Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Statistica

Evolutia principalilor indicatori economici utilizati in analiza macroeconomica a tarilor dezvoltate (exemplificare: SUA si Japonia)

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Evolutia principalilor indicatori economici utilizati in analiza macroeconomica a tarilor dezvoltate (exemplificare: SUA si Japonia)
MODUL DE STABILIRE A VENITULUI NET DIN SALARII SI CALCULAREA IMPOZITULUI DIN SALARII
Tranzitia in Europa Centrala si de Est
IMPOZITUL PE VENIT IN ROMANIA - PREZENTARE GENERALA
BURSA, PIATA ORGANIZATA SI SPECIALIZATA
PIATA MONDIALA
VALORILE MOBILIARE
Proiecte de investitii realizate cu fonduri SAPARD - Studiu de caz: SC DIRICON SRL
Problema datoriei externe in tarile in dezvoltare

Evolutia principalilor indicatori economici utilizati in analiza macroeconomica a tarilor dezvoltate (exemplificare: SUA si Japonia)

Numarul tarilor dezvoltate constituie o sursa de controverse  printre specialisti. Cei mai multi dintre ei identifica tarile dezvoltate cu tarile membre ale OCDE (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica), care numara astazi 30 de state[1]. Altii apreciaza ca



printre membri care compun aceasta organizatie sunt tari ce nu pot fi considerate ca fiind dezvoltate, ceea ce reduce numarul lor[2]. Pana de curand, nici Cehia, Polonia, Ungaria sau Slovacia nu erau incluse in randul tarilor dezvoltate, dar apartenenta la UE a schimbat statutul acestor tari. Indiferent cate tari fac parte din categoria tarilor dezvoltate, principalele caracteristici ale acestora pot fi rezumate astfel: sunt tari cu economie de piata, ceea ce presupune ca proprietatea privata constituie principala sursa a motivatiei si

dinamicii acestor economii, structura economiei acestor tari este una diversificata, in care

toate ramurile sunt reprezentate,

- sunt tari cu eficienta de ansamblu ridicata, relevata de faptul ca inregistreaza cele mai mari niveluri ale productivitatii muncii, ale productiei, ale consumurilor pe locuitor, etc.

- gradul de alfabetizare este de 100% sau aproape de 100%,

- accesul la asistenta sanitara si la alte servicii de baza este asigurat pentru majoritatea populatiei,

- sunt sediul celor mai multe si mai mari dintre companiile transnationale,

- domina economia mondiala, detinand primele locuri in ceea ce priveste comertul international, investitiile straine, tehnologia,

- monedele celor mai puternice dintre tarile dezvoltate constituie monedele de rezerva ale tuturor tarilor lumii,

- pietele financiare de referinta sunt in tarile dezvoltate,

- inregistreaza cele mai mari realizari in planul cercetarii dezvoltarii, etc.

1. Statele Unite ale Americii

Un economist francez avertiza inca cu mult timp in urma ca razboiul declansat de SUA si ulterior de Japonia contra Europei „nu se da cu dolari, cu petrol, cu tone de otel, nici chiar cu masini moderne, ci cu imaginatie creatoare si cu talent de organizare”[3]. In prezent, SUA sunt cea mai mare putere politica si economica din lume, cu un nivel al PIB in valoare de 11.138 miliarde euro si un nivel al PIB /locuitor de 38.609 euro in 2002. Statele Unite  ale Americii reprezinta una dintre cele mai mari, mai puternice, diversificate si avansate economii de piata din punct de vedere tehnologic[4]. SUA ocupa o suprafata de 9.809 mii km2, are o populatie de 288 milioane locuitori (2002), cu o densitate medie de 28 locuitori/km2 si cu 75% din populatia totala locuind in mediul urban. Structura populatiei pe grupe de varsta se prezinta astfel: 21% pana la 14 ani; 66,4% intre 15 si 64 ani si 12,6% 65 de ani si peste[5]. SUA dispun de numeroase resurse naturale: huila, lignit, petrol, gaze naturale, minereu de fier, crom, nichel, concentrate de tungsten, molibden, vanadiu, plumb, zinc, bauxita, mercur, aur, argint, stibiu, concentrate

