careia rata dobanzii ajunge la 35%, se va confrunta cu acest tip de risc.

Un asemenea risc poate fi generat si de o repartizare necorespunzatoare intre creditele cu rata fixa si rata variabila a dobanzii, si de detinerea de catre banca a unei pozitii nefavorabile in raport cu piata, din punct de vedere al ratei de dobanda.

Gestionarea riscului ratei de dobanda poate fi realizata prin urmatoarele metode:

Ø      punerea in aplicare, pentru operatiunile de piata, a unui tabel al expunerilor la risc la o rata a dobanzii, pentru a cunoaste, in orice moment, pozitia in raport cu alte active de referinta;

Ø      masurarea marjelor previzionate si a sensibilitatii la variatiile de rata de dobanda (pentru operatiunile bilantiere si extrabilantiere);

Ø      utilizarea instrumentelor financiare in scopul acoperirii operatiunilor.

1.1.3. Riscul De Tara

Riscul de tara (risc suveran) corespunde sumei totale a creantelor, indiferent care este termenul sau natura acestora, asupra debitorilor privati sau publici, rezidenti intr-o tara cu risc sporit, sau reprezinta suma totala a creditelor acordate debitorilor rezidenti intr-o tara considerata neriscanta, dar a caror nationalitate este cea a unei tari considerate riscanta.

In general, un asemenea risc poate fi generat de un razboi, de o revolutie, de o schimbare de guvern, o catastrofa naturala, o gestionare necorespunzatoare, o conjunctura economica sau politica nefavorabila sau o scadere a pretului materiilor prime.

Principala consecinta, pentru banca ce a acordat credit unei tari riscante, este de pierdere totala sau partiala a capitalului si a dobanzilor, in functie de eventualele renegocieri ale imprumuturilor. Se recomanda o supraveghere constanta a tarilor riscante, practicarea asigurarii creditelor, constituirea de provizioane si recurgerea la piata secundara a creantelor.

1.1.4. Riscul De Piata

Riscul de piata se refera la deviatiile nefavorabile ale valorii de piata, ale pozitiilor, pe timpul duratei minime necesare pentru lichidarea pozitiilor.

Riscul de piata intervine datorita faptului ca preturile acestor valori sunt determinate de piata, evolueaza (de exemplu, pentr-o pozitie se inregistreaza o scadere ce poate fi continua sau o modificare in evolutie). Important este termenul de sesizare a acestei miscari pentru a se lua masuri. Aceasta inseamna ca, in mod curent, se considera normal ca pozitiile ce devin nefavorabile sa fie lichidate cat mai repede pentru a diminua pierderile.

Riscul de piata se determina pornind de la instabilitatea parametrilor de piata: dobanda, cursul de schimb, indicii bursieri. Aceasta instabilitate este masurata in mod curent prin volatilitate. A controla riscul de piata inseamna a se asigura ca variatiile valorii unui portofoliu de instrumente trebuie sa ramana inferioare unui plafon stabilit. In functie de aceasta limita, optimizarea se realizeaza prin structurarea si restructurarea portofoliului. Riscul de piata este influentat de lichiditatea pietei. Pe o piata lipsita de lichiditate tranzactiile sunt dificil de realizat si foarte costisitoare. In aceasta situatie sunt recomandabile termene lungi pentru lichidarea pozitiilor. Un alt factor semnificativ este volatilitatea parametrilor pietei. Se poate vorbi, in acest context, de o volatilitate determinata de evolutiile mai mult sau mai putin bruste sau neasteptate ale preturilor.

Pentru a inlatura riscul de piata trebuie schimbata structura portofoliului de detineri, fara a neglija costul tranzactiilor (de transformare in lichiditati a unui activ), mai mari in situatia lipsei de lichiditati.

1.1.5. Riscul De Schimb (Riscul Cursului Valutar)

Riscul de schimb corespunde pierderii antrenate de variatia cursului devizelor in raport cu devizele de referinta in care banca si-a exprimat creantele sau datoriile. De exemplu, o banca romaneasca acorda un credit in dolari, la momentul t0 cand nivelul cursului este 20 000 lei/$, iar momentul rambursarii cursul de schimb este 28.000 lei/$. Acest tip de risc este generat de evolutie nefavorabila a cursului de schimb intre monede si de o repartizare nefavorabila a riscurilor pe devize; antreneaza o pierdere financiara sau absenta castigului estimat.

