Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Dacia in perioada interbelica

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Cauzele razboaielor dintre daci si romani
Societatea daca pe timpul lui Decebal
Sfarsitul stapanirii romane in Dacia
Organizarea limes-ului moesic in secolele I-III p.Chr.
Izoarele istorice privitoare la razboaiele dacice
JOCUL PE MAI MULTE TABLOURI
Perioada interbelica 1920 – 1939
Razboiul din anii 101-102
Regele Decebal
Asezarile Daciei romane

Dacia in perioada interbelica



            Conditiile de pace impuse de Traian erau extrem de grele. Situatia era diferita de aceea din anul 89; imparatul insusi era un personaj dur, calculat, decis sa slabeasca regatul dacic astfel incat sa nu semai poata ridica niciodata. De ce totusi Traian nu si-a pus acum in aplicare intentia-i ferma si veche de a transforma Dacia in provincie?

            Dupa parerea noastra, o asemenea decizie ar fi comportat in acel moment primejdii prea mari. Transformarea Daciei in provincie ar fi riscat sa dezlantuie o miscare generala antiromana; aceasta ar fi coalizat la cauza regelui partida filoromana, care va fi existat si in Dacia ca pretutindeni (am vazut cum unii nobili daci vin sa se inchine lui Traian). Or, se pare ca armata romana insasi suferise pierderi grele si probabil nu era inca in stare sa faca fata unei noi confruntari, pe viata si pe moarte. Mai era faptul ca Traian avea de infruntat o anumita opozitie a senatului, care prefera pentreu Dacia situatia de regat clientelar; senatul avea motive screada ca, dupa infrangerea suferita, dacii nu vor mai avea curajul sa se ridice, necum sa reprezinte o primejdie pentru dominatia romana in Peninsula Balcanica.

            Conditiile pacii sunt expuse astfel de Cassius Dio (LXVIII 9,5-6): “sa dea inapoi armele, masinile de razboi si pe constructorii acestor masini, sa predea pe dezertori, sa distruga intariturile si sa se retraga din teritoriul cucerit, ba inca sa-i socoteasca dusmani sau prieteni ai sai pe cei ai romanilor; sa nu primeasca nici un fugar, nici sa nu mai ia in slujba lui vreun ostas din Imperiul roman (caci Decebal atragea la sine prin momeli pe multi oameni viteji)”. Autorul antic tine iarasi sa precizeze: “De nevoie el primi aceste conditii”.

            Asadar, Decebal trebuia sa predea armele si masinile de razboi pe care le primise in calitatea sa de rege aliat al poporului roman, sa trimita inapoi pe mesterii romani, precum si pe dezertori. Cea mai grava conditie era sa darame zidurile cetatilor. O scena de pe Columna (LXXVI) arata cativa daci care desprind cu tarnacoapele blocurile unui zid fixat de stanca. De altfel, cercetarile arheologice au pus in evidenta urme de demantelare (si apoi de refacere, in preajma celui de-al doilea razboi) la cetatile de la Piatra Rosie, Blidaru si Sarmizegetusa. Teama de reinvierea puterii dacilor determina pe Traian sa interzica in mod expres primirea fugarilor, in sprecial a ostasilor romani (folositi probabil ca instructori militari, in schimbul unor recompense regesti).

Mai erasu si alte conditii grele. Una dintre ele suna astfel: “sa se retraga din teritoriul cucerit”, probabil teritoriul ocupat de romani in cursul operatiunilor. Este vorba in primul rand de Banat, cu trecatoarea Tapae, unde Traian “a poruncit sa se ridice un altar soldatilor cazuti in lupta si sa li se aduca in fiecare an jertfa pentru morti” (Cassius Dio, LXVIII 8,2), ceea ce, daca altarul a fost ridicat pe locul bataliei, ar indica ocuparea permanenta a acestor teritorii si dupa incheierea pacii. Fara indoiala ca era ocupata si Oltenia, cel putin partea ei de vest, caci altfel nu s-ar explica ridicarea podului de la Drobeta in intervalul dintre cele doua razboaie. Vom vedea ca Decebal va pretinde lui Traian intr-un anumit moment “sa-i cedeze tara pana la Istru” (Cassius Dio, LXVIII 12,2).