de uraniu, azbest, sulf, fosfati naturali, saruri potasice, sare etc. SUA sunt, dupa Comunitatea Statelor Independente (CSI), a doua putere miniera a lumii, ocupand locul I pe plan mondial in domeniul fosfatilor naturali, locul II pentru cupru, locul III pentru argint, dar avand si resurse mari de petrol, gaze naturale, carbuni si aur. Principalii

factori de decizie in aceasta economie de piata sunt reprezentati in special de persoanele fizice si firmele private. Timp de aproape 50 de ani, SUA a fost liderul economic si

tehnologic al lumii, in pofida turbulentelor conjuncturale pe care le-a traversat. Dupa un puternic progres inregistrat dupa cel de al II-lea razboi mondial (o crestere medie de 4%/an, in perioada 1945-1973), economia americana a cunoscut – incepand cu primul soc petrolier – atat perioade de crestere puternica, cat si perioade de crize profunde (1973-1975, 1981-1982, 1990-1991). In perioada 1974-1992, cresterea medie anuala a fost de numai 2,7%. Incepand cu anul 1992, SUA a intrat intr-o perioada de crestere sustinuta, care a durat 10 ani. In aceasta perioada, s-a inregistrat un ritm mediu anual de crestere de 3,8%, pe fondul unei ameliorari substantiale a productivitatii muncii (2,6% /an, procent superior celui inregistrat de UE si Japonia)[6]. Anii 1994-2000 au fost caracterizati de o solida crestere a PIB, de rate scazute ale inflatiei si de rate ale somajului situate sub 5%[7].

Evolutia principalilor indicatori economici ai SUA

INDICATORI (%)

1981-1989

1999

2000

2001

2002

2003

2004

PIB

3,1

4,1

3,8

0,3

2,3

2,3

2,8

Export

6,3

3,4

9,7

-5,4

-1,4

3,9

4,2

Import

7,6

10,9

13,2

-2,9

3,4

6,1

7

Cerere finala

3,5

4,9

4,9

-0,4

2,4

2,9

3,5

Locuri de munca

1,7

1,9

1,9

-0,3

-0,5

0,4

0,6

Costul fortei de munca (unitar)

3

1,8



3,5

2,3

-0,4

2

2,3

Rata somajului

6,6

4,2

4

4,8

5,8

6

6

Deflator PIB

3,4

1,4

2,1

2,4

1,2

1,5

1,8

Balanta comerciala

-2,2

-3,8

-4,7

-4,3

-4,6

-5,1

-5,6

Deficit bugetar

-3,8

0,7

1,5

-0,5

-3,2

-3,6

-3,8

Sursa: European Economy 2002, DG Trade, Bilateral Trade Relations, UE-USA – www.europa.eu.int

Aceasta evolutie favorabila a economiei s-a tradus si intr-o imbogatire considerabila a societatii americane, atat la nivel individual, cat si la nivel de firme si de stat (s-a trecut de la deficite cronice la surplusuri bugetare). Pentru prima data in ultimii 40 de ani,

nivelul saraciei s-a situat la cel mai scazut nivel (11,3%). Acest aspect pozitiv nu se reflecta si in modul de repartizare a veniturilor, observandu-se o concentrare tot mai mare a acestora in mana unui numar tot mai restrans de persoane. In anul 2000, circa 5% din

populatie castiga 22% din veniturile totale, fata de 18,6% in 1990 si 16% in 1980.

Deceniul zece al secolului trecut a reprezentat una dintre cele mai lungi perioade de crestere economica pe care economia americana a experimentat-o. Incetarea razboiului rece a permis administratiei americane sa se concentreze pe problemele economice, dezvoltand politici antiinflationiste si politici fiscale restrictive. Cresterea productivitatii muncii mai rapid decat a salariilor a contribuit la cresterea profiturilor, a consumurilor si, implicit, a productiei. Printre factorii care au contribuit la acest miracol economic,

putem enumera[8]:

- procesul de globalizare a economiei mondiale, care a permis intreprinderilor americane sa se dezvolte, atat prin exporturi directe, cat si prin implantarea firmelor multinationale in strainatate (ceea ce le-a creat conditii propice pentru realizarea unei productii la scara

mondiala),

- revolutia din domeniul comunicatiilor si tehnologiei informatiilor a contribuit la dezvoltarea unui puternic sector tehnologic national. Desi afectat de valul de falimente din ultimii 2 ani, acest sector a contribuit la cresteri de productivitate, care s-au propagat in intreaga economie. Investitiile realizate in aceste domenii au crescut de la 187 miliarde de dolari /an in perioada 1991-1995, la 436 miliarde dolari /an in perioada 1996-2000 (in 2000, investitiile au fost de 609 miliarde de dolari),