Pentru gestionare pot fi adoptate urmatoarele masuri:

-    aplicarea unei bune repartitii a riscurilor pe devize;

-    punerea in aplicare a unui scadentar pe devize si consolidat in moneda de referinta bancii;

-    crearea unui comitet al angajamentelor;

-    acoperirea sistematica a acestor riscuri.

1.1.6. Riscul De Solvabilitate Al Bancii

Riscul de solvabilitate al bancii este riscul de a nu dispune de fonduri suficiente pentru a acoperi pierderile eventuale. Acest risc depinde, pe de o parte, de fondurile proprii disponibile, de posibilitatile proprii de a raspunde solicitantilor, iar pe de alta parte. de marimea si gradul de risc al operatiunilor asumate (riscuri asumate).

In functie de acest risc, devine pregnanta necesitatea ca banca sa aiba posibilitatea de acoperire, adica sa aiba din start un capital corelat cu marimea riscurilor asumate. In ultimele decenii s-a constatat o crestere a riscurilor care au determinat o crestere a capitalurilor si a necesitatii vehicularii si promovarii notiunii de corespondent a capitalurilor cu riscurile asumate.

1.1.7. Riscurile Operationale

Riscurile operationale sunt determinate de calitatea activelor bancii, a compartimentelor ce indeplinesc functiile sale de baza. Riscurile fundamentale din acest domeniu se manifesta, legat de:

Ø      sistemul de transfer al fondurilor. Daca documentatia privind tranzactiile si clauzele contractuale nu este inregistrata sau nu este cunoscuta, rezulta ca masura riscurilor poate fi eronata.

Ø      modul de operare a instrumentelor de plata. Daca back office-ul nu functioneaza corect, atunci fiabilitatea operatiunilor, termenele, contabilizarea vor suferi, rezultand pierderi.

Riscurile operationale sunt diferite de cele financiare, dar si ele pot aduce prejudicii clientilor. Ele pot fi comensurabile sau incomensurabile, fiind foarte importante pentru imaginea bancii, care este promovata in randul publicului prin diverse mijloace.



In prezent, riscurile prezinta un rol tot mai important in activitatea de gestiune a unei banci. Fara o politica corespunzatoare de identificare si prevenire a lor, banca poate fi expusa unor situatii deosebit de grave.

1.2. Control Si Norme Prudentiale Bancare

1.2.1. Control Prudential

Controlul prudential are ca obiectiv impiedicarea manifestarii riscurilor interne cat si externe, la nivelul unei institutii bancare, precum si evitarea propagarii acestora. La nivelul microeconomic, controlul prudential consta in gestionarea interna a activitatii, tinand seama de evolutia constrangerilor care se exercita din exterior, respectiv modificari ale cadrului de desfasurare a activitatii sau redefiniri ale regulilor prudentiale la nivel national ori international.

Controlul intern corespunde autocontrolului, prin care se pot ameliora nivelul rezultatelor financiare si raportul dintre costuri si randament. Un control intern eficient constituie un instrument de gestiune indispensabil bunei functionari a institutiilor de credit si completeaza in mod necesar masurile prudentiale.

Ultimele mari crize monetare si financiare, crah-ul de pe piata obligatiunilor din 1994, criza din Mexic 1994-1995, criza asiatica din 1997, au determinat o serie de dificultati in gestionarea riscurilor, ceea ce a creat conditii pentru intarirea rolului controlului intern bancar.

Gestiunea interna a bancilor trebuie sa permita realizarea obiectivelor definite in cadrul functionarii lor si satisfacerea conditiilor impuse de autoritatile care sunt responsabile. Din punct de vedere al continutului, prin controlul intern se urmaresc urmatoarele obiective: aplicarea metodelor de gestiune clasica, introducerea unei gestiuni dinamice a bilantului, adoptarea normelor prudentiale interne.

Diferitele cauze care au stat la originea falimentelor bancare au ridicat problema unei mai bune evaluari a riscurilor. Cautarile bancilor, in directia gasirii unor metode eficiente de evaluare, au condus la dezvoltarea metodologiei RAROC (Risc Ajusted Return on Capital) propusa de Banker's Trust, si a celei denumite VAR (Value at Risk), propusa de J.P.Morgan.   