O alta conditie era, am vazut, sa fie aliat devotat al Romei: “sa-i socoteasca dusmani sau prieteni ai sai pe cei ai romanilor”; cu alte cuvinte, i se lua dreptul la o politica externa independenta.

“Dupa ce randui acestea si lasa oaste la Sarmizegetusa, punand straji si in restul tarii, el se intoarse in Italia”, glasuieste mai departe istoricul antic (LXVIII 9,7). Asadar, au fost lasate garnizoane in diferite locuri intarite (frourai), in castrele construite in cursul inaintarii romane: in Banat si Tara Hategului, in Oltenia, Muntenia si sudul Moldovei, precum si in sud-estul Transilvaniei.

Au existat in schimb discutii cu privire la Sarmizegetusa, unde Cassius Dio scrie ca a fost lasata o garnizoana romana. Dupa C. Daicoviciu, aceasta nu putea fi cetatea de scaun a lui Decebal, ci viitoarea capitala romana a provinciei Dacia, confundata de autorul din secolul al III-lea atat de des citat cu resedinta regilor daci. Nu a lipsit nici parerea ca este vorba chiar de Sarmizegetusa regala. In acest sens, este semnificatva prezenta unor terme romane, ridicate la sud de incinta de pe terasa V; de asemenea, in cursul sapaturilor mai noi au aparut in zidul cetatii cateva blocuri de constructie cu numele legiunilor II Adiutrix pia fidelis, IIII Flavia felix (3 bucati), un bloc cu inscriptia unei vexilatii (fractiuni) a legiunii VI Ferrata, alaturi de altul cunoscut mai de mult cu reprezentarea capricornului (simbolul legiunii I Adiutrix). Este deci probabil ca forta de supraveghere romana a fost asezata chiar in capitala, ale carei ziduri au fost refacute si poate partial rectificate pentru a se apropia de aspectul unui castru roman.



Forta de ocupatie romana lasata in Dacia trebuie sa fi fost apreciabila. Cum s-a vazut din prezenta blocurilor cu inscriptie, ea includea fractiuni din cateva legiuni (daca nu chiar legiunile cu intreg efectivul lor), precum si numeroase unitati auxiliare. N. Gostar remarca faptul ca un numar important de trupe (1 ala si 12 cohorte), prezente in anul 100 intr-o diploma militara a provinciei Moesia Superior, nu mai apar in diploma din 103/107 a aceleiasi provincii; in schimb apar (este drept, ceva mai tarziu) intre trupele provinciei Dacia. De aici, N. Gostar tragea concluzia ca aceste trupe erau deja dislocate pe teritoriul Daciei in intervalul dintre cele doua razboaie dacice ale lui Traian. Numele comandantului roman era Longinus; el nu era doar legatul unei legiuni, ci probabil chiar comandant al intregii armate deocupatie din Dacia, cu un titlu care ar putea suna astfel: legatus Agusti pro praetore exercitus legionarii et auxiliariorum in Dacia tendentium (?), “legat imperial (comandant) al armatei din legiuni si trupe auxiliare aflate in Dacia”; el era un consularis (fost consul). Pentru acest motiv, a fost identificat cu Cn. Pinarius Aemilius Cicatricula Pompeius Longinus, consul in anul 90, fost legat al provinciilor Moesia Superior (intre 93-95) si Pannonia (96-98).