- tertializarea accelerata a economiei a contribuit decisiv la cresterea generala a tarii. In anul 2002, sectorul tertiar reprezenta 78% din economia americana, procent superior celui ce se inregistreaza in Europa si Japonia. O serie de grupe de servicii au

inregistrat rate de crestere mult superioare ritmului mediu pe economie,

- cresterea impresionanta a volumului creditelor acordate persoanelor particulare, in principal pentru consum.

In 2003, cresterea PIB-ului a fost de 2,3%, crestere ce are la baza o evolutie pozitiva a cererii interne, de 3,3%. Estimarile privind cresterea PIB in 2004 sunt in jur de 2,8%. Tot in 2004, investitiile in tehnica de calcul si software vor continua sa-si revina incet, ramanand totusi in urma ratei de crestere din 1990. Rata somajului va fi in 2004 de 6%, inflatia va ramane sub 2%, dar, din pacate, deficitul bugetar va creste in continuare ajungand la -6,1% din PIB.

Conform opiniei FMI si datelor statistice inregistrate pana acum, SUA ar fi prima tara care a depasit perioada de recesiune, dar este inca in convalescenta. Datele statistice au indicat o crestere economica de 3,1% pe al doilea semestru al anului 2003. Contributii

importante la aceasta crestere au avut consumul, investitiile si profiturile, toate inregistrand un trend crescator. Dupa cum se astepta, cheltuielile generate de razboiul din Irak sunt o componenta importanta a acestei reveniri.

SUA manifesta un interes deosebit si in dezvoltarea relatiilor de tip regional. Dincolo de NAFTA, America isi indreapta atentia catre crearea unei zone de larg schimb, care sa cuprinda ambele continente americane si in largirea cooperarii in cadrul APEC.

Atitudinea SUA fata de fenomenul integrationist este diferita comparativ cu UE, lucru demonstrat de faptul ca atat NAFTA cat si APEC sau recent propusa zona de liber schimb a Americilor sunt dezvoltari pe orizontala si nu pe verticala ale integrarii.

In planul politicii externe, SUA „si-a asumat” rolul de lider, considerand chiar o datorie a sa, in calitate de cea mai puternica economie a lumii, de a conduce lumea. Aceasta „atitudine”, considerata de catre alte state oarecum aroganta, a fost posibila in

conditiile victoriei incontestabile a valorilor democratice asupra celor de tip comunist. Caderea Zidului Berlinului a dat aripi politicii de expansiune internationala a SUA. Fostul secretar de stat american Henry Kissinger aprecia ca: „in zorii noului mileniu, SUA se bucura de o dominatie fara rival, chiar si in comparatie cu marile imperii ale

trecutului (…) Provocarea Americii este de a-si recunoaste propria dominatie, dar si de a-si dezvolta o politica proprie ca si cum ar trai inca intr-o lume cu mai multe centre de putere. Intr-o asemenea lume, SUA va gasi parteneri nu numai pentru a imparti povara

psihologica a conducerii, dar si pentru a construi o ordine internationala in acord cu libertatea si democratia”[9].

Atacul terorist de la 11 septembrie din 2001 a reprezentat un punct de cotitura in politica externa a SUA. Actiunile unilaterale ale SUA nu au mai fost mascate, fiind motivate de razboiul impotriva terorismului. Expansiunea militara este intr-o stransa legatura cu cea economica, interventia din Irak fiind considerata, de exemplu, si un

efect al presiunilor exercitate de catre marile corporatii petroliere americane. Un alt exemplu il reprezinta diverse acte legislative americane ce depasesc ca jurisdictie teritoriul american. Legea privind libertatea si solidaritatea cubaneza, promulgata de

presedintele Clinton in 1996, prevede, printre altele, dreptul cetatenilor americani de a intenta procese pentru daune companiilor straine ce investesc in proprietatile americane confiscate de guvernul cubanez sau dreptul administratiei americane de a refuza intrarea in SUA a managerilor si actionarilor companiilor ce investesc in Cuba.