Evaluarea riscului prin metoda RAROC presupune luarea in considerare a costului mediu al riscului si determinarea randamentului asupra fondurilor proprii, dupa relatia urmatoare:

RAROC =(venitul brut din exploatare-prima de risc)/capitalul total

Principala limita a acestei metode este luarea in considerare numai a fondurilor proprii reglementate, pentru masurarea soliditatii unei banci.

Metoda VAR este utilizata, in prezent, de catre toate marile banci pentru evaluarea riscului de piata, care poate avea mai multe cauze, dintre care mai importanta fiind modificarea ratei de dobanda ca urmare a interventiilor bancilor centrale in activitatea celorlalte banci. Metoda VAR permite determinarea nivelului pierderilor pe o perioada data si face posibila evaluarea capitalului, deci a fondurilor proprii necesare acoperirii riscului de pierderi potentiale.

Generalizarea acestor doua metode de evaluare a riscurilor, dupa anul 1993, se explica prin dorinta bancilor de a impune o alternativa la modelul standard dezvoltat de Comitetul de la Bale - norma Cooke, considerat inadecvat de o multime de banci comerciale.

1.2.2. Norme Prudentiale Europene Si Internationale

Regulile prudentiale bancare care se exprima, cel mai adesea, prin anumite raporturi, au ca sfera de cuprindere principalele aspecte a!e gestiunii bancare. Respectarea acestora orienteaza, in mod decisiv, strategia bancara si permite armonizarea cu legislatia europeana in vederea integrarii tarilor europene si cu cea internationala. Pentru tarile membre ale UE prudenta bancara poate fi cuantificata prin urmatoarele instrumente: solvabilitatea bancara, coeficientul riscurilor mari, coeficientul de adaptare la riscul de piata, nivelul participatiilor financiare, nivelul capitalului minim. La nivelul fiecarei tari exista si niveluri proprii ale unor raporturi, precum raportul de lichiditate si coeficientul fondurilor proprii si al resurselor permanente.

In continuare sunt prezentati principalii indicatori de prudenta bancara europeana.

Raportul De Solvabilitate Europeana (RSE)

Raportul de solvabilitate europeana (RSE) este cel mai cunoscut indicator de prudenta bancara si are, ca obiectiv central, garantarea capacitatii institutiilor de credit de a face fata falimentului debitorilor si, de asemenea, de a atenua inegalitatile concurentiale dintre diferite sisteme nationale. Instituirea raportului de solvabilitate s-a efectuat in 3 etape, astfel:

-  in anul 1988 se impune Norma Cooke acelor banci ale caror activitati internationale reprezentau mai mult de 33% din bilant;

-   in anul 1989, Comunitatea Europeana a decis definirea unui raport de solvabilitate european (RSE), inspirat din norma Cooke, fara a fi identic cu aceasta;

-  ulterior, in anii '91-95, in tarile europene au fost emise instructiuni privind aplicarea si respectarea RSE

Formula de calcul:

RSE =

Din definitia data fondurilor proprii, se disting doua categorii:

-  fonduri proprii de baza (capital + rezerve + fonduri pentru riscuri bancare generale denumite provizioane);                                                                                                 .

-    fonduri proprii complementare formate din:

a) rezerve din reevaluari, subventii rambursabile si datorii subordonate cu durata nedeterminata (emisiune de titluri cu durata nedeterminata);

b) alte datorii subordonate (titluri emise pe perioade de cel putin 5 ani).

Intre cele doua categorii de fonduri trebuie sa existe o anumita corelatie, in sensul ca nivelul fondurilor complementare trebuie sa fie inferior celui al fondurilor de baza.

Numitorul raportului evidentiaza angajamentele bancii ponderate cu riscul specific, al carui nivel variaza de la 100% pentru credite acordate clientilor pana la 0% pentru creante asupra statului si asupra guvernelor din tarile dezvoltate.

Riscurile legate de activitatile extrabilantiere nu sunt diferite de cele pe care le comporta operatiunile bilantiere, astfel incat acestea trebuie sa fie considerate ca facand parte integranta din structura riscurilor asumate de banca. Reglementarile prudentiale au definit o metoda practica pentru a integra activitatile extrabilantiere in calculul raportului de solvabilitate: angajamentele extrabilantiere sunt transformate in risc echivalent prin aplicarea unor factori de conversie, in functie de gradul de risc. Coeficientii de ponderare si de conversie in risc echivalent sunt prezentati in tabelele 1.1 si 1.2.