Traian a scris senatului, cerandu-i sa intareasca pacea. Solii daci au batut drumul pana la Roma, unde s-au infatisat inaltului corp legiuitor al Imperiului. “Ei pusera armele jos, isi legara mainile in felul prinsilor de razboi si rostira cateva cuvinte de implorare. In felul acesta ii induplecara la pace si-si luara inapoi armele” (Cassius Dio, LXVIII 10,1).

Intors la Roma, Traian isi sarbatori triumful (vezi Pliniu cel Tanar, Epist. VII 4,2) si isi lua titlul de Dacicus (Cassius Dio, LXVIII 10,2), organizand o serie de festivitati (lupte de gladiatori in teatru si reprezentatii cu actori de pantomima). Emisiunile monetare reprezinta pe Traian in cvadriga triumfala; pe un aureus din anul 103, imparatul Traian prezinta senatului un dac ingenunchiat.

Fara indoiala ca pentru ambii adversari, pacea insemna doar un armistitiu intre doua razboaie.

Cel putin Traian considera aranjamentele pacii din 102 drept provizorii. Intentia lui ferma era de a transforma Dacia in provincie. Asa se face ca, in intervalul dintre cele doua razboaie, arhitectul Apollodor din Damasc construieste un pod de piatra peste Dunare, aparat la cele doua capete, Drobeta si Pontes, de doua castre puternice. Iata descrierea podului, asa cum ne-a ramas de la Cassius Dio (LXVIII 13,1-6):

“Traian construi peste Dunare pod de piatra, pentru care nu stiu cum sa-l admir indeajuns. Minunate sunt si celelalte constructii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stalpii, din piatra in patru muchii, sunt in numar de douazeci; inaltimea este de o suta cincizeci de picioare, in afara de temelie, iar latimea de saizeci. Ei se afla, unul fata de altul, la o distanta de o suta saptezeci de picioare si sunt uniti printr-o bolta. Cum sa nu ne miram de cheltuiala facuta pentru acesti stalpi? Nu trebuie oare sa ne uimeasca si felul mestesugit in care a fost asezat in mijlocul fluviului fiecare stalp, intr-o apa plina de vartejuri, intr-un pamant namolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abatut? Am aratat latimea fluviului, nu pentru ca ar curge numai pe aceasta latime - caci pe parcurs se lateste de doua ori si de trei ori pe atat -, ci pentru ca acolo este locul cel mai ingust si cel mai potrivit pentru construirea unui pod. Cu cat spatiul se ingusteaza mai mult aci - deoarece apa coboara dintr-o intindere larga, pentru a intra din nou in alta si mai mare - cu atat se face mai navalnica si mai adanca. Incat si imprejurarea aceasta se adauga la greutatea construirii podului. Conceptia mareata a lui Traian se vadeste si din aceste lucrari. Astazi insa podul nu foloseste la nimic, caci nu mai exista decat stalpii, iar pe deasupra lor nu se mai poate trece: ai zice ca au fost facuti numai ca o dovada ca firii omenesti nimic nu-i este cu neputinta. Traian se temea ca, dupa ce inghiata Istrul, sa nu se porneasca razboi impotriva romanilor ramasi dincolo si construi acest pod, pentru ca transporturile sa se faca peste el cu usurinta. Dimpotriva, lui Hadrian i-a fost teama ca barbarii vor birui strajile acestuia si vor avea trecerea lesnicioasa spre Moesia; de aceea, distruse partea de deasupra”.




Motivarea construirii podului: “Traian se temea ca, dupa ce inghiata Istrul, sa nu se porneasca razboi impotriva romanilor ramasi dincolo”, ar fi o indicatie ca aceasta opera a inceput inca din anul 102, dupa terminarea operatiunilor militare. Ideea incoltise in mintea imparatului cel putin din iarna anilor 101/102, cand inghetarea Dunarii a inlesnit actiunea de diversiune in Moesia Inferior a dacilor si aliatilor lor. Aceasta subliniaza iarasi intentia lui Traian de a lega temeinic de imperiu teritoriile anexate si, fara indoiala, de a transforma intregul regat al lui Decebal in provincie.