Legea de neproliferare privind Iranul, promulgata in 2000, prevede sanctiuni discretionare impotriva companiilor straine ce transfera in Iran bunuri, servicii sau tehnologii prevazute in regimurile internationale de control a exporturilor sau orice alt produs al carui export este interzis de legislatia SUA, deoarece ar putea fi folosit la

producerea de arme de distrugere in masa.

SUA ramane poate cea mai atractiva dintre pietele lumii. Infrastructura sa deosebita, nivelul inalt al tehnicii si tehnologiei care a patruns in toate domeniile de activitate, sistemul ultramodern de comunicatii si o deschidere deosebita catre nou, fac din SUA cea mai performanta dintre economiile lumii.

2. Japonia

           Cea de-a doua economie a lumii, Japonia, este una dintre tarile cu cea mai interesanta evolutie. La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, seria de agresiuni militare ale Japoniei (impotriva Rusiei, Chinei si Coreei) a constituit un factor de stimulare a dezvoltarii industriilor grele, care se adresa, in special, pietei interne. Singura ramura industriala care isi formase o baza de export era industria textila. Incapacitatea de a concura cu produse textile de calitate produsele tarilor vestice, a fortat Japonia sa opteze pentru textile ieftine destinate in special pietelor asiatice.

Dezvoltarea economica a Japoniei in perioada postbelica a cunoscut doua etape. Din 1955 pana in 1972 economia Japoniei a crescut cu un ritm mediu anula de 10%, fenomen care a si facut sa se vorbeasca despre miracolul japonez. Populatia urbana a crescut, industria a cunoscut o dezvoltare sustinuta, devansand agricultura si

devenind cea mai importanta ramura a economiei nationala, rata economiilor ridicata a permis cresterea capitalului si realizarea de noi investitii in domeniile de varf. Desi situata la baza ierarhiei mondiale a tarilor industrializate la inceputul perioadei postbelice, la inceputul anilor ‘60, Japonia ajunsese in topul acestei ierarhii. Intre 1970-1984, productia industriala a scazut cu 4% in Marea Britanie si a crescut cu 48% in SUA, in Japonia cresterea a fost exploziva, de 162%, conform aprecierilor Bancii Mondiale. La inceputul anilor ‘90, rata somajului inregistra valori de 13,5% in Marea Britanie, de 7,7% in SUA si de doar 3,5% in Japonia[10]. In anii ‘80, deficitul comercial al SUA devenise evident, in timp ce excedentul comercial al Japoniei se consolidase. In 1980, Japonia devansase toate tarile dezvoltate in productia de nave maritime, de automobile si televizoare si doar Uniunea Sovietica o intrecea in productia de otel. Unul din factorii

explicativi ai acestui miracol economic a fost reprezentat de contextul geopolitic. Trecerea Chinei la sistemul comunist (1949) a fortat SUA sa-si schimbe fundamental pozitia fata de Japonia, intelegand rolul acesteia de bastion in calea raspandirii comunismului in Asia de Sud-Est, mai ales in conditiile in care se declansase deja conflictul coreean (1950-1953). Reconstructia economiei japoneze a beneficiat

de cateva avantaje majore: forta de munca bine pregatita, flexibila, loiala si relativ ieftina; piata nationala larga cu infrastructura dezvoltata de comunicatii interne; pozitie geografica favorabila pentru schimburile comerciale in Asia; o cooperare eficienta intre industrie si guvern si o organizare industriala derivata din zaibatsu, suficient de puternica pentru a concura cu companiile multinationale ale SUA si Europei de Vest.




Criza petroliera a fortat Japonia sa-si diversifice sursele de aprovizionare pentru a reduce dependenta de un singur exportator si a determinat cresterea investitiilor in cercetarea si dezvoltarea de masini cu un consum redus de carburanti, ceea ce a mentinut

exporturile japoneze la niveluri ridicate si a permis plata facturii

energetice fara dificultati prea mari.