Tabelul 1.1

Coeficientii de ponderare ai activelor bilantiere pentru determinarea RSE

 

Pondere (coeficient de risc)

Active bilantiere (creante)

0%

Creante asupra administratiilor centrale din tarile dezvoltate

Creante garantate de administratii sau banci centrale din tarile dezvoltate

20%

Creante asupra colectivitatilor locale si regionale din  tarile dezvoltate

Creante asupra institutiilor de credit al caror sediu se situeaza intr-o tara dezvoltata

50%

Creante ipotecare pentru locuinte

Leasing imobiliar

100%

Alte angajamente, credite acordate clientilor (intreprinderi si particulari)

Sursa:”Moneda, Banci si Politici monetare”, N. Dardac, T. Barbu, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., 2005 , pag.284

Tabelul 1.2

Coeficientii de conversie ai instrumentelor extrabilantiere in risc de credit echivalent

Instrumente

Coeficient de conversie

Garantii generale

100%

Cumparari la termen, depozite la termen, actiuni si alte titluri

100%

Facilitati 'a emisiunea titlurilor si facilitati reinnoibile

50%

Angajamente conditionale legate de tranzactii

20%

Angajamente pe termen scurt legate de operatiuni comerciale

20%

Angajamente cu o scadenta initiala mai redusa de o luna, care pot fi revocate in orice moment

0%

Sursa:”Moneda, Banci si Politici monetare”, N. Dardac, T. Barbu, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., 2005,  pag.285

Coeficientul De Adecvare Al Fondurilor Proprii Si Controlul Riscurilor De Piata

Dupa cum au evidentiat crizele financiare din ultimul deceniu, evenimentele de pe piata de capital pot pune in pericol viabilitatea institutiilor de credit si securitatea pietelor bursiere. in aceste conditii, luarea in considerare a riscurilor de piata a devenit necesara pentru largirea notiunii de raport de solvabilitate sau a normei Cooke.

Prin aceste norme sunt luate in considerare: riscul de modificare al cursului de schimb pentru ansamblul bilantului si pentru activitatea; extrabilantiera; riscul de rata a dobanzii; riscul de variatie a titlurilor de proprietate (portofoliu de negociere); riscul de contrapartida si riscul de depasire a limitelor admise.

Metoda de calcul conduce la fragmentarea riscurilor si adunarea nevoilor de fonduri proprii si este cunoscuta sub denumirea de metoda jocului de constructii „building block approach”.

Baza de calcul o constituie soldul operatiunilor inregistrate de institutia de credit asupra unuia din titlurile sau instrumentele incluse in portofoliul de negociere, respectiv soldul cumparator (pozitia neta lunga) sau soldul vanzator (pozitie neta scurta).             

Ø      Riscul ratei de schimb este luat in considerare prin pozitia neta globala a tuturor devizelor. Necesarul de fonduri proprii se ridica la 8% din pozitia neta globala (dupa aplicarea unor cote de 2% asupra fondurilor proprii);                                           

Ø       Riscul  de  rata  a  dobanzii este determinat prin  luarea in considerare a doua componente: riscul general sau de piata si riscul emitentului (denumit risc specific).

Pentru riscul general, reglementarile prevad ca posibilitati de calcul: metoda scadentelor si cea a duratei modificate. Riscul specific este apreciat diferit in functie de natura emitentului, fiind introdusa notiunea de emitent eligibil (institutii de credit, intreprinderi industriale si comerciale care coteaza la bursa ori pe o alta piata reglementata). Acesti emitenti beneficiaza de un coeficient de ponderare mai scazut.

Tabelul 1.3

Categoria emitentilor

Particularitati

Coeficient de ponderare

Administratii   centrale   si    banci centrale din tarile dezvoltate

0%

Emitentii eligibili

0 luni < durata < 6 luni

6 luni < durata < 24 luni              durata > 24 luni

0,25%

1,00%

1,60%

Organisme de plasament colectiv

4,00%




Alti emiteti

8,00%

Sursa:”Moneda, Banci si Politici monetare”, N. Dardac, T. Barbu, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., 2005 , pag.285

Ø      Aceeasi metoda bazata pe insumarea nivelului riscurilor se aplica si pentru riscul de variatie a valorii actiunilor si a altor titluri. Riscul general, care desemneaza riscul de variatie al pietei in ansamblul sau este de 8% din pozitia neta, iar riscul specific al variatiei pretului fiecarei linii de credit este egal cu 4 % din pozitia bruta.