Construirea podului este imortalizat! Prin baterea de c!tre senatul roman a unei monede de bronz. Podul este redat schematic, cu doua turnuri dreptunghiulare la capete impodobite cu statui; de un capat al podului este legata o corabie. Tot cu acest prilej probabil s-a batut si moneda cu reprezentarea zeului Danuvius.

 Decebal era fara indoiala constient de intentiile adversarului sau; de aceea se pregateste, deocamdata in taina, pentru revansa. Cassius Dio (LXVIII 10,3) rezuma toate acestea, cand expune motivele celui de-al doilea razoi: “Decebal in multe privinte nu respecta tratatul, ci isi pregateste arme, primeste fugari, reface intariturile, trimite soli la vecini si aduce pagube celor ce nu se intelegeau cu el, iar iazigilor le-a smuls un tinut”.

Din faptul ca Decebal se inarmeaza cu infrigurare, reiese ca nu fusese ingenunchiat cu totul; ca avea inca la dispozitie mijloace de a-si fauri arme si locuri ferite pentru a primi pe dezertori, unde autoritatile militare romane nu puteau patrunde sa-i aresteze. Mai grava incalcare - tocmai pentru ca nu putea fi ascunsa si deci tagaduita - era reconstruirea cetatilor; aceasta nu se putea face sub ochii romanilor, fara ca ei sa intervina. Acuzatia continea probabil un sambure de adevar, dar mai degraba in sensul ca Decebal nu executase intru totul ordinul de distrugere a fortificatiilor; cat despre lucrari de refacere sau reparatii, ele s-au facut in graba, probabil abia dupa dezlantuirea insurectiei antiromane. Faptul ca Longinus este convins sa vina la o intrevedere cu Decebal, fiind capturat de viu, arata ca el nu banuia intentiile regelui si nu avea nici motive deosebite de suparare contra lui. Acuzatia romana, consemnata de istoricul greco-roman la inceputul secolului al III-lea, era menita sa justifice in fata contemporanilor, a istoriei si a zeilor ca vinovat de razboi era Decebal!

In schimb, era reala fara indoiala acuzatia ca Decebal intelegea sa duca o politica externa independenta. Probabil ca de acum dateaza solia sa la Pacorus al II-lea, regele partilor, caruia intre alte daruri ii trimite pe sclavul Callidromus. Vecinii la care Decebal trimite soli puteau fi marcomanii si cvazii de la nord-vest de Dacia, poate si carpii si costobocii care locuiau in centrul si nordul Moldovei, bastarnii din rasaritul Daciei si sarmatii roxolani aflati si mai spre rasarit, cu care mai cooperase in iarna 101/102. Nu pot fi numarati intre acesti aliati posibili sarmatii iazigi, cuibariti intre Dunare si Tisa inca de la inceputul secolului I a.Chr. Cassius Dio spune ca Decebal “le-a smuls” un tinut; din faptul ca dupa aceea, desi il revendicau, Traian nu li l-a restituit, rezulta ca este vorba de un teritoriu care a fost ulterior inglobat Imperiului. Acesta nu putea fi decat zona de campie a Banatului, deci la vest si nord de linia Lederata - Aizis - Brzobis - Tibiscum, pana la Mures si poate dincolo de acesta. Aici sarmatii vor fi patruns cu turmele lor, profitand de situatia grea a dacilor, poate inca in cursul razboaielor cu Domitian. Aceasta constituia, se vede, o incalcare a obligatiei pe care regele si-o asumase “sa-i socoteasca dusmani sau prieteni ai sai pe cei ai romanilor” (Cassius Dio, LXVIII 9,5); or se pare ca atunci romanii erau in relatii bune cu iazigii, dupa pacea incheiata de Domitian (vezi Suetonius, Domit., 6,1; Statius, Silvae III 3,171).








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 547
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site