Politica economica a Japoniei a fost preponderent mercantilista[11]. In acest context, un element esential l-a constituit investitiile straine directe puternic reglementat de catre stat. Japonia a fost pentru o perioada indelungata de timp o piata foarte greu accesibila investitorilor straini. In acelasi timp, investitiile straine directe japoneze in afara granitelor proprii au fost sustinute de cel putin doua tendinte manifestate in mediul international:

- masurile de protectie adoptate de catre tarile occidentale (in special SUA si UE) au determinat firmele japoneze sa deschida propriile filiale in strainatate, beneficiind astfel de protectia de care beneficiau si companiile autohtone; 

- valoarea ridicata a yenului japonez, ceea ce a facut foarte rentabile investitiile in special in zona asiatica, unde costurile erau mult mai reduse.

Puterea institutiilor guvernamentale asupra economiei rezulta din multitudinea licentelor, permiselor si aprobarilor necesare care reglementeaza cu strictete activitatea economica in Japonia, precum si din existenta unor edicte, neoficiale, dar in practica virtual obligatorii, numite „indrumare administrative”. Influenta birocratiei este amplificata de o multitudine de organizatii cu functii

semiregulatorii.

In mod traditional, cercurile de afaceri din Japonia mentin relatii foarte apropiate cu birocratia si cu cercurile politice. Activitatea politicienilor a depins de contributiile banesti ale marilor companii. Marile companii ofera, de asemenea, posturi lucrative pentru inalti functionari care parasesc structurile administrative. Paternalismul birocratic impiedica aparitia de noi companii pe piata si intretine nivelul ridicat al preturilor. Membrii Dietei japoneze au un personal redus si se bazeaza in mod traditional pe oficiali din ministere pentru initierea de masuri si pregatirea legislatiei.

Pana in 1980, guvernul Japoniei a controlat accesul pe piata prin alocarea valutei si permitand investitii straine in functie de volumul transferului de tehnologie catre companiile japoneze. In buna masura reglementarile au fost eliminate, dar guvernul continua sa joace un rol important. Perceptia comuna este aceea ca menirea guvernului national este aceea de a indrepta industria catre productia cu valoare adaugata superioara. Ideea conform careia „piata” ar trebui sa-i calauzeasca pe oameni catre un standard de viata ridicat, prin intermediul „mainii sale invizibile”, lipseste. Impresia dominantam este aceea ca rolul guvernului este de a remedia defectiunile pietei, ceea ce s-ar putea traduce printr-o atitudine protectoare cand este vorba de concurenta straina si posibila introducere de noi produse din exterior.

Companiile japoneze au prosperat ani indelungati intr-un mediu reglementat. Cand supraincalzirea economiei a luat sfarsit in 1991 si conditiile economice s-au inrautatit, companiile au inceput sa solicite dereglementarea economiei pentru a stimula cresterea si pentru a raspunde concurentei straine. In acelasi timp, ca efect al intaririi valorii yenului, companiile au inceput sa mute productia in strainatate pentru a reduce costurile. Aceasta a stimulat golirea industriei japoneze. Astazi, cu un yen fluctuant, unele companii contempla readucerea bazelor de productie in Japonia. In domenii in care dereglementarea a avut efectiv loc, ca acela al bunurilor de consum, pietele au explodat si importurile au atins cote de neimaginat anterior. Totusi, in domenii ca cel al bunurilor de capital industriale, eforturile de dereglementare au fost mai putin vizibile, iar companiile au fost mai putin capabile sa se delimiteze de legaturile lor traditionale de tip keiretsu in cautarea de noi surse.

Cea de-a doua criza a petrolului, trecerea la cursurile flotante, precum si recesiunea care a urmat acesteia a afectat si Japonia, diminuand ritmurile de crestere ale acestei tari si, intr-o oarecare masura, competitivitatea produselor japoneze. Cu toate acestea, la inceputul ultimului deceniu al secolului XX, tot mai multi specialisti erau convinsi ca suprematia Japoniei este o chestiune de ani, iar infrangerea Americii de catre fostul inamic va deveni o certitudine in plan economic.