Exemplul urmator evidentiaza necesarul fondurilor proprii pentru acoperirea riscului de variatie a cursului titlurilor, pornind de la ipotezele:

-    pozitia lunga =   800 u.m.;

-    pozitia scurta = 1200 u.m.;

-    pozitia bruta globala = 1200 + 800 = 2000 u.m.,

-    pozitia neta globala = 1200 - 800 = 400 u.m.

□ Determinarea necesarului de fonduri proprii:

     pentru riscul specific: 4% * 2000 = 80 u.m.

     pentru riscul general: 8% x   400 = 32 u.m.

   Total necesar de fonduri proprii:       112 u.m.

Ø      Riscul de reglementare - contrapartida vizeaza riscul de faliment al beneficiarului de credit sau al beneficiarului tranzactiei. Necesarul de fonduri proprii se bazeaza pe costul de inlocuire si vizeaza acoperirea riscului de pierdere datorat diferentei intre pretul convenit initial si valoarea de piata a titlurilor, in caz de intarziere sau de absenta a reglementarilor. in cazul unor tranzactii incomplete, sau atunci cand titlurile au fost platite in avans, necesarul de fonduri proprii este egal cu 8% din valoarea titlurilor sau din valoarea datorata bancii, multiplicata cu un coeficient de ponderare care variaza intre 8% si 100%, in functie de numarul de zile de intarziere (8% pentru intarzieri de 5-15 zile si 100% pentru intarzieri mai mari de 45 zile).

Ø      Depasirea limitelor admise asupra marilor riscuri sunt autorizate asupra unui singur portofoliu de negocieri. Aceste depasiri se traduc printr-o exigenta suplimentara de fonduri in functie de durata si amploarea depasirii.

Determinarea raportului de adecvare al capitalului

Societatile de investitii financiare si institutiile de credit trebuie sa detina fonduri proprii (si complementare) la un nivel cel putin egal cu:

Ø      rezultatul raportului de solvabilitate (8% din riscurile ponderate, exclusiv elementele cuprinse in portofoliul de negociere);

Ø      rezultatele referitoare la pozitia de schimb (8% din excedentul pozitiei nete globale);

Ø      rezultatele asupra celorlalte riscuri de piata evaluate prin portofoliul de negociere (rata de dobanda, variatia pretului actiunilor).

Instituirea unui instrument de control asupra riscului de piata constituie un avantaj evident, prin aceea ca permite mai buna acoperire a ansamblului riscurilor si asigura coerenta informatiilor disponibile asupra acestor riscuri. Se remarca, de asemenea, caracterul complex si conventional al metodei alese. Din acest motiv, numeroase institutii de credit, printre care cele mai mari si mai bine echipate, fac presiuni pentru a autoriza utilizarea de modele interne mai bine adaptate specificului activitatii lor si bazate pe analize economice mai pertinente.

Coeficientul De Lichiditate

Coeficientul de lichiditate este impus tuturor bancilor si institutiilor de credit, care sunt obligate sa respecte un raport egal cel putin cu 100%, intre elementele de activ si elementele de pasiv, considerate exigibile pe o perioada de o luna. Acest coeficient este calculat pentru fiecare luna pe baza elementelor disponibile in ultima zi a lunii precedente, iar nivelul minim de 100% trebuie respectat in permanenta.

Pot fi determinati coeficienti de lichiditate, ceea ce semnifica o lichiditate previzionala pentru anul urmator, pe perioade de 3 luni, 6 luni si 1 an, rolul acestor raporturi fiind, pe de o parte de a previziona lichiditatea si, pe de alta parte, de a elimina efectele temporare ale operatiilor de circumstanta realizate cu scopul de a depasi o scadenta reglementata.

Relatia de calcul a coeficientului de lichiditate se prezinta astfel:

IL =

      de unde rezulta ca utilizarile si resursele trebuie ponderate in functie de gradul de lichiditate sau exigibilitate, dupa coeficientii de ponderare care variaza de la 100% pana la 50%. O importanta particulara este acordata operatiunilor de trezorerie si titlurilor de stat, care sunt ponderate cu 100%. in schimb, alte creante, ca de exemplu actiunile cotate sau creantele mobilizabile de la banca centrala, sunt ponderate cu 50%.

Tabelul 1.4

Coeficienti de ponderare ai activelor si pasivelor

Utilizari

Coeficient de ponderare

Resurse exigibile

Coeficient de ponderare

Credite obisnuite

100%

Depozite obisnuite

100%

imprumuturi      acordate institutiilor financiare

100%

imprumuturi      de      la institutii financiare

100%

imprumuturi pe o durata < 1 luna

100%

imprumuturi pe o durata < 1 luna

100%

Bonuri de tezaur

100%-90%

Conturi la termen pentru o durata < 1 luna

70%

Actiuni cotate

50%

Creante   mobilizate    la Banca Centrala

50%

Fonduri proprii

100%

Sursa:”Moneda, Banci si Politici monetare”, N. Dardac, T. Barbu, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., 2005 ,  pag.288

Coeficientul Fondurilor Proprii Si Al Resurselor Permanente

Acest coeficient urmareste sa impiedice o crestere excesiva a riscului de transformare, limitand posibilitatile de finantare ale utilizatorilor pe o perioada mai mare de 5 de ani, pe baza resurselor monetare. Acest coeficient corespunde unui coeficient de lichiditate pe 5 ani, si se determina ca raport intre resursele pe termen lung si utilizarile pe termen lung. Rezultatul trebuie sa fie egal cu 60%, ceea ce inseamna ca totalul resurselor pe termen lung trebuie sa reprezinte cel putin 60% din totalul utilizarilor pe termen lung.

Coeficientul fondurilor proprii si al resurselor permanente =

Numaratorul este constituit din fonduri proprii nete la care se adauga resursele pe termen mai mare de 5 ani, fondurile proprii fiind formate din capital si rezerve.

Utilizarile pe termen lung cuprind: imobilizarile, participatiile, anumite valori mobiliare (care nu coteaza la bursa) si credite acordate clientilor pe termen mai mare de 5 ani.

Raportul nu trebuie confundat cu coeficientul de solvabilitate, intrucat ia in considerare numai resursele si utilizarile pe termen lung. Experienta bancilor a demonstrat ca, acolo unde este respectat raportul de solvabilitate, sunt indeplinite si exigentele coeficientului fondurilor proprii si al resurselor permanente. Datorita acestui motiv, oportunitatea de a se mentine un astfel de indicator este reexaminata de catre autoritatile de control din tarile unde are aplicabilitate.

Divizarea Riscurilor

Securitatea operatiunilor financiare poate fi realizata prin divizarea riscurilor, care se exercita in doua domenii: supravegherea marilor riscuri si regimul participatiilor.

Dispozitivul de control al marilor riscuri se prezinta in tarile membre  UE astfel:                                                                                             

o        suma imprumuturilor, de orice natura, si a angajamentelor acordate unui singur client trebuie sa fie inferioare nivelului de 25% din fondurile proprii nete (cu incepere de la 1 ianuarie 1999, comparativ cu reglementarile din 1984 cand nivelul limita era 40%).

o        suma tuturor riscurilor superioare nivelului de 10% din fondurile proprii (comparativ cu 15%, in conformitate cu prevederile din 1984) trebuie sa se situeze la un nivel inferior celui care exprima de 8 ori fondurile proprii.

De asemenea, institutiile de credit trebuie sa declare riscurile ponderate asumate de un actionar, care detine cel putin 10% din drepturile de vot, daca riscurile respective depasesc 5% din valoarea fondurilor proprii. Riscurile fac obiectul unei ponderari, in functie de durata reziduala, astfel: pentru durate mai mici de 1 an se aplica coeficientul 0%; pentru durate de 3 ani, se pondereaza cu 20%, iar pentru perioade mai mari de 3 ani se aplica procentul de 50%.

Din punct de vedere al regimului participatiilor, directivele europene impun o serie de limite, astfel: nici o participatie nu trebuie sa depaseasca 15% din valoarea fondurilor proprii, iar valoarea totala a participatiilor nu trebuie sa depaseasca 60% din valoarea fondurilor proprii.

Alte Reglementari Prudentiale

Dintre numeroasele alte dispozitii legislative sau reglementari care incadreaza activitatea bancara, retin atentia o serie de constrangeri prudentiale, dintre care:

-    controlul conditiilor de acces la profesia bancara;

-    obligativitatea controlului intern;

-    supravegherea creditelor subtarifare si neremunerate corespunzator.