Actiunile de politica economica inadecvate intr-o perioada in care toate statele se aflau in recesiune, precum si criza financiara din Asia de Sud Est au determinat pentru Japonia inceputul unei lungi perioade de regres economic sau stagnare, facandu-i si pe cei mai infocati sustinatori ai miracolului nipon sa se indoiasca de revenirea acestei tari. Cativa factori[12] au contribuit la aceasta stare de lucruri:

- erodarea increderii in sistemul bancar japonez, determinata de falimentul mai multor banci de renume si a unor firme de investitii,

- inclinatia traditionala a japonezilor catre economisire a erodat consumul si, in consecinta, productia, in ciuda eforturilor autoritatilor de a impulsiona consumul prin reducerea dobanzilor sau promovarea unor pachete complexe de

stimulare a cererii interne,

- datoria publica, care are un nivel ridicat si reglementarea excesiva, care determina ineficienta companiilor japoneze, aparate de concurenta prin reglementari si promovarea unor conexiuni stranse cu domeniul politic.

Principalii indicatori macroeconomici ai Japoniei

Indicatori  (%)

1981-1989

1999

2000

2001

2002

2003

2004

PIB

2,9

0,7

2,4

-0,1

-0,6

1,2

1,4

Export

4,6

1,4

12,4

-6,9

4,9

5,7

6,5

Import

4,4

3

9,6

-0,9

-1,8

2,9

4,2

Cerere finala

3

0,8

2,9

-0,1

-0,7

1,3

1,6

Locuri de munca

0,8

-0,8

-0,1

-0,5

-1,2

-0,3

0,3

Costul fortei de munca (unitar)



0,7

-2,6

-2,1

-1,4

-2,2

-1,7

-0,9

Rata somajului

2,7

4,7

4,7

5

5,2

5,3

5,3

Deflator PIB

1,3

-1,4

-2

-1,4

-0,9

-0,8

-0,8

Balanta comerciala

2,8

2,7

2,4

1,8

2,6

3,3

3,8

Deficit bugetar

-1,7

-7,1

-7,4

-7,2

-8

8,1

-8,2

Datoria publica

71,7

115,8

123,5

132,2

142,9

150,7

158,3

Sursa: European Economy, 2002

Scaderea preturilor de consum a fost stopata la inceputul lui 2001, cu toate ca inflatia a ramas constanta in aceasta perioada. Deflatia este prevazuta sa continue pana cand se va ajunge la o crestere economica destul de puternica pentru a stopa caderea

preturilor. Finantele publice japoneze nu stau nici ele mai bine, dupa emisiunea de titluri de valoare din anul fiscal 2002 (aprilie 2002 – martie 2003), deficitul bugetar ramanand mare, 8,1% in 2003 si 8,2% in 2004.

In ciuda situatiei dificile prin care a trecut, Japonia continua sa detina un loc important in economia mondiala. Globalizarea a creat o piata in care fiecare actor reprezinta parte a unui sistem mai amplu, iar Japonia nu si-a spus, cu siguranta, ultimul cuvant.



[1] Tarile membre OCDE sunt: SUA, Japonia, Germani, Franta, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Belgia, Olanda, Luxemburg, Spania, Portugalia, Austria, Italia, Irlanda, Elvetia, Australia, Noua Zeelanda, Cnada, Cehia, Ungaria, Slvacia, Mexic, Turcia, Coreea de Sud, Polonia, Grecia, Islanda.

[2] Turcia, Coreea de Sud sau Mexic nu sunt considerate a face parte din categoria tarilor dezvoltate.

[3] J.J. Schreiber, Le defi americain, in Miron Dumitru (coord.), Economia Uniunii Europene, Ed. Luceafarul, Bucuresti 2002, p. 26

[4] Directorate General for Trade, Bilateral Trade Relations, USA Economic Relations, octombrie 2001- www.europa.eu.int

[5] www.trade.rom – Centrul Roman de Comert Exterior, Directia Documentare-Studii, Serviciul Studii de Piata, 2002

[6] Ministerul Industriilor si Comertului, Directia America de Nord

[7] Bilateral Trade Relations, USA Economic Relations, octombrie 2001- www.europa.eu.int

[8] H. Kissinger, Are nevoie America de o politica externa? Catre diplomatia secolului XXI, Ed. Incitatus, Bucuresti 2002, p. 95

[9] H. Kissinger, op.cit., p. 67

[10] P. Knox, J. Agnew, The Geography of the World Economy. An Introduction to Economic Geography, London 1998, p. 176

[11] Peter Dicken, Global Shift. Reshaping the Global Economic Map in the 21st Century, Sage Publications, London 2003, p. 173

[12] K. Rogoff, Revitalizing Japan: Risks and Opportunities, IMF, nov. 2002, p. 46








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2646
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site