1.2.3. Prudenta Bancara Si Limitarea Riscului De Credit In Romania

In Romania, reglementarile prudentiale se regasesc in legi si alte acte normative, respectiv in Legea bancara nr. 58/1998, in Normele nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al bancilor si in Regulamentul nr. 1/1999 privind organizarea si functionarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare. in Legea bancara, la sectiunea a III-a intitulata „Cerinte prudentiale'[1] sunt prezentate principalele obligatii ale bancilor in ceea ce priveste respectarea unor indicatori de prudenta bancara.

Astfel, bancile trebuie sa respecte urmatoarele cerinte:

Ø      nivelul minim de solvabilitate, determinat ca raport intre nivelul fondurilor proprii si totalul activelor si al elementelor din afara bilantului, in functie de gradul lor de risc;

Ø      expunerea maxima fata de un singur debitor, exprimata procentual ca raport intre, valoarea totala a acestora si nivelul fondurilor proprii ale bancii;

Ø      expunerea maxima agregata, exprimata ca raport intre valoarea expunerilor mari si nivelul fondurilor proprii;

Ø      nivelul  minim  de  lichiditate,  determinat in functie de  scadentele creantelor si ale angajamentelor bancii;



Ø      clasificarea   creditelor  acordate  si   a   dobanzilor   neincasate   aferente   acestora   si constituirea provizioanelor specifice de risc;

Ø      pozitia valutara exprimata in functie de volumul fondurilor proprii.

De asemenea, legea bancara limiteaza si volumul participatiilor astfel: o banca nu poate investi in titlurile unei societati mai mult de 10% din fondurile sale proprii si 20% din capitalul social al societatilor comerciale respective. Valoarea tuturor participatiilor unei banci nu poate depasi 50% din fondurile proprii. In completare la prevederile Legii bancare, au fost emise Normele nr. 8/1999 care reglementeaza supravegherea de catre BNR a solvabilitatii, a expunerilor mari si a imprumuturilor acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca.

ü      Astfel, din punct de vedere al indicatorului de solvabilitate, calculat ca raport intre nivelul fondurilor  proprii   si   expunerea  neta  (expunerea  din  activele  bilantiere  si  extrabilantiere), reglementarile stabilesc un nivel de 12%. Acelasi indicator, determinat ca raport intre nivelul capitalului propriu si expunerea neta, trebuie sa reprezinte 8%.

ü      Referitor  la   supravegherea  expunerilor  mari,  normele  precizeaza  ca  nivelul  unei asemenea expuneri nu poate depasi 20% din fondurile proprii ale bancii, iar suma totala a acestor expuneri nu poate depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale bancii.

Din punct de vedere al supravegherii imprumuturilor acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca, trebuie precizat ca normele limiteaza suma totala a acestora la 20% din fondurile proprii, iar pentru creditele acordate personalului propriu si familiilor acestuia, limita este stabilita la 5% din fondurile proprii ale bancii. In scopul determinarii, indicatorului de solvabilitate, bancile trebuie sa procedeze la incadrarea activelor pe categorii de risc, iar elementele din afara bilantului sunt incadrate in categorii de risc prin transformare in credite pe baza unor coeficienti de conversie.

Criteriile de incadrare a elementelor de activ in categorii de risc si cele de transformare a elementelor extrabilantiere in credite sunt prezentate in tabelele 1.5 si 1.6.

Tabelul 1.5  Criterii de incadrare a elementelor de activ in categorii de risc de credit

Gradul de risc de credit

Elemente luate in calcul

0%

1.   numerar si valori din aur, metale si pietre pretioase

2. elemente de activ constituind creante asupra sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre, sau garantate cu titluri emise de administratia publica centrala a statului roman sau de Banca Nationala a Romaniei

3. elemente de activ constituind creante asupra, sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre / sau garantate cu titluri emise de administratii centrale, banci centrale din tarile din categoria A sau Comunitatile Europene

4. elemente de activ constituind creante asupra administratiilor centrale sau bancilor centrale din tarile din categoria B, exprimate si finantate in moneda nationala a debitorilor

5. elemente de activ constituind creante garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre administratiile centrale sau bancile centrale din tarile din categoria B, exprimate si finantate in moneda nationala comuna garantului si debitorului

6. elemente de activ garantate cu depozite colaterale plasate la banca insasi sau cu certificate de depozit ori instrumente similare emise de banca insasi si incredintate acesteia.

7.   elemente de activ deduse din fondurile proprii

20%

8. elemente de activ constituind creante asupra, sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre, sau garantate cu titluri emise de bancile de dezvoltare multilaterala sau de Banca Europeana de Investitii

9. elemente de activ constituind creante asupra, sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre administratiile locale din Romania

10. elemente de activ constituind creante asupra, sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre bancile din Romania

11. elemente de activ constituind creante asupra, sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre administratiile regionale sau locale din tarile din categoria A             

12. elemente de activ constituind creante asupra, sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre bancile din tarile din categoria A        

13. elemente de activ constituind creante, cu scadenta de maximum un an, asupra, sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre bancile din tarile din categoria B                                                 

14. elemente in curs de incasare cecuri si alte valori)   

50%

15. credite acordate persoanelor fizice, garantate cu ipoteci in favoarea bancii, de ranguri superioare ipotecilor instituite in favoarea altor creditori, asupra locuintelor ce sunt sau vor fi ocupate de debitor sau ce sunt date cu chirie de catre acesta

16. venituri de primit                 

100%

elemente de activ constituind creante asupra administratiilor centrale sau bancilor centrale din tarile din categoria B, cu exceptia celor exprimate si finantate in moneda nationala a debitorului

17. elemente de activ constituind creante asupra administratiilor regionale sau locale din tarile din categoria B                       

18. elemente de activ constituind creante, cu scadenta mai mare de un an, asupra bancilor din tarile din categoria B  

19. elemente de activ constituind creante asupra sectorului nebancar din tarile din categoria A sau B din Romania .           

20. imobilizari temporare

21. alte active

Sursa:”Moneda, Banci si Politici monetare”, N. Dardac, T. Barbu, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., 2005 ,  pag.291

Tabelul 1.6

Criterii de incadrare a elementelor in afara bilantului in categorii de risc de transformare in credit

Grad de risc de transformare in credit

Elemente in afara bilantului

100%

1.   angajamente in favoarea altor banci

2.   angajamente in favoarea clientelei

3.   titluri   vandute   cu   posibilitate   de  rascumparare,   pentru   care   optiunea   de rascumparare a fost ferm exprimata

4.   angajamente indoielnice

5,   alte angajamente date           

50%

6.   cautiuni, avaluri si alte garantii date altor banci

7.   garantii date pentru clientela   

8.   titluri  vandute  cu  posibilitatea  de  rascumparare,  pentru  care  optiunea  de rascumparare nu a fost ferm exprimata

0%

9.   titluri date in garantie                 

Sursa:„Moneda, Banci si Politici monetare”, N. Dardac, T. Barbu, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., 2005 ,  pag.291

O alta reglementare importanta pentru gestionarea riscurilor bancare o constituie cea privind organizarea si functionarea Centralei Riscurilor Bancare. Aceasta (CRB) reprezinta un centru de intermediere, care gestioneaza, in numele bancii centrale, informatia de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor, in conditiile pastrarii secretului bancar.

Informatia de risc bancar, .potrivit reglementarii, cuprinde datele de identificare a unui debitor si operatiunile in lei si in valuta prin care bancile se expun la risc fata de acel debitor, astfel: acordarea de credite; asumarea de angajamente de catre banca, in numele debitorului, fata de o persoana fizica sau juridica nebancara; asumarea de angajamente de catre banca in numele debitorului, fata de alta banca.

Dintre masurile adoptate de Banca Nationala a Romaniei, in vederea imbunatatirii calitatii prudentei bancare, se remarca:

Ø      cresterea exigentei in sanctionarea bancilor;

Ø      continuarea perfectionarii profesionale a supraveghetorilor bancari;

Ø      politica prudenta in autorizarea de noi banci;

Ø      implementarea si perfectionarea unui sistem de avertizare timpurie, care in decursul anului 2000 s-a transformat intr-un sistem uniform de rating bancar si avertizare timpurie (CAAMPL).

Pe plan international, in prezent, bancile au atins o noua etapa in cadrul careia se apeleaza la tehnici noi, sofisticate: utilizarea operatiunilor de titlurizare[2], a instrumentelor derivate in materie de credite, etc., ceea ce a creat posibilitatea realizarii unor operatiuni fara a suporta costul reglementarilor prudentiale.   



[1] Art. 45

[2] Prin titlurizare se transforma un activ nelichid intr-unul negociabil








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2092
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site